17. Grele amintiri
Ştefan n-a avut mult de aşteptat. In odaie a intrat un om de statură înaltă, cu faţa brăzdată de trei cicatrici adînci, dintre care una împreuna colţul gurii cu urechea. Aceasta făcea ca buzele să fie întinse în aşa fel, încît părea că omul zîmbeşte întruna.
-
Noroc, Ştefane.
-
Noroace, bade Lefterie.
S-au îmbrăţişat. S-au uitat cu luare aminte unul în faţa altuia. Cătăturile lor au vorbit mai mult decît ar putea spune o convorbire îndelungată. Aşa vorbesc întîlnindu-se privirile a doi oameni care se iubesc, aşa se pătrund şi se contopesc într-o clipă ochii a doi oameni ale căror gînduri şi dorinţe sînt la fel.
S-au aşezat pe laiţa de lîngă fereastră. Tăceau. Apoi de odată:
-
Vezi „agudul dracului", a spus Ştefan, arătînd cu privirea pomul
care-şi ridica de după acoperişul morii crengile noduroase.
-
Da, a oftat Lefterie şi ochii i s-au întunecat, gîndindu-se la schingiuirile pe care le-au suferit amîndoi, legaţi cu lanţuri de tulpina agudului…
(161 cuvinte) (Emilian Bucov)
Dostları ilə paylaş: |
