Yukio mishima (1925-l970)



Yüklə 0.84 Mb.
səhifə15/15
tarix18.01.2018
ölçüsü0.84 Mb.
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   15

ULII UC

x*«:>~«ic* Un tx*.«~ IU lUf Lkl IU*-l.1LU1 ^V.1U1 U *-U

inutilă.


Am strîns pînza întinsă lîngă mine şi am băgat-o sub braţ împreună cu perna. M-am ridicat. Am aruncat o privire Templului de aur. Strălucirea Templului din imagi­naţia mea începuse să pălească. Balustrada era înghiţită încet-încet de noapte şi pădurea de piloni subţiri îşi pierdu din puritate. Lumina de la suprafaţa apei dispăru şi o dată cu ea şi reflectarea ei pe cornişe. în curînd, toate detaliile s-au ascuns în întuneric şi Templul de aur n-a mai lăsat în urmă decît un contur nedesluşit, negru.

Am fugit. Am luat-o la fugă spre nordul Templului. Picioarele mi se reobişnuiră, am reuşit să nu mă împiedic, întunericul se deschidea treptat în faţa mea şi îmi arăta drumul.

De pe marginea lui Sosei am sărit drept în Templul de aur prin uşa de la intrarea vestică pe care o lăsasem deschisă. Am aruncat perna şi pînza peste grămada care mă aştepta acolo, pregătită.

Vibram de emoţie, mîinile mele umede tremurau. Pe lîngă toate acestea, mi s-au udat şi chibriturile. Primul n-a vrut să se aprindă. Al doilea era pe punctul de a se aprinde, dar s-a rupt. Din al treilea a ţîşnit flacăra şi, cum îl ţineam în bătaia vîntului, îmi lumina spaţiile dintre degete.

Am căutat snopii de paie. Pentru că, deşi i-am tîrît eu însumi pînă aici, i-am pus în trei locuri diferite; am uitat complet unde. Pînă i-am găsit, chibritul s-a stins. M-am ghemuit pe vine lîngă paie şi am aprins două chibrituri deodată.

Focul contura umbrele încîlcite ale grămezilor de paie şi, degajînd o lumină strălucitoare, se răspîndi încet-încet în toate direcţiile. Pe cînd fumul se ridica în aer, focul se ascunse în mormanul acela alb. Apoi, neaşteptat, departe de locul în care stăteam, flăcările au ţîşnit în sus, lansînd rotocoale verzi prin plasa pusă împotriva ţînţarilor. Aveam senzaţia că totul în jurul meu a prins viaţă.

235

p f ^ f

chibrituri la dispoziţie. Am dat fuga la alt colţ al camerei şi, aprinzînd cu grijă chibritul, am mai dat foc unui snop de paie. Flăcările cele noi mi-au ridicat moralul. Cînd ieşeam pe vremuri cu prietenii şi făceam focuri de tabără, eu eram întotdeauna cel mai priceput.

Se înălţă o umbră mare care pîlpîia în Hosui-in. Sta­tuile celor trei Buddha, Amida, Kannon şi Seishi, erau luminate în roşu. Ochii statuii lui Yoshimitsu scăpărară; umbra pîlpîia în spate.

Nici nu simţeam căldura. Cînd am văzut că flăcările ascultătoare au ajuns pînă la ofertoriu, mi-am spus că totul este în ordine.

Uitasem de arsenic şi de cuţitul din buzunar. îmi veni subit ideea să mor în Kukyoch5, înconjurat de flăcări. M-am îndepărtat de foc şi am luat-o la fugă în sus, pe scara îngustă. Nu mi-a dat prin minte să-mi pun între­barea de ce este deschisă uşa care ducea la Choondo. Bătrînul ghid uitase să închidă uşa de la etajul doi.

Fumul se încolăcea spre mine. Am tuşit. Am privit sta­tuia lui Kannon atribuită lui Keishin şi îngerii-cîntăreţi pictaţi pe tavan. Fumul cuprinse tot nivelul Ch5ondo. Am luat-o la fugă spre următorul nivel şi am încercat să deschid uşa de la Kukyocho. N-a vrut să se deschidă. Era bine încuiată.

Am bătut în uşă. Bătaia a fost puternică probabil, dar zgomotul nu se ciocni de urechile mele. Am bătut cu toată forţa. Simţeam că trebuie să-mi deschidă cineva uşa dinăuntru. Visam să găsesc în Kukyocho un loc în care să mor, dar pentru că fumul porni pe urmele mele, băteam vehement, de parcă-mi căutam un loc de refugiu. Dincolo de uşă nu putea fi decît o cameră mică. în clipa aceea visam că pereţii camerei sînt acoperiţi în întregime cu foiţă aurie, deşi ştiam că de fapt era aproape complet jupuită. Nu sînt în stare să explic cit de disperat tînjeam după cămăruţa aceea strălucitoare pe cînd băteam cu forţă-n uşă. „Dac-aş putea ajunge la ea, gîndeam, totul ar fi în ordine. De-aş putea ajunge la cămăruţa aurie!"

puternice, aşa că m-am izbit cu tot trupul de uşă. N-a vrut să se deschidă.

ChSondo se umpluse de fum. Auzeam sub picioarele mele pîrîitul focului. M-am înecat din pricina fumului, era gata-gata să-mi pierd cunoştinţa. Tuşeam şi băteam în uşă. Uşa nu se deschidea.

în clipa în care mi-am dat însă seama că sînt respins, n-am mai ezitat. M-am strecurat pe trepte în jos. Am fugit pînă la Hosui-in prin vîrtejurile de fum; cred că am trecut şi prin foc. Cînd am ajuns în final la uşa dinspre vest, am ţîşnit pur şi simplu afară. Am luat-p la fugă ca săgeata, neştiind încotro am apucat-o.

Fugeam. Cît de departe am ajuns fără să-mi trag sufletul măcar! Nu-mi amintesc pe unde am trecut. Am ieşit probabil pe poarta mică de lingă Turnul Kyohoku dinspre nord, apoi oi fi trecut şi pe lîngă Pavilionul Myo, am luat-o pe cărarea de munte mărginită de iarbă şi azalee şi am ajuns în vîrful colinei Hidari Daimonji. Da, sigur, pe colina Hidari Daimonji am reuşit să mă întind şi eu, în mijlocul desişului de bambuşi, la umbra pinilor roşietici, să-mi domolesc puţin bătăile nebuneşti ale inimii. Colina aceasta veghea partea de nord a Tem­plului de aur.

Ţipetele unor păsări speriate m-au făcut să-mi revin în simţiri. O pasăre zbură chiar pe lîngă faţa mea, fîlfîind puternic din aripi.

întins pe spate, am privit cerul în noapte. O mulţime de păsări s-au ridicat peste ramurile pinilor roşietici, iar scînteile focului, care începuseră să se rărească, pluteau pe cer deasupra capului meu.

M-am ridicat şi am privit departe, spre Templul de aur. Se auzea un zgomot ciudat dintr-acolo, ca nişte pocnitori. Aveai senzaţia că pîrîie în acelaşi timp încheieturile a nenumăraţi oameni.

Nu se vedea Templul de aur de unde stăteam. Nu se vedea decît un vîrtej imens de fum şi flăcări mari, îndrep-

236


237

tate spre cer. Scînteile se risipiră printre copaci, iai «i m Templului de aur părea presărat cu nisip auriu.

Mi-am încrucişat picioarele şi am rămas cu privirile

aţintite într-acolo.

Mi-am dat apoi seama că tot corpul îmi este numai băşici şi răni, că sîngeram puternic. Degetele-mi erau şi ele pătate de sînge; m-am lovit probabil cînd am bătut în uşă. Mi-am lins rănile ca un animal care a scăpat de urmăritori. Am scos din buzunar sticluţa cu arsenic înfăşurată în batistă şi cuţitul. Le-am aruncat în vale.

Am simţit pachetul cu ţigări în buzunar. Am scos o ţigară şi am început s-o fumez. Mă simţeam ca unul care se aşază la o ţigară după ce a terminat o treabă grea. Voiam să trăiesc.



Capitolul 1.............................. 5

Capitolul II............................. 30

Capitolul III............................ 51

Capitolul IV............................ 76

Capitolul V............................. 100

Capitolul VI............................ 124

Capitolul VII........................... 142

Capitolul VIII........................... 176

Capitolul IX............................ 200

Capitolul X............................. 217

b C


ac ev

Ju. di

foi fii


Cărţile sînt ca oamenii.

Pe multe le intîlneşti la tot pasul, dar

nu-ţi produc nici o impresie: le uiţi imediat.

Cu unele te întîlneşti de nevoie.

Sînt altele pe care

îti aminteşti că le-ai iubit,

dar nu-fi mai spun nimic,

şi cîteva care pur şi simplu

n-au vrut să te iubească.

Dar sînt şi cărţile de care

râmîi cumva îndrăgostit:

crexi că le-ai uitat

si totuşi

m w

le duci atît de tare dorul...

Sau cărţile cărora le-ai presimţit miracolul,

fără să le fi cunoscut vreodată.

Cărţi gata să te iubească,

adunate pentru tine

în colecţia CARTEA DE PE NOPTIERĂ.

Alte apariţii în aceeaşi colecţie:

YASUSHI INOUE Puşca de vînătoare YASUNARI KAWABATA Vuietul muntelui YUKIO MISHIMA După banchet YASUNARI KAWABATA Frumuseţe şi întristare YASUNARI KAWABATA O mie de cocori



ISBN 973-50-0053-9

Dostları ilə paylaş:
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   15


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə