Repere istorice: Unirea Principatelor (1859), Carol I (1866-1914), Constituţia (1866), Independenţa (1877), Regatul (1881)
- modernizare – occidentalizare - reromanizare
- trecerea la ortografia cu litere latine (1860, 1862); dezbateri ortografice
- purisme
- instituţii: Academia (1866)
- limbaj ştiinţific, stil jurnalistic, discurs politic
Gheţie (1978: 31-33) segmentează perioada în funcţie de trăsăturile lingvistice dominante, dar luând ca reper momentele importante în normarea şi unificarea limbii literare; stabileşte, astfel, un prim interval, între 1780 şi 1836 (de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când apare gramatica lui Micu şi Şincai – până în anii corespondenţei pe teme normative dintre Ion Heliade Rădulescu şi C. Negruzzi), urmat de anii de modernizare intensă, 1836–1881 (până la publicarea primelor reguli ortografice ale Academiei); din 1881, limba ar avea deja caracteristicile dominante ale secolului al XX-lea.
Gheţie (1978: 31-33) segmentează perioada în funcţie de trăsăturile lingvistice dominante, dar luând ca reper momentele importante în normarea şi unificarea limbii literare; stabileşte, astfel, un prim interval, între 1780 şi 1836 (de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când apare gramatica lui Micu şi Şincai – până în anii corespondenţei pe teme normative dintre Ion Heliade Rădulescu şi C. Negruzzi), urmat de anii de modernizare intensă, 1836–1881 (până la publicarea primelor reguli ortografice ale Academiei); din 1881, limba ar avea deja caracteristicile dominante ale secolului al XX-lea.
– împrumut şi calc lexical şi modele sintactice din limbile romanice moderne (= franceză, italiană) şi latină
– împrumut şi calc lexical şi modele sintactice din limbile romanice moderne (= franceză, italiană) şi latină
- în Ardeal: mai ales latina şi italiana (şi germana, ca intermediar sau sursă)
- în Moldova şi Muntenia: mai ales franceza şi italiana
- reromanizare, relatinizare, occidentalizare romanică (S. Puşcariu, Al. Niculescu, H. Bogdan-Oprea)
lat. LIBERTAS, LIBERTATIS / fr. liberté, it. Libertà
Rom. libertate
lat. -BILIS, fr. ble, it. -bile –
Rom. -bil
lat. NATIO, -NIS / fr. nation, it. nazione
Rom. naţie – naţiune
“Limba francă e virilă prin escelinţă, ea cunoaşte puţine diminutive în nume şi nicidecum în adjective. Românul se cheamă Ioniţă, Costache, Iordache, are moşioară micuţă, bouleni slăbuţi, văcuşoară, lăpticel şi mămăliguţă, de aceea îmblă flămângior până-l înghite mormînţelul!” (Codru Drăguşanu)
“Limba francă e virilă prin escelinţă, ea cunoaşte puţine diminutive în nume şi nicidecum în adjective. Românul se cheamă Ioniţă, Costache, Iordache, are moşioară micuţă, bouleni slăbuţi, văcuşoară, lăpticel şi mămăliguţă, de aceea îmblă flămângior până-l înghite mormînţelul!” (Codru Drăguşanu)
Ascultă, ma şer Luxandra, aş vrea să mă plimb pă pod,
Ş-apoi să stau cu caleaşca la madam marşand de mod,
Voi să-mi fac o pălărie cu blonduri şi an velur,
Căci îmi vine a merveliu cu boaoa de samur.
Ion Heliade Rădulescu
Ion Heliade Rădulescu
scriitor, teoretician, profesor, editor etc.
două perioade (după 1840: italienizant)
corespondenţa cu C. Negruzzi (1836)
Simplificarea ortografiei; ortografia fonetică; alfabetul de tranziţie
Simplificarea ortografiei; ortografia fonetică; alfabetul de tranziţie
- Gramatica 1828 (43 slove > 29)
- „să urmeze duhului italienesc, adică a scri după cum vorbim”, „scriu pentru cei carii trăesc, iar nu pentru cei morţi”
Idei despre limbă (romantism)
- româna e „destoinică”, „mai cantativă şi mai înlesnitoare la poezie” decât franceza
- fr. reconaissance vs. rom. recunoaştere / recunoştinţă
- „geniul limbii”
- spiritul democratic (dumneata)
- dialectele
Crearea unei limbi literare
Crearea unei limbi literare
- „limba ştiinţelor sau a duhului” / „limba inimii sau a simţământului”
(a) - îmbogăţirea vocabularului – necesitate
- împrumutul – pentru a nu produce confuzii
„Cine nu ar râde când urmând aceştii sisteme neurmate de nici o naţie va vrea persoana să o numească obraz şi prin urmare pronumele personale din Gramatică să le numească în loc de nume obraznice şi personalitatea obrăznicie?”
- surse – latina + limbile romanice
- surse – latina + limbile romanice
„Noi nu ne împrumutăm ci luăm cu îndrăzneală de la maica noastră moştenire, şi de la surorile noastre partea ce ni se cuvine”
ex.: împrumutăm ruină, deşi avem dărâmătură şi năruitură
recomandă măsură: “numai acelea ce ne trebuie, şi acolo unde ne trebuie, şi cum trebuie”
recomandă măsură: “numai acelea ce ne trebuie, şi acolo unde ne trebuie, şi cum trebuie”
- recomandă adaptarea: „în haine rumâneşti şi cu mască de rumân”
asumat (secolul al XIX-lea); negat, privit cu suspiciune (secolul al XX-lea)
- indiferent de evaluarea iniţială – eficient sau nu
Ex.: în turcă (înlocuirea elementelor arabe)
Geoffrey Lewis, The Turkish language reform. A catastrophic success, Oxford, OUP, 1999.
Ex.: în română: „dezvoltarea organică” / rolul reformatorilor
Elisabeth Close, The Development of Modern Rumanian. Linguistic Theory and Practice in Muntenia, 1821–1838, Oxford, OUP, 1974.
(a) Italienismul
(a) Italienismul
1840, 1841 – Paralelism între limbile română şi italiană / între dialectele român şi italian
- model ortografic (c,g) / extins: quel, ellu
- împrumuturi lexicale
- 1847 – Vocabular de vorbe streine în limba română
înlocuiri: plug > aratru
O, belă eşti, dilecto, şi capelura-ţi blondă
Ca buclele lui Phedru te-ammantă, te circondă (citat de TM)
_______________
It. diletto, lat. dilectus – iubit
It. ammantare – a acoperi
E om şi n-are oamă, ca leul o lionă
E om şi n-are oamă, ca leul o lionă
Stăi, bella mea dilectă, întoarce-te, o Eva,
Os nobil, adorabil, din propriele-mi oase
(Anatolida)
Italienism vs. Galomanie
Italienism vs. Galomanie
“Limba franţozească ne-a stricat limba, capetele, obiceiurile, religia, pentru că puţini din cîţi o învaţă îşi bat capul cu autorii clasici, şi romanţele cele mei neruşinoase se văd în mâinile tinerilor (...) Limba aceasta (...) este o limbă săracă de vorbe şi bogată de frase, în care vede cineva haracterul unui om ce puţin se gândeşte şi vorbeşte mult” (Paralelism între limba rumână şi italiană, în Heliade Rădulescu 1943, II)
Heliade Rădulescu, în Notele la Paralelism între limba rumână şi italiană [1840] (Opere II 1943: 281-282):
Heliade Rădulescu, în Notele la Paralelism între limba rumână şi italiană [1840] (Opere II 1943: 281-282):
"De va cerceta cineva limba poporului grecesc de acum treizeci şi douăzeci de ani, o vede plină mai mult de jumătate de vorbe italieneşti, turceşti şi româneşti (...). Mie îmi place să aduc de esemplu tot pe greci, pentru că şi merită, şi mă desluşesc mai bine fiind contimporani cu noi, şi limba lor avînd mai aceeaşi soartă cu a noastră (nu însă şi acuma ca să se ştie în parentes). Ca să-şi facă grecii limba astfel cum este în zioa de astăzi, au avut trebuinţă neîncetat să înveţe limba cea veche, să iasă felurimi de idei, să aibă o polemică mai de un veac, să-şi formeze în sfîrşit stat, universităţi, licei ş.c.l."
(b) Purismul latinizant
(b) Purismul latinizant
- înlăturarea elementelor lexicale străine
- îmbogăţirea – prin împrumut latino-romanic
- doctrina dominantă, asumată de Societatea Academică (1866) > Academia Română (1879)
Timotei Cipariu
Principia de limba si de scriptura (Blaj 1866)
Gramatici : 1855, 1869 etc.
(c) Şcoala fonetică (purismul românesc) – A. Pumnul
(c) Şcoala fonetică (purismul românesc) – A. Pumnul
lepturariu v. lapte
germân v. pâne
căritate v. -l- > -r-, a > ă
evenemânt, limbământ v. mormânt, pământ
năciune v. rugăciune
- aplicarea legilor fonetice vechi
- preferinţă pentru calc
Kogălniceanu - curentul popular, Dacia literară
Kogălniceanu - curentul popular, Dacia literară
C. Negruzzi
A. Russo
V. Alecsandri
- Junimea, Titu Maiorescu
(Ibrăileanu, Spiritul critic...)
Gr. Pleşoianu (Cuvântare asupra limbii romaneşti, mss., 1822): “Un roman de Valahia nu sufere la urechea lui să auză (...) în loc dă iei vedea (..) – vedeau (...), în loc dă ieu voi să-l văz, ieu vreau să-l văd...”.
Gr. Pleşoianu (Cuvântare asupra limbii romaneşti, mss., 1822): “Un roman de Valahia nu sufere la urechea lui să auză (...) în loc dă iei vedea (..) – vedeau (...), în loc dă ieu voi să-l văz, ieu vreau să-l văd...”.
“Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc, create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o broșură învățătoare meșteșugului de a face zahăr din ciocălăi de cucuruzi, sau pâine și crohmală de cartofe.”
“Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc, create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o broșură învățătoare meșteșugului de a face zahăr din ciocălăi de cucuruzi, sau pâine și crohmală de cartofe.”
(C. Negruzzi, CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE)
Negruzzi (Negru pe alb - scrisori)
Negruzzi (Negru pe alb - scrisori)
- argumente pentru a susţine unele forme moldoveneşti:
pâne, câne – mai aproape de etimon
dj – gioc, agiut – mai aproape de italiană
CALIOPI (cântând): Azi cu o petițiune / M-adresăi cătră Amor, / Și-l rugăi cu-ncordăciune, / Să astâmpere-al meu dor. / De-a mea tristă pusăciune, / Te îndură, zeu de foc! / De nu vrei protestăciune / Să întind în orice loc.
CALIOPI (cântând): Azi cu o petițiune / M-adresăi cătră Amor, / Și-l rugăi cu-ncordăciune, / Să astâmpere-al meu dor. / De-a mea tristă pusăciune, / Te îndură, zeu de foc! / De nu vrei protestăciune / Să întind în orice loc.
Azi am compus versurile aceste. Cum îți par, Stănică?
STĂNICĂ: Frumos, cuconiță, tare frumos. Cam mult ciune și tăciune.
CALIOPI: Taci, nătărăule, dacă nu conprinzi limba cea frumoasă, și dă-mi un scaun...
______________
pusăciune - poziţie
Pentru odihna sufletului său n-aș dori să mai vie Ștefan-vodă, chiar și de ar fi cu putință. Ce ar face el pe un pământ unde n-a mai rămas urme de umbra lui măcar?... Vorba lui nu mai este limbajul nostru... Strănepoții Urecheștilor, Dragomireștilor, Movileștilor i-ar zice în versuri, în ode și în proză: Eroule ilustru! trompeta gloriei tale penetră animile bravilor romani de admirăciune grandioasă și neindefinisabilă pentru meritul neîninvincibilităciunei tale!!..." — la care lucruri frumoase, deși neinteligibile pentru dânsul, Ștefan-vodă, bietul! ar holba ochii lui cei înfricoșători... și s-ar culca iarăși în mormânt... Mi-e teamă că în ziua de pe urmă, când trâmbița cerească ne va chema la judecata cea mare, nu ne vom putea înțelege cu strămoșii noștri, nici în limbă, nici în idei.
Pentru odihna sufletului său n-aș dori să mai vie Ștefan-vodă, chiar și de ar fi cu putință. Ce ar face el pe un pământ unde n-a mai rămas urme de umbra lui măcar?... Vorba lui nu mai este limbajul nostru... Strănepoții Urecheștilor, Dragomireștilor, Movileștilor i-ar zice în versuri, în ode și în proză: Eroule ilustru! trompeta gloriei tale penetră animile bravilor romani de admirăciune grandioasă și neindefinisabilă pentru meritul neîninvincibilităciunei tale!!..." — la care lucruri frumoase, deși neinteligibile pentru dânsul, Ștefan-vodă, bietul! ar holba ochii lui cei înfricoșători... și s-ar culca iarăși în mormânt... Mi-e teamă că în ziua de pe urmă, când trâmbița cerească ne va chema la judecata cea mare, nu ne vom putea înțelege cu strămoșii noștri, nici în limbă, nici în idei.
Dicţionar grotesc (1869)
Dicţionar grotesc (1869)
amare „a iubi”: „Eu te am, doamnă!”
beleţă: „Ah! doamnă, eşti belă ca roza ce creşte,
Şi fruntea-ţi divină treptat se beleşte!”
vergură, morbos, ciune, redaptor, onoare, amoare
Rusaliile (1861):
"ţi-am dat esplicăciunile necesarii"...
Trei crai de la Răsărit (1871)
Trei crai de la Răsărit (1871)
latinism - Numa Consule
franţuzisme / limba veche / limba populară
Sum cive romanu! Hilaritate? Homeni simplici.
negreşit... C: Negreşit: unu vocabulu slavo-sarmaticu.
m-aş fi stăpânit... C: Stăpânit: una locutione traco-albanese
- ortografia – propusă din 1866, adoptată în 1881
- ortografia – propusă din 1866, adoptată în 1881
- Neologismele (1881)
“Vei scoate vreodată din capul românului versurile: Pe-un picior de plai (...) Și va fi bine să le scoți? Sau îl vei face să uite:
„oarecare fireşti a câmpului floricele acaţate de a ei gâţă” (Alăutaromânească, 1837)
„m-am încercat a o face în româneşte” (Odobescu) vs a încerca: „Ei încercară un minut a se apăra” (Bălcescu);
„Îi dovedeşte c-ar fi având / Nişte hrisoave arătătoare / Ce-au făcut urşii” (Alexandrescu)
„Micuţa îmi întinse mânuţa sa, palpitândă de frig sau de emoţiune” (Hasdeu).
„Ei se dau de profesori, pe când nu sânt capabili nici de repetitori” (Ispirescu).
„Bucureştii, cu drept cuvânt, se privea de urbe grecească” (Papiu Ilarian, în D. Rec. I).
„Bucureştii, cu drept cuvânt, se privea de urbe grecească” (Papiu Ilarian, în D. Rec. I).
„Domnul Nodreanu lipsea de mai multe zile, căci el plecase la o moşie” (Bujoreanu).
„Se opreşte ruşinat, văzând pe Afinoaie şi pe Luluţa” (Alecsandri)
„fiecare secundă ce o lepădăm” (C. A. Rosetti)
„acele care nu ştii le voi spune acuma” (Alăuta românească, 1837) etc.
„Cât aş fi dorit, scumpul meu Leon, a te vedea” (Alăuta românească, 1837) etc.
„m-au rugat ca să le arăt” (Papazoglu) etc.
„Ţi s-a părea, iubitul meu Leon, cum că aş fi întârziet” (Alăuta românească, 1837);
„perfecţiunea omului consiste în uzul bun al raţiunei” (LM)
„perfecţiunea omului consiste în uzul bun al raţiunei” (LM)
„renunţase de a o cuprinde” (Odobescu)
„vreo zidire pentru copii cesă arunc pe la răspântii” (Mumuleanu); „Coconiţa Drăganas-a crescut cu bună ducaţioane la părinţii dumneaei” (Heliade Rădulescu);
„Sunt acum28 de luni de când...” (Ghica) (fr. il y a maintenant...).
„Dar însă nu am mintia aci” (C. A. Rosetti);
„Orice naţie dar, precum şi orice individ, are o misie a îndeplini” (Bălcescu)
calc din franceză (eh bien) : „Ei bine, d-lor, în acest chip s-a făcut unirea politică a ţărilor noastre” (Maiorescu)
calc din franceză (eh bien) : „Ei bine, d-lor, în acest chip s-a făcut unirea politică a ţărilor noastre” (Maiorescu)
„spiritul era acum care mă transporta în regiunile acelea” (Filimon).
„lucruri la cari nici m-am aşteptat din parte-i” (Hasdeu)
„sărmana duducă nici a avut când să vadă bine pe cavalerescul său apărător” (idem).
De atunci omenirea a intrat în calea care o duce gradat către perfecţia sa, către absolut, către nemărginit, către Dumnezeu. Care oare va fi rezultatul final al acestei căi? Această mişcare de perfecţie va avea oare un termen? Răul pieri-va de tot din lume? Omenirea va ajunge vrodată a-şi identifica în tot esenţa sa cu esenţa divină? Acest secret mintea omenească nu-l poate încă pătrunde. Aceea ce ştim este că, din transformaţii în transformaţii, omenirea merge într-un progres continuu, a cărui mişcare e cu atât mai repede cu cât mai mult înaintează; că fiecare pas a vieţii omenirei este un pas în această cale care o aproprie de Dumnezeu; că fiecare pas al ei este un triumf al binelui asupra răului.
De atunci omenirea a intrat în calea care o duce gradat către perfecţia sa, către absolut, către nemărginit, către Dumnezeu. Care oare va fi rezultatul final al acestei căi? Această mişcare de perfecţie va avea oare un termen? Răul pieri-va de tot din lume? Omenirea va ajunge vrodată a-şi identifica în tot esenţa sa cu esenţa divină? Acest secret mintea omenească nu-l poate încă pătrunde. Aceea ce ştim este că, din transformaţii în transformaţii, omenirea merge într-un progres continuu, a cărui mişcare e cu atât mai repede cu cât mai mult înaintează; că fiecare pas a vieţii omenirei este un pas în această cale care o aproprie de Dumnezeu; că fiecare pas al ei este un triumf al binelui asupra răului.
(N. Bălcescu, Românii supt Mihai Voevod Viteazul, 1846-52)
[Faimosul Béranger, puternicul liric al timpilor moderni, poet popular cu aristocratice forme şi unul din capetele cele mai rezonabile ale Franţei]1, zice că multe din cântecele sale cele mici l-au costat două şi trei săptămâni de lucru, [mărturisire2] ce dovedeşte câtă străşnicie trebuie să aducă un autor la compunerea scrierilor sale; [căci arta este aşa de întinsă şi variată, frumosul are atâtea nuanţe delicate şi fugitive, lucrările imaginaţiei atâta trebuinţă de ale rezonului3] ca să poată ajunge ţinta lor, care este frumosul ideal sau strălucirea adevărului, [după cum zice Platon4]
[Faimosul Béranger, puternicul liric al timpilor moderni, poet popular cu aristocratice forme şi unul din capetele cele mai rezonabile ale Franţei]1, zice că multe din cântecele sale cele mici l-au costat două şi trei săptămâni de lucru, [mărturisire2] ce dovedeşte câtă străşnicie trebuie să aducă un autor la compunerea scrierilor sale; [căci arta este aşa de întinsă şi variată, frumosul are atâtea nuanţe delicate şi fugitive, lucrările imaginaţiei atâta trebuinţă de ale rezonului3] ca să poată ajunge ţinta lor, care este frumosul ideal sau strălucirea adevărului, [după cum zice Platon4]
, încât nu este de mirare dacă desăvîrşirea lipseşte la mulţi, cărora însă nu le lipseşte talentul, şi dacă literatura noastră mai ales, a căreia parte poetică nu se compunea până în anii din urmă decât de nişte balade tradiţionale, inspiraţii necultivate ale suferinţei şi ale naturii sălbatice, nu este, zic, de mirare, dacă literatura noastră n-a produs încă nici un cap d-operă care să poată sluji de model netăgăduit: acelea nu ies decât în literaturile formate şi în limbile statornicite, după cum o ştiu mai cu osebire toţi aceia care scriu şi, prin urmare, cunosc influenţa ce are limba asupra stilului. (Alexandrescu, Câteva cuvinte în loc de prefaţă, 1847)
, încât nu este de mirare dacă desăvîrşirea lipseşte la mulţi, cărora însă nu le lipseşte talentul, şi dacă literatura noastră mai ales, a căreia parte poetică nu se compunea până în anii din urmă decât de nişte balade tradiţionale, inspiraţii necultivate ale suferinţei şi ale naturii sălbatice, nu este, zic, de mirare, dacă literatura noastră n-a produs încă nici un cap d-operă care să poată sluji de model netăgăduit: acelea nu ies decât în literaturile formate şi în limbile statornicite, după cum o ştiu mai cu osebire toţi aceia care scriu şi, prin urmare, cunosc influenţa ce are limba asupra stilului. (Alexandrescu, Câteva cuvinte în loc de prefaţă, 1847)
Humus. Asupra aceştii substanţe, care în abondenta (îmbelşugata) Moldovă joacă un rol aşa de însemnat, şi care este izvorul rodirei şi a nesfîrşitei producţii din ţară, vroesc a mă exprima mai lămurit. Se zicea odată că humusul ar fi un soi de pămînt, dară au fost cu totul greşită ideia pentru că el nu este pămînt, şi se numeşte humus, din pricina substanţei lui cele pulveroasă
Humus. Asupra aceştii substanţe, care în abondenta (îmbelşugata) Moldovă joacă un rol aşa de însemnat, şi care este izvorul rodirei şi a nesfîrşitei producţii din ţară, vroesc a mă exprima mai lămurit. Se zicea odată că humusul ar fi un soi de pămînt, dară au fost cu totul greşită ideia pentru că el nu este pămînt, şi se numeşte humus, din pricina substanţei lui cele pulveroasă
(MANUAL DE AGRONOMIE PRACATICĂ PENTRU MOLDOVA , COMPUSĂ DE D. DE LITINSCKI, IAŞI, 1853)
La 1832, discursul oficial greoi, formal, ceremonios, împănat de slavonisme şi grecisme, calcuri semantice şi sintactice:
La 1832, discursul oficial greoi, formal, ceremonios, împănat de slavonisme şi grecisme, calcuri semantice şi sintactice:
Prea cinstiţi Dumneavoastră boieri simpatrioţi,
Însărcinat fiind a prezidui în această Adunare, alcătuită de iubiţi boieri simpatrioţi, am cinste a-i face înpărtăşire de tălmăcirea predlojeniei cu No. 4.109, precum şi de alăturata instrucţie povăţuitoare de chipul alegerei a şeasesprezece boieri spre a fi mădulari a gheneralnicei Obicinuitei Adunări (Adunarea Obştească, anul 1832).
b) discursul revoluţionar, profetic, retoric, afectiv al momentului 1848:
b) discursul revoluţionar, profetic, retoric, afectiv al momentului 1848:
Fraţilor români,
Timpul mântuirii noastre a venit: popolul român se deşteaptă la glasul trâmbiţei îngerului mântuirii şi îşi cunoaşte dreptul său de suveran. Pace vouă, pentru că vi se vesteşte libertate vouă! (Proclamaţia de la Islaz, anul 1848)
Dezvoltarea prozei narative în secolul al XIX-lea
Dezvoltarea prozei narative în secolul al XIX-lea
- amestec de registre
- T. Vianu: direcţia savantă / oralitate populară
- oralitate. limbaj popular (povestire, scrisoare)
- limbajul ştiinţific al fiziologiilor
- ironie, stil indirect liber
limbaj popular, familiar, argotic
- argou (G. Baronzi, Misterele Bucureştilor, 1862)
- artificial
- timpurile narative
- proza poetică
- proza eseistică, stilul savant (Odobescu)
Coconița Drăgana am zis că are de zestre și suflete de țigani, și fiecare are câte un nume, două, deosebite, peste acelea ce i le-a dat alde cumătrul. Pe biata baba Stanca o cheamă cioroaica a bătrână; pe Ioniță băiatul îl cheamă diavolul de buzat; pe Măriuța fata, împelițata; pe Călin bucătarul, baraonul de râtan ș.c.l.
Coconița Drăgana am zis că are de zestre și suflete de țigani, și fiecare are câte un nume, două, deosebite, peste acelea ce i le-a dat alde cumătrul. Pe biata baba Stanca o cheamă cioroaica a bătrână; pe Ioniță băiatul îl cheamă diavolul de buzat; pe Măriuța fata, împelițata; pe Călin bucătarul, baraonul de râtan ș.c.l.
— Aci sunt, coconiță.
— Uite, până nu s-o usca scuipatul să fii aci, diavole, că vai de pielea ta! Du-te curând, ia vin, oțet, untdelemn și piper; și vino de pune masa.
— Dă-i să ia și sare, coconiță, că n-am ce pune în solnițe.
— Na, și nu mai căsca gura... Uite, bată-l Dumnezeu, că mai șade! ce stai, buzatule, și te uiți la mine? Fa, împelițato! ce? îți vine rău fără coarne? Dar lasă, Avestițo, că nu te las fără dânsele... Nu vezi c-a venit coconul? Mergi în casă, teșmenito!
Iaca ce-mi zicea el: „Fine! De vrei să trăiești bine și să aibi ticnă, să te silești a fi totdauna la mijloc de masă și la colț de țară, pentru că e mai bine să fii fruntea cozii decât coada frunții. Șezi strâmb și grăiește drept. Nu baga mâna unde nu-ți fierbe oala, nici căuta cai morți să le iei potcoavele, căci pentru behehe vei prăpădi și pre mihoho.
Punem aici capăt mărturisenii noastre, rămîind a ne arăta restul pacatelor cînd bhrăsbenios crăSvaronr de al smtros-rucace pethuşterat-puroviae...
(C. Negruzzi)
Toată bucata e plină de o armonie muzicală ce sună a drâmbă, dar mai cu seamă farmecul aurit îmi place și-mi aduce aminte de minunatul compliment ce a făcut odată un scriitor de la oarecare instanță unei duduci din oarecare mahala, zicându-i că-i frumoasă ca o otnoșenie scrisă pe hârtie galanțki.
Toată bucata e plină de o armonie muzicală ce sună a drâmbă, dar mai cu seamă farmecul aurit îmi place și-mi aduce aminte de minunatul compliment ce a făcut odată un scriitor de la oarecare instanță unei duduci din oarecare mahala, zicându-i că-i frumoasă ca o otnoșenie scrisă pe hârtie galanțki.
Odobescu, Pseudikynegetikos
O mişcare vie şi graţioasă a grumazului a înălţat capu-i cu perii sumeşi la ceafă în corimb, şi pe fruntea-i, coronată cu o îngustă diademă, se strecoară ca un prepus de mânie. Peplul îi înfăşoară, ca un brâu, talia zveltă, şi cutele văşmântului ascund sânu-i fecioresc; dar braţele-i goale, unul se încovoaie în sus, ca să scoată o săgeată din cucura de pe umeri; cellalt se reazemă pe creştetul cornut al ciutei”
O mişcare vie şi graţioasă a grumazului a înălţat capu-i cu perii sumeşi la ceafă în corimb, şi pe fruntea-i, coronată cu o îngustă diademă, se strecoară ca un prepus de mânie. Peplul îi înfăşoară, ca un brâu, talia zveltă, şi cutele văşmântului ascund sânu-i fecioresc; dar braţele-i goale, unul se încovoaie în sus, ca să scoată o săgeată din cucura de pe umeri; cellalt se reazemă pe creştetul cornut al ciutei”
(Odobescu, Pseudikynegetikos, 1874).
Teatrul
Teatrul
PUNGESCU, coțcar bucureștean
BONDICI, coțcar ieșean
BONDICI: Și asta din pricina ta; dacă ești prost și lași să te prindă la cărți cu mâța-n sac?...
PUNGESCU: Ce pisică-n sac, neneo? vina mea-i dacă s-a găsitără alt cartofor mai țeapăn decât mine și m-a zăritără când am tras pă riga de desubtul cărților?
BONDICI: În sfârșit, ce-a fost s-a trecut... am scăpat de-acolo; acum ne rămâne să ne păzim aici vro câtăva vreme, păn’ ce s-o face lucru mușama...
