Cauza străisteanu şi alţii c. Moldovei

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIUNEA A TREIA

CAUZA STRĂISTEANU ŞI ALŢII c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 4834/06)

HOTĂRÂRE

(Satisfacţie echitabilă)

STRASBOURG

24 aprilie 2012


Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanţele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Străisteanu şi Alţii c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer,
Ján Šikuta,
Ineta Ziemele,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Marialena Tsirli, Grefier adjunct al Secţiunii,

Deliberând la 3 aprilie 2012 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.  La originea cauzei se află o cerere (nr. 4834/06) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte la 1 februarie 2006, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către trei cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Gheorghe Străisteanu, dna Natalia Străisteanu şi dna Daniela Străisteanu, precum şi de „Codran-Lux”, o societate comercială din Republica Moldova.

2.  În hotărârea pronunţată la 7 aprilie 2009 („hotărârea principală”), în privinţa primului reclamant, Curtea a constatat că a avut loc încălcarea articolului 3 separat şi a articolului 3 coroborat cu articolul 13 al Convenţiei pe motivul condiţiilor proaste de detenţie. De asemenea, Curtea a constatat că detenţia primului reclamant a fost contrară articolului 5 § 1 şi § 3 al Convenţiei şi a acordat reclamantului 10 000 de euro (EUR) despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin încălcările de mai sus.

În plus, Curtea a constatat că în privinţa tuturor reclamanţilor a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 şi a articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie pe motivul admiterii de către instanţele de judecată naţionale, contrar principiului securităţii juridice, a acţiunii Procurorului General de revocare a contractului de vânzare-cumpărare a 14.63 hectare de teren şi a contractului de arendă a unui lac care măsoară 5.63 hectare.

3.  Deoarece chestiunea privind aplicare articolului 41 al Convenţiei în raport cu ultima încălcare (articolul 6 § 1 şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei) nu a fost gata pentru decizie, Curtea a rezervat-o şi a invitat Guvernul şi reclamanţii să prezinte, în decurs de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, observaţii scrise în legătură cu această chestiune şi să notifice Curţii orice înţelegere la care ar fi putut ajunge.

4.  Atât reclamanţii cât şi Guvernul au prezentat observaţii.

ÎN DREPT

5.  Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A.  Prejudiciul

1.  Argumentele părţilor

6.  Primul reclamant a pretins 68 097,65 EUR cu titlu de prejudiciu material cauzat prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare şi arendă din 2001. Potrivit reclamantului, el a împrumutat de la o persoană numită G.A. sume de bani care să acopere taxele judiciare, costurile expertizelor, precum şi costurile de transport şi depozitare a bunurilor personale după ce reclamanţii au fost evacuaţi din proprietatea lor. În conformitate cu condiţiile împrumutului, ratele dobânzii au variat între 10% şi 18%, iar împrumutul a fost făcut în lei moldoveneşti, euro şi dolari americani. O parte din suma pretinsă de reclamant reprezintă compensaţia pentru inflaţie.

7.  A doua reclamantă a pretins 186 680,4 EUR cu titlu de prejudiciu material cauzat prin revocarea contractului de vânzare-cumpărare a 14,63 hectare de teren. Ea a susţinut că o porţiune din acel teren care măsura 1,2544 hectare i-a aparţinut ei şi că valoarea acesteia era de aproximativ 100 000 EUR. Reclamanta a prezentat documente care indică faptul că parcela de teren vizată, care era destinată lucrărilor de agricultură, a fost cumpărată de cea de-a patra reclamantă - societatea comercială – în mai 2001 de la consiliul local şi a fost vândută celei de-a doua reclamante două luni mai târziu. Potrivit reclamantei, valoarea clădirilor construite pe acel teren după achiziţionarea lui era de aproximativ 85 000 EUR. Restul sumei pretinse de reclamantă reprezintă costurile expertizei şi compensaţia pentru inflaţie. Reclamanta a prezentat un raport de expertiză în susţinerea pretenţiilor sale. De asemenea, ea a pretins 100 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi a susţinut că ea a suferit profund şi a fost frustrată după ce şi-a pierdut proprietatea.

8.  A treia reclamantă a pretins 4 431 168 EUR cu titlu de prejudiciu material cauzat prin anularea contractului de vânzare-cumpărare a 14.63 hectare de teren. Ea a susţinut că o parte din teren care măsura 11,7261 de hectare i-a aparţinut ei, iar valoarea acesteia era de 1 829 423 EUR. Reclamanta a prezentat documente potrivit cărora parcela de teren vizată, destinată lucrărilor de agricultură, a fost cumpărată de cea de-a patra reclamantă – societatea comercială – în mai 2001 de la consiliul local şi a fost vândută primului reclamant în martie 2004 şi apoi celei de-a treia reclamante în aprilie 2004. A treia reclamantă a susţinut că preţul clădirilor construite pe acel teren după achiziţionarea lui a fost de 1 105 119 EUR. Reclamanta a susţinut că ea a cheltuit 36 000 de lei moldoveneşti (MDL)¹ pentru două evaluări a proprietăţii şi că în 2004 ea a luat un împrumut în valoare de 140 000 MDL pentru a construi un bar şi o terasă pe acel teren, care uram să fie transformat într-o destinaţie turistică. Ea a ipotecat terenul pentru a garanta împrumutul. După ce contractul de vânzare-cumpărare din 2001 a fost revocat abuziv, ea nu a mai putut restitui împrumutul, iar în prezent ea datorează 105 064 MDL instituţiei creditare. Reclamanta a susţinut, de asemenea, că ea a suportat o pierdere de profit în valoare de 14 634 000 MDL – sumă care ar fi putut fi câştigată dacă ea şi-ar fi putut folosi proprietatea ca destinaţie turistică între 2006 şi 2011. Reclamanta a susţinut, în continuare, că ea a cheltuit 20 900 MDL pentru taxele judiciare ocazionate de depunerea acţiunii de compensare în instanţele judecătoreşti naţionale, sumă care nu i-a fost restituită. În cele din urmă, ea a pretins 14 795 964 MDL pentru a acoperirea pierderilor cauzate de inflaţie. Reclamanta a prezentat un raport de expertiză în susţinerea pretenţiilor sale. Potrivit raportului, valoarea terenului în cauză depinde de faptul dacă acesta este proprietate publică sau privată. Dacă terenul este proprietate publică, atunci valoarea lui este de 68 750 MDL, iar dacă este proprietate privată atunci valoarea lui este de 29 986 700 MDL. A treia reclamantă a pretins încă 80 000 MDL cu titlu de prejudiciu moral.

9.  A patra reclamantă – societatea comercială care a avut în posesie un lac de 5,63 hectare de teren arendat de la consiliul local în 2001 – a pretins 1 183 726 EUR cu titlu de prejudiciu material. Ea a pretins că valoarea proprietăţii a fost de 444 000 EUR. Compania reclamantă a susţinut că a cheltuit în jur de 7 000 MDL pe două evaluări a proprietăţii. Compania reclamantă a susţinut, de asemenea, că a suportat o pierdere de profit în valoare de aproape 6 406 681 MDL – sumă care ar fi câştigat-o prin utilizarea proprietăţii în scopuri turistice între 2006 şi 2011. Compania reclamantă a pretins, în cele din urmă, 2 969 354 MDL pentru acoperirea pierderilor suportate din cauza inflaţiei.

10.  Reclamanţii au subliniat faptul că ei aveau dreptul de a executa construcţii pe teren şi au făcut trimitere la decizia consiliului local din 2 iulie 1999 în baza căreia autorităţile locale au vândut terenul pentru a se construi pe acesta o staţiune turistică. Reclamanţii au clarificat că ei nu doresc restituirea proprietăţii, deoarece din 2006 aceasta a suferit stricăciuni substanţiale, iar în prezent există alţi proprietari. În plus, atitudinea ostilă a administraţiei locale faţă de ei ar face imposibilă obţinerea autorizaţiilor şi licenţelor necesare pentru continuarea afacerii lor. În fine, reclamanţii au cerut ca despăgubirile să fie acordate în euro şi nu în valută naţională moldovenească.

2.  Argumentele Guvernului

11.  Guvernul a contestat sumele pretinse de reclamanţi şi şi-a exprimat îndoiala faţă de pretenţiile primului reclamant. Acesta a susţinut, în primul rând, că observaţiile iniţiale privind satisfacţia echitabilă depuse de reclamanţi în conformitate cu articolul 41 în iunie 2008 nu conţinea şi pretenţia primului reclamant pe care a formulat-o în observaţiilor din iulie 2009. Mai mult, banii pe care primul reclamant i-a împrumutat erau destinaţi, inter alia, şi pentru evaluarea, transportarea şi depozitarea bunurilor celorlalţi reclamanţi. Prin urmare, nu există o legătură de cauzalitate între încălcarea articolului 6 şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 constatate în privinţa primului reclamant şi posibilul prejudiciu suferit de el în legătură cu aceste împrumuturi. De asemenea, Guvernul a susţinut că calculele primului reclamant sunt greşite, deoarece au la bază o rată de schimb greşită.

12. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi reclamanţi, Guvernul are dubii asupra exactităţii rapoartelor de expertiză prezentate de ei şi a subliniat faptul că expertul a făcut o menţiune care atestă că rapoartele au fost elaborate doar în baza materialelor prezentate de reclamanţi. Guvernul a susţinut că terenul care a aparţinut celei de a doua şi a treia reclamante putea fi folosit doar pentru lucrări de agricultură, astfel încât nimic nu se putea construit pe el fără a modifica destinaţia lui şi fără a obţine mai multe avize şi autorizaţii. Deoarece reclamanţii nu au obţinut actele necesare, toate construcţiile de pe acel teren erau ilegale. Guvernul a atras atenţia Curţii asupra articolului 157 al Codului penal în vigoare la data evenimentelor, conform căruia ridicarea unei construcţii fără a deţine actele legale necesare constituia infracţiune care se pedepsea cu amenda. De asemenea, Guvernul a citat articolul 149 al Codului cu privire la contravenţiile administrative, conform căruia executarea unei construcţii fără actele legale necesare se pedepsea cu amenda şi cu demolarea construcţiei neautorizate. În plus, pentru ca reclamanţii să poată iniţia o afacere, cum ar fi restaurante, baruri şi hoteluri, ei aveau nevoie de licenţe eliberate de stat pe care reclamanţii nu le deţineau şi nici nu au aplicat pentru ele.

13.  Guvernul a contestat pretenţiile înaintate de cea de-a patra reclamantă – societatea comercială – şi a argumentat că aceasta nu ar trebuie să pretindă valoarea lacului, deoarece lacul nu era proprietatea sa ci doar era arendat de la administraţia locală.

14.  În cele din urmă, Guvernul şi-a exprimat opinia că cea de-a doua şi a treia reclamantă puteau pretinde doar valoarea terenului care le-a aparţinut, estimat la 51 000 MDL. Totuşi, chiar şi acest lucru nu este sigur, deoarece ele nu au plătit suma integrală pentru teren. Preţul terenului trebuia plătit în rate timp de 10 ani, iar consiliul local a primit doar în jur de 15 000 MDL. Guvernul a argumentat că reclamanţii sunt în litigiu cu autorităţile locale, deoarece ei au ocupat abuziv o porţiune de pădure care măsoară 0,7 hectare şi un drum public care măsoară 0,35 hectare.

15.  În ceea ce priveşte pretenţiile reclamanţilor pentru compensarea prejudiciului moral, Guvernul a argumentat că acestea sunt excesive şi fără temei. Guvernul a făcut trimitere la câteva hotărâri pronunţate de Curte în privinţa Republicii Moldova în care Curtea a constatat încălcări similare ale Convenţiei şi a acordat 2 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

3.  Aprecierea Curţii

(a)  Prejudiciul material

16.  Curtea notează că pretenţiile pecuniare ale reclamanţilor pot fi divizate în câteva grupe mari: valoarea terenului, valoarea construcţiilor de pe teren, profitul pierdut şi alte cheltuieli suportate de reclamanţi după ce au fost deposedaţi de proprietatea lor (împrumuturi, taxe judiciare, cheltuieli pentru evaluare şi inflaţie). Curtea va examina separat pretenţiile din fiecare grupă de mai sus.

17.  În ceea ce priveşte valoarea construcţiilor de pe teren, Curtea remarcă, la fel ca şi Guvernul, că terenul deţinut de cea de-a treia şi a patra reclamantă este un teren agricol şi că destinaţia acestuia nu a fost schimbată. Reclamantele au susţinut că aveau dreptul de a dezvolta terenul în scop turistic în baza unei decizii a administraţiei locale din iulie 1999. Însă, în opinia Curţii acea decizie doar enunţă motivele pentru care a fost vândut terenul, fără a-i scuti pe reclamanţi de obligaţiile lor legale de a schimba destinaţia terenului şi de a se conforma tuturor normelor obligatorii. Odată ce din argumentele reclamanţilor nu reiese că ei au îndeplinit aceste cerinţe, Curtea are dubii în privinţa legalităţii construcţiilor în cauză. În continuare, Curtea notează faptul că în baza legii naţionale relevante, executarea unei construcţii neautorizare constituie infracţiune, iar orice construcţie ridicată cu încălcarea normelor de autorizare este demolată. Curtea nu vede niciun motiv să creadă că reclamanţii nu au cunoscut faptul că exploatarea terenului era precară. În asemenea circumstanţe, Curtea nu consideră că există o legătură de cauzalitate între încălcările constatate în hotărârea principală şi pretenţiile reclamanţilor privind valoarea construcţiilor executate pe terenul agricol de care au fost deposedaţi. Prin urmare, acest capăt de cerere a reclamanţilor trebuie să fie respins. În baza aceluiaşi motiv, Curtea nu poate acorda despăgubiri celei de a treia reclamante pentru restaurant pe teren.

18.  În ceea ce priveşte profitul pretins de a doua, a treia şi a patra reclamantă, Curtea notează că pierderea pecuniară pretinsă nu derivă dintr-o activitate care ar fi existat, adică dintr-o activitate desfăşurată de reclamante înainte de a fi desproprietărite, ci din anumite planuri care nu au ajuns să fie puse în aplicare. După cum s-a demonstrat mai sus, reclamantele nu au obţinut dreptul de a exploata terenul prin executarea unei construcţii pe el sau de a-l exploata după placul lor. Într-adevăr, nici din argumentele reclamantelor, nici din documentele depuse de ele nu reiese că deţineau vreo licenţă de a practica activităţi de genul gestionarea restaurantelor, barurilor şi a hotelurilor sau de a obţine profituri prin exploatarea turistică a terenului. Reclamantele nu au demonstrat că au încercat să obţină autorizaţiile necesare de la autorităţile statului. Curtea consideră că orice încercare de a prevedea cât ar fi durat ca reclamantele să obţină aceste licenţe este foarte speculativă; există îndoială că ele ar fi putut pune la punct problema cu construcţiile, sau că, în genere, ar fi putut obţine acele licenţe, mai ales în condiţiile în care reclamatele însăşi au recunoscut că relaţia lor cu administraţia locală era foarte tensionată. În asemenea circumstanţe, Curtea nu este convinsă că venitul anticipat de reclamante include atribute suficiente pentru a fi considerat drept un interes legitim suficient de sigur susceptibil de a fi compensat. Prin urmare, şi acest capăt de cerere trebuie respins.

19.  Cât priveşte pretenţia legată de valoarea terenului, Curtea notează de la început că reclamanţii au inclus în pretenţie valoarea lacului arendat de a patra reclamantă de la administraţia locală. Curtea este de acord cu Guvernul că a patra reclamantă nu poate pretinde valoarea lacului, deoarece ea nu era proprietara acestuia.

În ceea ce priveşte terenul care a fost în proprietatea celei de-a doua şi a treia reclamantă, Curtea consideră că ele sunt îndreptăţite să li se restituie valoarea terenului chiar dacă nu au plătit preţul integral al acestuia. În această privinţă, Curtea nu vede niciun motiv pentru a crede că reclamantele nu ar fi plătit ratele rămase dacă nu ar fi fost desproprietărite ilegal de teren, mai ales că preţul datorat de ele se pare că era o taxă nominală. Acestea fiind spuse, Curtea nu este pregătită să accepte argumentele reclamantelor cum că valoarea terenului era de 1 929 423 EUR. Având în vedere constatările din paragraful 17 de mai sus şi informaţiile aflate în posesia sa privind preţul terenurilor agricole din Republica Moldova, Curtea, adoptând o decizie pe bază de echitate conform articolului 41 al Convenţiei, acordă 2 000 EUR cu titlu de prejudiciu material suferit de a doua reclamantă şi 19 000 EUR cu titlu de prejudiciu material suferit de a treia reclamantă.

20.  În mod similar, Curtea nu poate să accepte pretenţiile formulate de reclamanţi în privinţa cheltuielilor suportate de către ei. În special, cheltuielile care ar fi fost suportate de reclamanţi pentru evaluarea proprietăţii trebuie respinse deoarece sunt speculative şi ireale. Într-adevăr, Curtea nu a putut decide asupra satisfacţiei echitabile concomitent cu fondul cauzei şi nici acum nu se poate baza pe evaluările incluse în prezenta hotărâre.

În acelaşi mod, Curtea nu este pregătită să accepte pretenţiile reclamanţilor privind banii cheltuiţi pe taxele judiciare ocazionate de încercările lor nereuşite de a pretinde compensaţii în instanţele judecătoreşti naţionale. Reclamanţii nu au prezentat probe că cererile lor de a li se rambursa acele taxe au fost respinse.

De asemenea, Curtea nu poate accepta pretenţiile formulate de primul reclamant în privinţa împrumuturilor care ar fi fost contractate de către el de la un terţ cu scopul de a transporta bunurile sale de pe terenul de care a fost deposedat, deoarece el nu a prezentat nicio probă privind modul în care au fost cheltuiţi banii. Curtea respinge şi pretenţia reclamanţilor privind inflaţia, deoarece aceasta nu este aplicabilă în circumstanţele prezentei cauze.

21.  În concluzie, Curtea decide să acorde 2 000 EUR celei de-a doua reclamante şi 19 000 EUR celei de a treia reclamante, şi să respingă celelalte pretenţii.

(b)  Prejudiciul moral

22.  Curtea aminteşte că doar a doua şi a treia reclamantă au formulat pretenţii cu acest titlu. Adoptând o decizie pe bază de echitate, Curtea acordă fiecăreia câte 3 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B.  Dobânda de întârziere

23.  Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1.  Hotărăşte

(a)  că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

(i)  EUR 2 000 (două mii de euro), cu titlu de prejudiciu material, celei de-a doua reclamante, plus orice taxă care poate fi percepută;

(ii)  EUR 3 000 (trei mii de euro), cu titlu de prejudiciu moral, celei de-a doua reclamante, plus orice taxă care poate fi percepută;

(iii)  EUR 19 000 (nouăsprezece mii de euro), cu titlu de prejudiciu material, celei de-a treia reclamante, plus orice taxă care poate fi percepută;

(iv)  EUR 3 000 (trei mii de euro), cu titlu de prejudiciu moral, celei de-a treia reclamante, plus orice taxă care poate fi percepută;

(b)  că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.

2.  Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor privind satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 24 aprilie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier adjunct Preşedinte

1. În timpul perioadei în cauză, rata de schimb pentru lei moldoveneşti a fluctat între 15 şi 17 lei pentru 1 euro.