Data ședinței: 2006-10-02 Titlul ședinței



Yüklə 176,74 Kb.
səhifə1/3
tarix07.01.2018
ölçüsü176,74 Kb.
#37279
  1   2   3

Data ședinței: 2006-10-02

Titlul ședinței:

Intervenția 1
Declaraţii politice prezentate de senatori:

- Constantin Dumitru (PNL-PD) - Raportul Comisiei Europene din 26 septembrie a.c. referitor la România.

- Corneliu Vadim Tudor (PRM) – Despre practici ilegale.

- Gheorghe David (PNL-PD)- „Declaraţia de la Bologna”,

- Silvia Adriana Ţicău (PSD) - Integrarea României în U.E.

- Doina Silistru (PSD) - „Ziua internaţională a persoanelor de vârsta a treia” şi situaţia reală a bătrânilor din România.

- Valentin Dinescu (PRM) - UDMR - factor politic activ, agresiv şi destabilizator pentru statul român.

- Viorel Arion (PNL-PD) - DN.66 - Simeria-Petroşani.

- Angel Tîlvăr (PSD) - Blocarea activităţii Consiliului Judeţean Vrancea (25 - 30 septembrie 2006).

- Claudiu Tănăsescu (PRM) - „Furtul Aeroportului Băneasa”.

- Puiu Haşotti (PNL-PD) - Normalul sau anormalul în România - şeful SRI - un reprezentant al opoziţiei.

- Adrian Păunescu (PSD) - Necesitatea donărilor de sânge; - In memoriam - Virgil Ierunca, Edmond Deda, Sϋtő András; - Blocarea editării manuscriselor facsimilate ale lui Mihai Eminescu; - Reînfiinţarea lăcaşelor de cultură şi a bibliotecilor; - Autonomia teritorială cerută de UDMR.

- Viorel Dumitrescu (PRM) - „Desecretizarea dosarelor securităţii - demers anacronic în viaţa publică românească”.

- Nicolae Neagu (PD) - „1 ianuarie 2007, anul integrării noastre europene”.

- Markó Belá (UDMR) - In memoriam Sϋtő András, scriitor român de limbă maghiară.
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, domnule senator.

Invit la tribună pe domnul senator Dan Claudiu Tănăsescu, Grupul parlamentar al Partidului România Mare.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Şi eu vă mulţumesc. Invit la tribună pe domnul senator Angel Tîlvăr, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Viorel Dumitrescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori,

Titlul declaraţiei mele politice: „Desecretizarea dosarelor securităţii – demers anacronic în viaţa publică românească”.

În ultimele săptămâni, asistăm la o adevărată campanie pe posturile de televiziune şi în presă împotriva unor persoane care au avut, mai mult sau mai puţin, contact cu fostele organe de securitate.

Pentru a nu fi bănuit de gânduri ascunse şi în dorinţa de a-mi motiva titlul prezentei declaraţii, mă văd nevoit să fac câteva precizări: nu am fost informator, nu am colaborat, în nici un mod, cu fostele organe de securitate, nu mi s-a cerut şi nici nu am dat vreun fel de relaţii organelor de securitate cu privire la vreun fapt sau vreo persoană. Mai mult, tatăl meu, Constantin Dumitrescu, a fost arestat de organele de securitate în vara anului 1948, încarcerat în penitenciarele Craiova, Piteşti, Făgăraş şi Jilava, fără să i se fi adus nici un fel de învinuire, fără să fi fost judecat şi decedat, după 5 ani, în Penitenciarul Jilava.

Problema care astăzi preocupă obsedant politicienii, mass-media etc. ar putea fi tranşată altfel, fără să mai asistăm la abordarea permanentă a acestui subiect, în condiţiile în care, în cei 17 ani care s-au scurs de la Revoluţia din Decembrie 1989, problemele românilor s-ar fi simplificat şi nu s-ar fi înmulţit.

Nu sunt împotriva desecretizării dosarelor securităţii, dar problema trebuie rezolvată altfel, pentru simplul motiv că nu putem trăi, la nesfârşit, uitându-ne mereu înapoi, privindu-ne unii pe alţii cu suspiciune şi culpabilizându-ne. Înainte de orice, suntem cu toţii un popor, cetăţeni ai aceleiaşi ţări, este nevoie de solidaritatea umană pentru depăşirea greutăţilor în care se zbate marea majoritate a populaţiei: sărăcia, inflaţia, permanentele scumpiri, bolile, la care greu se poate face faţă, tot din cauza sărăciei, persoane disperate care cer ajutor bănesc, mai ales când se impun intervenţii chirurgicale în străinătate, inclusiv probleme de mediu, schimbările climaterice asociate cu defrişarea iraţională a pădurilor, un adevărat jaf al aurului verde al ţării, care au dus, în ultimii ani, la inundaţii repetate, însoţite de viituri, alunecări de teren ce au lăsat mii de oameni fără un adăpost.

În mass-media, opiniile sunt împărţite cu privire la modalităţile de abordare ale acestui subiect. Mă întreb, în cele din urmă, cui foloseşte stilul acesta, care a devenit, prin forţa repetiţiei, o obsesie a unor politicieni, anacronic raportat la realităţile sociale actuale. Între dorinţa şi relativa eficienţă a cunoaşterii politicienilor sau a altor categorii de oameni ce au avut tangenţă cu fosta securitate ca poliţie politică şi suferinţele efective ale marii majorităţi a populaţiei se cască o prăpastie. Este adevărat că unele persoane care, prin delaţiunile lor, au provocat suferinţe altor persoane, nu pot fi trecute cu vederea. Acestea sunt cele cărora trebuie să li se retragă dreptul de a mai hotărî, într-un fel sau altul, destinele altor oameni. În acelaşi timp, nu mai au dreptul să ocupe funcţii politice, sunt compromise moralmente, prin conduita lor, s-au situat în afara normelor care trebuie să guverneze bunele relaţii dintre oameni.

De asemenea, nici nu trebuie să devină un pretext de a elimina adversarii politici, de a îndepărta un bun profesionist pentru a face loc delaţiunii josnice, intereselor mărunte, personale sau de grup, în dauna oamenilor cinstiţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, domnule senator.

Invit la tribună pe domnul senator Puiu Haşotti, din partea Grupului parlamentar al Alianţei „D.A.” PNL-PD.

Aveţi cuvântul, vă rog.



Domnul Adrian Păunescu:

Am de unde, dar nici dumneavoastră nu vă puteţi plânge, şi dumneavoastră aveţi o doniţă de sânge! (Râsete)E o problemă pe care nu aş putea să nu o pun, moto-ul acestei declaraţii politice.

În semn de omagiu pentru mari nume ale culturii care au dispărut în aceste zile, oameni cu care nu am fost totdeauna pe aceleaşi poziţii, oameni cu care am polemizat, oameni cu care am avut neghiobia să ne duşmănim, vă propun să păstrăm un moment de reculegere în amintirea scriitorului român, Virgil Ierunca, a compozitorului Edmond Deda şi a scriitorului maghiar Suto Andras, decedaţi în aceste zile.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, stimaţi colegi.

(se păstrează un moment de reculegere)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc, domnule senator. Invit la tribună pe reprezentantul Grupului parlamentar al Alianţei Dreptate şi Adevăr – PNL-PD, domnul senator Gheorghe David.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă :

Vă mulţumesc, domnule senator. Vă rog să încercaţi să concluzionaţi.



Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Doamnelor şi domnilor senatori, vă invit în sală.

Stimaţi colegi, vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa Senatului de azi, 2 octombrie 2006.

Şedinţa este condusă de subsemnatul, asistat de domnii senatori Mihai Ungheanu şi Gavrilă Vasilescu, secretari ai Biroului permanent al Senatului. Cvorumul de şedinţă este de 69 de parlamentari. Absentează motivat de la

lucrările Senatului un număr de 22 de colegi, 7 sunt membri ai Guvernului, 12 sunt observatori la Parlamentul European, 3 colegi sunt plecaţi în delegaţii, domnii senatori Găucan, Petrescu şi Eckstein Kovacs Peter.

Biroul permanent, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, propune ca program de lucru lucrări în plenul Senatului până la ora 19.30.

În ordinea de zi avem înscrise declaraţii politice, dezbaterea unor proiecte de lege, întrebări, interpelări şi răspunsuri din partea Executivului. Vă reamintesc că astăzi avem transmisiune radio de la ora 18.05.

Înainte de a intra în primul punct al ordinii de zi, respectiv declaraţii politice, vă rog să-mi permiteţi să vă aduc la cunoştinţă o notă venită din partea secretarului general al Senatului, întrucât avem posibilitatea să sesizăm Curtea Constituţională în condiţiile în care apreciem că Legea pentru ratificarea Acordului-cadru de Împrumut între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei ar conţine prevederi neconstituţionale.

Invit reprezentanţii grupurilor parlamentare să se înscrie pentru declaraţii politice.

Ofer cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al Grupului parlamentar al Alianţei Dreptate şi Adevăr – PNL-PD, domnul senator Constantin Dumitru. Vă invit la tribună. Aveţi cuvântul.



Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulţumesc, doamna senator.

Invit la tribună pe domnul senator Valentin Dinescu, Grupul parlamentar PRM. Aveţi cuvântul.

Domnul Constantin Dumitru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, în sfârşit, raportul Comisiei Europene dat publicităţii săptămâna trecută, ne îndreptăţeşte să credem că data de 1 ianuarie 2007 va marca aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană.

Cum era şi firesc, după atâtea rapoarte presărate cu cartonaşe galbene şi roşii, vestea că beneficiem de un raport fără clauze de salvgardare, ne-a bucurat. Comisia europeană ne-a dat undă verde, ceea ce înseamnă că nu suntem deloc mediocri. Poate că nu suntem cei mai performanţi, dar haideţi să fim serioşi şi să privim cu atenţie la ţările foste comuniste deja integrate. Vom constata că şi ele au destule probleme în suspans.

Cu toate acestea, fie că place unora sau nu, Guvernul condus de premierul Tăriceanu şi-a dat toată silinţa pentru a depăşi un prag important în calea integrării. Ca, de altfel, şi guvernele post-decembriste care, fiecare în felul său, şi-au adus contribuţia la integrare.

Vom intra, iată, într-o nouă etapă în care legile vor trebui aplicate şi nu doar păstrate în sertare, iar problemele cărora încă nu le-am găsit soluţii, vor trebui rezolvate, astfel încât să putem fi la înălţimea standardelor Uniunii Europene.

Departe de mine intenţia de a fi un demagog sau populist. Consider însă că datoria noastră a celor pe care votul cetăţenilor acestei ţări ne-au trimis în Parlament sau în alte zone ale politicii decizionale este să le putem spune sincer, deschis, românilor că aderarea nu înseamnă trecerea dintr-o dată la un nivel de trai mult mai ridicat. Dar trebuie să le mai spunem că aceasta este, de fapt, una dintre ţinte, adică un trai mai bun, implicit o salarizare mai bună, care vor fi consecinţa firească a intrării României în competiţia valorilor economice europene.

Stimaţi colegi, iniţial mă gândisem să-mi intitulez declaraţia mea politică "România paradoxurilor". De ce? pentru că aceasta a fost concluzia la care am ajuns după ce am parcurs zilele trecute câteva rapoarte şi studii elaborate de Banca Mondială şi, respectiv, de Fundaţia europeană pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.

Astfel, conform raportului Băncii Mondiale, România se situează pe locul al doilea, după Georgia, în clasamentul ţărilor care au derulat cele mai bune schimbări în domeniul facilităţii derulării afacerilor. Ca liberal, în condiţiile în care România are un guvern condus de un premier liberal, nu pot decât să salut sublinierile acestui raport, potrivit cărora ţara noastră a făcut progrese notabile în ceea ce priveşte modul de amendare al legislaţiei cu privire la faliment, reducerea numărului documentelor necesare pentru demararea unei afaceri, simplificarea procedurilor pentru primirea unei autorizaţii, precum şi punerea la punct a unor noi proceduri vamale, ceea ce conduce la fluidizarea circulaţiei mărfurilor.

Nu în primul rând, raportul amintit evidenţiază măsurile luate de România în ceea ce priveşte scăderea corupţiei în domeniul regimului taxelor, prin reducerea numărului acestora şi eliminarea excepţiilor. Cu alte cuvinte, cea mai importantă reformă a fost, conform raportului, cea care a condus la îmbunătăţirea reglementărilor pentru demararea unei afaceri.

Pe de altă parte, tot dintr-o analiză a Băncii Mondiale aflăm că peste 88% dintre tinerii români, cu vârste cuprinse între 15-24 de ani ar emigra, dacă ar avea posibilitatea legală. În timp ce numărul bărbaţilor dornici să se stabilească temporar într-o altă ţară este de circa 80%, iar al femeilor este de 70%.

Acestor date li se adaugă şi cele ale unui studiu al Fundaţiei europene pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă referitor la calitatea vieţii în România şi Bulgaria. Este vorba de o analiză completă a calităţii vieţii în cele două ţări candidate în context european.

Calitatea vieţii nu este un criteriu de aderare la Uniunea Europeană, dar cercetările în acest domeniu pot duce la identificarea unor măsuri şi soluţii oportune pentru eliminarea discrepanţelor în vieţile oamenilor. Astfel, diferenţa dintre nivelul de trai între cele două ţări candidate şi cele 25 de state membre ale Uniunii Europene, este mai mare decât diferenţa dintre PIB-urile corespunzătoare pe cap de locuitor.

Cele două ţări au marcat rate de creştere economică mari, urmate de o bună refacere economică, care, însă, nu a generat o substanţială creştere a veniturilor la nivelul gospodăriilor.

Ar fi de menţionat şi un alt rezultat al studiului.

Populaţia din România şi Bulgaria lucrează mai multe ore decât cea din Uniunea Europeană pentru că mulţi îşi mai iau o a doua slujbă pentru a-şi completa veniturile.

Pe de altă parte, calitatea percepută la locurile de muncă în Bulgaria şi România, măsurată la nivelul salariilor, gradul de autonomie, muncă şi perspectivele de avansare în carieră sunt mai scăzute decât în Uniunea Europeană, în timp ce la nivelul nesiguranţei locului de muncă este mult-mult mai ridicat. În mod paradoxal, studiul menţionează că, deşi confruntat cu standarde de viaţă scăzute, românii se declară totuşi încrezători în viitor. Autorii explică acest optimism prin elemente de mentalitate specifice românilor care cred că nicăieri nu este mai bine decât în ţara lor.

Stimaţi colegi, nu am avut câtuşi de puţin intenţia de a vă plictisi cu detalii tehnice preluate din diverse publicaţii. Îngăduiţi-mi totuşi să trag o concluzie. Funcţionarea stabilă a economiei de piaţă, creşterea economică rapidă, aplicarea legilor în spiritul şi litera lor, sunt câteva elemente care ar contribui la creşterea calităţii vieţii pentru toţi cetăţenii României, aflată, iată, doar la un pas de integrare în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc. (aplauze la Grupul parlamentar al Alianţei Dreptate şi Adevăr – PNL-PD)

Domnul Viorel Arion:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori, citez dintr-un comunicat de presă, lansat în luna aprilie a anului 2003.

„Lucrările de modernizare a Drumului Naţional Simeria – Petroşani, în lungime de 80 km, vor începe în aprilie 2003 şi vor fi încheiate în iunie 2006, valoarea totală a proiectului fiind de 46 milioane euro” informează Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

„Din această sumă, 10 milioane euro au fost deja alocaţi, dintr-un credit acordat de Banca Europeană de Investiţii şi din contribuţia Guvernului României”

În 19 martie 2003, Administraţia Naţională a Drumurilor, actuala Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a contractat această lucrare cu trei constructori, fiecare urmând să construiască un tronson de drum, beneficiarii fiind ITALSTRADE pentru sectorul Petroşani-Baru, PROODEFTIKI şi CONTRANSIMEX pentru tronsonul Haţeg-Baru Mare, iar pentru segmentul Haţeg-Simeria, CCF SA Bucureşti.

Fiecare antreprenor a primit lucrări de peste 10 milioane de euro.

Potrivit contractelor, lucrările la DN 66 trebuiau finalizate în aprilie a.c. pentru primul tronson, în iulie, anul trecut, pentru cel de-al doilea tronson, şi iunie 2006 pentru cel de-al treilea segment de drum.

Cum stau însă lucrurile, în realitate, în luna octombrie 2006, adică la aproape 5 luni de la termenele la care lucrările ar fi trebuit să fie terminate?

Sectoare întregi de drum sunt încă neterminate, lucrări în desfăşurare, în special în zona Haţeg, şi impresia unui lucru făcut de mântuială.

Un drum de la Simeria la Petroşani este o adevărată aventură.

Dacă îţi doreşti adrenalină la maxim, nu ai decât să parcurgi acest drum, îţi trebuie o îndemânare deosebită, ca să eviţi denivelările existente la tot pasul şi o răbdare de fier să aştepţi la toate strangulările existente pe traseu.

La ce mai sunt atunci bune contractele, dacă tot nu sunt respectate?

Ce fac reprezentanţii statului, în cazul unor astfel de crase încălcări de contracte?

Sunt întrebări pe care le voi formula şi în interpelarea pe care o voi transmite chiar astăzi către Ministerul Transporturilor.

Una peste alta, se pare că a devenit chiar o regulă, aceea de a nu-ţi respecta angajamentele asumate prin contract.

Solicit Ministerului Transporturilor şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să intervină energic şi să asigure finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp, altfel ne vom trezi în penibila situaţie de a începe reparaţiile la acest tronson de drum în unele sectoare, în timp ce în altele lucrările nici măcar nu au fost finalizate.

Importanţa acestui sector al DN 66 este foarte mare pentru economia judeţului. Practic, legătura întregii Văii Jiului cu judeţul, cu Ardealul, se face pe acest tronson. Locuitorii Văii Jiului, ai judeţului Hunedoara au nevoie de o minimă infrastructură, funcţională pentru a mai spera că economia judeţului se poate relansa.

Vă mulţumesc.

Doamna Doina Silistru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Măcar o dată pe an, cu prilejul „Zilei Internaţionale a Persoanelor de Vârsta a Treia”, ar trebui să ne rupem de rutină şi, punctual, de obsesiile perioadei din urmă, pentru a vorbi despre bătrâni.

Orice discuţie despre bătrânii României înseamnă, în plan concret, o discuţie despre situaţia grea în care se află, un discurs despre perfecţionarea umilinţei şi a unor tehnici de supravieţuire, al căror singur atribut este primitivismul.

Poate multora nu le place ca, pentru puţin timp, să lase în suspensie fructuoasa temă a dosarelor CNSAS-ului, certurile interminabile pe teme dintre cele mai diverse, dar toate de actualitate, care dau bine la televizor, pentru a vorbi despre pensionari.

Să recunoaştem, este mai uşor, mai tentant şi mai folositor imaginii personale sau a partidului dacă ne vom consuma energiile încă un an, poate doi, în discuţii de principiu, pe orice alte teme decât realitatea imediată, din care fac parte şi bătrânii sau, mai aproape de adevăr, în primul rând, ei.

Nu voi valorifica un loc comun de genul „Cine nu are bătrâni să-şi cumpere”. Gândesc sincer că această spusă ar trebui reformulată: „Cine nu are bătrâni ar face bine să-i caute la coadă la farmacie”.

Prin urmare, nu mă voi referi nici la virtuţile persoanelor de vârsta a treia, pentru că sunt ştiute şi, din cauza unei false utilizări, aproape uzate. Prefer vorbelor frumoase o sinceritate dureroasă. Aşadar, mă voi referi la ei ca la un izvor de durere şi umilinţă.

Persoanele de vârsta a treia nu sunt doar un pansament electoral, folosit în campaniile de alegeri şi deveniţi nefolositori acum, când nivelul pensiilor refuză să-i îndreptăţească pe pensionari să spună că trăiesc bine.

Pensionarii nu trăiesc bine. Acesta este tabloul României adevărate, despre care încă nu se scrie destul. Cum să trăiască bine, dacă o jumătate de lună se calcă în picioare la uşile farmaciilor, iar cealaltă jumătate - poate, pentru a nu-şi pierde antrenamentul, ar spune vreun ironic – fac cozi în faţa băncilor, pentru a intra în posesia pensiilor.

Am zis bine. Cine nu are pensionari să-i caute la cozi. Nu are cum să-i rateze.

Medicamentele sunt scumpe, banii puţini şi veniţi cu întârziere, aşa că este de mirare cum, în loc să se împuţineze, singura virtute cu adevărat remarcabilă a persoanelor de vârsta a treia tinde să devină numărul, iar numărul poate fi – au demonstrat-o de multe ori alegerile – un factor decisiv pentru unii sau alţii, aflaţi vremelnic la guvernare. Sunt uşor de impresionat, pentru că sunt modeşti şi se mulţumesc cu foarte puţin.

Dacă la nivel mondial serviciile medicale complexe, acordate populaţiei, au condus la o creştere firească a mediei de vârstă a populaţiei, determinând şi o creştere însemnată a populaţiei de vârsta a treia, în România, bătrânii încă mor de foame, iar noi nu putem, în prezent, decât să gestionăm acest dezastru.

Riscăm, dacă acest ritm se va păstra, să intrăm în Uniunea Europeană cu o zestre pe care nimeni nu o va dori. Vom fi condamnaţi ca „ucigaşi” – luaţi-o cu ghilimele de rigoare – „ai unei întregi generaţii”, pentru că în zadar pensii mărite, în zadar ajutoare sociale pentru cei fără venituri, facilităţi la plata energiei termice şi electrice, medicamente în regim compensat, în zadar toate măsurile legislative adoptate, în zadar toate căminele de bătrâni şi căminele-spital pentru bătrânii bolnavi, cu afecţiuni cronice, dacă eforturile nu sunt în acord cu realitatea pe care fiecare dintre noi o vedem în judeţele pe care le reprezentăm. Şi cred că sunteţi convinşi că toate măsurile adoptate în sprijinul acestei categorii sociale sunt insuficiente.

Distanţa dintre teoria frumoasă, care se practică la Bucureşti, şi viaţa adevărată este imensă şi, parcă, imposibil de parcurs.

Persoanele de vârsta a treia reprezintă o categorie bolnavă, stresată, lipsită de orice opţiune. Bătrânii sunt alungaţi din familii, trimişi Dumnezeu ştie unde. Proverbul „Cine nu are bătrâni să-şi cumpere” tinde să devină o amintire a unor vremuri care, parcă, nici nu au existat. Noi avem bătrâni, dar încă nu ştim ce să facem cu ei şi mai sincer ar fi să recunoaştem că cine nu are bătrâni, în curând, nu va mai avea nimic.

Transmit generaţiei de vârsta a treia, generaţie din care, mai devreme sau mai târziu, vom face cu toţii parte, un sincer „La mulţi ani!”, multă sănătate şi speranţa că va veni timpul când, după ani de muncă, vor avea o bătrâneţe liniştită şi fără grija zilei de mâine.

Mulţumesc. (aplauze)

Doamna Silvia Adriana Ţicău:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea se referă la integrarea României în Uniunea Europeană.

La 1 ianuarie 2007, România va deveni stat membru al Uniunii Europene, iar cetăţenii României vor deveni cetăţeni ai Uniunii Europene.

Raportul prezentat de Comisia Europeană în faţa Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, în data de 26 septembrie 2006, menţionează progresele realizate faţă de raportul din luna mai 2006, dar conţine şi referiri la posibile clauze de salvgardare, ce pot fi activate atât până la momentul aderării – şi mă refer la clauza pentru piaţa internă şi clauza pentru justiţie şi afaceri interne - cât şi pe parcursul primilor trei ani de la aderare.

Clauze de salvgardare pot fi introduse şi pentru utilizarea fondurilor europene, incluzând chiar reduceri de fonduri. Acestea pot interveni ca urmare a neîndeplinirii anumitor angajamente, atât în cazul fondurilor destinate agriculturii, cât şi pentru fondurile structurale - şi aici mă refer la managementul, acreditarea şi auditarea agenţiilor de plăţi.

În cazul fondurilor structurale, raportul menţionează că noile state membre vor transmite programele operaţionale ce vor fi aprobate de Comisia Europeană anterior demarării procedurilor de implementare ale acestora.

Pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice se află varianta electronică, în draft, a Planului Naţional de Dezvoltare, ce conţine şapte programe operaţionale:

- Programul operaţional pentru creşterea competitivităţii economice, ce totalizează 3.523 milioane euro, din care fondurile comunitare reprezintă aproximativ 63,57%, statul român urmând să asigure 1.283,9 milioane euro;

- Programul operaţional pentru mediu totalizează 4.903,51 milioane euro, din care fondurile comunitare se ridică la 3.960 milioane euro, adică 80,75%;

- Programul operaţional pentru transport totalizează 5.005,48 milioane euro, din care fondurile comunitare se ridică la 4.010 milioane euro, adică 80,11%, statul român urmând să asigure 961,8 milioane euro din fonduri publice şi 33,6 milioane euro din fonduri private;

- Programul operaţional pentru dezvoltare regională totalizează 3.852,94 milioane euro, din care fondurile comunitare reprezintă 85%;

- Programul operaţional pentru dezvoltarea resurselor umane totalizează 3.588,23 milioane euro, din care 85% sunt reprezentate de fondurile europene.

La fel şi pentru Programul operaţional pentru asistenţă tehnică, unde statul român, de asemenea, asigură 85% din necesar.

Pentru anul 2007, fondurile europene sunt estimate la 946,75 milioane euro.

Considerând că fondurile ce vor fi suportate de la bugetul naţional sunt de aproximativ 15% din necesar, acestea se ridică la 167,1 milioane euro.

Întrebarea pe care aş dori să o adresez către cei responsabili cu implementarea Planului naţional de dezvoltare este dacă acest plan a fost realizat prin consultare cu cei interesaţi şi dacă se bazează pe proiecte propuse de autorităţile publice centrale şi locale. Instituţiile publice beneficiare ar fi trebuit să-şi aloce în bugetele pe anul 2007 şi în perspectiva anilor 2007 – 2013 resursele necesare cofinanţării proiectelor din Planul naţional de dezvoltare.

Pun această întrebare, mai ales în contextul în care noul Acord instituţional, aprobat de Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene prevede că la finanţare, prioritate vor avea proiectele începute în anii anteriori.

În acest context, consider că anul 2007 va fi crucial pentru utilizarea fondurilor structurale alocate României pentru întreaga perioadă 2007 – 2013. De aceea, consider că în fiecare judeţ ar trebui să ne asigurăm că programele operaţionale aferente Planului naţional de dezvoltare sunt realizate împreună cu autorităţile publice responsabile şi că acestea şi-au asigurat cofinanţarea necesară.

Mulţumesc. (aplauze)




Yüklə 176,74 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə