Arta grecească



Yüklə 57,5 Kb.
tarix14.08.2018
ölçüsü57,5 Kb.
#71051

Civilizaţia greaca

Civilizaţia greacã a fost creata de un mic număr de state nemulţumite , printre care Atena şi Sparta . Faptele lor eroice , experienţele politice cat şi realizările cuturale au aşezat temelia tradiţiei occidentale.

Grecia a ieşit din lunga perioada a Anilor Intunecati ca un teritoriu mic , in special format din comunitati de gospodari in stare sa-si asigure existenta . Aceste comunitati au fost capabile sa sustina un oraş care servea ca centru civic , spaţiu de întrunire si refugiu pentru vremuri grele . Oraşe ca Atena , Sparta , Corint si Teba au fost numele in jurul cărora s-au format si micile oraşe state ale lumii greceşti. In ciuda faptului ca erau oraşe mici , oraşele state greceşti au fost întotdeauna admirate ca un loc in care multitudinea ideilor politice au fost încercate si testate de la inceput. In timpul anilor intunecati , asezarile turceşti s-au extins in dreptul Marii Egee si de-a lungul coastei Asiei Mici . Prin secolul al 18-lea înainte de Hristos , grecii au inceput sa-si reorganizeze legăturile comerciale cu alte popoare , exportând produse asemănătoare cu uleiul de măsline , vin , ceramica si lucrări din metal . Arta scrisului , pierduta in timpul Anilor Intunecati , a fost redescoperita cu ajutorul unei recente inovaţii feniciene aceasta fiind alfabetul.

Pacea si prosperitatea au pricinuit creşterea rapida a populaţiei . Hrănirea populaţiei a devenit astfel o problema , data fiind slaba dezvoltare a agriculturii .

Reacţia grecilor a fost de a trimite o parte a populaţiei pentru a întemeia noi oraşe sau colonii care ar fi putut ajuta . Ca urmare multe colonii au fost întemeiate in sudul Italiei si in Sicilia iar zona a devenit cunoscuta ca Grecia Mare.


Literatura

Homer este primul poet grec al carui nume ni s-a pastrat. Epopeile sale, Iliada si Odiseea - prima istorisind asediul Greciei si a doua prezinta intoarcerea lui Ulise in patrie -, exprima conceptia dintre om si lume a vechilor greci si, operele lui Homer pot fi considerate adevarate izvoare istorice. Ritmate si melodice, versurile Iliadei si Odiseei, sunt interpretate de azi si predate in scoli. Hesiod (sec VII i.Hr) exploateaza alte izvoare de inspiratie in aceeasi versificatie. Opera lui, Theogonia, relateaza inceputurile lumii , iar cea de-a doua opera, Munci si zile, viata taranului grec. Asemenea operelor lui Homer , si cele ale lui Hesiod sunt studiate in scoala. Poezia lirica ( Tirteu,Sappho,Solon si Pindar) infloreste in sec. VI-V i.Hr. Acompaniate de muzica si dans, versurile se adreseaza unor cercuri restranse ; exista si lirica festiva.


Istoria

Drama greaca, cu cele doua ramuri, tragedia si comedia (creata in sec.VI i.Hr) se desprinde de lirica festiva a sarbatorilor dedicate lui Dionysos (zeul vinului) . Teatrul lui Dionysos poate primi pana la 30 000 de spectatori , pe locurile cele mai bune aflandu-se magistratii si preotii cetatii, pe banii carora aveau loc reprezentaiile teatrale , un juriu desemneaza un invingator : poetul Eschil ( 525 – 450 i.Hr Prometeu inlantuit, Persii, Cei 7 contra Tebei ) si Sofocle ( 496 – 406 i.Hr Oedip rege, Antigona , Electra )



- Eschil - Sofocle

- Homer - Hesiod

-Euripde - Herodot
Euripide ( 480 –406 i.Hr Hero

dot ( cca 480 – 425 i.Hr) si Tucidide (460 – 400 i.Hr) sunt cei dintai mari istorici ai culturii europene. Completand informatia istorica cu cea geografica din Istorii , Herodot ofera un tablou complex al lumii Orientului si Europei , ramanand un model prin incercarea cercetarii adevarului. Tucidide, autor al Istoriei razboiului peloponesiac este adept al cercetarii riguroase a evenimentelor , studiind cauzele acestora si psihologia personajelor si astfel apropiindu-se de conceptia moderna , stiintifica a istoriei.



- Tucidide

Pantenonul grec cuprinde zei puternici, dar apropiati de oameni prin comportament si prin prezenta in viata muritorilor. Grecii isi venerau zeii , iar sarbatorile religioase erau evenimente importante in viata polisului. Exista insa si ceremonii secrete, misterele, adresate unui grup restrans de initiati ( zeita Demeter, din Eleusius). Competitii sportive, insotite de concursuri de poezie si muzica ( Jocurile de la Delfi si cele din Olimpia) celebrau zeii . Din anul 776 i.Hr anul primei olimpiade , sunt datate evenimentele istoriei grecesti .


Arta greacă
Limitată iniţial la cadrul restrâns al Mării Egee , arta greacă se impune treptat, datorită acţiunilor de colonizare din secolele VIII şi VII ,în toată regiunea din jurul Mării Mediteraneene. Cuceririle lui Alexandru cel Mare fac ca la sfârşitul secolului al IV lumea greacă să se întindă la est până la graniţele cu India ,la sud să înglobeze tot Egiptul şi , mai ales, Imperiul persan. Totuşi exista o profundă diviziune politică, datorată prezenţei foarte multor etnii. Dar, în această diversitate rezida o identitate culturală comună, care face să se poată vorbi de o artă greacă.

Pana in secolul XX originile artei greceşti au fost învăluite în mister, pentru că în Grecia nu se găsiseră urme din epoca pietrei. Acum se ştie că naşterea artei greceşti îşi are originea în confruntarea mai multor civilizaţii care ocupau bazinul oriental al Mediteranei.



Arta cicladică



Cea mai veche mărturie artistică a lumii greceşti este arta cicladică. În epoca bronzului vechi, Cicladele produc numeroase obiecte, în argilă arsă sau bronz ,dar cele mai frumoase manifestări artistice constau în producerea de idoli cicladici. Aceste statuete din marmură reprezintă personaje puternic stilizate .Aparent simple, realizarea lor ţine seamă de păstrarea riguroasă a proporţiilor, care le conferă acest superb echilibru. În ciuda numeroaselor ipoteze ale istoricilor, semnificaţia lor rămâne încă necunoscută. Către sfârşitul mileniului II producerea lor scade.



Arta minoică
Perioadei de dominaţie cretană, în jurul anului 1800 i.C., îi corespunde construirea primei generaţii de palate, între care cel din Cnossos şi Malia. Aceste edificii sunt alcătuite dintr-o curte rectangulară, în jurul căreia se află o serie de încăperi, de culoare pentru procesiuni, şi de săli de ceremonii. Palatele sunt puternic inspirate de modele orientale. După distrugerea lor brutală, pe aceleaşi situri, în secolul VI i. C. va fi reconstruită a doua serie de palate cretane. Ele reprezintă un plan similar, pereţii lor fiind acoperiţi cu fresce magnifice, în culori strălucitoare. Prin intermediul subiectelor religioase sau a motivelor florale se exprima bucuria de a trăi şi spontaneitatea.


Ceramica pictată reia acelaşi stil naturalist şi vesel, delectând prin reprezentări ale elementelor marine. Producerea micilor obiecte de lemn ,metal sau fildeş se făcea la scară largă. Cretanii creează, de asemenea, minunate piese de orfevrărie.

Arta miceniană

Atunci când civilizaţia minoică mai străluceşte încă, sunt realizate la Micene, în secolul XVI i. C. , două mari morminte probabil princiare. Intr-un mediu relativ sărac, opulenţa lor uimeşte. Aceste morminte conţin obiecte din metal preţios, dintre care multe provin din întreaga Europă ; creaţiile autohtone sunt decorate cu scene voit violente, într-un stil aproape brutal. Începând din 1400 i. C. , după nimicirea Cretei





micenienii construiesc puternice citadele fortificate, al căror aspect contrastează cu deschiderea amplă, spre natură a palatului cretan. Pereţii sunt formaţi din blocuri imense de piatră, atât de mari încât, după cum spune legenda doar ciclopii ar fi putut să le transporte. În interiorul citadelelor, palatele au dimensiuni reduse. Încăperea lor principală este construită după principiul megaronului, aflat la baza viitoarei arhitecturi greceşti.

Au fost găsite clădiri funerare în forma „căpăţânei de zahar” , rodul unei măiestrii deosebite, care impun prin amploarea lor.



Apariţia marii statuare şi a arhitecturii in piatră
Sculptura se concentrează pe doua tipuri precise : reprezentarea unui tânăr gol (kuros ) şi a unei fete îmbrăcate ( kore ) care constituiau punctul de plecare al întregii statuare greceşti.

Aceste statui precum şi acelea a perioadelor care urmează, erau pictate în întregime. Sculpturile arhaice şi-au găsit modele din statuara egipteană. La început statuile nu sunt foarte exacte, lipsa detaliilor diminuându-le expresivitatea. Dar cu timpul figurile se animă, modelul devine mai realist.



Templele, edificii cărora li se acordă toată atenţia, încep să fie construite din piatra ; încă nu se foloseşte mortarul, elementele componente fiind fixate deseori prin suprapunere. Templul, iniţial format dintr-un megaron, precedat de un pridvor, evoluează ulterior pentru a se ajunge, în secolul VI la un plan din trei parţi. Acum templul prezintă un sanctuar format din trei nave şi destinat adăpostirii statuii de cult. Când este înconjurat de un şir de coloane, pe cele patru laturi, se numeşte peripter, iar atunci când coloanele se aliniază pe două rânduri se numeşte dipter.



Mai mult, în secolul VI sunt prezente cele două mari ordine arhitecturale: ordinul doric, care se răspândeşte pe Grecia continentală (invadată de dorieni în secolul IX ), şi ordinul ionic, care se dezvoltă pe insule şi pe ţărmurile Asiei Mici ( în Ionia).

Templele dorice sunt masive. Construcţia lor se bazează pe o rigoare arhitecturală care acordă o importanţă deosebită structurii în dauna decorului. Decorarea lor exterioară înseamnă transpunerea în piatră a unor elemente funcţionale din lemn.

Ordinul ionic oferă un aspect mai suplu, punând accent, în mod intenţionat, asupra elementelor decorative. În Asia Mică, sub influenţa Orientului, se construiesc temple colosale, a căror reputaţie este mare. Templele de pe insule au dimensiuni mult mai mici.

Prima perioadă a artei clasice
Ordinul doric domina creaţia arhitecturală. Arhitecţii se preocupă de problemele arhitecturale ale construcţiei pentru a-i da o expresie perfectă. Ei realizează corecţii care permit atenuare deformărilor datorate efectelor optice.


Începând din anul 447 i. C. , construcţia Partenonului marchează apogeul acestei arhitecturi clasice. Datorita unei soluţii ingenioase, Partenonul devine modelul întregii creaţii arhitecturale a celei de-a doua jumătate a secolului.



Pe de alta parte, sculptorii renunţă la convenţiile arhaice, pentru a da statuarei un ultim suflu vital care-i lipsea: mişcarea. Prelucrarea bronzului se generalizează şi stăpânirea tehnicii turnării în ceară pierdută îi dă mai multă supleţe.

La începutul secolului V stilul sever îşi pune amprenta austeră pe chipul acestor sculpturi.

La mijlocul secolului, acest stil evoluează imperceptibil, spre primul clasicism, reprezentat de cei trei mari sculptori ai secolului : Miron( Dicobolul ), Policlet ( Doriforul şi Diadumenos ) şi Fidas (friza Partenonului). Clasicismul încearcă să creeze o impresie de perfect realism, construind un om ideal, care exprimă măsură şi armonie .
A doua perioadă a artei clasice


Secolul IV i. C. este o perioadă de tranziţie la arta elenistică. Arhitectura dezvoltă gustul pentru decor, menţinându-şi preocuparea pentru respectarea proporţiilor. Un al treilea ordin, cel corintic, apare în interiorul edificiilor şi amestecul stilurilor este tot mai frecvent . Arhitectura religioasă creează un tip nou de mic edificiu circular a cărui funcţie exactă nu se ştie . În acelaşi timp arhitectura funerară renaşte.



Sculptura abandonează severitatea rece de până acum, abordând un stil mai afectiv . Se dezvoltă astfel un curent senzual care acordă o mare atenţie formelor sinuoase şi graţioase. La mijlocul secolului Praxitele realizează primul nud feminin: Afrodita din Cnidos.

În sculptură se manifestă o tendinţă mai realistă şi zbuciumată , care prefigurează arta elenistică . Concomitent ia naştere arta portretului , care nu corespunde spiritului caracteristic primei perioade.


Arta elenistică


În perioada elenistică apar numeroase oraşe noi , ceea ce permite triumful arhitecturii civile în piatră . Aceleaşi principii de simetrie şi raţionalism guvernează urbanismul, dar preocuparea arhitecţilor rămâne adaptarea construcţiilor la configuraţia locului şi a peisajelor. În aceasta privinţă teatrele sunt exemple magnifice.



Pretutindeni în oraş clădirile pentru practicarea sportului, cele administrative şi culturale, ca şi locuinţele private sunt construite din piatră. Cea mai frumoasă realizare a acestui urbanism elenistic este Acropola din Pergam . Arhitectura evoluează şi în ceea ce priveşte structura sa. Spre deosebire de rigoarea clasică ,ea etalează gustul pentru ceremonii şi pentru fast. Elementele sunt deturnate de la valoarea arhitectonică pentru a satisface o preocupare tot mai mare pentru decor.

Sculptura elenistică pune în evidenţă o sensibilitate total diferită de spiritul clasic. La sfârşitul secolului se face simţită o nouă tendinţă expresionistă , preocupată atât de musculaturi exagerate cât şi de subiectele legate de luptă şi durere. Acest stil domină sculptura elenistică. Arta portretului cunoaşte un succes tot mai mare .

Marea pictură grecească a epocii elenistice este reprodusă în frescele de la Pompei . Pictorii stăpânesc exprimarea tridimensională .

Arta greacă dispare o dată cu cucerirea romană , dar ecoul ei se va prelungi încă mult timp, constituind o inepuizabilă sursa de inspiraţie pentru curentele ce vor urma .


ATENA

Atena a devenit cel mai renumit oraş al Greciei Antice între anii 500-400 î.c. Regiunile pe care azi le numim Grecia, coasta Turciei şi Egiptul erau pline de poleis sau oraşe cetăţi. Unele erau cetăţi mari, ca de exemplu Corintul. Fiecare cetate avea monedă proprie, legi proprii şi modul lor de a vorbi.

Între anii 500-400 î.c.atenienii au dus numeroase lupte împotriva altor oraşe cetăti. În această perioadă au întemeiat un imperiu şi au creat un mod de viaţă, care de atunci a fost admirat de toată lumea.

Atenienii credeau că oraşul lor era sub protecţia zeiţei Atena, o zeiţă războinică şi că tatăl ei era Zeus, regele tuturor zeilor. De asemenea credeau că ea are mulţi fraţi şi surori printre care Apollo, zeul soarelui şi Dionysos, zeul vinului. Pentru ei Atena era zeiţa înţelepciunii; ea a inventat plugul, trompeta, arta olăritului, carul de luptă, corabia.

Zeiţa Atena a oferit oraşului care-i purta numele măslinul, care l-a transformat într-o cetate foarte bogată .

Unele din minunile Atenei Antice pot fi văzute sub forma unor clădiri care au supravieţuit până azi. În mijlocul Atenei se află un deal, numit Acropole. Aici s-au construit cele mai minunate clădiri ale oraşului, care în majoritate erau folosite în scopuri religioase.



Erechteionul ; numele acestui templu vine de la unul din primii regi ai Atenei. În curtea Erechteionului creştea măslinul despre care se credea că fusese dăruit oraşului de către zeiţa Atena.

Statuia Atenei luptătoarea era atât de mare încât marinarii atenieni aflaţi departe pe mare puteau vedea coiful şi lancea zeiţei strălucind în lumina soarelui.

Propileele. Pe aici se făcea intrarea în Acropole. Drumul către Propilee era format dintr-o pantă abruptă pe care înaintau procesiunile religioase îndreptându-se spre templu.

Partenonul era cea mai frumoasă cladire de pe Acropole ; era un templu construit de Pericle şi dedicat zeiţei Atena Partenos. Cuvântul grec “parthenos” înseamnă “necăsătorit ”, iar Partenon însemna “casa zeiţei necăsătorite”. Este o clădire impunătoare cu o lungime de 99,7 m şi o lăţime de 33,5 m. Construcţia ei a durat 15 ani; a fost clădit din marmură Pentelică, care conţine minereu de fier şi îi conferă în lumina soarelui o strălucire cală, aurie. În interior există o altă statuie imensă a zeiţei Atena, sculptată în fildeş şi aur de Phidias. Partenonul era scena unuia din cele mai mari festivaluri ateniene-Panathenaea. Acest festival se ţinea la fiecare 4 ani în cinste zeiţei Atena ; era un amestec de ceremonie religioasă şi distracţie, se organizau întreceri atletice şi o cursă cu torţe care se ţinea noaptea pe străzile oraşului. Cel mai important eveniment al festivalului era o procesiune în care tinere fete ateniene duceau peplos-ul la Partenon (îmbrăcăminte sacră făcută în fiecare an pentru Atena şi pusă pe umerii statuii. Pericle a comandat ca această procesiune să fie sculptată pe friza care înconjoară Partenonul. Aceste sculpturi se numesc marmurile Elgin (după Lordul Elgin, cel care le-a dus în Anglia)Unele dintre ele pot fi admirate în British Museum.

În fiecare an atenienii ţineau un mare festival dramatic, numit Marea Dionysia . Festivalul ţinea 6 zile şi punerea sa în scenă era foarte costisitoare. În primele3 zile se prezentau comedii şi întreceri pentru poeţi , iar ultimele 3 zile erau rezervate pentru piese serioase.

Cel mai renumit festival al atleţilor era denumit Jocurile Olimpice ; ele şi-au luat numele de la Olympus, centrul religios din sudul Greciei. Jocurile se ţineau la fiecare 4 ani, la sfârşitul lunii iunie. După o ceremonie de deschidere solemnă primul eveniment era cursa de care de luptă cu patru cai. Participau până la 40 de care învârtindu-se în jurul stadionului însoţite de un zgomot ca de tunete. Foarte puţine erau cele care terminau cursa din cauza ciocnirilor dar şi din cauza distanţei de 14,4 km cât măsura traseul obligatoriu.

În cadrul Jocurilor Olimpice mai existau meciuri de box, alergări, întreceri de lupte şi petatlon. În limba greacă “pente” înseamnă cinci, iar “atlon” – întrecere. Deci pentatlonul era o combinaţie de cinci discipline sportive diferite. Concurenţii trebuiau să alerge, să sară în lungime, să arunce discul şi suliţa şi să se lupte. Învingătorii purtau pe cap o cunună de frunze de măslin sălbatic.

Dansul joacă un rol mult mai important la vechii greci decât în societatea modernă. Dansul nu este o doar o distracţie ci expresia spontană a unor sentimente profunde (bucurie, tristeţe). Pe lângă dansurile solemne, se cunoşteau dansurile violente şi lascive , numite cordax. Sparta a fost una din cetăţile unde dansul era la mare cinste. Muzica era unul din elementele de cult şi puţine ceremonii religioase se desfăşurau fără cântece. Muzica era acompaniamentul necesar al poemelor şi al “corurilor de dansatori” şi umplea lungile intermedii dintre actele tragediilor şi comediilor. Soldaţii se duceau la luptă cântând şi tot cântând se odihneau după o zi de muncă participanţii la banchete. Cei mai vechi muzicieni cunoscuţi sunt Orfeu, Linos, Tamiris. Muzica greacă este în esenţă o muzică vocală. Principalele instrumente folosite erau lira, flautul dublu şi tamburina. Notaţia muzicală era alfabetică ; anumite semne adăugate deasupra literelor indicau durata sunetelor.

La Atena exista un fel de poliţie, alcătuită din arcaşi sciţi.Şefii lor erau “Cei unsprezece”; ei puteau aresta orice hoţ sau criminal prins în flagrant delict şi, dacă acesta îşi recunoştea culpa, să-l execute pe loc. Dacă nu recunoştea, îl predau unui tribunal de judecată. În afara pedepselor băneşti (amenzi, confiscarea totală sau parţială a bunurilor) tribunalele ateniene condamnau la exil temporar (phyge) sau definitiv (aeiphygia), la pierderea drepturilor cetăţeneşti , la închisoare şi la moarte. Locul de tortură era afară din oraş, în apropiere de Zidul Lung de la nord, dintre Atena şi Pireu. Flagelarea pe o roată, stigmatizarea cu fierul roşu şi jugul pus în jurul gâtului erau aplicate doar sclavilor.

Democraţia Atenei avea trei componente principale Ecclesia, Boule şi Dikast eria. Ecclesia era adunarea tuturor cetăţenilor de sex masculin în vârstă de peste 18 ani. Femeile nu puteau deveni membre. În Ecclesia atenienii alegeau magistraţii şi funcţionarii oraşului; ei discutau treburile importante şi hotărau ce era de făcut.

Boule, era consiliul care propunea lucrurile pe care urma să la realizeze Ecclesia. Membrii acestui consiliu erau aleşi prin vot. Dikasteria era formată din tribunale.

Deoarece locuiau într-o climă firbinte, atenienii purtau îmbrăcăminte uşoară. Bărbaţii purtau o tunică scurtă cu mâneci lungi până la cot strânsă cu centură în jurul taliei ; era confecţionată din lână sau pânză aspră. Tunica femeilor era colorată în culori vii, mai scurtă şi deseori nu avea mâneci; sepurta peste o fustă lungă plisată şi era strânsă în talie cu o centură. Atât femeile cât şi bărbaţii purtau sandale din pile sau lemn sau un fel de cisme perforate legate până la genunchi numite “coturni”,care aveau talpa groasă şi puteau fi purtate atât pe piciorul drept cât şi pe cel stâng.

Tinerii eleganţi din clasa cavalerilor purtau părul lung; atenienele îşi ondulau părul, îşi făceau bucle şi- l adunau în`creştet şi la ceafă. Ele îşi acopereau capul cu o parte din tunică sau din mantia lor, îndoită ca o glugă. Părul putea fi vopsit (mai ales blond, culoare foarte apreciată) , se purtau cozi false şi peruci, împodobite cu piepteni de os, fildeş, sidef, sau bronz.Sclavii şi oamenii din popor, purtau pe cap o bonetă din piele de câine, numită kyne, iar cei înstăriţi purtau pilos (pălărie frumoasă, cu calotă înaltă, conică, ascuţită la vârf).

Atena era un mare centru comercial. Mărfuri din toată lumea greacă erau importate prin portul Pireu. Navele comerciale se numeau “rotunde sau “scobite”, faţă de cele de război, mai lungi, înguste şi mai puţin adânci. Cele mai mari vase comerciale transportau aproape 400 de tone. Portul Pireu a fost amenajat de Temistocle şi a ajuns centrul unei activităţi intense, comerciale şi militare. Marina de război era alcătuită din trireme (nave cu trei rânduri de vâsle) , era o corabie rapidă, care putea transporta 200 de oameni.

Atena, oraş în sud-estul Greciei, capitală şi cel mai mare oraş al ţării. Este situată pe colina Attic şi este înconjurată cu munţi din trei părţi, cei mai importanţi sunt munţii Párnis, Pendéli, şi Hymettos (Imittós). Doi curenţi, râul Kifisós în vest şi râul Ilisós în est, trec prin oraş. Atena cu portul ei, Pireu(Pireás), care este situat la 8 km de sud-vestul Golfului de Saronikós (un intrând în Marea Egeană), formează o regiune metropolitană. Atena domină viaţa economică, culturală, şi politică din Grecia. În 1996 populaţia din oraşul cu suprafaţa cea mai mare a fost de 3 100 000.

II Oraşul CONTEMPORAN
O mare porţiune din activitatea grecească industrială este concentrată în Atena. Există fabrici de textile, băuturi alcoolice, săpun, făină, chimice, produse de hârtie, piele, şi ceramică. Turismul este de asemenea important pentru economie.

În centrului oraşului modern este Constitution Square, în apropiere este clădirea Parlamentului şi câteva muzee. Printre instituţiile oraşului de educaţie înaltă sunt şi Universitatea Natională Capodistrian din Atena (1837), Universitatea Natională de Tehnică din Atena(1836), şi şcolile de artă, afaceri, şi agricultură. Atena are numeroase muzee printre care enumerăm: Muzeul National de Arheologie, Muzeul Bizantin, Muzeul Acropolis, şi Muzeul Benaki, cu colecţiile lor remarcabile.

Deasupra Atenei pe colina Acropole veghează ruinele civilizaţiei antice greceşti. Cel mai mare templu Parthenonul, a fost construit în onoarea zeiţei patroane a oraşului, Atena, în secolul V î.e.n.. În ciuda deteriorărilor provocate de intemperiile naturii şi a distrugerilor umane, templul a rezistat în timp până în zilele noastre. Deşi este opera unui simpozion artistic şi deşi nu ştim care este contribuţia concretă ale mâinilor lui Fidias, Parthenonul este mai mult decât o realitate arhitectonică, este o realizare de un ordin care depăşeşte speciile artei şi care totuşi persistă să se identifice cu zestrea spirituală pe care nu putem să i-o atribuim decât lui Fidias. Parthenonul este ideea unei forme care se numeşte Fidias. Planul templului grec se defineşte după felul în care coloanele sunt dispuse faţă de o încăpere centrală în care se află imaginea de cult. Parthenonul reprezintă tipul cel mai echilibrat al evoluţiei templelor. Numără opt coloane pe faţadă, rândul de coloane dorice care încadrează templul mărgineşte o incintă cu friză ionică, construcţia fiind un exemplu în privinţa coeziunii acestor două moduri de a exprima unitatea.

Ionicul are coloana mai verticalizată, capitelul mai bogat arcuit şi profilurile mai jucate. Distincţia însă se exprimă mai clar prin felul în care ionicul umplea registrul frizei cu o pandă continuă de sculpturi faţă de banda dorică. Aşa că Parthenonul se înfăţişa în afară cu metopele sculptate, iar pe dinăuntru cu friza continuă a reliefului Ionic, care înconjoară încăperea în care se află statuia Atenei Parthenos. Pe reliefurile statuii, apare lupta zeilor cu giganţii, lupta lapiţilor cu centaurii şi lupta atenienilor cu amazoanele. Friza Parthenonului înfăţişează procesiunea întregii cetăţi, a tuturor vârstelor şi oamenilor cetăţii care participă fără distincţii de rang la sacra solemnitate. Friza descrie două cortegii care se întâlnesc ambele pe latura de răsărit acolo unde tronează zeii. Pe latura de apus călăreţii sunt alături de caii lor şi cortegiul este incipient, abia se formează. Pe latura nordică aşa zisa cavalcadă este în plin mers. În sud, procesiunea fecioarelor ascultă de o gradaţie monumentală. Zeii sunt izolaţi în aşa fel pe latura de răsărit încât muritorii să nu fie conştienţi de prezenţa lor adică să nu pară, că zeii îşi exercită oficial autoritatea, şi că impun ţinuta de reculegere a sărbătorii.

Această naraţiune a frizei pe lângă amploarea pe care este capabilă să o sugereze, exprimă un conţinut profund al atitudinii greceşti; acel al libertăţii de concepţie care prezidează chiar lucrurile absolute.

Decoraţia exterioară a Parthenonului este formată din importante grupuri sculpturale cum ar fi: uriaşul orizont spre care cugetă fiinţa lui Dionisos–Teseu, grupul de zeiţe de alături ale căror mâini retezate de timp, ciunge, vor parcă să vorbească despre imensitate şi grupurile statuare ale frontonului de răsărit cel care reprezintă naşterea Atenei din capul lui Zeus.

Iluzii ale Parthenonului

Parthenonul, o capodoperă de arhitectură antică greacă, este exemplul unei iluzii de linii. Deşi el pare perfect drept, structura nu conţine unghiuri perfect drepte. Coloanele de arhitectură sunt proiectate să se aplece puţin înăuntru, arhitecţii au construit baza şi alte elementele orizontale cu o curbură neînsemnată îndreptată în sus. Aceste modificări compensează pentrua a deforma efectele de perspectiva liniară, care altfel fac structura să apară înco

Atena, impartita intre cultura straveche si zonele de plaja, este unul dintre marile orase ale Europei, care ofera o vacanta unica: muzee, galerii de arta, monumente istorice, iar daca vrei o schimbare de peisaj, statiunile litoralului te asteapta stralucitoare si pline de viata. Poti vizita Atena doar pentru Acropole, Parthenon si Muzeul National, unde vei gasi unele dintre cele mai frumoase urme ale Greciei antice si vei simti sarmul sacru al monumentelor si al artei. Daca urci pe Acropole si privesti Atena vei descoperi de fiecare data un alt oras, plin de contraste si surprize: antic, bizantin, neoclasic, modern, vesel.

Veselia orasului se poate vedea peste tot: in teatrele antice, in expozitiile moderne, la competitiile sportive, lânga coloanele unui vechi templu, la un concert sau chiar lânga un pahar de Raki intr-o taverna. Sau, tot aici, te poti bucura de viata de noapte pe care acest oras ti-o ofera cu generozitate prin restaurantele sale, barurile si cluburile de noapte. Atena beneficiaza de o localizare excelenta, oferindu-i vizitatorului posibilitatea sa cunoasca teatrul antic Epidavros, Delphi si Mycenae - casa regelui Agamemnon. De asemenea, poti face croaziere pâna la insulele din apropiere: Aegina, Poros si Hydra. Evenimente artistice, festivaluri, competitii sportive, aniversari si multe alte momente distractive isi aleg gazda aici, in orasul Jocurilor Olimpice.













Powered by




Yüklə 57,5 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin