Cauza Mişcarea raëliană elveţiană împotriva Elveţiei



Yüklə 345,96 Kb.
səhifə7/7
tarix31.10.2017
ölçüsü345,96 Kb.
1   2   3   4   5   6   7
Manoussakis şi alţii împotriva Greciei, 26 septembrie 1996, pct. 47, Culegere 1996 IV, Hassan şi Tchaouch împotriva Bulgariei [MC], nr. 30985/96, pct. 78, CEDO 2000 XI, Refah Partisi (Partidul prosperităţii) şi alţii împotriva Turciei [MC], nr. 41340/98, 41342/98, 41343/98 şi 41344/98, pct. 91, CEDO 2003 II, şi Leyla Şahin împotriva Turciei [MC], nr. 44774/98, § 107, CEDO 2005 XI. Din acest punct de vedere, eliminarea oricărei forme de discurs religios sau antireligios în spaţiul public sau în medii publice de comunicare nu constituie o formă de reglementare şi de exprimare nediscriminatorie şi compatibilă cu Convenţia. Astfel cum a afirmat judecătorul Kennedy, este „pur şi simplu greşit” să se afirme că dezbaterea nu este denaturată, din moment ce multiple voci sunt reduse la tăcere; astfel, dezbaterea este denaturată în mai multe feluri (Rosenberger v. Rector and Visitors of the University of Virginia, 515 U.S. 819).

5. În hotărârea din 16 septembrie 2003, Tribunalul Federal a hotărât că criticarea preoţilor pedofili de către mişcare era conformă cu dreptul elveţian, declarând: „Este într-adevăr de notorietate publică faptul că există preoţi pedofili şi că ierarhia lor nu a adoptat întotdeauna măsurile care se impuneau pentru a evita continuarea unor astfel de acte de către cei care le comiteau.”

1. Hotărârea Tribunalului Federal din 20 septembrie 2005, p. 9.

2. A se vedea, în acest sens, hotărârea Tribunalui Federal din 5 iulie 1985 (BGE 111 IV 152: von einer gewissen Eindringlichkeit, die nach Form und Inhalt geeignet ist, den Willen der Adressaten zu beeinflussen) şi, dintre autorităţile universitare, Stratenwerth şi Wohlers, Schweizerisches Strafgesetbuch Handkommentar, Berna, 2007, p. 649, Stratenwerth şi Bommer, Schweizerisches Strafrecht, Besonderer Teil II: Straftaten gegen Gemeininteressen, Berna, 2008, p. 194-195, şi Fiolka, in Niggli/Wiprächtiger, Baseler Kommentar Strafgesetzbuch, II, Basel, 2007, adnotările 10-13 la articolul 259. Dispoziţii similare se găsesc, de exemplu, în Codul penal austriac (§ 282), Codul penal german (§ 111), Legea franceză din 29 iulie 1881 (articolul 23), Codul penal italian (articolul 414) şi Codul penal portughez (articolul 297).

3. Conform răspunsului Consiliului Federal din 10 septembrie 1997, activităţile mişcării nici nu trebuiau să intre sub incidenţa prevenţiei poliţieneşti şi, în fapt, nici nu au intrat („în conformitate cu Directivele DFJP [Departamentul Federal de Justiţie şi Poliţie] – aprobate de Consiliul Federal – din 9 septembrie 1992 privind punerea în practică a protecţiei statului, nu este, în principiu, de competenţa poliţiei federale, în calitate de autoritate poliţienească de prevenire, să se ocupe de astfel de organizaţii. În consecinţă, poliţia federală nu dispune de informaţii privind sfera de activitate a sectelor raëliene”).

1. Hotărârea Tribunalului Federal din 20 septembrie 2005, p. 9.

2. Hotărârea Tribunalului Federal din 20 septembrie 2005, p. 9.

3. A se vedea, de exemplu, Refah Partisi (Partidul prosperităţii) şi alţii, citată anterior, pct. 132.

4. Hotărârea Tribunalului Federal din 20 septembrie 2005, p. 9-11.

5. În hotărârea din 16 septembrie 2003, Tribunalul Federal a hotărât că acţiunea de denunţare a organizaţiei Nopedo nu încălca legea.

1. Hotărârea tribunalului administrativ din 22 aprilie 2005, p. 12.

2. Acest principiu a fost enunţat în hotărârea Gül şi alţii împotriva Turciei, nr. 4870/02, pct 42, 8 iunie 2010, şi reafirmat în hotărârea Kılıç şi Eren împotriva Turciei, nr. 43807/07, pct. 29, 29 noiembrie 2011. Un criteriu similar a fost folosit prima dată de către Curtea Supremă a Statelor Unite, atunci când a confirmat condamnarea socialiştilor care se opuneau războiului în temeiul Legii din 1917 privind spionajul (1917 Espionage Act) [Schenk v. United States, 249 U.S. 47 (1919)]. Raţionamentul lui Oliver Wendell Holmes, autorul avizului Curţii, este următorul: „în fiecare caz, problema este să se stabilească dacă cuvintele în cauză au fost utilizate în asemenea circumstanţe şi au o astfel de natură încât creează acest pericol evident şi actual, care este susceptibil să dea naştere acelor considerabile fărădelegi pe care Congresul are dreptul să le prevină”. În opinia separată pronunţată în cauza Abrams v. United States, 250 U.S. 616 (1919), judecătorul Holmes a precizat acest principiu, declarând că statul poate sancţiona un discurs „care produce sau vizează să producă un pericol evident şi iminent, care va genera anumite fărădelegi pe care Statele Unite pot, în temeiul Constituţiei, să încerce să le prevină”. În cauza Brandenburg v. Ohio, 395 U.S. 444 (1969), Curtea Supremă a înlocuit criteriul pericolului evident şi actual cu cel al incitării directe, care corespunde criteriului privind caracterul imediat al lui Holmes. Acest principiu a fost stabilit de Consiliul Drepturilor Omului al ONU în cauza Coleman împotriva Australie, Comunicarea nr. 1157/2003, UN Doc CCPR/C/87/D/1157/2003 (10 august 2006), care privea o sancţiune penală pentru participarea la un discurs public, într-un centru comercial pietonal şi fără autorizaţie, cu privire la probleme precum declaraţii ale unor drepturi, drepturile funciare şi libertatea de exprimare, fără ca acesta să fie ameninţător, perturbator în mod nejustificat, sau susceptibil să tulbure în vreun fel ordinea publică din centrul comercial. Criteriul privind „teama concretă că ar putea avea loc incidente grave”, adoptat de Curtea Constituţională Federală germană, presupune condiţia existenţei unui caracter imediat, chiar dacă nu se referă direct la acesta, având în vedere natura concretă pe care trebuie să o aibă teama.

1. Hotărârea Tribunalului Federal din 20 septembrie 2005, p. 11.

2. În termeni logici, un argument majore ad minus desemnează o deducţie făcută pornind de la o afirmaţie referitoare la o entitate mai puternică, o cantitate mai mare sau o categorie generală pentru a ajunge la o afirmaţie privind o entitate mai slabă, o cantitate mai mică sau un element din această categorie. Acest raţionament deductiv are un caracter imperativ, ca atunci când se afirmă, de exemplu, „dacă o uşă este suficient de mare pentru ca o persoană înaltă de doi metri să poată trece prin ea, atunci o persoană mai scundă poate, de asemenea, să treacă”. În mod similar, dacă site-ul de internet al reclamantei este conform cu dreptul elveţian, atunci un afiş care pur şi simplu face referire la acest site este, de asemenea, legal.

3. A se vedea art. 2 din statutul revizuit al religiei raëliene din Elveţia.

1. Murphy, citată anterior, pct. 74.

2. În acelaşi sens, a se vedea Reno împotriva American Civil Liberties Union, 521 U.S. 844 (1997), în care se afirmă că astfel „comunicările prin intermediul internetului nu «invadează» casa unei persoane şi nici nu apar pe ecranul calculatorului unei persoane fără ca aceasta să le fi solicitat”.

3. Women on Waves şi alţii, citată anterior, pct. 39.

4.  Women on Waves şi alţii, citată anterior, pct. 43, şi Bączkowski şi alţii împotriva Poloniei, nr. 1543/06, pct. 67, 3 mai 2007.

1.  John Stuart Mill, On Liberty, 1859.



Yüklə 345,96 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə