19. Necunoscuta
Cristina ieşi pe strada Karl Iohan, lîngă palatul regal. Amurgise şi ploaia se porni, răpăind tumultuoasă. Cristina, după ce se trezi în dreptul primului gang, nu mai ştia încotro să meargă mai departe. Se dezlănţuiră vuiete adînci, ploaia primăvăratică turna cu nemiluita. Cerul se întunecă, se posomorî în întregime, iar în aer se lăsă frigul. Brazii veşnic liniştiţi, molifţii înalţi tremurau în vîrfuri. Din largurile mării izbucnise un vînt puternic, însoţit în calea sa de-o larmă năvalnică şi profundă.
Dar iată o cariolă se opri la colţ. „Am şi eu un pic de noroc, vrasăzică", se gîndi Cristina, înseninîndu-se dintr-o dată. Bătrînul birjar întoarse capul, auzind-o cum se apropie. Se vede, era o fire tăcută, iar Cristina, urcîndu-se în cariolă, nu spuse nici ea nimic, se adînci în gîndurile ei. Se simţea obosită şi slabă, rebegită de frig şi plină de zbucium.
-
Unde stai?
-
La hotelul din port.
-
Să te duc într-acolo?
Bătrînul se înturnă pe capră, lăsînd calul să meargă la pas...
(169 cuvinte) (Georghe Meniuc)
Dostları ilə paylaş: |