1. Declinul (criza). Durează de la câteva luni până la doi ani. În această perioadă are loc reducerea volumului de producţie, scăderea preţurilor, acumularea produselor de prisos, disponibilizarea angajaţilor, creşterea numărului de falimente, micşorarea salariului.
1. Declinul (criza). Durează de la câteva luni până la doi ani. În această perioadă are loc reducerea volumului de producţie, scăderea preţurilor, acumularea produselor de prisos, disponibilizarea angajaţilor, creşterea numărului de falimente, micşorarea salariului.
2. Depresia (stagnarea). Aceasta ţine de la un an până la trei ani şi reprezintă procesul de echilibrare la un nivel nou, inferior (după volum şi termene) al reproducţiei sociale.
3. Înviorarea (linia cd). Pentru această fază sunt caracteristice înviorarea activităţii de afaceri, creşterea investiţiilor, majorarea preţurilor, extinderea producţiei şi creşterea numărului locurilor de muncă.
3. Înviorarea (linia cd). Pentru această fază sunt caracteristice înviorarea activităţii de afaceri, creşterea investiţiilor, majorarea preţurilor, extinderea producţiei şi creşterea numărului locurilor de muncă.
4. Avântul (boom). Pentru această fază sunt caracteristice extinderea producţiei şi creşterea investiţiilor
1. Formarea . La această etapă (fază) se fac investiţii în organizarea producţiei – procurarea maşinilor, pregătirea personalului etc. Mijloacele cheltuite nu se recuperează;
1. Formarea . La această etapă (fază) se fac investiţii în organizarea producţiei – procurarea maşinilor, pregătirea personalului etc. Mijloacele cheltuite nu se recuperează;
2. Creşterea .La această etapă orice investire de mijloace se soldează cu creşterea substanţială a capacităţilor de producţie, volumului vânzărilor, profitului.
3. Funcţionarea echilibrată .La această etapă firma culege recolta, şi anume – fără investiţii esenţiale se desfăşoară procesul de funcţionare echilibrată, de obţinere a unui venit stabil.
3. Funcţionarea echilibrată .La această etapă firma culege recolta, şi anume – fără investiţii esenţiale se desfăşoară procesul de funcţionare echilibrată, de obţinere a unui venit stabil.
4. Declinul. Dacă nu este supusă reconstrucţiei, firma treptat stagnează şi se autolichidează, posibilitatea de a începe un nou ciclu de viaţă
Există opinia precum că ciclul de viaţă al unei firme industriale constituie aproximativ 30 de ani. La apropierea de acest hotar top-managementul trebuie să ia o decizie radicală: ori reorganizarea din talpă a firmei, ori desfiinţarea ei.
Există opinia precum că ciclul de viaţă al unei firme industriale constituie aproximativ 30 de ani. La apropierea de acest hotar top-managementul trebuie să ia o decizie radicală: ori reorganizarea din talpă a firmei, ori desfiinţarea ei.
Există şi diverse opinii privind cauzele şi durata ciclurilor economice la macro- şi micro-nivel. Printre cele mai cunoscute pot fi numite următoarele sisteme de cicluri:
ciclurile lui N.D. Kondratiev (1892-1938)Cauza lor principală este schimbarea radicală a bazei tehnologice a producţiei, modificarea structurii ei. Durata unor asemenea cicluri este de 40 – 60 ani. Kondratiev a afirmat că de rând cu ciclurile mici ale producţiei cu durata de 8 –10 ani, există şi cicluri mari – de câte 48 – 55 ani, ce constau din două valuri – ascendent şi descendent.
ciclurile lui N.D. Kondratiev (1892-1938)Cauza lor principală este schimbarea radicală a bazei tehnologice a producţiei, modificarea structurii ei. Durata unor asemenea cicluri este de 40 – 60 ani. Kondratiev a afirmat că de rând cu ciclurile mici ale producţiei cu durata de 8 –10 ani, există şi cicluri mari – de câte 48 – 55 ani, ce constau din două valuri – ascendent şi descendent.
ciclurile lui Kuzneţ. Forţa lor motrice o constituie progresul în structura reproductivă (acestea mai sunt numite reproductive sau constructive). Durata unor asemenea cicluri este de circa 20 ani;
ciclurile lui Jagler. Temelia acestor cicluri se consideră interacţinea dintre diverşi factori creditar-monetari. Periodicitatea lor este de 7-11 ani;
ciclurile lui Kitcin au durata de 3 – 5 ani, Această ciclitate scurtă reflectă dinamica valorii relative a mărfurilor şi materialelor la întreprinderile de producţie, adică la baza lor este pus ciclul mediu de producţie al firmei, ţinându-se cont de cercetările ştiinţifice şi pregătirea producţiei (instrumente, tehnologie, personal, resurse materiale şi financiare).
1. schimbările în mijloacele de producţie ca rezultat al descoperirilor ştiinţifice (în biologie – clonarea anumalelor; în agricultură – ingineria celulară a culturilor; în chimia organică – sinteza unor produse alimentare; în telecomunicaţii – Internetul etc.);
1. schimbările în mijloacele de producţie ca rezultat al descoperirilor ştiinţifice (în biologie – clonarea anumalelor; în agricultură – ingineria celulară a culturilor; în chimia organică – sinteza unor produse alimentare; în telecomunicaţii – Internetul etc.);
2. modificările de amploare (bruşte) în structura politică şi relaţiile economice ale statelor în direcţia apropierii sistemelor economico-politice la macro-nivel (Parlamentul European, Uniunea Europeană, Tribunalul de la Haaga, Acordul Şenghen, valuta euro etc.).
Crizele economice se clasifică:
Crizele economice se clasifică:
după amploare (singulare, locale, sistemice); nivelul economic general (mega-, macro-, mezo-, micro-);
sursele de provenienţă (interne, externe, mixte, artificiale);
posibilitatea de depăşire (depăşire sine stătătoare, depăşire cu asistenţă din exterior, ce nu pot fi depăşite)
la macronivel – mijloacele economiei naţionale, inclusiv împrumuturile externe;
la macronivel – mijloacele economiei naţionale, inclusiv împrumuturile externe;
la mezonivel – mijloacele regiunii, municipalităţii, precum şi subvenţiile din bugetul de stat:
la micronivel – în exclusivitate mijloacele organizaţiilor economice (deoarece numai ele dispun de bunurile proprii), precum şi prin implicarea administrativă a organelor de stat (judecată, procuratură, comisia pentru falimente etc.).
ca rezultat al „şocului extern” (când dezvoltarea sistemului este blocată de insuficienţa resurselor externe);
ca rezultat al „şocului extern” (când dezvoltarea sistemului este blocată de insuficienţa resurselor externe);
criza structurală (ca rezultat al contradicţiei dintre modul de dezvoltare şi dinamica social-economică la macronuvel);
criza sistemului de reglementare (când mecanismul lui nu este în stare să schimbe procesele conjuncturale negative);
criza modului de producţie (rezultatul acutizării contradicţiilor din formele instituţionale care determină regimul acumulărilor; se dovedesc a fi neviabile legităţile pe care se bazează întreaga organizare a producţiei, distribuţiei, schimbului şi consumului)
încălcarea caracterului (din cauza blocării sistemului);
încălcarea caracterului (din cauza blocării sistemului);
încălcarea parţială a sistemului de reglementare;
criza sistemului de reglementare;
criza regimului de acumulare şi a sistemului de reglementare.
La prima etapă a cercetărilor ciclurilor economice pot fi atribuite lucrările lui K. Marx (1818-1883).
La prima etapă a cercetărilor ciclurilor economice pot fi atribuite lucrările lui K. Marx (1818-1883).
Printre cele mai evidente crize ale mega- şi macrosistemelor au fost menţionate următoarele:
Anul 1825 – în Anglia;
1836 – Anglia şi SUA;
1847 – Europa;
1857 – Europa, America (prima mondială);
1873 – 1878 – Europa SUA;
1900 – 1903 – mondială;
1907 – mondială;
1920 – mondială;
1929 – 1933 – mondială (cea mai distrugătoare);
1937 – mondială;
1937 – mondială;
1948 – 1949 – SUA, Canada;
1953 – 1954 – mondială;
1957 – 1958 – mondială;
1973 – 1975 – mondială (cea mai profundă din anii postbelici);
1982 – mexicană;
1982 – internaţională, a datoriilor (după ea s-au format: Clubul din Paris – pentru deservirea datoriilor de stat; Clubul de la Londra – pentru deservirea datoriilor organizaţiilor comerciale);
1985 – 1989 – criza economiilor (mondială);
1994 – mexicană;
1997 – criza financiară din Asia;
1998 – criza financiară din Rusia (ca jertfă a crizei Asiatice);
1998 – 1999 – criza financiară mondială
La cea de a doua a cercetărilor ciclurilor economice pot fi atribuite lucrările lui Jon Meinard Keins (1883-1946) şi a contemporanilor săi (anii 30 – 60 ai secolului XX). Aceasta a coincis cu perioada de internaţionalizare a capitalului, precum şi cu înteţirea motivaţiei pentru reglementarea de stat a activităţii de afaceri în economia de piaţă. Concluzia principală la care a ajuns J.M. Keins rezidă în faptul că crizele economice (depresia, stagnarea) sunt inevitabile în condiţiile capitalismului clasic şi sun consecinţele naturii însăşi a relaţiilor de piaţă ce îi sunt caracteristice. Depăşirea manifestărilor de criză în ciclurile economice Keins o vedea în implicarea consecventă porţionată a statului în economie pentru stimularea cererii globale.
La cea de a doua a cercetărilor ciclurilor economice pot fi atribuite lucrările lui Jon Meinard Keins (1883-1946) şi a contemporanilor săi (anii 30 – 60 ai secolului XX). Aceasta a coincis cu perioada de internaţionalizare a capitalului, precum şi cu înteţirea motivaţiei pentru reglementarea de stat a activităţii de afaceri în economia de piaţă. Concluzia principală la care a ajuns J.M. Keins rezidă în faptul că crizele economice (depresia, stagnarea) sunt inevitabile în condiţiile capitalismului clasic şi sun consecinţele naturii însăşi a relaţiilor de piaţă ce îi sunt caracteristice. Depăşirea manifestărilor de criză în ciclurile economice Keins o vedea în implicarea consecventă porţionată a statului în economie pentru stimularea cererii globale.
Etapa a treia, contemporană, a cercetării ciclurilor de funcţionare a economiei începe pe la mijlocul anilor 60 ai secolului XX. Această perioadă se caracterizează prin formarea intensă a conglomeratelor transnaţionale, precum şi prin sistemul financiar unic, care uneşte tot mai mult economiile diverselor state într-un sistem economic integru, global, ordonat.
Etapa a treia, contemporană, a cercetării ciclurilor de funcţionare a economiei începe pe la mijlocul anilor 60 ai secolului XX. Această perioadă se caracterizează prin formarea intensă a conglomeratelor transnaţionale, precum şi prin sistemul financiar unic, care uneşte tot mai mult economiile diverselor state într-un sistem economic integru, global, ordonat.
Referitor la principala trăsătură tipică a crizelor economice la diverse niveluri ale economiei din RM, a fost formulată ideea, precum că aceasta constituie insuficienţa resursei pentru exercitarea eficientă a funcţiilor sale de către întreprindere, corporaţie, complexul economiei naţionale, economia naţională a ţării, sau economia mondială în ansamblu. O asemenea definiţie universală nu indică însă cauza lipsei acestei resurse pentru funcţionarea eficientă şi, prin urmare, nu are utilitate aplicativă. Şi totuşi nu insuficienţa resurselor , ci nerestituirea mijloacelor în rezultatul ciclului reproductiv constituie principala trăsătură tipică a crizei din organizaţie la macro sau micronivel. Dacă nu există rotaţia deplină a investiţiilor – avem de a face cu colapsul reproductiv (îngustarea, stagnarea, criza). Nu avem unde aloca banii (statului sau firmei) – înseamnă încetinirea şi încetarea creşterii, criza.
Referitor la principala trăsătură tipică a crizelor economice la diverse niveluri ale economiei din RM, a fost formulată ideea, precum că aceasta constituie insuficienţa resursei pentru exercitarea eficientă a funcţiilor sale de către întreprindere, corporaţie, complexul economiei naţionale, economia naţională a ţării, sau economia mondială în ansamblu. O asemenea definiţie universală nu indică însă cauza lipsei acestei resurse pentru funcţionarea eficientă şi, prin urmare, nu are utilitate aplicativă. Şi totuşi nu insuficienţa resurselor , ci nerestituirea mijloacelor în rezultatul ciclului reproductiv constituie principala trăsătură tipică a crizei din organizaţie la macro sau micronivel. Dacă nu există rotaţia deplină a investiţiilor – avem de a face cu colapsul reproductiv (îngustarea, stagnarea, criza). Nu avem unde aloca banii (statului sau firmei) – înseamnă încetinirea şi încetarea creşterii, criza.
În acest context sarcina centrală a managementului anticriză devine găsirea unor noi nişe reproductive pentru organizaţia economică .
