Cauza timpul info-magazin şi anghel c. Moldovei



Yüklə 66,52 Kb.
tarix31.10.2017
ölçüsü66,52 Kb.



SECŢIUNEA A PATRA



CAUZA TIMPUL INFO-MAGAZIN ŞI ANGHEL c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 42864/05)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG
27 noiembrie 2007

Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 § 2 din Convenţie. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

În cauza Timpul Info-Magazin şi Anghel c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), statuând în Camera compusă din:

Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,
Dl J. Casadevall,
Dl G. Bonello,
Dl K. Traja,
Dl L. Garlicki,
Dna L. Mijović,
Dl J. Šikuta, judecători,
and dl T.L. Early, Grefierul Secţiunii,

Deliberând cu uşile închise la 6 noiembrie 2007,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1.  Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 42864/05) introdusă contra Republicii Moldova la Curte, potrivit articolului 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (“Convenţia”), la 28 noiembrie 2005, de Timpul Info-Magazin, o publicaţie periodică din Republica Moldova (“publicaţia periodică reclamantă”) şi de către o cetăţeancă a Republicii Moldova, dna Alina Anghel (“cel de-al doilea reclamant”).

2.  Reclamanţii au fost reprezentaţi de dl A. Tănase, un avocat ce practică în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.

3.  Reclamanţii au pretins, în particular, că le-a fost încălcat dreptul la libertatea de exprimare ca rezultat al deciziilor judecătoreşti adoptate în procesul în defăimare iniţiat împotriva lor.

4.  Cererea a for repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 28 noiembrie 2006, o Cameră a Secţiunii a decis să comunice cererea Guvernului. Potrivit prevederilor articolului 29 § 3 din Convenţie, s-a decis examinarea fondului cererii odată cu admisibilitatea acesteia.

5.  Judecătorul Pavlovschi - judecător ales în numele Republicii Moldova - s-a recuzat de la examinarea cauzei (articolul 28 din Regulamentul Curţii) până ca aceasta să fie notificată Guvernului. Potrivit articolului 29 § 1 (a), la 5 ianuarie 2007 Guvernul a informat Curtea despre faptul că este dispus să desemneze alt judecător ales şi a lăsat alegerea acestuia la discreţia Preşedintelui Camerei. La 28 septembrie 2007, Preşedintele l-a desemnat pe judecătorul Šikuta să participe la examinarea cauzei.

ÎN FAPT


I.  CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

6.  Publicaţia periodică reclamantă a fost înregistrată în Chişinău. Cel de-al doilea reclamant s-a născut în 1975 şi domiciliază în Chişinău.

7.  La 16 ianuarie 2004, publicaţia periodică reclamantă a publicat un articol întitulat “Luxul în ţara sărăciei”, semnat de cel de-al doilea reclamant. Articolul examina relaţia dintre autorităţile statale şi un fond privat de investiţii private, D.H., care a fost fondat şi era administrat de D.P., o companie privată. Atenţia era fixată asupra practicii Guvernului de a achiziţiona autoturisme de lux fără a le face publice. Acesta amintea două tranzacţii de autoturisme din 2003, inclusiv de la D.H., pentru o valoare estimată în total la 1 250 000 euro (EUR). Doar după publicarea detaliilor în presă, Guvernul a fost obligat să recunoască că tranzacţia a avut loc.

8.  Articolul continua prin a descrie o achiziţie mai recentă a 42 de autoturisme de lux de la D.H. pentru o sumă excedând 1 milion EUR. Articolul critica lipsa de transparenţă a tranzacţiei, deoarece aceasta nu a fost publicată în Monitorul Oficial. A avansat prin a descrie modul în care autoturismele au fost distribuite preşedinţilor a 32 de raioane ale Republicii Moldova şi a pus în discuţie chestiunea dacă acest fapt nu a fost un mijloc pentru Guvern de a se asigura că aceşti preşedinţi, 31 dintre care erau comunişti asemeni Preşedintelui Republicii Moldova, vor avea astfel o capacitate mai bună de a răspândi propaganda comunistă în regiunile lor înainte de alegerile care urmau să se desfăşoare un an mai târziu. Articolul l-a citat pe liderul unui partid politic, care a declarat că zvonurile din Guvern sugerau că preţul plătit pentru fiecare autoturism era cu vreo 7 000 Euro mai mare decât valoarea pe piaţă. Nici o explicaţie nu a fost furnizată de autorităţi în legătură cu faptul de ce autoturismele de lux au fost necesare, în timp ce autoturisme noi mult mai ieftine puteau fi achiziţionate pentru o fracţiune din preţ. Articolul se finisa cu o acuzaţie de corupţie în organele supreme de stat pentru care nici o persoană nu urma să fie pedepsită şi susţinea că, în cazul în care alegătorii nu vor cunoaşte dreptatea la următoarele alegeri, aceştia pot spera doar la dreapta judecată a Celui de Sus.

9.  La 23 ianuarie 2004, D.H. şi D.P. au iniţiat o acţiune în defăimare împotriva reclamanţilor. În acelaşi timp, companiile au solicitat o interdicţie în privinţa publicării de către reclamanţi a oricăror materiale despre conducerea D.H. şi D.P. fără permisiunea acestora şi aplicarea sechestrului asupra proprietăţii publicaţiei periodice reclamante în sumă egală cu acţiunea lor (500 000 dolari SUA (USD) şi 20 000 000 lei moldoveneşti (MDL)). Reclamanţii [la nivel naţional] au plătit taxa de stat de 180 MDL. În aceiaşi zi Judecătoria Buiucani a dispus sechestrarea bunurilor publicaţiei periodice reclamante potrivit cererii formulate.

10.  La 6 februarie 2004, executorul judecătoresc a executat titlul executoriu emis prin sechestrarea echipamentului de birou al publicaţiei periodice reclamante şi prin îngheţarea contului bancar al acesteia.

11.  Cel de-al doilea reclamant a primit mai multe ameninţări la telefon, iar la 23 iunie 2003 ea a fost atacată în faţa casei sale de persoane neidentificate şi a suferit o lovitură cu o bara metalică la braţ şi la cap. Publicaţia periodică reclamantă şi alte mijloace de informare în masă au legat atacul cu două investigaţii efectuate de jurnalistă, şi anume, o investigaţie în legătură cu un autoturism de lux oferit drept cadou de Directorul D.H. Ministrului Afacerilor Interne şi articolul examinat în prezenta cauză.

12.  În prezentările sale în instanţa de judecată publicaţia periodică reclamantă s-a bazat pe existenţa unui interes public major în lumina faptului că tranzacţia s-a făcut cu bani publici, însă fără a se fi realizat prin tender public organizat de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi fără a se fi planificat în Bugetul de stat pentru 2003. În plus, atât autorităţile statale cât şi reclamanţii [la nivel naţional] au refuzat să facă publice careva detalii ale tranzacţiei, care a părut şi mai suspicios dat fiind faptul că Directorul D.H. era membru al Consiliului Economic ce-l asista pe Prim-ministru. Publicaţia periodică reclamantă s-a bazat pe articolul 10 din Convenţie şi a pretins că declaraţiile erau judecăţi de valoare nesusceptibile demonstrării sau reproduceri ale opiniei unui politician bine cunoscut şi ale zvonurilor (?), pe care clar le-a identificat ca atare şi care nu puteau fi demonstrate. Ea a adăugat că reclamanţii [la nivel naţional] au devenit “persoane publice” prin încheierea tranzacţiilor cu Guvernul şi că, astfel, trebuiau să tolereze o critică mai mare. În final, ea a susţinut că prejudiciile suportate au fost ne proporţionale.

13.  La 28 aprilie 2004, Judecătoria Buiucani a admis parţial pretenţiile reclamanţilor [la nivel naţional]. Aceasta a constatat că publicaţia periodică reclamantă a publicat declaraţii faptice. Instanţa de judecată a citat un fragment al unui paragraf din articolul contestat, care prevede:

“...în momentul accedării comuniştilor la guvernare, Vladimir Voronin a vrut să taie nodul gordian al fondului de investiţii [D.H.], înfiinţat în baza bonurilor de investiţii, adică să-l ia la bani mărunţi. Ca acest lucru să nu se întâmple, se zice că cineva i-a plătit altcuiva 500 000 de dolari...”.

14.  Instanţa de judecată a constatat că această expresie nu “corespunde realităţii” întrucât reclamanţii nu au demonstrat-o. Instanţa a constatat că expresia a cauzat un prejudiciu grav reputaţiei profesionale a reclamanţilor [la nivel naţional]. Luând în consideraţie caracterul şi conţinutul informaţiei publicate, instanţa de judecată a acordat reclamanţilor [la nivel naţional] în total 1 350 000 MDL (95 725 EUR) drept compensaţie pentru prejudiciul moral, care urmau să fie plătite solidar de ambii reclamanţi [la nivel naţional], şi a dispus publicaţiei periodice reclamante să publice o dezminţire. În final, instanţa de judecată a citat articolul 10 din Convenţie şi a adăugat că reclamanţii [la nivel naţional] au “depăşit vădit limitele criticii constructive admisibile într-o societate democratică şi de fapt cu rea-voinţă au răspândit informaţie cu caracter faptic, prin care direct, dar nejustificat au învinuit reclamanţii [la nivel naţional] în comiterea unor fapte cu caracter criminal similare (?) cu darea de mită unor persoane publice”.

15.  În apelul său publicaţia periodică reclamantă a susţinut, inter alia, că instanţa de judecată intenţionat a scos din context fragmentul respectiv, care prevede după cum urmează:

“Gurile rele şi, cu siguranţă, prost informate din Chişinău afirmă că în momentul accederii comuniştilor la guvernare, Vladimir Voronin a vrut să “taie” nodul gordian al fondului de investiţii [D.H.], înfiinţat în baza bonurilor de investiţii, adică să-l ia la bani mărunţi. Ca acest lucru să nu se întâmple, se zice că cineva i-a plătit altcuiva 500 000 de dolari. Sunt simple speculaţii şi învinuiri nefondate - nu se ştie. Realitatea e că azi, [D.H.] şi distribuitorul său 'Skoda' sunt bine mersi, prosperă şi vând Cancelariei de Stat loturi uriaşe de automobile de lux, spre ciuda concurenţilor.”

16.  Publicaţia periodică reclamantă a insistat asupra faptului că a indicat extrem de clar în articol că declaraţia s-a bazat pe zvonuri, pe care le-a denumit prost informate, şi a adăugat că nu se ştia dacă acestea erau adevărate. În plus, articolul 10 protejează nu doar “critica constructivă”, ci şi declaraţiile ce şochează sau deranjează.

17.  La 22 iulie 2004, Curtea de Apel Chişinău a menţinut hotărârea primei instanţe, constatând că publicaţia periodică reclamantă nu a demonstrat veridicitatea declaraţiei precitate. De asemenea, instanţa de judecată a respins demersul publicaţiei periodice reclamante de a ridica restricţia asupra proprietăţii sale, deoarece acest demers a fost deja respins şi nici un apel nu a fost formulat împotriva deciziei date. A fost respins şi apelul reclamanţilor [la nivel naţional] întrucât suma compensaţiei acordate era corespunzătoare.

18.  În recursul său publicaţia periodică reclamantă a invocat motive similare celora prezentate anterior, adăugând că, speţa viza exprimarea politică care se bucura de o protecţie mai mare.

19.  La 14 septembrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a anulat parţial hotărârile instanţelor judecătoreşti inferioare. Instanţa de judecată s-a bazat pe acelaşi extras ca şi instanţele judecătoreşti inferioare. Ea a constatat că publicaţia periodică reclamantă a publicat o informaţie defăimătoare, pe care nu au putut s-o demonstreze ca fiind adevărată, şi anume că reclamanţii [la nivel naţional] au dat mită şi, respectiv, au comis o infracţiune. Bazându-se pe jurisprudenţa Curţii [în acest sens], Curtea Supremă de Justiţie a respins argumentul publicaţiei periodice reclamante precum că persoanele juridice nu sunt în drept să pretindă repararea prejudiciului moral. Totuşi, ea a considerat ca fiind excesivă suma acordată de instanţele judecătoreşti inferioare, constatând că o limitare a libertăţii de exprimare nu trebuie să fie într-o asemenea măsură încât să pună în pericol supravieţuirea economică a unei persoane sancţionate. În consecinţă, instanţa de judecată a redus suma în total la 130 000 MDL (8 430 EUR).

II.  DREPT INTERN PERTINENT

20.  Articolul 16 din Codul civil prevede următoarele:

“(1) Orice persoană are dreptul la respectul onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profesionale.

(2) Orice persoană este în drept să ceară dezminţirea informaţiei ce îi lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională dacă cel care a răspândit-o nu dovedeşte că ea corespunde realităţii.

.. (4) Dacă informaţia care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională este răspândită printr-un mijloc de informare în masă, instanţa de judecată îl obligă să publice o dezminţire la aceeaşi rubrică, pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni în cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărîrii judecătoreşti.

... (7) Persoana lezată în drepturile şi interesele sale, ocrotite de lege, prin publicaţiile unui mijloc de informare în masă, este în drept să publice replica sa în respectivul mijloc de informare în masă pe contul acestuia.

(8) Orice persoană în a cărei privinţă a fost răspândită o informaţie ce îi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia personală este în drept, pe lângă dezminţire, să ceară repararea prejudiciului material şi moral cauzat astfel.”

ÎN DREPT

21.  Reclamanţii s-au plâns, potrivit articolului 10 din Convenţie, de faptul că deciziile instanţelor judecătoreşti naţionale au implicat o ingerinţă în dreptul lor la libertatea de exprimare, care nu putea fi considerată ca fiind necesară într-o societate democratică. Articolul 10 prevede:

“1.  Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2.  Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”

22.  În cererea lor iniţială, ambii reclamanţi au prezentat plângeri potrivit articolului 10 din Convenţie. Totuşi, în observaţiile lor asupra admisibilităţii şi fondului cauzei dna Alina Anghel i-a solicitat Curţii să nu continue examinarea plângerii sale.

În lumina termenilor clari şi expliciţi a solicitării dnei Anghel, şi constatând că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale nu cere continuarea examinării plângerii sale, Curtea, în conformitate cu articolul 37 § 1(a) din Convenţie, decide să radieze cererea de pe rol în partea ce ţine de dna Anghel. În consecinţă, va fi încetată aplicarea articolului 29 § 3 din Convenţie în legătură cu această parte a cererii.

I.  ADMISIBILITATEA CAUZEI

23.  Curtea consideră că plângerea publicaţiei periodice reclamante potrivit articolului 10 din Convenţie pune în discuţie chestiuni de fapt şi de drept, care sunt suficient de serioase ca aprecierea lor să depindă de examinarea fondului cauzei şi că nu au fost stabilite careva temeiuri pentru a o declara inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară cererea admisibilă. În termenii deciziei sale de a aplica articolul 29 § 3 din Convenţie (a se vedea paragraful 4 supra), Curtea se va pronunţa imediat asupra fondului plângerii.

II.  PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENŢIE

A.  Argumentele părţilor

24.  Publicaţia periodică reclamantă s-a plâns de încălcarea dreptul său la libertatea de exprimare. Ea s-a bazat pe jurisprudenţa Curţii referitoare la distincţia dintre fapte şi judecăţi de valoare, la rolul special pe care-l joacă presa într-o societate democratică şi la limitele largi ale criticii admisibile în adresa Guvernului şi persoanelor publice, în măsura în care sunt implicaţi în acte de veritabil interes public. Ea s-a bazat pe buna sa credinţă în a informa publicul despre modul în care fondurile publice sunt cheltuite, pe absenţa animozităţii personale faţă de reclamant [la nivel naţional], pe tonul moderat al articolului per ansamblu şi pe investigaţia serioasă şi exactă întreprinsă până la publicarea articolului. Publicaţia periodică reclamantă s-a referit la faptul că directorul D.H. l-a însoţit pe Preşedintele Republicii Moldova în mai multe călătorii şi că D.H. a sponsorizat o asemenea călătorie. În final, ea s-a referit la gravitatea sancţiunii aplicate de instanţele judecătoreşti, care a condus la încetarea activităţii publicaţiei periodice reclamante. Acest efect asupra publicaţiei periodice reclamante a fost pe larg previzibil pentru instanţele judecătoreşti naţionale la acordarea sumelor băneşti.

25.  Guvernul a recunoscut că a avut loc o ingerinţă în libertatea de exprimare a publicaţiei periodice reclamante, însă a susţinut că ea a fost prevăzută de lege, a urmărit scopul legitim de a proteja reputaţia altora şi a fost “necesară într-o societate democratică”. Instanţele de judecată au adoptat decizii motivate, în care au ţinut cont de cele două valori competitive - libertatea de exprimare şi protecţia reputaţiei - şi au constatat că a existat o “o necesitate socială imperioasă” pentru a aplica amenda publicaţiei periodice reclamante. Instanţele de judecată au constatat că publicaţia periodică reclamantă a depăşit limitele criticii admisibile prin lansarea unor atacuri nejustificate asupra D. H. şi prin erodarea în acelaşi timp a principiilor concurenţei loiale. Admiţând rolul special pe care-l joacă presa într-o societate democratică, acesta s-a bazat pe “îndatoririle şi responsabilităţile speciale” ataşate acestui rol, în special, cea a cercetării conştiincioase şi verificării materialelor publicate. În observaţiile sale Guvernul s-a bazat pe acelaşi extras ca şi instanţele judecătoreşti naţionale (a se vedea paragraful 13 supra).

B.  Aprecierea Curţii

26.  Părţile sunt de acord - şi Curtea la fel - cu faptul că deciziile instanţelor judecătoreşti naţionale şi obligarea publicaţiei periodice reclamante la plata unor despăgubiri au constituit o “ingerinţă din partea unei autorităţi publice” în dreptul publicaţiei periodice reclamante la libertatea de exprimare potrivit primului paragraf al articolului 10. O asemenea ingerinţă ar constitui o încălcare a articolului 10 doar dacă ea nu ar fi “prevăzută de lege”, nu ar urmări un scop sau scopuri legitime, potrivit paragrafului 2 din articol, şi nu ar fi “necesară într-o societate democratică” în vederea realizării unui asemenea scop sau scopuri.



1.  “Prevăzută de lege”

27.  Curtea notează că ingerinţa reclamată a avut un temei legal, şi anume, articolul 16 din Codul civil (a se vedea paragraful 20 supra). Curtea notează că această prevedere este accesibilă şi previzibilă în aplicarea sa. În consecinţă, Curtea concluzionează că în prezenta cauză ingerinţa a fost “prevăzută de lege” în sensul articolului 10 § 2.



2.  “Scopul legitim”

28.  Părţile sunt de acord - şi Curtea la fel - că ingerinţa a servit scopului legitim de a proteja reputaţia D.H. Prin urmare, rămâne a fi examinat faptul dacă ingerinţa a fost “necesară într-o societate democratică”.



3. “ Necesară într-o societate democratică”

29.  Principiile generale pertinente au fost rezumate în Busuioc c. Moldovei (nr. 61513/00, §§ 56-62, 21 decembrie 2004) şi în Saviţchi c. Moldovei (nr. 11039/02, §§ 43-50, 11 octombrie 2005).

30.  În plus, Curtea reiterează “că o posibilă omisiune a unei persoane publice de a respecta legile şi reglementările destinate să protejeze serioase interese publice, chiar în sfera privată, poate în anumite circumstanţe constitui o chestiune de interes public legitim” (a se vedea Fressoz şi Roire c. Franţei [MC], nr. 29183/95, § 50, CEDO 1999 I, şi Tønsbergs Blad A.S. şi Haukom c. Norvegiei, nr. 510/04, § 87, CEDO 2007 ...).

31.  Curtea notează că articolul a fost scris de o jurnalistă şi indică rolul preeminent al presei într-o societate democratică de a transmite idei şi opinii cu privire la chestiuni politice şi alte chestiuni de interes public (a se vedea Sunday Times c. Marii Britanii (nr. 1), hotărârea din 26 aprilie 1979, Seria A nr. 30, § 65). Motive deosebit de puternice trebuie avansate pentru oricare măsură care afectează acest rol al presei şi limitează accesul la informaţia pe care publicul este în drept să o primească (a se vedea, inter alia, Oberschlick c. Austriei (nr. 1), hotărârea din 23 mai 1991, Seria A nr. 204, § 58).

32.  În timp ce Guvernul a susţinut că publicaţia periodică reclamantă a intenţionat să atace reputaţia companiei D.H. şi a afectat regulile concurenţei loiale, Curtea nu poate fi de acord cu acest argument. Articolul evident a fost îndreptat mai mult spre criticarea modului netransparent şi risipitor în care Guvernul cheltuieşte banii publici - o chestiune de veritabil interes public - decât spre denigrarea companiei D.H. Atenţia era fixată asupra achiziţiei de autoturisme pentru Guvern şi, după cum articolul explica, compania D.H. a fost implicată în cel puţin două tranzacţii cu Guvernul. D.H. nu a pretins, iar instanţele judecătoreşti nu au constatat, că vreo altă porţiune din articol ar fi fost falsă, inclusiv declaraţia că autoturismele au fost supraestimate şi că nici o invitaţie oficială pentru oferte nu a fost publicată înainte ca lotul de autoturisme să fie achiziţionat de la D.H., o practică care în sine putea condiţiona dubii publicaţiei periodice reclamante în legătură cu concurenţa loială. Prin urmare, Curtea nu are careva dubii în legătură cu buna credinţa a publicaţiei periodice reclamante la publicarea articolului.

33.  Curtea reiterează constatarea sa din Steel şi Morris c. Marii Britanii (nr. 68416/01, § 94, CEDO 2005 II) că

Este adevărat că companiile publice mari inevitabil şi conştient se expun unui scrutin riguros al actelor lor şi, ca şi în cazul oamenilor de afaceri şi femeilor care le conduc, limitele criticii admisibile sunt mai largi în cazul unor asemenea companii (a se vedea Fayed c. Marii Britanii, hotărârea din 21 septembrie 1994, Seria A nr. 294-B, p. 53, § 75). Totuşi, adiţional interesului public în dezbateri deschise vizavi de practicile comerciale, există un interes competitiv în protejarea succesului comercial şi viabilităţii companiilor, pentru beneficiul acţionarilor şi angajaţilor, precum şi pentru bunăstarea economică la general. Prin urmare, statul se bucură de o marjă de apreciere în legătură cu mijloacele puse la dispoziţie, potrivit legislaţiei naţionale, companiilor ca acestea să conteste veridicitatea şi limitele prejudiciului alegaţiilor care comportă riscul afectării reputaţiei lor (a se vedea Markt Intern Verlag GmbH şi Klaus Beermann c. Germaniei, hotărârea din 20 noiembrie 1989, Seria A nr. 165, p. 19-21, §§ 33-38).

34.  Curtea este conştientă că, în prezenta cauză, compania D.H. nu putea fi considerată drept o companie mare similară celei din cauza Steel şi Morris (precitată). Prin urmare, ea se bucură de o protecţie relativ ridicată a reputaţiei sale. Cu toate acestea, Curtea consideră că, atunci când o companie privată decide să participe la tranzacţii care implică fonduri publice considerabile, aceasta voluntar se expune la o scrutare sporită din partea opiniei publice. În particular, dacă există alegaţii precum că asemenea tranzacţii au dăunat finanţelor publice, o companie trebuie să accepte critica publică (a se vedea paragraful 30 supra). Curtea notează că, în prezenta cauză, opinia publică putea legitim fi interesată în integritatea tranzacţiei întrucât autorităţile publice au omis să comunice careva detalii cu privire la achiziţionarea autoturismelor şi, mai mult, întrucât directorul D.H. ocupa o importantă funcţie consultativă în cadrul Guvernului (a se vedea paragraful 12 supra).

35.  În egală măsură, Curtea notează că, exact ca şi instanţele judecătoreşti naţionale, Guvernul s-a bazat pe un pe fragment din propoziţia scoasă din context în vederea demonstrării faptului că ingerinţa în drepturile publicaţiei periodice reclamante a fost necesară (a se vedea paragrafele 13, 15 şi 25 supra). În acest sens, Curtea reiterează că trebuie să “examineze ingerinţa reclamată în lumina cauzei per ansamblu” (a se vedea, inter alia, Observer şi Guardian c. Marii Britanii, hotărârea din 26 noiembrie 1991, Seria A nr. 216, § 59). Fragmentul din propoziţie pe care s-au bazat autorităţile naţionale putea într-adevăr să creeze impresia pentru autor că compania D.H. a dat mită Preşedintelui Republicii Moldova, care este o alegaţiei faptică gravă. Totuşi, când este citit în ansamblu, paragraful dezvăluie paşii destul de vaşti întreprinşi de publicaţia periodică reclamantă pentru a-l preveni pe cititor asupra caracterului nesigur al zvonului asupra căruia relata (a se vedea paragraful 15 supra).

36.  În acest context, Curte reiterează că, în calitatea sa de “câine de pază”, reportajele mijloacelor mass-media asupra “'relatărilor' sau 'zvonurilor' - provenind de la alte persoane decât reclamantul - sau asupra 'opiniei publice'” trebuie să fie protejate unde nu sunt complet lipsite de bază faptică (a se vedea Thorgeir Thorgeirson c. Islandei, hotărârea din 25 iunie 1992, Seria A nr. 239, § 65). Lipsa oricărei informaţii detaliate despre tranzacţie fie de la Guvern sau fie de la compania D.H., în pofida încercărilor publicaţiei periodice reclamante de a obţine asemenea detalii, şi alte fapte necontestate ce pun în discuţie dubii legitime în legătură cu legitimitatea tranzacţiei (a se vedea paragrafele 8, 12 şi 32 supra), putea rezonabil să-l fi îndemnat pe jurnalist să relateze asupra oricărei informaţii disponibile, inclusiv asupra zvonurilor neconfirmate.

37.  Mai mult cat atât, Curtea consideră că doar o singură propoziţie din fragmentul pe care s-au bazat instanţele judecătoreşti naţionale, şi anume, alegaţia de mituire, putea eventual fi considerată ca declaraţie faptică. În acest sens, Curtea reiterează că în practica sa ea “a făcut distincţie dintre declaraţii faptice şi judecăţi de valoare. În timp ce existenţa faptelor poate fi demonstrată, veridicitatea judecăţilor de valoare nu este susceptibilă dovedirii. Cerinţa dovedirii veridicităţii unei judecăţi de valoare este imposibil de a fi realizată şi încalcă însăşi libertatea de opinie, care este o componentă fundamentală a dreptului garantat de articolul 10” (a se vedea Jerusalem c. Austriei, nr. 26958/95, § 42, CEDO 2001 II, şi Busuioc c. Moldova, nr. 61513/00, § 61, 21 decembrie 2004). Cât priveşte porţiunea din propoziţie unde se pretinde că Preşedintele Republicii Moldova ar fi dorit sau ar fi intenţionat sau care ar fi fost atitudinea sa faţă de o companie privată, este o judecată de valoare care nu poate fi dovedită întrucât nici o persoană cu excepţia însăşi a Preşedintelui putea şti cu certitudine, iar acesta nu a exprimat vreo opinie în public.

38.  Curtea notează că articolul a fost scris în contextul următoarelor alegeri şi că, deopotrivă, a pus în discuţie posibilele motive politice pentru achiziţionarea autoturismelor şi a îndemnat expres alegătorii să-i pedepsească, în timpul alegerilor, pe cei de la putere responsabili pentru corupţie la nivel de stat (a se vedea paragraful 8 supra). Astfel, articolul includea exprimarea politică critică pentru Guvern, exprimare în legătură cu care “limitele criticii admisibile sunt mai largi” (a se vedea Castells c. Spaniei, hotărârea din 23 aprilie 1992, Seria A nr. 236, § 46).

39.  În final, Curtea notează că, publicaţiei periodice reclamante i s-a dispus să plătească o amendă de 8 430 EUR, drept rezultat al căreia publicaţia periodică a fost obligată să-şi înceteze activitatea (a se vedea paragraful 24 supra), un fapt necontestat de Guvern. În timp ce gravitatea amendei nu este relevantă pentru rezultatul prezentei cauze, Curte ia act de efectul de îngheţ al acesteia asupra publicaţiei periodice reclamante, şi de faptul că aplicarea sa a fost capabilă “să descurajeze dezbateri deschise pe chestiuni de interes public” (a se vedea Thorgeir Thorgeirson, precitată, § 68, şi Cumpǎnǎ şi Mazǎre c. României [MC], nr. 33348/96, § 114, CEDO 2004 XI) prin reducerea întru-totul la tăcere a unei voci disidente.

40.  În lumina celor enunţate şi ţinând cont de buna credinţă a publicaţiei periodice în relatarea unei chestiuni de veritabil interes public, de baza faptică şi de lipsa cărorva detalii despre tranzacţia dintre D.H. şi


Guvern, care fac legitime dubiile vizavi de legalitatea acesteia, precum şi în lumina omisiunii instanţelor judecătoreşti naţionale de a examina vreunul din aceste elemente în hotărârile lor, Curtea consideră că ingerinţa în dreptul publicaţiei periodice la libertatea de exprimare nu a fost “necesară într-o societate democratică”.

41.  În consecinţă, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenţie.


III.  APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE

42.  Articolul 41 din Convenţie prevede

“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A.  Prejudiciul

43.  Publicaţia periodică reclamantă a pretins 25 000 EUR pentru prejudiciul material şi moral. Ea s-a referit la încetarea activităţii publicaţiei periodice urmare a îngheţării contului său bancar şi obligării la plata unor prejudicii substanţiale. În suportul pretenţiilor sale publicaţia periodică reclamantă a prezentat declaraţiile sale fiscale pentru anii 2003 şi 2004, potrivit cărora ea a avut rezultate financiare în sumă de 85 000 EUR şi a obţinut un profit de 19 499 EUR în 2003. Totuşi, ea a pierdut 1 607 EUR în 2004, pe motivul ridicării banilor de pe contul său şi cheltuielilor suportate, în pofida unor rezultate financiare în sumă de 47 895 EUR în primele cinci luni ale acelui an până la paralizarea activităţii sale. În plus, pe parcursul primelor cinci luni ale anului 2004 au fost semnate contracte cu terţe persoane, care garantau publicaţiei periodice reclamante viitoare rezultate financiare în sumă de 7 100 EUR. Nici o plată datorată nu a fost efectuată, pe motivul încetării de facto a activităţii publicaţiei periodice reclamante.

44.  Guvernul a susţinut că nici o compensaţie nu era datorată publicaţiei periodice reclamante, deoarece nu a avut loc nici o încălcare a drepturilor sale garantate de Convenţie şi pe motiv că nici un prejudiciu nu a fost cauzat publicaţiei periodice reclamante ca rezultat al propriilor sale acţiuni abuzive şi neprofesionale. De asemenea, acesta nu a fost de acord cu suma pretinsă şi a declarat că publicaţia periodică reclamantă nu era îndreptăţită să o recupereze în lipsa oricărei dovezi a prejudiciului. Guvernul s-a referit la jurisprudenţa Curţii prin care au fost acordate sume mai mici decât cea pretinsă de publicaţia periodică reclamantă. În particular, în Kommersant Moldovy c. Moldovei (nr. 41827/02, 9 ianuarie 2007), a fost acordată suma de 8 000 EUR, iar sancţiunea aplicată reclamantului a fost mult mai dură (închiderea publicaţiei periodice) în comparaţie cu amenda din prezenta cauză. Guvernul a solicitat Curţii să respingă pretenţia publicaţiei periodice reclamante sau să declare că constatarea unei încălcări constituie o satisfacţie echitabilă suficientă.

45.  Curtea notează că, în timp ce Guvernul contestă în principiu dreptul publicaţiei periodice la despăgubiri şi suma pretinsă, acesta nu a dat careva detalii sau argumente pentru a demonstra că calculele efectuate de publicaţia periodică reclamantă erau incorecte. Curtea notează că declaraţiile fiscale prezintă suportul speranţei publicaţiei periodice reclamante de a obţine profituri excedând 25 000 EUR. Totuşi, ea consideră că dovada prezentată nu poate servi temei pentru furnizarea unui cuantum precis al profiturilor pierdute, întrucât performanţa economică a publicaţiei periodice reclamante putea să varieze pe parcursul celor patru ani în discuţie (a se vedea Kommersant Moldovy, precitată, § 47).

46.  Efectuând o apreciere în ansamblu pe o bază echitabilă şi ţinând cont de pretenţia generală a publicaţiei periodice reclamante pentru prejudiciul moral, Curtea acordă publicaţiei periodice reclamante 12 000 EUR (a se vedea Ukrainian Media Group c. Ucrainei, nr. 72713/01, § 75, 29 martie 2005).

B.  Costuri şi cheltuieli

47.  Avocatul publicaţiei periodice reclamante a pretins 5 080 EUR pentru costurile şi cheltuielile suportate în faţa Curţii, dintre care 5 000 EUR taxe de reprezentare. Publicaţia periodică reclamantă şi avocatul său au solicitat că orice sumă acordată cu titlu de taxe de reprezentare să fie direct virată pe contul avocatului, dat fiind posibilele dificultăţi în obţinerea banilor în circumstanţele specifice ale prezentei cauze.

48.  Avocatul a prezentat o listă detaliată a orelor prestate şi un contract potrivit cărora taxa per oră de reprezentare era de 50-100 EUR, în dependenţă de activitate. El a susţinut că numărul de ore petrecut asupra cauzei nu era excesiv şi era justificat de complexitatea acesteia, precum şi de faptul că observaţiile au fost scrise în limba engleză.

49.  Cât priveşte taxa per oră de 60 EUR, avocatul a declarat că aceasta era în limitele taxelor per oră recomandate de Baroul Avocaţilor din Moldova, care erau între 40-150 EUR.

50.  Guvernul a contestat suma pretinsă pentru reprezentare. El a declarat că aceasta era excesivă şi a susţinut că suma pretinsă de avocat nu era în realitate suma plătită lui de către publicaţia periodică reclamantă. Guvernul a disputat numărul de ore prestat de avocatul publicaţiei periodice reclamante şi taxa per oră încasată de acesta. În egală măsură, acesta a susţinut că taxele recomandate de Baroul Avocaţilor din Moldova erau prea înalte în comparaţie cu salariul mediu lunar în Republica Moldova şi a indicat asupra caracterului necomercial al organizaţiei Juriştii pentru Drepturile Omului.

51.  Curtea reiterează că, pentru rambursarea costurilor şi cheltuielilor potrivit articolului 41, ea trebuie să stabilească dacă acestea au fost real şi necesar suportate şi dacă au fost rezonabile ca cuantum (a se vedea, de exemplu, Amihalachioaie c. Moldovei, nr. 60115/00, § 47, CEDO 2004 ...).

52.  În prezenta cauză, ţinând cont de lista detaliată prezentată şi de complexitatea cauzei, Curtea acordă publicaţiei periodice reclamante suma de 1 800 EUR pentru costuri şi cheltuieli.

C.  Penalităţi

53.  Curtea consideră oportun ca penalitatea de întârziere să fie bazată pe rata limită a dobânzii Băncii Centrale Europene, căreia urmează să i se adune trei procente.

DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE

1.  Decide să radieze de pe lista cauzelor sale cererea în partea ce ţine de plângerea depusă de dna Alina Anghel;


2.  Declară admisibilă cererea în partea ce ţine de publicaţia periodică reclamantă;
3.  Susţine că a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenţie;
4.  Susţine

(a)  că statul reclamat trebuie să plătească publicaţiei periodice reclamante, în decurs de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă potrivit articolului 44 § 2 din Convenţie următoarele sume, care urmează a fi convertite în valuta naţională a statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data executării hotărârii:

(i) 12 000 EUR (douăsprezece mii euro) cu titlu de prejudiciu material şi moral;

(ii) 1 800 EUR (o mie opt sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli;

(iii) orice taxă care poate fi încasată la sumele de mai sus;

(b)  că din momentul expirării celor trei luni sus menţionate până la data executării trebuie să fie achitată o rată simplă a dobânzii la sumele de mai sus egală cu rata limită de împrumut a Băncii Centrale Europene pentru perioada de întârziere plus trei procente;


5.  Respinge restul pretenţiilor publicaţiei periodice reclamante de satisfacţie periodică.

Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 27 noiembrie 2007, potrivit articolului 77 §§ 2 şi 3 Regulamentul Curţii.



T.L. Early Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte
Kataloq: file
file -> Fövqəladə hallar və həyat fəaliyyətinin təhlükəsizliyi”
file -> Azərbaycan Respublikası Kənd Təsərrüfatı Nazirliyi Azərbaycan Dövlət Aqrar Universiteti adau-nun 80 illik yubileyinə həsr edilir adau-nun elmi ƏSƏRLƏRİ g əNCƏ 2009, №3
file -> Ümumi məlumat Fənnin adı, kodu və kreditlərin sayı
file -> Mühazirəotağı/Cədvəl I gün 16: 40-18: 00 #506 V gün 15: 10-16: 30 #412 Konsultasiyavaxtı
file -> Mühazirə otağı/Cədvəl ivgün saat 13 40 15 00 otaq 410 Vgün saat 13 40 15 00
file -> TƏDRİs plani iXTİsas: 050407 menecment
file -> AZƏrbaycan respublikasi təHSİl naziRLİYİ XƏZƏr universiteti TƏHSİl faküLTƏSİ
file -> Mühazirə otağı/Cədvəl Məhsəti küç., 11 (Neftçilər kampusu), 301 n saylı otaq Mühazirə: Çərşənbə axşamı, saat 16. 40-18. 00

Yüklə 66,52 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə