Casa de culturä‚ a sindicatelor din municipiul suceava



Yüklə 0,77 Mb.
səhifə2/9
tarix14.08.2018
ölçüsü0,77 Mb.
#71013
1   2   3   4   5   6   7   8   9
Participarea conducatorului roman la structurile Lojii P2 nu este deloc intamplatoare. Acest Atelier mamut al masonilor italieni se transformase intr-o formidabila forta de influenta si coruptie politica. Reunea (pe langa Masonerie) Mafia, Vaticanul si Terorismul. Fusese finantat si ajutat din umbra de KGB.

Avea mai multe scopuri: a). distrugerea societatii civile italiene; b). compromiterea ideii masonice; c). dezbinarea Occidentului si dezbinarea NATO; d). construirea unei retele supereficiente a spionajului sovietic. Cu alte cuvinte, Loja P2 a fost o grandioasa actiune subversiva, una dintre cele mai spectaculoase ale secolului al XXlea. Din punct de vedere profesional, specialistii KGB merita toate felicitarile.
3. NOUA STRATEGIE A KREMLINULUI

Ţările Europei de Est au fost eliberate, după 50 de ani de ocupaţie, rând pe rând, cu viteze diferite, care au depins, în mare parte, de puterea şi prezenţa bastioanelor secrete ale K.G.B.

8

Căderea comunismului în Europa a adus sau continuă să aducă multe surprize în statele fostului Pact de la Varşovia, în funcţie de modul în care noile regimuri au ales să deschidă sau să păstreze în continuare secrete arhivele statului comunist şi ale serviciilor secrete.

În România, scoaterea la iveală a dosarelor Securităţii şi Partidului va dezvălui un secret cumplit cu adevărat, şi anume reţeaua K.G.B. camuflată în interiorul Securităţii. Mai pe scurt Matrioska.

In anul acesta, 2006, o forţă externăeuroatlanticăa aplicat o presiune enormă pentru a demantela acest aparat. Structurile acestui aparat colosal creat de K.G.B. în România, bântuie şi astăzi pe coridoarele puterii, influenţând factorii de decizie politică în favoarea Kremlinului.

Pentru a înţelege mai bine mecanismul rusesc de conspirare gen Matrioska, trebuie sa avem mai înainte de toate o percepţie clară asupra noii gândiri politice emanate la Kremlin încă din anii `80. În ceea ce priveşte „noua gândire politică” sovietică în planul relaţiilor internaţionale, Anatoli Golitin, un defector sovietic şi un specialist în materie de dezinformare strategică a K.G.B., avertiza, încă din 1984, că mai întâi va avea loc o „liberalizare” în Europa Centrală şi de Est, apoi retragerea unuia sau mai multor state din Pactul de la Varşovia pentru a mima structurile actuale ale NATO şi pentru a le înlocui cu un sistem european de securitate colectivă. Principalul ţel va fi acela de a răsturna în mod ireversibil echilibrul mondial al puterilor.

Programul politic lansat de Mihail Gorbaciov a dus înfinal, visavis de NATO şi Occident, la ceea ce avea să-i declare politologul rus Gheorghi Arbatov, în 1989, unui general american, în timpul unei vizite la Bonn: „O să facem un lucru nemaipomenit, o să vă lipsim de duşmanul vostru!”. Afirmaţiile lui Gheorghi Arbatov devin cu atât mai interesante în condiţiile în care politologul rus, care este şi directorul Institutului din Moscova pentru Statele Unite şi Canada, a fost identificat ca fiind ofiţer acoperit al Direcţiei Principale I a K.G.B., cu nume de cod VASILI.

În partida sa de şah pentru dobândirea dominaţiei mondiale, Kremlinul şi-a sacrificat stăpânirea asupra Europei de Est a efectuat un schimb de piese pentru a-şi asigura o mai bună penetrare a economiei şi tehnologiei Europei occidentale”, scrie Lev Nevrozov în lucrarea „The Kremlin and the Western Politico Cultural Establishment”.



Noua linie de politică externă inaugurată la Kremlin este aplicarea la politica internaţională a strategiei ideologului comunist italian Antonio Gramsci, respectiv renunţarea la cucerire prin intermediul luptei de clasa şi recurgerea la strategia şantajului nu prin forţă ci prin slăbiciune, în parte reală, în parte simulată, pentru a-şi asigura ajutorul şi simpatiile occidentale. JeanFrancois Deniau, om politic şi diplomat francez afrima că Uniunea Sovietică işi propusese drept scop acela de „a pleca pentru a rămâne”.

Ei, bine, un sistem trebuia să îl înlocuiască pe celălalt. Ăsta era planul în anii `80, ca structurile să se salveze între ele. Problema era cum să salveze socialismul, deoarece atât partidul, cât şi Moscova, înţeleseră că intrase în criză. Comuniştii italieni au fost cei care au înţeles cel mai bine situaţia şi au spus „putem să facem aceasta numai dacă introducem socialismul în acelaşi timp în toate statele europene. Aşadar, ar trebui să preluăm controlul asupra proiectului european”. Au vrut să ia proiectul european şi să-l întoarcă cu susul în jos, în loc de piaţă deschisă, să existe state federale. Şi au reuşit. Şi sunt foarte buni.

K.G.B. se întoarce! Acum K.G.B, rebotezat F.S.B., şi-a mutat cartierul general în Kremlin şi conduce Rusia din umbră. Noile servicii secrete ruse renasc din „cenuşa imperiului”, devenind din ce în ce mai active şi mai agresive, extinzându-se rapid peste hotare, mai ales în ţările membre N.A.T.O. Începând cu anii 1990 aceste forţe au început să fie reclădite cu mult calm şi meticulozitate, Rusia încercând pe această cale să-şi recâştige influenţa în afara graniţelor.
9

Agenţii ruşi şi colaboratorii acestora sunt bine „implantaţi” în statele membre N.A.T.O., unde au reuşit chiar să „penetreze” procesul decizional. Aceştia sunt din ce în ce mai activi şi în domeniul economic, acolo unde au dobândit succese remarcabile. Toţi aceşti agenţi care lucrează mână în mână, au reuşit ca prin penetrarea reţelelor de fundaţii şi O.N.G.uri din occident, să alcătuiască un lobby puternic, autonom şi potenţial periculos.

La ora actuală, în Rusia la conducere se află eşalonul al doilea al K.G.B. care încearcă să refacă Uniunea Sovietică prin şantaj economic şi politic. Astfel, ruşii au reuşit să-şi creeze o puternică reţea transfrontalieră, cu rădăcini extrem de bine înfipte în spaţiul Europei Centrale şi de Est, în Balcani.

În România, coloana a cincea a serviciilor secrete Ruse o reprezintă M.L.N.R.ul condus de Eugen Ovidiu Chirovici şi organizaţiile nonguvernamentale

care-l sprijină. Cu ajutorul acestei masonerii de stânga din România, organizaţiile mafiote de tip Kaghebistosecuriste sau de partid, au reuşit să acapareze resursele energetice ale României. Principalul artizan al încheierii unor contracte frauduloase făcute în deserviciul statului român nu este nimeni altul decât Dan Voiculescu, alias agentul de securitate „Felix”, cunoscut în lumea serviciilor secrete ca fiind obedient Kremlinului.

Lukoilul, ca şi multe alte domenii industriale din România, cum ar fi industria energetică, petrolieră şi siderurgică, aparţin structurilor K.G.B. Acest lucru a fost posibil cu sprijinul direct al masonilor de carton înregimentaţi politici în partidele P.S.D. şi P.C., care au busculat de ordinele venite de la Kremlin prin interpuşi ca Dinu Patriciu, Ovidiu Tender, Dan Voiculescu, E.O. Chirovici, Attila Verestoy, Codruţ Sereş şi mulţi alţii.

Aceşti criptocomunişti, loiali Kremlinului, prin înfiinţarea M.L.N.R.ului au găsit o modalitate ingenioasă de a se salva pe sine şi nu umanitatea aşa cum le place să declare, care, oricum, nu este obiectivul lor. Aceşti masoni de carton s-au salvat întru-un final în acest club secret al mafiei, care este M.L.N.R.ul, ce a devenit astfel dupa mai bine de 10 ani de funcţionare un club al oamenilor de afaceri şi politică, extrem de prosper şi prolific în cadrul societăţii româneşti. Crearea M.L.N.R. a fost posibilă datorită fuzionării a trei elemente: al serviciilor secrete, al crime organizate şi al afacerilor. Combinaţia perfectă! Toate la un loc, cu autoritate şi care deţin totul. Dar încă nu controlează totul!
4. „NAŞII” M.L.N.R. PROVIN DIN CELEBRA LOJĂ MASONICĂ PROPAGANDA DUE (P.2) CONDUSĂ DE LICIO GELLI.

Licio Gelli s-a născut la Pistonia, în Toscana, în aprilie 1919, dintr-o familie de morari. În ceea ce priveşte studiile, nu trece de prima clasă a şcolii medii. După 8 septembrie 1943, prin intermediul surorii sale, care militează în Partidul Comunist Italian, ia contact cu Comitetul Naţional de Eliberare, în special cu comuniştii, reuşind să se facă util acestora în diferite moduri. Când Pistoia este eliberată în septembrie 1944, Gelli va primi din partea comuniştilor un certificat pentru merite deosebite faţă de partizani.

O notă infromativă a SIFAR(poliţia secretă italiană) din 1950 susţine că Gelli, având legături cu Partidul Comunist încă din 1944, devine, începând cu anul 1947, un agent al serviciilor secrete din Est
10

(KOMINFORM). Şi-a ascuns această activitate în spatele activităţii sale de comerciant mai întâi, de librar apoi. Pentru că avea nevoie să obţină cu orice preţ un paşaport, s-a înscris în Democraţia Creştina, apoi în Partidul Monarhist şi în sfârşit în Mişcarea Socială Italiană.

În noiembrie 1963, Gelli cere să se înscrie în masonerie. Anul 1965 îl prinde încă ucenic în loja Romagnosi, unde fusese primit de altfel cu destul neîncredere. În anul 1966, Gelli este cooptat în loja specială Hod, unde îşi va aduce o cintribuţie importantă prin atragerea unor persoane importante. Din acest moment, cariera masonică a lui Gelli este fulgerătoare.

Constituţia(statutul) Marelui Orient din Italia prevede şi posibilitatea unei iniţieri făcute direct de către Marele Maestru(„pe tăişul spadei) fără vot şi fără a informa pe cineva în prealabil. Aceşti noi membri erau numiţi „secreţi” şi integraţi întro lojă şi ea „secretă”, numită loja Propaganda Due (P.2).

În anul 1971, noul Mare Maestru, Lino Salvini, îl numeşte pe Gelli secretar cu organizarea acestei loje. Imediat după ce a preluat conducerea lojii P.2, Gelli îi măreşte efectivul, recrutând persoane care ocupă poziţii importante în stat.

Istoria lojii P.2 este marcată de relaţia, mereu oscilând între complicitate şi conflicte uneori teribile, între Marele Maestru Lino Salvini, şi Licio Gelli. În 1971, în timpul şedinţei de Mare Consiliu (Comitetul executiv) al Marelui Orient din Italia, Salvini se declară ingrijorat din cauza numărului de militari recrutaţi în P.2, exprimându-şi astfel bănuiala că Gelli pregăteşte o lovitură de stat.

Momentul cheie al carierei lui Gelli este legat de capturarea „arhivei SIFAR”, adică a celor 157000 de dosare compromiţătoare privind lumea politică, fianciară şi militară a Italiei – dosare alcătuite de poliţia secretă şi care, potrivit unei decizii a Parlamentului italian ar fi trebuit să fie distrusă. Prin generalul De Lorenzo, apoi prin generalul Alavena (şeful serviciilor secrete militare), copia dosarelor compromiţătoare au intrat în posesia lui Gelli şi prin el, a KGBului, permiţându-i lui Gelli să influenţeze decisiv viaţa politică italiană timp de vreo 15 ani, până când acesta va fi eliminat de pe scena politică.

Formulată de Gelli, sprijinit discret de KGB, loja P.2 va grupa numai în Italia 49 bancheri, 83 mari industriaşi, 5 miniştri, 39 de deputaţi, 52 de ofiţeri superiori din Forţele armate (Armată şi Marină), 37 din Garda Financiară, 11 chestori, 5 prefecţi, 7 directori de ziare, 16 magistraţi, şefi ai serviciilor secrete, oamenii din finanţe, avocaţi, notari şi înalţi funcţionari ai administraţiei publice.

La 17 martie 1981, când autorităţile statului au intrat în posesia întregii liste, loja P.2 număra 962 de membri. Potrivit unor studii întreprinse de serviciile secrete americane şi engleze, s-a ajuns la concluzia terifiantă că Gelli – susţinut din umbră de KGB urmărise prin înfiinţarea lojii masonice P.2 câteva ţeluri globale, cum ar fi:

pentetrarea de către KGB a structurilor francmasonice veritabile, clasice (acreditate de Londra), în scop de manipulare politică;

dezbinarea Occidentului şi dezmembrarea NATO;

orchestrarea acţiunilor teroriste internaţionale;



control asupra vânzărilor internaţionale de armament.

Datorită acţiunii sale atât în plan politic, economic cât şi militar, loja P.2 este considerată de analişti, drept cea mai spectaculoasă operaţiune subversivă din întreg secolul XX, iniţială şi coordonată de K:G:B:

La începutul anilor `70 Gelli scria tuturor ofiţerilor de grad superior, membri ai lojii P.2, invitându-i să examineze posibilitatea constituirii unui guvern de militari.
11

Generalul Siro Rosseti şi alţi masoni, în depoziţiile făcute în faţa comisiei parlamentare de anchetă, au vorbit despre participarea lojii P.2 la un plan de destabilizare a Italiei, despre implicarea lui Gelli în lovituri de stat, referindu-se şi la complicităţi internaţionale organizate cu sprijinul Kremlinului.

Prin planul de renaştere democratică propus de Gelli, se asigura de fapt o continuitate substanţială a strategiilor şi instrumentelor utilizate de KGB, prin care se urmărea schimbarea echilibrelor politice din Italia.

În acest sens, prin punerea în scenă de către Gelli şi echipa sa a proiectelor subversive sau de perturbare a ordinii publice create în laboratoarele Kremlinului, Italia avea să se confrunte în scurt timp cu o lovitură de stat permanentă.

Astfel, cu ocazia alegerilor generale din 1976, Partidul Comunist Italian câştigă efectiv din voturi 34,4%, un rezultat istoric. În aceeaşi perioadă de timp vom asista la o creştere a terorismului de stânga, gen Brigăzile Roşii, care va favoriza jocul iniţiatorilor strategiei tensiunii. Datorită oportunităţii apărute în urma colaborării cu K.G.B.-ul şi sateliţilor acestuia, Gelli îşi va constitui de-a lungul anilor o solidă experienţă în lumea afacerilor.
5. GRUPUL PINTO ŞI RECONSTRUCŢIA MASONERIEI ROMÂNE

Din 1990, România a fost vizitată în repetate rânduri de emisarii Societăţii Pinto. De fiecare data, aceştia au fost primiţi cu toate onorurile de guvernanţii români. În strategia de infiltrare a grupului Pinto în România, masoneria a jucat un rol foarte important. În acest sens, s-au făcut demersuri pentru renaşterea masoneriei române, sub tutela celei italiene.

Personajul principal desemnat în această operaţiune a fost Costel Iancu, care se prezenta în Italia drept violonist virtuoz „alungat” de regimul Ceauşescu şi care peste noapte s-a transformat în traficant de arme. Mai pe înţelesul tuturor, intermedia vânzarea de arme, luate din „curtea” societăţii Romtehnica şi livrate contra unui comision oneros în depozitele firmelor administrate de către mafia napolitană.

Costel Iancu are o viaţă misterioasă. Fiind iniţiat în masonerie în 1982 în cadrul lojei „Giullio Abruzo” (Pescaro), va beneficia de o avansare rapidă în masonerie, obţinând gradul 33. În anul 1990, pe când era maestru al lojei „Aquila”, violonistul Costel Iancu (component al Orchestrei Simfonice din oraşul Aquilla –Italia) vizitează România, unde cu ajutorul serviciilor secrete române va stabili contacte cu Ion Iliescu, generalul Vitor Stănculescu (ministrul M.Ap.N –la acea data) și Adrian Năstase (pe atunci ministru de externe).

Ambasadorul Ghe. Pancreaţiu Iuliu Gheorghiu, însărcinat cu afaceri la Ambasada României din Italia, în iunie 1990, îşi aduce aminte că a fost contactat pentru raectivarea masoneriei în România, de către fostul Mare Suveran al masoneriei italiene, Elvio Schubba. Intrigat că nu se acţionează prin Paris, unde se coagulase cea mai intensă activitate a masonilor români din exil, Schubba i-a răspuns evaziv că la nivel înalt s-a hotărât să se actioneze prin Roma. După primirea acceptului de la Bucureşti, Costel Iancu i se va substitui primului emisar, Eivio Scubba, care stătea oricum în calea planurilor sale.

În noiembrie 1990 are loc vizita oficială în Italia a ministrului de externe, Adrian Năstase, prilej cu care demnitarul român i-a înmânat Marelui Suveran al masoneriei italiene Giuliano Di Bernardo invitaţia de a vizita România. Această vizită a avut loc în decembrie 1990.
12

Abia în acest moment, şeful masonilor români din exil, Marcel Shapira, a început să se agite, declarând de la Paris că România este teritoriul sau jurisdicţional. Deşi începând cu anul 1990 masoneriile din Franţa şi S.U.A. îşi trimiseseră emisarii pentru a primi aprobare de funcţionare în România, guvernanţii români preferau să aibă relaţii cu Marele Orient al Italiei, din cauza afinităţilor „culturale” bine gestionate de un alt personaj misterios şi anume românul Iosif Constantin Drăgan, care în spatele colosalei sale averi stau serviciile secrete de la Bucureşti. Iosif Constantin Drăgan, denumit de un grup de masoni români „Baronul”, a fost dintotdeauna un apropiat şi sfetnic de taină al preşedintelui Ion Iliescu. Este greu de crezut că puterea de la Bucureşti a fost, pur şi simplu cucerită de mesajul esoteric al italienilor.

Opţiunea puterii de la Bucureşti este cel puţin ciudată, având în vedere ca la acea dată preşedintele Iliescu făcea mare caz de francofonia României. Mai mult, tradiţia masonică din ţara noastră fiind clar de orientare franceză, nu tradiţiile culturale au fost cele care i-au determinat pe guvernanţii români să favorizeze masoneria italiană, ci alte interese, de ordin politic şi financiar.

Masoneria română aflată în exil la Paris şi care a reunit vârfurile intelectualităţii naţionale, nu a prezentat niciodată interes pentru mai marii ţării, Preşedintele Ion Iliescu preferându-l pe Costel Iancu în defavoarea lui Alexandru Paleologu sau Dan Amedeo Lăzărescu. De ce? Întrucât aceştia nu făceau parte din marele plan de expansiune neocomunistă dirijat de la Moscova.

Ioan Talpeş, gen.div. şi secretar al Serviciului de Informaţii Externe în perioada 19921997, la ordinul expres al Preşedintelui Ion Iliescu, va „netezi” drumul agentului secret Costel Iancu, în vederea implementării de urgenţă în România a proiectului masonic de sorginte bolşevică, cu sprijin italian, în defavoarea masoneriei franceze.

Pentru finalizarea operaţiunilor speciale de introducrere în România a masoneriei roşii de tip revoluţionar, Ioan Talpeş va pune la dispoziţie „marelui Comandor” Costel Iancu şi a colaboratorului său, americanul Larrz Watts vila conspirativă S.I.E. din str. Turgheniev nr.18 Bucureşti. Consecinţele acestor acţiuni se vor face cunoscute imediat.

Astfel, prin şedinţa civilă nr.54 din 17 septembrie 1993 a dosarului nr.57/pj/93, Judecătoarea Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti a acordat personalitate juridică „Marii Loje Naţionale din România”, cu sediu in st. Theodor Speranţa nr 104, bl. S26, ap2, sector 3.

Printre actele depuse la dosar, instanţa a găsit şi avizul Ministerului Afacerilor Externe, care a fost dat prin implicarea directorului S.I.E. Ioan Talpeş.

Din acest moment se declanşează pe faţă conflicte între masoneria franceză şi Marele Orient al Italiei, tradiţional socialist, care cu sprijinul logistic al Kremlinului, urmăreşte să-şi subordoneze ţările Europei de Est. S-a desfăşurat o luptă oarbă între masoneria roşie (comunistă) şi albastră (democratică), între obedienţele de stânga (socialiste) şi liberale.

În timp ce masoneria occidentală, albastră, susţine o serie de principii ca: dezvoltarea, democraţia, pacea, toleranţa şi alianţa pentru progres, masoneria orientală roşie propăvăduieşte dezarmarea, decolonizarea, internaţionalismul, problemele păcii şi socialismul.

Această luptă este vizibilă şi în România, unde mai multe „entităţi” masonice încearcă încă să dobândească recunoaşterea Marii Loji Unite a Angliei.

La mai bine de un deceniu de la momentul înfiinţării M.L.N.R., Costel Iancu care devenise între timp Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de gred 33 al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România, referitor la relaţia cu Talpeş va declara nonşalant presei: „Mă simt mai mult decât onorat să mă bucur de prietenia lui Ioan Talpeş, pe care îl consider unul dintre cei mai buni oameni de stat din România. Încă din 1990, generalul Talpeş a avut viziunea de a înţelege că existenţa masoneriei intrun stat democratic este o dovadă de normalitate.”

Într-o analiză retrospectivă, observăm cu destulă uşurinţă, că activităţile de bază a masonului de carton Costel Iancu este plasată în zona militară, unde a reuşit să intermedieze vânzarea la suprapreţ de echipamente militare către M.Ap.N prin intermediul firmelor administrate de Costel Iancu, nu a fost nimeni altul decât gen. Sergiu Ghe. Medar, la acea vreme şef al Direcţiei de Informaţii şi Reprezentare Militară.

Acest personaj de culise, Sergiu Ghe. Medar, este ginerele generalului filorus Vasile Ionel, un comunist notoriu, care odată ajuns la Cotroceni consilier prezidenţial sub obedienţa lui Ion Iliescu îl va propulsa pe ginerele său, de pe poziţia pe care o avea ca inginer specializat în proteze, direct către vârfurile puterii. La scurt timp de la numirea sa în funcţie, Medar îl va întâlni pe Costel Iancu cu sprijinul direct al lui Ioan Talpeş. Aceştia vor dezbate problema importurilor de tehnică militară, implicându-i în această afacere necurată şi pe generalii Alexandru Grumaz şi Florin Mihalache (fost ofiţer acoperit D.I.A. care a

lucrat la Bonn (în 1990).

Odată formată echipa care să coordoneze întreaga operaţiune, se vor obţine aprobările de import şi finanţarea aferentă. Astfel, cu sprijinul politic al P.S.D:, oficiali ai armatei au reuşit să prejudicieze bugetul statului cu sume uriaşe de bani, urmare a achiziţionării: unor echipamente analogice, astăzi piese de muzeu, în valoare de 20 mil. dolari; unor echipamente de radiocomunicaţii „Phoenix” în valoare de 120 mil. dolari, astăzi inutile şi neoperaţionale; a 8 avioane de recunoaştere fără pilot, tip Shadow, în valoare de 80 mil. dolari, prăbuşite toate din motive tehnice.

La fel stau lucrurile în cazul SRI şi SPP, unde „intrarea” a fost făcută de generalul Dumitru Iliescu şi Naghiu, coordonaţi direct de Ioan Talpeş. În cazul S.T.S., principalii parteneri de afaceri al „investitorului strategic” Costel Iancu, sunt generalii Tudor Tănase şi Dorel Ţărmureanu.

Prin trafic de influenţă, se va obţine de către aceştia activarea unui credit de 55 mil dolari, cu garanţie guvernamentală, pentru modernizarea reţelelor de telecomunicaţii speciale. Contractul de intermediere, cum era de aşteptat, va fi semnat prin firma Felix Telecom România.

Comisionul de 15% (procente) va fi impărţit „frăţeşte” între camarila „bolşevică”, masonul Costel Iancu şi mafalda serviciilor secrete Ioan Talpeş.

Cum bogăţia adunată peste noapte nu-l satisfăcea pe deplin, Costel Iancu în calitatea sa de şef al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România, va goli fără neruşinare şi trezoreria masoneriei române, unde a lăsat un gol de circa 1520 milioane de euro. Aceste sume mari de bani proveneau din donaţii ale fraţilor, cotizaţii ale celor aproximativ 4000 de membri şi binecunoscutele taxe perceptute de rit pentru primirea diverselor grade masonice (de la 200 la 2400 euro/pers., în funcţie de gradul obţinut).

Ca şi în cazul maestrului său din umbră, italianul Ligio Gelli, masonul Costel Iancu va promova în România afaceri necurate, de tip mafiot, sub apanajul masoneriei. Acesta este motivul pentru care la 11 octombrie 2006, fostul Mare Maestru (Ad Vitan) Gheorghe Comănescu a solicitat trimiterea în judecata masonică a lui Costel Iancu, Suveran Mare Comandor al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România, pentru încălcări grave atât ale regulamentelor masonice, cât și ale legilor profane. Cel care conduce acest „tribunal” intern (Curtea Supremă de Justiţie Masonică) este Ioan Bazgan, senator PNL. Alături de el mai sunt acuzaţi masoni ca Manole Iosiper (un aghiotant al mârşăviilor lui Costel Iancu), Stelian Nistor, Alexandru Hociotă şi Giuseppe Rossi, „ca unii dintre cei implicaţi direct şi public în aceste încălcări de gravitate fără precedent” a Landmarkurilor, Constituţiei şi Regulamentului General al M.L.N.R.

Yüklə 0,77 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə