Consiliul european președintele

CONSILIUL EUROPEAN PREȘEDINTELE		RO

Londra, 28 februarie 2013 (OR. en)

EUCO 56/13

PRESSE 86 PR PCE 48

Discursul dlui Herman Van Rompuy, președintele Consiliului European, la conferința anuală a Policy Network „Marea Britanie în Europa: să canalizăm schimbarea împreună”

Luând cuvântul astăzi, la Londra, președintele Van Rompuy și-a făcut cunoscute reflecțiile pe tema felului în care țările europene abordează procesul de schimbare împreună, precum și pe tema rolului Marii Britanii în Uniune.

Abordând situația economică din zona euro, președintele a afirmat: „Lumea își dă în sfârșit seama că moneda euro va dăinui… Zona euro este din nou un club cu listă de așteptare: nu la ieșire, ci la intrare.” Totuși, „dacă există un lucru pe care nu ni-l putem permite, acela e să ne culcăm pe lauri. Cele mai grave probleme sunt cele comune, care depășesc granițele zonei euro și afectează întreaga Europă.”

Însănătoșirea zonei euro rămâne, pentru președinte, „prioritatea numărul unu”. „Totuși, cele mai dramatice schimbări au avut deja loc… Și nu asistăm la durerile facerii unui «Euroland» federal. Prin urmare, nu modificarea tratatelor UE este prioritatea.” Trecând la interacțiunea dintre „cele două inimi ale Europei”, piața unică și moneda unică, președintele a îndemnat Marea Britanie ca, în calitatea ei de „campioană” a pieței unice, să „conducă ofensiva către creștere economică” și să „joace un rol de pivot în antrenarea economiei Europei pentru viitor. Dumneavoastră vă revine asumarea acestui rol.”

Vorbind despre dorința Regatului Unit de a-și redefini poziția în interiorul Uniunii Europene, președintele Van Rompuy a subliniat că „nu este doar o relație între «Londra» și «Bruxelles»”, ci „ar influența relația dintre țara dumneavoastră și 26, în curând 27 de alte țări.” Liderii acestora „vor asculta mai întâi… iar apoi vor vorbi.”

Însă a arătat cu claritate că deschiderea unei astfel de perspective poate avea deja o influență asupra deciziilor luate încă de acum de partenerii Regatului Unit: „Cum poți convinge o sală plină, când ești cu un picior în ușă? Cum poți încuraja un prieten să se schimbe, când îți cauți haina din priviri?”

A continuat apoi: „Părăsirea clubului cu totul este posibilă, din punct de vedere juridic”, însă ar fi „o treabă extrem de complicată și de nepractică. Gândiți-vă numai la un divorț după patruzeci de ani de căsnicie… Dar să nu dramatizăm. Este firesc ca toate statele membre să poată avea (și au) cereri și nevoi specifice, iar de acestea se ține seama întotdeauna… Provocarea comună constă … în a îmbunătăți modul în care funcționează Uniunea noastră.

Urmăriți materialul video

Doamnelor și domnilor, Îmi face plăcere să mă aflu la Londra, în această sală majestuoasă, și să vă împărtășesc câteva reflecții privind poziția actuală a Uniunii noastre și direcția în care ne îndreptăm.

Dacă politica se definește prin a face față schimbării, atunci politica europeană înseamnă să facem față schimbării împreună. Înseamnă să exploatăm forțele care modelează lumea de azi pentru a face ca viețile oamenilor care trăiesc în țările noastre să devină mai bune.

Acesta a fost țelul negustorilor și mai-marilor Londrei, care au construit această minunată Guild Hall, dăltuind o sferă a ordinii publice și a prosperității într-o lume a nesiguranței, asemenea omologilor lor de la Veneția, Gent sau Cracovia. Același țel i-a mânat pe succesorii lor din veacul al 18-lea, din proaspăt unitul Regat al Marii Britanii, pe măsură ce continentul era împânzit de noi idei și de noi industrii. Asemenea celor de atunci, guvernele europene democratice de astăzi se confruntă cu globalizarea, cu noile tehnologii, cu uriașii aflați în expansiune pe alte continente...

Ne-am adunat aici în această după-amiază fiindcă demersul inițiat de șase țări europene cu șaizeci de ani în urmă (un demers căruia li s-au alăturat, în timp, alte 22 de țări, printre care și Marea Britanie) a trecut în ultima vreme prin încercări grele. Și trebuie să știm cum și încotro să-l ghidăm mai departe.

Criza financiară din 2008 a însemnat, pentru America de Nord și pentru Europa, cea mai importantă încetinire economică de la Marea criză a anilor 1930 și până astăzi. Ea a scos la iveală o serie de defecte. Politici economice naționale nefuncționale, incapabile să prevină creșterile nefondate, pierderea competitivității sau datoriile excesive. A fost cazul țărilor din zona euro și din afara ei și chiar al unor țări din afara Uniunii; gândiți-vă la cazul Islandei. Criza a mai dezvăluit erorile de proiectare ale zonei euro și problemele pieței unice a Europei, de exemplu în privința supravegherii bancare.

Nici nu e de mirare că această criză a zguduit din temelii majoritatea țărilor noastre: guvernele, economiile, în anumite cazuri chiar societatea în ansamblul ei. Nici nu e de mirare că a zguduit din temelii Uniunea ca întreg. Și e posibil să nu fi fost încă martorii ultimei «unde de șoc» a seismului.

Se pot spune atât de multe despre reacțiile specifice ale politicilor Uniunii Europene, promovate în ultimii trei-patru ani. Abordarea problemei băncilor, bugetelor și bulelor speculative; ținerea în frâu a neglijenței, a tendinței de a falsifica și a exuberanței; restabilirea stabilității și a încrederii, concomitent cu încercarea de a restabili creșterea economică, crearea de locuri de muncă și spiritul întreprinzător. Regulile au fost adaptate, supravegherea s-a îmbunătățit, iar în calea furtunii a fost ridicat un scut de 500 de miliarde de euro.

Multe s-au făcut; nu e totul perfect, nu s-a făcut totul fără controverse, și totuși se văd primele roade. Ajustările din Grecia, Irlanda și Portugalia avansează, în unele cazuri chiar mai rapid decât s-a prevăzut. În mod evident, principala provocare o reprezintă, în continuare, revigorarea creșterii economice și combaterea șomajului. Este cea mai mare prioritate a noastră.

Dar deocamdată, în loc să detaliez politicile, aș prefera mai degrabă să vorbesc despre aspectul politic. Care este poziția noastră actuală și încotro ne îndreptăm?

Mai întâi, unde ne situăm. Discuțiile despre destrămarea iminentă s-au stins. Lumea își dă în sfârșit seama că moneda euro va dăinui și că acest lucru se datorează unei determinări politice profunde. Chiar dacă vom întâlni turbulențe pe traseu, avem artileria de care e nevoie: stă în puterea Europei să câștige această bătălie.

Toate cele șaptesprezece țări vor rămâne în zona euro. De fapt, la ușă așteaptă noi membri, precum Letonia, în legătură cu care s-a stabilit că va adera în ianuarie. Iar ieri am fost în Polonia, unde avantajele aderării la zona euro sunt promovate din nou, din motive economice și financiare, dar și politice. Zona euro este din nou un club cu listă de așteptare: nu la ieșire, ci la intrare.

Dar (și aici ajung la a doua idee) încă nu am ajuns acolo. Dacă există un lucru pe care nu ni-l putem permite, acela e să ne culcăm pe lauri. Singurul drum pe care o putem lua este drumul reformelor. Nu există cale de întoarcere pentru niciuna dintre țările noastre.

Este nevoie de noi decizii curajoase de consolidare a zonei euro. Însă la fel de important este că cele mai grave probleme rămase sunt cele comune, care depășesc granițele zonei euro: sunt probleme structurale care afectează întreaga Europă.

În confruntarea cu valurile succesive de creștere economică slabă sau absentă, de șomaj masiv, de datorii excesive, precum și cu îmbătrânirea populației, trebuie pur și simplu să ripostăm. Este singurul mod în care putem evita ca țările noastre să fie depășite și înfrânte. Europenii o pot duce mai bine și o vor duce mai bine. Avem ceea ce ne trebuie: aptitudinile, inteligența, oamenii. Ne mai trebuie curaj și perseverență. Le avem și pe acestea.

A treia idee mă readuce la tema zonei euro, unde, pe lângă provocările comune de mai mare amploare, avem reparații suplimentare de făcut. Următoarele șase luni vor fi esențiale în ceea ce privește instituirea unei uniuni bancare și adâncirea coordonării economice. Aceasta este, pentru mine, prioritatea numărul unu.

Pentru mine, este vorba despre asumarea tuturor consecințelor care rezultă din interdependența asociată unei monede comune. Nu este o alegere ideologică, ci una foarte pragmatică. Știți, probabil, că am prezentat liderilor europeni o serie de rapoarte privind consolidarea zonei euro și că principiul meu călăuzitor este „să facem ceea ce trebuie făcut”: nici mai mult, nici mai puțin. Și încă mai sunt multe de făcut.

Totuși, privind în urmă la ceea ce am realizat, cele mai dramatice schimbări necesare pentru ca moneda euro să supraviețuiască și să prospere au avut deja loc. Am decis că punerea în aplicare este acum prioritară. Respectarea noilor noastre reguli și proceduri.

E posibil ca unii să fie dezamăgiți, iar alții ușurați, dar realitatea rămâne: nu asistăm la durerile facerii unui «Euroland» federal. Evoluție, nu revoluție.

Prin urmare, nu modificarea tratatelor UE este prioritatea. În ultimii trei ani am reușit să punem în practică schimbări majore fără o revizuire majoră a tratatelor. Efortul care ne așteaptă este crucial, însă nu văd o nevoie imperioasă de a deschide tratatele UE pentru aceasta. Nu văd că s-ar manifesta o înclinație teribilă spre o astfel de mutare la masa liderilor - și nici consensul referitor la ce am realiza cu ea. Prin analogie la alte evenimente care au loc astăzi, într-un loc poate mai majestuos, aș spune că ar fi nevoie să treacă ani până s-ar ridica fumul cel alb și s-ar putea auzi: „Habemus Tractatum!”

Firește că, uneori, țările din zona euro trebuie să ia anumite decizii cu ușile închise. O monedă unică implică multe. Însă în calitate de președinte al Consiliului European, am militat întotdeauna, ori de câte ori a fost fezabil, pentru implicarea tuturor țărilor noastre. De exemplu anul trecut, când fiecare discuție la nivel înalt destinată proiectării noii guvernanțe a zonei euro i-a implicat pe toți cei 27 de lideri: mai deschiși de atât nu am fi putut fi!

Și pentru că suntem la Londra, am ajuns și la a patra idee din cuvântul meu: ce înseamnă toate acestea pentru Marea Britanie? Înțeleg că această întrebare a fost crucială în discuțiile dumneavoastră de astăzi. Principala întrebare, după cum văd eu lucrurile, nu este legată neapărat de relația dintre Marea Britanie și restul Europei. Este vorba mai curând despre interacțiunea dintre piața unică a Europei și moneda ei unică, piața presupunând o legislație comună în multe domenii și o voce la unison pe teme comerciale, iar moneda presupunând și ea multe lucruri, de fapt mult mai multe decât s-a prevăzut inițial...

Multă vreme, Uniunii i-a fost dat să trăiască cu „o singură inimă”, iar rolul Marii Britanii a fost decisiv în a face din ea o inimă puternică. Dar de la apariția monedei euro, Uniunea a dobândit o „a doua inimă”, și ne dorim cu toții ca și ea să bată în continuare. Aceasta este realitatea momentului.

Dar putem găsi o soluție. Să ne gândim doar la uniunea bancară, la grija cu care s-a păstrat integritatea pieței de servicii financiare, garantând în același timp stabilitatea financiară a monedei unice. Guvernul Marii Britanii a fost constructiv în această discuție. Permițând BCE să supravegheze toate băncile din zona euro, a demonstrat că sprijină în mod real zona euro. Iar preocupările Marii Britanii au fost luate în considerare.

Recentul acord privind bugetul multianual este un alt exemplu al modului în care putem ajunge la un compromis benefic într-un grup de 27: în acest caz, strângem cureaua, mutând în același timp accentul pe creștere economică.

Lucrurile se mișcă și în alte domenii. De la crearea unui brevet unic european, cu un oficiu regional care urmează să se deschidă la Londra, până la reforma politicii noastre comune în domeniul pescuitului sau la deschiderea dialogului pe teme comerciale cu Statele Unite. O ocazie uriașă, care ar putea crea milioane de locuri de muncă pe ambele maluri ale Atlanticului și ar consfinți Europa și America în calitatea lor de creatoare de standarde la nivel global. Suntem nerăbdători să începem!

Cu toate acestea, mai sunt multe lucruri pe care le putem face, în special în ce privește creșterea economică, creșterea pe termen lung. Iar aici, ne așteptăm ca Marea Britanie să dea tonul, punând umărul la piața unică - prima inimă a Europei. În calitate de campioană a pieței unice, Marea Britanie poate ajuta alte țări să își învingă rezistența la schimbare și la reformă.

Să promoveze o mai bună integrare a serviciilor, o economie bazată pe Internet, telecomunicații, energie, precum și o mai mare liberalizare a comerțului internațional. Opiniile dumneavoastră își găsesc ecou în multe țări; alături de ele, Marea Britanie poate juca un rol decisiv de pivot în antrenarea economiei Europei pentru viitor. Dumneavoastră vă revine asumarea acestui rol.

Doamnelor și domnilor, lucrurile nu se opresc aici. Puțini se pot lăuda cu raza comercială de acțiune a Marii Britanii, cu nivelul ei de influență militară și diplomatică. Sunteți într-o postură unică pentru a vă impune propriile inițiative și, prin urmare, aveți cel mai mult de câștigat dacă lucrăm împreună. Pentru ca o țară precum Marea Britanie să își facă auzită vocea în lume, „Europa” nu funcționează ca amortizor, ci ca megafon.

Și pentru toate țările noastre, care își croiesc drumul și își apără valorile și interesele într-o lume mereu mai globalizată și mai competitivă, nu poate fi decât benefic să aibă alături ponderea unei jumătăți de miliard de cetățeni și a unei cincimi din PIB-ul mondial. Mărimea contează.

Există, bineînțeles, și alte domenii în care țările noastre se pot folosi de Uniune ca de o platformă comună: cercetarea, schimburile de studenți, combaterea criminalității internaționale, protecția mediului, pentru a aminti doar câteva. Pe toate temele amintite, aceste țări au decis împreună că este în interesul nostru colectiv să conlucrăm: pentru că e în joc independența noastră sau economiile de scară, sau pentru că putem obține o mobilizare internațională. Și, contemplând lumea în postura ei actuală, nu văd să scadă în importanță niciuna dintre aceste motivații.

Date fiind lucrurile, dorința de redefinire a relațiilor dintre țara dumneavoastră și Uniune nu a trecut neobservată. Nu vorbi în numele celorlalți președinți și prim-miniștri, dar presupun că domniile lor nu sunt nici deosebit de încântați și nici foarte speriați de acest lucru.

Unii au îngrijorări reale, cum ar fi aceea că, dacă se pune problema abandonării unor domenii actuale de cooperare, piața unică s-ar destrăma. Însă acești lideri vor asculta mai întâi, atunci când apar solicitări clare, iar apoi vor vorbi.

Important este că părăsirea domeniilor actuale de cooperare nu este doar o relație între „Londra” și „Bruxelles”: acest lucru ar influența relația dintre țara dumneavoastră și 26, în curând 27 de alte țări. În dialogul cu fiecare dintre acestea (țări prietene, vecine și partenere) va trebui să vă pledați cauza.

Pe de altă parte, părăsirea clubului cu totul, susținută de câteva voci, este posibilă, din punct de vedere juridic (avem o „clauză de ieșire”), însă ea nu se reduce la a ieși pur și simplu pe ușă. Părăsirea clubului ar fi o treabă extrem de complicată și de nepractică din punct de vedere juridic și politic. Gândiți-vă numai la un divorț după patruzeci de ani de căsnicie… Plecarea este un act al liberului arbitru, unul perfect legitim, dar nu este unul lipsit de costuri.

La modul general, întrebarea existențială lasă urme. Cum poți convinge o sală plină, când ești cu un picior în ușă? Cum poți încuraja un prieten să se schimbe, când îți cauți haina din priviri?

Dar să nu dramatizăm. Este firesc ca toate statele membre să poată avea (și au) cereri și nevoi specifice, iar de acestea se ține seama întotdeauna. Iar Uniunea noastră, la fel ca orice alt sistem politic la orice nivel de guvernământ, își are defectele ei și comite erori. Provocarea comună constă în a corecta și a preveni eventualele greșeli, precum și a căuta mereu să îmbunătățim modul în care funcționează Uniunea noastră.

În acest proces de reformă și schimbare, este perfect legitim ca guvernele să își apere interesul național; până la urmă, la asta se așteaptă alegătorii din partea lor. Și totuși, veți constata că acest interes este de fapt inculcat, sau suprapus, peste ceea ce reprezintă un avantaj pentru toate țările europene. Și să nu uităm că fiecare dintre aceste 27 de țări, de democrații are un cuvânt de spus la luarea fiecărei decizii în parte.

Dar mă opresc aici… Dezbaterea care urmează aparține poporului britanic. Pentru el, pentru dumneavoastră, miza este maximă. Marea Britanie: această insulă îndrăgită și mereu nemulțumită, acest salvator cu obraz subțire al libertății Europei, emoționant de pragmatic, va da dovadă, fără îndoială, de vigoarea cu care ne-a obișnuit în orice dezbatere.

Între timp însă să nu uităm că și alții dezbat aceste chestiuni la rândul lor, în cadrul Uniunii. Și că punctele de vedere diferă mult, nu doar în interiorul țărilor noastre, ci și între ele. La extreme, unii propun „viziuni” de Europă pe deplin federală, alții pledează pentru a o părăsi sau a demonta întregul edificiu. Toate acestea aparțin unei dezbateri democratice. Pentru a cita un fost ambasador al Marii Britanii: „Numai o Europă statică ar fi calmă și unită.”

Este în realitate un semn bun faptul că, după șase decenii, departe de a fi o relicvă a istoriei, uitată la periferia vieții politice, Uniunea noastră este subiect de reflecții și dezbateri, uneori aprinse, de obicei constructive, dar în orice caz un subiect de preocupare comună.

Aceasta este dovada vie a faptului că Uniunea înseamnă mult mai mult decât „Bruxelles” și „Strasbourg”. Într-adevăr, dacă acest demers ar fi un simplu pretext pentru a inventa acronime, a reglementa castraveții și a da sânge de taur cărnii de cal…, atunci n-am avea niciun motiv să purtăm discuții publice atât de intense despre identitate și democrație, despre locul care revine fiecăreia dintre țările noastre în acest club și în lumea largă.

În cele din urmă, totul a început după război, cu scopul de a readuce pacea, stabilitatea și schimbarea de durată pe continent, de a permite țărilor noastre să se deschidă una spre cealaltă pentru a putea să prospere împreună. Acest țel este în continuare central pentru tot ceea ce facem.

Și totuși, oamenii se întreabă adesea: ce anume face ca Uniunea să avanseze? Sunt pe deplin conștient de faptul că, uneori, oamenii sunt suspicioși (în această țară și în altele), bănuind că există un „complot european”, un tren care continuă să meargă, indiferent de faptul că destinația îi este necunoscută.

Firește că nu suntem puși pe un traseu cu destinație prestabilită. Dacă nu din alt motiv, atunci pentru că nimeni nu poate să prevadă viitorul și nici evenimentele neprevăzute cu care ne putem confrunta. Dar realitatea este că, deși traseul care ne așteaptă trebuie încă desenat, avem totuși o busolă. Știm ce ne dorim: într-o lume a schimbării, vrem ca Europa să fie un continent puternic, un adăpost al drepturilor și libertăților, în care țările să poată să prospere, iar cetățenii să poată trăi, cu toții, împliniți. Și știm din experiență că acest lucru se realizează cel mai bine când ne unim forțele pentru a face față problemelor și nesiguranței.

Sunt ferm convins că, pentru fiecare dintre țările noastre și pentru toate laolaltă, cel mai bine este dacă Marea Britanie și restul Europei vor canaliza aceste schimbări împreună.

PRESĂ

Dirk De Backer - Purtător de cuvânt al Președintelui -  [phone] - [phone]

Preben Aamann - Purtător de cuvânt adjunct al Președintelui -  [phone] - [phone]

[e-mail] http://www.european-council.europa.eu/the-president

EUCO 56/13

_RO