Arheologie


Locuri cultice, temple şi zeităţi



Yüklə 0,68 Mb.
səhifə3/12
tarix31.10.2017
ölçüsü0,68 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   12

2.4.0. Locuri cultice, temple şi zeităţi



1.4.1. Maseba
Maseba, cuvânt de origine ebraică, (eng. massebah) la singular şi maseboturi (eng. masseboth)23 la plural semnifică “pietre înălţate”. Referinţele la maseboturi apare de peste 30 de ori în Biblie:

    • Pietre de amintire - sens neutru, fără o semnificaţie cultică specifică, precum: Piatra ridicată de Iacov la Betel, Gen.28,18; piatra ridicată de Samuel la Eben Ezer, 1 Sam. 7,12; piatra ridicată de Iosua, Ios.24, 26.27.

    • Obiect cultic păgân, precum: “stâlp sau statuie”, în Deut.16,22, Expresiile biblice sunt:

    • Stâlpii idoleşti, precum în Ex.34,13, Deut. 7,5; 12,3; 16, 22; Jud. 5,26; Osea 10,1.2;

    • stâlpi încinaţi idolilor, precum în 1 Împ.14,23;

    • stâlpi închinaţi soarelui, precum în Lev. 26,30; 2 Cron. 14,5; Is.17,8; 27,9,

    • stâlpii lui Baal, precum în 2 Împ. 3,2; 10,27;

    • stâlpii din Bet Şemeş din Ier. 43,13.

Astfel de stâlpi ridicaţi, maseboturi, s-au găsit în: Tel Dan, Arad, Meghido, Ghezer.La Haţor s-au găsit două maseboturi deosebit de interesante. Primul masebot a fost descoperit în timpul expediţiei lui Yigael Yadin din 1955-1958 în oraşul de jos, area C, la baza fortificaţie “val de pământ”. El aparţinea unui compex de închinare format dintr-un templu, altar, camere anexe cu atelier de confecţionare a ceramicii rituale şi acest masebot. Este format din şapte stele de basalt, cioplite destul de frumos, iar una din ele are sculptat pe faţă semnul semilunii al zeului Baal Hammon şi două mâini ridicate spre acest semn, are este simbolul zeiţei Tanit, consoarta zeului. De asemenea s-a găit o mască, care nu corespunde mărimii naturale a feţei de om şi nu-şi găsea întrebuinţarea. Prin descoperirea unui stele cu aceleaşi însemne, dar şi cu un text explicativ, descoperire făcută în cetatea cartagineză Circa, Algeria, sec. II î.Hr. s-a putut înţelege misterul, Tanit este “oglindirea feţei lui Baal Hammon”, de aceea “masca” este simbolul acestei zeiţe. Stâlpii din acest masebot erau destul de mici având înălţimea între 40 – 75 cm. şi erau confecţionaţi din piatră de basalt negru. În acest grup se mai afla un statuia unui leu. Confecţionată tot din piatră de bazalt şi o statuie din piatră a zeului Haţorului, Hadad. Întreg complexul se află acum în Muzeul Israelului din Ierusalim iar o copie a lui în Muzeul din Haţor.

În anii 2003-2005 pe Acropole în zona A4, în zona cercetată de echipa condusă de prof. Doron Ben Ami s-a descoperit un alt masebot. Materialul ceramic şi stratigrafia precisă, care nu poate fi contrazisă, consemna că ne găsim la mijlocul perioadei bronzului mijlociu. Patru rânduri de pietre brute, nefinisate de om, de înălţimi diferite, variind între 30 – 70 cm totalizând 34 în total, cu o mulţime de oase şi obiecte rituale în jur, a condus la concluzia că ne găsim în faţa unui alt mesebot. Un vas mare de piatră, cu diametru de peste un metru, se află în imediata apropriere, îndeplinind o funcţie rituală. Trei statuete, una din argint şi alte două din bronz, care reprezintă zeităţi feminine au fost găsite în jur. Chiar deasupra acestei incinte sacre s-a găsit o intrare monumentală, formată din doi stâlpi colosali, cu diametru de 1,5 m şi un prag de piatră din basalt frumos prelucrat. Ridicarea acestei porţi de intrare spre complexul regal s-a făcut cu tot respectul pentru această inscintă sacră, care nu a fost distrusă, ci acoperită cu piatră şi apoi s-a construit deasupra. Comparând cu alte situri din aceeaşi perioadă, precum cele de la Tel Kitan şi Tel el Hayyat, unde s-au găsit maseboturi şi temple, s-a putut trage concluzia că există o strânsă legătură între templu şi masebot, acesta din urmă găsindu-se în afara templului.

Descoperitorul acestui masebot, prof. Doron, încearcă să afle enigma acestor pietre. Mai multe variante au fost oferite: el ar simboliza spiritele zeilor şi astfel ar putea fi folosite ca un medium de comunicare cu zeii; pietrele puteau reprezenta prezenţa reală a zeităţilor; ele ar putea să amintească mulţimii, care nu putea să intre în templu, de prezenţa reală a zeului în interiorul templului.24 Cu siguranţă că toate aceste supoziţii sunt rodul părerilor specialiştilor de astăzi, nu avem ceva scris, sau mai multe elemente care să ne conducă la o interpretare mai sigură. În final, autorul descoperiri încearcă să-şi exprime o părere despre masebotul de la Haţor din Aria A4, astfel: “Pietrele ridicate pe acropola de la Haţor din perioada bronzului mijlociu erau probabil desemnate să comemoreze pe anumiţi bărbaţi importanţi care aparţineau conducerii cetăţii. Aceste rânduri de pietre erau amplasate în curtea sacră a locului de închinare, complex pe care suntem în curs de a-l descoperi în întregime. Masebotul nu avea scopul să le amintească oamenilor de aceşti bărbaţi , ci să fie o aducere aminte înaintea zeilor. Nu este necesar ca toate pietrele să fie ridicate în acelaşi timp.”25
2.4.2. Altarul de la porţi
Un alt element specific canaaniţilor era centrul cultic de la poarta regală a palatului cu ritualurile de libaţie şi de închinare, aşa numitele „înălţimile de la porţi” (2 Împ. 23,8). Palatul Haţorului a fost identificat pe marginea Acropolei de nord, între oraşul de jos şi cel de sus. Se crede că acest palat este similar cu cel descoperit la Ugarit şi se aşteaptă ca în următorii câţiva ani săpăturile să scoată la lumină biblioteca canaaniţilor de la Haţor.26 S-au efectuat săpături în această parte între anii 1995-1997 şi s-a descoperit o parte din palatul canaanit din bronzul târziu, dar mai ales s-a descoperit poarta, curtea interioară şi treptele de acces. Exact în acest loc s-a descoperit ceea ce am numit „Înălţimea de la porţi”. Pavajul de la poartă până la zidul palatului este făcut din blocuri de ortostaţi în a doua folosire, fapt unic în Haţor.

Curtea interioară, sau mica piaţă, care are dimensiunile unei camere mari de 6 x 5 m, are în centrul ei, ataşat de zidul de nord al palatului, o platformă din piatră de bazalt, dintr-o singură bucată. Această platformă are dimensiunile de 180 x 170 cm şi este înaltă de 50 cm. Piatra este acum crăpată, probabil din timpul încendiului care a distrus palatul, dar plantorma a rămas intactă. Patru scobituri egale şi aşezate sub forma unui patrat cu latura de 50 cm se pot pe suprafaţa platformei, este clar că un alt obiect era rânduit să fie aşezat pe aceste scobituri. În dreptul platformei, zidul palatului are o nişă, cu o diferenţă de aproximativ 15 cm, ceea ne face să credem că aici era aşezată statuia unei zeităţi. In faţa platformei s-au găsit părţi frânte dintr-un bazin de piatră folosit pentru libaţii, urme ale unei instalaţii cultice cu apă şi alte două fragmente de piatră cu inscripţii, una în hieroglife şi alta în cuneiforme. Toate acestea au condus la concluzia că ne află în faţa unui loc cultic.27

Foarte probabil ca pe această platformă să fie aşezat scaunul care are pe el pe zeitatea principală a localităţii, zeul Habu. Vizitatorul care venea la Palat trebuia să participe la un ritual de curăţire cu apă sfinţită şi de închinare sau de oferirea unei ofrante. Actul de închinare constituia o garanţie că vizitatorul este un om sigur şi nu pune în pericol viaţa regelui.28 O altă înălţime de acest gen, descoperită de Yigael Yadin la Beer-Şeba, ar putea fi cea despre care vorbeşte autoru cărţii Împăraţilor în 2 Imp.23,8. Concluzia lui Yadin este contestată de mulţi alţi arheologi, dar mi mi se pare destul de bine argumentată şi plauzibilă.
2.4.3. Înălţimea
Una din cele mai des întâlnite forme de închinare era înălţimea. De foarte multe ori citim în Biblie despre aceste înălţimi. Uneori ele sunt aspru criticate, scriitorii sfinţi îndemnând poporul să distrugă toate înălţimile canaaniţilor, sau pe cele ridicate chiar de ei înşişi. Profeţii au luptat mult împotriva cultului adus pe înălţimi şi a profetizat despre nenorocirile care vor urma. Alteori se vorbeşte bine despre înălţimi şi proceciuni foarte importante au avut loc aici. Samuel se ducea pe înălţimi şi aducea jertfă acolo, Solomon s-a dus la cea mai renumită înălţime, s-a rugat acolo şi apoi a primit o viziune de la Dumnezeu. Mult timp nu puteam să-mi imaginez cum arată aceste înălţimi, până am descoperit la Haţor una dintre ele şi am înţeles perfect ce este o înălţime.

Se numeau înălţimi deoarece se aflau aşezate pe locul cel mai înalt al cetăţii, ele trebuiau să domine toată zona, practic nu numai înălţimile, ci şi templele erau aşezate pe locul cel mai înalt. Pe acropole, în partea de vest, care este partea cea mai înaltă, aproape chiar de unghiul de nord-vest al malului adânc s-a găsit o astfel de înălţime. Obiectele găsite oferă posibilitatea de a susţine că ne aflăm în stratul XII şi XI de identificare, care corespunde cu sec. XII – X î. Hr. adică prima etapă israelită, perioada fierului I.

Înălţimea este făcută din ziduri de piatră de aproximativ 70 de cm. Având dimensiunea de 6 m lungime şi 4,20 m lăţime, cu specificarea că lungimea este mai mare, dar o parte din înălţime se află sub un zid ridicat ulterior peste aceasta. Ea are o diferneţă de nivel de aproximativ 40 cm, în partea mai înaltă fiind un patrulater de 2,40 x 1,50 m încadrat de zidărie de piatră. La colţul de sud-vest se află un corn de piatră, înalt de 125 cm şi cu un diametrul de 17 cm. Acest corn era căzut în interior, dar arheologii l-au aşezat în poziţia lui presupus normală. În câteva vase găsite în jur erau o mulţime de vase votive, vase de tămâiere, idoli de bronz şi un altar de tămâiere, făcut din pământ ars. Toate aceste dovezi au condus la concluzia că aici a fost un loc cultic în aer liber, adică o înălţime, munde se aducea jertfe, de ardea tâmâie şi se închinau.

Alte altare pe înălţimi s-au găsit la Sichem, unde avem maseba, adică stâlpul, alatarul propiu-zis şi urmele pomului sacru. Nu se poate ştii cu precizie dacă a aparţinut canaaniţilor sau evreilor din perioda patriarhală.




      1. Templele

Templele reprezintă cea mai complexă şi măreaţă formă de închinare. Ele apar mai târziu în istoria civilizaţiei şi reprezintă punctul culminant al arhitecturii, monumentalităţii şi tehnicilor de construcţie. Ele au rămas ca cele mai frumoase şi mai măreţe construcţii din antichitate. Templele erau socotite ca fiind „Casa zeului”, locul reşedinţei lui. Mesopotamienii construiau aceste temple în vârful ziguratului, pe locul cel mai înalt, datorită concepţiei că zeii locuiesc pe înălţimi. Templele erau construite în centrul localităţii, a reşedinţei regelui, ele fiind centrul, punctul de referinţă de unde porneau apoi toate celelalte, străzile, palatul, clădirile. Templele erau construite din piatră, cărădimidă, cele mai bune materiale pe care le aveau la îndemână şi erau căptuşite cu lemn, mai ales lemn de cedru.

După forma lor, funcţionalitate sau arhitectură, putem să împărţim templele în mai multe categorii:

a) Templele mesopotamienilor construite pe vârful ziguratelor. Templul lui Marduk din Babilon este un astfel de templu. Herodot îl descrie ca fiind inaccesibil oamenilor, doar marele preot, care era şi regele, putea să meargă în acest templu pentru a se înfăţişa zeului. Doar marele preot cunoştea numele secret al zeului, care răspundea întotdeauna când i se rostea numele real. În acest templu nu se afla nici o statuie, deoarece zeul însuşi cobora acolo. Era un pat de aur, unde din când în când era adusă o femeie din oraş pentru a fi oferită zeului.

Erau multe alte temple dedicate celorlalţi zei, în care se aflau statuile lor. Babilonenii aveau obiceiul ca la sărbătoarea Anului Nou să-i adune pe toţi zeii în unul din templele lor, astfel că statuile tuturor acestor zei erau purtate în procesiune, pe umerii preoţilor, sau a animalelor la acest loc de întrunire şi apoi înapoi la templul fiecăruia. Despre acest ritual vorbeşte profetul Isaia (46, 1): „Idolii lor sunt puşi pe animale şi pe vite. Lucrurile pe care le putaţi sunt apăsătoare, o povară pentru vita obosită”. Exista o cale a procesiunilor, de la poarta Zeiţei Iştar şi până la templu. După decoraţiunile în email de pe zid şi pavajul din cărămidă specială se crede că a fost cel mai frumos drum sacru. Pe o inscripţie din pavaj se poate citi: „Stăpâne, eu Nebucadneţar am făcut toate acestea, dăruieşte-mi viaţă eternă”.

b) Templul canaanit. S-au descoperit multe temple canaanite, numai la Haţor sunt 3 asatfel de temple. Sunt compuse dintr-o singură cameră, mai mică sau mai mare. În partea opusă uşii se află o nişă în zid, care era locul unde era pusă statuia dedicată zeului. De jur împrejurul pereţilor era un fel de băncuţă de lut unde erau aşezate vasele votive (vase închinate zeului). În mijlocul încăperii era o groapă, favisa, unde erau aruncate vasele votive după terminarea perioadei de prezentare şi după ce erau sparte. În curtea templului era un magazin care vindea astfel de vase votive şi un altar pentru jertfă. De regulă un astfel de templu era asociat şi cu un masebot.

c) Templul monumental simetric. Acest sistem de templu este des întâlnit în zona biblică, se crede că este de inspiraţie hitită. Este format din trei camere: portic, sfânta şi Sfânta sfintelor, cu accesul pe centrul clădirii, creind o simetrie perfectă şi cu doi stâlpi monumentali la intrare, stăjuiţi de două animale mitologice, de regulă lei. Se găsesc astfel de temple în foarte multe localităţi, printre care: Sichem (Jud.10,47) Templul lui Baal-Berit, o adevărată fortăreaţă, ultimul refugiu al oamenilor; Templul din Haţor cu patru faze de existenţă; Templul de la Ein Daria, care are trei faze de construcţie şi în porticul de la intrare sunt gravate în pardoseală trei amprente de picior uriaş, reprezentând urmele zeului care intră în casa sa.

Templul lui Solomon a fost construit după acest model, monumental simetric, dar are elemente specifice numai lui, precum: raportul camerelor S.Sfintelor fiind jumătate din Sfânta, lipsa statuilor de zei şi funcţionalitatea. Solomon a construit lipit de templu camerele anexe pe trei nivele, fapt regăsit la Ein Daria, dar în faza mai târzie decât Solomon, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că aceşti sirieni au copiat după Solomon.

d) Templele egiptene sunt complexe foarte mari şi se împart în două categorii: Temple propiu-zise, dedicate zeilor şi temple mortuale, dedicate faraonului defunct, socotit zeu. Aceste complexe de temple cuprind portalul de la intrare, monumental, cu 2 obeliscuri în faţă şi statui uriaşe ale faraonului; axul principal cu coloane ornamentate în formă de floare de .......... iar în partea opusă se află templul propiu-yis. Acolo este locul unde se pune hrana pentru zeu în fiecare zi şi se aduc hainele pentru a fi îmbrăcat. Cel mai renumit complex de temple este cel de la Teba. Karnac este templul lui Amon Ra, iar Luxor este templul consoartei lui. Între cele două temple ele o cale sacră a procesiunilor, lungă de aproximativ 3 km şi străjuită de sfinxi, lei cu cap de om. De ziua zeului se face procesiune cu statuia lui Amon Ra care vine să-şi viziteze soţia în templul ei.

e)Templele greceşti vor atinge perfecţiunea artei şi vor oferi cele trei stiluri clasice: Doric, Ionic şi Corintic. Cele mai măreţe temple sunt. Pantenonul din Atena, dedicat zeiţei Atena şi Artemisionul din Efes, dedicat zeiţei Diana, una din minunile lumii antice. Romanii vor realiza temple dedicate multor zei, numite Pantenon, cu o mulţime de nişe şi de statui pentru fiecare.




3.0.0. Bronzul timpuriu, part. I. – Sumerienii

Curiozitatea este prima motivaţie pentru cercetare şi descoperire. Omul este curios să ştie ce este dincolo de marginea orizontului şi pleacă să vadă... Este curios să ştie cine au fost strămoşii săi, cine au fost cei care au întemeiat localitatea sa, care au realizat primele lucrări şi în final, cine au fost primii oameni din lunga istorie umană... Dacă din punct de vedere geografie este mai simpu, pleci la drum ca să vezi ce este mai departe, din punct de vedere istoric este mai greu. Cum te poţi întoarce în timp? Cum poţi să-i cunoşti pe înaintaşii? Care era sistemul lor de viaţă, de organizare, de gândire şi de credinţă? Pentru a ne întoarce în timp avem nevoie de documente scrise, înregistrări rămase de la înaintaşii noştri, sau să descoperim urmele lăsate de ei: case, cetăţi, fortificaţii, unelte, vase etc. Arheologia ne ajută să descoperim aceste materiale culturale, să le identificăm, să le interpretăm şi să le repunem în locul care le-a apaţinut, apoi putem spune că ne-am întors în timp. Dar vai, nu este decât o slabă umbră a ceea ce a fost odată, o licărire subţire a unui stil de viaţă de mult apus, însă ne mulţumim şi cu atât şi ne bucurăm imens de ce am găsit.



3.1.0. Sumerienii
Sumerienii sunt cel mai vechi popor din Mesopotamia. Cuvântul „Mesopotamia” provine din limba greacă şi însemnează: „ţara dintre cele două râuri”, acestea fiind Tigru şi Eufratul. Sumer a fost necunosut de istoricii foarte mult timp. Se credea că babilonenii şi asirienii erau cei mai vechi locuitori ai acelor locuri. Sumerul ocupa teritoriul cunoscut mai tarziu ca Babilonia, şi reprezinta partea cea mai de sud a cursurilor Tigrului şi Eufatului. Zona este foarte aridă şi neospitalieră, fiind numită, « ţara de la care Dumnezeu şi-a retras mâna ». Nu cresc copaci, nu există agricultură şi totuşi aici a fost o civilizaţie foarte înfloritoare. Acest lucru a fost posibil prin cunoasterea tehnicii irigaţiilor şi folosirea forţei de muncă în comun, printr-un sistem bine organizat, o administraţie puternică, care a dirijat săparea şi întreţinerea canalelor. Nu este exclusă nici schimbarea climei din regiune, sunt dovezi că marea era mult spre interiorul uscatului şi este foarte posibil ca să fi existat o climă mult mai prielnică acum 4-5000 de ani în urmă.

Libertate : Unul din cele mai importante documente din istoria omului în lupta sa pentru libertate a fost descoperit la Lagas şi datează din jurul anului 2350 î.Hr. Se descrie lupta unui om cu birocraţia, cu o mulţime de piedici, de asemenea prezintă cruzimea omului faţă de om la toate nivelele sociale, economice şi politice. De asemenea se poate deduce lupta care exista între palate : templu şi rege. La finalul documentului avem cuvântul « libertate », folosit pentru prima dată în istorie, este cuvântul sumerian « amargi ». Epigrafistul şi specialistul în sumeriană, Adam Falkenstein a tradus sensul acestui cuvânt prin expresia : « întoarcea la mama »29

Prima carte de istorie, de circulaţie largă, cunoscută de foarte multă lume, a fost Biblia. Ea a prezentat istoria neamului omenesc; creaţiunea, Adam şi Eva, Noe şi fiii săi, apoi urmaşii răi a lui Noe cu Nimrod, cu cetăţile zidite de aceştia: Babel, Erec, Ur, Sumer, şi a urmaşilor buni ai lui Noe, cu Abraam, patriarhii şi apoi binecunscuta istorie biblică a lui Israel. Trebuie să recunoaştem că aceştia, evreii, reprezintă un foarte îngust segment de populaţie. Istoricii clasici, singurii recunoscuţi de intelectualii şi oamenii de ştiinţă ai epocii moderne, erau în principal grecii:

a) Homer, poetul orb cu epopeele sale renumite, Iliada şi Odiseea, fiind un amestec de istorie şi legendă, greu de selectat unele de alte.

b) Herodod, socotit părintele istoriei, care a trăit în sec. V. î.Hr. a călătorit prin multe ţări din Orientul Mijlociu şi a scris mult despre ele.

c) Berosus este un babilonean din sec. V. î.Hr. a călătorit împreună cu armatele persane în campaniile militare şi a scris evenimentele trăite.

d) Manethon a fost un preot egiptean care a scris istoria Egiptului în limba greacă încă din sec. III î.Hr. şi are referiri la evrei.

e) Strabon, urmează ceva mai târziu, este cel mai vestit greograf al antichităţii, dar are şi foarte multe referinţe istorice.

f) Plinius cel Bătrân, Iosefus, Tacitus, Suetonius aparţin perioadei clasice romane, care vor scrie opere monumentale de istorie.

g) Apoi au urmat alţii care până în timpul lui Hristos şi a ucenicilor au scris, în mare, istoria omenirii antice.

h) Biblia prezintă istoria omenirii de la creaţiune şi până în epoca clasică. Din nefericire, omul din epoca modernă, nu mai credea în Biblie şi nu era dispus să accepte istoria prezentată acolo. El a acceptat doar istoria prezentată de clasicii antichităţii, greci, latini sau alţii.


Aceşti clasici ai antichităţii, descriu cosmogonia, evenimentele primordiale ale istoriei omenirii, prin fabule şi legende. După acest prin capitol, ei prezintă primii oameni cu influenţă în istoria omenirii, uriaşii şi primele popoare care au creat o anume formă de organizare a societăţii şi care au lăsat amprente puternice în pământul acesta . Aceste popoare descrise de ei au fost: asirienii şi babilonenii în Orientul Mijlociu şi egiptenii în nordul Africii, împreună cu multe alte popoare mai mici din jurul lor. Au rămas multe alte popoare care nu au fost trecute în istoriile lor, ele dispăruseră de mult, fără urmă şi nici chiar istoricii greci nu cunoşteau nimic despre existenţa acestora. Era numai normal ca primii „curioşi”, care au venit în Orientul Mijlociu pentru a găsi vestigiile celor mai vechi cilivizaţii, să caute acele popoare despre care vorbiseră istoricii greci. De asemenea ei au căutat acele cetăţi mari şi acele popoare care au format imperii puternice, despre care vorbea şi Biblia.
X 3.1.2. Istoricul descoperirilor Mesopotamiei:
Primul călător occidental care a făcut cunoştiinţă cu vechea lume din Mesopotamia a fost rabinul evreu din Tudela, regatul Navarei, pe numele său Beniamin Ben Iona, sau cum a rămas cunoscut în istorie, Beniamin din Tudela. La începutul sec.XII d.Hr. el a intreprins o călătorie în Orientul Mijlociu, a ajuns până la Mosul, unde a vizitat comunitatea de evrei de acolo. În timpul cât a stat la Mosul a fost atras de o movilă, numită de arabi, Tel nebi Iunus, pe care Beniamin a identificat-o ca fiind anticul Ninive şi a avut dreptate, dar raportul său nu a văzut lumina tiparului decât în sec.XVI. Italianul din Roma, Pietro de la Valle a vizitat Orientul Mijlociu în 1616. El a identificat anticul Babilon, a adunat mai multe cărămizi cu inscripţii, a ajuns până la la Tel al Muqayyar – Ur. În 1621 a ajuns la anticul Persepolis, capitala ahmenizilor, care s-a păstrat cu multe coloane în picioare şi cu multe texte înscrise pe ziduri minumentale. El a copiat multe texte şi s-a întors în Europa cu primele texte cuneiforme . Numărul călătorilor europeni a început să crească iar prima expediţie de o oarecare importanţă este cea a danezului Carsten Niebuhr între anii 1761 – 1767. El a copiat o inscripţie de la Persepolis, care a ajutat la descifrarea cuneiformelor şi a adus o mulţime de schiţe cu ruinele măreţe ale cetăţilor antice, mai ales ale oraşului Ninive.

Prima excavaţie arheologică a fost efectuată de către francezul Abbe Beauchamp, vicar-general al Franţei la Bagdad şi corespondent al Academiei de Ştiinţe. El a făcut săpături la Babilon şi a descoperit ă frumoasă statuie numită: „Leul din Babilon”. De asemenea a descoperit Poarta zeişei Iştar şi i-a făcut prima descriere.Memoriile sale au fost publicate în 1790 şi au trezit un imens interes în toată Europa.

a) Ninive este una din cele mai vechi cetăţi din lume. R. Campbell Thomson, care făcut o stratigrafie ştiinţifică a sitului, a atins adâncimea de 30 m, care corespunde primei civilizaţii, vechi de aproximativ 4500 ani î.Hr.(după susţinerile arheologului). Cea mai veche ceramică descoperită corespunde cu civilizaţia sumeriană şi se află la 27 m adâncime.S-a descoperit o inscripţie cu akkadianul Naram Sin. Codul lui Hamurabi menţionează cetatea Ninivei ca fiind locul unde era un templu dedicat zeiţei Iştar. Statuia zeiţei Iştar din Ninive a fost trimisă ca un dar egiptenilor de către un rege al mitanilor. Mai exista un templu dedicat lui Nabu, zeul scrisului, artei şi ştiinţelor, nu întâmplător Asurbanipal va acorda un interes deosebit pentru ridicarea culturii cetăţii. Cetatea a fost capitală a asirienilor cu anumite intermitenţe, devenind pe deplin consacrată în timpul lui Sennacherib. A avut un impunător palat, împodobit cu basoreliefuri care reprezentau scene din asediul şi cucerirea cetăţii Lachiş.

Englezii nu vor să rămână mai pre jos şi însărcinează pe Claudius James Rich, care era un angajat al Campaniilor India de Est, să cerceteze zona. Rich s-a oprit pentru trei luni la Mosul şi a cartografiat ceea ce credea că a fost anticul Ninive şi a avut dreptate. A colecţionat multe tăbliţe, cărămizi, cilindri, pietre de hotar. Activitatea lui s-a extins şi asupra altor situri arheologice şi s-a desfăşurat timp de 10 ani, între 1811 – 1821, apoi a murit de foarte tânăr.30 Documentele lui şi mulţimea de artefacte colectate a constituit un imbolt şi repere pentru cercetările şi excavaţiile de amploare din zonă.

Paul Emil Botta, consulul francez de la Mosul a început săpături sistematice din anul 1842, fiind ajutat de cercetările anterioare ale lui Rich. El a săpat unul din cele două Tel-uri ale anticului Ninive, Tel Kuyunijik, dar pentru că nu a fost mulţumit numai cu tăbliţe şi lucruri mărunte şi-a mutat activitatea la Korsabad, la 16 km spre nord. Oraşul a fost întemeiat de către Sargon II după cucerirea Samariei în 722 şi a fost numit Dur-Sarukin (oraşul lui Sargon). Botta a descoperit statui uriaşe sculptate în piatră care împodobeau portalurile palatului, le-a dezmembrat şi le-a pus pe corăbii pentru a fi trimise în Franţa. Din nefericire o corabie s-a scufundat, dar multe alte piese sunt astăzi expuse în Muzeul Louvre.31

Cel care va continua săpăturile la Ninive va fi Austen Henry Layard, care timp de doi ani, 1849 – 1850 va descoperi palatul lui Senacherib şi o mulţime de inscripţii de mare valoare pentru istoria Biblică, printre care Prisma lui Taylor care cuprinde raportul lui Senacherib despre asediul Ierusalimului din timpul lui Ezechia. Dar cel mai spectaculos eveniment a fost decoperirea bibliotecii lui Asurbanipal, care cuprindea mii de tăbliţe. Cele mai multe din aceste tăbliţe au fost colecţionate de Asurbanipal, unele dintre ele erau tăbliţe sumeriene, vechi de 2000 de ani, faţă de timpul său, iată cum argumentează regele această activitate: „ca să poată avea că să citească”. Asurbanipal cunoştea atât akkadiana cât şi sumeriana, fapt ce rezultă din declaraţia: „În conformitate cu tabletele şi documentele originale am cerut să se facă copii după textele asiriene, sumeriene şi akkadiene pentru a fi scrise, compilate şi revizuite în cancelaria mea de către experţi şi păstrate ca o comoară preţioasă a regalităţii mele.” Această bibliotecă a constituit cheia pentru înţelegerea civilizaţiei asiro-babilonene. Toate aceste documente se găsesc astăzi la British Museum.32

George Smith a fost unul din specialiştii care a început să descifreze textele cunoiforme găsite de arheologi şi astfel a descoperit Epopeea lui Ghilgameş, dar textul nu era complet. The London Daily Telegraph l- trimis în 1873 pe Smith la Ninive pentru a găsi tăbliţele lipsă şi mimunea minunile este că el a găsit acele tăbliţe şi în plus a mai găsit încă o epopee celebră, Enuma eliş, pe care a publicat-o în 1876.

b) Babilonul este fără îndoială cel mai renumit oraş din Mesopotamia şi pentru cititorul Bibliei este rivalul şi duşmanul Ierusalimului. Se află cam la 70-80 km sud de Bagdad pe malul Eufratului, astăzi albia râului este cva mai departe. Primul care a trecut pe aici a fost Pietro de la Valle în 1616, timp în care localnicii îl numea Babil. Majoritatea exploratorilor din sec. XIX au trecut pe aici dar nu au întreprins cercetări mai ample. Cel care avea să-şi lege numele de Babilon şi să-l dezgroape din nisipurile vremii, a fost arheolog german Robert Koldeway, care a lucrat aici din 1899 până în 1917. Prima menţionare a cetăţii este din jurul datei de 2175 î.Hr., apoi apare amintit în textele din Ur din faza Ur III. Babilonul devine capitala unui mic regat amorit la începutul mileniului II. Hamurabi va deveni cel mai vestit rege al Babilonului şi va domni în jurul anului 1750. Istoria regatului timpuriu al Babilonului se încheie în 1595, când a fost cucerit şi distrus de către hitiţi prin Mursilis I.

A doua glorie a Babilonului, sau imperiul Neo-Babilonean începe cu Nabopolasar, (625-605), se continuă cu Nebuchadneţar (604-562), care atinge gloria imperiului şi se termină prin ocuparea persană din 539. Cetatea a suferit o primă distrugere în timpul unei revolte sub Xerse, dar a continuat să fie o mare metropolă. Alexandru cel Mare doreşte să facă din Babilon capitala imperiului său şi începe curăţirea ruinelor vechilui turn al cetăţii. Planul său s-a sfârşit odată cu moartea sa, oraşul a scăzut treptat, până când a fost abandonat complet. În perioada expansiunii arabe din sec. VII-VIII, când s-au construit noile oraşe Bagdad şi Mosul, Babilonul a servit drept carieră de materiale de construcţii, împlinindu-se profeţiile V.T. despre completa lui abandonare şi nimicire.(Is.13,1-22).



3.2.1. Descifrarea tăbliţelor:
Descoperirea sumerienilor după tăbliţele care vorbeau despre ei. Aşa se face că atunci când au găsit ruinele marilor cetăţi din Mesopotamia, când au descoperit tăbliţele cuineiforme, ei au crezut că aparţin asirienilor şi babilonenilor. Iată cum declară marele orientalist Samuel Noah Kramer; „Oamenii de ştinţă şi arheologii care cu câteva sute de ani în urmă au început să excaveze în Mesopotamia, nu căutau să găsească pe Sumerieni, ci pe asirieni, aceştia erau popoarele despre care aveau cunoştiinţe din sursele de informare greceşti şi ebraice.”33

Abia după ce au reuşit să citească tăbliţele au descoperit că a existat o civilizaţie mai veche, cu o limbă diferită de cea a asirienilor şi babilonenilor, şi care au fost primii din istoria civilizţiilor. Rawlinson a descoperit în textele traduse de el că are de-a face cu două limbi diferite; „...nu există nici o îndoială că nu avem nici o legătură de afinitate între limba primitivă şi vreun alt dialect din timpurile moderne. Sistemul pronominal se apropie mai mult de mongoli şi tipul Manchu decât de orice orice ramură a familiei turaniene, dar sunt foarte puţine asemănări sau chiar deloc în vocabular.” Rawlinsons descoperise, de fapt, limba sumeriană dar nu ştia acest lucru, de aceea în mod greşit a numit-o „limba scită babiloneană”, iar mai apoi „akkadiana”.34

Jules Oppert, un alt mare orientalist, colaborator cu Rawlinson, va declara în cadrul Academiei Franceze că a descoperit o nouă limbă-sumeriană- şi un nou popor, sumerienii , bazându-se pe o inscripţia unde scria: „Rege al Sumerului şi Akkadului”. El argumenta, pe bună dreptate, că numele Akkad se referă la popoarele semite ale Asiriei şi Babiloniei, iar Sumer se referă la locuitorii ne-seminţi, a căror limbă se apropie de cea a turcilor, finlandezilor sau ungurilor.35 Descoperirea completă a venit în urma rezultatelor expediţiilor arheologice: Ernest de Sarzec din Lagas între 1877 – 1900 şi Expediţia Universităţii Pennsylvania de la Nippur din 1877 – 1900.

3.2.2.Istoricul dezvoltării civilizaţiei


Primele centre de civilizaţi au apărut în jurul anului 3100 î.Hr. şi corespunde cu intrarea în Epoca bronzului timpuriu. Acest mment este marcat de inventarea alfabetului şi începerea folosirii scrierii. Timp de de 200 de ani, între 3100 şi 2900, cele trei mari invenţii: scrisul, bronzul şi cetatea vor conduce la stabilirea civilizaţiei urbane, o nouă etapă în dezvoltarea societăţii umane. Următoarele două elemente importante, chiar indispensabile vor fi: templu şi palatul, adică religia şi regalitatea. În Nippur era centrul religios al sumerienilor, aici se găsea templul lui Enlil, ziguratul său (turnul babel). Acest templu se numea „Ekur” şi se traduce prin „Casa muntelui”, orice rege sumerian dorea să-şi asigure sprijinul lui Enlil. Templul dedicat zeiţei Inana, consoarta sa, era asociat cu primul, mai târziu ea a devenit zeiţa Iştar a babilonenilor. Ea este cunoscută şi prin numele de „regina cerului”.

Regalitatea este clar prezentată prin vestita „lista regilor”, confirmată şi susţinută de multe alte tăbliţe găsite în diverse cetăţi. Pentru sumerieni, regalitatea a căzut din cer, deşi regele nu era un zeu


3.2.3. Epoca imperială a sumerienilor

a) Sargon cel Mare 2360 î.Hr. a devenit cunoscut ca cel mai mare personaj şi cea mai remarcabilă figură politică din Orientul Mijlociu. Un lider militar de geniu, un administrator şi constructor remarcabil. Din India şi până în Egipt a devenit uu personaj de legendă. Peste 2000 de ani Nabonid îi va descoperi statuia sa şi o va restaura, socotindu-l părintele babilonenilor. Sargon era un semit în slujba regelui sumerian din Kish. El l-a detronat pe acesta şi a început să cuceească cetate după cetate până la Marea Mediterană, Golful Persic şi chiar până în India. Este primul întemeietor de imperiu, şi-a construit o capitală la Agade (probabil corespondentul lui Akkad din Biblie). Nepotul său Naram Sin a fost ultimul împărat. De la el ne-a rămas o stelă care comemorează viitoriile sale, este primul care-şi arogă pomposul titlu : « Rege al celor patru colţuri ale pământului » şi chiar « dumnezeul din Akkad ». El a fost învins de către gutieni, iar cetatea Agade a fost nimicită, aşa cum se poate citi în poemul : Blestemul lui Agade. Urmează o perioadă de decădere care corespunde cu supremaţia gutienilor, un popor seminomad şi barbar.

b) Gudea va deveni figura principală a următoarei dinastii din Sumer. El este foarte bine cunoscut datorită multelor statui cu texte care au fost găsite. El a fost un mare împărat care a încercat să refacă împeriul lui Sargon. Urmează o nouă perioadă de ocupaţie şi decădere datorată tot gutienilor.

c) Ur Nammu va fi fondatorul celei de a reia dinastii care a domnit în Sumer, cunoscută şi sub numele de Ur III. Această dinastie îşi încheie domnia în jurul datei de 1950 î,Hr. Amoriţii vor fi cei care vor cuceri cetăţile sumerienilor şi le vor distruge. Cu aceasta se încheie supremaţia sumerienilor, care a dominat tot mileniul al III.-lea, ultimele documente şi dovezi ale existenţei lor ajung până în jurul datei de 1750, în timpul lui Hamurabi. După această dată, sumerienii dispar definitiv din istorie.
Sumerienii au dominat lumea. Ei au fost inventatorii roţii de căruţă, a roţii olarului şi a scrisului, unele din cele mai mari invenţii din istoria civilizatiei. Ei au întemeiat civilizaţia urbană, construind cetăţi uriaşe, temple zigurat uimitor de mari, sisteme de irigaţii şi sisteme de apărare foarte mari. Pentru aceasta au creat un sistem administrativ foarte puternic, cu o forţă militară impresionantă şi o mulţime de oameni forţaţi să lucreze la realizarea acestor mari construcţii. Putem spune că ei sunt cei care vor inventa sistemul de exploatare, de cucerire şi dominare prin forţă şi de preamărire a conducătorului suprem, a cărui regalitate este căzută din cer, deci trebuie să i te supui necondiţionat.

A trebuit să treacă mai mult de 50 de ani de cercetări, şi alte sute de ani de neştiinţă, până când relatarea biblică să-şi dovedească veridicitatea. Conform Bibliei, cea mai veche civilizaţie umană a fost a sumerienilor, Şinearul din Biblie, aşa cum ne spune Geneza în capitolele 10 şi 11: „Şi a fost aşa, când au pornit spre răsărit au găsit o câmpie în Ţara Şinearului şi au locuit acolo.Şi au spus unul către altul: Veniţi să facem cărămizi şi să le ardem bine!” Şi cărămina le-a fost drept piatră şi smoala le-a fost drept tencuială. Şi au spus.”Veniţi să construim o cetate şi un turn cu vârful până la ceruri şi să ne facem un nume ca să nu fim împrăştiaţi de faţa întregului pământ! Şi începutul împărăţiei lui a fost Babel şi Erec şi Akad şi Calne, în ţara Şinear.” Gen. 11,2-4; 10,10). Şinearul din Biblie este acelaşi cu Sumerul din istorie, interesant este numele în arabă a cetăţii sumeriene Ur: „Tal al Muqayyar – Muntele de smoală”, cât de exact confirmă acesta raportul biblic: „au construit cărămizi şi s-au servit de smoală”. Civilizaţia sumeriană, a cărui prim conducător biblic a fost Nimrod, şi a cărui element specific era Turnul Babel, a fost atât de puternică şi periculoasă, încât a atras atenţia lui Dumnezeu, care a intervenit special pentru a opri ascensiunea lor prin încurcarea limbilor. Ne interesează să cunoaştem mai mult despre această civilizaţie, de aceea în cele ce urmază vom prezenta datele existente în documentele scrise şi în descoperirile arheologice.


3.2.4. Săpături arheologice în Sumer :





  • Lagas, 1877. Primele excavaţii în Sumer au început în anul 1877 la Lagas îi au continuat până în 1900, sub conducerea lui Ernest de Sarzec. În total francezii au făcut 20 de expediţii la Lagas, materialul lor fiind expus în Muzeul Louvre. Au descoperit statuia lui Gudea în mai multe variante, Stela Vulturilor, Cilindrul lui Gudea şi mii de tăbliţe cu scrieri.

  • Nippur, 1887-1900. A fost condusă de Universitatea din Pensilvania (SUA). Au descoperit vreo 30.000 de tăbliţe şi fragmente cu inscripţii în limba sumeriană. Expediţia din Nippur a descoperit ziguratul dedicat lui Inanna, şi sanctuarul lui Enlil, cuplul de zei, a cărei zeiţă este numită « împărăteasa cerului ». Excavaţiile din aceste două cetăţi au pus la dispoziţia cercetătorilor mii de tăbliţe cuneiforme, cilindrii şi alte inscripţii scrise în limba sumeriană, care erau cele mai vechi documente.

  • Ur, 1922-1934, Una din cele mai importante expediţii, a fost condusă de Sir Leonard Woolley la anticul Ur, sau Urim, cum este numit în sumeriană. Au descoperit mormintele regale, ziguratul, sau turnul, şi au sapat o groapă de 19 m adâncime, care atestă existenţa potopului. Ziguratul din Ur era o piramidă constând din trei trepte masive, aşezate una peste alta, cu un sanctuar în vârf. Era construit din cărămizi şi bitum, care devine modalitatea de constructie din acea epoca si prototipul pentru multe alte construcţii.

  • Uruk a devenit către anul 2300 in.Hr. cel mai puternic oraş al Sumerului, cu un dublu zid de centura de 9 km. şi cu 800 de turnuri de aparare, poate primul şi mult timp, singurul mare oraş al lumii în adevăratul sens al cuvantului. » (5) Oraşul a dăinuit până în secolul al V-lea al erei noastre, deci mai mult de 3000 de ani.

- Mari este o cetate de pe Eufratul de mijloc, la o mare distanţă de regiunea Sumer, dar expediţia franceză care a cercetat Marii era aceeaşi care a săpat şi la Lagas. Locuitorii din Mari erau semiţi, iar limba era akkadiana, dar, spre suprinderea arheologilor există o surprinzătoare asemănare între cele două cetăţii, cu greu s-ar putea face o deosebire între tipul de temple, zigurat, sculptură, statuete şi chiar numele zeului, care este un nume sumerian, Ur-Nanshe. Rezultă de aici înfluenţa covârşitoare pe care a avut-o civilizaţia sumeriană asupra majorităţii populaţiei semite din zonă. Aceştia au preluat toate elementele sociale, culturale până şi toate componentele religioase.



3.3.1. Argumente arheologice:




  • Tăbliţele economice din Lagas: vânzări de cai şi pământ demonstrează existenţa proprietăţii private şi a comerţului de piaţă.

  • Textele lexicale din Fara dovedesc existenţa unor şcoli de educaţie şi a gradului înalt de civilizaţie şi cunoştiinţe.

  • Case private, clădiri publice, morminte, vase diferite, cilindri

  • Cea mai veche clădire monumentală a fost descoperită la Erek, într-o săpătură până la 20 m adâncime şi cu o vechime de 3000 î.Hr.

  • Primele scrieri cuneiforme, cu tăbliţe pictografice, descoperite în unul din primele temple din Erek

  • Statuia unui cap de femeie din marmură în mărime naturală, descoperită la Erech, datată din 2800 î.Hr. Un vas de alabastru, înalt de un metru, decorat cu scene cultice găsit în acelaşi loc, acestea sunt o dovadă a înaltului grad de creativitate şi artă.

  • Urbanizarea: Sumerienii au fost primii care au inventat sistemul urban. Cetăţile sumeriene erau grupate în jurul unor edificii centrale, temenos, formate din Zigurat şi Temple. Acestea constituiau miezul localităţii, în jurul lor s-a dezvoltat oraşul. S-a descoperit multe astfel de temenos, cea mai impozantă este cea de la Ur, deoarece ea a fost reparată şi restaurată de către Nabonid în jurul anului 550 î.Hr. Existau temple şi la baza ziguratului şi era un templu şi în vârful lui. Oraşul propiuzis era nesistematizat, foarte întortocheat şi cu străzi foarte înguste şi neuniforme, se găseau case cu 2-3 etaje, dar şi case mici, colibi sau corturi. Casele mare aveau o curte interioară, mai multe camere, atât pentru membrii familiei, cât şi pentru sclavi. În unele case era şi o capelă, cu zei pe închinare. După mărimea lor şi tăbliţele economice găsite, populaţia cetăţii Ur este estimată de la 100 000 la 360.000 de locuitori, ceea ce era foarte mult.

  • Mormintele din Ur descopeite de Woolley au scos la lumină atât o bogăţie de artefacte, vase pictate, ceramică de bună calitate, obiecte de podoabă din aur, dar şi practica de înmormântare. Exista obiceiul ca aproape întreaga curte regală să fie îngropată alături de rege sau regină: care întregi cu boi încărcate cu toate lucrurile necesare vieţii, o mulţime de servitori îngropaţi alături de stăpân. Se crede că aceştia au fost drogaţi puternic şi apoi au fost îngropaţi, deoarece nu sunt urme de violenţă pe trupul lor.

  • Ziguratul (turnul babel) Ziguratul din Ur este cel mai bine cunoscut, el a fost descoperit de Taylor, datorită neştiinţei, o mare parte din vîrful lui a fost distrus, Woolley va definitiva cercetarea lui. Nabonit l-a numit „turnul Egishshirgal din Ur”. Ultima fază a aparţinut lui Ur-Nammu din jurul anului 2100 î.Hr. Este o piramidă care este formată din trei trepte masive cu un sanctuar în vârful ei. „Tal al Muqayyar – Muntele de smoală”, cât de exact confirmă acesta raportul biblic: „au construit cărămizi şi s-au servit de smoală”. . Expediţia din Nippur a descoperit ziguratul dedicat lui Inanna, şi sanctuarul lui Enlil, cuplul de zei, a cărei zeiţă este numită « împărăteasa cerului ». În Nippur era centrul religios al sumerienilor, aici se găsea templul lui Enlil, ziguratul său (turnul babel). Acest templu se numea „Ekur” şi se traduce prin „Casa muntelui”, orice rege sumerian dorea să-şi asigure sprijinul lui Enlil. Templul dedicat zeiţei Inana, consoarta sa, era asociat cu primul, mai târziu ea a devenit zeiţa Iştar a babilonenilor. Ea este cunoscută şi prin numele de „regina cerului”. Ruinele ziguratului din Babilon au fost curăţate de Alexandru Macedon, cu planul de-al reconstrui, dar între timp a murit şi nu ne-a mai rămas nici măcar ruinele lui.


3.3.2. Argumente pentru potop:

a) Groapa lui Woolley a fost săpată în anul 1929, dorind să vadă ce se află sub mormintele din Ur. El declară: „Chiar la baza unui mormânt regal am găsit un strat de lemn carbonizat, numeroase tăbliţe de lut acoperite cu caractere mult mai vechi decât înscripţiile de pe mormânt. Judecând după natura scrisului, tăbliţele pot fi atribuite perioadei din jurul anului 3000 î.Hr. Erau mai vechi decât mormintele cu vreo 2-300 de ani”. Mergând mai departe s-au găsit vase şi ulcioare de foarte bună calitate, ceea ce arăta că civilizaţia sumeriană a avut un înalt grad încă de timpuriu. A urmat apoi un strat de aluviuni de trei metri, care era cu câţi metri mai sus decât nivelul râului Eufrat. După aluviuni au găsit din nou urme de civilizaţie; cioburi de vase şi obiecte de piatră. L.Woolley era convins că a descoperit dovada potopului, însă majoritatea oamenilor de ştiinţă nu i-au împărtăşit afirmaţia sa.

b) Lista regilor, este un cilindru patrat pe care sunt înscrise numele regilor care au domnit în Sumer (în diferite cetăţi), atât înainte de Potop cât şi după Potop. Iată câteva date din această listă :
« După ce regalitatea a coborât din cer, Eridu a devenit reşedinţa regalităţii. În Eridu, Alulim a domnit 28.800 ani ca rege, Alalrgar a domnit 36.000 ani

În Badtibira, Enmenluanna a domnit 43.200 ani ; Enmengalanna, 28.800 ; iar păstorul Dumuzi 36.000 de ani.

În Larak, Ensipazianna a domnit 28.800 ani ;

În Sippar, Enmenduranna a domnit 21.000 ani

În Shurupar, Ubartutu a domnit 18.600 ani, apoi a venit potopul peste ţară. După potop, regalitatea a coborât pentru a doua oară din cer.

În Kish, Gaur a domnit 1.200 ani ; Gulla-Nidaba a domnit 960 de ani ; Palakinatim a domnit 900 ani ; Nangishlishma .... ?..Bahina... ?.. ; Buanum 840 ani...urmează o listă până la 23 de regi36

c) Epopeea lui Ghilgameş37 este cea mai larg răspândită dovadă despre potop. Există în două varinte: prima a fost descoperită în biblioteca lui Asurbanipal din Ninive, este scrisă în akkadiană pe 12 tăbliţe de lut şi este o epopee de 300 de strofe; a doua variantă a fost descoperită în Erek în 1955 şi este scrisă în sumeriană, epopeea are anumite goluri, care corespunde cu varianta akkadiană. Ghilgameş este unul din regii din Erek, este nemulţumit de viaţă şi pleacă în căutarea nemuririi. Un Napiştim este singurul care are nemurirea, deoarece el a supravieţuit unui potop universal şi povesteşte toată istoria acestuia.




Yüklə 0,68 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə