Cererea de înfiinţarea a popririi asiguratorii se soluţionează potrivit regulilor aplicabile sechestrului asigurator reglementate de art. 952 Cod procedură civilă – actualul art. 953 din acelaşi cod


(Decizia nr. 1810/R-cont/02 Noiembrie 2015)



Yüklə 1,38 Mb.
səhifə12/24
tarix31.10.2017
ölçüsü1,38 Mb.
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   24

(Decizia nr. 1810/R-cont/02 Noiembrie 2015)
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 20.03.2013, reclamanţii PV - Preşedinte al Sindicatului Revoluţionarilor din România-Decembrie 1989 Filiala Argeş, ş.a. au chemat în judecată pe pârâţii Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 pentru a fi obligaţi să le fie recunoscută calitatea de revoluţionari eliberând şi certificate din care să rezulte calitatea de revoluţionari, luptător remarcat pentru fapte deosebite.

Prin sentinţa nr.106/17.04.2013, Curtea de Apel Piteşti, reţinând prevederile art.26 din Legea nr.341/2004, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Argeş.

Astfel învestit, prin sentinţa nr.705/14.03.2014, Tribunalul Argeş a respins ca inadmisibilă acţiunea, reţinând că nu au fost respectate prevederile art.7 din Legea nr.554/2004.

Prin decizia nr.5017/11.12.2014, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul reclamanţilor, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând incidenţa art.488 alin.1 pct.5 NCPC.

În rejudecare, prin sentinţa nr.299 din 13 martie 2015, Tribunalul Argeş a admis acţiunea şi cererea de intervenţie şi a obligat pe pârâţi să recunoască reclamanţilor şi intervenienţilor calitatea de revoluţionar şi să le elibereze certificate de revoluţionar, luptător remarcat prin fapte deosebite.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi respingerea în tot a acţiunii reclamanţilor.

În motivare, se arată că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material fiind incident art.488 pct.8 NCPC, impunându-se casarea şi respingerea cererii.

Urmarea verificării evidenţelor Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, a rezultat că reclamanţilor nu le-a fost conferit, în temeiul Legii nr.42/1990, titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”. Numele petenţilor nu se regăsesc publicate în niciun Monitor oficial al României, ca posesori ai brevetelor de atestare a titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, rezultând că nu figurează cu certificate doveditoare a calităţii de revoluţionar pentru nicio calitate.

În ce priveşte solicitarea petenţilor de a le fi recunoscută calitatea de revoluţionar eliberându-li-se certificate din care să rezulte calitatea de revoluţionar pentru calitatea de „Luptător remarcat pentru fapte deosebite” se susţine că sunt incidente prevederile art.10-18 din Normele Legii nr.341/2004, aprobate prin H.G. nr.1412/2004, iar nu cele ale art.19 alin.1 şi 3 din Legea nr.341/2004 sau ale Legii nr.178/2012.

Persoanele la care se referă legea trebuiau să depună dosare de preschimbare a certificatului de revoluţionar obţinute în baza Legii nr.42/1990 la sediul Secretariatului, în termenul prevăzut de norma imperativă, respectiv 30.04.2009, însă reclamanţii nu figurează cu cereri sau dosare de preschimbare a certificatelor de revoluţionar la sediul instituţiei recurente.

Prevederile art.18-24 din Legea nr.341/2004 se aplică persoanelor care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, în acest sens legea prevăzând doar posibilitatea constatării calităţii de persoană care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, sau a calităţii de soţ a unei asemenea persoane. Constatările se fac de către direcţiile de muncă şi protecţie socială judeţene, pe baza avizului consultativ al Asociaţiei „15 noiembrie 1987” astfel că legea nu permite recunoaşterea calităţii de luptător remarcat prin fapte deosebite a acestor categorii de persoane.

Sentinţa este nelegală, deoarece se procedează la o analiză simplistă a situaţiei de fapt, a actelor şi lucrărilor dosarului, fără a se observa că persoanelor care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, nu le poate fi constatată calitatea de luptător remarcat prin fapte deosebite, ci doar calităţile prevăzute la art.19 alin.1 şi 3 din Legea nr.341/2004.

Art.7 din H.G. nr.1412/2004 interzice acordarea de noi titluri şi calităţi de revoluţionar, astfel că în mod greşit şi cu încălcarea legii a fost admisă acţiunea.

Sindicatul Revoluţionarilor din România-Decembrie 1989-Filiala Argeş, prin Preşedinte PV a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Se arată că situaţia reclamanţilor este aceeaşi cu cei de la Braşov cu menţiunea că în anul 1987 a avut loc o revoltă, iar nu o revoluţie, termenul prevăzut de art.25 din Legea nr.178/2012, 31.12.2012, a fost respectat de către reclamanţi, din înscrisurile depuse la dosar instanţa reţinând corect că cererea este întemeiată, obligând pe pârâţi să recunoască reclamanţilor calitatea de revoluţionar, să le elibereze certificate de revoluţionar-luptător remarcat prin fapte deosebite.

Cele două autorităţi nu au invocat nicio excepţie şi nicio apărare, mai mult Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989 nu a declarat recurs, fiind forul superior SSPR în rezolvarea problemelor revoluţionarilor.

Se solicită respingerea recursului ca tardiv şi nefondat.

La 11.09.2015, Sindicatul Revoluţionarilor din România-Decembrie 1989-Filiala Argeş, prin Preşedinte PV a formulat precizări asupra excepţiei tardivităţii recursului (fila 50).

A fost depusă la dosar adresa nr.15825/27.05.2015 (filele 56-57).

În cauză un membru al completului a formulat cerere de abţinere, respinsă prin încheierea din 2.11.2015.

La 2.11.2015, Sindicatul Revoluţionarilor din România-Decembrie 1989-Filiala Argeş, prin Preşedinte PV a depus note de şedinţă (fila 85).

La acelaşi termen, Curtea, faţă de dispoziţiile art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004, reţinând completarea prevederilor Legii contenciosului administrativ cu cele ale noului Cod de procedură civilă, a constatat îndeplinite condiţiile formale ale recursului, potrivit art.486 NCPC.

La acelaşi termen, faţă de susţinerile din întâmpinare şi din precizări (filele 45 verso şi 50 dosar recurs), Curtea a luat în discuţie excepţia tardivităţii recursului declarat de către Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Curtea reţine că potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă, în materia contenciosului administrativ poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Sentinţa nr.229/13.03.2015 a fost trimisă iniţial spre comunicare pârâtului-recurent la data de 14.04.2015 (fila 81 dosar fond), însă procedura nu s-a putut realiza, agentul arătând că s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii actului de procedură, returnând la instanţă actele.

Comunicarea la sediul din Bucureşti, Piaţa Presei Libere a fost realizată la 28.04.2015 (fila 88 dosar fond), iar recursul a fost trimis pe fax la 13 mai 2015, fiind înregistrat în data de 14 mai 2015 la instanţă (fila 2 dosar recurs).

În aplicarea art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004, art.182, art.184 NCPC şi art.20 din Legea nr.554/2004, cum termenele curg de la comunicare, Curtea reţine că recursul a fost depus cu respectarea termenului prevăzut de lege, în ultima zi a acestuia, respectiv 14 mai 2015.

Ca atare, excepţia tardivităţii formulării recursului se va respinge.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma temeiurilor de drept prevăzute de NCPC faţă de data sesizării instanţei şi a criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil, din perspectiva cadrului procesual subiectiv, Curtea constată că deşi cererea a fost formulată iniţial de către Preşedintele Sindicatului Revoluţionarilor din România-Decembrie 1989-Filiala Argeş, alături de alte persoane, membri, Sindicatul cu sediul în Bucureşti a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamanţilor în faţa instanţei de recurs în primul ciclu procesual (fila 45), cererea fiind anulată pentru lipsa motivării prin încheierea din 13.11.2014.

În rejudecare, Sindicatul Revoluţionarilor din România-Decembrie 1989-Filiala Argeş a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamanţilor, încuviinţată în principiu şi admisă prin sentinţa atacată.

În ce priveşte cadrul procesual subiectiv-pasiv, Curtea constată că cererea a fost formulată împotriva SSPR-Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi CPRD-Comisia Parlamentarilor pentru Problemelor Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Însă, calitatea procesuală pasivă a acestor autorităţi este determinată de prevederile art.11 din Legea nr.341/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, care reglementează în atribuţiile Comisiei parlamentare pentru controlul aplicării Legii nr.42/1990 care devine "Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989", avizarea propunerilor Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 privind preschimbarea certificatelor, respectiv soluţionarea contestaţiilor prevăzute la art.9 alin.(5) şi avizarea iniţiativelor legislative cu referire la Revoluţia română din decembrie 1989.

Deşi Comisia a fost chemată în judecată de către reclamanţi, aceasta poate sta în judecată numai în raport de atribuţiile expres prevăzute de lege, referitor la preschimbarea certificatelor şi soluţionarea contestaţiilor referitoare la acestea. Or, în cauză, reclamanţii nu au solicitat preschimbarea certificatului, ci recunoaşterea calităţii de revoluţionar şi eliberarea unor certificate care să ateste această calitate, aşa cum se susţine şi în recurs, reclamanţii nefiind menţionaţi în evidenţele SSPR, în temeiul Legii nr.42/1990 nefiind beneficiarii titlului de luptători pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.

Pe de altă parte, chiar dacă se reţine că împotriva refuzului Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 s-a formulat contestaţie în faţa Comisiei, atare procedură nu poate avea în vedere decât preschimbarea certificatelor iar nu situaţia în care petenţii nu se încadrează în ipoteza reglementată de art.9 din Legea nr.341/2004. Legea se referă la conferirea titlurilor instituite la art.3 alin.1, numai în funcţie de calităţile şi titlurile atestate, potrivit Legii nr.42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (art.3 alin.2 din Legea nr.341/2004).

În acest context, văzând şi prevederile art.60 NCPC, Curtea nu poate reţine susţinerea din întâmpinare referitoare la faptul că cea de-a doua autoritate chemată în judecată nu a declarat recurs împotriva sentinţei.

Pe fond, în temeiul art.22 NCPC, Curtea constată că motivele invocate de recurent sunt încadrabile în dispoziţiile art.488 alin.1 pct.8 NCPC, respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Tribunalul a reţinut că reclamanţii s-au adresat pârâţilor potrivit Legii nr.178/2012 cu cereri şi memorii însă nu au primit o soluţie favorabilă fiind nevoiţi să se adreseze instanţei, la dosarul cauzei regăsindu-se toate înscrisurile prevăzute de Legea nr.341/2004, depuse în termenul prevăzut de Legea nr.178/2012, care reglementează termenul final de solicitare a constatării calităţii de revoluţionar şi de depunerea documentelor în acest sens, respectiv 31.12.2012.

A reţinut expres tribunalul că adresele înregistrate sub nr.3393, nr.3394/8.11.2012, nr.42/3.12.2012, nr.42/1936 şi nr.42/1280/17.12.2012, relevă faptul că toate aceste solicitări au fost formulate în termen.

Asupra soluţiei pronunţate, Curtea constată că tribunalul s-a raportat la o dispoziţie normativă neaplicabilă în cauză, fiind incident art.488 alin.1 pct.8 NCPC.

Dincolo de faptul că reclamanţii nu solicită preschimbarea certificatelor de revoluţionar, ci recunoaşterea acestei calităţi, faţă de Revoluţia desfăşurată în decembrie 1989, se constată că tribunalul a analizat cererea acestora în raport cu dispoziţiile aplicabile persoanelor care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

Astfel, Legea nr.178/2012 privind completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr.341/2004, a introdus în Legea nr.341/2004 privind recunoştinţa faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, articolul 25 potrivit cu care „termenul final de solicitare a constatării calităţii menţionate la art.19 alin.1 sau (3) şi de depunere a documentelor menţionate la art.19 alin.2 ori (4) este de 31 decembrie 2012. Termenul prevăzut la alin.1 este termen de decădere."

Ca atare, textul art.25 din Legea nr.341/2004 instituie termenul final, de decădere, 31 decembrie 2012, pentru solicitarea constatării calităţii menţionate la art.19 alin.1 sau (3) şi de depunere a documentelor menţionate la art.19 alin.2 ori (4), aceste dispoziţii normative având în vedere numai ipoteza persoanelor care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 respectiv soţii acestor persoane.

Or, reclamanţii nu au învederat instanţei o asemenea ipoteză, susţinând că trebuie să li recunoască, în temeiul Legii nr.341/2004, calitatea de revoluţionar, luptător remarcat prin fapte deosebite, deoarece toţi reclamanţii sunt revoluţionari ai Revoluţiei din decembrie 1989.

Pentru aceştia însă legea prevede în art.91 termenul final de solicitare a preschimbării certificatelor doveditoare calităţii de revoluţionar ca fiind 30 aprilie 2009, iar termenul final de depunere a documentelor solicitate pentru completarea dosarelor de preschimbare a certificatelor de revoluţionar, în vederea îndeplinirii condiţiilor stabilite prin lege, este 30 aprilie 2009.

De altfel, înşişi reclamanţii arată că sunt revoluţionari ai Revoluţiei din decembrie 1989, aflându-se în aceeaşi situaţie ca şi persoanele care au participat la revolta din 1987 la Braşov, însă, aceştia, deşi nu aveau calitatea de revoluţionari conform Legii nr.42/1994, au obţinut drepturile în baza Legii nr.341/2004, modificată prin Legea nr.178/2012.

Opţiunea legiuitorului cu privire la modul de reglementare a situaţiei diferitelor categorii de revoluţionari nu poate constitui discriminare în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, în condiţiile în care, pe de o parte, aceasta nu poate fi operată prin lege (art.2 alin.3 din O.G. nr.137/2000, aşa cum a fost acesta analizat în Decizia de neconstituţionalitate nr.819/2008), iar pe de altă parte, reclamanţii au avut la dispoziţie prevederile Legii nr.42/1990, fără a dovedi că au sesizat autorităţile competente în aplicarea acestui act normativ.

În răspunsurile acordate de către SSPR şi Comisie se face vorbire despre termenul de depunere a cererilor de preschimbare, dar şi despre faptul că reclamanţii nu deţin certificat în baza Legii nr.42/1990 pentru a deveni incidente prevederile Legii nr.341/2004 (filele 16, 18 şi 20 dosar fond).

Ca atare, nu se poate reţine că reclamanţii au urmat procedura prevăzută de lege pentru recunoaşterea calităţii de revoluţionar, termenul din decembrie 2012 fiind prevăzut numai pentru persoanele care au participat la revolta din 1987 la Braşov, la care legea iniţială nu se referea, astfel că cererea acestora nu poate fi primită.

Pe lângă faptul că tribunalul reţine în mod greşit că solicitările înregistrate în anul 2012 au fost formulate în termen, deşi acesta nu se aplică reclamanţilor, procedează mai departe la analizarea situaţiei reclamanţilor constatând că prin înscrisurile depuse de aceştia s-a făcut dovada participării la Revoluţia din decembrie 1989, deşi instanţa nu avea posibilitatea să treacă peste normele instituind proceduri de urmat şi termene în vederea recunoaşterii acestei calităţi.

Cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamanţilor nu poate fi primită, faţă de dispoziţiile art.63 raportat la art.61 alin.3 din NCPC, în condiţiile în care se constată faptul că reclamanţii nu au respectat termenul prevăzut de lege pentru recunoaşterea calităţii învederate în cererea principală.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.496, art.182, art.184 NCPC şi art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea a respins excepţia tardivităţii recursului, a admis recursul, a casat sentinţa şi în rejudecare a respins cererea principală şi cererea de intervenţie.


9. O cerere prin care se tinde la obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire se supune aceleiaşi proceduri de soluţionare în faţa instanţei de judecată ca şi cererea prin care o persoană nemulţumită de conţinutul unei decizii de această natură solicită instanţei cenzurarea ei.
Art.35 din Legea nr.165/2013

Art. 457 Noul Cod de procedură civilă
Potrivit art.35 din Legea nr.165/2013 „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului”.

Aşadar, calea de atac permisă de lege pentru cenzurarea unei hotărâri pronunţate asupra cererii de chemare în judecată prin care se solicită emiterea titlului de despăgubire este apelul şi nu recursul.

Potrivit art.457 Noul Cod de procedură civilă - în forma sa în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată - „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. (3) Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege”.

Semnificaţia art.457 alin.1 NCPC referitoare la legalitatea căii de atac este aceea că în concursul dintre o menţiune greşită în dispozitivul hotărârii cu privire la denumirea, condiţiile şi termenul în care poate fi atacată o hotărâre judecătorească şi dispoziţia legală care reglementează aceste aspecte, are prioritate cea din urmă, iar nu dispoziţia judecătorului, alin.2 şi 3 ale aceleiaşi norme asigurând caracterul efectiv a reglementării din alin.1. Aşadar, menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii nu are niciun efect asupra dreptului părţii de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Norma dă expresie principiului că o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă, astfel că instanţa învestită cu soluţionarea ei nu va mai fi îndreptăţită să o convertească într-o cale de atac admisibilă, invocând eventual dispoziţiile art.152 NCPC. Legiuitorul a avut însă în vedere şi necesitatea ca drepturile părţilor să nu fie prejudiciate, asigurând, prin alin.3, acestora posibilitatea de a-şi adapta conduita procesuală la dispoziţiile legii, ceea ce răspunde pe deplin rigorilor unei proceduri echitabile.

Nu se poate susţine că astfel se goleşte de conţinut dispoziţia din art.152 NCPC, întrucât textul are în vedere numai posibilitatea în care partea a denumit greşit calea de atac, în timp ce hotărârea judecătorească a indicat-o în mod corect, situaţie în care instanţa învestită cu soluţionarea ei o poate califica potrivit dispoziţiilor legale incidente, caz în care prevederile art.457 NCPC nu devin aplicabile.

O altă interpretare a dispoziţiilor legale precitate ar avea drept consecinţă, fie să se accepte că norma cuprinsă în art.457 din noul Cod de procedură civilă este inutilă, neputând să se aplice niciodată sau, să se accepte aplicarea acesteia, numai după ce instanţa face o evaluare a soluţiei ce urmează să o pronunţe, observând, eventual, în ce măsură se produce o vătămare a promotorului căii de atac, vătămare determinată de eroarea instanţei. Or, în această din urmă situaţie, instanţa ce soluţionează calea de atac trebuie să statueze mai întâi asupra soluţiei ce urmează să o pronunţe şi numai apoi asupra posibilităţii sau nu de calificare în condiţiile art.152 din noul Cod de procedură civilă, ceea ce nu poate fi admis.
(Decizia nr. 1989/R-CONT/02 Decembrie 2015)
Prin acţiunea înregistrată la data de 14.08.2014, reclamanta Bodia Ileana, prin procurator BD a chemat în judecată pe pârâţii CLFF Bascov, CJFF Argeş prin prefect, ANRP Bucureşti şi CNCI Bucureşti, solicitând obligarea primei pârâte să transmită dosarul de despăgubiri către cea de-a doua pârâtă, obligarea celei de-a doua pârâte să solicite dosarul , să-l înregistreze şi să-l înainteze către ANRP Bucureşti şi obligarea acesteia din urmă să înregistreze şi să primească dosarul. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei CNCI Bucureşti să emită decizia şi titlul de despăgubiri şi să facă evaluarea prin aplicarea grilei notariale.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că autoarea acesteia a fost proprietara unui teren în suprafaţă de 2.432 mp situat pe raza Municipiului Piteşti, iar pârâtele refuză să efectueze demersurile legale pentru emiterea titlului de despăgubiri.

Prin sentinţa nr. 301/13.03.2015, Tribunalul Argeş - Secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile privind prematuritatea şi lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi acţiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs BD, cesionar-procurator pentru BI şi AM, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

În criticile formulate se arată că nu se poate primi susţinerea CLFF Bascov în întâmpinare ca noua lege stopează cursul normal al depunerii dosarului de despăgubiri anexa 23 la CJFF Argeş respectiv înregistrarea lui la ANRP iar pentru soluţionare trebuie aşteptată întocmirea balanţei la nivelul comunei şi după ce vor fi centralizate la nivelul CJFF Argeş atunci va fi trimis dosarul la comisia judeţeană.

S-a cerut şi s-a admis atât de CLFF şi de CJFF prin hotărâri restitu­irea sub forma de despăgubiri nu sub forma „în natură”.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei ANRP cu privire la emiterea titlului de compensare de către ANRP se susţine că este întemeiată deoarece aceasta nu emite titlul de compensare respectiv decizia, cu privire la excepţia lipsei procesuale pasive a ANRP pt. plata efectiva a despăgubirilor deoarece plata o face Ministerul Finanţelor.

Solicită respingerea excepţiei de prematuritate, plata să se facă conform legii nr.165/2013.

În ceea ce priveşte excepţia invocată de ANRP privind necompetenţa materiale a instanţei învestite cu soluţionarea cererii de chemare în judecata solicită a fi respinsă.

Se susţine că în fapt autorul BF decedat a fost proprietarul unei suprafeţe de teren de 2432 mp conform hotărârii CJFF Argeş nr.24601 din 8.02.2013 (filele 13-14-15) iniţial pe raza comunei Bascov, iar în prezent actualmente aparţine de Piteşti în zona Rolast dincolo de calea ferata.

Singurul moştenitor după autorul BF este BI conform certificatului de moştenitor 850/1987, fila 36.

După emiterea hotărârii nr.24601 din 8.02.2013 CLFF Bascov era obligată să trimită dosarul CJFF Argeş pt. a fi trimis după aceea la ANRP Bucureşti spre a fi soluţionat. Nu a făcut acest lucru deşi vechea lege cât şi noua lege 165/20.05.2013 nu interziceau acest lucru. Ca dovada ANRP la notificarea din 13.01.2014 fila 2 nu comunică nimic scris.

Se solicită admiterea cererea aşa cum am formulată şi obligarea pârâtelelor CLFF Bascov - CJFF Argeş - ANRP Bucureşti - CNCI Bucureşti să efectueze şi să îndeplinească sarcinile, să emită actele administrative corespunzătoare fiecărei pârâte conform cerinţelor de mai sus în baza art. şi motivelor enunţate în motive.

Conform grilei notariale terenul se afla în zona „c” curţi construcţii având un preţ de 200 lei/mp, iar ca evaluare totală =1898 mp x 200 lei= 379.600 lei circa 83.355 euro.

Solicită instanţei a constata că poate să admită expertiza de specialitate valorica în vederea stabilirii cuantumului despăgubirii pentru a nu întârzia procesul de restituire, iar prin hotărârea ce se va da să fie obligate pârâtele:

- CLFF Bascov, prin primar ca preşedinte, să transmită dosarul de despăgubiri aşa cum este prezentat către CJFF Argeş în condiţia respectării Legii nr. 165/2013; -CJFF ARGEŞ prin prefect, ca preşedinte să ceara dosarul de la CLFF Bascov sa-l înregistreze şi sa-l transmită aşa cum este prezentat în instanţa către ANRP Bucureşti în condiţiile respectării Legii nr. 165/2013; -ANRP Bucureşti sa ceara de la CJFF Argeş sa înregistreze şi sa primească dosarul aşa cum este prezentat în instanţa, sa-i dea număr şi sa-l transmită la CNCI. De asemenea conform Legii nr. 165/2013 să emită titlul de plata total şi respectiv anuale începând cu 2017 în cote egale în 7 ani şi sa înainteze actele la Ministerul de Finanţe în vederea plaţii; CNCI Bucureşti să ceara, sa de


la ANRP dosarul de despăgubiri aşa cum este prezentat in
instanţă, conform Legii nr. 165/2013, şi să emită decizia şi titlul
de despăgubiri inclusiv evaluare conform art.21pct..6 prin aplicarea
grilei notariale (fila 43...45).

Instanţa de fond în mod corect a respins excepţiile privind prematuritatea emiterii deciziei pe puncte, a respins lipsa calităţii procesuale la toate pârâtele (deci sunt obligat la înaintarea dosarului de despăgubiri de la una la alta în ordinea citărilor ca pârâte).

Un al motiv de casare în parte a hotărârii date de instanţa pe fond este şi acela că deşi prin cererea din 20.01.2015 înainte de a se judeca pe fond s-a cerut introducerea în cauza a lui AM, cesionar apărut între timp de la depunerea cererii iniţiale pana la judecarea pe fond, instanţa de fond a omis atât a-l cita şi introduce în cauza cat şi a se pronunţa pe cererea lui.

La 24.04.2015 pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat recurs, în temeiul art. 488 pct. 3 şi 8 NCPC, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive privind emiterea deciziei de compensare.

Susţine recurenta că, deşi ANRP a asigurat organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în prezent asigură Secretariatul CNCI aceste atribuţii nu îi conferă ANRP emiterea titlului de despăgubire sau a deciziei de compensare. Potrivit Legii nr. 165/2013 s-a înfiinţat Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Sunt învederate dispoziţiile art. 17 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 21- 26, art. 31 şi art. 41 din actul normativ menţionat.

Recurenta menţionează că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP cu privire la plata efectivă a despăgubirilor, în raport de dispoziţiile legale în vigoare şi faţă de dispoziţiile art. 31 alin. 3 şi art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2013, ANRP nu mai are atribuţii privind plata despăgubirilor, aşa cum prevedea Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sarcina plăţii revenind în mod exclusiv Ministerului Finanţelor Publice.

Recurenta susţine şi că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii acţiunii cu privire la emiterea titlului de plată şi a plăţii efective a sumei ce reprezintă despăgubiri pentru imobilul notificat.

În acest sens, recurenta susţine că procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 165/2013, iar reclamanta nu este nici titularul unei decizii de compensare potrivit prevederilor art. 21 alin. 8 din Legea nr. 165/2013 şi nici nu a înregistrat la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor un dosar de despăgubire, astfel că cererea acesteia de obligare a ANRP la emiterea titlului de plată şi la plata despăgubirilor este prematură.

La 24.04.2015 pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a formulat recurs, în temeiul art. 488 pct.8 NCPC, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a respins excepţia prematurităţii emiterii deciziei de compensare invocând dispoziţiile art. 34 alin.1 şi art. 35 alin. 2 din Lg. 165/2013

În motivare se arată că instanţa de fond, deşi nu precizează dispoziţiile art. 110 alin.3 din C. proc. civ., se prevalează de aceste dispoziţii atunci când respinge excepţia prematurităţii acţiunii invocată de CNCI.

Susţine recurenta că la data de 14.08.2014, când reclamanta a depus cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Argeş, Legea nr. 165/2013 era deja în vigoare, iar art. 34 alin. 1 din acest act normativ stabileşte un termen de 36 de luni de soluţionare de către CNCI a dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, astfel că orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 36 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.

Recurenţii BD, cesionar-procurator pentru BI şi AM, la termenul din 02.12.2015, prin cerere scrisă prin care au invocat excepţia de inadmisibilitate a căi de atac a recursului.

Examinând recursurile formulate Curtea constată următoarele:

La termenul de judecată din data de 02.12.2015 instanţa a pus în discuţie excepţia de inadmisibilitate a căi de atac prin prisma dispoziţiilor art. 457 .

Examinând calea de atac, în condiţiile art.248 Cod procedură civilă, instanţa urmează să verifice cu prioritate incidenţa în cauză a excepţiei de inadmisibilitate raportat la greşita calificare a căii de atac.

Sub acest aspect se va reţine faptul că instanţa de fond a stabilit că hotărârea este supusă recursului, cale de atac ce a fost exercitată cu această denumire şi de către AM, BD-procurator pentru BI, precum şi de pârâtele ANRP şi CNCI

Or, din examinarea cererii de chemare în judecată formulată la data de 14.08.2014, rezultă că obiect al acesteia este solicitarea reclamantului de a fi obligate pârâtele să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.

O astfel de cerere prin care se tinde la obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire se supune aceleiaşi proceduri de soluţionare în faţa instanţei de judecată ca şi cererea prin care o persoană nemulţumită de conţinutul unei decizii de această natură solicită instanţei cenzurarea ei.

Astfel, potrivit art.35 din Legea nr.165/2013 „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului”.

Aşadar, calea de atac permisă de lege pentru cenzurarea unei hotărâri pronunţate asupra cererii de chemare în judecată prin care se solicită emiterea titlului de despăgubire este apelul şi nu recursul.

Potrivit art.457 Noul Cod de procedură civilă - în forma sa în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată - „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. (3) Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege”.

Semnificaţia art.457 alin.1 NCPC referitoare la legalitatea căii de atac este aceea că în concursul dintre o menţiune greşită în dispozitivul hotărârii cu privire la denumirea, condiţiile şi termenul în care poate fi atacată o hotărâre judecătorească şi dispoziţia legală care reglementează aceste aspecte, are prioritate cea din urmă, iar nu dispoziţia judecătorului, alin.2 şi 3 ale aceleiaşi norme asigurând caracterul efectiv a reglementării din alin.1. Aşadar, menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii nu are niciun efect asupra dreptului părţii de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Norma dă expresie principiului că o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă, astfel că instanţa învestită cu soluţionarea ei nu va mai fi îndreptăţită să o convertească într-o cale de atac admisibilă, invocând eventual dispoziţiile art.152 NCPC. Legiuitorul a avut însă în vedere şi necesitatea ca drepturile părţilor să nu fie prejudiciate, asigurând, prin alin.3, acestora posibilitatea de a-şi adapta conduita procesuală la dispoziţiile legii, ceea ce răspunde pe deplin rigorilor unei proceduri echitabile.

Nu se poate susţine că astfel se goleşte de conţinut dispoziţia din art.152 NCPC, întrucât textul are în vedere numai posibilitatea în care partea a denumit greşit calea de atac, în timp ce hotărârea judecătorească a indicat-o în mod corect, situaţie în care instanţa învestită cu soluţionarea ei o poate califica potrivit dispoziţiilor legale incidente, caz în care prevederile art.457 NCPC nu devin aplicabile.

O altă interpretare a dispoziţiilor legale precitate ar avea drept consecinţă, fie să se accepte că norma cuprinsă în art.457 din noul Cod de procedură civilă este inutilă, neputând să se aplice niciodată sau, să se accepte aplicarea acesteia, numai după ce instanţa face o evaluare a soluţiei ce urmează să o pronunţe, observând, eventual, în ce măsură se produce o vătămare a promotorului căii de atac, vătămare determinată de eroarea instanţei. Or, în această din urmă situaţie, instanţa ce soluţionează calea de atac trebuie să statueze mai întâi asupra soluţiei ce urmează să o pronunţe şi numai apoi asupra posibilităţii sau nu de calificare în condiţiile art.152 din noul Cod de procedură civilă, ceea ce nu poate fi admis.

Pentru aceste considerente, recursurile au fost respinse ca inadmisibile, observându-se şi că părţilor le este recunoscut dreptul de a exercita calea de atac a apelului împotriva sentinţei nr. 301/13.03.2015 pronunţată de Tribunalul Argeş la în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.



Yüklə 1,38 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   24




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə