Cod-f-pc-4 revista presei


Ziua Mondială a Apei – 22 martie 2017 “Apa şi Apa uzată”



Yüklə 155,15 Kb.
səhifə6/9
tarix31.10.2017
ölçüsü155,15 Kb.
#23821
1   2   3   4   5   6   7   8   9

Ziua Mondială a Apei – 22 martie 2017 “Apa şi Apa uzată”


Deşi în fiecare moment al vieţii noastre aducem recunoaştere apei, „acest copil primordial”, o dată pe an avem privilegiul de a marca esenţa existenţei noastre într-un cadru larg, festiv, cu bucurie, dar şi cu multă responsabilitate. Această recunoaştere a determinat ca ziua de 22 martie să fie desemnată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite „Ziua Mondială a Apei”, fiind celebrată pentru prima dată în anul 1993, adică în urmă cu 25 de ani. În fiecare an, Organizaţia Naţiunilor Unite aduce în atenţie câte o temă de relevanţă mondială pentru a marca sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei. Anul 2017 abordează o temă de interes global “Apa şi Apa uzată“, având în vedere că ambele sectoare sunt interdependente şi într-o strânsă conexiune. Tema promovată anul acesta ne supune atenţiei legătura dintre apă şi apa uzată, împreună: factori de decizie, gospodari de apă, utilizatori de apă şi alţi factori interesaţi să contribuie la dezvoltarea de politici care să asigure o reală protecţie a resurselor de apă. Statisticile la nivel mondial arată că: 768 milioane de oameni nu au acces la surse de apă şi 2,5 miliarde de oameni nu au acces la sisteme de canalizare. Concluzia este mai mult decât evidentă: apa are un impact esenţial şi semnificativ în asigurarea calităţii vieţii! La nivel mondial, majoritatea apelor uzate din locuințe, orașe, industrie și agricultură se întorc în natură fără a fi epurate sau reutilizate – poluând mediul și pierzând substanțe nutritive importante, precum și alte materii recuperabile. În loc să irosim apele uzate, trebuie să reducem volumul acestora și să le reutilizăm. În cadrul locuințelor, putem reutiliza apele reziduale reciclate la udarea grădinilor și a terenurilor cultivate. În orașe, putem epura și utiliza apele uzate la udarea spațiilor verzi. În industrie și agricultură, apele uzate pot fi epurate și folosite ca ape de răcire sau ape pentru irigații. Exploatând această resursă prețioasă, vom face ca circuitul apei să devină mai eficient pentru toate viețuitoarele și vom contribui la îndeplinirea unui obiectiv de dezvoltare durabilă, care vizează reducerea la jumătate a volumului de ape uzate neepurate și intensificarea procesului de reciclare și reutilizare sigură a apei. Administraţia Bazinală de Apă Mureş depune eforturi considerabile în domeniul managementului resurselor de apă, în strânsă legătură cu prevederile legislative europene. În acest context, elaborarea Planului de Management şi a Planului de Amenajare, reprezintă documente strategice de importanţă bazinală, succesul implementării acestora la nivelul bazinului hidrografic Mureş depinde foarte mult de comunicarea şi conlucrarea între factorii de decizie la nivelul tuturor sectoarelor economice şi sociale. Având în vedere toate aceste aspecte devine evidentă necesitatea identificării unor strategii comune cu implicare a tuturor activităţilor umane, industriale, agricole, atât pentru valorificarea potenţialului dezvoltării, cât şi pentru asigurarea atingerii şi menţinerii obiectivelor de mediu ale corpurilor de apă.

Acest eveniment reprezintă o bună ocazie pentru cooperarea între specialişti, în vederea identificării domeniilor comune de acţiune şi pentru a discuta provocările în vederea asigurării unei dezvoltării durabile. Administraţia Bazinală de Apă Mureş celebrează această zi, împreună cu partenerii şi colaboratorii noştri (administraţii publice judeţene şi locale, instituţii publice, beneficiari ai serviciilor de gospodărire a apelor, unităţi de învăţământ, organizaţii non-guvernamentale, asociaţii cetăţeneşti), prin activităţi şi acţiuni multiple. Activităţile ce se vor desfăşura în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, în perioada 13-24 martie a.c., vor avea următoarele forme: Şedinţa festivă a Comitetului de Bazin Mureş (24 martie a.c.), vizite ale elevilor la subunităţile Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, la baraje şi prize de apă, acţiuni de ecologizare şi igienizare pe cursurile de apă, prize de apă, baraje şi acumulări desfăşurate de salariaţii proprii şi împreună cu elevi, diferite instituţii, administraţii publice locale, beneficiari ai ajutorului social, cetăţeni. /Cuvântul Liber MS, http://www.cuvantul-liber.ro/stiri/social



Pârâul Poklos, curățat de gunoaie


Deținuții Penitenciarului Tg.Mureș și angajații Administrației Bazinale de Apă Mureș au organizat, azi, o acțiune de igienizare a pârâului care traversează municipiul Tg. Mureș. Purtătorul de cuvânt al ABA Mureș, Călin Fokt, a precizat că la acțiunea de astăzi s-a strâns jumătate din cantitatea de anul trecut, adică 50 saci de deșeuri: “În baza unui contract de voluntariat între cele două instituții, am trecut la activitatea de curățenie și igienizare. Am constatat că prezența deșeurilor menajere și forestiere de pe malurile pârâului Poklos, nu este în cantitățile în care se găsea până în anii trecuți. Deci în momentul de față, constat o situație îmbucurătoare din acest punct de vedere, se pare că activitățile de educație civică au dat roade.”

Reprezentantul Penitenciarului Tîrgu-Mureș, Ovidiu Râtea, a precizat că azi s-a reușit curățarea pârâului Pokloș pe porțiunea Livezeni – Piața de zi „Dacia”: “În acest an suntem din nou bucuroși să venim în sprijinul partenerilor noștri, sens în care participăm cu 10 deținuți care, pe lângă exemplul pe care doresc să-l dea cetățenilor, vor avea și niște. Ei, participând la această activitate în calitate de voluntari, vor primi un certificat de voluntar și vor avea o imagine de ansamblu mult mai bună în fața Comisiei de eliberare condiționată.” Deținuții spun că nu este corect ca unii să arunce gunoaiele iar alții să le strângă, dar se bucură că pot da o mână de ajutor : “Nu ne-a obligat nimeni să venim, și ne bucurăm că putem ajuta la curățenia orașului, iar colegii mei sunt foarte mulțumiți pentru aceasta. În privința mentalității celor care aruncă gunoaiele peste tot, părerea mea este că nu e îndeajuns de mult respect.” Acțiunea de astăzi s-a desfășurat în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Mondială a Apei. /Radio Mureș MS, http://www.radiomures.ro/stiri/paraul-poklos-curatat-de-gunoaie.html




Yüklə 155,15 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin