Ziua I ziua I 1 Cuvânt introductiv Importanța unui Parteneriat transparent și durabil al Guvernului cu administraţia publică locală locațIA: Sala Alexandru Ioan Cuza 2

Intrebări

Viorel Lascu

Dacă aveţi o peşteră sau un obiectiv care este turistic, care normal este patrimoniu al statului român de pe urma căruia se obţin venituri, în ce măsură dvs participaţi la aceste venituri? Vă regăsiţi în ele ca şi comunitate? Poate fi interesant pentru dvs acest subiect şi să încercaţi să-l abordaţi ca pe un mijloc de a atrage suport financiar. De asemenea, în perspectiva Agenţiei Naţionale de Arii Protejate, există şi acest mecanism, al concesiunii, al închirierii bunurilor statului român, cu justa participare la beneficii şi v-aş ruga să vă uitaţi în legea asta, care va apărea, să încercaţi să vedeţi dacă vă regăsiţi acolo cu ceva elemente patrimoniale.

Primar

/Petele/, simplele pete de care spuneaţi dvs au produs efecte, în sensul că zonele protejate, ZPS-urile, cum sunt numite, sunt interzise păşunatului. Şi au produs efecte la APIA. În sfârşit, după ce...

Viorel Lascu

Da, chiar acum avem pe Rodnei o situaţie cu Zone de Protecţie Strictă, unde după lege e rezervaţie ştiinţifică, dar ea încă nu-i definită şi tocmai de aceea este importantă această suprapunere cu ce a spus şi dl secretar general, pentru că nu putem să ne bazăm doar pe lucruri declarative atunci când identificăm aceste zone. Ele trebuie foarte bine identificate şi în acelaşi timp trebuie să ţinem cont de istoricul acelei zone. Dacă acolo s-a păşunat de o sută de ani, nu pot să spun că păşunatul acum distruge; din contră, păşunatul susţine acel tip de floră spontană pe care s-a dezvoltat. Deci tocmai aceste aspecte sunt importante pentru a clarifica ceea ce înseamnă beneficiile pe care aria protejată trebuie să le aducă.
Primar: Sau păşunatul înainte de infiinţarea... Sute de ani înainte de înfiinţare...
Viorel Lascu

Sunt conştient de acest lucru. În acelaşi timp, sunt şi efecte inverse. Pentru că cineva a spus "dăm compensaţii pe zona respectivă", unde nu trebuia defrişat, şi lumea, numai ca să ia bani, a defrişat şi a incendiat. Deci sunt anomalii care trebuie înlăturate şi de aceea e foarte important ca în acest act de administrare dvs, ca administraţii locale, să fiţi alături de cei care administrează aria protejată, ca să nu se producă astfel de abuzuri. De asemenea, avizul Natura 2000, pe care nu ar trebui să-l primiţi... să staţi la o coadă, să plătiţi 5 lei, ci el ar trebui să vină din start pe acest format de suprapunere pe care îl dezvoltăm cu MDRAP.

Mihai Busuioc:

Dacă mai sunt probleme, le colectez cu plăcere... Dacă aveţi vreo situaţie... Vă mulţumesc. Mi-am notat aici: solidaritate între comunitate şi administraţie... Vă mulţumesc pentru expunerea dvs. Doamnelor şi domnilor, îmi revine acum plăcerea să o introduc pe doamna Mihaela Vrabete, secretar de stat la ministerul nostru, într-un fel sau altul, moderatorul acestui panel, aşa apare, e o chestie... Ana Toma s-a ocupat, e clar, o urmăriţi. Doamna secretar de stat este un om cu o experienţă bogată, are un CV foarte, foarte mare. Am subliniat câteva lucruri care mi mi s-au părut deosebit de interesante: a fost director al Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară Ţara Maramureşului; de asemenea, a deţinut funcţia de arhitect-şef la Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud, director al Departamentului de planificare strategică; de asemenea, a deţinut funcţia de director general la Direcţia pentru strategii şi politici privind coeziunea teritorială în cadrul Ministerului Dezvoltării şi Lucrărilor Publice; şi, nu în ultimul rând, o perioadă din care eu o cunosc şi ne-am întâlnit în activitatea profesională, a fost consilier personal al ministrului-delegat cu lucrările publice, amenajarea teritoriului, dl ministru Borbély. Doamna ministru este unul dintre oamenii cei mai implicaţi, este un specialist în planificare şi urbanism şi aştept cu nerăbdare să ascult povestea doamnei. Mulţumesc!

Mihaela Vrabete:

Mulţumesc şi eu! Am uitat să iau /.../ Mulţumesc frumos! Da, am fost în multe locuri, dar lucrul cel mai important pentru mine a fost că m-am dus după nişte proiecte interesante. De fapt, din cauza asta mi-am schimbat locul de muncă, nu din alt motiv. Şi acum că suntem mai puţini decât în plen, mi s-a întâmplat să am chiar salarii extrem de mici şi ceea ce spun şi studenţilor, am să vă spun şi dumneavoastră, când dau de asemenea situaţii, cu atât mai mult mă interesează să am un proiect foarte bun, pentru că dacă cel puţin nu merge treaba cu banii, măcar profesional să faci un lucru special şi bun. Şi chiar despre un asemenea caz este vorba.

Am avut marea onoare, la un moment dat, să lucrez ca arhitect şef în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, nu ştiu, printr-o întâmplare în care unul din foştii mei colegi, nu chiar de generaţie, s-a îmbolnăvit, era arhitect şef la Bistriţa. S-a îmbolnăvit foarte grav şi m-a rugat să dau concurs, ceea ce s-a întâmplat şi am lucrat o vreme la Bistriţa-Năsăud. Am dat de oameni foarte puternici acolo, de oameni plini de voinţă, de nişte situaţii speciale. Faptul că dimineaţă spuneam că structurile instituţionale de planificare urbană şi teritorială suferă foarte mult, să ştiţi că este adevărat. Sunt locuri eroice câteodată şi te gândeşti şi la conducătorii unui judeţ şi la oamenii care pot funcţiona acolo. Pui nişte condiţii constrictive.

La un moment dat, am lucrat două luni în doi oameni, din care unul eram eu, dar să ştiţi că omul până la urmă sfinţeşte locul. Şi dacă ai colegi buni şi şefi inteligenţi şi plini de voinţă, lucrurile se întâmplă. Aş vrea să vă prezint un proiect care s-a născut într-o asemenea situaţie. Pe lângă ceea ce v-am spus, nu aveau plan de amenajare a teritoriului judeţean, şi lucrul ăsta este destul de rău, pentru că tu trebuie să demonstrezi ca autoritate publică locală că ai o strategie, un plan teritorial şi o suită de proiecte care ţi se aşează într-o anumită ordine, sunt prioritizate de factorii locali, să poţi aplica după aceea la fondurile europene. Şi într-o echipă mai cu bine, mai cu greu, am făcut o grămadă de lucruri interesante.
Aş spune că este un proiect cu totul atipic, pentru situaţii în care procedura de a elabora un plan de amenajate a teritoriului judeţean, în condiţiile în care se colectau datele greu - nu era viabil încă Observatorul Teritorial - în care auditul teritorial se făcea cu dificultate, în care adunai greu actorii locali şi, mă rog, tot procesul dura, ca să nu mai vorbesc de avize, care îţi iau câţiva ani. Am PATJ-uri, în care am lucrat acum, nu ştiu, deci prin 2009-2010 şi care încă nu s-au avizat, deci şi-au depăşit practic termenul de valabilitate. Deci /în/ condiţiile destul de constrictive, totuşi să scoţi o documentaţie flexibilă, viabilă, acceptată de instituţii şi de comunităţi şi să-ţi servească /drept/ sprijin pentru solicitări de finanţare pentru proiecte prioritare. Ce s-a întâmplat? S-a făcut o strategie, în lipsa acestui PATJ, de către un colectiv al Universităţii Tehnice din Cluj.
Rezultatele strategiei, esenţa strategiei sunt, există exprimate scuze în viziunea strategică de dezvoltare şi în obiectivele strategice pe care le vedeţi pe ecran. Într-adevăr, judeţul Bistriţa-Năsăud este un loc cu totul special, extrem de bogat în peisaje, resurse, are un profil cultural şi identitar absolut special, fabulos. E o lume de basm efectiv şi această lume de basm însă trebuie întreţinută şi activată cu instrumentele zilei de astăzi. Deci ai nevoie de o dezvoltare economică inteligentă şi specializări diversificate, o dezvoltare durabilă, de diferenţiere prin valorizarea inteligentă a tradiţiilor.
Trebuie să faci ceva care să se potrivească numai judeţului şi prin valorificarea valorilor, prin punerea în evidenţă a valorilor autentice, precum şi îmbunătăţirea conectivităţii. Au fost analizate un set de nouă domenii cheie, care au fost identificate de un grup de lucru extrem de angajat şi extrem de deschis, cu o participare remarcabil de ridicată. Ştiţi că toată lumea este ocupată şi când aduni grupurile de lucru care trebuie să lucreze după program, e un lucru destul de dificil şi totuşi lucrul s-a întâmplat.
Am configurat o structură, am prefigurat o structură pe timpul elaborării strategiei în grupuri de lucru formulate sau, cum să spun, adunate în jurul obiectivelor strategice, din care făceau parte reprezentanţi ai instituţiilor şi cu bune şi cu grele, adică nu toată lumea a venit de la început. Ştiţi cum se întâmplă, unii nu vor, după care spun că n-au primit, după care spun că n-au avut timp să citească, dar în timp lucrurile s-au îmblânzit şi grupul a lucrat foarte, foarte bine. S-a prefigurat o unitate de administrare a strategiei, ca să se poată organiza întâlnirile şi concluziile întâlnirilor şi în perioadele de actualizare a strategiei, ca lucrurile să rămână vii şi treze, toată lumea să fie pe fază la lansările de finanţări şi, de asemenea, cu un ochi pe pachetul de proiecte prioritare, pe fiecare obiectiv strategic. Şi ce s-a întâmplat? Sunt lucruri care deja au fost prezentate aici şi mă bucur că au fost păstrate în unele prezentări.
Adică, dacă vrei să fii bun, trebuie să fii şi coeziv, trebuie să-ţi meargă bine societatea, trebuie să-ţi meargă bine economia, trebuie resursele teritoriului şi teritoriul să-l ocupi, să-l înţelegi, să ţi-l asumi ca să fii competitiv. Ai nevoie de treaba asta, deci lucrurile astea sunt legate. Poate că uneori pot părea nişte concepte aşa, fără obiect, dar ce pot să spun mai mult decât că contează să ai o comunitate unită, în care fiecare să aibă treaba lui, să nu tragă prea tare nici partea socială, nici economia să nu lucreze abuziv. Ai nevoie de o diversificare a profilului economic, să nu te bazezi pe o singură activitate, că dacă aia pică, pică toată comunitatea şi de asemenea trebuie să-ţi ocupi teritoriul, aşa devii competitiv.
Cum am lucrat? Am încercat să stabilim o defalcare a proiectelor, care să, pe de o parte proiecte care lucrează la nivel local şi au impact doar local, proiecte care să aibe un impact judeţean sau suprajudeţean, deci la nivel regional şi naţional, chiar dacă proiectul ăla era amplasat într-o singură localitate. Am să revin la treaba asta. Ce s-a întâmplat? În urma strategiei, s-au identificat şapte subzone strategice ale judeţului, fiecare cu un anumit profil, cu o anumită personalitate, cu un anumit caracter. Ne-am folosit de documentele de planificare existente. Am lucrat cu ele şi cu grupurile de lucru, cu instituţiile.
Am constituit un parteneriat în jurul interesului comun, pentru dezolvarea judeţului şi a domeniilor pe care diverse instituţii le deserveau, fie că era vorba de administrarea comunităţilor, fie că era vorba de domenii orizontale: bazin hidrografic, transport, cultură, etc. S-a constituit, de asemenea, un, deci în parteneriatul ăsta interinstituţional intrau toate instituţiile, inclusiv structurile oamenilor de afaceri. Deci aveam de toate sectoarele fiecare cu interesele sale la o aceeaşi masă - scuze! - de discuţii pentru, ştiu eu, cântărirea priorităţilor în promovarea proiectelor, de exemplu, iar consiliul judeţean şi-a înfiinţat un comitet de pilotaj, care vâna fondurile şi anunţa, şi vânează şi în ziua de azi, şi anunţă toată lumea la punct fix. Dacă se întâmplă ceva şi apar deadline-uri şi lucruri interesante, este convocat parteneriatul interinstituţional, să se verifice strategia, să vadă fiecare pe unde îşi are proiectele şi de ce se apucă... pentru ce proiect se apucă să lucreze.
După cum spuneam, la strategia judeţeană a fost luată în considerare o anumită scară a proiectelor. Nu s-a luat în considerare un dispensar local, care deservea efectiv doar localitatea. Dacă dispensarul deservea trei unităţi administrativ-teritoriale, atunci deja avea un impact supralocal. Deci au fost luate proiecte în considerare, în acest top al proiectelor judeţene, proiecte care rezolvă probleme de anvergură mai mare decât o localitate, proiecte care susţin un potenţial competitiv al judeţului, de exemplu procesarea fructelor de pădure sau procesarea lemnului, fabricarea de mobilier sau a lânii de oaie în termoizolaţie, proiecte care pot constitui o reţea, de exemplu o reţea de depozite de produse agroalimentare sau proiecte care deşi sunt amplasate într-o localitate, deservesc mai multe localităţi, cum era exemplul cu dispensarul care deservea mai multe unităţi administrativ-teritoriale, şi de asemenea proiecte care să contribuie la o repoziţionare a judeţului în cadrul regiunii sau a României.
De exemplu, ne gândisem la un moment dat la o şcoală de oieri, din care sunt numai câteva în România. Bun, v-am spus cam cum lucram cu partenerii, erau informaţi. Lucram organizat, structura operaţionalizării era pe subzone strategice, se făceau consultări. Am abordat formula aceasta de integrare a unor proiecte, deci pachete de proiecte care să conlucreze între ele pe fiecare subzonă strategică, şi să ne asigurăm echipele de proiect. Şi am elaborat nişte fişe de fişe de proiecte, adică proiectul integrat, pe de o parte, avea o fişă generală, ca la poziţia unu, în care se dădeau datele generale despre un proiect major, dar care era compus din mai multe subproiecte. Aşa că pentru fiecare din subproiectele respective, făceam câte o descriere în continuare, astfel încât se vedea lanţul de valoare sau cum să-i spunem, al proiectelor, cum se legau proiectele în proiectul integrat. Şi ceea ce am făcut special a fost să punem aceste proiecte pe hartă, să le vezi care cu care se înlănţuie, care cu care conlucrează, de ce pun într-un loc o reţea de, nu ştiu, de centre de colectare a laptelui şi unde pun făbricuţa de procesare a laptelui, etc. Bun, aşa, şi chiar aşa am şi făcut.
N-am să vă pun descrierea proiectelor, că nu are rost, ea există, dar am să vă arăt hărţile pe care le-am făcut. Am botezat proiectele cu un acronim şi am dat şi denumirea tehnică a proiectului, după cum vedeţi, iar pe hartă s-au poziţionat proiectele componente şi relaţiile dintre noi. În fişa de proiect erau menţionaţi şi şefii de proiecte sau, mă rog, comunitatea a cărei primărie sau de unde provenea instituţia care era şef de proiect. Vă dau doar câteva exemple. Deci nici nu bat până acolo spre ruşinea mea. Deci clustere de, nu ştiu ce, Intelprod, asta era de producţie şi Montana cred că era sau de fructe de pădure sau de turism - scuze, nu bat până acolo - de sisteme de ferme.
Am dat câteva exemple pe, şi de asemenea un proiect foarte îndrăzneţ de care ne-a fost teamă că va fi respins politic, pentru că este prea îndrăzneţ. Şi anume, având în vedere că se vorbeşte demult şi sunt multe lucruri care povestesc despre criza de apă şi cât de valoroasă este apa, am îndrăznit să propunem un proiect pe un termen foarte lung, care să gestioneze resursele de apă potabilă ale judeţului, judeţ foarte bogat în această resursă, mă rog, ca şi în altele şi să ştiţi că a fost acceptat.

Deci, doar că l-am susţinut cu cifre şi a fost acceptat fără nici o problemă de către un consiliu judeţean care altminteri era destul de luptător şi fiecare îşi susţine poziţia. Am dat aici două exemple, două subzone, în care avem o combinaţie destul de puternică între urban şi rural şi o subzonă corespunzătoare capitalei de judeţ, respectiv municipiului Bistriţa, unde, sigur, se puneau puţin altfel probleme. Adică, e capitală de judeţ, am nevoie de inteligenţă, am nevoie de o economie mai sofisticată, orientată pe servicii, de cultură, de turism, bun.

Aceste proiecte au fost puse pe hartă, au fost aprobate de toată lumea, nu a fost absolut nici o problemă, să ştiţi, chiar au fost dezbateri, au fost corecturi, dar nu au fost bătălii. Şi toată lumea a fost mulţumită că se vede pe hartă. Aici am exemplificat puţin ceea ce menţionam adineauri, se văd zonele, proiectele, partenerii, autorităţile locale partenere sau pe ce teritoriu este valabil proiectul respectiv şi cine şi-a asumat coordonarea. Sigur că unele vor ieşi, unele nu vor ieşi, că aşa e la început. Dar important a fost că lumea, în principiu, şi-a asumat acest lucru şi discuţiile au fost unele la care nici nu mă aşteptam, că e vorba de rivalităţi, de a înţelege că poate că proiectul tău nu e chiar pe primul loc.
La nivelul consiliului judeţean am mai făcut un lucru, ne-am orientat în primul rând pe proiectele publice care susţin de fapt şi dezvoltarea economică a judeţului şi s-a alcătuit prin vot, prin discuţii un top de proiecte importante şi o listă de rezervă. Topul se oprea acolo unde proiecţia bugetară nu mai permitea cofinanţarea, deci pur şi simplu aşa s-au luat lucrurile şi lista de rezervă a fost prevăzută, de ce? Pentru că la un moment dat se colorează treaba în albastru. De ce? Pentru că dacă, nu ştiu, nu apar finanţările pentru proiectele prioritare sau unul din proiectele prioritare eşuează în a atrage fondurile, să treacă pe o poziţie mai în faţă un proiect din lista aceasta de rezerve.

Cum funcţiona treaba asta? Pe structuri absolut legale şi constituite, astfel încât aveam planificarea dezvoltării durabile, deci strategia şi cu acest plan integrat... scuze acest pachet de proiecte integrate care a fost supus atenţiei şi judecăţii Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism, cum se aşează în teritoriu, cum conlucrează, care sunt oportune, discuţii cu autorităţile locale pe subzone şi în plen. Ceea ce rezulta de la comisie intra în grija unităţii de administrare a strategiei judeţului care nu era un grup de oameni separat, ci erau prinse pe fişa postului nişte sarcini în acest sens, deci din când în când ei făceau un serviciu tuturor şi adunau proiectele, verificau... nu verificau ei, scuze, Comitetul de pilotaj al judeţului verifica lansarea diveselor programe de finanţare, verifica dacă proiectele sunt mature, în sensul că erau documentate, nu se punea problema proprietăţii, banii erau în buget, deci în proiecţiile bugetare existau fondurile pentru cofinanţare etc., şi că studiul de fezabilitate există sau e comandat sau apărea la un termen previzibil.

Deci, pur şi simplu toată lumea şi-a suflecat mânecile. Acum, să nu vă închipuiţi, că ieşea şi cu ceartă, ieşea şi cu supărare, câteodată nu reuşeai, vroiai să intri cu proiectul în eşalonul pentru a elabora studiul de fezabilitate dar tu nu reuşeai într-un proces în care tu vroiai să-ţi obţii terenul sau mai ştiu eu ce dovadă asupra imobilului. Şi după ce se decidea Comitetul de pilotaj căproiectul e ok, se achiziţionau serviciile de elaborare a studiului de fezabilitate sau proiectului tehnic, depinde cum era cazul, şi proiectul elaborat intra în Consiliul tehnico-economic, iar, o structură legală, care verifica dacă proiectul acela e ok sau nu. Cam aceeaşi schemă, dar am pus şi am evidenţiat toate zonele, adică fiecare zonă îşi avea şi îşi are proiectele sale. Nişte sarcini ale unităţii de administrare a strategiei, a Comitetului de pilotaj, cine erau membrii, cei din grupurile de lucru, cum avea loc prioritizarea...
Păi, după lege şi adaptat la contextul şi la natura proiectelor în discuţie, cum se organizează procesul prioritizării, câteodată mergea după paşii ăştia, câteodată mergea mai spontan, că dacă, de exemplu, ştiai cu două, trei faze dinainte că anumite proiecte erau mai mature, nu se mai punea problema prioritizării, alea intrau şi... deci tot pe lege am mers. Deci, lucrurile au mers în felul ăsta şi merg în felul ăsta, poate sistemul... adică nu, sigur sistemul nu funcţionează perfect, dar funcţionează eficient şi consiliul judeţean eu cred că are o activitate foarte bună în atragerea de fonduri şi rezultate foarte bune. Acum, ce aş fi vrut să propun, legat şi de ceea ce spunea domnul vicepremier, aşa, în încheiere, că o grămadă de oportunităţi de proiecte rămân cumva pe dinafară. Sunt terenuri pentru care nu se găseşte ban public pentru a pune o clădire, un depozit, nu ştiu, sau să restaurezi un monument...
Ce vreau să spun este că există clădiri şi terenuri care nu apucă să fie valorificate prin finanţări europene. Totuşi, ele există în patrimoniul administraţiei publice sau în patrimoniul altor entităţi, cum, de exemplu, sunt zonele industriale părăsite care au mulţi proprietari - sunt sigură că dvs cunoaşteţi aceste situaţii - şi aceste zone, pe lângă faptul că ajung să contribuie la imaginea negativă a localităţii, pot la un moment dat să fie atractive pentru persoane cu intenţii mai puţin lăudabile, pot genera situaţii sociale sau infracţionale neplăcute pentru localitatea respectivă şi pot duce chiar la scăderea atractivităţii localităţii respective. Mulţi dintre proprietarii de terenuri industriale, terenurile astea fiind fragmentate între mai mulţi proprietari nu au un concept despre ce ar putea să facă acolo.
Se mai întâmplă mici amenajări, poate din când în când câte un investitor puternic rezolvă o parcelă dar în general zona industrială, fără un ajutor public care să adune proprioetarii şi să-i ajute să-şi formuleze o viziune şi să acţioneze împreună în virtutea viziunii respective, e mai rar... Adică, asta este calea... cea mai mare rată de succes. Sigur că ea presupune eforturi suplimentare din partea autorităţii locale dar gândindu-ne la ce miză aşteaptă la sfârşit, poate că e interesant, cu atât mai mult cu cât acum câteva săptămâni, întrunindu-se comisia inetrministerială privind parcurile industriale, a fost ridicată această problemă privind categoria aceasta de potenţial - zonele industriale abandonate sau care se degradează fără să pâlpâie nici o altă activitate. Zonele astea, ştie toată lumea, sunt accesibile, sunt utilate, sunt echipate, poate nu în cea mai bună stare dar nici în cea mai rea, pot fi regenerate şi incluse în circuitul funcţional al localităţii, există exemple de mare succes în România şi pretutindeni.
Gândindu-ne la aceste oportunităţi, la acete zone şi la alte terenuri şi clădiri care astăzi îşi aşteaptă nişte investiţii şi poate că nu sunt banii pentru investiţiile acelea sau poate că demersurile sunt prea complexe şi sfătuindu-ne, de asemenea, cu dezvoltatori, cu firme de dezvoltatori şi cu firme de organizatori de târguri, noi am vrea să înaintăm către dvs o propunere privind organizarea câte vreunui târg regional de proiecte pe fiecare regiune, acest târg de proiecte constând sau bazându-se pe următoarea schemă: terenurile, clădirile care corespund descrierii pe care am încerca să v-o fac să fie descrisă... iată, aici am încercat un fel de încercare de fişă de descriere care nu e cea mai bună, trebuie perfecţionată şi sunt absolut onorată să îl deranjez pe domnul secretar general să mă ajute cu mintea domniei sale şi să producem un document eficient în care să se prezinte terenurl sau clădirea respectivă sau ansamblul de terenuri cu proprietari, cu vecinătăţi, cu suprafaţă, cu regulamentul de urbanism care planează pe proprietatea respectivă, fotografii, extras din PUG, date de contact ale proprietarului şi funcţiunile admisibile şi interzise, astfel încât să facem din acest subiect un produs.
Trebuie să vă spun că am încercat această reţetă la zona metropolitană Iaşi şi a funcţionat foarte bine. Am organizat câteva secţiuni de prezentări pe domenii, terenuri adresate dezvoltării industriale, imobiliare, de servicii, comerţ etc., în care primarii au prezentat două, trei slide-uri cu strategia locală, astfel încât să demonstreze că terenurile pe care ei le supun atenţiei investitorilor fac parte dintr-o politică locală şi a doua zi a mers pe teren. Au fost cumpărate terenuri, au venit investitori, unele au fost cumpărate, altele au fost donate, pentru că investitorul era prea imporatnt, a venit cu o mie d elocuri de muncă, vă daţi seama, Delphi Diesel a venit la Iaşi şi i s-a dat un teren foarte bun, i s-a concesionat un teren foarte bun, au reintrodus în universităţi limba germană, limba germană tehnică pe profilul pe care Delphi Diesel îl necesita şi acesta a fost exemplul unui caz de succes.

Am dori să încercăm o asemenea abordare poate mai... nu neapărat sumară, orientată doar spre prezentarea acestor produse, şi să organizăm câte un eveniment regional de câte o zi încercând să atragem companiile de dezvoltatori şi investitorii pe terenuri şi clădiri vacantate, astfel încât să putem folosi şi aceste bunuri ca germeni pentru dezvoltare.

Vă mulţumesc frumos că m-aţi ascultat, mulţumesc frumos pentru atenţia dvs. Ce am prezentat este un fel de demonstraţie care să arate că nu pot să nu mă raportez la strategia de dezvoltare a teritoriului României, că atât de sus în jos, cât şi de jos în sus, există căi prin care să afci un plan foarte concret prin care să-ţi asumi nişte ţinte,ţintele să fie nişte proiecte acre contribuie la dezvoltarea unui teritoriu şi cel mai important, a unor comunităţi. Proiectele acestea pe care le-aţi văzut sunt aprobate de grupurile de lucru, de parteneriatul interinstituţional.

Parteneriatul interinstituţional a fost aprobat prin hotărâre de consiliu judeţean, proiectele integrate sunt aprobate şi ele prin hotărâre de consiliu judeţean, deci au devenit un act de voinţă, de planificare pentru Bistriţa-Năsăud şi este utilizat ca atare. Vă mulţumesc frumos. Poate că prezentarea mea a fost cam tehnică, m-aş bucura să intreseze şi m-aş bucura să poată folosi măcar parţial ca sursă de inspiraţie pentru cazuri de care dvs poate că daţi în viaţa dvs, în job. Vă mulţumesc frumos.

Mihai Busuioc: ... doamna Simona Munteanu, lector universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu". Este o persoană cu mare experienţă în domeniul administraţiei publice, a fost timp de 14 ani arhitect şef la Primăria Municipiului Ploieşti, de asemenea director în Cadrul direcţiei Generale de Urbanism şi Amenajare a Teriotoriului la Consiliul Judeţean Prahova, în acest moment cadru didactic, aşa cum aminteam mai devreme. Este un om cu o experienţă foarte mare şi aştept cu interes, cred că şi dvs şi eu, să scultăm prelegerea domniei sale. Doamnă, vă rog...
Simona Munteanu:

Mulţumesc frumos. Am să încerc să nu fac o prezentare foarte academică, am să încerc să vorbesc despre experienţa profesională şi de acumulările pe care le-am avut în urma acestei experienţe destul de lungi în administraţie, care mi-a provocat foarte multe satisfacţii profesional şi o experienţă pe care, cred eu, mi-aş dori ca foarte mulţi dintre studenţii mei de astăzi s-o împărtăşească pentru o perioadă cel puţin egală cu a mea. Prezentarea mea de astăzi se bazează pe un raport realizat de către Banca Mondială şi care se referă în primul şi în primul rând la planificarea spaţială, la cât este ea de importantă şi modul în care ne ajută pe noi astăzi, comunităţi, să putem să ne gestionăm viitorul şi să ne utilizăm în mod raţional resursele din toate punctele de vedere.
Planificarea spaţială este foarte interesantă şi foarte importantă, chiar dacă este un termen relativ nou, poate, în discursul public datorită faptului că ilustreză strategii. Dacă tehnicienii precum subsemnata pot, într-adevăr, să uzeze de planuri cu foarte multă uşurinţă pentru că este profesia mea de bază, este evident că în cazul unei administraţii locale, uzul, utilizarea acestor planuri şi modul în care ele pot să fie într-adevăr realizate în scopul deciziilor profesionale pot uneori părea destul de greoaie. Şi atunci trebuie să existe persoane de specialitate care să poată ajuta pentru fundamentarea acestor decizii publice. Iar pentru noi planificarea spaţială, categoric, este cea care ne oferă şansele de a putea să punem sub aceeaşi pălărie foarte multe informaţii şi să le traducem simplificat. România astăzi, după 25-26 de ani, şi-a schimbat un sistem administrativ, politic, economic în totalitate şi rezultatul legislaţiei şi a dezvoltării noastre este rezultatul acestei fracturi pe care categoric am resimţit-o şi pe care o vedem în primul şi în primul rând prin efectele pe care le conştientizăm, şi anume că oraşele sau localităţile s-au dezvoltat excesiv, au ocupat teritorii destul de substanţiale, există presiuni asupra infrastructurii, fie că vorbim despre utilităţile publice sau despre drumuri şi nu în ultimul rând sunt foarte multe investiţii pe care mulţi dintre concetăţenii noştri le consideră agresive ori inoportune. Şi atunci întrebarea este cum de s-au întâmplat toate aceste lucruri.
Toate aceste fenomene nu sunt neapărat specifice doar României, pentru că modul în care se dezvoltă umanitatea categoric ne dovedeşte că acest lucru se întâmplă peste tot, dar în primul şi în primul rând România cred că a cunoscut această schimbare forţată, această schimbare de sistem pe care toate ţările foste socialiste o resimt. Şi din acest punct de vedere, efectele au fost la fel de importante şi de greu de parcurs în aceşti ani. Sunt trei elemente importante care cred eu c pot să ne preocupe în acest moment. În primul rând este vorba despre legislaţie, despre cadrul legislativ care, în urmă cu 25 de ani s-a schimbat în totalitate, pornind de la Constituţie până la cele mai banale acte normative care ne ajutau în activitatea noastră zilnică. În al doilea rând, au adus anumite competenţe autorităţilor care categoric au trebuit să fie gestionate cu persoane cu anmite calificări. Şi nu în ultimul rând ne-au pus în situaţia de a comunica cu concetăţenii noştri şi de a decide anumite intervenţii, anumite obiective să le atingem într-o anumită formulă.
Şi atunci cred că toată această perioadă a fost o perioadă cu experienţă în care am învăţat foarte mult cu toţii, şi decidenţii dar şi comunităţile. Din punct de vedere al bazei legislative, cred că dvs ştiţi la fel de bine ca şi mine, poate mult mai bine, dar, aşa cum spunea Caragiale, am compătimit împreună în această perioadă de timp şi am văzut foarte clar cum o serie de fenomene, pornind de la schimbarea rolului unor localităţi, pierderea vocaţiei industriale, agricole pe care au avut-o diverse comunităţi, nu în ultimul rând descentralizarea administrativă, financiară care s-a întâmplat la un anumit moment, poate prea târziu sau poate prea devreme, aici sunt păreri foarte diverse, şi nu în ultimul rând reconstituirea dreptului de proprietate, imaginea proprietăţii, ceea ce domnul secretar general sublinia la începutul acestui atelier, imporatnţa clară a modului în care este repartizată proprietatea, forma sa şi nu în ultimul rând faptul că există proprietari.
În 2001, la aproape zece ani de la apariţia legii 50, care încerca la vremea respectivă să ajute sau să înlocuiască vechile legi privind autorizarea, executarea lucrărilor şi sistematizarea, în 2001 a apărut legea urbanismului şi amenajării teritoriului care, şi aceasta, normal, a suferit foarte multe revizuiri, prea multe uneori. Dar, din acest punct de vedere, trebuie să reţinem, poate, aspectul cel mai important pe care această lege l-a avut, şi anume a fundamentat apariţia strategiei de dezvoltare teritorială a României care să ştiţi că este fundamentală pentru realizarea unor proiecte ambiţioase şi pentru a putea într-adevăr să apară efectul de convergenţă a tuturor eforturilor pe care le fac atât comunităţile, cât şi partea guvernamentală. În schimb, există...
Dacă la nivelul amenajării teritoriului aceste lucruri au fost avansate, la nivelul localităţilor, eu în prezentarea mea spun de nivelul urban, dar aici mă refer de fapt la modul în care se dezvoltă localităţile indiferent de forma în care ele sunt organizate, localităţi rurale sau urbane. În acest nivel, la acest nivel de fapt există cea mai mare dinamică şi apar cele mai multe fenomene pe care le ştim sau nu le ştim, cunoaştem soluţii sau nu cunoaştem şi toate aceste aspecte la ora actuală cred eu că ar trebui să fie la fel de importante şi ar trebui să fie privite cu tot atâta interes de către guvern, de către minister, pentru a putea să creeze într-adevăr şi strategia de dezvoltare urbană a României.
Urbanismul eficient, aşa cum îl privim noi, specialiştii, este acela care echilibrează, pe de o parte, dezvoltarea pieţei, dezvoltarea zonei private şi intervenţia publică. Acestea două dacă ar putea să fie contrabalansate, ca importanţă, ca corelate din punct de vedere al modului atât investiţiile publice, cât şi cele private pot să fie într-o perioadă convenabilă pentru cele două, aceste aspecte de fapt ţin de urbanismul eficient.
Cum să facem acest urbanism eficient? Şi aceasta este întrebarae care de afpt ne preocupă foarte tare. În primul rând, am putea să-l facem printr-un sistem de planuri, şi acest sistem de planificare în România este, există, este un sistem care are o oarecare doză de modernitate. Nu sunt informaţii sau nu sunt tipuri de planuri sau de instrumente care să nu fie uzate, recunoscute oriunde le-am utiliza, le-am folosi. Dar sunt o serie de lucruri pe care cred eu că ar trebui să le spunem cu foarte mare fermitate în acest moment, astfel încât să nu ne pierdem resursele, fie că discutăm despre timp, oameni, bani.
Au apărut foarte multe strategii de dezvoltare locală, foarte bune şi care s-au focusat într-adevăr pe ideea de a fundamenta modul în care se implementează o serie de proiecte cu o finanţare extrem de complexă, mai ales cu ocazia primei etape de programare pe care am cunoscut-o cu toţii. Din nefericire, aceste strategii de dezvoltare locală care, multe dintre ele, sunt extraordinar de bine realizate ca documente şi chiar au fost utilizate de către autorităţile publice locale, ele din păcate au suferit un decalaj faţă de documentaţiile de urbanism care au existat, modernizate, actualizate sau nu.
Şi această necorelare s-a datorat de cele mai multe ori, din nefericire, spun eu, fragmentării administrative, a faptului că strategiile de dezvoltare locală erau gestionate de anumite persoane din primărie sau din consiliul judeţean şi documentaţiile de urbanism şi autorizarea era gestionată de altă categorie de persoane şi dacă cele două compartimente nu discutau unul cu celălalt, nu se înţelegeau să corezele aceste informaţii, au creat uneori nişte probleme, fie că au fost în derularea proiectelor, fie că au fost clar în apariţia unor proiecte ciudate. Pe de altă parte, există un decalaj sau există o lipsă de legătură între modul în care proiectele pe care ni le-am propus, listele de proiecte pe care fiecare autoritate publică şi le face, toată această listă nu este fundamentată, susţinută sau nu a reieşit această listă, mai bine spus, din documentaţiile de planificare spaţială. Şi neexistenţa unor asemenea documentaţii au condus, pe de o parte, la o prelungire a termenului de implementare a proiectelor, pentru că au necesitat elaborarea documentaţiilor respective, sau, de cele mai multe ori, au însemnat nişte costuri excesive care clar au condus, poate, pentru anumite cazuri la pierderea acestor proiecte. Între timp au apărut planurile de dezvoltare regionale, extraordinar de bune documente, dar care au avut totuşi o dedicare clară pentru fundamentarea accesării fondurilor structurale. Şi atunci problema este că aceste planuri ar trebui să-şi depăşească această dimensiune, să devină chiar planuri de dezvoltare regională, iar o altă întrebare dar pe care nu cred că este cazul să ne-o punem neapărat astăzi este cine preia aceste planuri pentru a le aplica, pentru că, ele fundamentând planuri cu implicaţii la nivel regional, categoric vor trebui să fie implementate. Şi modul în care se implementează astfel de proiecte la ora actuală este foarte greoi.
Planurile urbanistice generale, documente pe care sunt convinsă că majoritatea dintre dvs aţi avut de a face cu ele cel puţin o dată în timpul mandatului dvs, ele sunt documente obligatorii dar nu sunt proiecte în sine, nu sunt planuri care trebuie să existe pentru că spune legea, sunt nişte documente care au un dublu rol, pe de o parte, au un rol de viziune, de evaluare a modului în care localitatea respectivă poate să se dezvolte într-un termen mediu spre lung de timp şi, pe de altă parte, reprezintă documentul cu care arhitectul şef sau compartimentul de specialitate rezolvă solicitările private, modul în care concetăţenii noştri doresc să-şi realizeze diverse investiţii, fie că discutăm despre societăţi comerciale, fie că discutăm despre investiţiile proprii ale autorităţii publice sau discutăm despre interesele private pur ale cetăţenilor.
Toate aceste documentaţii, marea majoritate dintre ele sunt depăşite, depăşite moral sau depăşite din punct de vedere al valabilităţii, iar costurile de refacere, revizuire a acestora sunt foarte mari./dstanesc/ Mai este un aspect pe care l-am sesizat mai ales în ultima perioadă de timp, faptul că foarte multe dintre planurile urbanistice generale de generaţia a doua, adică cele care au fost aprobate în anii '99-2000-2001, ele pentru anumite categorii de localităţi nu şi-au pierdut valabilitatea pentru că multe dintre localităţile respective nu au avut o dezvoltare substanţială care să schimbe pe fond viziunea de dezvoltare, nu s-au schimbat în intravilan, nu au apărut nişte obiective care să strice într-un fel sau altul modul în care era gândită acea documentaţie de urbanism.
Actualizarea acestor documentaţii pentru că legea prevede că valabilitatea unei asemenea documentaţii este de zece ani este extrem de costisitoare şi poate uneori costurile respective ar trebui să fie categoric duse în alte zone şi atunci întrebarea este dacă nu ar trebui pentru acest gen de localităţi şi pentru acest tip de documentaţie, actualizarea să nu însemne neapărat înlocuirea pe fond în totalitate a conţinutului acestora. Din punct de vedere al cadrului instituţional şi a capacităţii instituţionale, aici pot să spun că discut poate dintr-un punct de vedere pur personal pentru că împărtăşind această experienţă de aproape 18 ani în administraţie şi  mai mult de 14 ani în funcţia de arhitect şef, pot să vă spun că am trăit şi cu bune şi cu rele, în sensul că am avut şi oameni, foarte mulţi oameni de specialitate, de profesii compatibile cu cea a urbanismului şi în perioada boomului imobiliar, încetul cu încetul au părăsit primăria, pentru că ei normal puteau să câştige mult mai bine în zona privată. Poţi să fii un arhitect şi un urbanist extraordinar de bun, în cazul în care nu ai colegi şi nu ai persoane cu care poţi într-adevăr să dezvolţi un obiectiv clar privind planificarea spaţială şi dezvoltarea urbană a localităţii respective, nu poţi să o faci singur şi atunci este evident că un sistem de planificare spaţială se bazează pe trei elemente cheie pe care le are - specialiştii, datele şi resursele.
Dacă specialiştii nu există, putem să avem chiar cele mai bune planuri şi să avem foarte mulţi bani, proiectele noastre niciodată nu le vom putea implementa în timp util şi bine, datele revin la prezentarea domnului secretar general, este o mare problemă a faptului că aceste date o dată că unele dintre ele sunt perimate, nu există sau nu s-au întreţinut, nu se mai colectează, fără nişte date reale să ştiţi că cele mai interesante proiecte, poate să există o echipă foarte bună de proiectare, dacă datele sunt eronate, soluţia este greşită şi atunci ajungem să implementăm proiecte care nu au nicio legătură cu nevoia de comunitaţii dar categoric nici cu teritoriul. Iar din punct de vedere al resurselor financiare, putem să fim specialişti excepţionali şi să avem toate datele din lume.
Rămânem cu ele la stadiul respectiv, nu vom putea niciodată nici să le întreţinem, nici să le dezvoltăm, nici să creăm ceva nou aşa că resursele financiare categoric şi acestea trebuie să existe. Din punctul de vedere strict al arhitecţilor şi aici sunt convinsă că domnul Pascariu care va vorbi după mine, reprezentând Registrul Urbaniştilor şi având categoric o situaţie foarte clară a ceea ce se întâmplă în teritoriu, va putea să vă spună acelaşi lucru ca şi mine, noi în primul şi în primul rând în România avem un număr foarte mic de arhitecţi şi de urbanişti, calculat la nivelul UE, suntem pe ultimul loc. Şi nu este o problemă a sistemului actual sau a unui exod al specialiştilor pentru că acesta a existat dintotdeauna.
Este vorba de faptul că nu sunt foarte mulţi specialişti. Este evident că în aceste condiţii marea majoritate a lor nu vin să lucreze în administraţia publică, iar aceste aspecte le-am identificat chiar în 2004, când am participat la elaborarea Ghidului Arhitectului Şef de Municipiu, încercând atunci să ilustrăm de ce un arhitect tânăr sau mai puţin tânăr sau un urbanist nu doreşte să vină să lucreze în administraţie. În primul rând pentru că postul lui, funcţia lui, fie că discutăm de arhitect şef sau de responsabil cu urbanismul şi administrarea teritoriului nu e considerată ca fiind o funcţie foarte importantă, adică semnează autorizaţii, atât. Pe de altă parte, salariile sunt evident mai mici decât cele din zona privată şi ăsta este un lucru pe care categoric îl ştim cu toţii şi ne confruntăm în continuare cu acest lucru. Pe de altă parte, locurile de muncă din punct de vedere al facilităţilor tehnice, nu ne oferă sau nu oferă ceea ce poate să ofere sectorul privat, softuri actualizate, computere şi toate aparatele şi instrumentele necesare pentru a putea într-adevăr să ţină date şi să producă într-adevăr date şi informaţii. Pe de altă parte, v-am spus, nu există colegi, nu există alte specialităţi şi categoric ele au parăsit sistemul din 2005-2006 aproape constant.
Pe de altă parte, sunt puţini angajaţi, presiunea o dată a numărului de dosare dar şi pe de altă parte a solicitărilor sunt foarte mari şi pe de alt parte mulţi dintre ei poate nu acceptă să facă o muncă exclusiv birocratică pentru că totuşi planificarea spaţială are cele două componente, cea de viziune, de întreţinere a unor documentaţii,l de creare a unor decizii publice, de fundamentare de fapt a unor decizii publice, dar şi partea strict operaţională şi nu în ultimul rând, modul în care planurile de urbanism s-au actualizat într-un termen foarte lent sau faptul că nu au fost finanţate o serie de alte proiecte care erau considerate oportune şi interesante i-au făcut într-un fel sau altul să considere că nu pot să îşi facă meseria în totalitate. Este o colectare a unor impresii şi a unor aspecte care încă din acel an noi le-am făcut aşa o listă lungă şi am încercat să vedem ce se poate realiza.

Despre date, revin, lipsa cadastrului litigizat pentru că chiar dacă există în format analogic hărţile digitale, informaţiile digitale, bazele de date actualizate pot să ne ofere în timp real, rapid informaţii dar pe de altă parte pot să fie şi accesate mult mai uşor. Faptul că ele nu mai sunt colectate şi nu mai sunt întreţinute şi acestea categoric ne pot fundamenta la un moment dat o serie de decizii greşite pentru că impresia, rezultatele sunt greşite şi nu în ultimul rând, cea mai mare problemă pe care din acest punct de vedere pot să spun că o resimţim cu toţii este faptul că nu există o bază de date cu acces nelimitat al autorităţilor publice.
Sunt multe date, sunt risipite, sunt în diverse zone administrative, numai că ele ar trebui să fie interconectate. Degeaba există o serie de date şi de planuri interesante, dacă noi nu avem acces şi nu putem să le vedem, nu putem să luăm drept model sau nu putem chiar să le utilizăm în activitatea noastră zilnică. Iar din punct de vedere al resurselor financiare, aici cred că nu este cazul să insist. Insuficienţa resurselor cred că este o problemă, pe care o observăm la aproape orice fel de tip de activitate.
Ce propunem? Când spune arhitectură de sistem nouă, cu instrumente noi, asta nu înseamnă că radem tot şi creem totul de la început. Nu ne-am gândit la aşa ceva, dar ne gândim că sunt cel puţin două elemente, pe care va trebui foarte clar lucrat şi cu cât putem să obţinem rezultate mai repede, cu atât este mai bine. Pe de o parte este vorba despre revizuirea planurilor şi a instrumentelor existente, în sensul simplificării lor, şi în al doilea rând discutăm despre consolidarea capacităţii profesionale şi instituţionale. Din punct de vedere al revizuirii sistemului de planificare aici discutăm în primul rând de simplificare, şi anume sunt prea multe planuri care /se/ suprapun, care spun acelaşi lucru. Spun la niveluri diferite acelaşi lucru, şi atunci ele ar trebui oarecum curăţate.
Este un prim pas faptul că s-au aprobat normele metodologice la Legea 350 cu cadru conţinut şi al documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi alte tipuri de documentaţii. Trebuie clar ca acestea să producă un feedback din teritoriu, să vedem în ce măsură ele vor trebui simplificate, optimizate şi dacă funcţionează. Pe de altă parte, discutăm despre diminuarea complexităţii. Asta nu înseamnă că nu dorim să se surprindă complexitatea unor fenomene, dar dorim ca modul în care se găsesc aceste soluţii şi ele se pot implementa să fie simplificat, să fie facil şi să ne fie foarte uşor de utilizat în activitatea curentă. Iar, nu în ultimul rând, un alt aspect pe care eu l-am considerat important a fost aceea de a stabili soluţii corecte şi oportune pentru nivelul teritorial la care discutăm, pentru că urbanismul şi amenajarea teritoriului discută de la nivelul macro, de la continent, regional, naţional ş.a.m.d., dar ajungem până la piaţa de la noi din localitate, şi toate aceste aspecte au egală importanţă pentru un planificator spaţial, şi atunci pentru cele care ne interesează pe noi în primul rând zi cu zi, pe acestea trebuie să le realizăm repede şi fără prea multe complicaţii, ducându-ne mai întâi la proiectele naţionale, să vedem dacă acolo nu apare ceva ce ar trebui să ţin eu cont la nivel local.
Deci toate aceste elemente eu cred că vor trebui foarte clar, rapid de tot, evaluate şi revizuite. Din punct de vedere al planificării participative, aici sunt aspecte care eu cred că vor trebui, în primul rând, să definească ce înseamnă planificarea participativă, cum concetăţenii noştri pot să fie interesaţi şi pot să ne dea informaţii, cum trebuie să fie consultaţi şi modul în care există aceast dialog între comunitate şi decident, din punct de vedere al planificării spaţiale, repet.
Şi nu în ultimul rând privind îmbunătăţirea procesului de planificare, discutăm despre diminuarea numărului de acorduri şi avize. În continuare, vă spun, modul în care putem să gestionăm informaţiile la nivel informatic, la nivel digitizat, simpla consultare a unei documentaţii poate să ne aducă în situaţia a unei instituţii care avizează să spună, da, da, cu următoarele condiţii sau nu, pentru că nu se respectă următoarele lucruri, pe care noi vi le punem la dispoziţie, pentru a putea să remediaţi lucrurile. Acest mod de comunicare cred eu că va trebui foarte rapid evaluat şi să conducă la eliminarea acestei proceduri, aşa cum spunea doamna secretar de stat, de realizarea unei documentaţii care devine uzată moral, pentru că a pierdut mai mult de trei ani de zile în procesul de avizare, ca să nu mai vorbim şi de resursele financiare alocate şi nu în ultimul rând, v-am spus, de baza de date.
Din punct de vedere al capacităţii instituţionale şi profesionale, aici lucrurile cred eu că trebuie dezbătute cu foarte multă atenţie şi cu foarte mult interes, inclusiv din partea organizaţiilor profesionale, în sensul în care, eu în continuare cred şi asta am militat întotdeauna, faptul că documentaţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului până la un anumit nivel sunt de interes public şi ar trebui să fie gestionate, administrate, poate chiar elaborate de către autorităţile publice. În cazul localităţilor mari şi în cazul consiliilor judeţene, exista de foarte mult timp, cel puţin din zona, hai să zicem, profesională această sugestie a realizării agenţiilor de planificare judeţene sau metropolitane, să zicem. Bucureştiul a avut la un moment dat, şi pot să vă spun că experienţa pe care a avut-o a fost una foarte interesantă, având extraordinar de multe documentaţii care au ajutat chiar rezolvarea unor probleme.
Pe de altă parte, se poate încerca şi ideea de externalizare a acestor funcţii de elaborat, de monitorizare, de aplicare şi de întreţinere a planurilor, pentru că dacă discutam sau domnul secretar general vorbea la un moment dat de întreţinerea cadastrului, vreau să vă spun că şi întreţinerea urbanismului ar trebui să aibe un interes egal, în sensul în care existenţa tuturor informaţiilor la nivel, hai să zicem al localităţilor, al autorităţilor publice, pot să fundamenteze mult mai uşor o serie de informaţii. Şi nu în ultimul rând, şi cu aceasta voi încheia, îmi aduc aminte în 1993-'94, când am intrat în administraţia publică, la nivelul localităţilor şi ministerul prin consiliile judeţene au adus la toate primăriile nişte ghiduri, foarte interesant text /.../ şi care pe noi ne-au ajutat.
Fie că discutăm despre funcţionarii publici, dar şi pe primari în egală măsură ne-au ajutat în soluţionarea sau în înţelegerea unor lucruri foarte clare, pentru că erau ilustrate şi dădeau nişte soluţii universal valabile. Cred că o asemenea experienţă ar trebui refăcută, încercată, pentru că va ajuta extraordinar de mult, mai ales pentru funcţionarii publici care intră acum în administraţie şi în mod sigur, cred eu, pentru consilierii locali sau judeţeni.
Strategia de dezvoltare urbană şi încă un aspect, corelarea valabilităţii documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, cele de rang inferior, cred eu că ar trebui să fie făcută pe un termen de şapte ani, corelat cu etapele de programare ale Uniunii Europene, în sensul în care de fiecare dată când mergem să creem lista de proiecte şi cererile de finanţare, sigur cu un an înainte pregătim această listă şi lista respectivă ar trebui pregătită pe un document care să fi fost actualizat, astfel încât în momentul în care facem o cerere de finanţare să nu avem surpriza, în momentul în care se evaluează grila, că ni se spune: nu aveţi documentaţie de urbanism în valabilitate sau nu reflectă realitatea din teren. Eu vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie! Eu sper ca subiectele pe care vi le-am adus în atenţie să fie de interes pentru dumneavoastră. Dacă sunt întrebări, cu cea mai mare plăcere vă voi răspunde şi vă mulţumesc încă o dată.