Despre locuţiunile prepoziţionale cu genitivul
Yüklə 48,07 Kb.
|
|
DESPRE LOCUTIUNILE PREPOZITIONALE CU GENITIVUL Asist. univ. drd. Maria Petrescu Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia Le présent article se propose de passer en revue les critères d’après lesquels un groupement de lexèmes se constitue en locution prépositionnelle imposant le génitif et de faire un inventaire de ces locutions d’après certains ouvrages de spécialité en contestant ce statut pour quelques-uns. În practica analizei gramaticale, primul si cel mai des (dacă nu exclusiv) invocat criteriu de distingere a locutiunilor de îmbinările libere este cel semantic, care decurge din echivalarea cu un singur cuvânt a din grupării. Lesne sunt pierdute din vedere criteriul morfologic si cel sintactic si pe bună dreptate: acestea duc la reevaluarea unor interpretări care deja si-au pus asupra unor îmbinări de cuvinte eticheta (mai comod de acceptat) de locutiune. Mai mult, aplicarea, dacă nu exclusiv, atunci excesiv semantică, duce la greseli în analiza gramaticală: există multe grupuri de cuvinte care pot fi echivalate semantic cu câte un singur cuvânt fără ca acele grupuri să reprezinte locutiuni, tot asa cum există si locutiuni care nu pot fi echivalate cu un singur cuvânt (mai ales la locutiunile prepozitionale si la cele conjunctionale, de exemplu în pofida). În cele ce urmează ne vom referi la cele trei grupe de criterii din care, în lucrările consultate, decurg argumentele pentru interpretarea ca locutiune prepozitională cu genitivul ori ca grup analizabil a unei îmbinări de cuvinte după care este ocurent un substantiv în cazul genitiv. Prezentăm, apoi, un inventar al locutiunilor prepozitionale cu genitivul apărute cu acest statut în unele lucrări de specialitate, mentionându-le pe acelea pe care, la o analiză mai atentă, au fost deja considerate (de către alti autori sau ... chiar de către aceiasi1) ori ar trebui să fie considerate îmbinări libere. A. Criterii semantice. 1. Faptul că locutiunile prezintă unitate semantică este acceptat de toti autorii. Aceasta presupune pierderea individualitătii elementelor componente (Avram, 2001, p.32) si echivalarea cu un singur cuvânt. Gh. N. Dragomirescu atrage atentia însă asupra a ceea ce numeste „viciu de interpretare excesiv semantică” (Dragomirescu, 1963, p. 622), conform căruia autorul Luceafărului „Eminescu” si locuitor al Iasului „iesean” ar fi considerate de anumiti autori drept locutiuni. Gheorghe Coltun consideră că locutiunile pot fi înlocuite (aproape întotdeauna) cu un singur cuvânt si dă drept exemplu de geniu „genial”. 2. Pierderea autonomiei lexicale sau criteriul „aparitiei (ocurentei) exclusive” (Găitănaru, 1999, p. 13) este considerat de Cecilia Căpătână drept criteriul cel mai sigur în acordarea statutului de locutiune unei îmbinări. Este vorba de situatii când substantivul din gruparea prepozitie + substantiv nu poate apărea liber (în pofida, în preajma, în ciuda, în detrimentul, pe spezele). Acesta este totodată si un criteriu sintactic, fiind vorba de restrângerea ori de absenta relatiilor pe care substantivul respectiv le poate contracta. Problema apare tocmai atunci când criteriul semantic nu este corelat cu cel sintactic, căci nu se poate dovedi pierderea autonomiei lexicale a unui cuvânt în afara relatiilor sale cu alte cuvinte. De altfel, unul dintre substantivele care apar citate ca locutiune în lista autoarei (Căpătână, 2000, p. 85) apare, în aceeasi lucrare, ca făcând parte dintr-o îmbinare liberă: este vorba de substantivul privinta, care, după criteriul gramatical (apare si cu altă formă, si însotit de determinant), nu formează locutiune: „în (aceste/ toate) privinte(le)” (Căpătână, 2000, p. 87). Cecilia Căpătână are, totusi, meritul de a da cele mai multe exemple în sprijinul opiniilor sale. De altminteri, autoarea îsi asumă dificultatea de a discuta detaliat diferentele dintre locutiunile prepozitionale si îmbinările libere, constientă fiind de complexitatea factorilor care contribuie la modificarea statutului unui grup de cuvinte si de faptul că inventarul locutiunilor, prin însăsi natura lor, rămâne deschis: „orice combinatie care pare a fi locutiune prepozitională va fi supusă observării atente, atât din punctul de vedere al compatibilitătii semantice a cuvintelor din grup, cât si din punctul de vedere al autonomiei morfosintactice a elementului component de bază.” (Căpătână, 2000, p. 89). 3. Stefan Găitănaru se foloseste, pentru deosebirea locutiunilor prepozitionale cu genitivul de îmbinările libere, exclusiv de un criteriu pe care îl numeste al „diferentei semantice” (Găitănaru, 1999, p. 12) si care îsi găseste prelungiri în cel al aparitiei exclusive (supra, 2) si în criteriul contextului2 (infra, 4). Atunci când substantivul din grupare apare liber cu un alt sens, avem de-a face cu locutiune prepozitională: în fata casei (cresc flori) = „locul din fata casei” cf. fata (casei e luminată) = „peretele, fatada”; (a venit) în vederea (constructiei) = „scopul” cf. vederea (constructiei l-a uimit) = „privirea”. 4. Criteriul contextului (Găitănaru, 1999, p. 13) se referă, de fapt, la existenta sensului figurat (Duda, 2002, p. 7, Ioanitescu, 1956, p. 49) care dă elementelor locutiunii o „valoare semantică exceptională” (Dragomirescu, 1963, p. 625). Prin urmare, aceeasi îmbinare poate fi locutiune în unele contexte, dacă substantivul din grupare are un sens abstract: El a trăit în mijlocul oamenilor., unde în mijlocul = „printre”, dar îmbinare liberă în alte contexte, dacă substantivul din compunerea ei are sens concret: În mijlocul orasului sunt flori., unde mijlocul = „centrul” (ca si în Mijlocul orasului e poluat.) Exemplul este preluat de la Stefan Găitănaru, dar valoarea de locutiune a lui în mijlocul este contestată (Neamtu, 1999, p. 161) pe baza criteriului sintactic (infra 12), confirmând încă o dată insuficienta criteriului semantic. Cecilia Căpătână consideră că, dacă atât în gruparea prepozitie + substantiv + substantiv în genitiv, cât si în substantiv + substantiv în genitiv cele două substantive au acelasi sens, atunci gruparea prepozitie + substantiv nu este locutiune (la nivelul asteptărilor – nivelul asteptărilor)3. Gh. N. Dragomirescu defineste locutiunile ca fiind un „fenomen lexico-gramatical” (Dragomirescu, 1963, p. 622) si consideră esentială caracteristica lor de a avea un aspect lexico-gramatical privativ4 (total la cele prepozitionale) concretizat si prin acceptiunea figurată (metaforică: (inimă) de piatră „rece” sau hiperbolică: (lucru) fără de moarte „trainic”) si abstractă ((a sta) în fată „înainte”) pe care o primesc cuvintele. 5. O caracteristică a locutiunilor despre care vorbeste tot Gh. N. Dragomirescu este aceea că elementele (lexemele componente) nu se pot substitui cu sinonime decât foarte rar. Precizarea din urmă ne împiedică să acceptăm drept criteriu această „caracteristică”, pentru că, dacă e drept că avem de vreme ce, dar nu de timp ce, Stau în fata ta., dar nu Stau în obrazul/ în figura tău/ ta., putem avea, în schimb, în spatele si în dosul. Totusi, în privinta echivalentelor: în lipsa – în absenta, pe placul – pe gustul, în temeiul – în baza, în timpul – în perioada, în vremea – în timpul, la sfârsitul – la finalul, în dauna – în paguba, considerăm că această caracteristică este reală, nici una dintre îmbinările de mai sus nefiind (în opinia noastră) locutiune. Că nu poate functiona drept criteriu (cel putin nu exclusiv) stă dovadă faptul că substantive din alte îmbinări libere, cum ar fi în lumina, nu pot fi în locuite cu sinonime, desi statutul de grupare liberă poate fi dovedit cu ajutorul altor criterii (în această lumină „din punctul de vedere al celor discutate anterior”). B. Criterii morfologice. Majoritatea acestora fac referire la invariabilitatea substantivului din gruparea susceptibilă de a fi considerată locutiune prepozitională (DSL, p. 299, Dragomirescu, 1963, p. 623, Duda, 2002, p. 7). 6. Posibilitatea ca substantivul să apară si cu altă formă, de exemplu, la plural este un criteriu folosit de Cecilia Căpătână pentru a accepta statutul de îmbinare liberă al grupărilor (considerate, altfel, multe, ca fiind locutiuni): sub aspectul, pe calea, în contul, cu exceptia – cu exceptiile (mentionate/ acestea), cu intentia, la începutul, prin îndemnul, în momentul, cu ocazia, pe planul, cu pretul, cu prilejul, în privinta – în (aceste/ toate) privinte(le) (supra, 2), în proportia, în puterea, sub raportul, sub rezerva, pe temeiul, pe urma, din vina (Căpătână, 2000, p. 87). 7. Aparitia substantivului din îmbinare cu articol nehotărât sau nearticulat este alt criteriu folosit de Cecilia Căpătână în favoarea statutului de grupare liberă: cu ajutorul (cu un ajutor substantial), în apropierea (în apropiere de gară), de dorul (de dor de casă), la începutul, la îndemnul, în lumina5 (într-o lumină favorabilă), după măsura (după o măsură stiută), în măsura (într-o măsură oarecare), pe motivul (pe un motiv neîntemeiat), în numărul (în număr mare), în rândul (în rând cu toti oamenii), cu voia (cu voie de la ambii părinti) (Căpătână, 2000, p. 87). 8. „Satisfacerea valentelor si a particularitătilor flexionare ale clasei morfologice căreia îi apartine locutiunea” (Mă copleseau aceste triste aduceri aminte. Era mai în stare de sacrificiu decât altii.)(DSL, p. 299) este, în cazul locutiunilor prepozitionale, un argument pentru criteriul sintactic conform căruia substantivul din grupare nu admite determinanti adjectivali. C. Criteriile sintactice presupun de regulă pierderea totală sau partială a disponibilitătilor combinatorii pentru cel putin unul dintre elementele componente (în cazul nostru, pentru substantiv) (DSL, p. 299). Surprinzătoare este însă, din acest punct de vedere, opinia lui Gheorghe Coltun: functia sintactică este una singură pentru toate elementele unei locutiuni si continuă: „Atunci însă când gradul de sudură este mai mic, elementele componente se pot analiza si separat.”6 9. Posibilitatea combinării substantivului din grupare cu un adjectiv posesiv ca dovedind caracterul liber al îmbinării7 este respinsă (Neamtu, 1999, p. 161, Căpătână, 2000, p. 86)8. 10. Ocurenta adjectivului posesiv pe lângă substantivul din grupare (Căpătână, 2000, p. 86, Neamtu, 1999, p. 161). La grupările din pricina, din cauza, cu conditia, în/ cu scopul, în cazul G.G. Neamtu adaugă încă patru: pe motivul, cu sprijinul, cu gândul, iar C. Căpătână mai multe: cu exceptia, în contextul, în sensul, în ipoteza, în timpul, în vremea, în felul, în cadrul, în coltul, la nivelul, la îndemnul. Toate aceste sunt considerate grupări libere, deci nu locutiuni. Surprinzătoare este însă, la C. Căpătână, prezenta pe lista îmbinărilor care sunt locutiuni a următoarelor grupări: în lumina, în ideea, în lipsa, la sfârsitul, la poalele, în mijlocul. Chiar dacă ocurenta adjectivului demonstrativ nu ar fi posibilă, în virtutea altor criterii (infra 11, 12) acestea nu sunt locutiuni: în lipsă de, în a cărui lipsă, la al cărei sfârsit, la ale cărui poale, în mijloc de. Iar în această lumină si în această idee pot însemna „din punctul de vedere exprimat anterior”; sensul rămânând acelasi (în lumina, în ideea „din punctul de vedere al”), nici acestea nu sunt locutiuni. 11. Posibilitatea ca determinantul genitival al îmbinării să se transforme într-unul prepozitional în acuzativ fără modificări de sens (Căpătână, 2000, p. 87): în lipsa - în lipsă de, în baza - pe bază de, în marginea - în margine de, la începutul - la început de, în ajunul - în ajun de, la sfârsit de, la poalele - la poale de, în apropierea - în apropiere de, pe linia - pe linie de, pe tema - pe temă de, în preajma - în preajmă de. 12. Dacă „genitivul poate fi antepus substantivului din gruparea «prepozitie + substantiv articulat»” (Neamtu, 1999, p. 161), antrenând aparitia lui al, a, atunci gruparea nu este locutiune (oamenii din al căror mijloc te-ai desprins; din a cărui cauză, în a cărui preajmă). Dacă la Cecilia Căpătână există, după cum am văzut, grupări care apar fie ca îmbinări libere, fie ca locutiuni (în functie de un criteriu sau de altul), G. G. Neamtu are meritul de a face precizarea că, dacă gruparea răspunde unuia singur dintre cele două criterii propuse, atunci ea este îmbinare liberă (٭în acest mijloc/ în mijlocul acesta, dar (oamenii) în al căror mijloc (m-am aflat)). Considerăm că criteriul formal îsi dovedeste prioritatea fată de cel semantic, având în vedere că autonomia lexicală însăsi este verificată prin mijloace sintactice. Prezentăm în continuare lista grupărilor considerate locutiuni cu genitivul în lucrarea Gabrielei Duda, în conformitate cu DEX si DLR fată de care totusi autoarea lărgeste aria locutiunilor: „Grupări de cuvinte, luate în întregul lor cu sens figurat, calificate în DLR si DEX cu termenul generic si nengajant «expresii», au fost incluse în acest dictionar printre locutiuni: în rând cu lumea, (...) sub raportul (a ceva) etc.” (Duda, 2002, p. 5). Desi autoarea sustine că criteriul gramatical oferă mai multă sigurantă si că a avut prioritate fată de cel semantic în calificarea anumitor grupări drept locutiuni, se vede că nu a fost aplicat consecvent criteriul 10, la care se referă, totusi, ca la o trăsătură hotărâtoare9. Gabriela Duda recunoaste însă caracterul deschis al dictionarului, „susceptibil de adăugiri sau corectii” datorită imposibilitătii „de principiu de a distinge între locutiuni si alte tipuri de structuri frazeologice” (Duda, 2002, p. 5). Am adăugat la locutiunile selectate din cartea Gabrielei Duda pe cele apărute cu acest statut la Cecilia Căpătână si în GLR. Acele îmbinări din listă, pe care le considerăm, în lumina celor discutate mai sus, ca nefiind locutiuni, le-am scris cu caractere deosebite.
La Cecilia Căpătână mai apar ca locutiuni:
În GLR:
Din cele 110 îmbinări prezente în listă, 53 (adică aproape jumătate) nu ar fi locutiuni din perspectiva exprimată anterior, adică prin acceptarea superioritătii criteriului formal fată de cel semantic. Dacă inventarierea locutiunilor este dificilă sau imposibilă din cauza dinamicii limbii, stabilirea unor criterii unitare poate usura distingerea acestora de grupările libere. BIBLIOGRAFIEAvram, 2001 = Mioara Avram, Gramatica pentru toti, Editia a III-a, Bucuresti, Editura Humanitas, 2001. Căpătână, 2000 = Cecilia Căpătână, Locutiunile prepozitionale în „Ion Coteanu. In memoriam”, Craiova, Editura Universitaria, 2000, p. 84 – 89. Coltun, 2000 = Gheorghe Coltun, Frazeologia limbii române, Editura ARC, 2000. Dobridor, 1998 = Gheorghe Constantinescu Dobridor, Dictionar de termeni lingvistici, Bucuresti, Editura Teora, 1998. Dragomirescu, 1963 = Gh. N. Dragomirescu, Problema locutiunilor ca obiect al analizei gramaticale, în LR, XII, nr. 6, 1963, p. 618 – 625. DSL = Dictionar de stiinte ale limbii, Bucuresti, Editura Nemira, 2001. Duda, 2002 = Gabriela Duda, Dictionar de locutiuni ale limbii române, Bucuresti, Editura ALL EDUCATIONAL, 2002. Găitănaru, 1999 = Stefan Găitănaru, Criteriile deosebirii locutiunilor prepozitionale cu genitivul de grupările libere, analizabile, LLR, XXVIII, nr. 2, 1999, p. 12 – 14. GLR = Gramatica limbii române, vol. II, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1966. Ioanitescu, 1956 = Eugen Ioanitescu, Locutiunile, în LR, V, nr. 6, 1956, p. 48 – 54. Neamtu, 1999 = G. G. Neamtu, Teoria si practica analizei gramaticale. Distinctii si... distinctii, Cluj-Napoca, Editura EXCELSIOR, 1999. NOTE1 Este, după cum vom vedea, cazul Ceciliei Căpătână, la care o grupare apare o dată, după un criteriu, ca locutiune (de exemplu, la sfârsitul, pentru că nu ar accepta determinant adjectival: la sfârsitul acesta/ la acest sfârsit) si altă dată ca îmbinare liberă, după alt criteriu (pentru că, nearticulat, substantivul din grupare permite postpunerea unui determinant acuzatival, fără modificări de sens: la sfârsit de mileniu). (Căpătână, 2000, p. 86 – 87.) 2 Fie si numai după felul în care este numit, se vede că nici aici nu avem de-a face cu un criteriu exclusiv semantic. 3 „Am generalizat criteriul determinării contextuale a locutiunilor, considerând că statutul locutional al multor îmbinări e determinat de un anume context.” (Căpătână, 2000, p. 88) 4 Aspectul lexico-gramatical privativ este definit prin „îngustarea valorii lexico-gramaticale proprii a cuvintelor pline, până la limita eliminării lor (accidentale ori permanente) din categoria morfologică din care fac parte, prin «dilatarea semantică» a cuvântului sau a îmbinării de cuvinte”. (Dragomirescu, 1963, p. 622) 5 În acelasi articol însă grupării în lumina i se refuză acest statut (de îmbinare liberă) conform criteriului sintactic, după care substantivul nu ar admite determinare adjectivală – în această lumină, în lumina aceasta (Căpătână, 2000, p. ), fapt infirmat de noi în comentariile de la criteriul 5. 6 Argumentul se vrea a fi convingător în delimitarea între locutiuni si frazeologisme, acestea din urmă beneficiind întotdeauna de o singură functie pentru toate elementele (căci ele nu se dezmembrează niciodată) – ceea ce ar însemna că în exemplul pe care îl dă autorul, cal de bătaie, de bătaie nu este atribut (Coltun, 2000, p. ). 7 În exemplul persoane de fata ta, nu determinarea adjectivului posesiv este hotărâtoare pentru schimbarea atatutului îmbinării, ci flexiunea substantivului – nearticulat în locutiunea adverbială (de fată) (Dragomirescu, 1963, p. 623). 8 Mai mult, Cecilia Căpătână consideră că într-un exemplu cum ar fi pe socoteala mea, ocurenta lui mea nu e4ste un argument pentru interpretarea grupării anterioare (pe socoteala) drept prepozitie + substantiv urmat de adjectiv posesiv acordat, ci, din contră, un argument pentru acceptarea grupării ca locutiunie, aceasta fiind urmată, de fapt, de pronumele în genitiv mea. (Căpătână, 2000, p. 86) 9 Locutiunile “nu tolerează expansiuni sintactice pentru unul sau altul dintre elementele componente, iar această particularitate constituie una dintre cele mai importante trăsături care deosebesc locutiunile de alte tipuri de grupări frazeologice”. (Duda, 2002, p. 8) Yüklə 48,07 Kb. Dostları ilə paylaş:
|