Curtea de Apel Cluj Decizii relevante


Camera preliminară. Imposibilitatea schimbării încadrării juridice în această procedură. Inexistenţa reglementărilor procesual penale care să permită admiterea cererii



Yüklə 1,47 Mb.
səhifə2/25
tarix31.10.2017
ölçüsü1,47 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   25

2.Camera preliminară. Imposibilitatea schimbării încadrării juridice în această procedură. Inexistenţa reglementărilor procesual penale care să permită admiterea cererii

Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, încheiere nr. 217 din 22 aprilie 2015


JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,

Asupra contestaţiei penale de faţă,

Prin încheierea penală din 16 februarie 2015, pronunţată în dosarul nr. .../2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-au respins ca neîntemeiate cererile formulate de inculpaţii M.I., …, M.A., în prezent deţinut în Penitenciarul Bistriţa şi M.M. … şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţi.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel judecătorul de cameră preliminară a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Cluj, emis în dosarul nr. .../P/2014, în temeiul art. 327 lit. a) C. pr. pen., s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate şi în lipsă a inculpaţilor:

M.I., …, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. (1), al. (2) lit. a) din Legea nr. 678/200f cu aplic. art. 41 al. 2 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada august-decembrie 2010, prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masă şi cazare, a recrutat persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C. şi C.I., cărora, direct sau prin intermediul altor persoane, le-a asigurat transportul din România în Spania, ca, de altfel, şi persoanelor vătămate D.T.A. şi B.M., recrutate de către inculpatul M.A., unde toate aceste persoane au fost preluate de către M.A. şi M.M., împreună cu care le-a transportat şi adăpostit în nişte imobile situate în localităţile Marchena şi Paradas, de lângă Sevilla, după care toţi trei, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate din cauza pregătirii şcolare reduse, necunoaşterii limbii spaniole, a împrejurimilor şi lipsei resurselor materiale, le-au ţinut într-o continuă stare de aservire, prin cazarea în condiţii improprii, oferirea de hrană alterată, ameninţări repetate, agresiuni fizice şi împiedicarea să plece (urmare a deposedării de actele de identitate şi privării de resurse materiale), obligându-le să lucreze, sub atenta lor supraveghere, pe perioade cuprinse între una şi trei luni, aproximativ 12 ore pe zi, cu o singură pauză de 30 minute, pe plantaţiile de măslini din apropierea acestor localităţi, unde le-au transportat în fiecare zi de lucru cu diferite autovehicule, fără ca, pe parcursul acestei perioade, să le remunereze pentru munca prestată, oprind pentru sine şi ceilalţi doi inculpaţi banii încasaţi de la fermierii spanioli pentru munca prestată de către persoanele vătămate.

2.M.A., …, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. (1), al. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 al. 2 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada august-decembrie 2010, prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masă şi cazare, a recrutat persoanele vătămate D.T.A. şi B.M., cărora, prin intermediul lui M.I. sau altor persoane, le-a asigurat transportul din România în Spania, ca, de altfel, şi persoanelor vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C. şi C.I., recrutate de către M.I., unde, alături de M.M., a preluat toate aceste persoane şi, împreună cu acesta şi M.I. le-a transportat şi adăpostit în nişte imobile situate în localităţile Marchena şi Paradas, de lângă Sevilla, după care toţi trei, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate din cauza pregătirii şcolare reduse, necunoaşterii limbii spaniole, a împrejurimilor şi lipsei resurselor materiale, le-au ţinut într-o continuă stare de aservire, prin cazarea în condiţii improprii, oferirea de hrană alterată, ameninţări repetate, agresiuni fizice şi împiedicarea să plece (urmare a deposedării de actele de identitate şi privării de resurse materiale), obligându-le să lucreze, sub atenta lor supraveghere, pe perioade cuprinse între una şi trei luni, aproximativ 12 ore pe zi, cu o singură pauză de 30 minute, pe plantaţiile de măslini din apropierea acestor localităţi, unde le-au transportat în fiecare zi de lucru cu diferite autovehicule, fară ca, pe parcursul acestei perioade, să le remunereze pentru munca prestată, oprind pentru sine şi ceilalţi doi inculpaţi banii încasaţi de la fermierii spanioli pentru munca prestată de către persoanele vătămate.

3.M.M., zis „M.", …, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 al (1), al. (2) lit. a) din Legea nr. 678/200f cu aplic. art. 41 al 2 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada august-decembrie 2010, alături de M.A., a preluat în Spania persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C., C.I., D.T.A. şi B.M., recrutate în prealabil prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masa şi cazare de către M.I., cărora acesta din urmă, direct sau prin intermediul altor persoane, le-a asigurat transportul din România în Spania, le-a transportat împreună cu M.I. şi M.A. şi adăpostit în nişte imobile situate în localităţile Marchena şi Paradas, de lângă Sevilla, după care toţi trei, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate din cauza pregătirii şcolare reduse, necunoaşterii limbii spaniole, a împrejurimilor şi lipsei resurselor materiale, le-au ţinut într-o continuă stare de aservire, prin cazarea în condiţii improprii, oferirea de hrană alterată, ameninţări repetate, agresiuni fizice şi împiedicarea să plece (urmare a deposedării de actele de identitate şi privării de resurse materiale), obligându-le să lucreze, sub atenta lor supraveghere, pe perioade cuprinse între una şi trei luni, aproximativ 12 ore pe zi, cu o singură pauză de 30 minute, pe plantaţiile de măslini din apropierea acestor localităţi, unde le-au transportat în flecare zi de lucru cu diferite autovehicule, fără ca, pe parcursul acestei perioade, să le remunereze pentru munca prestată, oprind pentru sine şi ceilalţi doi inculpaţi banii încasaţi de la fermierii spanioli pentru munca prestată de către persoanele vătămate.

În fapt, s-a reţinut că în cursul anului 2009, persoanele vătămate C.I. şi B.M.C., care locuiesc în corn. C., sat S., jud. Bistriţa-Năsăud, au fost recrutate de către inculpatul M.I. pentru a munci în Spania, la cules de măsline. După ce inculpatul a achitat contravaloarea transportului, persoanele vătămate s-au deplasat cu autocarul în oraşul Sevilla din Spania, fund cazaţi în locuinţa inculpatului M.A. (fiul inculpatului M.I.), situată în apropierea oraşului menţionat, în localitatea Marchena. Timp de 6 săptămâni, cele două persoane vătămate au cules măsline pe plantaţiile de măslini situate în zonă. Deşi s-au confruntat cu dificultăţi, generate de condiţiile precare pe care locuinţa inculpatului M.A. le oferea, persoanele vătămate, care provin din familii nevoiaşe, au fost bucuroase să aibă un loc de muncă. Pe parcursul perioadei amintite, C.I. şi B.M.C. au fost trataţi decent de către inculpaţi, care nu i-au deposedat de actele de identitate şi nu i-au supus unor agresiuni, dar nici nu i-au plătit pentru munca prestată conform înţelegerii prealabile.

În cursul lunii septembrie 2010, inculpatul M.I. s-a deplasat din nou în comuna C. din jud. Bistriţa-Năsăud, unde a întâlnit persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C. şi C.I., care locuiesc în satele S. şi P. din comuna amintită. Inculpatul le-a propus acestora să se deplaseze în Spania, unde să culeagă măsline, promiţându-le că le va plăti suma de aproximativ 1 500 lei lunar, iar cazarea şi hrana vor fi asigurate. Mai mult, inculpatul s-a oferit chiar să avanseze contravaloarea călătoriei pe care persoanele vătămate aveau să o efectueze din România în Spania, urmând să reţină costul transportului din sumele câştigate ulterior de către lucrători, în urma muncii prestate în Spania. Pe fondul lipsurilor materiale serioase cu care se confruntau şi al dificultăţii găsirii unui loc de muncă în România, persoanele vătămate au acceptat propunerea inculpatului M.I.. Determinantă pentru acceptarea ofertei a fost, pe lângă condiţiile legate de munca propriu-zisă (remuneraţie, asigurarea hranei şi cazării), şi împrejurarea că - aşa cum am arătat - persoanele vătămate C.I. şi B.M.C. lucraseră anterior în Spania, unde fuseseră tratate corespunzător. Mai mult, cei doi sperau şi să recupereze, de la membrii familiei M., sumele de bani datorate încă din cursul anului 2009.

In chiar ziua următoare celei în care s-a făcut recrutarea, persoanele vătămate C.I., M.D. şi B.M.C. i-au înmânat inculpatului M.I., la solicitarea acestuia, cărţile lor de identitate, pentru a fi folosite la achiziţionarea biletelor de călătorie. în schimb, inculpatul le-a pus în vedere persoanelor vătămate B.C.C. şi C.I. că nu poate suporta contravaloarea călătoriei şi în cazul lor, oferindu-i, totuşi, persoanei vătămate B.C.C. alternativa de a se deplasa în Spania cu un autoturism, condus de o rudă a inculpatului, zisă „G." (persoană neidentificată), variantă care a fost acceptată. Potrivit înţelegerii, persoana vătămată C.I. urma să facă deplasarea în Spania după ce va fi strâns suma necesară achitării contravalorii transportului.

Drept urmare, în dimineaţa de 13.09.2010, persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C. şi B.C.C. s-au deplasat cu autoturismul condus de către martorul B.D.G. (cumnatul persoanei vătămate M.D.) din comuna C., în municipiul Bistriţa. Pe drum, persoana vătămată B.C.C. a coborât din autoturism, pentru a fi preluată de către „G.", care se deplasa cu autoturismul în Spania împreună cu soţia lui, iar ceilalţi şi-au continuat deplasarea până în autogara din Bistriţa. Aici, persoanele vătămate C.I., M.D. şi B.M.C. s-au întâlnit cu inculpatul M.I., care le-a înmânat biletele de călătorie şi le-a restituit actele de identitate.

Având asupra lor doar strictul necesar (câteva haine, alimente cât să le ajungă pe perioada călătoriei şi sume modeste de bani), persoanele vătămate C.I. M.D. şi B.M.C. s-au îmbarcat în autocarul companiei A., în care au urcat şi inculpatul M.I. şi soţia acestuia M.D.. împreună, cei 5 au călătorit până în oraşul Sevilla din Spania.

Este de precizat faptul că, în declaraţiile lor, persoanele vătămate au arătat că plecarea s-a făcut din oraşul Năsăud, unde s-ar fi deplasat cu microbuzul. Cu toate acestea, din informaţiile şi înscrisurile puse la dispoziţie de către compania de transport amintită, rezultă faptul că plecarea s-a făcut din mun. Bistriţa. Din punctul nostru de vedere, acest aspect prezintă, oricum, mai puţină relevanţă în cauză.

În Sevilla, cele trei persoane vătămate şi soţii M.I. şi D. au fost aşteptaţi de către inculpaţii M.A. şi M.M., fiii inculpatului M.I., care i-au preluat şi i-au transportat cu un microbuz până în localitatea Marchena, situată la circa 60 km de Sevilla, unde i-au cauzat în locuinţa inculpatului M.A.. în acest apartament locuiau aproximativ 10 persoane, majoritatea rude sau afini ai inculpaţilor. Spaţiul de locuit era insuficient, în fiecare cameră locuind cel puţin trei persoane. Persoanelor vătămate li s-a oferit o cameră, în care, însă, nu erau paturi, cei trei fiind nevoiţi să doarmă pe saltele aşezate direct pe podea.

În paralel, a ajuns în Spania şi persoana vătămată B.C.C., care a fost preluată în Sevilla de către inculpatul M.A., care a transportat-o cu un autoturism în localitatea Paradas, situată la mică distanţă de Marchena, unde a cazat-o în locuinţa inculpatului M.I., un apartament cu 2 camere în care locuiau inculpatul cu soţia lui şi fiica acestora împreună cu soţul ei. Persoana vătămată şi inculpatul M.I. au folosit o cameră, a doua cameră fiind folosită de ceilalţi trei membri ai familiei M..

La scurt timp de la sosirea în Spania, sub efectul anestezic generat de euforia aflării pe meleaguri străine, persoana vătămată M.D. i-a telefonat surorii sale, martora B.D. (soţia martorului B.D.G.), căreia i-a relatat principalele aspecte legate de zona în care se aflau şi cum anume fuseseră împărţiţi să locuiască, prezentându-i, însă, într-o lumină destul de favorabilă condiţiile existente în Spania şi trecând cu prea multă uşurinţă peste situaţia locativă defavorabilă. Poate (şi) pentru faptul că, sărac fiind şi dornic de muncă, M.D. a perceput această situaţie ca pe un preţ pe care este dispus să îl plătească în schimbul prestării unei munci şi obţinerii de venituri de pe urma acesteia. In cadrul convorbirii telefonice, persoana vătămată i-a transmis surorii sale faptul că mai este nevoie de persoane dispuse să culeagă măsline în aceeaşi zonă, după cum menţionaseră expres inculpaţii, dornici să obţină beneficii materiale cât mai importante de pe urma muncii prestate de alte persoane.

In momentul convorbirii telefonice purtate cu persoana vătămată M.D., martora B.D. se afla în compania martorei B.D., căreia i-a adus ulterior la cunoştinţă conţinutul acestei convorbiri. în consecinţă, în cursul aceleiaşi zile, martora B.D. a luat legătura cu fratele său, persoana vătămată B.M., care locuieşte în comuna S., sat S., jud. Bistriţa-Năsăud şi pe care 1-a informat despre posibilitatea de a munci în Spania, la cules de măsline. Acesta s-a arătat interesat de ofertă, astfel că s-a întâlnit cu martora B.D., care 1-a apelat telefonic pe inculpatul M.A., oferindu-i telefonul persoanei vătămate pentru a vorbi direct cu inculpatul. în cadrul convorbirii telefonice, inculpatul i-a adus la cunoştinţă persoanei vătămate B.M. faptul că există posibilitatea să meargă în Spania, în oraşul Sevilla, unde să lucreze pentru el, la cules de măsline, urmând ca pentru fiecare coş cu măsline culese să-i plătească suma de 4 euro. Totodată, inculpatul i-a spus persoanei vătămate că îi va asigura cazarea şi hrana, însă transportul va trebui să îl suporte personal. Persoana vătămată a fost de acord cu condiţiile prezentate de către inculpat.

Tot în aceeaşi zi în care martora B.D. a fost apelată telefonic de către fratele său, aceasta s-a deplasat împreună cu martorul B.D.G. la locuinţa martorului D.T.A. (vărul martorului B.D.G.), care locuieşte în municipiul Bistriţa. Aici, soţii B. au adus la cunoştinţa martorului D.T.A. posibilitatea de a munci în Spania, la cules de măsline, posibilitate care fusese deja valorificată de către fratele martorei B.D.. întocmai ca şi în cazul persoanei vătămate B.M., martora B.D. 1-a apelat telefonic pe inculpatul M.A., care a vorbit direct cu martorul D.T.A. şi căruia i-a făcut aceeaşi ofertă ca şi persoanei vătămate, respectiv plata sumei de 4 euro pentru fiecare coş cu măsline culese, cazarea şi hrana asigurate. La rândul său, martorul D.T.A. a acceptat condiţiile prezentate de către inculpatul M.A..

Drept urmare, în ziua de 24.09.2010, persoana vătămată B.M. şi martorul D.T.A. s-au deplasat în Autogara Bistriţa, pentru a lua autocarul cu destinaţia Sevilla. Aici, cei doi s-au întâlnit cu persoana vătămată C.I. (recrutată anterior de către inculpatul M.I., aşa cum am arătat în precedent), de la care au aflat că se deplasează în Spania, tot pentru a munci în beneficiul membrilor familiei M.. împreună, cei trei, care aveau asupra lor doar strictul necesar (câteva haine, alimente cât să le ajungă pe perioada călătoriei şi sume modeste de bani), au călătorit cu autocarul companiei A. până în oraşul Sevilla din Spania, unde au fost aşteptaţi de către inculpatul M.M., care i-a preluat şi i-a transportat cu un autoturism în localitatea Marchena, unde i-a cazat în locuinţa sa, o casă structurată pe două niveluri. Aici, noilor sosiţi li s-a oferit o singură cameră; care nu era, însă, prevăzută cu pat, astfel că au fost nevoiţi să doarmă pe nişte saltele aşezate direct pe podea. în aceeaşi casă, în afară de inculpatul M.M., mai erau cazaţi 7 membri ai unei familii din comuna F., jud. Bistriţa-Năsăud, care se aflau şi ei în Spania pentru a munci.

In perioada care a urmat sosirii lor în Spania, persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C., C.I., B.M. şi martorul D.T.A. au fost transportaţi de către inculpaţii M.I., M.A. şi M.M., aproape zilnic, cu microbuzul sau autoturismul, pe o plantaţie de măslini situată la o distanţă destul de mare de locul în care erau cazaţi, călătoria durând circa o oră. Potrivit declaraţiilor persoanelor vătămate, programul zilnic de lucru începea dis de dimineaţă şi se încheia spre seară, cu o pauză de masă de circa 30 minute/zi. Hrana muncitorilor era asigurată de către inculpatul M.A., atât în timpul cât şi în afara orelor de muncă, dar muncitorii au constatat adesea că alimentele erau de proastă calitate, uneori chiar alterate, astfel că nu puteau fi consumate. Persoanele vătămate şi martorul D.T.A. au mai declarat faptul că altă hrană nu aveau posibilitatea să îşi procure, neavând resurse materiale şi, oricum, nu cunoşteau împrejurimile şi limba spaniolă, astfel că erau nevoiţi să rămână flămânzi până la următoarea masă. Persoana vătămată B.C.C. a declarat chiar faptul că, de foame, consuma uneori hrana parţial alterată, iar într-o zi când a refuzat să mănânce din cauza calităţii inacceptabile a mâncării, inculpatul M.I. 1-a certat şi i-a solicitat să plece de la masă.

In privinţa apei potabile, persoanele vătămate au acuzat faptul că inculpatul M.A. le asigura o cantitate insuficientă de apă, pe care o încărcau în recipiente din plastic dimineaţa, înainte de a pleca pe plantaţie, astfel că, atunci când se termina (ceea ce se întâmpla frecvent), erau nevoiţi să rabde de sete sau să ceară apă de la echipele de muncitori care lucrau pe alte parcele din aceeaşi plantaţie, însă nu întotdeauna se întâmpla să şi primească.

În timpul în care lucrau, muncitorii erau supravegheaţi de către inculpaţi, care le cereau să intensifice ritmul de lucru, zorindu-i chiar şi din pauza de masă. în legătură cu productivitatea, persoanele traficate de inculpaţi au oferit estimări diferite, care variază de la 10 coşuri cu măsline adunate zilnic (persoana vătămată C.I.), la 35-40 astfel de coşuri (persoana vătămată M.D.). Persoanele vătămate au mai declarat faptul că, din discuţiile purtate cu alţi muncitori care îşi desfăşurau activitatea pe aceeaşi plantaţie, au înţeles că, pentru un coş cu măsline, fermierii spanioli plăteau inculpaţilor suma de 6 euro.

După ce au muncit timp de câteva săptămâni în condiţiile arătate, persoanele vătămate şi martorul D.T.A. şi-au cerut drepturile băneşti, însă au fost refuzaţi de către inculpaţi, care au motivat că nu primiseră banii de la fermierii spanioli şi au invitat muncitorii să mai aibă răbdare. Ca atare, aceştia au prestat în continuare activităţile obişnuite pe plantaţia de măslini la care inculpaţii îi transportau. Persoana vătămată M.D. chiar şi-a notat pe un carnet zilele lucrate, pentru a nu pierde evidenţa acestora. Când au solicitat din nou banii cuveniţi, inculpaţii au invocat aceleaşi pretexte, însă, de această dată, nu au mai fost crezuţi de muncitori, care au susţinut că, în acele condiţii, refuză să mai muncească până ce nu vor fi fost plătiţi pentru munca deja prestată. Persoana vătămată C.I. chiar i- a reproşat inculpatului M.A. faptul că şi-a achiziţionat un autoturism marca Audi A6 de culoare neagră, deşi susţinea că nu are cu ce bani să îi plătească.

Explicaţiile inculpatului cum că autoturismul ar fi fost primit cadou nu au fost îmbrăţişate, având în vedere valoarea ridicată a unui astfel de autoturism.

Protestele legitime ale muncitorilor au determinat reacţia violentă a inculpaţilor. Astfel, inculpatul M.A. a devenit Violent, i-a ameninţat cu acte de violenţă, i-a deposedat pe C.I., M.D. şi B.M.C. de actele de identitate, sub imperiul ameninţării, iar pe B.M.C. chiar 1-a lovit cu pumnii şi picioarele în cap şi la nivelul corpului. Tot astfel, inculpatul M.M. a lovit persoana vătămată C.I. cu pumnii şi picioarele, iar inculpatul M.A. împreună cu inculpatul M.I. au agresat persoana vătămată B.C.C., primul lovind-o cu palma peste faţă, iar cel din urmă prinzând-o de gură. De asemenea, inculpatul M.I. i-a solicitat lui B.C.C. cartea de identitate, motivând că doreşte să o verifice, însă după ce * persoana vătămată i-a înmânat-o, inculpatul nu i-a mai restituit-o, spunându-i că o va ţine la el, pentru ca persoana vătămată să nu fugă.

Este de menţionat faptul că, anterior acestor episoade violente, inculpaţii au avut, oricum, o atitudine dispreţuitoare la adresa muncitorilor, pe care adesea îi înjurau şi batjocoreau.

Persoanele vătămate şi martorul D.T.A. nu au putut riposta violenţelor la care au fost supuşi, căci, de regulă, inculpaţii erau împreună, iar uneori erau însoţiţi şi de alţi membri ai familiilor lor, care locuiau împreună cu ei în Spania. Mai mult, persoana vătămată B.M. a declarat faptul că, în Spania, familia M. avea o reputaţie proastă, membrii acestei familii, aflaţi în număr mare acolo, fiind cunoscuţi ca persoane violente fizic. Drept urmare, muncitorii au fost nevoiţi să lucreze în continuare în beneficiul inculpaţilor, începând însă să se gândească serios să fugă, pentru a nu mai fi asupriţi de către inculpaţi. Cu toate acestea, au realizat că şansele de a scăpa erau reduse fiindcă cei mai mulţi erau neşcolarizaţi sau puţin şcolarizaţi, nu cunoşteau limba spaniolă ori împrejurimile, nu aveau acces la niciun mijloc de transport, o parte dintre ei nu mai aveau asupra lor actele de identitate, iar puţinii banii luaţi din România îi cheltuiseră anterior pe convorbirile telefonice purtate cu membrii familiilor lor din România. în plus, după cum au declarat, persoanele vătămate se temeau ca urmare a ameninţărilor proferate în special de către inculpatul M.A.. Este de precizat faptul că, iniţial, convorbirile telefonice cu membrii familiei s-au purtat prin intermediul telefoanelor mobile pe care unele dintre persoanele vătămate le-au avut asupra lor. După consumarea creditului/minutelor pentru convorbiri, persoanele vătămate şi-au putut contacta rudele aflate în România doar prin intermediul telefoanelor publice, pentru folosirea cărora trebuiau să ceară bani de la inculpaţi, care le remiteau una sau două monede necesare utilizării aparatelor telefonice şi le însoţeau în deplasările făcute, pentru a le împiedica să fugă.

Este de subliniat împrejurarea că, pe parcursul şederii în Spania, persoanele vătămate şi martorul D.T.A. s-au vizitat reciproc, de fiecare dată însoţiţi de către cel puţin unul dintre inculpaţi. Cu ocazia acestor vizite, aceştia au asistat reciproc la unele violenţe la care ceilalţi erau suspuşi de către inculpaţi.

Starea de temere cauzată de comportamentul violent al inculpaţilor a fost transmisă de către persoanele vătămate şi membrilor familiei, aflaţi în România, care, din discuţiile telefonice purtate cu muncitorii exploataţi şi-au dat seama de situaţia disperată în care ajunseseră rudele lor, care aveau ca unic şi singur scop imediat ieşirea de sub stăpânirea exercitată de inculpaţi.

Astfel, persoana vătămată M.D. a luat legătura telefonic cu martora B.D., căreia i-a adus la cunoştinţa situaţia existentă şi pe care a rugat-o să intervină pe lângă fraţii M. pentru ca aceştia să-i permită persoanei vătămate să plece acasă. In consecinţă, martora 1-a apelat telefonic pe inculpatul M.A., pe care I-a înduplecat doar după ce i-a spus, contrar adevărului, că are nevoie de ajutorul fratelui său întrucât mama lor este bolnavă. Ca atare, la începutul lunii noiembrie 2010, inculpatul i-a restituit persoanei vătămate cartea de identitate, ba chiar a transportat-o cu microbuzul până în oraşul Sevilla, unde a achiziţionat un bilet de călătorie cu autocarul companiei A., cu care persoana vătămată s-a reîntors în România. In afara acestei sume de bani, pentru munca prestată în Spania, persoana vătămată nu a primit, până în prezent, nicio altă sumă de bani de la inculpaţi.

După plecarea lui M.D., persoanele vătămate C.I. şi B.M.C. au hotărât şi ele să fugă din locui în care erau exploatate de inculpaţi. în consecinţă, într-o zi de duminică, profitând de faptul că era o zi liberă, cei doi au ieşit din locuinţa în care erau cazaţi, abandonându-şi lucrurile personale, după care au fugit până într-o staţie de autobuz, unde au urcat într-un autobuz cu care s-au deplasat până în Sevilla. Contravaloarea călătoriei a fost achitată din banii pe care cele două persoane vătămate îi primiseră de la un alt cetăţean român aflat la muncă în Spania. în Sevilla, necunoscând limba, cei doi au întrebat mai mult prin semne unde se află Consulatul României. După ce au aflat locul situării, s-au deplasat la consulat, unde au explicat situaţia în care se găseau, au solicitat şi obţinut eliberarea unor titluri de călătorie pe numele lor, care să le permită să revină în România. Folosind telefonul instituţiei care le-a fost pus la dispoziţie, persoanele vătămate au telefonat mamelor lor, cărora le-au solicitat să achite contravaloarea călătoriei de întoarcere în ţară, ceea ce acestea au şi făcut. în următoarele trei zile, până a sosit autocarul cu care, în cele din urmă, au revenit în ţară, C.I. şi B.M.C., au rămas să rătăcească pe străzile Sevillei, dormind în apropierea unui stadion. După ce a sosit în România, persoana vătămată C.I. a fost apelată telefonic de către inculpatul M.A., care i-a reproşat faptul că 1-a denunţat la poliţie. Cu această ocazie, şi persoana vătămată i-a reproşat inculpatului că i-a ţinut ca pe nişte sclavi, şi-a bătut joc de ei şi nu i-a plătit. Pentru munca prestată în Spania, cele două persoane vătămate nu a primit, până în prezent, nicio sumă de bani de la inculpaţi.

În mod asemănător, neavând bani sau act de identitate, care rămăsese la inculpatul M.I., persoana vătămată B.C.C. a fost nevoit să-şi contacteze telefonic mama, căreia i-a solicitat să achite contravaloarea călătoriei de întoarcere acasă. în consecinţă, martora B.C. a plătit în România suma de 100 de euro pentru ca fiul ei să se poată întoarce în România. Când persoana vătămată i-a spus inculpatului M.I. că se va întoarce acasă, acesta i-a vorbit urât şi i-a solicitat să nu plece, ci să lucreze în continuare. După mai multe insistenţe, inculpatul M.I. a acceptat să îi restituie persoanei vătămate cartea de identitate. Apoi, inculpatul M.M. a transportat-o cu autoturismul în Sevilla, de unde B.C.C. a luat autocarul cu care s-a întors în România. Pentru munca prestată în Spania, persoana vătămată nu a primit, până în prezent, nicio sumă de bani de la inculpaţi.

După ce a muncit circa o lună în Spania fără a fi remunerat pentru aceasta, martorul D.T.A. i-a telefonat mamei sale, de la un telefon public, cu banii daţi de inculpatul M.M., spunându-i acesteia că nu fusese plătit pentru munca prestată. Drept urmare, mama martorului 1-a apelat telefonic pe inculpat, căruia i-a cerut să-i dea bani martorului pentru drum şi să îi permită acestuia să plece, în caz contrar urmând a alerta organele de poliţie. Auzind acestea, inculpatul M.M. 1-a transportat, cu autoturismul lui, pe martor, la autogara din Sevilla, unde i-a cumpărat acestuia bilet la autocar şi i-a mai dat suma modică de 10 euro, „pentru drum" (având în vedere durata călătoriei cu autocarul din Spania în România, putem afirma că suma de bani i-a fost dată persoanei vătămate în batjocură), în afară de aceşti bani, pentru munca prestată în Spania, martorul nu a primit până în prezent, nicio altă sumă de bani de la inculpaţi.

La rându-i, văzând că promisiunile inculpatului M.M. conform cărora îi va plăti pentru munca prestată sunt, de fapt, minciuni, persoana vătămată C.I. a apelat-o telefonic pe soţia lui, C.G., căreia i-a cerut să achite, în Bistriţa, contravaloarea reîntoarcerii persoanei vătămate în România, cu autocarul. Potrivit declaraţiilor persoanei vătămate, convorbirile telefonice cu membrii familiei din România le purta prin intermediul telefoanelor unui oficiu poştal, la care se deplasa şi plătea, în prealabil, 2 sau 3 euro cât îi dădea inculpatul M.A. pentru a putea achita contravaloarea convorbirii. După ce soţia sa a achitat costul călătoriei de întoarcere în România, persoana vătămată i-a adus acest lucru la cunoştinţă inculpatului M.M., care a telefonat la agenţia de transport din Sevilla, pentru a verifica acest aspect. După confirmare, inculpatul a transportat cu autoturismul persoana vătămată până în Sevilla, însoţind-o inclusiv la urcarea în autocar. Este de menţionat faptul că, pe la jumătatea perioadei de şedere în Spania, inculpatul M.M. i-a dat persoanei vătămate, ca urmare a insistenţelor acesteia, suma de 100 euro, pentru munca prestată. Imediat cum i-a dat banii, însă, inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să se deplaseze împreună la un oficiu poştal unde inculpatul, după ce i-a cerut persoanei vătămate actul de identitate, pe care aceasta îl aveam asupra sa, a completat un formular de trimitere a sumei de bani în România, pe care i 1 -a remis apoi lui C.I. spre semnare. Inculpatul a explicat că procedează în acest mod pentru ca persoana vătămată să nu aibă bani pentru a achita contravaloarea unei eventuale călătorii de întoarcere în România. Pentru perioada (circa. 2 luni - 2 luni şi jumătate) în care a lucrat în Spania în beneficiul inculpatului M.M., în afară de cei 100 de euro la care am făcut referire mai sus, persoana vătămată C.I. nu a primit, până în prezent, nicio altă sumă de bani de la inculpaţi.

În fine, în cadrul discuţiilor telefonice purtate cu mama sa, persoana vătămată B.M. a aflat că un vecin, pe nume L.N., se află în Spania, acesta având posibilitatea să-i găsească persoanei vătămate un alt loc de muncă. Drept urmare, persoana vătămată 1-a contactat telefonic pe acesta, fiind însă observat de către inculpatul M.A., care se afla în vizită la fratele său şi care a început sa ţipe la persoana vătămată şi să o ameninţe cu bătaia, fără însă a o lovi. în perioada următoare, persoana vătămată s-a rugat pe inculpatul M.I. să îi dea măcar 100 de euro, pentru a-i trimite mamei sale în ţară. Acesta a fost de acord, dar cu condiţia de a se deplasa împreună la poştă, pentru a se asigura că banii vor fi expediaţi mamei persoanei vătămate şi nu vor rămâne în posesia acesteia din urmă. Ca şi în cazul persoanei vătămate C.I., inculpatul urmărea să se asigure că B.M. rămâne într-o stare de dependenţă financiară totală faţă de inculpaţi. Drept urmare, cei doi s-au deplasat împreună, cu autoturismul inculpatului, la poştă unde persoana vătămată a expediat suma de 100 euro mamei sale. întrucât, între momentul predării banilor şi cel al finalizării formalităţilor necesare, inculpatul M.M. plecase cu autoturismul, lăsând persoana vătămată în urma lui, B.M. a fugit înspre localitatea Sevilla, abandonându-şi lucrurile personale în locuinţa inculpatului. Persoana vătămată a declarat că a făcut acest lucru întrucât se temea pentru siguranţa sa, văzând cum se comportă inculpatul M.A. cu muncitorii. Dată fiind distanţa de 60 km, persoana vătămată a ajuns în Sevilla după 7 zile de mers pe jos, timp în care, de teamă, nu a reuşit să doarmă mai deloc. Este cel mai acut mod în care s-a manifestat starea de disperare la care fuseseră aduşi muncitorii ţinuţi în aservire de către inculpaţi. Din Sevilla, persoana vătămată s-a deplasat cu un tren până în oraşul Albacette, unde L.N. a aşteptat-o, după ce, în prealabil, persoana vătămată îi telefonase acestuia de la un telefon public, folosind o monedă de 1 euro care îi rămăsese dintre cele date sporadic de către inculpatul M.M.. Numitul N. 1-a condus pe B.M. la patronul la care lucra în agricultură, unde a lucrat şi persoana vătămată timp de 6-7 luni, fiind remunerată cu suma de 800 euro lunar, după care a revenit în ţară. Pentru munca prestată în Spania în beneficiul familiei M., în afara de cei 100 de euro la care am făcut referire mai sus, persoana vătămată B.M. nu a primit, până în prezent, nicio altă sumă de bani de la inculpaţi.

Ca mijloace de probă au fost reţinute: declaraţiile persoanelor vătămate C.I. (f. 22-28), M.D. (f. 31-37), B.M.C. (f. 38-45), B.C.C. (f. 51-57), C.I., (f. 60-66), B.M. (f.69-82); adresa SC A. SRL, din care rezultă datele la care şi mijloacele de transport cub care persoanele vătămate au călătorit din România în Spania (f. 91-92); tabel cu călătorii care s-au deplasat din România în Spania la datele de 13.09.2010 şi 24.09.2010 (f. 94-101); mesajul expediat de către Consulatul General al României la Sevilla, Regatul Spaniei, care confirmă eliberarea unor documente de călătorie numiţilor C.I. şi B.M.C. (f. 105); declaraţiile martorilor' D.T.A. (f. 108-116), B.D. (f. 120-135), B. D.G. (f. 137-144), B.D. (f. 146-148), D.V. (f. 149 -155), B.M. (f. 156-159), C.G. E. (f. 160-163), B.C. (f. 164-173), M.L.(f. 174-176), U.A. (f. 182-184), H.G. (f. 185-187), H.I. (f. 188-190), M. C.R. (f. 191-193), M.M. (f 194-196); proces verbal încheiat cu ocazia identificării persoanelor vătămate de către martora M.L. (f. 180-181); declaraţiile inculpatului M.M. (f 201-203).

Faptele inculpatului M.I., care, în perioada august-decembrie 2010, prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masă şi cazare, a recrutat persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C. şi C.I., cărora, direct sau prin intermediul altor persoane, le-a asigurat transportul din România în Spania, ca, de altfel, şi persoanelor vătămate D.T.A. şi B.M., recrutate de către inculpatul M.A., unde toate aceste persoane, au fost preluate de către M.A. şi M.M., împreună cu care le-a transportat şi adăpostit în nişte imobile situate în localităţile Marchena şi Paradas, de lângă Sevilla, după care toţi trei, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate din cauza pregătirii şcolare reduse, necunoaşterii limbii spaniole, a împrejurimilor şi lipsei resurselor materiale, le-au ţinut într-o continuă stare de aservire, prin cazarea în condiţii improprii, oferirea de hrană alterată, ameninţări repetate, agresiuni fizice şi împiedicarea să plece (urmare a deposedării de actele de identitate şi privării de resurse materiale), obligându-le să lucreze, sub atenta lor supraveghere, pe perioade cuprinse între una şi trei luni, aproximativ 12 ore pe zi, cu o singură pauză de 30 minute, pe plantaţiile de măslini din apropierea acestor localităţi, unde le-au transportat în fiecare zi de lucru cu diferite autovehicule, fără ca, pe parcursul acestei perioade, să le remunereze pentru munca prestată, oprind pentru sine şi ceilalţi doi inculpaţi banii încasaţi de la fermierii spanioli pentru munca prestată de către persoanele vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. (1), al. (2) Ut. a) din Legea nr. 678/2001, ca aplic, art. 41 al, 2 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

Faptele inculpatului M.A. care, în perioada august-decembrie 2010, prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masă şi cazare, a recrutat persoanele vătămate D.T.A. şi B.M., cărora, prin intermediul lui M.I. sau altor persoane, le-a asigurat transportul din România în Spania, ca, de altfel, şi persoanelor vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C. şi C.I., recrutate de către M.I., unde, alături de M.M., a preluat toate aceste persoane şi, împreună cu acesta şi M.I. le-a transportat şi adăpostit în nişte imobile situate în localităţile Marchena şi Paradas, de lângă Sevilla, după care toţi trei, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate din cauza pregătirii şcolare reduse, necunoaşterii limbii spaniole, a împrejurimilor şi lipsei resurselor materiale, le-au ţinut într-o continuă stare de aservire, prin cazarea în condiţii improprii, oferirea de hrană alterată, ameninţări repetate, agresiuni fizice şi împiedicarea să plece (urmare a deposedării de actele de identitate şi privării de resurse materiale), obligându-le să lucreze, sub atenta lor supraveghere, pe perioade cuprinse între una şi trei luni, aproximativ 12 ore pe zi, cu o singură pauză de 30 minute, pe plantaţiile de măslini din apropierea acestor localităţi, unde le-au transportat în fiecare zi de lucru cu diferite autovehicule, fără ca, pe parcursul acestei perioade, să le remunereze pentru munca prestată, oprind pentru sine şi ceilalţi doi inculpaţi banii încasaţi de la fermierii spanioli pentru munca prestată de către persoanele vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. (1), al (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 al. 2 C. pen, 1969 şi art. 5 C. pen.

Faptele inculpatului M.M., care, în perioada august-decembrie 2010, alături de M.A., a preluat în Spania persoanele vătămate C.I., M.D., B.M.C., B.C.C., C.I., D.T.A. şi B.M., recrutate în prealabil prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masă şi cazare de către M.I., cărora acesta din urmă, direct sau prin intermediul altor persoane, le-a asigurat transportul din România în Spania, le-a transportat împreună cu M.I. şi M.A. şi adăpostit în nişte imobile situate în localităţile Marchena şi Paradas, de lângă Sevilla, după care toţi trei, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate din cauza pregătirii şcolare reduse, necunoaşterii limbii spaniole, a împrejurimilor şi lipsei resurselor materiale, le-au ţinut într-o continuă stare de aservire, prin cazarea în condiţii improprii, oferirea de hrană alterată, ameninţări repetate, agresiuni fizice şi împiedicarea să plece (urmare a deposedării de actele de identitate şi privării de resurse materiale), obligându-le să lucreze, sub atenta lor supraveghere, pe perioade cuprinse între una şi trei luni, aproximativ 12 ore pe zi, cu o singură pauză de 30 minute, pe plantaţiile de măslini din apropierea acestor localităţi, unde le-au transportat în fiecare zi de lucru cu diferite autovehicule, fară ca, pe parcursul acestei perioade, să le remunereze pentru munca prestată, oprind pentru sine şi ceilalţi doi inculpaţi banii încasaţi de la fermierii spanioli pentru munca prestată de către persoanele vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de ari 12 al. (1), al (2) Ut. a) din Legea nr. 678/2001,' cu aplic. art. 41 al. 2 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

In ceea ce priveşte latura civilă s-a arătat că pe parcursul urmăririi penale, persoanele vătămate nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

In baza art. 112 al. (1) lit. e) C. pen., în măsura în care persoanele vătămate nu se vor constitui părţi civile, instanţa a confiscat de la inculpaţi sumele de bani obţinute în urma activităţii de exploatare a muncitorilor. în privinţa cuantumului acestor sume, s-a reţinut că nici unul dintre muncitori nu a estimat productivitatea la mai puţin de 10 coşuri de măsline adunate pe zi. S-a reţinut acest minim ca fiind un dubiu ce profită inculpaţilor. Pentru un coş cu măsline, fermierii spanioli achitau suma de 6 euro. Rezultă că un muncitor ar fi trebuit să încaseze suma de 60 euro pe zi. Persoanele vătămate şi martorul D.T.A. au lucrat în Spania, în medie, timp de o lună şi jumătate. Daca avem în vedere că, pe lună, sunt cel puţin 20 de zile lucrătoare, vom concluziona în sensul că, de pe urma fiecăreia dintre cele 7 victime, inculpaţii au realizat venituri de 1 800 euro. In total, inculpaţii au obţinut suma de 12 600 euro. în lipsa altor date şi având în vedere că inculpaţii sunt membrii ai aceleiaşi familii, vom prezuma că inculpaţii şi-au împărţit în mod egal câştigurile, adică 4 200 euro fiecare. Scăzând din aceste sume cele plătite muncitorilor, adică 90 euro (contravaloare bilet autocar), plătită de către inculpatul M.A. persoanei vătămate M.D., 100 euro (contravaloare bilet autocar şi banii „de drum") plătită de către inculpatul M.M. martorului D.T.A., 100 euro, plătită de către inculpatul M.M. persoanei vătămate C.I. şi 100 euro, plătită de către inculpatul M.I. persoanei vătămate B.M., rezultă sumele a căror confiscare o solicită instanţei:

-4 100 euro de la inculpatul M.I.;

-4 110 euro de la inculpatul M.A.;

-4 000 euro de la inculpatul M.M..

În procedura de cameră preliminară, în termenul stabilit pentru formularea cererilor şi excepţiilor cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, prin apărătorul lor ales, cei 3 inculpaţi au adus critici rechizitoriului sub aspectul încadrării juridice a faptelor arătând că, prin ordonanţa din 25.03.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art 210, alin. 1, lit. a şi b NCP cu aplicarea art. 41 alin 2 CP vechi şi art. 5 CP(nou), iar ulterior, prin ordonanţa din 07.08.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de trafic de persoane, prevăzut de art. 210 alin. 1, lit. a şi b, cu aplicarea art. 41 alin. 2 CP vechi, art. 77 lit. a Cp şi art 5 CP nou în infracţiunea de trafic de persoane prevăzut de art. 12 alin 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 al. 2 CP vechi şi art. 5-NCP.

Făcând o analiză comparativă a celor 2 incriminări inculpaţii au apreciat că legea mai favorabilă este art. 210 alin 1 si 2 NCP, chiar cu aplicarea art. 77 si 78 NCP, iar în ce priveşte sancţionarea infracţiunii continuate, nu art. 41 alin 2 şi art 42 Cod penal vechi este mai favorabil, ci art 35 şi 36 N. C.Pen.

De asemenea, referitor la calculul matematic al sumelor care trebuie confiscate de la inculpaţi, dacă persoanele vătămate nu se constituie parte civilă, inculpaţii au solicitat să se aibă în vedere că din rechizitoriu rezultă că fermierii spanioli plăteau 6 EURO pentru un coş cu măsline culese, iar procurorul, după ce face calculul cât ar fi trebuit să primească fiecare persoană vătămată ( cu 6 EURO/coş), scade doar sumele de bani plătite de inculpaţi pentru drumurile din Bistriţa-Sevilla şi retur, deşi trebuie scăzute şi cheltuielile efectuate de inculpaţi pentru mâncarea zilnică oferită persoanelor vătămate precum şi cheltuiala făcută de aceştia pentru transportul părţilor vătămate din localitatea unde stăteau până la plantaţia de măslini, câtă vreme în rechizitoriu se consemnează la fila 4: "persoanele vătămate şi martorul...am fost transportaţi toţi de inculpaţi aproape zilnic, cu microbuzul sau autoturismul pe o plantaţie de măslini situată la o distanţă destul de mare de la locul în care eram cazaţi, călătoria dura circa o oră".

De asemenea, inculpaţii au solicitat audierea în prezenţa lor a martorilor subliniaţi de la pagina 15 din rechizitoriu, respectiv: M. C. -; M.M.; H.I.; H.G.-; U.A.; M.L.; audierea inculpaţilor şi a părţilor vătămate, care cunosc că inculpaţii nu au indus în eroare pe niciuna dintre părţile vătămate, dimpotrivă i-au ajutat să-şi caute şi găsească loc de muncă, deoarece în ţară "mureau de foame", le-au plătit drepturile salariale conform convenţiei (deducând contravaloarea găzduirii, mâncării şi transportului de fiecare zi la locul de muncă) atunci când lucrau, întrucât părţile vătămate fie refuzau să lucreze, plimbându-se prin Spania, fie se îmbătau sau se drogau, aşa încât au fost nevoiţi să-i expedieze în ţară.

Cu ocazia dezbaterii cererilor şi excepţiilor apărătorul ales al inculpaţilor a mai arătat că pentru o faptă a cărei latură obiectivă se consideră că ar fi fost consumată în perioada septembrie-decembrie 2010, în 2014, atunci când s-a făcut administrarea probelor de trimitere în judecată, ar fi fost obligatoriu să fie audiaţi toţi cei 3 suspecţi.

Din analiza probelor de la dosar şi mai ales a declaraţiilor părţilor vătămate, reiese în mod clar că doar cu privire la unul sau la altul dintre inculpaţi există acel element al laturii obiective, care se numeşte recrutarea, din declaraţiile părţilor vătămate rezultând că o parte dintre părţile vătămate au fost în 2009 şi au venit în ţară, iar în 2010 au agreat pe proprie răspundere şi nesiliţi de nimeni să mai facă o deplasare în Spania pe perioada culegerii măslinelor, însă prin intermediul altor persoane şi nu a inculpaţilor care erau în Spania.

Consideră că faţă de această stare de fapt contradictorie, audierea inculpaţilor era obligatorie şi de asemenea şi a martorilor care au fost împreună în aceeaşi perioadă cu părţile vătămate şi care au stat în aceleaşi condiţii, au muncit în aceleaşi condiţii şi care nu au făcut niciun fel de plângere cu privire la traficul de persoane.

Din acest punct de vedere apreciază că latura obiectivă a infracţiunii şi mai ales latura subiectivă de intenţie, nu a fost dovedită, prin prisma neadministrării directe a organul de urmărire penală unde să fie audiaţi cei doi inculpaţi şi martorii în apărare, în prezenţa sa, şi să fie administrate probele nemijlocit.

Analizând actele şi lucrările dosarului raportat la cererile formulate de inculpaţi, prin apărătorul lor ales, arătate mai sus, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:

Potrivit art. 342 Cod procedură penală obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, iar alin 2 al art. 344 Cod procedură penală reglementează posibilitatea inculpatului de a invoca nelegalitatea unor probe sau a unora dintre actele de urmărire penală.

Analizând susţinerile inculpaţilor din memoriul formulat prin apărătorul ales se constată că acestea se referă la aspecte de ţin de fondul cauzei, cum ar fi: încadrarea juridică a faptelor, solicitarea de reaudiere a unor martori din faza de urmărire penală sau modalitatea de calculare a sumelor ce ar putea face obiectul confiscării, care exced procedurii de cameră preliminară, ca de altfel şi cele referitoare la latura obiectivă sau subiectivă a infracţiunii.

Pe de altă parte, nici solicitarea referitoare la retrimiterea cauzei la procuror în vederea audierii inculpaţilor şi a martorilor în apărare nu este întemeiată. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.M. a fost audiat în calitate de suspect la data de 24 iunie 2014 (f.201), prilej cu care a depus la dosar şi o declaraţie olografă a inculpatului M.I. (f.204).

De asemenea, după punerea în mişcare a acţiunii penale M.M. a fost citat telefonic de către procurorul de caz, potrivit procesului-verbal (f.211), acestuia i s-a adus la cunoştinţă că are calitatea de inculpat şi i s-a solicitat să se prezinte la organul de cercetare, în vederea audierii în această calitate. Mai mult, potrivit aceluiaşi proces verbal, inculpatul M. M. a arătat că locuieşte împreună cu inculpatul M.I. obligându-se să-i comunice aceleaşi aspecte. în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul M.A. de menţionat este faptul că acesta nu a putut fi găsit, întrucât se sustrăgea de la executarea unei pedepse privative de libertate, fiind dat în urmărire generală.

În aceste condiţii, neaudierea inculpaţilor nu este culpa organului de cercetare penală, ci a fost determinată de motive obiecte în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul M.A., respectiv de refuzul de a se prezenta a celorlalţi 2 inculpaţi, care au cunoscut existenţa acuzaţiilor formulate împotriva lor, stadiul cercetărilor penale şi calitatea procesuală dobândită, însă au preferat să rămână în pasivitate şi să nu-şi exercite dreptul la apărare.

Aşa fiind, tribunalul a respins ca neîntemeiate cererile formulate de inculpaţi şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe aceştia.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie inculpaţii M.I., M.A. şi M.M., care au solicitat admiterea acesteia, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond ca nelegală şi restituirea cauzei la procuror, întrucât în speţă contestatorilor le-au fost încălcate drepturile prev de art. 83 CPP respectiv acela de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii alături de acela vizând formularea oricăror alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a speţei.

Apărătorul ales al contestatorilor, susţine că procurorul nu a stabilit în mod corect starea de fapt şi încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, învederând că cinci dintre părţile vătămate îşi retrag plângerile, astfel că nu mai există probe care să susţină învinuirile pentru care aceştia au fost deferiţi justiţiei, acelea de trafic de persoane prev de art 12 alin 1, alin 2 lit a din legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin 2 VCP şi art. 5 CP.



Judecătorul de cameră preliminară examinând contestaţia formulată, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Camera preliminară reprezintă o fază separată a procesului penal, distinctă de urmărirea penală şi de judecată. Funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată apare ca o instituţie sui generis, de sine stătătoare. Judecătorul de cameră preliminară nu face acte de urmărire penală, dar nici nu judecă.

În cadrul procedurii camerei preliminare se efectuează un control de legalitate a posteriori atât a actului de trimitere în judecată, cât şi a probelor pe care se bazează acesta, astfel încât întreaga fază de urmărire penală să fie examinată şi cercetată, iar actele procesuale, procedurale, probele sau procedeele probatorii efectuate sau obţinute prin încălcarea echitabilităţii procedurilor să fie eliminate.

Potrivit art 342 NCPP, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor ori, a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În cadrul acestei etape se verifică, aşadar, legalitatea sesizării instanţei, competenţa acesteia, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale.

Judecătorul de la curte reţine că, rechizitoriul prin care se dispune trimiterea în judecată a inculpatului şi sesizarea instanţei de judecată trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală. Astfel, trebuie să existe concordanţă deplină între ordonanţa de continuare a urmăririi penale faţă de suspect, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi dispoziţia de trimitere în judecată din rechizitoriu, atât sub aspectul faptei reţinute în sarcina inculpatului cu încadrarea juridică ce este corespunzătoare, cât şi a identităţii acestuia.



Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că în speţa de faţă s-a respectat întrutotul imperativul prevăzut în art. 6 parag 3 din CEDO, inculpaţilor respectându-li-se dreptul de a fi încunoştinţati cu privire la acuzaţie: actul de acuzare jucând un rol determinant în legalitatea urmăririi penale, întrucât persoana trimisă în judecată este în mod oficial notificată cu privire la baza juridică şi factuală a acuzaţiei ce i se aduce.

S-a statuat în teoria şi practica judiciară că prin sintagma „faptă arătată în actul de sesizare” nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită infracţiune menţionată în succesiunea activităţii inculpatului, ci descrierea detaliată a acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, respectiv de a investi instanţa, o atare condiţie fiind îndeplinită doar în cazul în care, fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată pentru ea, garanţii procesuale menite să asigure aflarea adevărului, dreptul de apărare al celui judecat şi mai ales dreptul la un proces echitabil.

Aceste garanţii sunt reglementate atât prin disp.art.8 C.proc.pen., art.24 din Constituţie dar şi disp.art.6 paragr.3 lit.a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea 30/1994 conform cărora „orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa”.

În jurisprudenţa sa, Curtea de la Strasbourg a explicat ce se înţelege prin „cauză” şi natura acuzaţiei, aduse împotriva unei persoane, în hotărârea din 24.10.1996 privind cauza De T.Torres c/a Spaniei, arătând că acestea se referă la faptele materiale imputate care stau la baza acuzaţiei, la calificarea juridică a acestora, precum şi la circumstanţele agravante existente, iar informarea în mod amănunţit asupra faptelor imputate şi încadrarea juridică a acestora, nu ar trebui, în niciun caz, să fie ulterioară dispoziţiei de trimitere în judecată.

În hotărârea din 25 iulie 2000 privind cauza Mattoccia c/a Italiei,în cauza Mattei contra Franţei din 19 decembrie 2006 şi Pelissier şi Sassy contra Franţei din 23 martie 1999 şi Dallos contra Ungariei din 1 martie 2001, Curtea a considerat de asemenea, că o informare precisă şi completă cu privire la faptele care se reproşează acuzatului şi a calificării juridice reprezintă o condiţie esenţială pentru echitatea procedurilor judiciare, apreciindu-se că aceasta trebuie făcută inclusiv prin intermediul actului de acuzare, care nu trebuie să fie caracterizat prin imprecizie cu privire la aspecte esenţiale, sens în care s-a exemplificat locul şi data comiterii infracţiunii imputate, concluzionând că neregulile din actul de sesizare cu privire la faptele pentru care este acuzată o persoană şi încadrările juridice ar conduce la imposibilitatea pregătirii apărării cu privire la acuzaţiile aduse.

Instanţa de la Strasbourg a decis că există o legătură evidentă între dispoziţiile cuprinse în art.6 paragr.1 lit.a şi cele din art.6 paragr.3 lit.b, că este necesar ca autorităţile naţionale să depună o maximă diligenţă cu privire la modul în care se face notificarea acuzaţiei către cel interesat, deoarece actul de acuzare are un rol determinant în procedura penală; începând cu data notificării, persoana în cauză este oficial avizată despre baza factuală şi juridică a învinuirii ce i se aduce.

CEDO consideră că, în materie penală, o informare precisă şi completă cu privire la faptele ce se reproşează acuzatului şi a calificării lor juridice reprezintă o condiţie esenţială a unui proces echitabil garantat de art.6 paragr.1 din Convenţie şi a decis că statele contractante au obligaţia de a adopta măsuri pozitive care să garanteze respectarea efectivă a drepturilor înscrise în art.6.

S-a statuat în raport de toate aceste consideraţii, că sesizarea instanţei va fi legal efectuată doar în situaţia în care în dispozitivul actului de trimitere în judecată este menţionată fapta cu încadrarea ei juridică, în legătură cu care s-au efectuat acte de urmărire penală, în funcţie de care inculpatul şi-ar putea efectua o apărare adecvată în lumina art.6 paragr.3 lit.b din Convenţia Europeană.

Atât legislaţia europeană cât şi practica constantă a instanţei supreme învederează că „pentru a se considera că instanţa este legal sesizată din perspectiva limitelor rechizitoriului, este necesar ca în cuprinsul acestuia, să fie arătate în mod concret faptele care fac obiectul trimiterii în judecată, să fie precis determinate, cu încadrarea juridică legală, pentru ca astfel să poată fi stabilit cadrul procesual şi să rezulte voinţa neechivocă a procurorului de trimitere în judecată, întrucât existenţa unor necorelări evidente între partea expozitivă şi dispozitivă a acestuia, nu pot fi de natură să investească legal instanţa”.

Faţă de cele expuse mai sus rezultă fără echivoc că rechizitoriul DIICOT-SERVICIUL TERITORIAL CLUJ din 11 noiembrie 2014 este legal întocmit, de natură a investi judicios instanţa competentă cu soluţionarea cauzei.

Pe cale de consecinţă, judecătorul de la curte constată că rechizitoriul DIICOT-SERVICIUL TERITORIAL CLUJ respectă întrutotul prevederile art 328 Cod procedură penală.

În final, judecătorul de la curte concluzionează că temeinicia acuzaţiilor aduse inculpaţilor trebuie verificată pe baza probelor concrete aflate la dosarul cauzei, probe care sunt valide şi legal administrate.

Judecătorul de la curte constată că faptele inculpaţilor sunt descrise în rechizitoriu într-o manieră clară şi inteligibilă, făcându-se referire la modul de comitere, loc, timp şi urmările produse ca urmare a acestora, victimelor. Pe cale de consecinţă, descrierea faptelor în actul de sesizare este şi o condiţie prin care s-a asigurat contestatorilor posibilitatea exercitării unei apărări efective.



În practica judiciară, s-a reţinut că potrivit art. 328 alin 1 Cpp rechizitoriul procurorului, ca act de sesizare al instanţei, trebuie să aibă un anumit conţinut pentru a contura obiectul judecăţii, între elementele pe care trebuie să le cuprindă fiind necesar să se înscrie atât fapta reţinută în sarcina inculpatului, cât şi încadrarea juridică a acesteia.

În prezenta speţă, nu se poate dispune restituirea cauzei la parchet, întrucât procurorul a descris fapta cu încadrarea juridică aferentă, modul de comitere, consecinţele acesteia, iar condiţia impusă de lege, pentru a se permite începerea judecăţii, este aceea ca neregularităţile să nu împiedice judecătorul fondului de a putea stabili obiectul şi limitele judecăţii, aşa cum sunt determinate de normele procedurale.

Potrivit art. 371 Cod procedură penală judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare al instanţei.

Astfel, pentru a se dispune începerea judecăţii este necesar a se putea stabili cu certitudine şi claritate, care sunt faptele cu care este sesizat Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi persoanele acuzate de comiterea faptelor indicate şi a căror judecare o solicită procurorul, menţiuni existente în rechizitoriul ataşat dosarului la fila 12-15 din dosarul u.p., act de sesizare întocmit la 11 noiembrie

Susţinerea apărătorului ales al contestatorilor, în sensul că, inculpaţilor nu le-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale, în raport de care au fost privaţi de efectuarea unei apărări corespunzătoare, nu sunt fondate deoarece la fila 199 u.p. este ataşat procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii, drepturilor şi obligaţiilor procesuale din 24 iunie 2014 a inculpatului M.M., act care pune în evidenţă că acesta are calitatea de suspect, fiind urmărit penal pentru trafic de persoane prev de art 210 alin 1 lit a, b CP, cu aplicarea art. 41 alin 2 VCP, art. 77 lit a CP şi art. 5, constând în aceea că în perioada august-decembrie 2010 prin inducere în eroare cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, masă şi cazare, M.I. a recrutat persoanele vătămate C.A.I., M.D., B.M.C., B.C.C. şi C.I. iar M.A. pentru persoanele vătămate B.T. şi B.M. le-a asigurat transportul în Spania, unde aceste persoane au fost preluate de către M.A. şi M.M., care alături de M.I. le-au adăpostit în nişte imobile situate lângă Sevilia, după care cu toţii le-au transportat zilnic pe plantaţii de măslin, unde profitând de starea lor de vulnerabilitate, din cauza pregătirii şcolare reduse, le-a obligat să lucreze 12 ore pe zi, fără ca victimele să fie plătite pentru aceasta.

Mai mult, la 24 iunie 2014 M.M. a fost şi ascultat în calitate de suspect, conform scriptului ataşat la fila 201 u.p.

La fila 204 u.p. este ataşată declaraţia lui M.I., depusă la dosar de către M.M., cu ocazia audierii sale la DIICOT-la 24 iunie 2014.

La fila 205 u.p. procurorul de caz a emis o dovadă de citare a numitului M.I. în calitate de suspect pentru data de 29 aprilie 2014, citaţie căreia însă M.I. nu i-a dat curs.

Mai mult, la fila 206 u.p. există procesul-verbal de citare telefonică din 24 iunie 2014, a suspectului M.I., rezultând din acesta că legătura cu suspectul, nu a putut fi stabilită numărul fiind indisponibil.

Procurorul de caz a ataşat la fila 211 u.p. procesul-verbal de citare telefonică din 7 august 2014 a inculpatului M.M., pe care a reuşit să-l contacteze, l-a chemat la sediul DIICOT CLUJ pentru data de 10 septembrie 2014 ora 9.00, în vederea audierii ca inculpat.

M.M. a comunicat procurorului că încearcă să se prezinte, în măsura în care programul de lucru i-o va permite.

A învederat că tatăl său, inculpatul M.I. locuieşte împreună cu el astfel că, s-a obligat să-i aducă la cunoştinţa părintelui său aceste aspecte, susţinând însă că nu este sigur că acesta se va prezenta.

Fiind întrebat despre inculpatul M.A., inculpatul M.M. a afirmat că nu cunoaşte unde se află, astfel că procurorul în baza art 257 alin 1 CPP a încheiat acest proces-verbal.

Mai mult, la dosarul de urmărire penală la filele 212-214 sunt depuse şi mandatele de aducere ale celor trei inculpaţi emise de DIICOT pentru data de 14 mai 2014 în vederea audierii acestora de către procuror.

Din procesul-verbal depus la fila 215 u.p. întocmit la 29 aprilie 2014 de către BCCO CLUJ-NAPOCA rezultă că în urma discuţiei telefonice cu M.M. acesta a confirmat că se află în Spania în oraşul Sevilla iar fratele său M.A. locuieşte în oraşul Rocheta del Mar.

La 14 mai 2014 conform procesului-verbal depus la fila 16, organele de poliţie au atestat imposibilitatea punerii în executare a mandatelor de aducere în privinţa celor trei inculpaţi.

Nu în ultimul rând se constată că la filele 217-221 up există procesele-verbale de îndeplinirea a procedurii de citare cu cei trei contestatori întocmite de către DIICOT CLUJ, pentru data de 14 iulie 2014, cărora însă inculpaţii nu le-au dat curs.

Aşa fiind, nu poate fi acceptată susţinerea contestatorilor, că nu li s-au adus la cunoştinţă calitatea şi drepturile procesuale pe care le au, aceştia, refuzând să se prezinte la solicitarea organelor de anchetă.



Susţinerea apărătorului ales al contestatorilor, în sensul că încadrarea juridică nu este corectă în trafic de persoane, nu poate fi primită de către curte, deoarece în această etapă procesuală, nu poate fi pusă în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în rechizitoriu, dispoziţiile procesuale penale necuprinzând reglementări în acest sens.

Din raţiuni evidente, legate de respectarea contradictorialităţii, nemijlocirii, oralităţii, schimbarea încadrării juridice a faptei poate fi pusă în discuţie, doar în faza de judecată.

Aşa fiind, contestaţia se va respinge ca nefondată în baza art. 425 1 alin.7 pct 1 lit b CPP.

Vor fi obligaţi inculpaţii să achite statului câte 200 lei cheltuieli judiciare, conform art. 275 alin.2 CPP. (Judecător Delia Purice)




Yüklə 1,47 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   25




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə