Atelierul Arhipera atelier experimental de arhitectura interesului public septembrie 2016 Cuprins

Atelierul Arhipera

_atelier experimental de arhitectura interesului public_
septembrie 2016

Cuprins

Atelierul ARHIPERA 3

Preambul 3

Descriere 5

Cine se poate înscrie 5

O școală non-formală 6

Şcolile de vară ARHIPERA 6

8

Modelul educaţional 9

10

Scop educaţional 10

Personal didactic 12

Personal ştiinţific şi administrativ 14

Biblioteca Atelierului Arhipera 14

Contacte 14

CURRICULA ATELIERULUI ARHIPERA 15

Cursuri 15

ARHITECTURA INTERESULUI PUBLIC 15

SCRIEREA CU LUMINĂ (SCL) 18

Atelierele de proiectare participativă 19

Proiectul nr. 1 20

Proiectul nr. 2 21

Practică 23

Activităţi interdisciplinare 24

25

Cercetare 25

RELAŢII INTERNAŢIONALE 27

REZULTATE ŞI DISEMINAREA ACESTORA 27

Publicarea activităţii Arhipera 28

Evenimente de comunicare 28

Serile deschise ale ARHIPERA 28

Comunicări ştiinţifice interne şi internaţionale 28

IMPACT ŞI DURABILITATE 29

REGULAMENTUL ŞCOLII DE ARHITECTURĂ SOCIALĂ PARTICIPATIVĂ ARHIPERA 30

Înscrieri 30

Taxe 30

Calendar 30

Condiţii de promovare 30

Acordarea creditelor 31

Orar 31

Anexa 1 32

Manifestul grupului de arhitectură socială participativă Arhipera 32

Despre Arhitectura socială participativă 32

Anexa 2 34

Feed-back referitor la şcolile de vară Arhipera 34

LISTA ILUSTRAŢIILOR 38

Atelierul ARHIPERA

_atelier de arhitectura interesului public_

Preambul

Una dintre cele mai presante probleme urbanistice la nivel modial şi, cu precădere, la nivel naţional, este locuirea pentru categoriile de persoane aflate în sărăcie şi, mai ales, în sărăcie extremă. Creşterea demografică globală are loc mai ales în mediile defavorizate, acolo unde resursele sunt puţine sau lipsesc. Pe lângă excluziunea socială provocată de sărăcie, grupurile defavorizate sau aflate în diferite tipuri de vulnerabilitate nu pot accesa servicii de bază şi nu au acces la arhitectura practicată de arhitecţi, cu repercusiuni directe asupra calităţii mediului construit şi a vieţii. Deja, în 1995, jurnalul Philadelphia Inquirer semnala că doar 2% din populaţia care utilizează locuinţe lucrează direct cu un arhitect.

Figure Craica, Baia Mare, comunitate aflată în sărăcie extremă

Explozia unui mediu construit precar, expansiunea fără precedent a zonelor construite aflate în sărăcie extremă provoacă, în 2013, o presiune socială enormă la nivel global şi ridică multe întrebări privitoare la echitate. Arhitectura practicată astfel (în măsura în care adăposturile improvizate pot fi considerate arhitectură şi vom nuanţa aceste concepte în cadrul discuţiei despre John F. C. Turner) pune probleme serioase de stabilitate şi de sănătate a utilizatorilor. Nu în ultimul rând, copleşeşte prin volum, întindere şi expansiune.

În ultimele decade, a devenit necesar ca arhitectura să-şi redefinească domeniul de acţiune, să devină o arhitectură a schimbării care să aibă relevanţă nu numai în plan estetic ci şi etic, social. O arhitectură care este bună din punct de vedere al calităţii design-ului şi standardelor profesionale trebuie în mod necesar să facă bine unui număr cât mai mare de utilizatori, să fie permeabilă şi flexibilă. Această arhitectură mută accentul de pe proiectarea construcţiei pe proiectarea unui sistem de relaţii economice, politice şi sociale capabile să producă schimbarea cadrului construit din sărăcie extremă şi, odată cu el, să schimbe în bine comunităţile foarte sărace, material şi social.

Figure Belciugatele, proiectare participativă, casa familiei Radu, SIASPA 2013-2014

În contextul actual al practicării profesiei de arhitect în Europa şi, cu precădere, în România, este necesară adaptarea profesiei la noile realităţi economice şi sociale, cum ar fi:

- creşterea nivelului de sărăcie şi scăderea numărului de potenţiali beneficiari ai proiectelor de arhitectură;

- scăderea dramatică a cererii de proiectare pentru beneficiari private;

- creşterea şomajului în rândul arhitecţilor şi renunţarea la dreptul de semnătură;

- scăderea relevanţei pe care profesia de arhitect o are la nivel social, populaţia construindu-şi locuinţele fără arhitect sau proiect;

- dezvoltarea fără precedent a mahalalelor, a zonelor de locuire defavorizată, lipsite de utilităţi şi acces la servicii de bază, cu risc de sănătate major, segregate spatial;

- apariţia noilor ghetto-uri, zone de locuinţe noi care polarizează populaţia săracă în adevărate “bombe sociale”.

Figure Casa veche a familiei Burtea, Belciugatele; noua casă a familiei Burtea, proiect Arhipera, în construcţie (august 2014)

Faţă de aceste realităţi, Uniunea Internaţională a Arhitecţior, Consiliul european al urbaniştilor şi alte foruri internaţionale şi asociaţii profesionale, care reglementează cadrul practicării arhitecturii, au realizat documente programatice în care rolul arhitectului în sfera publică este unul nou, dobândind relevanţă şi legitimitate în luarea deciziilor şi care militează pentru o arhitectură echitabilă şi inclusivă, cu precădere fată de grupurile vulnerabile şi persoanele aflate în sitiaţie de risc. Astfel, Noua cartă de la Atena (2003), Declaraţia de la Tokio (2011), Carta Urbanismului European (2013) prevăd să “promoveze responsabilitatea în cadrul profesiei noastre, să susţină arhitecţii şi arhitectura şi să îmbunătăţească nivelul de viaţă regional pentru toţi oamenii, împreună cu guvernele şi cu alţii, rezolvând problemele justiţiei sociale, lucrând în vederea sustenabilităţii” (extras din Declaraţia de la Tokyo).