Argint Nume: Argint Simbol: Ag



Yüklə 31,73 Kb.
tarix27.10.2017
ölçüsü31,73 Kb.

Argint





Nume: Argint

Simbol: Ag

Numar atomic: 47

Masa atomica:107.8682 uam

Punctul de topire:961.93 °C (1235.08 K, 1763.474 °F)

Punctul de fierbere:2212.0 °C (2485.15 K, 4013.6 °F)

Numarul de protoni/electroni: 47

Numarul de neutroni: 61

Clasificare: metal de tranzitie

Structura cristalina: cubica

Densitatea la 293 K: 10.5 g/cm3

Culoare:argintie

Structura atomica:

Numarul de straturi: 5

Primul strat: 2

Al doilea strat: 8

Al treilea strat: 18

Al patrulea strat: 18

Al cincilea strat: 1

Izotopi:

Izotop Perioada de injumatatire

Ag-105 41.3 zile

Ag-105m 7.2 minute

Ag-106m 8.4 zile

Ag-107 Stabil

Ag-108 2.4 minute

Ag-108m 130.0 ani

Ag-109 Stabil

Ag-109m 39.8 secunde

Ag-110 24.6 secunde

Ag-110m 249.8 zile

Ag-111 7.47 zile

Date chimice

Argintul este un element chimic. În tabelul periodic are simbolul Ag și numărul atomic 47. Este un metal tranzițional, având configurația electronică a kriptonului, al patrulea gaz rar (1s2, 2s2 2p6, 3s2 3p6, 4s2 3d10 4p6) la care se adaugă un electron s pe stratul al cincilea (5s1) și substratul 4d complet (4d10).

Proprietăți fizice si chimice

Argint metalic de mare puritate obținut prin metoda electrolitică, se poate observa structura cristalină dendritică

Este un metal alb, strălucitor, și, după cum îi spune și numele, argintiu. În tăietură proaspătă, are o culoare ușor gălbuie. Face parte, împreună cu aurul, platina, paladiul, iridiul din categoria metalelor prețioase. Este moale, maleabil și ductil, fiind metalul cu cea mai mare conductibilitate electrică și termică.

Se oxidează cu ușurință în aer, formând oxizi, și, de asemenea, în prezența sulfului, cu care formează sulfuri.

Descoperire

Primele mine de argint au aparut mai inainte de perioada 3000 i.Hr. Argintul a fost un metal cunoscut de toate civilizatiile antice, insa spre deosebire de aur, este foarte rar gasit in stare naturala, lucru care explica faptul ca daca ar fi mai abundent, tot nu ar putea fi folosit decat mai tarziu. Cu toate acestea, cand a aparut prima oara in Egipt, a fost mult mai valoros decat aurul[1].

Argintul a fost rafinat prin cupelatie, proces inventat de chaldeeni in jurul lui 2500 i.Hr si descris in Biblie (Ezekiel 22: 17-22). Acest proces consta in incalzirea metalului topit intr-o cupa poroasa si ingusta numita cupel, peste care se aplica un jet puternic de aer. Acesta oxida celelalte metale, precum plumb, cupru si fier, lasand doar argintul (si aurul daca era prezent) in stare globulara de metal topit[2].

Dezvoltarea Atenei si a civilizatiei sale remarcabile a fost posibila datorita exploatarii minelor locale de argint de catre localnici in zona Laurium, unde au operat din perioada 600-300 i.Hr, producand in jur de 30 de tone de metal pe an. Minereul era in principal galena, insa cu un continut de argint de cateva procente; acesta era usor de extras prin cupelatie. Minele ateniene au continuat sa fie operate si de catre Imperiul Roman, desi cea mai mare cantitate de argint roman provenea din Spania. In Evul Mediu, minele germanice au devenit cel mai important furnizor de argint in Europa[3].

Si civilizatiile antice ale Americii Centrale si Sudice au exploatat argintul, insa schimbul cu acest metal s-a facut dupa cucerirea spaniola. Depozite importante s-au descoperit in anul 1535 la Charcas (Peru), Potosi (Bolivia) in anul 1545 si la Zacatenas (Mexic) in 1548. Productia din aceste surse era in total de peste 500 de tone pe an[4].

In secolul al XIX-lea, argintul a fost descoperit in SUA in Nevada, iar in anul 1870 productia mondiala a ajuns la 3000 de tone pe an.



Istorie şi combinare

Din cele scrise în Biblie reiese ca argintul era cunoscut cu 2000 ani î.e.n., iar Homer ne asigura în “Iliada” ca Achile avea scutul si spada de argint. Alte opinii , bazate pe studierea diferitelor obiecte de argint ce au fost descoprite în morminte, arata o vechime de 3500 ani i.e.n. În vechiul Egipt, când se extragea si cunostea numai argintul nativ, valoarea sa era cam aceeasi cu a aurului. Mai târziu , prin sec. XV î.e.n. dupa ce se cunostea si procedeul de extragere al argintului din combinatii (din sulfura de argint) pretul lui incepe sa scada fata de cel al aurului.

În fostul palat al regelui asirian Sargon din orasul Korsabad au fost gasite placi datând din anul 710 î.e.n., una de aur si alta de argint, pline cu inscriptii, dar pe una din ele se mentioneazã un fapt important, ca 131/3 pãrti de argint valorreazã cât o parte de aur.Numele argintului provine, probabil, de la culoarea sa albã cuv. “Kesef” din ebraica veche, derivã de la cuv. “khasov” care Însemna palid, iar cuv. grecesc “argyros” provine de la “argos” care înseamnã “a strãluci” . De la “argyros” s-a trecut în latina la “argentum”, denumire care a rãmas pânã azi în multe tãri si de unde provine si denumirea stiintificã a caestui element.

În Evul Mediu, alchimistii, obsedati de astrologie, comparau argintul cu luna din cauza culorii sale palide (în contrast cu aurul, care simboliza Soarele). Alchimistul Geber în “:Catrtea despre metale” scria : “Luna sau argintul”. Ddescoperirea faptului cã de multe ori în minereulrile de plumb (în special sulfura de plumb- galena) se gãseste si argint, care se putea extrage, a facut pe alchimisti sã creadã în transmutarea plumbului argintifier în argint. De fapt, din plumbul argintifier se putea extrage argint, dar numai cel continut ca impuruitate în acesta.

Evident cã nu se putea transforma plumbul în argint. Unii alchimisti credeau cã aurul este argint colorat si cã îndepartând culoarea galben – rosiaticã a aurului se ajunge la argint. Extragerea argintului se fãcea prin mai multe procedee . Amalganarea se cunostea din antichitate, un numai la extragerea aurului dar si la cea a argintului. Dacã la obtinera aurului, mercurul avea rolul de a se alia în orima fazã cu particulele mici de aur nativ, la extragerea argintului se putea folsi acest procedeu si plecând de la principala combinayie a argintului , sulfura de argint :

NaCl Hg Ag2 Ag Cl Ag + Hg2Cl2 .

Asadar, în vreme ce în procesul amalganãriila aur mercurul se aliazã numai cu aurul curat, la argint, mercurul dizolvã argintul chiar din clorura de argint , cãci el se combinã si cu clorul separat.Rafinarea argintului se cunostea si ea, ca si a auruli din antichitate. Procedeul este cel al copelatiei . Aurul sau argintul , impurificate cu alte metale si în special cu plumb, cupru, cositor , se calcina în vase numite cupe , iar prin trecerea unui curent de aer , impuritãtile erau oxidate si absorbite de peretii porosi ai cupei , în vreme ce metalul pretios – aurul sau argintul – (care nu sunt atacate de oxigen ) rãmânea curat .

În naturã , argintul se gãseste de cele mai multe ori ca sulfurã de argint în amestec cu alte sulfuri , de plumb , cupru , arsen , stibiu. În anul 1829 , Pattinson realizeazã un procedeu ( care se si numea “pattinsonare” ) si care dã bune rezultate la extragerea argintului din plumbul argintifier . Procedeul se aplicã industrial din 1831 si a fost de o importantã deosebitã pentru Marea Britanie, care în acei ani producea în imperiul sãu colonial 40% din productia mondiala de plumb.

Procedeul are la bazã principiul cã în aliajul plumb - argint , prin rãcire , se separã întâi plumbul , care rãmâne deasupra topiturii si se îndepãrteazã cu niste linguri gãurite . Prin aliajul de plumb – argint ce rãmâne se suflã aer , care oxideazã plumbul la litorgã ( oxid de plumb) , iar argintul rãmâne aproape curat (95%). Câtiva ani mai târziu , în 1850 , Alexander Parkes (1813 – 1890) , un chimist englez ,mare inventator, posesor a 66 brevete în cele mai diferite domenii ale chimiei , realizeazã si în metalurgia plumbului un procedeu de dezargintare care-I poartã numele si care se aplicã din 1859 pânã astãzi .

Procedeul pare , la început , paradoxal. În vreme ce toti metalurgistii si chimistii se cãzneau sã separe argintul de plumbul si alte impuritãti, Parkes vine si adaugã în plumbul topit o cantitate micã de zinc (cca. 2%). La prima vedere, procedeul separãrii celor douã metale se complicã. Dar pe mãsurã ce temperatura scade sub 935º C, zincul introdus, care, evident, este topit si el, se separã ca o spumã, continând argintul din aliaj sub formã de cristale mixte zinc – argint. Oxidând apoi acest aliaj, zincul trece ca oxid de zinc, iar argintul rãmâne curat.

Minereurile care contin sulfurã de argint se pot trata cu cianurã de sodiu, iar complexul de cianurã de argint si de sodiu prin tratare cu zinc elibereazã argintul . Din 1884 ca urmare a cercetãrilor lui B. Moebiu, argintul se rafineazã pe cale electroliticã. Argintul se bucurã de proprietãtile de a fi cel mai bun conducãtor de electricitate si de cãldurã dintre toate metalele.

Întrebuințări

Fiind un bun conducător de electricitate, este folosit în electrotehnică și electronică, fie ca atare, fie sub formă de depuneri galvanice. Deoarece este foarte ductil, se pot realiza prin tragere fire extrem de subțiri, iar prin turnare și ambutisare, conectori și pastile pentru contacte electrice. Desi se oxidează cu ușurință, stratul de oxid nu este aderent, drept pentru care mulți ani a fost principalul metal folosit în conectică. Cu toate acestea, odată cu progresul tehnologic din ultimii ani, conectica de înaltă calitate se realizează din aur sau argint aurit.

Se mai întrebuințează la baterea monedelor, în giuvaergerie, precum și în medicină. Deoarece eliberează spontan ioni negativi (care au acțiune germicida), multe decenii a fost întrebuințat la confecționarea de instrumente medicale și proteze. În stomatologie, din argint se realizează cu succes pivoți endodontici. Nu poate fi folosit ca atare la confecționarea de proteze dentare, ci numai în aliaje, împreună cu celelalte metale nobile.



Yüklə 31,73 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə