Caderea omului si a regelui Solomon 1 Regi 11: 1-13



Yüklə 10,76 Kb.
tarix26.10.2017
ölçüsü10,76 Kb.
#13665

Caderea omului si a regelui Solomon 1 Regi 11:1-13

Multe dintre naratiunile bibliei sunt cu final fericit. Noe a trebuit sa treaca printr-un potop cum nu a mai cunoscut lumea aceasta, dar in cele din urma se bucura impreuna cu familia sa de promisiunea curcubeului; Iosif este vandut ca sclav, dar sfarseste prin a ajunge cel de-al doilea om in Egipt; Daniel este luat cu forta din casa si tara sa si dus intr-o tara straina unde este facut eunuc si mai tarziu acuzat pe nedrept si condamnat la moarte. Insa si Daniel trece prin toate acestea si cunoaste in cele din urma binecuvantarea lui Dumnezeu de a ajunge unul dintre cei mai mari oameni din imperiu; Domnul Isus cunoaste tradarea, batjocura, abuzul si moartea, dar invie in glorie si slava.

In ceea ce-l priveste pe Solomon lucrurile nu au stat la fel. El face parte alaturi de oameni ca Samson, Saul, Iuda, Dima, Anania si Safira, din categoria celor ce au inceput bine si au sfarsit rau. Solomon a avut toate atuurile pentru a reusi. Sub conducerea lui Solomon Israelul a cunoscut cea mai mare inflorire si cel mai mare belsug. A fost binecuvantat de Dumnezeu sa faca parte dintr-o dinastie regala si sa fie mostenitotul celui mai mare rege al Israelului, David. A fost binecuvantat de Dumnezeu cu darul nepretuit al intelepciunii, care i-a adus bogatie, faima si putere, iar sub conducerea sa, Israelul s-a bucurat de o pace deplina. Solomon a fost fara dar si poate unul dintre cei mai mari oameni care au trait pe acest pamant. Mai mult de atat, Imparatia lui Solomon este oarecum un tipar al Imparatiei lui Cristos, iar slava sa ne indreapta privirea spre a Celui ce a fost mai mare decat el, Isus Cristos. Daca este cineva de la care nu ne-am fi asteptat sa cada, acela era Solomon. Insa desi a reusit pe toate planurile, din cauza preocupari lumesti exagerate a cazut spiritual, iar urmarile acestei caderi au fost dezastruoase atat pentru el cat si pentru Imparatia lui Israel. Acelasi lucru ni se poate intampla si noua daca nu veghem. Din oameni credinciosi si dedicati Imparatiei, putem aluneca usor spre dezastru. Daca acest lucru I s-aintamplat celui mai intelept om care a trait vreodata, nu te indoi ca ti se poate intampla si tie, 1 Corinteni 10:12.

Astazi o sa vorbim despre caderea regelui, iar saptamana viitoare o sa terminam studiul din cartea 1 Regi vorbind despre consecintele caderii lui Solomon asupra Imparatie lui Israel.

Este usor sa credem ca o data ce Solomon a primit darul extraordinar al intelepciunii, succesul era garantat. La fel fac multi credinciosi astazi in relatia lor cu Isus Cristos. Ei cred ca daca au raspuns o data chemarii lui Cristos atunci succesul este sigur. Aceasta este o mare minciuna a lui Satan. Dupa ce l-am ales pe Isus, trebuie sa continuam sa il alegem pe El in fiecare zi pana la capat. Atat pentru Solomon cat si pentru noi, conditia succesului este umblarea credincioasa pe calea Domnului. Iar aceasta este o alegere pe care trebuie sa o luam in fiecare zi. Accesul nostru la belsugul de viata din Imparatia lui Dumnezeu depinde de relatia vie si active pe care o avem cu Isus, nu pe care am avut-o cu El. In fiecare zi alegem pentru sau impotriva lui Dumnezeu, fie ca vorbim de banii nostril, de timp, sacrificii, in relatiile noastre sau in modul in care ne folosim trupul. In ultima parte a vietii sale, Solomon a facut niste alegeri mizerabile in ochii lui Dumnezeu. El trebuia sa fie sotul unei singure femei, nu a o mie de femei. Intr-o casatorie evlavioasa nu este loc decat pentru o singura relatie romantic, o singura pasiune si o singura relatie sexual. Solomon a esuat lamentabil in a tine sfanta institutia casatoriei. Mai mult decat atat, el a cazut si in pacatul de a se casatori cu femei straine de Dumnezeu pentru aliante politice. Multe din aceste femei eraudin popoare despre care Dumnezeu poruncise Israelului sa fie alungate din Tara Promisa. Cel mai murdar si tragic dintre pacatele sale, a fost inchinarea inaintea idolilor acestor femei cu care se culca. Solomon a ales sa ignore avertismentul aspru al lui Dumnezeu pentru acest pacat rostit in Deuteronomi 7:3-4 si Exod 34:14-16. Nu faptul ca erau din alte popoare a fost principala problema, ci faptul ca se inchinau la Dumnezeu falsi. Solomon a comis adulter nu doar in plan fizic, dar si in cel spiritual, incalcand astfel cea mai mare porunca a lui Dumnezeu. In vs.4-8 citim despre marimea si uratenia pacatului lui Solomon care au atras de la sine mania lui Dumnezeu asa cum ni se spune in vs.9. Si asa cum ne spune si epistola catre Evrei 10:31 “infricosator lucru este sa cazi in mana Dumnezeului celui Viu.” Alegerile lui Solomon nu au fost doar rele, ci nebunesti. Cum putea numi pacatele pe care le-a comis Solomon, daca nu adevarate nebunii. Sa murdaresti numele Domnului intr-o astfel de maniera fara sa te gandesti la consecinte este o adevarata nebunie. Insa astaeste ceea ce face pacatul,aduce nebunie in mintea si inima celui ce gaseste placere in el.

Tocmai pentru ca avem un astfel de exemplu trebuie sa fim cat se poate de treji constientizand pericolele care ne pandesc si pe noi. Traim intr-o societate obsedata de sex, in care relatiile extraconjugale si divortul au ajuns sa fie o normalitate. Aceste lucruri se intampla si in casele crestiilor si distrug familii si relatii cu Dumnezeu pe vesnicie. Cati dintre tinerii din bisericile noastre nu au ales asemenea lui Solomon ca parteneri de viata, oameni din afara casei credintei si au sfarsit sa se intoarca in mocirla pacatului lumii acesteia. S-au intors sa se inchine la chipuri cioplite si vopsite. Vedem ca si atunci cand alegi un partener credincios astazi este atat de greu sa pastrezi sfanta taina casatoriei, cu atat mai mult cand te injugi la un jug nepotrivit. Cu toate ca timpul in care a trait Solomon este indepartat, pacatele prin care a cazut sunt cat se poate de actuale.

Un lucru important de observat este ca in vs.4 nu ni se spune ca inima lui Solomon nu i-a mai apartinut lui Dumnezeu, ci ca inima sa nu a mai fost in intregime a Domnului. Dragii mei, Dumnezeu nu se multumeste cu jumatati de masura cum vrem noi sa ii dam. Fie toata inima ii apartine Lui, fie am cazut si am nevoie urgent de pocainta si cercetare.

Mai intelegem din caderea lui Solomon, ca aceasta nu vine peste noapte, ci treptat. Asa se raceste si dragostea noastra pentru El. Nu dintr-o data, ci pas cu pas pe masura ce ne lasam influentati tot mai mult de duhul lumii. Pacatul incepe adesea cu ceea ce noi numim o simpla concesie sau o mica favoare pe care o acordam unei anumite placeri. Pe parcursul capitolelor studiate putem sa vedem semne si avertismente ale iminentei caderi a lui Solomon. Pas cu pas Solomon s-a apropiat usor dar sigur catre dezastrul sau. Slabiciunea sa fata de femei, glorie si putere a crescut direct proportional cu timpul. Pacatul nu a venit dintr-o data in inima lui, ci a lucrat cu rabdare si staruinta.



Unde crezi ca te duc pe tine alegerile tale? O dorinta mica dupa un salariu mai mare, un flirt nevinovat cu colegul de servici, un sacrificiu mai mare decat era nevoie pentru o haina pe care ti-o doresti, acceptarea oricarei forme de inchinare ca fiind buna. Toate duc in final la cadere. Pacatul incepe sa lucreze in inima noastra cu mult inainte sa cadem in el prin compromisuri spirituale marunte pe care suntem dispusi sa le facem. Trebuie sa invatam ceva important de la Solomon. Sa ne opunem de la inceput fiecarui pacat oricat de marunt ar parea pentru ca ceea ce este mic si pare slab astazi, va deveni mare si puternic maine.

In cartea 1 Imparati nu ni se spune daca Solomon a invatat sau nu ceva din caderea lui insa pacatele sale au avut repercursiuni groaznice atat pentru el cat si pentru intreaga natiune a Israelului. In cartea sa Eclesiastul Solomon incheie spunand: “Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Caci aceasta este datora fiecarui om.” Poate ca totusi Solomon s-a pocait in cele din urma. Dar daca va fi el in cer sau nu, este o intrebare la care numai Dumnezeu are raspunsul. Ceea ce insa stim este ca noi avem un imparat mai mare ca Solomon, care nu a cazut, care s-a supus si l-a iubit pe Dumnezeu pana la capat. De aceea trebuie in primul rand sa ne incredem cu toata fiinta noastra in El si in puterea mantuitoare a jertfei Sale de la Golgota si apoi sa veghem in fiecare zi ca umblarea noastra sa fie in sfintenie si in frica de Domnul ca sa nu ne abatem inimile de la El.
Yüklə 10,76 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin