● însuşirea cunoştinţelor despre valoarea omului în sânul creaţiei

● însuşirea cunoştinţelor despre valoarea omului în sânul creaţiei

● să conştientizeze iubirea lui Dumnezeu faţă de om

Strategii didactice		Mijloace de instruire
lucrul cu imaginea conversaţia povestirea joc didactic	lucru în grup exerciţiul	rechizite şcolare imagini, foto

1. Moment organizatoric

Salutul

Rugăciunea „Doamne, Doamne Ceresc Tată”

Notarea absenţelor

Evaluare iniţială (verificarea temei pentru acasă)

Pregătirea pentru începerea orei:

2. Anunţarea subiectului lecţiei şi a obiectivelor

Astăzi vom învăţa de ce omul poate fi numit cea mai minunată creaţie a lui Dumnezeu, cine au fost primii oameni şi cum omul a pierdut Raiul prin păcat.

3. Predarea noului conţinut (realizarea sensului)

●Profesorul adresează elevilor întrebarea:

„ - În a câta zi a creaţiei l-a făcut Dumnezeu pe om?” Elevii răspund: „... în a şasea zi”.

Precizare:

„Dumnezeu a creat lumea prin Cuvânt. A zis şi s-a făcut. Toată creaţia, cu toate bogăţiile ei de pe pământ şi din mare era gata. Cel care avea să încununeze creaţia trebuia să fie omul. Omul - cununa creaţiei lui Dumnezeu şi cea mai măreaţă făptură a fost creat în mod deosebit în ziua a şasea a creaţiei. Dumnezeu a sădit în el chipul Său. La crearea omului a participat toată Sfînta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, fapt care arată cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe om,încăînainte de a-l face. Chipul lui Dumnezeu reprezentând toate însuşirile, calităţile pe care omul le are asemenea lui Dumnezeu, trebuia să se dezvoltă continuu până ce omul avea semene tot mai mult cu Creatorul său. Dumnezeu a luat tină din pământ, i-a plăsmuit trupul omului şi a suflat asupra lui duh şi i-a dat viaţă. Omul este alcătuit prin urmare din trup şi suflet. Sufletul omului are trei calităţi fundamentale: raţiunea, voinţa şi sentimentul. Adam îl iubea şi îl asculta pe Dumnezeu. Dumnezeu l-a aşezat într-o grădină frumoasă numită Eden sau Grădina Raiului. Adam era atât de înţelept încât a pus nume la toate animalele. Apa nu-l îneca, focul nu-l ardea, animalele i se supuneau. Văzând Dumnezeu că Adam este singur a trimis asupra lui somn adânc şi a creat dintr-o coastă a sa pe Eva. Adam însemnând „lut, pământ”, iar Eva „viaţă”. Împreună se bucurau de frumuseţile Edenului într-o armonie desăvârşită cu Dumnezeu, cu care vorbeau zilnic şi-i mulţumeau. Adam şi Eva se bucurau împreună de frumuseţea raiului, asemeni copiilor care ascultă de părinţii lor. O singură poruncă le-a rânduit Dumnezeu: să mânânce din toţi pomii raiului, numai din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mânânce, căci în ziua în care vor mânca vor muri negreşit! Îngerul rău îl invidia însă pe om pentru că se bucura de dragostea lui Dumnezeu. De aceea furişându-se în grădina Raiului, sub înfăţişare de şarpe, el a îndemnat-o pe Eva să nu asculte de porunca lui Dumnezeu, zicându-i că Dumnezeu se teme că ei vor mânca din acel pom şi vor deveni egali cu El. Eva l-a ascultat pe şarpe, a mâncat din fructul dat de şarpe şi i-a dat şi lui Adam. Însă îndată ce au mâncat i-a cuprins ruşinea, s-au văzut goi şi a trebuit să se ascundă în tufiş, cum se ascund copiii neascultători de părinţi, când simt că vor fi pedepsiţi. Dumnezeu l-a strigat pe Adam, acesta ruşinat a spus că este în tufiş şi că este gol. La întrebarea lui Dumnezeu de ce a mâncat din pomul oprit, Adam a răspuns, dând vina pe Eva. Eva la rândul ei a dat vina pe şarpe, care a fost blestemat de Dumnezeu. Pentru că n-au ştiut să-şi ceară iertare de la Dumnezeu şi să regrete păcatul, Adam şi Eva au fost alungaţi din Grădina Raiului. Ei au devenit muritori, bolnavi şi păcătoşi. Lor li s-au născut doi fii Cain şi Abel. Păcatele oamenilor se înmulţeau, pe rând neascultarea, mândria, îndreptăţirea şi uciderea i-au cuprins. Dumnezeu le-a promis totuşi lui Adam şi Evei că nu-i va părăsi şi că va trimite lor Izbăvitor care îi va readuce în frumoasa Grădina a raiului. Şi Dumnezeu şi-a ţinut cuvântul.

4. Dirijarea învăţării

● Profesorul dă întrebări ce privesc conţinutul transmis:

„ – Care este cea mai măreaţă creaţie a lui Dumnezeu?”

„ – În a câta zi a creaţiei a fost făcut omul?”

„ – Din ce este alcătuit omul?”

„ – Ce poruncă au primit primi oameni în Grădina Raiului?”

„ – Cum au pierdut Adam şi Eva Raiul?”
5. Obţinerea performanţei (reflecţia)

● Se cere elevilor să spună ce ar fi trebuit să facă Adam şi Eva în momentul când au greşit.

● Se propune un joc de rol, în care un băieţel şi o fetiţă, jucând rolul lui Adam şi Eva, dau exemplu ce-ar fi trebuit să spună Adam şi Eva.

● Pentru a sublinia importanţa acestui caz se relatează o povestire:

Într-un sat, departe, un ţăran şi femeia sa aveau grijã de mica lor grădină. Omul se tot plângea şi zicea:

– Adame, de ce ai greşit, că de nu ai fi greşit tu, n-ar mai fi trebuit ca astăzi noi sã ne câştigãm pâinea în sudoarea frunţii. Într-o zi, trecând pe lângã casa lui un boier, îi aude plânsul, vine cãtre el şi-i zice:

– De ce te plângi, omule?

Iar omul nostru îi spune pãsul sãu. Boierul, atunci, îi face omului nostru o invitaţie la masa sa. Vine omul nostrum împreunã cu soţia la masa boierului – o masã deosebit de îmbelşugatã, cu tot felul de bunãtãţi. Zice boierul:

– Din toate aceste bunãtãţi puteţi mânca, dar acest vas din mijlocul mesei sã nu-l deschideţi. Şi boierul plecã. Plini de curiozitate, cei doi se gândeau numai la vasul cu pricina.

– Ce-o fi în vasul acesta? – zise femeia.

– Hai sã vedem!

– Cum sã vedem, mãi femeie? Ai vãzut ce-a zis boierul, cã nu avem voie. Nu trecu mult timp, cã

iarãşi zise femeia:

– Hai, bãrbate, sã ne uitãm. Dacã nu vrei, înseamnã cã nu mã iubeşti.

– Bine, femeie, zise omul. Nu ridicã femeia bine capacul de la vasul de pe masã cã din el a şi ieşit un şoricel. Procese de conştiinţã pentru cei doi, cã vai ce-i vor spune boierului când acesta

se va întoarce. Se întoarce boierul, vede vasul desfãcut şi zice:

– Tot felul de bunãtãţi v-am pus înainte şi o singurã poruncã v-am dat, dar n-aţi îndeplinit-o. Aşadar, nu mai daţi vina pe Adam, pentru cã oricare dintre noi ar fi fãcut la fel.

6. Concluzii şi realizarea feedbak-ului

● Se solicită elevii să formuleze învăţături folositoare pentru suflet.

Concluzie: Omul este cea mai minunată creaţie a lui Dumnezeu, alcătuită din suflet şi trup, pe care Dumnezeu a iubit-o încă înainte de a o face. Neascultarea omului i-a adus multe necazuri şi nefericire. Dumnezeu care vrea ca omul să fie fericit, i-a făgăduit omului că nu-l va părăsi, şi că-l va readuce în Rai.
7. Aprecierea activităţii
● Se fac aprecieri generale şi individuale privind implicarea elevilor în predarea noilor cunoştinţe
8. Încheierea lecţiei
● Profesorul anunţă tema pentru acasă: Reprezintă printr-un desen Grădina Raiului

● Rugăciunea la sfârşitul lecţiei.

● Salutul

(Portofoliul profesorului)

Informaţii utile
O, om !

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să îndrume.

Ce grijă trebuie să pui

În viaţa ta, în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus ... în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorbă; vorba ta,

Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt .. cuvântul scris

E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.

Ai spus un cîntec, versul tău

Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.

Arăţi o cale; calea ta

În urma ta nu piere,

E calea bună sau e rea,

Va prăbuşi sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.

Trăieşti o viaţă ... viaţa ta

E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.

O, om ! Ce mari răspunderi ai,

Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita ... Fii credincios

Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seamă.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul