Darul lui Dumnezeu pentru noi

Darul lui Dumnezeu pentru noi

Sacrificiul lui Cristos

Verset cheie: “Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi, deci, au murit.

15  Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” 2Corinteni 5:14,15

Martin şi Morgan: Cristos a luat pedeapsa morţii asupra Lui

Verset cheie

Erau odată doi gemeni, Martin şi Morgan, care semănau atât de mult între ei încât nici cei mai apropiaţi prieteni nu-i puteau deosebi. Pe cât de mult se asemănau fizic, pe atât de mult se deosebeau ca şi comportament. Martin era copilul perfect, care întotdeauna îşi asculta părinţii, era politicos cu cei din jur, foarte conştiincios la şcoală şi cu înalte standarde morale. Pe de altă parte, Morgan, era opusul - întotdeauna neascultător de părinţi, bătăuş, mincinos, pus pe harţă şi veşnic pe picior de scandal. Morgan le rupea sufletul de durere părinţolor lui. Pe măsură ce băieţii creşteau, diferenţele dintre ei se accentuau parcă şi mai mult; Martin continua să fie un student model şi un tânăr de succes în tot ceea ce făcea, pe când Morgan se adâncea tot mai mult în belele, până când a ajuns să aibă de-a face cu legea. La început comitea delicte minore, depăşire de viteză în trafic, chiul de la serviciu şi altele de felul acesta, apoi faptele comise erau din ce în ce mai grave, până când s-a ajuns la crimă de gradul I. Morgan a fost condamnat la scaunul electric şi cu o zi înainte de a muri a primit o vizită foarte importantă. Gardianul a deschis uşa celulei şi înăuntru a păşit, Martin, fratele său geamăn. Acesta s-a dezbrăcat de haine şi i-a cerut şi lui Morgan să facă acelaşi lucru. Şi-au schimbat hainele între ei, iar când gardianul a anunţat sfârşitul vizitei, pe uşă a ieşit Morgan, Martin urmând să ispăşească pedeapsa capitală. În libertate, Morgan trebuia să decidă: îşi va trăi viaţa la fel ca până acum, cu şanse mari de a reveni în închisoare sau va trăi în onoarea fratelui său, viaţa pe care acesta a trăit-o?!

Aplicaţie:

Cristos a murit de bunăvoie pe cruce, în locul nostru. E timpul să hotărâm acum: vrem să trăim pentru El şi ca El sau vrem să continuăm să trăim pentru noi, aceeaşi viaţă subjugată de păcat?

Versete biblice:

Ioan 10:1-18; 15:13

Romani 4:25; 5: 6-8;

1Petru 2: 21-24; 3:18;

1Ioan 3:16; 4:10.

Marea decizie: El Şi-a dat de bunăvoie viaţa pentru noi

Verset cheie: “Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.”Ioan 15:13

Cu foarte mulţi ani în urmă, pe la începutul secolului trecut, un doctor i-a spus unui băieţel că i-ar putea salva viaţa surioarei sale dacă i-ar dona din sângele lui. Fetiţa de şase ani se îmbolnăvise de o boală foarte gravă, mortală, de care a suferit şi fratele ei mai demult, dar de care s-a vindecat. Singura ei şansă de supravieţuire consta într-o transfuzie de sânge, de la cineva care a avut această boală şi şi-a format astfel anticorpii salvatori. De vreme ce băieţelul a suferit şi el de această maladie rară, el rămânea singurul donator.

“Johnny, ai fi de acord să-i donezi sânge lui Mary?”, l-a întrebat într-o bună zi doctorul. Băieţelul a ezitat o clipă, s-a umplut de spaimă, astfel că buza inferioară îi tremura de-a binelea şi a răspuns cu un glas stins: “Da domnule doctor, dacă trebuie, am să-i dau sângele surorii mele…”. De îndată copiii au fost introduşi în sala de operaţie, Mary palidă şi slăbită iar Johnny - imaginea sănătăţii. Deşi nu-şi vorbeau, când ochii li s-au întâlnit, privirea lui Johnny părea zdrobită. Pe măsură ce sângele lui pătrundea în venele fetei, aceasta parcă reînvia. Transfuzia era aproape gata când vocea slabă a lui Johnny, a spart tăcerea: “Domnule doctor, eu când voi muri?” Abia atunci doctorul a înţeles ezitarea băieţelului şi tremurul din vocea sa - micul Johnny credea că donându-i sânge surioarei sale, el va rămâne fără şi va muri. Cu toate acestea, în acel moment a luat acea hotărâre de a-şi da viaţa pentru sora sa!

Aplicaţie:

Isus te-a iubit atât de mult încât de bunăvoie Şi-a dat viaţa pentru tine. E timpul ca şi tu să-ţi iubeşti aproapele cu aceeaşi dragoste cu care te-a iubit Cristos.

Versete biblice:

Luca 14:28; Ioan 3:16; 10:11; Romani 5: 6-8; Efeseni 5:1-2; 1Petru 3:18; 1Ioan 3:16.

De două ori ai lui Dumnezeu: La început ne-a creat, apoi ne-a răscumpărat

Verset cheie: “Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”Marcu 10: 45

Era odată un băieţel foarte îndemânatic, îndrăgostit de vapoare. Într-o zi s-a decis să-şi construiască propria lui bărcuţă, aşa că fiecare minut liber pe care îl avea îl dedica acestei munci. Când, în sfârşit, bărcuţa a fost gata, s-a dovedit fără cusur - investise în ea întreg talentul lui şi făcuse totul cu suflet. Într-o zi, când bărcuţa se afla la ţărmul apei, s-a iscat un vânt puternic, care a smuls-o cât ai clipi din mâinile lui şi a dus-o în larg. În zadar a încercat băieţelul s-o aducă la ţărm, că n-a reuşit. A alergat iute la tatăl său, rugându-l să-l ajute să-şi recupereze barca, dar când au ajuns împreună la malul mării, ea nici nu se mai zărea. Băiatul s-a întors acasă cu inima frântă de durere. Era zdrobit şi toate zilele şi le petrecea cu gândul la bărcuţa lui. Odată, când se întorcea de la şcoală, privind abătut la vitrinele magazinelor, a zărit într-o casă de amanet, expusă la loc de cinste, ce credeţi?! tocmai barca lui. A dat buzna înăuntru, strigând cât îl ţinea gura: “Barca mea! E barca mea! Am construit-o cu mâinile mele…”. Vânzătorul asistând mirat la această scenă inedită, a intervenit prompt: “Nu! În nici un caz! Este barca mea şi dacă vrei s-o ai, trebuie s-o cumperi!” Băiatul s-a uitat la preţ şi nu i-a venit să creadă… Atâţia bani? De unde să scoată el atâţia bani?! Tot drumul înspre casă n-a făcut altceva decât să se gândească la cum ar putea face el rost banii necesari răscumpărării bărcuţei sale dragi. A căutat de lucru pe la vecini şi s-a apucat imediat de treabă; tundea iarba, grebla, spăla maşini şi făcea orice era nevoie pentru a mai strânge un bănuţ. La sfârşitul fiecărei săptămâni îşi număra cu grijă economiile. Când a reuşit să adune întreaga sumă, a alergat într-un suflet la magazin şi mai să îşi rupă portmoneul de nerăbdător ce era să-i dea vânzătorului banii şi să îşi răscumpere barca. Nu conta cât a muncit pentru ea, nici preţul exorbitant pe care trebuia să-l plătească, tot ceea ce conta era să fie din nou în posesia bărcii. Aşa că, după ce vânzătorul a numărat cu grijă banii, nu care cumva să lipsească vreun cent, s-a dus la raft, a luat barca şi i-a dat-o copilului. În timp ce o ţinea strâns la piept, acesta şoptea cu emoţie, ca şi cum ar fi alintat-o: “Bărcuţa mea! Scumpa mea bărcuţă! Eşti de două ori a mea, prima dată te-am creat, acum te-am cumpărat. Eşti a mea, şi nimic altceva nu mai contează!”

Aplicaţie:

Tu îi aparţii de două ori lui Dumnezeu: întâi te-a creat, apoi te-a răscumpărat. Trăieşte-ţi viaţa cu recunoştinţă şi pe măsura bunătăţii şi harului care ţi-au fost arătate.

Matei 13:45,46; 18:12-14; 20:28; Luca 15: 4-24; 19-10; Fapte 20:28; 1Corinteni 6:20; 1Timotei 2:1-6; Evrei 9:11-15.

Marele Jim i-a luat locul

Verset cheie: “El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” 1Petru 2:24

Era o şcoală, undeva prin inima munţilor, micuţă, având doar o singură clasă, dar cu ce elevi! Nişte elevi atât de răi, că nici un profesor nu rezista mai mult de un semestru şi îşi dădea demisia. Într-un sfârşit, a venit în şcoala lor un profesor şi lucrurile păreau că se vor schimba. Primul lucru pe care acest bărbat l-a făcut, a fost să desfiinţeze toate regulile existente până la acea oră. Imaginaţi-vă o şcoală cu copii care mai de care mai neascultători şi, pe deasupra şi cu regulile abrogate! Acest profesor cu diplomaţie şi calm şi-a invitat elevii la masa tratativelor şi le-a propus să îşi facă ei propriul cod de legi şi evident, pedepse, pentru cazul în care le vor încălca. Aşa că s-au pus cu toţii pe treabă şi şi-au bătut capul, inventând tot felul de legi menite să le restabilească bunul mers al lucrurilor în şcoală. Când aproape totul era gata, Marele Jim s-a ridicat în picioare şi a propus solemn încă o lege; o lege împotriva furtului de sandviciuri. “Propun - a rezonat vocea lui în mica sală de clasă - ca acela care fură gustarea altcuiva să fie pedepsit cu patru curele la fund.” Profesorul a notat cu răbdare şi această lege la toate celelalte şi cu regulamentul gata întocmit, elevii s-au întors la lecţii.

Într-o bună zi, după pauza mare, Marele Jim s-a ridicat şi a spus: “Cineva mi-a furat mâncarea.” Profesorul a început să facă investigaţii şi întrebând încoace şi încolo, a aflat că Billy, un copil costeliv, aproape subdezvoltat, dintr-o familie extrem de săracă - cei mai săraci dintre săraci - se face vinovat de această faptă. L-a chemat în faţă şi conform regulamentului, i-a cerut să îşi scoată cămaşa şi să se aplece peste bancă. Era numai oase şi piele, părea o trestie ce tremură în bătaia vântului. Profesorului îi era milă, dar n-avea ce face - regulamentul era regulament! În timp ce a ridicat cureaua să-l lovească, un glas s-a auzit din spatele sălii. “Opriţi-vă!” Era Marele Jim, care scoţându-şi în grabă cămaşa, s-a îndreptat spre catedră, spunând: “Sunt gata să plătesc eu pentru greşeala lui. Vă implor, loviţi-mă pe mine.” Profesorul nu ştia ce să spună… A ridicat cureaua şi a dat cu atâta forţă că până şi Matele Jim a scos un geamăt şi ochii i s-au umplut de lacrimi. Cu siguranţă Billy nu va uita niciodată acea zi, când Jim a îndurat pedeapsa în locul lui.

Aplicaţie:

Cristos a luat asupra Lui pedeapsa noastră

Referinţe biblice

Isaia 53:4-12; Efeseni 2:8-9; Coloseni 2:13-15; Evrei 9:26-28; 1Petru 3:18

Andreaua: El a suferit pentru neascultarea noastră

Verset cheie: Isaia 53:5

Era un băiat, pe nume Jim, a cărui părinţi au murit când el era foarte mic. Cea care l-a luat să-l crească, a fost bunica sa, o bătrână, cu o pensie modestă dar care de dimineaţa până seara nu precupeţea nici un efort, pentru a-i procura cele necesare. Muncea ca un bărbat, şi asta doar pentru ca lui Jim să nu-i lipsească nimic.

Într-o zi când băiatul s-a întors de la şcoală, bunica a observat că avea un lucru străin, pe care îl furase de la un coleg de clasă. L-a luat pe băiat deoparte şi i-a explicat că a fura este ceva rău şi nimic nu justifică acest gest, nici chiar faptul că unii oameni, deşi muncesc mai puţin, au mai mult decât ei şi sunt incomparabil mai bogaţi. L-a făcut pe Jim să îi promită că nu va mai fura niciodată. Copilul a promis cu mâna pe suflet că nu se va mai întâmpla, dar nu la mult timp, şi-a încălcat promisiunea şi, a venit acasă, cu ce credeţi?! Cu un lucru care nu-i aparţinea şi pe care evident îl furase. Atunci, bunica a vrut să-i dea o lecţie. A luat o andrea şi l-a chemat pe Jim în bucătăria lor micuţă, unde a aprins focul în sobă şi a lăsat andreaua să se înroşească deasupra flamei. Jim privea la bucata de metal care se făcea tot mai roşie. Bunica a scos cu un prosop andreaua din cuptor şi i-a arătat-o lui Jim spunându-i: “Dacă vreodată te mai prind că furi, indiferent ce, îl vezi?! Am să te pedepsesc cu fierul acesta înroşit. Şi nu glumesc!” Ochii lui Jim erau bulbucaţi, gata gata să iasă din orbite şi cu o voce gâtuită de spaimă i-a promis bunicii că nu va mai fura niciodată. Până într-o zi, când mai uitând de andreaua înroşită, Jim a comis-o din nou. Evident, fapta a ieşit la iveală şi bunica l-a chemat îndată la ea. S-au îndreptat împreună spre bucătărie, unde flăcările duduiau în sobă. În timp ce metalul devenea din ce în ce mai roşu, Jim se făcea din ce în ce mai alb. Tremura de spaimă şi a început să plângă cu sughiţuri. Nici o promisiune nu o mai putea îndupleca pe bunica lui, care îl ţinea strâns de mână. Aceasta a scos cu un prosop acul de tricotat din sobă şi l-a îndreptat spre mâna lui Jim, dar în ultimul moment i-a dat drumul mâinii copilului şi a prins andreaua înroşită cu palma ei. O grimasă de durere i se citea pe faţă. Din acea zi Jim n-a mai furat niciodată. Ceea ce frica n-a reuşit să facă, a reuşit dragostea.

Concluzie: Ar trebui să ascultăm de Dumnezeu, nu de teama consecinţelor şi a ceea ce ni s-ar putea întâmpla, ci din dragoste pentru Acela care ne-a iubit primul.

Referinţe biblice:

Isaia 53; Romani 8:1,2; Efeseni 2:1-9; Filipeni 2:6-8; Evrei 9:28; 1Petru 2:24; 3:18

Stropit de sânge: Sângele Lui ne-a salvat

Verset cheie: Evrei 9:15Allen Walker, un predicator australian a povestit această întâmplare trăită chiar de el. Într-o după-masă, în timp ce se întorcea de la Sydney, rulând cu maşina pe şosea, printre dealurile înverzite, a zărit un vultur imens care zbura în cercuri. După câteva curbe luate pe şosea, Allen a pierdut urma vulturului şi în faţa ochilor i s-a ivit o turmă de oi. Privirea i-a fost atrasă de o oaie mai retrasă, asupra căreia, ca din senin se năpustise vulturul ucigaş. Predicatorul a oprit brusc maşina la marginea şoselei şi a alergat într-un suflet la oaie să o salveze. Era însă prea târziu; când a ajuns la locul faptei, animalul era sfâşiat. Privind cu atenţie a observat că sub trupul oii se afla un miel, abia născut, stropit de sânge, dar nevătămat.

Concluzie:

Pe Calvar, Domnul Isus a luat păcatele noastre asupra Lui, ne-a spălat în sângele Său sfânt şi ne-a salvat de la moartea veşnică.

Referinţe biblice

Isaia 53:4-7; Marcu 14:23-24; Ioan 10:11-18; Evrei 9:12-14; 1Petru 2:23-25

Salvată: El şi-a dovedit dragostea prin fapte

Verset cheie: Romani 5:8

Foc! Foc! Foc!

O fetiţă orfană, trăia cu bunica ei în aceeaşi casă. Într-o noapte, locuinţa a fost prinsă de flăcări şi bunica a murit în timp ce încerca să îşi salveze nepoţica. La rândul lor, vecinii, au chemat de urgenţă pompierii şi aşteptau neputincioşi ca aceştia să sosească şi să stingă incendiul. Chiar în momentul în care fetiţa a apărut la fereastra casei, strigând după ajutor, o voce din mulţime informa că maşinile de intervenţie vor întârzia câteva minute deoarece sunt prinse în alt caz. Dintr-o dată un bărbat, sprijinind o scară de zidul clădirii, a urcat prin fumul dens, treaptă cu treaptă, a sărit pervazul ferestrei şi a smuls copila din mijlocul flăcărilor. Ţinând fetiţa strâns în braţele lui, a coborât pe aceeaşi scară, apoi a lăsat-o în grija oamenilor care aşteptau deznodământul cu respiraţia tăiată şi a dispărut în noapte. În urma unei anchete sociale s-a ajuns la concluzia că fetiţa nu avea nici o rudenie, bunica, ultima persoană în viaţă din familia ei, pierind în groaznicul incendiu. Câteva săptămâni mai târziu, un mare miting era organizat în piaţa oraşului, în scopul rezolvării acestui caz şi anume cine va înfia copilul. O distinsă doamnă, profesoară, s-a arătat dornică să crească acest copil. Argumentul ei forte fiind educaţia aleasă pe care ar fi fost capabilă să i-o asigure. Alături de ea, s-a ridicat un fermier; el i-ar fi putut oferi copilei mediul natural sănătos în care să se dezvolte şi anume aer curat, produse ecologice, tihna vieţii departe de oraş… Alţi vorbitori au declinat alte motive pentru care ar fi fost îndreptăţiţi, considerau ei, să primească fetiţa în custodie. În cele din urmă, s-a ridicat cel mai bogat om din oraş şi a spus: “Pe lângă avantajele pe care voi le-aţi înşirat aici, educaţie, sănătate şi altele, eu pot să-i ofer ceva în plus - banii şi tot ceea ce poţi cumpăra cu ei.” Pe tot parcursul acestor discuţii, fetiţa a rămas tăcută cu ochii în pământ.

“Mai doreşte cineva să ia cuvântul?” a întrebat primarul. Un bărbat şi-a făcut cu greu loc prin mulţime şi s-a aşezat lângă fetiţă. Pe chipul lui se citea o mare suferinţă şi când şi-a întins braţele, lumea a amuţit. Erau pline de cicatrici. Atunci, copila a strigat: “El este salvatorul meu!” Dintr-o săritură i s-a încolăcit în jurul gâtului şi şi-a afundat obrazul la pieptul lui, cu un oftat de fericire.

“Adunarea este încheiată.” s-a mai putut auzi vocea primarului…

Concluzie:

Isus nu ţi-a spus doar că te iubeşte; El şi-a dovedit dragostea prin fapte.

Referinţe biblice:

Matei 27:45-56; Ioan 3:16; 15:13; 1Petru 2: 21-24; 3:18; 4:1
Victoria asupra păcatului şi morţii

Liber şi totuşi închis… Singur Dumnezeu ne poate elibera cu adevărat de păcate şi moarte

Verset cheie: Ioan 8:36

Marele maestru al magiei, Houdini, a pariat odată că nu există lacăt, oricât de ferecat pe care să nu-l poată deschide şi nici celulă de închisoare din care să nu poată evada. Pentru a dovedi cele afirmate, a acceptat propunerea de a fi închis într-o astfel de celulă, în haine civile şi fără nimic la el. Într-un mic orăşel din Anglia tocmai s-a construit o nouă închisoare şi pentru a-i testa siguranţa, l-au invitat pe Houdini să îşi demonstreze agilitatea. De îndată ce s-a văzut înăuntru, s-a şi pus pe treabă. Cu acul de la curea şi-a meşteşugit un şperaclu pe care, simplu, urma să-l răsucească în lacătul uriaş. O dată, de două ori şi gata! Dar lucrurile n-au stat chiar aşa. Houdini încerca şi’ntr-o parte şi-n cealaltă să răsucească acul, dar degeaba. Devenise irascibil şi insuccesul aproape îl scotea din minţi. Doar era marele Houdini! După aproape două ore de muncă asiduă, era pe punctul de a renunţa şi iritat la culme a lovit cu pumnul în uşa de metal. În acel moment o scârţâitură a despicat liniştea în două. Uşa se deschise aproape de la sine. Cum? Simplu! Ea fusese deschisă de la bun început.

Concluzie:

Oricât efort ai depune, tu nu poţi birui singur păcatul. Tocmai când admiţi că eşti lipsit de ajutor şi te îndrepţi spre Dumnezeu, El te eliberează.

Referinţe biblice:

Isaia 61:1 (vezi de asemenea Luca 4:18-21); Ioan 8: 31-36; Romani 6:16-18,22; 8:1,2; 2Corinteni 3:17, Galateni 5:1

Încercând să opreşti moartea; Prin moartea Lui, Isus a biruit moartea noastră

Verset cheie: Evrei 2:14-15

Doctorul Pierce Harris ne-a povestit despre o femeie creştină care s-a îmbolnăvit foarte grav. După o serie de analize, verdictul a căzut ca un trăsnet: cancer! Ce-ar fi putut fi mai rău?! Medicul ei curant, neavând încotro, i-a adus la cunoştinţă că suferă de un tip de cancer foarte rar întâlnit, extrem de galopant. “Doctore, cât mai am de trăit?” a întrebat femeia. “Din păcate, prognosticul de ameliorare este foarte prost - maxim trei luni de viaţă…” a răspuns medicul, plin de compasiune.

Femeia s-a întors acasă şi după câteva zile a primit vizita pastorului care aflând de situaţia dramatică în care se află, a venit s-o întrebe ce mai face şi s-o îmbărbăteze pe cât se poate.

“Pastore - s-a străduit femeia să răspundă - eu m-am împăcat cu gândul, dar nu ştiu cum să-i spun băieţelului meu, Billy. De cinci ori am încercat s-o fac şi pur şi simplu n-am reuşit. N-aţi vrea să mă ajutaţi dumneavoastră?” Deşi i-a venit foarte greu să accepte, într-un târziu i-a promis femeii că va face tot posibilul ca să stea de vorbă cu Billy. După ce s-a rugat pentru înţelepciune, bărbatul s-a îndreptat spre curtea din spatele casei, unde se juca băieţelul. I-a pus braţul în jurul umerilor şi a început să-i povestească: “Billy, mama ta se pregăteşte de o călătorie foarte lungă.” Băieţelul l-a privit lung, plin de inocenţă şi a spus: “Vreau să vă întreb două lucruri. Unu, pentru cât timp va fi plecată şi doi, când pleacă?”

Pastorul a tras adânc aer în piept şi i-a zis: “Billy, mama ta nu se va mai întoarce niciodată.” Erau primele zile de toamnă, frunzele începeau să îşi schimbe culoarea… “Billy, a continuat pastorul, priveşte copacii din jur… Când toate frunzele vor fi căzut, mama ta va fi plecată.”

În următoarele două luni, pastorul a vizitat cu credincioşie această familie greu încercată. Femeia se simţea din ce în ce mai rău. De slăbită ce era, nu se mai putea ridica din pat şi abia dacă mai vorbea. Totuşi nu şi-a pierdut optimismul; când pastorul a întrebat-o ce mai face, ea a schiţat un zâmbet şi i-a răspuns: “Eu sunt destul de bine, dar nu-l prea văd pe Billy. Stă mai mult în grădină şi neputând să mă ridic din pat, nu ştiu ce face… N-aţi vrea să mergeţi până acolo?” Pastorul s-a îndreptat spre grădină dar nu l-a zărit pe băieţel. Abia când l-a strigat: “Billy, Billy, unde eşti?” o voce a răzbit dintre crengile unui copac. “Ce faci acolo, Billy” l-a întrebat surprins bărbatul, mai ales că a văzut că Billy ţinea în mânuţele lui fragede o mulţime de frunze şi un mosor cu aţă. “Pastore, i-a răspuns Billy cu ochii plini de lacrimi, încerc să leg frunzele căzute înapoi de crenci. Nu vreau ca mama să plece…”

Concluzii:

Oricât de mult am încerca, nu putem împiedica moartea, dar, prin Cristos, putem scăpa de teama de moarte.

Referinţe biblice:

Matei 16: 21-23; Ioan 5:24; Romani 6:23; 1Corinteni 15:55-57; 2Timotei 1:9,10; Apocalipsa 21:1-4.

Dragostea lui Dumnezeu

Avocatul de faţadă: Dumnezeu ne iubeşte şi acceptă aşa cum suntem

Verset cheie: 1Ioan 4:10

Un avocat not şi-a făcut prezenţa în oraş. Şi, ştiţi cum e, oraş nou, birou nou, clienţi deloc. Când în sfârşit a zărit pe cineva îndreptându-se spre clădire, a ridicat repede receptorul şi a început să vorbească: “Trebuie să merg de urgenţă la New York, am procesul cu succesiunea… De acolo zbor la New Jersey, pledez în cazul Pettus. Trebuie să mă întâlnesc şi cu Houch, Staup şi Patton… Sunt foarte prins, multe solicitări, nu ştiu cum am să mă pot împărţi să ajung peste tot. Acum te las că tocmai mi-a intrat un client în birou…” Şi întorcându-se spre bărbat i s-a adresat cu infatuare: “Vă stau la dispozţie domnule. Cu ce vă pot fi de folos?” Omul l-a privit o clipă şi i-a răspuns simplu: “Sunt de la compania de telefoane, am venit să vă cuplez la reţea.”

Concluzii:

Nu trebuie să căutăm să-L impresionăm pe Dumnezeu. El ne iubeşte aşa cum suntem. Dragostea şi harul Său ne ajunge, nu trebuie să ne dăm drept alţii în faţa oamenilor, ca să obţinem ceea ce avem nevoie

Referinţe biblice:

Deuteronom 7:7,8; Ioan 3:16; Romani 5:8-10; Efeseni 1:3-14; 2:4-10

Spune-mi tu!: El ne cunoaşte pe dinafară şi ne iubeşte aşa cum suntem

Verset cheie: luca 12:6,7

Joe, tocmai încheiase un curs de ornitologie, ştiinţa studierii păsărilor şi cu o noapte înainte de testul final, studiase din greu. De fapt era o recapitulare finală, întrucât fiind un student conştiincios îşi însuşise manualul pe de rost. De oriunde l-ai fi întrebat, nu exista să nu îţi răspundă. Era tobă de carte!

În dimineaţa cu pricina, Joe a intrat în sala de examen şi a ocupat un loc în primul rând. Pe masă, erau aşezate în rând, zece păsări - material didactic - fiecare acoperită aproape în întregime de un sac de hârtie. Doar picioarele le rămăseseră la vedere. Tot examenul consta în identificarea după picioare a păsărilor şi menţionarea câtorva trăsături particulare cum ar fi: nume, gen, specie, habitat, obiceiuri de împerechere, etc. Joe a privit picioarele fiecărei păsări în parte; toate păreau la fel. Vasăzică, a studiat tot anul, ba n-a închis un ochi toată noaptea, ca acum să ghicească nişte păsări după picioare. Cu cât se implica mai mult, cu atât mai nervos devenea. În cele din urmă a ajuns să fiarbă. S-a ridicat dintr-o data, a mototolit foaia şi îndreptându-se spre catedră, i-a aruncat-o profesorului în faţă, spunând: “Cum poate cineva să recunoască nişte păsări după picioare?! O mai mare porcărie de examen, n-am văzut în viaţa mea!” Cu aceste cuvinte, Joe a făcut 180 de grade şi s-a îndreptat ca o furtună spre ieşire. Şocat peste măsură, profesorul abia şi-a putut reveni. Joe era cu mâna pe clanţă când l-a auzit spunând: “O clipă tinere, spune-mi cum te numeşti!” În acest moment, Joe s-a întors spre el, şi-a ridicat pantalonii astfel încât să i se întrevadă gleznele şi i-a răspuns: “Dumneavoastră să-mi spuneţi cum mă numesc, profesore! Dumneavoastră să-mi spuneţi, nu eu!”

Concluzie:

Dumnezeu ne cunoaşte pe fiecare din cap până în picioare. El ştie exact câte fire de păr avem şi cum ne sunt genunchii de bătătoriţi, ori tălpile… Dar nu numai că ne cunoaşte, El ne iubeşte necondiţionat.