Arheologie


Epoca romană, partea I. – Ierusalimul în timpul lui Isus



Yüklə 0,68 Mb.
səhifə9/12
tarix31.10.2017
ölçüsü0,68 Mb.
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12

11.0.0. Epoca romană, partea I. – Ierusalimul în timpul lui Isus

Ierusalimul continuă să rămână oraşul cel mai important din Ţara Sfântă până la războiul din 66 – 70. El este bastionul iudaismului conservator, centrul religios al tuturor iudeilor din toată lumea. Aici funcţiona Templu, cea mai importantă instituţie religioasă90, Sanhedrinul – un fel de parlament al iudaismului91, care era forul legislativ pentru o mare parte din iudeii din diaspora şi tot aici erau multe sinagogi ce reprezentau un nou aspect al iudaismului. Nici partida opusă, cea elenistică nu a lăsat să-i scape din mâini acest oraş. Irod construieşte fortăreaţa Antonia şi fortăreaţa Cetăţuia cu trei turnuri vestite, apoi palatul regal, Hipodromul şi Teatrul. Pilat construieşte un apeduct iar romanii în general, nu permit iudeilor extinderea şi fortificarea în continuare a oraşului, tocmai de teama unei răscoale.92

În perioada aceasta s-a construit cel mai mult la Ierusalim şi oraşul a ajuns la cea mai mare extindere şi glorie. Iată câteva construcţii importante: Fortăreaţa Antonia, Palatul lui Irod şi fortăreaţa adiacentă lui, Cetuţuia; Zidul al doilea; Templul refăcut de Irod, porticurile adiacente, Arcul lui Robinson, Podul lui Warren. Tot în acest timp regina din Adiabene a construit un palat şi cel mai somptuos mormânt din Ierusalim,93 impropiu numit: Mormântul regilor lui Israel. Bazinele de apă Strution, Scăldătoarea lui Israel, apeductul lui Pilat, foarte multe micve şi renovarea palatului Haşmoneilor sunt câteva din lucrările importante.

11.1.0. Muntele Măslinilor


Muntele Măslinilor este parte componentă a Ierusalimului. Se află la est de cetate, despărţit de aceasta prin Pârâul Chedron, care este doar un torent de ocazie. Are înălţimea de 820 m. O mulţime de evenimente din viaţa Domnului Hristos au avut loc pe acest munte, creştinii bizantini ridicând biserici în toate aceste locuri, fie că au sau nu confirmarea exactă a lor :

a) Locul înălţării - Pe punctul cel mai înalt se află Biserica Rusă a Înălţării, care domină toată zona cu cupola ei înaltă, ruşii cred că de aici s-a înălţat Isus la cer.. Nu departe de ea se află locul tradiţional al înălţării, o împrejmuire cu zid, cu un monument octogonal în mijloc. Tradiţia spune că piatra din mijloc este cea pe care Isus a pus ultimul picior.

b) Grota Tatal Nostru - este o mică grotă, cuprinsă mai târziu în altarul unei biserici bizantine, iar acum se află în curtea unei biserici catolice, numita grota Tatăl Nostru. Aici se pretinde ca venea Isus pentru a se odihni, atunci când nu era primit de nimeni în Ierusalim, şi tot aici i-a învăţat pe ucenici rugăciunea Tatăl Nostru. Biserica din jur poartă acest nume, şi are pe toţi pereţii expusă această rugăciune în 62 de limbi. Nu există atestare arheologică pentru acest loc, ci doar tradiţională.

c) Biserica Dominus Flevit – Lacrima Domnului. Se află la mijlocul muntelui. Se crede că aici s-a oprit Isus şi a plâns pentru cetate în Dumineca floriilor, rostind memorabile cuvinte din Mat.23,37: Vi se lasă casa pustie…

d) Grota Ghetsemanilor - se află la „o aruncătură de piatră”, circa 50-60 m de acest loc. Era al doilea „hotel” al lui Isus la Ierusalim unde veneau de regulă. Aici au rămas ucenicii şi au adormit, iar Isus s-a dus mai departe, “ca la o aruncătură de piatră” şi s-a rugat. Un foarte frumos simbol al adormirii ucenicilor este redat prin doi ucenici care dorm sub amvon.

e) Biserica Ghetsemani - sau Biserica tuturor naţiunilor, construită în 1926 cu bani oferiţi de multe popoare ale lumii. Este construită peste lespedea de piatră pe care se crede că Isus a stat şi s-a rugat în noaptea agoniei. O grădină cu măslini milenari (8 la număr) se află în jur, foarte probabil ca unii dintre ei să fie de pe timpul lui Isus Hristos.

f) Pârâul Chedron este un loc plin cu morminte: Mormântul lui Absalom, Mormântul fiului lui Hezir, Mormântul profetului Zaharia şi o mulţime de alte morminte mici, neindentificate. La marginea caselor se poate vedea mormântul fiice lui Faraon, soţia lui Solomon. Pe partea sudică, aproape de confluenţa Chedronului cu Valea lui Hinom se află Acheldalma, astăzi o mănăstire ortodoxă exact în interiorul mormintelor de acolo. Siloamul, acum un sat (cartier) de arabi din partea cea mai de jos a Ierusalimului, este locul unde era scăldătoarea Siloamului, bazin de apă descoperit recent de către arheologi, care se află în continuarea tunelului lui Ezechia.
11.2.0. Muntele Templului
Începând cu Solomon toţi cei care au construit sau renovat templul au fost nevoiţi să construiască sau consolideze platforma pe care s-a construit tot complexul templului. Irod a extins platforma la cea mai mare dimensiune : 488 x 350 x 450 x 280 m. Această platformă există şi astăzi, celelalte fiind incluse în interiorul platformei lui Irod şi nu pot fi văzute şi cercetate. Pe această platformă, care avea două niveluri la o diferenţă de 5 m între ele, s-a construit Templul propiu-zis, porticurile, sau stoa, de jur împrejurul zidurilor şi Porticul Regal, un complex de clădire pe 2-3 niveluri de-a lungul zidului de sud. Aici era întreaga administraţie a templului, trezoreria şi locurile de negoţ.

a) Zidul de Vest - Din Muntele Templului au rămas următoarele urme: Zidul de vest al incintei sacre. Acesta măsura 488 m, o tradiţie iudaică încearcă să explice supravieţuirea sa. 94 Excavaţiile ample intreprinse de Benjamin Mazar între 1968 – 1978(95) în această parte a oraşului a scos la iveală strada principală care mergea pe lângă zid, cu magazine înşirate pe partea zidului. În partea de nord a zidului se află un tunel tăiat în stâncă prin care se aducea apa la altarul de la Templu. Zidul de vest al incintei Templului este construit din pietre foarte mari, late de 1,80 m, înalte de 1,2 m şi cu lungimea variabilă de la 2 la 11 m. În prezent se pot vedea 7 rânduri din aceste pietre irodiene, alte patru dintr-o fază mai târzie iar apoi urmează mai multe rânduri de pietre mai mici din perioada arabă

b) Arcul lui Robinson, este, de fapt un sistem de trepte şi un pod, care facilita accesul de jos, din stradă, sus pe platforma Templului, la peste 10 m înălţime. O altă cle de acces dintre Muntele Sionului din vest spre Templu era Arcul lui Wilson, care era de fapt un pod, câteva arce din acest pod pot fi încă văzute.

c) Casa trompetistului - Tot aici s-a găsit o piatră cu inscripţia: Casa trompetistului. Ea indica locul de unde se suna din trompetă la începutul Sabatului şi a sărbătorilor. Din locul unde a fost găsită rezultă că a căzut chiar din colţul de sud-vest al incintei templului, din vârful Porticului Regal..

c) Zidul de sud măsoară 280 m şi reprezenta principala poartă de acces spre Templu. Pot fi văzute urmele erodate ale treptelor de acces, cele două porţi: Poarta lui Hulda (doar un arc din ea, restul fiind inglobat într-un zid medieval), poarta dublă, care este blocadă, dar se văd arcele ei. Câteva rânduri din pietrele originale irodiene pot fi văzute la baza zidului. Tot în această parte s-au descoperit multe micve, conducte de apă şi bazine pentru păstrarea apei, care făcea parte din sistemul băilor rituale iudaice. Complexul „Muntele Templului” a fost cel mai monumental complex arhitectural din Ierusalim şi probabil unul din cele mai mari din timpul său. În Mişna se consemnează: „Cine nu a văzut Templul, niciodată nu a văzut ceea ce este frumosul.”96 Platforma Templului avea o suprafaţă de 144.ooo mp fiind cea mai mare din tot orientul. Templul şi toate clădirile care au fost ridicate pe această platformă au fost complet dărâmate de romani, iar pietrele au fost aruncate în văile din jurul ei. Astfel s-a împlinit profeţia lui Isus, care zice: „Adevărat vă spun, nu va fi lăsată aici piatră pe piatră care nu va fi dărâmată”(Matei 24,2)
Turnul lui Fasael este singura construcţie din Ierusalimul din timpul lui Isus, care a rămas în picioare. Este o emblemă a Ierusalimului şi o dovadă elocventă a măreţiei construcţiilor irodiene. Tit, când a distrus oraşul în anul 70, a ordonat ca acest turn să rămână pentru ca urmaşii să poată vedea cât de uriaşe au fost clădirii acelei perioade.97

Tot în această perioadă s-a convertit la iudaism regina regatului Adiabene (nordul Irakului), Elena, care a construit în Ierusalim un palat şi cel mai grandios mormânt. Unul din ultimele dovezi arheologice sunt mormintele, apeductele, pietrele kilometrice, instalaţiile industriale pentru stoarcerea uleiului de măsline, ceramica, vasele rituale de piatră.

11.3.0. Monumente din ultimele zile ale lui Isus în Ierusalim
Oraşul din timpul lui Isus a fost complet distru de către romani în anul 70 şi apoi în 135 şi s-a reconstruit un oraş roman, aşa că toate clădirile şi vechile localizări s-au pierdut. Creştinii bizantiniau identificat, numai ei ştiu pe ce motive, locurile cele mai semnificative din ultimele zile ale lui Isus şi au construit pe aceste locuri bisericile bizantine. Şi acestea au fost distruse, dar urmele lor pot fi identificate şi peste aceste ruine sau ridicat alte monumente cruciate sau moderne.

a) Camera de sus - Există cel puţin trei variante pentru camera de sus, dar nici una nu are un argumente arheologice sigure.
- La Biserica Sfantul Marcu - această biserica se afla localizată pe Muntele de Vest, aproape de Poarta Iafo şi de locul unde se află Palatul lui Irod, în “zona bună” a orasului. Biserica aparţine creştinilor ortodocsi sirieni, singurii vorbitori de limba aramaica. Ei păstrează urme, ziduri, temelii, din biserica ridicată în sec.IV, care pretinde că a fost ridicată pe locul fostei case a mamei lui loan Marcu. Păstrează de asemenea o pisanie din sec.IV-V care comemorează acest eveniment - prezenta lui Isus în acel loc la ultima comemorare a Pastelui. În subsolul clădirii actuate se afla o altă bisericuţă, despre care se spune că aceasta a fost cea originală.

La fel ca alte monumente creştine, şi acesta are un mare inconvenient - golul de 300 de ani, de la timpul Domnului Hristos şi până la epoca bizantină. În această perioadă romană, când oraşul ebraic a fost complet distrus, şi un oraş complet nou s-a construit - Aelia Capitolina, toate urmele vechilor clădiri s-au îngropat sub un moloz de cel puţin trei metri. Este aproape imposibil să poti identifica cu exactitate locurile distruse cu trei sute de ani în urmă. Pretenţiile creştinilor de astăzi sunt bazate doar pe tradiţie.

- Cenaclu - această “Camera de Sus” se află pe Muntele Sionului, în afara zidurilor actualei cetăţi medievale. Este o clădire foarte veche, probabil dinte cele mai vechi clădiri ale oraşului, baza zidurilor ei purtând urme din sec. II-III. La parterul acesti clădiri se afla “Mormântul lui David”, loc transformat de iudei în sinagogă, iar la etaj se află “Camera de Sus”. Este evident că toată arhitectura acestei camere, coloanele, stilul, aparţin cruciaţilor şi poartă amprenta goticului fără nici o urma de îndoială. Camera a fost o biserică pe timpul cruciaţilor, apoi o moschee arabă, de la care ne-a rămas mizrahul, care arată direcţia spre Mecca. În prezent este deschisă doar pentru turişti, fără a avea o alta funcţie. Alăturat acestei camere se află şi în prezent o moschee, astfel acest loc este singurul unde se întalnesc toate cele trei religii monoteiste pentru a comemora mari evenimente. Locul este cel mai des vizitat de turişti pentru a-şi aminti de evenimentele de la Paşti şi Sfânta Cină. După cum spuneam, nu are nici o atestare arheologică.

- Mai exista un al treilea loc, în cartierul armenesc, dar nu are prea multă trecere, locul fund recunoscut doar de către armenii, şi ei sunt singurii care merg acolo pentru a comemora evenimentul propiu zis.



b) Celula arestului din casa lui Caiafa - Se găseşte pe panta de sud a Muntelui Sionului, lângă drumul antic în trepte descoperit aici. Este una din căile posibile pe care Isus a coborat cu ucenicii atunci când a plecat din Camera de Sus spre Ghetsemani. Acum se înalţă aici una dintre cele mai frumoase biserici catolice, propietatea statului Francez, numită Sfantul Petru în Galicantum. Urme de mozaicuri, de temelii, încrustări de cruci, dovedesc cu prisosinţă că aici a fost o biserică bizantină, începând cu secolul al IV-lea. Jos de tot în subsol se află câteva clădiri vechi: o cisternă de apă, alte câteva încăperi săpate în stancă. Una din ele se spune că a fost celula unde Isus a fost ţinut arestat în noaptea prinderii Sale.

c) Pretorium, sau sala de judecată a lui Pilat - Se ştie că Pilat îşi avea reşedinţa la Cezareea, pe malul Marii Mediterane. Ori de câte ori venea la Ierusalim el locuia undeva, nu se poate ştii unde era reşedinţa lui: sunt trei variante: La Palatul lui Irod ; în Fortăreaţa Antonia; sau la Palatul haşmoneilor, mai puţin probabil. Locul judecării lui Isus a fost în unul din aceste palate!


  • Prima tradiţie bizantină susţine că acest loc a fost la Palatul lui Irod de lângă Poarta Iafo, iar Drumul Crucii a coborat spre Templu, apoi a trecut de primul zid de apărare prin poarta Grădinii, a trecut şi de al doilea zid de aparare prin Poarta Judecăţii şi a ieşit la Golgota. Pe acest drum aveau loc procesiunile din Vinerea Mare în perioada bizantină.

- O tradiţie mult mai recentă, de la sfârşitul Evului Mediu, susţine că Pretoriu a fost la Fortăreaţa Antonia. Dar fiindcă aceasta a fost complet distrusă şi nu mai poate fi identificat locul ei, singurul element care ne-a ramas este rezervorul de apa, Strution. Se spune ca acesta era în curtea fortăreţei, a fost acoperit şi pavat de către romani, de aceea locul se numea “Litrostatos”, pavat cu pietre. Acest rezervor a fost găsit şi corespunde exact descrierii, el este pavat cu pietre. In zona aceasta s-a gasit lespezi mari de piatră din timpul romanilor, cu încrustări făcute de soldaţi în aceste lespezi şi care reprezintă jocuri ale soldatilor, un fel de “moară” cum există pe la noi. Toate aceste urme se găsesc astăzi în interiorul clădirii Mănăstirii Surorile Sionului. Foarte aproape de acest loc se afla cele două biserici care comemorează anunţarea sentinţei de către Pilat şi flagelarea Lui Isus de către soldaţi. De aici începe acum Via Dolorosa. Toţi creştinii urmează astăzi acest drum, dar are puţine şanse de a fi cel real. Este cea mai recentă tradiţie.



d) Via Dolorosa - sau Drumul durerii. Traseul actual este folosit doar de la sfârşitul secolului al XlX-lea, cu toate cele 14 opriri care sunt indicate acum. Are o lugime de aproximativ 700- 800 m, porneste din preajma Litrostratosului, de la Biserica Condamnarii şi a Flagelării. La o intersectie a drumului, sunt scoase câteva lespezi de piatră din pavajul strazii din timpul Domnului Hristos, care se afla cu trei metri sub nivelul actual al străzii. Drumul durerii urmează trasee ale Ierusalimului actual, şi nici de cum al oraşului din timpul lui Isus, acel oraş este cumplet distrus şi se află la 3-4 m sub nivelul actual.

e) Ecce Homo - Peste drumul actual al cetăţii, unind clădirea mănăstirii cu cealaltă cladire de visavid, se intinde un arc din zidărie, destul de masiv şi de gros, numit Ecee Homo, Iata Omul! După toate aparenţele poate fi o parte din arcul de triumf ridicat de Tit (sau de Hadrian) după victoria avută asupra iudeilor în mijlocul căii principale a cetaţii noi.

f) Biserica Mormântului sfânt – cuprinde în interiorul ei unul din cele două locuri pretinse de creştini, ca fiind Golgota şi mormântul lui Iosif. Se găseşte în mijlocul actualului oraş vechi, dar pe timpul Domnului Hristos se afla în afara celui de-al doilea zid de apărare. Pe locul acela s-a putut identifica că a existat o carieră de piatră, mulţimea de cioplituri, iar o parte din stancă, impropie pentru construcţie, a fost ocolită de meseriaşi a rămas în mijloc, aceasta este stanca Golgotei. Are o înalţime de 12 m şi o platformă în vârf de aproximativ 3,5 m. Pe acest vârf se crede că a fost răstignit Domnul Hristos. Singurele probe arheologise sunt: Dovada existenţei unei cariere de piatră, apoi a amenajarii unei grădini şi mai pe urmă a existenţei unei construcţii romane.
Elena, mama lui Constantin, ne-a relatat că ea a găsit aici o mare platformă, care acoperea Golgota şi un templu dedicat zeiţei Diana ridicat deasupra. La porunca lui Constantin a demolat toate aceste construcţii şi a construit o biserică, numita Biserica Martirului. La 20-30 m de Golgota se afla mormântul lui Isus. Acum este inclus in mijlocul unei Rotonde, sprijinită pe 12 coloane înalte. Iniţial această Rotondă era descoperită, dar cu timpul ea a fost acoperită cu o boltă. Mormântul a fost decupat din peretele de stancă pentru a ajunge în mijlocul Rotondei, dar a fost complet distrus de către arabi în 1009, împreună cu biserica. A fost refăcut de către cruciaţi, aşa ca tot se ce vede astăzi nu este decât o reconstrucţie târzie. Mormântul propiu-zis, aşa cum a fost decupat din stancă, a fost protejat de o mică biserică ridicată în jurul lui, numită Edicul. Un inel cu modelul acestei bisericuţe şi o gravură de fildeş sunt singurele modele ale originalului, după care s-a refacut acutualul edicul.

g) Gradina mormântului este o variantă modernă, care a apărut în 1884. La începutul anilor 1880, generalul britanic Charles Gordon a fost impresionat de o stanca din afara perimetrului Ierusalimului, care semăna cu un craniu de om. Nu departe de acesta a găsit un mormânt, o mare cisternă de apă şi un teasc de stors struguri. Toate aceste date 1-au condus la concluzia că acest loc îndeplineşte toate condiţiile prezentate de Evanghelii pentru Golgota şi locul înmormântării. Locul a fost achiziţionat de o asociaţie engleză, Societatea « Gradina mormântului », care a amenajat locul şi îl îngrijeşte. Astăzi locul acesta are foarte mulţi vizitatori şi oferă un cadru minunat de meditaţie şi reculege.
11.4.0. Personaje din drama mântuirii :

Caiafa şi Pilat au fost pionii principali ai condamnării şi răstignirii Domnului Hristos. Dumnezeu a socotit de trebuinţă să ne rămână dovezi clare, arheologice despre aceşti doi oameni. Crucificarea era o metodă clasică de execuţie pentru romani, acum avem şi o dovadă arheologică a unui schelet de om crucificat. Simon din Cirene s-a alăturat lui Isus purtând crucea, există dovezi arheologice despre Simon din Cirene.



a) Dovezile crucificării - În împrejurimile Ierusalimului, în zona numită Pisgat Zeev, aproape de Muntele Scopus, în anul 1968 arheologul grec Vasilios Tafaris a descoperit un schelet a unui om crucificat. Marturia este deosebit de importantă, pentru că avem două documente arheologice: a) crucificarea se practica în acele timpuri; b) modul cum se executa crucificarea. Elementele importante sunt acestea: Oasele gambei erau complet rupte, prin lovituri dure; Laba picioarelor era prinsa cu un singur cui, care a trecut prin amândouă oase ale calcaneului, a trecut prin lemn, iar apoi cuiul a fost întors. După execuţie nu s-au mai străduit să scoată cuiul, ci a rupt oasele picioarelor şi a aruncat lemnul cu partea de jos a picioarelor în groapa. Mâinile erau străpunse între cele două oase tarsiene, mai sus de podul palmei, se vede semnul cuiului care a zgârâiat unul din aceste oase, iar apoi prin greutatea corpului se oprea la incheietura podului palmei.

Prin cele două dovezi clare ale locului şi modului cum au fost bătute cuiele, avem o imagime mult mai clară şi mai realistă a procedeului crucificării. Crucificatul nu murea prin actul în sine al crucificării, ci prin asfisiere în momentul când i se frângeau picioarele iar greutatea corpului rămânea în mâini şi bloca respiraţia.



Arheologia biblică ne-a oferit o mulţime de documente, obiecte antice din perioada respectivă, care ne-a oferit posibilitatea să avem o imagine mai clară, mai exactă a timpului. Folosind aceste documente predicarea Bibliei va avea forţa adevărului şi frumuseţea realităţii timpului. Ascultătorul se va simţi în cadrul evenimentelor, le va înţelege mai bine şi va trăi cu mai multă emoţie realitatea. Domnul Hristos spunea ucenicilor Săi: « Veţi cunoaste adevărul, şi adevărul vă va face liberi! » Merită să depunem tot interesul pentru a cunoaşte adevărul în cât mai multe din coordonatele lui!

b) Casa lui Caiafa (Matei 26, 57), aici a fost judecat Isus, neoficial, de către micul Sanhedrin (23 de membri),98 iar potrivit tradiţiei, a fost ţinut în arest până dimineaţa, când a fost dus la judecata oficială a lui Pilat. Această localizare a fost identificată în partea de sud-vest a Muntelui Sionului. S-au găsit ruinele unor cisterne de apă din Perioada Irodiană, un vas ritual din piatră pentru curăţire, pietre pentru cântar cu inscripţii pe ele şi un alt document scris, dar fără nici o referire la Caiafa sau Isus.99 Alături de cisterna de apă se află o altă cameră, tăiată în stâncă, de 3,5 x 3 m. Pe hornul de ventilaţie sunt gravate câteva cruci bizantine, la fel şi pe pereţii interiori ai sălii. Tradiţia susţine că aici a fost ţinut arestat Isus, până a fost înfăţişat la judecata lui Pilat. De asemenea s-au găsit ruinele unei biserici bizantine din sec. IV, iar în prezent, peste toate acestea s-a construit o frumoasă biserică catolică, numită; „Saint Peter in Gallicantu”.100 Urmele unei construcţii antice, irodiene sunt evidente, dar identificarea lor cu palatul lui Caiafa se bazează doar pe tradiţie, fără a avea un document concret.

c) Mormântul lui Caiafa. Marele Preot Caiafa a fost unul din personajele principale din marele conflict al sec. I, care a participat direct la condamnarea lui Isus la moarte (Ioan 11,49.50). În anul 1990, în timp se se făceau lucrări de amenajare la „Pădurea Păcii” din Talpiot, la răsărit de Ierusalim, s-a găsit un mormânt, unde erau 12 osuare101 din piatră. Ceramica găsită era caracteristică din sec. I în. Hr şi d. Hr. Pe două din aceste osuare erau scrise următoarele nume: osuarul înregistrat cu nr. 6: „Iosef ben Caiafa (Iosif fiul lui Caiafa)” (în original – Yehosef bar Qafa ). Pe osuarul nr. 3 era numele „Caiafa” (origional aramaic – Qafa, cuf, pein, alef ) Prima concluzie care se desprinde este că, persoana din osuarul nr. 3, Caiafa este tatăl lui Iosif înmormântat în osuarul nr. 6. A doua concluzie este că numele „Caiafa” este numele de familie (sau pseudonim, numele unui strămoş, purtat acum de toţi urmaşii). Alte două documente istorice se adaugă la aceste inscripţii: a) Documentul Evangheliilor, „Atunci preoţii de seamă şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea palatului marelui preot care se numea Caiafa” (Mat.26,3), b) Iosefus vorbeşte de două ori de Caiafa, când spune; „Iosef, căruia i se spune Caiafa.” (Ant. 18.35,95). Ambele surse ne oferă doar forma greacă a acestor nume. Primul document istoric, scris în limba ebraică, unde apare numele „Caiafa” este Mişna: „Elioenai, fiul lui Caiafa” 102. S-a emis mai multe ipoteze despre identificarea lui Elioenai: a) Elioenai este Iosef Caiafa din Evanghelii şi din Iosefus; b) Elioenai este fiul lui Iosef; c) Cei doi, Elioenai şi Iosef sunt fraţi.103. Forma aramaică „Kifa” de pe osuar este echivalentul formei ebraice „Kifa” din Mişna. Al doilea document în limba ebraică (aramaică) este inscripţia de pe cele două osuare. Excavatorul susţine că acest mormânt aparţine familiei Marelui Preot Caiafa, care şi-a construit un mormânt în Ierusalim. Această familie preoţească, originală din localitatea Bet Meqoshesh s-a mutat la Ierusalim, probabil în timpul lui Irod cel Mare şi a fost promovată până la rangul cel mai înalt.104 Astfel aveam documentul arheologic pentru unul din cei mai importanţi bărbaţi din perioada studiată.

d) Simon din Cirene - Sinagoga lui Teodotus. R. Weill a excavat între 1913 – 1914 pe coasta de est a Ofelului, o parte dintr-un rezervor de apă. Aici a descoperit, printre altele, o piatră cu o inscripţie în limba greacă, care cuprindea următorul text: „Teodotus fiul lui Vetenus, preot şi conducătorul sinagogii, fiul conducătorului sinagogii, nepot al conducătorului sinagogii, am construit această sinagogă pentru citirea Legii şi învăţarea poruncilor şi de asemenea un hostel, camere şi baie pentru vizitatorii de departe, pentru care sinagoga a fost întemeiată de aceşti înaintaşi, de bătrâni şi de Simon”105. Renumita „Inscripţia lui Teodotus”, a fost găsită într-o cisternă de apă din apropierea Izvorului Ghihon. În ultimii ani doi arheologi israelieni, Ronny Reich şi Eli Shukron au contiuat excavaţii în jurul Izvorului Ghihon şi au ajuns la cisterna unde a fost găsită inscripţia. Datorită poziţiei dificile, era nevoie de o lucrare suplimentară şi sume mari de bani. Revista BAR le-a oferit sponsorizarea, dar nu li s-a mai dat permisia de continuarea lucrărilor.106 Evident că multe alte informaţii preţioase sunt îngropate în acel loc, dar ceea ce este clar până în prezent: a) A existat o sinagogă în Ierusalim în primul secol. b) În acelaşi complex era loc de cazare pentru evreii din diaspora care veneau la Ierusalim. c) Că acest complex aparţinea unor iudei din diaspora, e destul de clar, e posibil să fie una din sinagogile din Fapte 6,9 (a cireenilor...) care au avut conflict cu Ştefan şi care au iniţiat uciderea lui cu pietre.

În 1941 prof. Sukenik şi asistentul său N. Avidad descoperă în Valea Chedronului un mormânt din primul secol, bine documentat cu opaiţe irodiene şi ceramică, în care erau 11 osuare. Toate inscripţiile luate la un loc cuprindeau 12 nume scrie în l. Greacă, doar unul scris în ebraică. Patru nume erau tipice israeliene; Sara, Sabatis, Iacob, Simeon, iar opt erau nume greceşti, nefolosite de evreii din Palestina, dar care sunt des folosite printre evreii din Nordul Africii (Cirenaica). Două din inscripţii sunt importante: „Alexandros Simon (Alexandru fiul lui Simon) şi „Sara fica lui Simon”. Osuarele erau într-o parte a mormântului, iar în cealată parte erau oase umane răspândite, ceea ce arată cu nu a mai avut loc a doua înmormântare, datorită unei situaţii tragice (posibil războiul din anul 70). Această situaţie anormală, osuare goale şi oasele răspândite prin mormânt, poate fi o imagine a situaţiei tragice din timpul războiului. Părerea excavatorului este că acest mormânt aparţine unei familii de evrei din diaspora, foarte probabil din Cirenaica.

Numele „Simeon” apare în Evanghelie (Luca 23,26), ca cel care a purtat crucea lui Isus, precizând că era din Cirene. Simon din Cirene avea cel puţin doi fii, Alexandru şi Ruf (Mar.15, 21). Foarte posibil ca Ruf să fi devenit un creştin proeminent printre iudeii din Roma (Rom. 16,13), astfel că numele său nu se regăseşte în mormântul familiei, deoarece plecase de mult la Roma. În Fapte 6,9 ni se spune că erau iudei care aparţineau de sinagoga cireneenilor, ceea ce duce la concluzia că acest Simon din Cirene ar putea să fie acel Simon care apare pe inscripţia sinagogii din Ofel. Dacă această identificare este corectă, atunci avem al treilea personaj principal din cadrul condamnării lui Isus – Simeon – care are o atestare arheologică. Aceasta este şi părerea autorilor mai multor articole apărute în Artifax şi BAR.107 Prima documentare arheologică este în dreptul lui Pilat, inscripţia de la Cezareea; apoi pentru Marele Preot Caiafa, osuarul de la Talpiot şi pentru Simeon, inscripţia de la Ofel şi osuarul din Valea Chedronului.

e) Osuarul lui Iacov. Este cea mai recentă descoperire arheologică. În vara anului 2002 un colecţionar particular din Ierusalim cu numele Oded Goren, solicită expertiza tehnică a renumitului epigrafist francez Andre Lemaire pentru o inscripţie de pe un osuar. A.L. este impresionat de această inscripţie şi cere aprobarea proprietarului să fotografieze inscripţia şi să o publice, astfel intră în circuitul general. Articolul a apărut în prestigioasa publicaţie B.A.R.108 şi a trezit un viu interes în toată lumea. Ce cuprinde această inscripţie? Iată documentul: „Iacov fiul lui Iosif, fratele lui Isus”. Această inscripţie apare pe un osuar de dimensiunile: Lungimea – 56 cm, lăţimea – 25 cm şi Înălţimea de 30,5 cm. Inscripţia este pe una din feţele mari ale osuarului şi are lungimea de 19, 5 cm şi înălţimea literelor de 0,9 cm. Este scrisă în limba aramaică, cuprinde 20 de litere, scrise îngrijit într-o frumoasă scriere clasică, fără spaţii între cuvinte. Conform Evangheliilor, „Isus era după cum se presupunea, fiul lui Iosif,” (Luca 3,23), iar Iacov era fratele său, împreună cu alţi trei fraţi şi două surori (Mat.13,55.56). Acum apar toţi trei, Iacov, Iosif şi Isus, în relaţia de rudenie corectă, pe aceiaşi inscripţie.

Primele expertize s-au făcut de către A.L. în calitate de epigrafist şi de către laboratoarele institutului „Geological survey” a statului Israel din Ierusalim. Raportul analizei acestui institut consemnează: „Osuarul este confecţionat din piatră slabă de calcar din Muntele Scopul, de la est de Ierusalim şi aparţine tuturor vaselor executate în sec. I- II d.Hr. şi a fost folosit ca un osuar pentru un adult. Am observat că patina de la suprafaţa osuarului avea culoarea cenuşie spre bej. Patină de aceiaşi culoare cenuşie am găsit şi în interiorul unora dintre litere, de altfel la unele litere patina a fost curăţită şi astfel lipsea. Merită să menţionăm că patina nu conţine nici un element modern ( vreun pigment) şi este prinsă bine de piatră. Nu s-a găsit nici un semn că ar fi fost folosit vreun instrument modern. Nu s-a găsit nici o dovadă care să contrazică autenticitatea scrisului sau a patinei.”109

Un calcul al frecvenţei numelor respective în Ierusalimul din primul secol şi al posibilităţii ca cele trei nume să apară în această relaţie, a condus la rezultatul că 0,05 din populaţia masculină din două generaţii ar fi putut să se regăsească în această formă. Aplicată la o populaţie de 80.000 de persoane, aceasta ar revine unui număr de 20 de persoane care s-ar fi putut numi: „Iacob, fiul lui Iosif, fratele lui Isus.” 110 Iacob a devenit un personaj foarte bine cunoscut în Ierusalim, primind supranumele de „Cel drep”, datorită evlaviei şi puterii rugăciunilor lui. El a fost invidiat de conducătorii iudei şi a fost ucis prin aruncarea sa de pe înălţimea zidului Templului (Ant. 20.9,1). Menţionarea pe osuarul său al numelui fratelui, practică foarte rar întâlnită la iudei, are numai o singură raţiune: faima deosebită a fratelui său. Rezultă că probabilitatea ca osuarul cu inscripţia să aparţină lui Iacob din Biblie este foarte mare. În acest caz am avea cea mai veche mărturie, chiar din generaţia respectivă, despre existenţa personajului istoric, Isus.

Inscripţia de pe acest osuar a trezit un inters enorm, atât printre specialişti, cât şi în toată lumea creştină. Osuarul a fost expus în expoziţia de la Toronto – Canada, în ian.-feb. 2003 şi a fost văzut de aproximativ un milion de vizitatori. Nu a întârziat să apară şi atacurile de „fals” din partea specialiştilor israelieni de la IAA. De doi ani de zile nu a încetat să apară în fiecare număr al revistei BAR articole pro şi contra acestui osuar. Părerea speciliştilor evrei este următoarea: „Osuarul este autentic, original, dar scrisul este un fals.”111 Toţi specialişti isarelieni, cu anumite diferenţe şi nuanţări, susţin că inscripţia este un fals.

Personal am discutat cu unul din specialişti, Orna Cohen, restauratoare, membră în echipa de la Haţor. Declaraţia ei este: „Prima parte a inscripţie este nouă, tăiată peste patina originală a osuarului şi acoperită cu o patină granulară preparată recent. Finalul inscripţiei, „fratele lui Isus”, pare a fi autentică şi în anumite părţi a rămas patina originală, dar pentru a produce acelaşi efect a fost totul acoperit cu granule de patină contrafăcută.” Din discuţia personlă, Orna a întărit susţinerea că ultimele două litere sunt autentice.

Controversa nu este încă încheiată. Majoritatea specialiştilor creştini susţin autenticitatea osuarului şi a inscripţiei, iar cei israelieni contrariu. Dacă luăm în calcul că osuarul este autentic, fapt susţinut de toţi specialişti, şi că cel puţin ultima parte din inscripţie este autentică, „fratele lui Isus,” atunci concluzia este simplă: Nu are nici un sens să scri pe un osuar doar partea finală, irelevantă, dacă nu scrii numele decedatului, logica ne conduce să credem că partea de început a inscripţiei trebuie să aibă aceiaşi vechime cu ultima. Iar dacă numele final este corect, probabilitatea ca un alt Isus, foarte renumit în societate, frate cu Iacov şi fiul lui Iosif, să fi existat, este aproape redusă la zero. Eu cred că inscripţia este corectă şi reprezintă o dovadă incontestabilă a autenticităţii raportului istoric al Evangheliilor.




Yüklə 0,68 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə