Data ședinței: 2007-05-14 Titlul ședinței



Yüklə 185,45 Kb.
səhifə1/5
tarix16.11.2017
ölçüsü185,45 Kb.
#31964
  1   2   3   4   5

Data ședinței: 2007-05-14

Titlul ședinței:

Intervenția 1
Declaraţii politice prezentate de senatori:

- Neculai Apostol (independent) – „Descentralizarea instituţională, un proces inevitabil”;

- Gheorghe Viorel Dumitrescu (PRM) – Campania susţinută de preşedintele suspendat al României;

- Mario-Ovidiu Oprea (PNL) – Carol al II-lea, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Traian Băsescu.

- Petre Daea (PSD) – Situaţia îngrijorătoare din agricultură din cauza secetei;

- Corneliu Vadim Tudor (PRM) – Seceta, agricultura şi necesarul de hrană ale poporului român; Legea patrimoniului naţional;

- Constantin Gheorghe (PC) – „Trăim vremuri tulburi”;

- Adrian Păunescu (PSD) – Pledoarie pentru valorile culturale;

- Constantin Dumitru (PNL) – Greşelile preşedintelui suspendat Traian Băsescu;

- Nicolae-Vlad Popa (independent) – Apel la un comportament şi limbaj civilizat.



Doamna Norica Nicolai:

Stimaţi colegi,

Conform cutumei parlamentare, astăzi, 14 mai 2007, începem şedinţa Senatului cu declaraţii politice.

Înainte de a da cuvântul reprezentaţilor grupurilor parlamentare, doresc să vă informez că din totalul de 137 senatori, sunt absenţi 6 senatori, în calitate de membri ai Guvernului, 6 colegi ai noştri sunt în delegaţie,12 senatori sunt europarlamentari, 1 coleg este în concediu medical şi 1 coleg este învoit.

Permiteţi-mi să dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al senatorilor independenţi, colegului nostru, domnului senator Neculai Apostol, pentru a susţine o declaraţie politică.

Vă rog, domnule senator.



Domnul Neculai Apostol:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la ,,Descentralizarea instituţională, un proces inevitabil”.

O temă complexă, pe care o propun dezbaterii publice, o temă pe care am mai abordat-o în alte declaraţii politice este punerea în practică, efectiv, a descentralizării instituţionale, atât între autoritatea centrală cât şi cea judeţeană, cât şi între cea judeţeană şi administraţia fiecărei localităţi, pentru că realitatea fiecărei entităţi administrative este cel mai bine ştiută şi resimţită la nivel local, cu toate specificităţile aferente.

Dacă vom continua să tot aşteptăm indicaţii preţioase de la centru, de sus, de la Bucureşti sau de la judeţ, de unde realităţile se văd de prea multe ori distorsionate, şi nu responsabilizăm autorităţile judeţene şi locale pierdem timp, importante resurse şi oportunităţi.

Descentralizarea reală este o necesitate, fie şi pentru că doar astfel, administraţia, politicul, dar şi mass-media se apropie de cetăţean şi de problemele sale reale, vin în întâmpinarea acestuia, încercând să-i ofere soluţii şi răspunsuri la durerile şi nevoile sale concrete.

Or, acum, asistăm la un proces straniu şi periculos, prin care în locul aplicării unei descentralizări reale, măcar până la nivelul de regiuni de dezvoltare şi judeţe, parcurgem, din contră, o perioadă de supercentralizare, prin crearea la nivel de ministere a aşa numitor autorităţi de management pentru implementarea în teritoriu a politicilor guvernamentale, a pretinselor strategii, în realitate inexistente, şi a programelor, de prea multe ori, încropite la repezeală. Aceste autorităţi de management ar trebui, de fapt, să activeze în teritoriu, în ţară, măcar la nivelul regiunilor de dezvoltare.

De altfel, şi conceptul de ,,regiune de dezvoltare economică” trebuie regândit şi reformulat prin conturarea unor entităţi administrative mai mici decât în prezent, dar mai echilibrate şi mai flexibile, capabile, compatibile cu cele din spaţiul comunitar.

Tot ca efect al descentralizării, cel puţin o parte din instituţiile deconcentrate judeţene pot şi trebuie să devină regionale prin folosirea mult mai ergonomică a resurselor umane şi cu importante economii financiare. Aici, aş exemplifica faptul că, dacă regiunea de dezvoltare unde mă aflu eu, Regiunea Nord-Est ar fi împărţită în două judeţe, cel puţin 50-60% din funcţionarii publici ale celor două Agenţii de Plăţi din Agricultură vor trebui să meargă în anumite firme sau să se transforme în persoane autorizate, consultanţi sau la anumite firme de consultanţă.

Regiunile de dezvoltare nu au fost suficient decredibilizate ca structuri lucrative, nu au fost riguros delimitate competenţele în raport cu judeţele, fiind necesară o mai profundă articulare şi coerenţă între factorii de decizie, drept pentru care sunt percepute public a fi ,,forme fără fond”.

Or, viabilitatea programului britanic ,,Leader” aplicat cu succes în Irlanda, unde a generat un veritabil boom economic, program aplicat şi în alte state ale Uniunii Europene, inclusiv în România, este o dovadă concretă a beneficiului indus de aplicarea efectivă a descentralizării decizionale.

Ministerele trebuie să înţeleagă şi să accepte că este necesar să renunţe la orgoliile centraliste, să priceapă că descentralizarea este, oarecum, un proces inevitabil, că în afara aplicării programului de guvernare general şi a strategiilor sectoriale, implementarea are loc în ţară, în teritoriu, de jos în sus şi nu invers, pentru a determina concret o creştere a nivelului de trai şi indirect a genera acumulare de capital politic şi credibilitate.

În tot acest proces de descentralizare, consider că un rol important poate să-l aibă şi mass-media în general şi mass-media publică în special: radioul naţional şi televiziunea naţională, prin mediatizarea temelor de dezbatere a modului de accesare a programelor şi a modalităţilor de punere în practică a proiectelor, pentru că am convingerea că şi presa este pe deplin interesată de programul comunităţilor cel puţin dacă ne gândim că într-o comunitate puternică media îşi poate dovedi forţa ca instituţie publică.

Ar trebui, poate, să abordăm mult mai atent importantul rol al mass-media publică regională ca efect al descentralizării, în susţinerea intereselor comunităţilor locale, în ansamblul lor, cu convingerea că implicarea responsabilă şi conştientă a jurnaliştilor şi formatorilor de opinie în rezolvarea problemelor concrete şi reale ale

comunităţilor locale, ca un important vector al societăţii civile, în promovarea necesităţii descentralizării este necesară şi chiar imperativă.

Vă mulţumesc.

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului senator Constantin Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Se pregăteşte domnul senator Adrian Păunescu, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.



Domnul Adrian Păunescu:

Nu este prima oară când mi se întâmplă lucrul acesta, şi nici nu o să fiu un renegat pentru tot ceea ce am făcut, dar vreau să se judece tot ceea ce am făcut.

A-i spune cuiva, într-o scrisoare „Cu toată consideraţia!”, nu înseamnă, totdeauna, chiar toată consideraţia. Înseamnă şi un mod de a comunica, mai ales când vrei să aperi cauze înalte. Nu poţi să-i spui celui cu care vorbeşti „Nenorocitule, nu-l ierta pe Marin Sorescu, în 1982, că a fost la meditaţia transcendentală, taie-i gâtul, scoate-l din cărţi!”

Pledoaria mea a fost inversă. Pledoaria mea a fost pentru valorile naţionale.

Dar, iată, mâine, se vor împlini 27 de ani de la moartea absurdă a lui Marin Preda. Avea numai 53 de ani şi ca în versul lui Blaga, genialul vers al lui Blaga, care nu are nicio metaforă, are doar o revelaţie divină, şi care spunea „Sunt mai bătrân decât tine, mamă!”, şi noi suntem mai bătrâni decât Marin Preda.

Suntem mai bătrâni decât dumneata, Marin Preda, suntem mai bătrâni decât Eugen Barbu. Dacă vom scăpa teferi din canonada de jeg şi de otravă, vom putea fi mai bătrâni chiar decât propriul nostru vis.

Suntem mai bătrâni decât Nicolae Labiş, omul de geniu, citat foarte corect şi foarte la timp – aşa aş fi vrut şi eu să o fac – de către poetul Vadim Tudor.

Dar, ar trebui să revedem ce înseamnă dispariţia lui Marin Preda, faţă de năvala de lucruri absurde din viaţa contemporană atât pe plan interior, cât şi pe plan extern. Înseamnă că, de exemplu, vorbim despre secetă, despre irigaţii, vorbim despre toate cele care s-au distrus şi, fireşte, întrebăm cine este de vină?

Dar, mai mult decât atât, eu întreb, totuşi, cine a făcut irigaţiile? Nu cumva trebuie să scădem din negrul pe care-l adresăm unei personalităţi istorice, complexe, cum a fost Nicolae Ceauşescu, să scădem şi meritele, ca negrul să se potrivească numai acolo unde este cazul?

Nu cumva acele irigaţii au costat bani mulţi, ai ţării, distrugerea lor costând şi mai mult, iar refacerea lor, astăzi, fiind aproape imposibilă, pentru că nu mai avem suportul material necesar unei asemenea aventuri obligatorii pentru o ţară care se deşertifică?

Tot vinovat este Nicolae Ceauşescu şi pentru inundaţii? - de altfel, luate ca model din Anglia, Israel şi din ţările de tip competiţional ale lumii – tot vinovat?

Şi tot vinovaţi sunt aceia care au sprijinit acest mod de construcţie naţională şi nu au încurajat în niciun fel deconstrucţia, deşertificarea, nu numai a Câmpiei Dunării şi a României, în genere, ci şi deşertificarea conştiinţei naţionale?

Vedeţi, se întâmplă, lângă noi, lucruri care contravin unor declaraţii, chiar prezidenţiale. Avem exemplul Canalului Bîstroe. Nu a fost preşedintele la Kiev sau la marginea de azi a ţării, în Bucovina de Nord, de fapt, şi s-a întâlnit cu celălalt preşedinte de dincolo de graniţă şi s-au bucurat, şi-au făcut declaraţii frumoase?

Şi, ce s-a întâmplat cu pericolul pe care-l reprezintă Bîstroe, şi ce putem noi face?

Am cerut, la aprobarea prezenţei trupelor americane în România, în Parlament, să ridicăm puţin şi noi fruntea şi să avem pretenţii de la cei cu care suntem în relaţii corecte şi pe care-i considerăm prieteni.

Nu este normal ca abuzivii din politica internaţională să înceapă să se teamă şi să se gândească de mai multe ori, înainte de a lua o decizie atât de importantă care modifică întregul climat din zonă şi ameninţă Dunărea?

De ce am intrat noi în NATO? De ce suntem în Uniunea Europeană? Ca să scoatem carnetul şi să ne legitimăm la vamă, când nici acolo lucrurile încă nu sunt clare şi ne iau vameşii unguri mâncarea din portbagaje, zicând că nu este ştampilată european?

Nu este o nebunie?

Este un gest de extremism să apărăm, nu numai demnitatea naţională, ci şi pretenţia naţională, dacă toţi cei care ni se declară prieteni şi cărora le suntem prieteni, au pretenţii pe care noi le satisfacem, uneori, înainte ca ei să o ceară?

Aici este vremea şi aici este treaba negociatorilor, şi aici, problema noastră este cum alegem negociatorii. Negociatorii trebuie să ţină loc de luptători, dar trebuie să fie nişte luptători la nivelul ideii, la nivelul argumentelor. Este inadmisibil să fim trataţi în acest mod, să fim expediaţi la etcetera, să curgă „toate Bîstroele” peste noi, să facă domnii Frattini, Gontz şi, mai ales, Voronin, la Chişinău, un loc privilegiat pentru Ungaria, şi României să i se refuze dreptul de a fi în slujba fraţilor din Moldova.

Iarăşi, nu-i acuz pe aceia, atât cât îl acuz pe preşedintele acestei ţări, care ne-a iluzionat, ne-a păcălit. S-a dus pe acolo şi a făcut gesturi care au creat rumoare şi i-au creat o anumită popularitate „Uite ce curajos e!”

A zis frumos, de altfel, memorabil, delegatului Rusiei la Strasbourg, „Domnule, aţi stat atâta timp la noi şi noi nu v-am întrebat de ce staţi?”

Numai că, nici nu este adevărat. Sunt oameni care au întrebat de ce stau. Tata, de exemplu, şi zeci, sute de mii de deţinuţi politici au întrebat ce caută ruşii aici.

Din păcate, ruşii nu au stat în România de capul lor, ci de capul tuturor aliaţilor. Şi de capul Statelor Unite, şi de capul Marii Britanii, şi de capul Franţei. Al Germaniei nu, pentru că erau şi în Germania cum erau şi la noi.

Dar, în fine, replica este memorabilă

Ce se întâmplă, însă? Acum, degeaba suntem liberi faţă de Rusia, dacă nu suntem liberi, pe de-a întregul, faţă de prietenii noştri şi ei nu se simt datori să sară în ajutorul nostru.

Nouă ne trebuie mereu dovezi că suntem noi înşine!

Am fost copil de puşcăriaş şi nepot de puşcăriaş politic şi de la 13 ani tot mă justific, tot spun „Da, să ştiţi că eu nu sunt duşman, sunt un om ca toţi ceilalţi. Am dreptul să fiu pionier, am dreptul să fiu UTM-ist, am dreptul să fiu UTC-ist, am dreptul să fiu membru al partidului!”, singurul partid care exista, atunci, în România.

Nu-mi luaţi aceste drepturi, nu sunt privilegii!

Pentru ca să treacă 1989 şi să mă justific pe cealaltă parte. Nu se poate la nesfârşit şi la nivel individual, şi la nivel naţional să creăm justificarea ca singurul mod de protecţie!

Între timp, 60 de mii de copii români nu au părinţi, pentru că părinţii sunt plecaţi să câştige un ban. Trăiesc în seama vecinilor, a prietenilor, a asistenţilor maternali sau în centrele de plasament.

Între timp, toată demagogia noastră se risipeşte penibil. Nu avem, la marile uzine ale ţării, care dădeau stabilitate economică şi morală: „Rulmentul”, „Tractorul”, nu avem locuri de muncă.

Se vor vinde terenurile pentru ele însele, să se facă, probabil, centre comerciale sau cine ştie ce, în beneficiul altora.

Această ţară nu e condusă, din păcate! Această ţară este şantajată, terorizată şi lăsată de izbelişte.

Vreau să numesc dezechilibrul prin care trecem şi la nivel individual, şi la nivel obştesc, şi la nivel naţional, o criză aproape irezolvabilă!

Putem noi, ca social-democraţi, tampona absurda ridicare a preţurilor, scoaterea oamenilor din locuinţe, dezinteresul faţă de muncă? Le putem tampona cu diverse măsuri momentane şi locale, dar ne aflăm în interiorul unei mari crize.

Eu nu aş zice că doar Traian Băsescu este vinovat. Sunt şi mai vechi, şi mai noi vinovaţi. El este cel mai vinovat, dar, aşa cum am mai spus şi acum trei săptămâni, cred că e foarte important să ne asumăm propria noastră răspundere şi să facem ceea ce am făcut în ultimele săptămâni, şi anume, să devenim chiar un Parlament de care să asculte oamenii, de care să asculte instituţiile, un Parlament care să se implice nu în chestiuni minore, nu în chestiuni de detaliu, deşi nici ele nu sunt totdeauna lipsite de importanţă, nu în chestiuni trecătoare, ci în stabilirea unui curs mai rodnic al României. Fără îndoială, şi corupţia este gravă, dar ea nu este neapărat invenţia cuiva, ea este sistemică. Dacă în socialism blocajele de tip economic erau previzibile, şi unele se şi întâmplau,în capitalismul pe care îl trăim noi, s-au deblocat toate, inclusiv lipsa de ruşine şi de moralitate.

Domnul Constantin Gheorghe:

Doamnă preşedinte de şedinţă, distinşi colegi.

Domnule vicepreşedinte al Senatului Vadim Tudor, este a doua oară când trebuie să recunosc că îmi vine extrem de greu să vin la cuvânt după Domnia Voastră, prima dată, intervenind pe moţiunea „Minciuna, adevărul Monicăi Macovei”, iar acum cu o declaraţie politică scurtă, pe care încerc să o susţin şi eu, măcar la nivelul de 50% din cel în care a susţinut declaraţia politică maestrul Vadim Tudor.

Este vorba de o declaraţie politică pe care o putem intitula „Trăim vremuri tulburi”. Eu sunt la primul mandat, ca senator, şi am impresia că sunt în prima legislatură, imediat după Revoluţia din ’89. Sunt nişte vremuri extrem de tulburi, cu consecinţe încă neevaluabile. Avem, în diverse forme, reflectată Piaţa Universităţii la Craiova, la Iaşi, la Constanţa, în alte părţi.

Ar trebui, oare, stimate colege şi stimaţi colegi, să aşteptăm şi minerii? Îmi pun această întrebare pentru că democraţia, pe care am câştigat-o cu atâta sacrificiu şi de care aceşti tineri de la balcoane n-au cum să-şi amintească, pentru că erau nişte copii, poate fi distrusă cu multă uşurinţă, prin compromiterea simbolurilor celor mai de preţ ale democraţiei şi, în primul rând, Parlamentul României. Se pare că instituţia supremă a poporului român, Parlamentul, a devenit altceva decât o instituţie, a devenit un număr, 322, un număr încărcat de peiorativ.

Stimate colege şi stimaţi colegi, am ajuns în situaţia în care simt o oarecare reţinere în a declara că sunt parlamentar şi aceasta se întâmplă în acest context extrem de dur, în cadrul unor bătălii politice necontenite, aşa cum se spunea din ’90 încoace, o campanie prelungită. Cu mare mâhnire, nu prea văd soluţii de ieşire din această criză. De altfel, eu sunt adeptul a nu căuta vinovaţii, a nu-i dovedi, a nu-i condamna, ci a găsi soluţii la ce se întâmplă, soluţii viabile, soluţii, aşa cum a spus maestrul Vadim Tudor, care să ne asigure viitorul, pentru că prezentul îl trăim şi îl demolăm, unii dintre noi de trăit îl trăim toţi.

Se induce, în mod intenţionat, ideea că Parlamentul este vinovat de absolut tot ce se întâmplă pe scena politică. Nu pot să subscriu la această idee, însă, zi de zi, citesc în presă, mă uit pe ecranele televizoarelor şi încerc să nu mă identific cu ce se spune acolo. Se induce ideea că politicul va influenţa grav economicul. Nu, stimate colege şi stimaţi colegi, economia îşi vede de treabă, mulţumită Lui Dumnezeu, singura componentă a noii democraţii este economia, privatizarea şi oamenii îşi văd de treabă. Se induse ideea că, în condiţiile Tratatului de la Maastricht, pot fi influenţe negative. Mă îndoiesc şi statisticile constată că economia nu este influenţată.

Se spune, de asemenea, de către anumiţi publicişti, care au anumite tendinţe, că Guvernul nu funcţionează, că administraţia nu are vigoare, că celelalte instituţii ale statului sunt lipsite de vlagă. Nu este aşa. Societatea română funcţionează, stimate colege şi stimaţi colegi. Sigur că cei care vor să recunoască, ne transmit aceste mesaje. Păcatul mare este că mesajele acestea pleacă prin diverse sisteme mass-media, de-a lungul şi de-a latul globului, iar România este privită, din ce în ce mai mult, cu circumspecţie.

Am fost, săptămâna trecută, într-o delegaţie parlamentară în Norvegia şi am surprins un dialog care nu m-a făcut deloc să fiu bucuros. Doi parlamentari europeni discutau jignitor despre România şi Bulgaria, neştiind că eu sunt unul din cei care au stat la acea conferinţă, eram îmbrăcat mult mai diferit decât Domniile Lor şi vorbeau deloc plăcut despre România şi Bulgaria. Cu alte cuvinte, nu prea acceptau faptul că facem parte din această familie europeană.

Pe de altă parte, se mai induce ideea, ca să revin la manipulările care domină presa românească, că integrarea noastră, venită după momentul aderării de la 1 ianuarie 2007, ar fi pusă în paranteze. Integrarea pusă în paranteze. Aici, pot să subscriu, într-o anumită proporţie. Da, aceste lupte politice, această campanie prelungită în care avem lideri care nu se simt bine decât în campanii, în războaie, în conflicte, în furtuni, este generată, după cum v-am spus, de ei, iar integrarea sigur că poate fi pusă între paranteze. Noi avem un rol foarte important şi întrebarea pusă de antevorbitorul meu, legată de cvorumul de şedinţă, prin care noi trebuie să trecem anumite legi importante care fac parte din integrare, pentru că aderarea s-a produs, dar integrarea necesită un proces îndelungat, este valabilă această întrebare şi ar trebui să ne mobilizăm ca noi, Senatul, să ne facem datoria, în aşa fel încât să nu ni se impute ceea ce se întâmplă în afara Parlamentului, în afara Senatului.

Observaţi că ţara este împărţită în două tabere, clasa politică e împărţită în două tabere, societatea civilă e împărţită în două tabere, ziarele sunt în două tabere, televiziunile sunt în două tabere, poporul este chiar în două tabere. Nu putem să acceptăm la infinit această stare de lucruri şi de aceea, repet, trebuie să găsim soluţii. Şi am mai spus-o în faţa Parlamentului: soluţiile sunt în Parlament. Cadrul legislativ trebuie creat de aşa natură încât asemenea evenimente pe scena politică să nu se mai întâmple la aceste dimensiuni. Acum 400 de ani, matematicianul francez Rene Descartes afirma că „Optimiştii văd lumină şi acolo unde nu e”. Eu fac parte dintre aceia, dar pesimiştii aleargă neobosiţi să o stingă. Aceia sunt în afara Parlamentului. Vă mulţumesc. (aplauze)

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Dau cuvântul domnului preşedinte Vadim Tudor, pentru a susţine o declaraţie politică.

Vă rog, domnule preşedinte.



Domnul Mario Ovidiu Oprea:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Voi avea o scurtă declaraţie politică la care vă rog, în zilele următoare, să cugetaţi, dacă se poate la ea.

Celebra frază a ecleziastului, „nu este nimic nou sub soare”, ar trebui să fie sloganul de campanie, atât al fidelilor domnului Băsescu, cât şi a adversarilor săi politici.

De ce această frază? Foarte simplu! Pentru că acţiunile politice ale preşedintelui suspendat Traian Băsescu, începând cu decembrie 2004, seamănă foarte bine, dar într-o formă adaptată la contextul actual, cu cele ale altor doi lideri politici marcanţi ai istoriei României, Carol al II-lea şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.

V-aţi putea întreba de unde această asemănare? Răspunsul este vizibil cu ochiul liber. Cine a studiat trecutul istoric privind pe cei doi şi monitorizează atitudinile politice ale preşedintelui actual, observă o reîncarnare a cultului personalităţii şi a luptei pentru dominarea puterii şi a clasei politice, aşa cum s-a întâmplat între 1930 – 1940 şi 1948 – 1964. Dorinţa de a coordona singur, de a nu împărţi decizia politică, de a nu avea partener, ci marionete guvernamentale este o caracteristică tipică pentru preşedintele Băsescu.

Ca o rememorare a istoriei, adversarii politici ai preşedintelui suspendat sunt cam aceeaşi pe care îi avea şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, precum şi Regele Carol al II-lea. Atunci aveam chiaburii, burghezo-moşierii, reacţionari comunişti, cu vederi democratice, cum a fost Pătrăşcanu pentru Dej sau afaceriştii de sorginte sino-masonică, bancherii liberali şi ovrei pentru Carol al II-lea. Acum avem pentru Băsescu, pe oligarhii liberali, termeni prin care este identificat Dinu Patriciu, iar persoane de genul Dorin Cocoş, Elena Udrea, Dorinel Umbrărescu sunt în accepţiunea prezidenţială, oameni de afaceri săraci şi cinstiţi.

Învăţând din trecut, preşedintele Băsescu şi-a însuşit modul de conducere şi de atragere a simpatiei maselor asemenea lui Carol al II-lea care a beneficiat de două ori de o mare popularitate: la revenirea ca rege, în 1930, la nivelul elitei, şi în 1938, la nivelul întregii populaţii electorale. Ne putem întreba şi de ce? La fel ca si acum, şi atunci, pentru o anumită prosperitate şi stabilitate în ţară a fost acreditat regele, nu sistemul politic, nici Guvernul, în timp ce tocmai acestea din urmă au fost considerate responsabile pentru lipsurile din ţară: inflaţie, şomaj, corupţie, afacerism, ineficienţă administrativă, instabilitate ministerială, crime legionare sau puciuri comuniste, în ciuda represiunii poliţieneşti, ameninţarea expansiunii sovietice, ori a Germaniei şi Ungariei.

Trecând peste aceste identificări similare, se poate observa modul de propagandă realizat şi prin intermediul mass-media, precum şi prin utilizarea repetată a frazei „eu şi poporul” de către preşedintele Băsescu, slogan care a fost patentat la mijlocul anilor 1930 de regele Carol al II-lea, rege care pregătea, la fel ca şi urmaşul său politic, peste 70 de ani mai târziu, un partid unic Frontul Renaşterii Naţionale, formaţiune care ar fi trebuit să reprezinte toate clasele sociale şi politice româneşti reunite sub un singur conducător, la fel ca şi prezidentul nostru care prin coagularea PD-ului, PLD-ului şi a altor formaţiuni politice: PNG, PNŢCD, Uniunea Populară Social Creştină, doreşte realizarea unui partid prezidenţiabil, populist şi, cică de doctrină creştin – democrată.

Rezultatul va fi că în câţiva ani, România riscă să aibă un singur partid, ca înainte de 1989 sau două partide, conduse, de fapt, de un singur actor politic, domnul Traian Băsescu.

Interesantă întoarcere în trecut, nu?!

Stimaţi colegi,

Am încercat să vă fac o scurtă comparaţie politică privind trei lideri marcanţi din trecutul şi prezentul societăţii româneşti care au influenţat destinele acestei ţări, ultimul dintre ei, contribuind în continuare, la perpetuarea unei stări de instabilitate politică şi socială pentru a-şi putea justifica în faţa electoratului, naiv şi uşor de manipulat, acţiunile pe care doreşte să le demareze după 19 mai 2007.

Viitorul îşi va spune ultimul cuvânt, dar sper să nu fie o întoarcere la trecut.

Vă mulţumesc.



Yüklə 185,45 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə