Descrierea sistemului de operare windows



Yüklə 80,41 Kb.
tarix01.08.2018
ölçüsü80,41 Kb.
#65202

UNIVERSITATEA tehnica cluj napoca

DESCRIEREA SISTEMULUI DE OPERARE WINDOWS

INFORMATICA APLICATA IN EDUCATIE (LUCRAREA 1)




Prof.ing. Costică Gafiţescu






FlexFORM – PROGRAM DE FORMARE PROFESIONALA FLEXIBILA PE PLATFORME MECATRONICE

Iulie,2011

Cap.1. SISTEME DE OPERARE



1.1.GENERALITĂŢI DESPRE SISTEMELE DE OPERARE


Orice sistem de calcul putem să-l considerăm ca fiind format din patru straturi:

• hardware

• sistemul de operare

• alte produse soft

• utilizatori

Prin SISTEM DE OPERARE se înţelege un ansamblu de programe care gestionează activitatea calculatorului. Aceasta înseamnă că, în esenţă gestionează resursele calculatorului şi asigură interfaţa cu utilizatorul.

Informaţia procesată - la nivel intim – de către un SNC, este exclusiv numerică. Mai mult, majoritatea SNC-urilor prezintă structură digitală, fapt care conduce la reprezentări numerice binare. Astfel, spre exemplu, atunci când prin intermediul unui program de editare de text se introduc în memorie versurile: „La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de lungă...”, ceea ce se stochează de fapt la locaţiile corespunzătoare sunt secvenţe de 0 şi 1 (de forma 011010011101001010000101001). Cifrele binare 0 şi 1 sunt reprezentate prin nivele distincte de tensiune continuă (de exemplu +5V pentru 1 şi 0V pentru 0). Aceste nivele de tensiune corespund reprezentării fizice a informaţiei, în timp ce cifrele binare 0 şi 1 corespund reprezentării logice a informaţiei. Din acest motiv se utilizează deseori exprimarea “zero şi/sau unu logic”. Informaţia stocată la nivelul memoriei, transferată la nivelul magistralelor sau procesată la nivelul microprocesorului, în formatul binar în care apare, constituie informaţie internă SNC. Această informaţie internă se află în corespondenţă cu informaţia externă sistemului numeric de calcul, informaţie ce trebuie prelucrată de către acesta. Dacă informaţia internă prezintă formate de reprezentare bine definite la nivel fizic şi logic, informaţia externă nu îndeplineşte astfel de condiţii. Informaţia externă poate fi reprezentată prin intermediul diverselor mărimi fizice, cum ar fi presiunile, vitezele, densităţile, temperaturile, intervalele temporale, deplasările spaţiale etc. Conversia formatului în care apare informaţia externă în formatul de reprezentare internă a SNC este realizată prin intermediul unor interfeţe hardware şi software. Odată ajunsă în format intern, informaţia trebuie organizată în vederea lansării ei în procesare. Entitatea informaţională adusă la starea în care ea poate fi trecută în faza de procesare poartă numele de dată. Într-un SNC, datele sunt stocate în memorie ca ansambluri de pachete de opt biţi (octeţi, bytes) sau multipli de opt biţi (cuvinte). Rezultă că datele sunt practic informaţiile utile, necesar a fi procesate, respectiv informaţiile rezultate în urma procesării (spre exemplu, rezultatul unei operaţii de calcul poate constitui dată de intrare întro nouă operaţie de calcul).

Alături de date, privite ca informaţie utilă, efectivă, putem vorbi despre adrese sau informaţia de adresare. Informaţia de adresare prezintă un caracter auxiliar în raport cu datele, servind la localizarea acestora din urmă. Astfel, o locaţie de memorie poate conţine o informaţie utilă, adică o dată, care poate însă fi accesată doar dacă se cunoaşte o informaţie auxiliară de adresare – adresa. Ca şi datele, adresele sunt reprezentate la nivel intern în format binar, ele fiind transferate prin intermediul magistralei de adrese.

Cea de-a treia clasă de entităţi informaţionale o constituie informaţia de control (semnalele de control). Informaţia de control are rolul asigurării unui cadru optim de desfăşurare a procesului de prelucrare a datelor de către SNC. Semnalele de control asigurăsincronismele cerute de structura hardware a SNC şi protocoalele de procesare impuse de structura software. Magistrala de control constituie suportul fizic prin care aceste semnale sunt transferate între subsistemele SNC.

1.2. DEFINIREA UNUI SISTEM DE OPERARE


Un sistem de operare (SO) este un ansamblu de fişiere ce conlucrează în asigurarea gestionării eficiente a tuturor resurselor software şi hardware ale SNC. Fişierele unui SO sunt distincte de fişierele de aplicaţie create de utilizatori.

O clasificare a fişierelor după tip, poate fi făcută astfel :

- fişiere de text

- fişiere grafice

- fişiere de sunet

- fişiere executabile

- fişiere speciale

În ultima categorie s-au considerat fişierele ce nu aparţin în mod direct nici uneia din clasele anterior menţionate.

După funcţionalitate, fişierele se clasifică astfel:

- fişiere de aplicaţie

- fişiere utilitare

- fişiere de sistem

În mod evident, fişierele de aplicaţie sunt cele create de utilizator, constituind realizarea aspectului suprem de funcţionalitate către care tinde orice SNC. Un exemplu de fişier aplicaţie poate fi un program de rezolvare a ecuaţiei de gradul 2 cu coeficienţi întregi. Fişierele de sistem sunt cele care constituie în ultimă instanţă sistemul de operare, rezolvând probleme cu tangenţă hardware şi software de care utilizatorul trebuie să fie degrevat. Un exemplu de astfel de fişier poate fi considerat interpretorul de comenzi al sistemului de operare MS-DOS. În fine, fişierele utilitare se situează la graniţa dintre celelalte două clase menţionate.

Exemple de sisteme de operare:

- *BSD

- BeOS


- DOS

- Linux


- Mac OS

- UNIX 36

- Windows

1.3. FUNCTIILE UNUI SISTEM DE OPERARE


Un sistemul de operare asigură în principiu următoarele funcţii:

- gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi a dispozitivelor periferice;

- gestiunea operaţiilor de intrare/ieşire;

- gestiunea datelor (fişierelor) pe suportul de memorie externă;

- controlul încărcării în memoria internă, lansarea în execuţie, execuţia şi încheierea execuţiei aplicaţiilor utilizatorului;

- sesizarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei unei aplicaţii şi tratarea acestor evenimente (mesaje de erori şi recomandări de rezolvare);

- asigurarea interfeţei cu utilizatorul, accesul acestuia în controlul programului, examinarea stării sistemului.

Orice SO prezintă două componente majore:

- nucleul (kernel)

- interfaţa (shell)

La rândul ei, interfaţa prezintă două subcomponente:

- interfaţa cu utilizatorul

- interfaţa cu hardware-ul maşinii

Nucleul sistemului de operare conţine programele care gestionează resursele software ale SNC şi fişierele auxiliare corespunzătoare. Funcţiile nucleului sunt:

- gestionarea datelor pe suportul de memorie externă;

- transferul datelor la nivelul magistralelor de sistem;

- sesizarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei aplicaţiilor şi

tratarea acestor evenimente;

- gestionarea proceselor de intrare/ieşire în/din execuţie a aplicaţiilor.

Interfaţa sistemului de operare asigură pe de o parte comunicaţia între utilizator şi SNC, iar pe de altă parte adaptarea nucleului SO la nivelul maşină (hardware-ul maşinii).


1.4. CLASIFICAREA SISTEMELOR DE OPERARE


Din punctul de vedere al interacţiunii cu componentele hardware ale SNC şi după modul de implementare a software-ului, sistemele de operare sunt organizate pe două nivele:

A. Nivelul fizic - Include componenta firmware a sistemului de calcul. Acest nivel oferă servicii privind lucrul cu componentele hardware ale sistemului de calcul şi cuprinde acele elemente care depind de structura hardware a sistemului. Tot în cadrul nivelului fizic sunt incluse programele a căror execuţie este indispensabilă, de exemplu programul care lansează încărcarea automată a sistemului de operare la pornirea calculatorului.

B. Nivelul logic - Include partea de programe a sistemului de operare şi oferăutilizatorului mijloacele prin care poate exploata sistemul de calcul. Comunicaţia între utilizator şi sistemul de calcul se realizează prin comenzi adresate sistemului de operare sau prin intermediul instrucţiunilor programelor executate, cât şi prin intermediul mesajelor transmise de sistemul de operare către utilizator.

O caracteristică importantă a unui sistem de operare este măsura în care poate asigura execuţia concurentă a proceselor. După acest criteriu, sistemele de operare pot fi:

- monotasking – nu asigură execuţia concurentă şi nici partajarea resurselor între mai multe procese. Sub controlul unui sistem de operare monotasking, la un moment dat, în sistemul de calcul se poate executa o singură aplicaţie (task), aceasta rămânând activă din momentul lansării ei în execuţie şi până la terminarea completă. Cât timp este în execuţie, aplicaţia are acces la toate resursele SNC. Exemplu: Sistemele de operare MS-DOS şi CP/M sunt sisteme de operare monotasking.

- multitasking - sunt acele sisteme de operare care asigură execuţia concurentă a mai multor aplicaţii concomitent. Exemplu: Sistemele de operare Windows şi Unix sunt sisteme multitasking.

Din punctul de vedere al accesului utilizatorilor la SNC şi al gradului de interacţiune a acestora cu sistemul, sistemele de operare pot fi:

- seriale - acele sisteme de operare pentru care gradul de interacţiune cu utilizatorul, în timpul prelucrărilor, este nul.

- interactive - sistemele de operare care permit comunicarea directă între utilizator şi sistemul de calcul, prin intermediul unui limbaj dedicat acestui scop (limbajul de comandă al sistemului de operare sau interfaţa grafică utilizator). În plus, utilizatorul poate urmări modul în care se execută programul său şi poate influenţa, în anumite condiţii, execuţia acestuia. Un sistem de operare interactiv presupune o arhitectură specifică pentru sistemul de calcul, care să cuprindă echipamente standard de intrare/ieşire dedicate comunicaţiei utilizatorului cu sistemul de operare (terminale I/O). Sistemele de operare interactive pot fi:

- monouser - când comunicaţia cu sistemul de calcul este posibilă, la un moment dat, numai pentru un singur utilizator, prin intermediul consolei sistemului de calcul;

- multiuser - când sistemul de operare poate gestiona comunicarea concomitentăcu mai mulţi utilizatori, conectaţi la sistemul de calcul prin intermediul echipamentelor de intrare/ieşire. Exemplu: MS-DOS este un sistem interactiv monouser, în timp ce Unix este un sistem interactiv multiuser.

După configuraţia hardware deservită, sistemele de operare pot fi:

- SO pentru microsisteme

-SO pentru minisisteme

În prezent se constată tendinţa de apropiere a performanţelor microsistemelor de cele ale sistemelor de nivel superior lor, în paralel cu tendinţa de apropiere a caracteristicilor sistemelor de operare pentru sistemele de calcul mari de cele ale sistemelor de operare pentru mini sau microsisteme. În acelaşi timp, se realizează o integrare funcţională tot mai accentuată a diferitelor tipuri de sisteme de calcul în platforme de lucru comune, de obicei prin conectarea acestora în reţele de calculatoare. Cel mai elocvent exemplu în această direcţie este reţeaua Internet care realizează legătura între cele mai diferite tipuri de sisteme de calcul funcţionând sub controlul diverselor SO.

Din punctul de vedere al dezvoltării sistemului de operare, tendinţa actuală este de dezvoltare a SO portabile, adică acele SO care funcţionează pe arhitecturi hardware diferite. Un exemplu în acest sens este sistemul de operare UNIX. O altă direcţie este dezvoltarea de familii de SO - de exemplu familia SO Windows.

Au fost astfel dezvoltate SO interactive, multitasking, asigurând şi funcţiile pentru lucrul în reţea. Între aceste SO, unele sunt specializate pentru un anumit mod de utilizare, cum ar fi Windows NT Server pentru serverele de reţea sau Windows NT Workstation pentru staţiile de lucru din reţea.

Cap.2. SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS

2.1. CARACTERISTICI PRINCIPALE


Sistemul de operare Windows, este un sistem de operare multitasking, ceea ce înseamnă că permite execuţia mai multor programe în acelaşi timp.

Sistemul de operare Windows a devenit cel mai folosit sistem de operare. Acest sistem pune la dispoziţia utilizatorului o interfaţă grafică prietenoasă (GUI – Graphical User Interface) bazată pe ferestre. Utilizând sistemul Windows se pot constata cu uşurinţă caracteristicile de interfaţă comune tuturor programelor Windows:



  • tot ceea ce afişează un program Windows pe ecran este cuprins în spaţiul ferestrei sale (o zonă dreptunghiulară de pe ecran şi este identificată printr-o bară de titlu) pe care o poate deplasa şi redimensiona;

  • interacţiunea utilizatorului cu un program Windows se efectuează prin intermediul unor obiecte grafice afişate pe suprafaţa ferestrei aplicaţiei: meniuri, cursoare, butoane de comandă şi de opţiune, căsuţe de opţiune, bare de defilare, etc.;

  • majoritatea aplicaţiilor au o interfaţă atât cu tastatura, cât şi cu mouse-ul;

  • pot fi în lucru simultan mai multe programe;

  • se pot schimba date între programe.

2.2. FUNCTIILE SISTEMULUI DE OPERARE WINDOWS


Windows este ca şi tabloul de bord al unui automobil care se bazează pe desene, butoane şi meniuri care sunt ca aparatele, butoanele şi manetele de pe bordul unei maşini. Cu ajutorul acestuia purtăm dialogul cu calculatorul în vederea obţinerii rezultatelor dorite. Prin apăsare pe butonul mouse-ului sau pe o tastă, Windows ascultă şi pune în alertă echipa care controlează “din spate” toate părţile componente ale calculatorului (monitorul, tastatura, discheta, discul) şi toate programele. Pentru că trebuie să controleze tot ce se întâmplă, el intră în funcţiune chiar când porniţi calculatorul şi rămâne activ tot timpul. De aceea Windows se numeşte sistem de operare. El se numeşte Windows (Ferestre) pentru că fiecare program este lansat în execuţie într-o fereastră. Pe ecran pot apare mai multe ferestre simultan.

Sistemul de operare WINDOWS execută următoarele funcţii :

• gestionarea fişierelor - se pot afişa liste cu fişierele şi dosarele care există pe calculator, se poate efectua mutarea, copierea şi ştergerea lor

• lansarea aplicaţiilor cu uşurinţă, folosind pictogramele şi meniurile

• detectarea erorilor din sIstem.

CAP.3. INTERFAŢA SISTEMULUI WINDOWS

3.1. SUPRAFAŢA DE LUCRU A SISTEMULUI WINDOWS


Sistemul Windows a fost proiectat să simuleze, prin intermediul interfeţei grafice, obiectele şi activităţile unui serviciu de birou din realitatea curentă. La deschiderea calculatorului, pe ecran apare o imagine colorată care ocupă tot ecranul : aceasta sugerează un obiect, care în realitate, corespunde suprafeţei mesei de lucru (desktop) şi pe care este aşternut un tapet (wallpaper) având aspectul imaginii respective. Astfel, prin corespondenţă cu relitatea, pe desktop sunt amplasate imagini care sugerează obiecte de lucru, şi anume obiectele care trebuie să fie mereu prezente pe birou pentru a fi accesate imediat, indicate printr-o pictogramă sugestivă, însoţită de un nume de identificare [ 1 ].

Microsoft WINDOWS este un sistem de operare ce realizează un mediu prin intermediul căruia se poate lucra cu calculatorul, mediu bazat pe imagini (pictograme) şi meniuri, organizate în casete denumite ferestre. Acest mediu este numit şi interfaţă grafică pentru utilizator.



Fig.1.


Dosarul (folder) permite definirea unui container în care se pot păstra fişiere, aplicaţii sau alte dosare. Dosarul este un mecanism de organizare logică, la nivelul interfeţei a diferitelor entităţi cu care lucrează sistemul de operare, inclusiv a fişierelor. La pornirea calculatorului, se încarcă sistemul de operare Windows 95 care afişează pe ecranul calculatorului (desktop), interfaţa Explorer. Interfaţa Explorer este formată din: icoane (Pictograme) care sunt mici desene reprezentative pentru diferite entităţi cu care lucrează Windows (containere cu posibilităţi ale sistemului, aplicaţie, fişier, dosar, unitate de disc etc), afişate pe ecran (fig.1.)

• Pictogramele - sunt simboluri care reprezintă programele (Word, Excel), fişiere, documente, grafice, informaţii despre calculator (hard-disc, dischetă)

• Suprafaţa de lucru - zona de fundal pe care sunt plasate obiectele (fig.2.)

• Indicatorul mouse-ului

• Butonul de Start - pentru lansarea meniului Start

Fig. 2.

3.2. PICTOGRAMELE DE PE SUPRAFAŢA DE LUCRU


• My Computer - asigură accesul la o fereastră în care se poate vedea ce conţine calculatorul, informaţii despre unităţile de disc, Control Panel, lucrări programate spre executare şi imprimante

• Internet Explorer - lansează utilitarul Internet Explorer

• Recycle Bin - coşul de gunoi, în care pot fi păstrate fişierele nedorite/ şterse

• My Briefcase - pentru actualizarea copiilor (între două calculatoare)


3.2.1. Prezentarea unor containere:


 My computer conţine toate componentele sistemului oferind accesul către acestea. Componentele sunt reprezentate sub forma unor pictograme: câte una pentru fiecare unitate de disc din sistem (discurile conţin dosare iar dosarele conţin fişiere si/sau alte dosare), o pictogramă pentru imprimantele instalate (Printers), o pictogramă pentru celelalte componente ale sistemului: monitor, mouse, tastatură, placa de sunet, placa multimedia etc (Control Panel);

Recycle Bin (coşul de gunoi) conţine fişiere şterse pe care sistemul Windows le salvează în acest container de unde se pot recupera. Golirea completă a containerului se face efectuând clic cu butonul din dreapta mouse-ului pe pictograma cores-punzătoare şi selectarea opţiunii Empty Recycle Bin. Ştergerea unui anumit fişier se realizează prin selectarea fişierului respectiv, efectuarea unui clic cu butonul din dreapta mouse-ului şi selectarea opţiunii Delete. Ştergerea conţinutului containerului sau a unui fişier se poate realiza şi utilizând meniul corespunzător.

Se pot crea rapid pictograme pe ecranul calculatorului pentru: aplicaţie, fişier, dosar etc. Pentru aceasta, într-o zona liberă de pe ecran, se executa clic cu butonul din dreapta mouseului şi din meniul contextual se aleg opţiunile New apoi Shortcut., în caseta de dialog Create Shortcut Command line se introduce numele unităţii de discuri sau se executa clic pe butonul Browse, se parcurg dosarele pentru a alege aplicaţia/fişierul, se execută clic pe butonul Next, se scrie numele pictogramei şi se execută clic pe butonul Finish. Pentru a şterge o pictogramă, se trage peste pictogramă Recycle Bin. Cu ajutorul mouse-ului se pot muta pictograme prin metoda de trage şi plasează (drag and drop); se selectează o pictogramă prin efectuarea unui clic pe aceasta şi ţinând butonul mouse-ului apăsat, se deplasează pictograma în locul dorit.

Butoanele mouse-ului au următoarele roluri:

1. un singur clic stânga se foloseşte pentru deschiderea meniurilor derulante (butonul Start, orice fereastra de pe bara de aplicaţii, butoanele din dreapta sus ale oricărei ferestre deschise sau butoanele din casetele de dialog: OK, Cancel, etc.)

2. efectuarea unui dublu clic pe pictograma corespunzătoare este folosită pentru deschiderea unui fişier, program, unitate de disc etc.

3. clic cu butonul din dreapta în două situaţii: dacă cursorul mouse-ului se află pe suprafaţa de lucru, va apare un meniu derulant, din care se pot selecta comenzi specifice meniului principal; dacă cursorul mouse-ului se află pe una din pictograme, va fi afişat un meniu ce conţine comenzi specifice aplicaţiei corespunzătoare pictogramei.




3.2.2. Bara de aplicaţii (taskbar)


Aceasta se găseşte în partea inferioară a ecranului (fig.4.). Dacă se indică un punct liber pe bară, aceasta se poate glisa în orice poziţie a ecranului.

Bara de aplicaţii conţine:



  •  butoane de aplicaţii (task button), câte un buton pentru fiecare aplicaţie activă. Pe buton apare pictograma aplicaţiei şi numele acesteia. Dacă aplicaţia lucrează cu fişiere, se trece şi numele acestora (W Microsoft Word - sistem.doc). Se poate efectua operaţia de comutare de aplicaţii (task switching) ceea ce înseamnă trecerea de la o aplicaţie la alta, fărăsă se închidă aplicaţia precedentă; trecerea se face prin acţionare buton stânga mouse;

  • zona pentru configurare (Settings) conţine pictograme pentru configurarea unor elemente ale sistemului. Prin indicarea cu mouse-ul a unei pictograme, se va deschide o casetă de informare (Tooltip) în care este afişat numele parametrului controlat. Dacă se execută dublu clic pe pictogramă, se deschide o casetă de dialog care permite utilizatorului sa modifice parametrii. Caseta de dialog poate fi închisă fără să se modifice parametrii prin executarea unui clic in exteriorul ei. Dacă calculatorul are o placă de sunet, pe bara de aplicaţii este afişată o pictogramă(difuzor), prin indicarea pictogramei, în caseta de informare va fi scris mesajul Volume. Dacă se execută clic pe aceasta pictogramă se va afişa o casetă cu un potenţiometru, care permite modificarea valorii volumului; dacă se executa dublu clic se deschide caseta de dialog Volum Control prin intermediul căreia se pot modifica parametrii ai plăcii de sunet. Există de asemenea pictograma care afişează ora preluată din sistem sub forma unui ceas digital (Clock), prin acţionare clic mouse pe pictogramă, se deschide caseta de informare în care se afişează data; dacă se execută dublu clic pe pictogramă se deschide caseta de dialog Date/Time Properties prin intermediul căreia se poate actualiza data sistemului;



  • Meniul Start (fig.3.) . Cu Butonul Start se deschide meniul Start. Meniul Start se poate deschide şi prin acţionarea tastei cu desenul specific Windows-ului (fereastra) de pe ultimul rând al unor tastaturi. Se prezintă pe scurt unele submeniuri ale meniului Start:

  •  Shut Down permite oprirea calculatorului. Sistemul salvează automat modificările efectuate;

  • Run permite introducerea numelui unui program pentru a-l lansa în execuţie

  • Help prezintă instrucţiuni de utilizare a sistemului Windows şi oferă explicaţii pentru comenzile uzuale;

  • Find este o opţiune pentru căutarea unui fişier după nume, dată sau o secvenţă de conţinut;

  • Documents, permite utilizatorului gasirea rapida a unei liste cu ultimele documente folosite;

  • Programs conţine mai multe meniuri, printre care:

  • Accessories,: Paint brush, Fax, Games, Multimedia, Systems Tools, Calculator, programe de editare texte, programe de editare grafică etc.

  • Windows Explorer permite organizarea documentelor. Pentru lansarea aplicaţiei Explorer se efectuează clic pe butonul Start, se selecteazăPrograms apoi Windows Explorer sau dacă există pictogramă pe Desktop, se efectueazădublu clic pe aceasta. Ca urmare, în panoul din partea stângă sunt afişate pictogramele Desktop-ului. Fereastra din dreapta afişează conţinutul discului sau al folderului selectat în fereastra din stânga.

Semnul „+” afişat în fata unei unităţi de disc sau a unui folder indică faptul că există niveluri suplimentare, are alte foldere sau conţine fişiere, care nu sunt afişate.

Semnul „-” afişat în fata unei unităţi de disc sau a unui folder indică faptul că nivelul poate fi restrâns printr-un clic dublu de mouse (nu se mai afişează obiectele din subordine).



Fig. 3.


Fig.4.


Pentru obţinerea informaţiilor suplimentare despre un fişier sau folder, se selectează elementul dorit şi se execută clic pe butonul din dreapta. Apare o listă de opţiuni. Se selectează Properties.


Fig.5.

3.3. FERESTRE (WINDOWS)


Fereastra este obiectul de interfaţă cel mai utilizat. Orice aplicatie este foosită prin intermediul unei ferestre proprii.Un dublu-clic pe o pictogramă deschide o fereastră în care apare conţinutul care este etichetat de aceasta şi astfel se poate avea acces la acel conţinut [ 2 ].

Fereastra este o zonă dreptunghiulară de dimensiuni diferite de pe ecran. Pot exista mai multe ferestre, fiecare corespunzând unei aplicaţii. Dacă la un moment dat sunt deschise mai multe ferestre pe ecran, una singura este fereastra activă. Aplicaţia activă corespunde aplicaţiei care primeste comenzile care se dau de la un dispozitiv de intrare. Structura generală a unei ferestre contine o bară de titlu şi o suprafaţă de lucru modificabilă ca dimensiuni. Ca tipuri de ferestre, distingem:



  • Ferestre de explorare, utilizate pentru a explora (inspecta) anumite component ale sistemului.

  • Ferestre de dialog.

  • Ferestre de lucru, în cadrul unei aplicaţii.


3.3.1. Structura unei ferestre


O fereastră se compune în general din următoarele elemente (fig.6. ):

  • Bara de titlu (Title bar) pe care se afişează numele aplicaţiei sau al documentului deschis în fereastră. Bara de titlu la o fereastră activă este afişată într-o culoare diferită de a celorlalte ferestre de pe ecran.Titlul ferestrei este afişat în bara de titlu. In funcţie de tipul ferestrei, poate fi numele unei aplicaţii, al unui dosar, al unui fişier etc.

  • Bara cu titluri de meniuri (Menu bar) afişează pe orizontală lista cu meniurile disponibile. Meniurile la rândul lor sunt formate din liste de comenzi care acţionează în aplicaţia sau documentul deschis în fereastră.

  • Bara cu instrumente (Toolbar) este afişată sub bara de meniu, este o bară cu butoane ce conţin pictograme ale unor comenzi care pot fi comandate şi din meniu. Bara apare numai la anumite ferestre de aplicaţie (Word, Excel etc).

  •  Bara de stare (Status Bar) este afişată în partea inferioară a ferestrelor de aplicaţii şi afişează diferite informaţii referitoare la acţiunile din aplicaţie de exemplu: o scurtă descriere a comenzii care este curent selectată.



Fig.6.



Butonul meniului de control (Control Menu Box) situat în partea stângă a barei de titlu a ferestrei; conţine opţiuni pentru manipularea ferestrei. Este util când manipularea ferestrei se face folosind tastatura.. Pictograma afişată de acest buton este pictograma aplicaţiei care lucrează în fereastră.

  • Există patru butoane situate în partea dreaptă a barei de titlu a ferestrei, ele pot fi acţionate numai cu mouse-ul:

  •  Butonul de minimizare (Minimize button) este folosit pentru micşorarea ferestrei la nivel de pictograma.

  •  Butonul de maximizare (Maximize button) este folosit pentru redimensionarea

ferestrei până la ocuparea întregului spaţiu disponibil ce delimitează fereastra.

  •  Butonul de restaurare (Restore button) apare în locul butonului de maximizare după operaţia de maximizare, are ca efect refacerea ferestrei la dimensiunea pe care a avut-o înainte de operaţia de maximizare.

  • Butonul de închidere (Close button) este folosit pentru închiderea ferestrei. până la nivel de pictogramă.

  • Bara de derulare pe verticală şi bara de derulare pe orizontală (Scroll bar) sunt folosite pentru deplasarea ferestrei peste obiectele afişate (text, pictograme etc); conţin butoane săgeţi (scrool arow) şi cursoare mobile (scroll box) care pot fi acţionate numai cu mouse-ul. Butoanele cu săgeţi permit defilarea conţinutului ferestrei în sensul săgeţii. Cursorul mobil arată poziţia ferestrei relativ la conţinut.

  • Bordura ferestrei (Border) este o bara subţire care delimitează fereastra şi care poate fi agăţată cu mouse-ul pentru redimensionarea ferestrei pe verticală sau pe orizontală.

  • Colţurile ferestrei (Corner) sunt zonele de bordură din cele patru colţuri ale ferestrei. Sunt folosite la redimensionarea ferestrei cu ajutorul mouse-ului pe orizontală şi verticală în acelaşi timp.

  • Cursorul mouse-ului (Pointer) este un semn grafic care arată poziţia mouse-ului pe ecran şi care urmăreşte deplasarea mouse-ului pe masa reală (pad). In funcţie de operaţia care se execută, pointerul are diferite forme (de exemplu dacă are forma de clepsidra  înseamnă că se execută o operaţie şi utilizatorul trebuie să aştepte până se execută aceasta pentru a putea să folosească din nou mouse-ul).

  • Punctul de inserare (Insertion Point) este un semn grafic care indică poziţia în care poate fi scris un text sau inserat un desen într-un document.

  • Suprafaţa de lucru (Working area) este zona în care aplicaţia sau documentul afişează obiecte sau informaţii.


3.3.2. Clasificarea ferestrelor


Ferestrele pot fi de aplicaţie sau de document:

 Ferestrele de aplicaţie conţin aplicaţiile în curs de execuţie. Sub bara de titlu a ferestrei se află pe orizontală bara cu titluri de meniuri.

 Ferestrele de document sunt situate în interiorul ferestrelor de aplicaţie: au o bară cu numele documentului, dar nu au o bară cu titluri de meniuri (sunt acţionate meniurile ferestrei de aplicaţie).

Atunci când se lucrează cu mai multe ferestre numai una dintre ele este activă la un moment dat (fig.7.). În cadrul aceleaşi aplicaţii comutarea se poate face şi prin meniul Windows.



Fig.7. Lucrul cu ferestre multiple


3.4. MENIURILE


Meniurile conţin o lista cu opţiuni pe care calculatorul le poate executa. Opţiunile pot fi: titlu de submeniu, o comanda de operaţie sau o valoare a unui parametru. Utilizând mouseul sau tastatura se alege opţiunea necesară.

Meniul poate fi dezactivat ceea ce înseamnă că nu permite accesul la opţiuni sau activat, în care caz permite accesul la opţiuni.

În titlul meniului sau în opţiunea de meniu, una din litere este subliniată şi se numeşte litera de identificare, ea poate fi utilizată pentru a deschide un meniu sau pentru a alege o opţiune din meniu.

Ferestrele de aplicaţie dispun de mai multe meniuri:



  • Meniul principal (pull-down), afişează titlurile de meniuri pe orizontală în bara de meniuri. Prin deschiderea unui meniu din lista de meniuri, se afişează sub acesta un alt meniu, numit meniu derulant (pop-up menu) care conţine o liste opţiuni.

  • Meniul de control . Meniul de control este identificat prin butonul aflat în coltul din stânga sus al ferestrei; apare la ferestre şi la butoanele ferestrelor minimizate şi conţine comenzi pentru manipularea ferestrelor şi butoanelor.

Opţiuni ale meniului:

  • Restore reface fereastra la dimensiunea pe care a avut-o înainte de operaţia de maximizare sau minimizare;

  • Move permite deplasarea ferestrei cu ajutorul tastaturii;

  • Size permite redimensionarea ferestrei cu ajutorul tastaturii;

  • Minimize reduce fereastra la un buton;

  • Maximize redimensionează fereastra la dimensiunea maximă;

  • Close (Alt+F4), închide fereastra.

  • Meniul de comenzi rapide (shortcut menus)

Acest meniu se deschide executând clic cu butonul din dreapta pe un obiect, ca urmare se afişează o listă cu comenzi specifice obiectului (fişier, bară de aplicaţie, ecranul).

3.5. CASETA DE DIALOG (DIALOG BOX)


Caseta de dialog este o zona de afişare care se suprapune peste imaginea curentă. Prin intermediul casetei, sistemul informează uţilizatorul despre operaţia pe care o execută, despre un incident avut în timpul executării operaţiei sau cere informaţii suplimentare pentru executarea unei operaţii. Dialogul se poate realiza prin intermediul unor obiecte de pe ecran:

 textul explicativ;

 zona de editare;

 butoanele radio;

 comutatoare;

 declanşatoare;

 liste.

Caseta de dialog este formată din:



  •  Bara de titlu a casetei care defineşte acţiunea care a determinat apariţia casetei de dialog. Caseta se poate deplasa glisând cu mouse-ul bara de titlu;.

  • Butonul de închidere plasat în extremitatea dreaptă a barei de titlu se foloseşte pentru închiderea casetei de dialog (se executa clic pe buton);

  • Butonul de Help plasat în partea dreapta a barei de titlu, lângă butonul de închidere şi marcat cu simbolul ? se foloseşte pentru a obţine informaţii despre obiectele din casetă. Se executa clic pe buton şi ca urmare cursorul mouse-ului va lua forma butonului, apoi se indică obiectul din casetă pentru care utilizatorul doreşte sa aibăinformaţii şi se execută clic cu mouse-ul pe acesta, informaţiile se afişează într-o casetă;

  • Zona de obiecte conţine obiecte folosite pentru dialog. Sunt obligatorii textul explicativ şi declanşatoarele. Obiectele pot fi organizate în secţiuni; fiecare secţiune are un titlu, secţiunea se deschide efectuând clic pe titlul ei.

Obiectele din zona de obiecte:

  • Textul explicativ care informează utilizatorul despre dialogul iniţiat;

  • Zona de editare text (Text box), în care poate fi scris un text (nume de fişier, nume de director, sir de caractere,…). Dacă trebuie scrisă o valoare numerică, se foloseşte caseta de editare care este prevăzută cu un buton de incrementare şi unul de decrementare;

  • Lista permite stabilirea valorii unui parametru ce poate lua mai multe valori. Numele listei reprezintă parametrul pentru care se stabileşte valoarea, iar într-un dreptunghi se afişează o listă de nume ce reprezintă valori pe care le poate lua parametrul (nume de fişiere, nume de dosare, nume de unităţi de disc, nume de fonturi etc.). Se alege un nume din listă atribuind astfel o valoare parametrului. Dacă lista este prea lungă se folosesc barele de derulare (verticală / orizontală).


Bibliografie


[1]. Daniela Oprescu, Cristina Eugenia Dămăcuş – Tehnologia inforaţiei şi a comunicaţiilor, Ed. Niculescu ABC Bucureşti,, 2004.

[2] Stoica Grădinaru, ş.a. – Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, Ed. Economică Preuniversitaria, Bucureţti, 2004.

[3] http:/Wikipedia.com

[4]. Mariana Miloşescu – Sisteme de operare, manual de informatică, clasa a X-a, Ed. Teora, Bucureşti, 2000.

CUPRINS

Contents


Cap.1. SISTEME DE OPERARE 2

1.1.GENERALITĂŢI DESPRE SISTEMELE DE OPERARE 2

1.2. DEFINIREA UNUI SISTEM DE OPERARE 3

1.3. FUNCTIILE UNUI SISTEM DE OPERARE 4

1.4. CLASIFICAREA SISTEMELOR DE OPERARE 5

Cap.2. SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS 6

2.1. CARACTERISTICI PRINCIPALE 6

2.2. FUNCTIILE SISTEMULUI DE OPERARE WINDOWS 7

CAP.3. INTERFAŢA SISTEMULUI WINDOWS 7

3.1. SUPRAFAŢA DE LUCRU A SISTEMULUI WINDOWS 7

3.2. PICTOGRAMELE DE PE SUPRAFAŢA DE LUCRU 9

3.2.1. Prezentarea unor containere: 9

3.2.2. Bara de aplicaţii (taskbar) 10

Fig.5. 15

3.3. FERESTRE (WINDOWS) 15

3.3.1. Structura unei ferestre 16

3.3.2. Clasificarea ferestrelor 18

3.4. MENIURILE 18

3.5. CASETA DE DIALOG (DIALOG BOX) 19

Bibliografie 21




Yüklə 80,41 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə