Catre : Societarea Romana de Geofizica



Yüklə 35,06 Kb.
tarix06.03.2018
ölçüsü35,06 Kb.
#45075


Agentia de Turism DAL TRAVEL

Str. George Enescu, Nr. 33, Sector 1, Bucuresti

Telefon / Fax: +40 (0) 21/ 319 70 62 /63 /64

GSM: 0722.620.738 ; 0744.346.246



www.daltravel.ro; e-mail:contact@daltravel.ro






America Centrala, farmec si culoare

PANAMA – COSTA RICA – NICARAGUA

GUATEMALA – HONDURAS


PANAMA CITY – SAN JOSE – ARENAL – VIDA CAMPESIDA – RINCON DE LA VIEJA

PENAS BLANCAS – ISLETAS – GRANADA – VULCANUL MASAYA – MANAGUA GUATEMALA CITY – ANTIGUA GUATEMALA – LACUL ATITLAN – CHICHICASTENANGO FLORES – TIKAL – COPAN – SAN PEDRO SULA – PANAMA CITY
Porniti intr-o fascinanta calatorie prin America Centrala descoperind natura spectaculoasa si vestigii ale trecutului incarcat de istorie! De la spectaculosul Canal Panama pana la padurile tropicale, de la varfurile vulcanilor magnifici pana la oglinzile lacurilor de smarald, de la cele mai cunoscute asezari mayase pana la orase moderne, toate va asteapta in aceasta excursie, o aventura plina de farmec si culoare!
Perioada: 21.11 – 04.12.2014
ZIUA 1 / 21.11.2014: BUCURESTI – AMSTERDAM – PANAMA CITY

Intalnire cu insotitorul de grup la Aeroportul Henri Coanda, la ora 04:00 (in fata biroului de imbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu zborul companiei KLM, KL 1372 (06:00 / 08:05) si mai departe spre Panama City cu zborul KL 757 (11:25 / 16:35). Transfer la Hotel Country Inn & Suites de Amador (sau similar) pentru cazare.



ZIUA 2 / 22.11.2014: PANAMA CITY

Mic dejun. Dimineata vom tranzita Canalul Panama, element de legatura a doua oceane, care separa totodata continentele. Transfer in orasul Gamboa de unde ne vom imbarca pentru croaziera pe canal. Calatoria incepe in locul in care Raul Chagres se varsa in Canalul Panama. Urmeaza una dintre cele mai spectaculoase portiuni, aceea in care vom observa pe o lungime de aprox. 13,7 km, complexitatea lucrarii ingineresti si lucrarile continue de prevenire a alunecarilor de teren. Canalul este in proces de extindere, astfel incat excursia va fi plina de elemente inedite. Vasul isi continua drumul intrand in ecluza Pedro Miguel, unde va fi coborat 9 m. Se patrunde apoi in Lacul Miraflores, un mic lac artificial care desparte cele doua ecluze din zona Pacificului. Odata intrat in ecluza Miraflores, vasul va fi coborat 18 m in doua etape, ajungand in Oceanul Pacific. Debarcare in Marina Flamenco, de unde se va admira Golful Panama. Dupa dejun, vom porni in turul panoramic al orasului Panama, cel mai mare oras al tarii, cu peste 1 milion de locuitori, oras modern, situat de-a lungul Coastei Pacificului, cu renumita Cause Way (paradisul magazinelor, restaurantelor si barurilor), pe care UNESCO a inclus-o in Patrimoniul sau Mondial. Oprire in Piata Franceza pentru a admira cladirile cu arhitectura spaniola, italiana si franceza. Cazare. Optional, cina la un restaurant traditional insotita de show folcloric cu muzica live si dansuri panameze.



ZIUA 3 / 23.11.2014: PANAMA CITY – SAN JOSE – ARENAL

Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul Copa Airlines spre San Jose, Costa Rica. Tur panoramic al capitalei San Jose, fondata in anul 1738 din ordinul lui Cabildo de Leon. Orasul este unul dintre cele mai noi din America Centrala, fiind capitala abia din anul 1823. Situat la 1.161 m altitudine, San Jose se bucura de un climat placut si constant pe tot parcursul anului. Vom putea admira Teatrul National, considerat o capodopera a artei si arhitecturii, Universitatea, Curtea Suprema, Muzeul de Aur, precum si alte numeroase puncte de interes din oras. In continuarea zilei, vom pleca spre Parcul National Arenal, insa inainte de a ajunge, vom face o oprire la gradinile La Paz Waterfall pentru o scurta vizita si dejun. Drumul continua spre Vulcanul Arenal, cel mai activ vulcan din Costa Rica, avand o inaltime de 1.657 m, situat langa Lacul Arenal. Cazare la Arenal Observatory Lodge (sau similar).



ZIUA 4 / 24.11.2014: ARENAL – VIDA CAMPESIDA – ARENAL

Mic dejun. Plecare spre podurile suspendate din padurea tropicala, de unde vom avea o vedere panoramica asupra impunatorului Vulcan Arenal. O scurta plimbare prin padure ne va da sansa de a intalni maimute capuchin cu fata alba, tucani si pasari viu colorate. Ziua continua cu vizitarea complexului Vida Campesina, unde putem observa viata localnicilor din zona, doritorii avand posibilitatea de a planta un copac dintr-o specie pe cale de disparitie. Dejunul va fi pregatit de localnici. Dupa-amiaza, oprire la izvoarele termale cu temperaturi cuprinse intre 32º C si 40,5º C, unde doritorii pot face baie in bazinele special amenajate. Intoarcere pentru cina si cazare la Arenal Observatory Lodge.



ZIUA 5 / 25.11.2014: ARENAL – RINCON DE LA VIEJA

Mic dejun. Itinerarul de astazi ne va purta spre Provincia Guancanaste, una dintre regiunile cele mai vizitate de turisti in Costa Rica, situata in nord-vestul tarii, cu numeroase rezervatii naturale in jurul vulcanilor care formeaza Cordillera de Guanacaste si Cordillera de Tilaran. Dejun intr-un restaurant local. Sosire in Rincon de la Vieja, cazare la Hacienda Guachipelin (sau similar), dupa care vom putea face o plimbare ghidata prin padurea tropicala pentru a admira vegetatia luxurianta in care isi au adapostul diverse pasari exotice precum papagalii si tucanii, dar si maimutele urlatoare. Cina.



ZIUA 6 / 26.11.2014: RINCON DE LA VIEJA – PENAS BLANCAS – ISLETAS – GRANADA

Mic dejun. Plecare catre Penas Blancas, punctul de frontiera dintre Costa Rica si Nicaragua. Dupa formalitatile vamale, ne vom continua drumul catre Granada, oras situat in partea de vest a tarii, pe malul nord-estic al lacului Nicaragua, fondat in anul 1524 de catre conchistadorul Francisco Hernandez de Cordoba. Odata sositi in Granada ne vom caza la Hotel Alhambra (sau similar), dupa care vom pleca intr-o superba plimbare cu barca la Isletas, un arhipelag cu 350 de insulite pline de farmec. Cina si cazare.



ZIUA 7 / 27.11.2014: GRANADA – VULCANUL MASAYA – MANAGUA

Mic dejun. Insotiti de ghidul local, care ne va povesti despre tumultoasa istorie marcata de razboaie civile si invazii, vom porni in turul orasului Granada, cel mai vechi oras din America Centrala, oras colonial cu splendide cladiri neoclasice. Turul include Catedrala, Palatul Episcopal, Primaria, Manastirea San Francisco. Dupa dejun vom pleca intr-o fascinanta excursie in Parcul National al Vulcanului Masaya, singurul din emisfera vestica unde se poate urca cu masina pana pe marginea craterului. In continuarea zilei vom pleca spre Managua, capitala tarii din anul 1852, situata pe malul sud-vestic al lacului Managua, fondata de catre europeni in anul 1819 ca un sat pescaresc, astazi fiind cel mai mare centru de tranzactionare a cafelei si a bumbacului din zona. Scurt tur panoramic al capitalei, care include Parcul Pacii, situat in centrul orasului, Parcul Istoric National Loma de Tiscapa, vestigiile fostului Palat Prezidential, monumentul dedicat lui Simon Bolivar, Teatrul National Ruben Dario, Palatul Culturii si Palatul National. Cazare la Hotel Holiday Inn Select (sau similar).



ZIUA 8 / 28.11.2014: MANAGUA – GUATEMALA CITY – ANTIGUA GUATEMALA

Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Guatemala City. Dupa aterizare vom porni intr-un tur panoramic al capitalei, care include Piata Constitutiei, Palatul National, Catedrala Metropolitana, Centrul Cultural Miguel Angel Asturias, dupa care vom strabate Sexta Avenida, Avenida de la Reforma, Avenida de Las Americas si La Canada. In continuarea zilei vom pleca spre Antigua Guatemala, care a servit drept capitala Americii Centrale din anul 1543 pana in anul 1773, capitala mutandu-se ulterior in Guatemala City, la o distanta de numai 45 km. Vizitarea orasului include centrul vechi al orasului, intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1979, datorita frumoaselor cladiri din sec. XVII XVIII, numeroaselor biserici care spre incantarea turistilor se imbina armonios cu arhitectura moderna a noilor constructii. Clima sa de “eterna primavara”, desi se afla la 1.530 m altitudine, il face deosebit de atractiv pentru vizitatori. Dejun in timpul turului. Turul pietonal in centrul istoric include printre altele Biserica San Francisco El Grande, Catedrala, Parcul Central, Biserica La Merced, Universitatea San Carlos si Muzeul Jadului. Cazare la Hotel El Convento (sau similar).



ZIUA 9 / 29.11.2014: ANTIGUA GUATEMALA – LACUL ATITLAN

Mic dejun. Dimineata vom pleca spre Lacul Atitlan, o regiune cu peisaje vulcanice impresionante si sate mayase pline de culoare, considerat de scriitorul Aldous Huxley, cel mai frumos lac de pe pamant. Format in urma cu mai bine de 80.000 de ani dupa o eruptie vulcanica, lacul are un crater de 130 km² inconjurat de varfurile vulcanilor inactivi Atitlan (3.537 m), Toliman (3.158 m) si San Pedro (3.020 m). Dupa dejun vom face o plimbare cu vasul pe Lacul Atitlan, pana la Santiago Atitlan. Va rugam sa pregatiti pentru urmatoarea zi un bagaj de mana de max. 10 kg, restul bagajelor fiind transportate cu autocarul la Copan. Cazare la Hotel Atitlan (sau similar).



ZIUA 10 / 30.11.2014: CHICHICASTENANGO – GUATEMALA CITY – FLORES

Mic dejun. Plecare spre Chichicastenango, oras aborigen cunoscut pentru cultura K‘iche‘ Maya, pastrata cu atata credinta si dedicatie de catre locuitorii din regiune. In fiecare zi de joi si duminica, oameni din toata regiunea vin la piata locala imbracati in costume traditionale. Ei reprezinta multe dintre grupurile lingvistice ale Guatemalei: Mam, Ixil, Kaqchikel etc., Guatemala avand 23 de limbi autohtone. Vom vizita Biserica Santo Tomas veche de peste 400 de ani, unde samanii mai practica si astazi diverse ritualuri, jertfind uneori pasari in cinstea zeilor pagani. Vom putea cumpara suveniruri din piata autohtona care sa ne aminteasca de caleidoscopul de culori din Chichicastenango. Dupa dejun, vom pleca spre Guatemala City pentru zborul spre Flores, oras situat in provincia Peten, centrul civilizatiei maya din Guatemala. Transfer pentru cazare la Hotel Camino Real (sau similar).



ZIUA 11 / 01.12.2014: FLORES – TIKAL – COPAN

Mic dejun. Zi dedicata vizitarii sitului arheologic de la Tikal, considerat a fi cel mai mare centru urban al civilizatiei mayase, vechi centru de ceremonii antice, care in epoca sa de glorie (200 - 900 d.Hr.) a dominat politic regiunile mayase. Ruinele Tikal au fost descoperite in anul 1848, redescoperite in anul 1955 si incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO in anul 1979 datorita exceptionalei valori naturale si culturale. Parcul National acoperit de paduri tropicale, are 576 km² si cuprinde peste 3.000 de structuri printre care Palatul Regal, Piata celor 7 Temple, Piata Centrala, unde se afla faimosul Templu Marele Jaguar, Templul Mastilor, Acropolisul din Nord si Complexul Piramidelor. Dejun. Intoarcere la Flores pentru zborul spre Copan in Honduras. Transfer la Hotel Marina Copan (sau similar) pentru cazare.



ZIUA 12 / 02.12.2014: COPAN – SAN PEDRO SULA

Mic dejun. Zi dedicata vizitarii sitului arheologic Copan, fosta capitala a unui important regat mayas, unul dintre cele mai mari si impresionante dintre centrele maya descoperite pana acum, declarat Patrimoniu Mondial UNESCO in anul 1980. Constructiile cele mai cunoscute, care apartin perioadei clasice, dateaza din secolele V IX d.Hr. si dezvaluie cele mai elaborate decoratiuni, reprezentand toate orasele mayase. Marea Piata este faimoasa pentru altarele sale care sunt raspandite in jurul ei, multe dintre acestea avand o forma zoomorfa. Aici se afla cel mai lung text cunoscut, lasat mostenire de catre antica civilizatie mayasa. Dejunul va fi servit intr-un restaurant local. Dupa-amiaza plecare spre San Pedro Sula, oras localizat in nord-vestul tarii, cunoscut pentru productia de cafea, banane, trestie de zahar si tutun, unde ne vom caza la Hotel Intercontinental (sau similar).



ZIUA 13 / 03.12.2014: SAN PEDRO SULA – PANAMA CITY – AMSTERDAM

Transfer la aeroport pentru zborul companiei Copa spre Panama City. Transfer in oras, timp liber pentru ultimele cumparaturi sau o plimbare prin Panama City. Transfer la aeroport pentru zborul spre Amsterdam, KL 758 (18:55 / 11:00).



ZIUA 14 / 04.12.2014: AMSTERDAM – BUCURESTI

Sosire la Amsterdam la ora 11:00, de unde se pleaca spre Bucuresti cu zborul KL 1375 (13:00 / 16:45).


TARIF: 990 EURO + 3730 USD / loc in camera dubla; Supliment single: 830 USD

(tarif valabil pentru un grup minim de 20 turisti; pentru 16-19 turisti, tariful se majoreaza cu 160 usd/pers.; pentru 15 turisti, tariful se majoreaza cu 225 usd/pers.)


TARIFUL INCLUDE:

- transport intercontinental cu avionul: Bucuresti – Amsterdam – Panama City si Panama City – Amsterdam – Bucuresti

- transport continental cu avionul: Panama City – San Jose; Managua – Guatemala City; Guatemala City – Flores; Flores – Copan si San Pedro Sula – Panama City

- transport intern pe toata durata circuitului cu vehicul dotat cu aer conditionat, adaptat la nr. de turisti

- 12 nopti de cazare in lodge-uri si in hoteluri de 4* si 3*

- mic dejun, dejun sau cina (conform program)

- transferurile, tururile, croaziere si excursiile mentionate in program

- taxe de intrare la obiectivele mentionate in program

- ghizi locali

- conducator roman de grup

- asigurare in caz de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism
TARIFUL NU INCLUDE:

- taxele de aeroport, combustibil, securitate si serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 480 euro/pers. si pentru zborurile continentale: aprox. 190 usd/pers., care se platesc odata cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exacta fiind cunoscuta la data emiterii biletelor de avion)

- taxe de iesire din Panama (in acest moment 21 usd/pers.), din Honduras (in acest moment 33 usd/pers), care se platesc individual la fata locului

- alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi etc.

- bacsisuri 5 usd/pers./zi, pentru ghizi si soferi, mai putin pt. bagajisti (se vor achita conducatorului de grup cel tarziu la sosire); bacsisurile nu se refera si la excursiile optionale

- excursiile optionale care se pot realiza cu un numar minim de participanti, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative. In functie de timpul disponibil, la fata locului, se mai pot organiza si alte excursii optionale propuse de partenerul local



  • cina cu spectacol folcloric in Panama City cu transfer inclus: aprox. 70 usd/pers.

- asigurarea medicala

- asigurarea storno (agentia recomanda incheierea unei asigurari storno)


ACTE NECESARE:

- pasaport valabil minim 6 luni de la data incheierii calatoriei

- asigurare medicala
CONDITII DE INSCRIERE:

- inscrierile incep din momentul lansarii programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif si se incheie la epuizarea locurilor

- diferenta de 50 %, se achita cu min. 30 de zile inainte de data plecarii

- turistul va incheia cu agentia « Contractul de prestari servicii turistice », la care prezentul program este parte

OBSERVATII:

- conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice

- agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure

- agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu

- prezentarea la aeroport se va face cu doua ore inaintea zborului; agentia nu raspunde in cazul refuzului imbarcarii turistilor ca urmare a intarzierii acestora

- cazarea turistilor, precum si eliberarea camerelor se face in conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecarei tari

- clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de ministerul de resort din tarile vizitate si ca atare respecta standardele locale

- distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de conducatorul de grup

- daca hotelul este schimbat din motive care nu tin de agentie, va fi inlocuit cu un altul de aceeasi categorie, asa cum este precizat in program

- agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana

- in derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intarzieri in traficul aerian, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, conditii meteo nefavorabile, etc.; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite. Totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente

- asezarea turistilor in autocar se face incepand cu bancheta a doua, in ordinea inscrierilor

- agentia nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta

- conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere servicii in interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii romani vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora

- excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale; sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor care pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz un ghid local. In tariful excursiilor optionale nu sunt incluse intrarile la obiectivele turistice vizitate

- agentia nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauza)

- in cazul in care turistul intarzie sau renunta la programul stabilit, nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri

- agentia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecari de teren, caderi masive de zapada si evenimente politice neprevazute, greve etc.

- copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti; b) insotiti de unul dintre parinti care sa aibe acordul notarial al parintelui care nu calatoreste (sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces); c) insotiti de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti

- copiii care nu poseda carte de identitate au nevoie de pasaport individual

- va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta si sunt valabile minim 6 luni de la data terminarii calatoriei

- c/v excursiei poate fi achitata si in lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plati

- prezentul document constituie anexa la « Contractul de prestari servicii turistice »








Nr. Reg Com. J40/6232/2000, Cod fiscal RO 13168309, Licenta 1849/2010 ING Bank



Cont bancar: RO95INGB0001008128508910 / LEI; RO44INGB0001008128500710/ EUR





Yüklə 35,06 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin