Dezvoltarea socială



Yüklə 112,69 Kb.
tarix17.01.2019
ölçüsü112,69 Kb.
#98104

Raport 2014
În conformitate cu prevederile Legii nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală (art. 29, lit. o)) prezint Consiliului orăşenesc raportul cu privire la situaţia social-economică a oraşului în a. 2014.

Misiunea administraţiei publice locale a oraşului Floreşti este de a presta servicii calitative comunităţii, avînd ca bază principiul non-discriminării, prin dezvoltarea sistemului social, economic, şi cultural, utilizînd transparent şi eficient potenţailul financiar.


Studiind comportamentul cetăţenilor din ţările prospere, descoperim că marea parte a populaţiei respectă următoarele regulii:etica,ordinea şi curăţenia, punctualitatea, responsabilitatea ,dorinţa de perfecţionare, respectul pentru legi şi regulamente, respectul pentru drepturile celorlalţi, dragostea de muncă, efortul de a face economii şi cheltuieli cu chibzuinţă.
Dezvoltarea socială

Reflectînd situaţia socială în oraş vreau să pun accent pe faptul că

natalitatea scăzută este una dintre trăsăturile principale ale mișcării naturale a populației. În anul 2014 s-a înregistrat o ușoară scădere a nou născuților și anume 225 față 259 în 2013. Decesurile au crescut cu 22 persoane și a atins cifra de 181 în 2014 față de 159 în 2013. Au fost înregistrate 190 căsătorii cu 67 mai mult ca în anul 2013.

În combinație cu o mortalitate destul de ridicată (dar mai mică decît media pe țară) ea a condiționat un spor natural pozitiv pe parcursul perioadei de referință . Aici a jucat rolul și persoanele plecate din oraș și cele venite cu traiul în perioada respectivă.

La 1 ianuarie 2015 numărul populației în orașul Florești era de 13400. Cauzele care au influențat negativ natalitatea sunt diverse. În primul rînd urmează a fi menționat faptul, că este comparativ mai puțin numeros grupul de vîrste 20-24 ani, vîrste ce corespund activității maximale. În afară de aceasta , în grupul de vîrste de 25-29 ani se observă decalaj considerabil între sexe: bărbații sunt cu 1314 persoane mai mulți. De menționat de asemenea noua situație economică, care a schimbat într-o măsură oarecare sistemul tradițional de valori și priorități. Și în ultimul rînd, dar nu după importanță, urmează a fi luate în considerație fenomenele migraționale, mai ales emigrația. Unul din serviciile sociale este educația. Orașul Florești dispune de o capacitate instuțională de educație și pregătire profesională considerabilă.

Cele 3 grădinițe, școala primartă, 4 licee teoretice (L.T.,,Miron Costin”, L.T. ,,Mihai Eminescu”, L.T,,Ion Creangă”, L.T.,,A.Cehov”) și școala profesională polivalentă care funcționează în oraș sunt capabile să ofere programe educaționale bune.

Numărul copiilor care frecventează grădinițile în ultimii ani este aproximativ constant și alcătuiește 416 copii sau aproximativ 100 copii mai mult ca în anul 2009. Starea clădirilor grădiniților este satisfăcătoare, toate trei sunt dotate cu blocuri sanitare moderne , cu mobilier confortabil, cu săli de grupe și de festivități amenajate după toate standartele de rigoare. Aceste instituții preșcolare au încălzire autonomă, terenuri de joacă amenajate și personal instruit. În 2014 drădinița nr. 9 a primit pentru 2 grupe mobilier nou în sumă de 35000 lei . Toate grădinițele au primit plapume în sumă de 43930 lei. Învățămîntul primar este organizat în școala primară și clasele I_IV din unele instituții de învățămînt secundar din oraș. La fel sub aspect social: au fost instituţionalizaţi la grădiniţele din oraş 202 copii, iar la moment copii care aşteaptă să meargă la grădiniţe , sunt în număr de 399.
Prima traptă a învățămîntului secundar este gimnaziul. Învățămîăntul la această treptă se desfășoară în cele 4 licee teoretice din oraș.

Gimnazii autonome în oraș nu există. Numărul elevilor în ultimii ani a fost în creștere, lăsînd spațiul semnificativ pînă la limita de capacitate a instituțiilor de învățămînt primar și secundar care este de 2500 elevi , fiind utilizat în proporție de 80 la sută . A scăzut considerabil numărul elevilor la liceul ,,A.Cehov”

InstituȚiile sistemului de ocrotire a sănătății prezente în oraș după implimentarea reformei din domeniu sunt următoarele:

-Centrul Medicilor de Familie;

-Centrul de Sănătate Publică;

-Centre de Sănătate Private (neurologie, stomatologie)

-Stațiunea de Asistență Medicală Urgentă

-Laborator privat

-Secția Consultativă

-Spitalul raional Florești

Asigurarea cu medici de familie a orașului Florești în 2014 a fost de 7,5 la 10 mii populație, în Republica Moldova acest indice e de 5,4 la 10 mii . Spitalul din oraș, care este proprietate publică a Consiliului Raional Florești are capacitatea de 340 paturi și a fost utilizat în 2014 în proporție de 100%. Cele mai mari investiții în spital în 2014 au fost reparațiile capitale a acoperișurilor și secțiilor spitalului , o bună parte din investitţii fiind făcute de către Olanda. Dotarea instituților cu echipament medical este la un nivel de 70% inclusiv transportul pentru urgențe medicale dar uzura fizică și morală a utilajului este foarte avansată.

Referitor la asigurarea cu locuințe în 2014 a fost finisat blocul locativ cu 5 nivele de pe strada Ștefan cel Mare bloc construit de agent economic privat.

La moment suprafața totală de spațiu locativ constituie 144650 m2 dintre care 70300 m2 sunt dotați cu facilități de confort.

După numărul de nivele, casele de locuit se structurează în felul următor:

-1 casă cu 6 nivele

-66 case cu 5 nivele

-1 casă cu 4 nivele

-1 casă cu 3 nivele

-53 case cu 2 nivele

-23,3 case cu 1 nivel

Starea tehnică a blocurilor locative este satisfăcătoare însă peste 35 din ele necesită de urgență reparația acoperișurilor plate care se află în stare de degradare. În 2014 locuitorilor blocurilor le-a fost propus un proiect investițional de eficiența energetică care constră în schibarea ferestrelor , reparația acoperișului, izolarea pereților ș.a. prin proiectul MOREEFF însă cetățenii au arătat un interes scăzut față de proiect.

Conform prevederilor Hotărîrii Guvernului de schimbare a paşapoartelor de tip sovietic, pe perioada anului 2014 de către Biroul de evidenţă şi documentare a populaţiei, primăria oraşului, asistenţii sociali a fost depusă o muncă enormă în documentarea a aproape 700 cetăţeni

Сea mai importantă nevoie a comunității rămîne protejarea vieții, iar alături de celelalte istituții de prestare a seviciilor publice pentru garantarea drepturilor și libertăților , poliția municipală contribuie la activitatea de zi cu zi la oferirea unui sprijin imediat la apelul de urgență al cetățeanului Astfel în perioada anului 2014 au fost înregistrate în Florești 185 infracțiuni față de 188 în 2013 . Printre infracțiuni predomină așa gen de infracțiuni ca sustragerea pe ascuns a bunurilor din avutul proprietarului și huliganismul.

Tot odată de către colaboratorii sectorului de poliție s-au precăutat materialele înregistrate în I.P în număr de 1246 materiale, a mai fost examinate 35 petiții și îndeplinite 312 solicitări. Au mai fost întocmite 377 procese verbale pe diferite contravenții suma amenzilor fiind de 177800 lei.

Totodată angajații sectorului de poliție Florești au participat la desfășurarea sărbătorilor în masă și la 197 întruniri.

Rămîne ridicată încălcarea ordinii publice în cluburi și baruri pe timp de noapte.


Dezvoltarea economică

Potențialul economic al orașului Floorești îl formează 1230 subiecți ai activității de antreprenoriat. Numărul acestora este într-o accesiune continuă , în mare măsură din cauza dezvoltării activității economice pe bază de patentă.

Se asemenea în perioada anilor 2009-2014 de 1,8 ori a crescut numărul societăților cu răspundere limitată și al întreprinderilor individuale. Potențialul industrial al orașului îl formează 8 agenți economici, dintre care 6 reprezintă , industria de prelucrare industria ușoară,.

Practic în anul 2014 și-a început activitatea întreprinderea de producere a produselor de patiserie SRL ,,Florcom laur”, însă de vorbit despre careva indici economici este prematur.

Noi, la moment nu dispunem de toată informația despre activitatea tuuturor agenților economici, însă putem face o analiză la cei mai mari I.C.S. ,,Natur Bravo SA ” producătoare de conserve din fructe și legume. La întreprinderea dată a scăzut volumul de producție cu 8,943 mii lei în 2014 comparativ cu 2013. Deasemenea a scăzut și vînzările. Numărul angajaților a scăzut cu 9 persoane. A crescut numai salariu mediu de la 3015,3 lei în 2013 pînă la 3434,8 în 2014.

De asemenea și-a micșorat vînzările ,,Coopalimentara” cu 65 mii lei , volumul de producție și a vînzărilor ,,Flerixon”SRL cu 1 mln. 603 mii lei.

Și-au majorat volumul de producție și volumul vînzărilor așa întreprinderi, ca SA,,Red-NORD”, SRL ,,FloreanaFasion” cu respectiv cu 5,1 mln. lei și 11,544 mln. lei.

Conform rezultatelor activității agenților economici, industria orașului poate fi împărțită în 2 grupe:

-Întreprinderi viabile: Uzina de utilaj termotehnic, SA ,,Natur Bravo”, SRL ,,Floreana Fasion”, SRL ,,TabitaCom”, SRL ,,Flerixon”, SRL,,IUGCOMEERȚ”, SRL ,,Drancor”

-Întreprinderi falimentare: SA,,Cristal Flor„, SA,,Fabrica de tutun”.

Principalele probleme legate de dezvoltarea economică cu care se confruntă localitatea în ultimii 5 ani sunt:

-migrația înaltă, precum, și abandonarea locurilor de muncă din contul condițiilor neatractive(nivelul salariilor uneori este mai mic în raport cu mărimea indemnizațiilor sociale de șomaj).

-nivelu scăzut de competență în afaceri și a culturii antreprenoriale în ansamblu.

-cererea redusă pentru servicii în afaceri .

După cum am menționat anterior noi nu avem datele concrete pe toate întreprinderile însă unele cifre și anume impozitul pe venit din salariu acumulat în 2014 în sumă de 3120549 mii lei față de plan 2729100 mii lei arată indirect că economia orașului a crescut atît față de plănuit cît și față de anul 2013.

În oraș activează 3 întreprinderi cu prestarea serviciilor publice din subordinea Consiliului orășenesc , SA ,,Servicii Comunale Florești”, SA,,Servicii Salubrizare Florești”, Î.M. Rețele Termice Florești”.Vreau să mă opresc la activitatea fiecărei aparte.


ÎM,Sersal Flor”- În luna aprilie au fost date în exploatare 71 de platforme în sumă de 533549 lei, au fost instalate 534 tomberoane din plastic pentru deşeuri, în suma de 128 066 lei, a fost primită o autospecială, 2 tractoare, 5 remorci, 1 excavator, utilaj de presat deşeurile regenerabile, utilaj de cosit iarba, utilaj de sudat, în sumă totală de peste 8 mln lei.

La moment locuitorii oraşului pentru evacuarea deşeurilor menagere se folosesc de tomberoane noi, moderne, iar 60 de tomberoane vechi au fost scoase din folosinţă, s-a schimbat şi aspectul oraşului.

Primaria oraşului pentru amenajarea teritoriului pentru anul 2014 au fost preconizate mijloace financiare în sumă de 3016,3 mii lei, inclusiv pentru servicii de salubrizare în sumă de 2696 mii lei., pentru dezinfectarea fîntînilor 192 mii lei, 24 mii lei pentru dezinfectarea şi deratizarea gunoiştilor, 277,1 mii lei pentru iluminarea stradală.

În scopul realizării unui sistem eficient de gestionare a deşeurilor solide, dezvoltării culturii ecologice a populaţiei în localităţile beneficiare ale proiectului ,,Managementul deşeurilor solide în r.Floreşti”, în colaborare cu alte 10 primării din raion, suma totală alocată a fost de 34 mln lei, acest proiect fiind finanţat de GIZ, care a primit de la investitori bunuri materiale în valoare totală de 4321,514 lei, fiind transmise în gestiunea SA,,Servicii salubrizare Floreşti”

Aşteptăm cu nerăbdare cînd va fi realizat proiectul staţiei de transfer şi recilcare a deşeurilor. În 2014 a fost semnat un Memorandum de colaborare. Sperăm că în curînd va fi construit poligonul regional de colectare a deşeurilor din or.Şoldăneşti şi atunci vom putea organiza lucrul de colectare selectivă a reziduurilor.

Cu ajutorul ÎM ,,Sersalflor” au fost renovate şi amenajate întrările în oraş, sau sădit tuie, peste 200 copaci de specii diferite, 400 trandafiri, în gazoane sau sădit flori, au fost amenajate 11 terenuri de joacă. Au fost modificate normele de acumulare şi tarifele pentru evacuarea deşeurilor, a fost modificată procedura de scoatere de sub gaj a bunurilor transmise în capitalul statutar a întreprinderii.

Au fost modificate tarifele pentru chiria apartamentelor neprivatizate, au fost aprobate tarife noi pentr garaj, au fost încheiate contracte noi de evacuare a deşeurilor cua genţii economici şi persoane fizice.

Prin decizia consiliului orăşenesc a fost creatăSA;,Servicii salubrizare Floreşti” prin absorbţie cu ÎM,,SersalFlor”.

Conform recomandărilor Curţii de conturi s-a propus SA,,Servicii salubrizare Floreşti”, elaborarea unor politici tarifare a serviciilor prestate în conformitate cu specificul întreprinderii, reşind din consumurile şi cheltuielile întreprinderii.

ÎM,,Reţele termice Floreşti”- În vederea remedierii deficienţelor constate în cadrul misiunii de audit, privind getionarea patrimoniului public la ÎM,,Reţele termice Floreşti” şi ÎM,,SersalFlor”, efectuate de către Curtea de conturi, rezultatele acesteia au fost discutate la şedinţa Consiliului orăşenesc , iar pînă în prezent au fost întreprinse măsuri de rigoare la întreprinderile supuse auditului.

Pentru sporirea performanţei la ÎM,,Reţele termice Floreşti” a fost efectuate Analiza diagnostico-financiară” de către Compania BDO în cadrul proiectului LGSP, care a fost prezentat în luna noiembrie de specialiştii companiei.


SA,,Servicii comunale Floreşti” În acest an a fost construită o staţie performantă unicală de clorinare , în sumă de 155,5 mii euro.

La fel pe parcursul anului 2014 SA,,Servicii comunale Floreşti a prestat serviii de alimentare cu apă potabilă , canalizare şi gestionare a sistemelor inginereşti interne , amplasate în blocurile locative, iar veniturile totale din vînzări ale întreprinderii pentru perioada de egstiune au constituit 15133,3 mii lei., inclusiv din activitatea de bază 12555,2 mii lei, ceea ce constituie cu 843,9 mii lei mai mult decît în anul precedent.

SA,,Servicii comunale Floreşti” a realizat un şir de acţiuni pentru locuitorii oraşului, precum:

-servicii de parovizionare cu apă potabilă în sumă de 5636,9 mii lei, inclusiv:populaţie-3841,3 mii lei, agenţi economici-1795,6 mii lei.

-servicii de canalizare în sumă de 2352,3 mii lei, inclusvi: populaţie-623,7 mii lei, agenţii economici-1728,6 mii lei

-servicii de deservire a reţelelor inginereşti din interiorul blocurilor locative în sumă de 551,0 mii lei.

-au fost prestate servicii de deservire tehnică a reţelelor inginereşti din 40 blocuri multietajate, amplasate în oraş.
Pe parcursul anului 2014 au fost deserviţi 5566 abonaţi, persoane fizice ,conectaţi la reţelele centrale de apă; 3890 abonaţi,persoane fizice, conectaţi la reţelele centrale de canalizare; 167 agenţi economici.

În anul 2014, SA,,Servicii comunale Floreşti” a efectuat următoarele lucrări:

1.Au fost îndeplinite lucrările de renovare a traseului de aducţiune Gura Căinarului-Floreşti în sumă toatlă de 865,0 mii euro.Renovarea reţelelor de aducţiune au fost realizate în anul 2013.

În anul de raportare au fost finalizae următoarele lucrări ce ţind e renovarea traseului de aducţiune :

-înlocuirea pompelor submersibile la 4 sonde de captare a apei potabile

-construirea zonelor de protecţie sanitară, conform normelor stabilite de legislaţia la sondele de captare şi staţia de pomapre a apei Gura Căinarului la fel Staţiile de pompare a apei din or.Floreşti ,str.Independenţei şi M.Viteazul

-instalarea sistemului SCADA şi Video security la sondele de captare şi la staţiile de pompare a apei potabile

-instalarea contoarelor de evidenţă a apei la 9 sonde de captare a apei.

2.A fost înclocuite 4 pompe la staţiile de pompare a apei potabile,str.Independenţei şi M.Viteazu în sumă de 37,1 mii euro

3.Au fost efectuate lucrări de extindere şi renovare a reţelelor de apă cu d-75 mm şi lungimea de 2,6 km pe str.Beleav,Eternităţii,M.Eminescu în sumă de 152,2 mii lei

4.A fost efectuate lucrări de extindere şi renovare a reţelelor de apă cu d-225 mm şi lungimea 2,0 km pe str.M.viteazu în sumă de 1702,1 mii lei

5.A fost procurată instalaţia de decolmatare a reţelelor de canalizare sub presiune în sumă de 69,0 mii euro.

Lucrul a oricărei autorizații publice locale poate fi apreciat prin îndeplinirea bugetului pentru anul de referință. Executarea bugetului atît la venituri și cheltuieli noi le-am discutat și aprobat la ședința trecută. Azi eu vreau să aduc aminte doar cifrele de bază.

Partea veniturilor de bază sa executat în sumă de 19536,6 mii lei către planul precizat la încasare în sumă de 19084,7 mii lei sau la nivel de 102,4 %. Partea de venituri cu excepția trensferurilor pentru cheltuieli capitale a fost executată în sumă de 14228,2 mii lei către planul precizat de 13753,0 mii lei ori la nhivel de 103,4 la sută.

Supraîmplinirea bugetului la venturi ne-a permis în 2014 să facem adăugător lucrări de amenajare și alte activități despre care am vorbit la ședința trecută și la care din unele din ele mă voi apri mai jos.
Parteneri străini

Datorită faptului că la 18 aprilie 2013 primăria Florești a semnat un contract de colaborare cu USAID , în 2014 a fost elaborate mai multe strategii de dezvoltare.



USAID:În luna noiembrie, 2014, la evenimentul de donaţie a echipamentului specializat pentru oraşul Floreşti, din partea USAID, LGSP au venit în vizită ambasadorul SUA, directorul proiectului.Fiecare oraş a avut oportunitatea să-şi aleagă un echipament de primă necesitate pentru localitate. Prioritatea nr.1 pentru oraşul Floreşti a constituit un autograder în sumă de 1 mln 300 mii lei.

Cu sprijinul poporului american a fost lansat Proiectul de Susţinere a autorităţilor locale din Moldova unde primăria a primit un certificat de parteneriat care fundamentează implementarea acestuia în APL.

Asistenţa primită pe parcursul acestor ani a fost una esenţială pentru dezvoltarea localităţii şi a serviciilor pentru cetăţenii noştri. Participarea în cadrul Programului de execelenţă în management municipal a constituit un avantaj enorm pentru primărie, contribuind la sporirea capacităţii şi eficienţei echipei APL.

Vizita de studiu în luna mai 2014 în Romania , asitenţa primita din partea proiectului în procesele de planificare strategică, promovarea eficienţei energetice , planificarea bugetară şi alte activităţi au adăugat o valoare sporită procesului nostru de lucru.

În luna noiembrie 2014, a fost efectuată vizita de lucru în Letonia, Gulbene, organizată de către Agenţia de dezvoltare Nord în parteneriat cu Ministerul de dezvoltare regională. Este relevant faptul , că în urma acestei vizite a fost semnat un contract de colaborare în toate domeniile.Toate activităţile comune vor fi finanţate de către ambele părţi, este un pas spre integrarea în uniunea europeană.

Din activitatea primăriei


Alte activităţi

În luna februarie , la Complexul Memorial au fost consemnaţi 25 ani de la decesul celor căzuţi în războiul din Afganistan, acest eveniment se adînceşte tot mai mult în negura vremurilor, dar nu este şters şi din inimile celor ce au fost la acel măcel, pentru că ei au fost lăsaţi să trăiască cu războiul în suflet. APL precum în toţi anii precedenţi, împreună cu Organizaţia vetereanilor războiului din Afganistan, Consiliul raional, a organizat activitate de comemorare celor căzuţi.

De 9 mai 2014, Ziua Marii Victorii la Floreşti , la comemorarea a 69 ani de la sfîrşitul celui de al doilea război mondial, la Monumentul Eroilor afost dezvelită Placa comemorativă în valoare de 27 mii lei, instalată pe acest monument, pe ea fiind înveşnicite numele a 157 de ostaşi originari din oraşul Floreşti, căzuţi pentru independenţa patriei.

În anii 2013.2014 au fost prevăzute alocaţii pentru lucrări de reparaţie capitală la clădirea administrativă a primăriei în sumă de 450 mii lei şi la clădirea din str.Libertăţii, în sumă totală de 800 mii lei , unde în luna martie 2014, conform proiectului au fost finalizate lucrările de reparaţie a acoperişului acestei clădiri în sumă de 600 mii lei.În prezent au demarat celelalte lucrări.

În anul 2013 primăria oraşului a solicitat intervenţia Ministerului transportului şi infrastructurii drumurilor în soluţionarea problemei cua utogara din oraş, care se află întro stare deplorabilă, şi care a pe parcursul ultimilor ani a fost în vizorul aPL, centruluid e sănătate publică , Inspecţiei ecologice, însă schimbări esenţiale nu au parvenit.Astfel în luna septembrie au demarat lucrările de renovare a acesteia, iar costul lucrărilor atinge suma de 700 mii lei, suport de finanţare din partea ÎS,,Gările auto” din RM.

La diverse întîlniri, cetăţenii au abordat problema stării critice a drumurilor. Bugetul orăşenesc nu dispune de asemenea mijloace financiare , dar pe parcursul anului 2014 am participat la diverse proiecte pentru a obţine investiţii.

Prin decizia Consiliului orăşenesc a fost aprobată propunerea de subproiect în cadrul cererii de grant german,,Infrastructura socială şi eficientizarea energetică” din partea Ministerului de dezvoltare şi cooperare economică a Germaniei, gestionar FISM. Lucrările s-au efectuat pe str.31august de către SRL,,Flerixon”, în sumă de 3 mln 500 mii lei, iar contribuţia consiliului raional a fost de 1060500 lei.

Materialele proiectului tehnic de reconstrucţie a străzii Al.cel Bun şi Beleaev, costul cărui atinge cifra de 22 mln lei.

Prin Hotărîrea de guvern nr.168 din 11.03.2014 au fost preconizate 1500,0 mii lei pentru reparaţia drumurilor de acces L 186, spre Spitalul raional Floreşti, şi 750 mii lei pentru construcţia străzilor în planul nou, str.Ştefan cel Mare.

Lucrările au fost efectuate de firma SRL,,topograf” care îşi produce singură materialul pentru construcţia drumurilor, sursele financiare fiind alocate din Fondul rutier al RM.

Concursul pentru dreptul de a efectua lucrările respective la reparaţia drumului de acces spre spitalul raional a cîştigat SRL,,Ecosolivent” din or.Chişinău, în sumă de 1532 153 lei, dar din motivul că firma era antrenată în alte proiecte nu şi-a norat obligaţiunile. Cu regret nu s-a reuşit reparaţia străzii Brînză,deoarece lucrările au fost planificate prea tîrziu.

În luna aprilie 2014 s-au efectuat lucrările de plombare a străzii M.Eminescu şi intrarea în oraş, din partea dispre Bălţi..

Au fost efectuate lucrările de reparaţie a bd.Victoriei, lucrările au fost efectuate de SRL,,Flerixon”, în sumă de 1121 mii lei, au fost efectuate lucrările de plombare a gropilor de pe str.Porumbescu, Şt.cel Mare, M.Viteazul, Dacia şi Irimiţa.

Pentru perioada anului 2015 necesităţile oraşului pentru investiţii capitale sunt mai mari ca în 2014, suma se estimează pînă la 100 mln lei.

E de menţionat că în luna mai, Şcoala de arte ,,N.Sulac” a consemnat 50 ani de activitate de la inaugurarea ,şcoală care promovează cultura şi educă adevărate taelnet, iar în prezent 275 elevi î-şi fac studiile la această şcoală.

În perioada menţionată de APL a fost renovate monumentele ce fac parte din patrimoniul cultural al oraşului, afost instalată Placa comemorativă la Monumentul eroilor căzuţi .

În cotextul promovării culturii, APL a organizat un şir de activităţi cultural-sportive , precum: Dragobetele, Miss Floreşti, proiectulde caritate,,Şterge lacrimile copiilor întristaţi, Capionatul internaţional la dansul de gală, Ziua sportivului, Ziua copiilor, Cupa primarului la Judo, O zi fără automobil, Traseul Magic a Crăciuneilor.

Activitatea funciară a fost orientată în crearea unui sistem de măcuri economice, tehnice , menite să rezolve principalele probleme din domeniu şi prestarea serviciilor calitative cetăţenilor oraşului. Astfel pe parcursula nului 2014 au fost atribuite 14 sectoare de teren penru construcţia caselor de locuit, au fost selectate 1,53 ha din intravilanul oraşului pentru vînzare, de asemenea au fost identificate 77,21 ha care sunt solicitate pentru a fi luate în arendă, au fost îmbunătătţite condiţiile de trai la 6 familii din oraşul Floreşti care nu aveau spaţii locative.

Pe parcursul anului 2014 din Fondul de rezervă a Consiliului orăşenesc au beneficiat de ajutoare materiale 198 de cetăţeni în sumă de 94600 lei, din partea Direcţiei asistenţă socială, sănătate şi protecţia familiei au fost acordate ajutoare materiale la 1078 de familii din oraş, în sumă de 472450 lei.Pentru perioada rece a anului, 91 de pensionari au primit cu titlu gratuit un metru ster de lemn, iar 50 persoane cite 300 kg de cărbune, 314 familii au beneficiat de ajutoare sociale.

De asemenea au fost menţionaţi cei mai buni absolvenţi Bac -2+14 , în sumă de 4 mii lei, iar persoanelor singuratice ,decedate li s—au organizat servicii funerare, in sumă de 6400 lei, pentru masa de binefacere celor căzuţi pe cîmpul de luptă li –s a acordat 5 mii lei, iar pentru procurarea unei uniforme la IP Floreşti , 4400 lei, 5 mii lei au fost alocaţi pentru menţionarea celor mai activi participanţi la concursul ,,Cea mai modernă, salubră gospodărie”

Ajutorul acordat se oferă pentru a depăşi un moment complicat din viaţă şi nu este o indemnizaţie acordată pe viaţă, de aceea fiecare trebuie să înţeleagă că doar aflîndu-te în impas poţi beneficia de ajutor material, persoanele apte de muncă îşi pot cîştiga existenţa.

Prin decizia Consiliului orăşenesc au fost scutiţi de plata lunară pentru frecventarea instituţiilor preşcolare 29 familii din oraş.

Primăria oraşului conform deciziei din 13.03.2014, a aprobat participarea la concursul raional,,Cea mai modernă, mai salubră localitate” care s-a desfăşuart în perioada 21 martie -1 august 2014, şi a mai participat la acţiunea,,Rîu curat de la sat la sat”, care s-a desfăşurat pînă la 5 iunie .

În scopul menţinerii stării ecologice şi îndeplinirii măsurilor de profilaxie pentru protecţia mediului înconjurător, înmbunătăţirii stării sanitare,amenajării oraşului şi salubrizării, a stimulării iniţiativelor cetăţenilor de îngrijire şi renovare a fîntînilor, de plantare a arborilor şi realizarea diverselor manifestări, în cadrul bilunarului de primăvară pentru salubrizarea oraşului, a fost aprobat conform deciziei Consiliului,,Programul de acţiuni privind organizarea şi desfăşurarea bilunarului ecologic de primăvară în oraşul Floreşti”

Începutul anului 2014, sub aspectul imaginii unei autorităţi publice, a început cu promovarea imaginii autorităţii publice locale, o dată cu lansarea paginii oficiale www.primariafloresti.md, pagină unde se pot regăsi toate evenimentele care au avut loc în anul evaluat, şedinţele consiliului, oraşul Floreşti în imagini, articole despre actele de caritate, activităţile desfăşurate în cadrul primăriei, date despre instituţiile subordonate consiliului.

Consiliul orăşenesc: Făcînd o retrospectivă a activităţilor susţinute de către Consiliul orăşenesc, repeptat vreau să menţionez că implicarea aleşilor locali în activitatea Consiliului a sporit performanţa bugetară ,dar şi socială a APL, datorită următoarelor decizii primite:

- majorarea plăţii pentru chiria apartamentelor

-stabilirea tarifului distinct la apă şi canalizare,

- stabilirea unui tarif unic de evacuare a deşeurilor atît pentru blocuri locative cît şi case la sol,

-majorarea indemnizaţiei de consilier orăşenesc,

-încheierea unor acorduri de parteneriat cu două regiuni Gulbene şi Admiralteisk

-s-a luat act de auditul Curţii de conturi la întreprinderile municipale,

- crearea unei Societăţi noi de salubrizare, urmare a fuzionării întreprinderii municipale,

- aprobarea formării unui nou cartier pentru constructia caselor de locuit individuale,

- aprobarea propunerii de subproiect în cadrul cererii de Grant prin intermediul FISM, de renovare a străzii 31 August,

- aprobarea acordului de creare a Societăţii pe acţiuni,,Aqua Nord”SA,

- aprobarea delegării primarului în afara ţării,

- aprobarea lista membrilor birorurilor electorale pentru alegerile parlamentare,

-aprobarea bugetul şi taxele locale pentru 2015.

Per ansamblu, Consiliul orăşenesc a adoptat 124 decizii, dintre care pe parcursul semestrului I au fost notificate 4 decizii, 2 dintre care au fost modificate, iar 2 se află pe rol în instanţa de judecată, cît şi o dispoziţie, care la fel se află în proces, iar pe parcursul semestrului II Consiliul orăşenesc nu a fost notificat nici o dată, în proces fiind doar o singură dispoziţie a primarului de eliberare a managerului unei ÎM.
Investiţii capitale 2013-2015


Nr.

d/o

Denumirea obiectului

Costul,

mii lei

Începutul construcției

Proiectul și devizul verificat

Sursa de finanțare

Notă

1

2

3

4

5

6

7

1

Reparația capitală a Casei de Creație

1710

2013

Proiect și deviz verificat

Bugetul Raional

Este petrecută Licitația

2

Reparația capitală a Clădirii Primăriei

(acoperisul)



3047

2014

Proiect și deviz verificat

Bugetul Orășenesc

____

3

Măsuri de Eficiență Energetică la L.T,,Miron Costin”

3530

2013

Proiect și deviz verificat

Fondul de Eficiență Energetică

Prezentat la Fondul de Eficiență Energetică

4

Schimbarea ferestrelor la L.T,,M.Eminescu

670

2015

Nu este deviz

Bugetul Raional

____

5

Reparația Liceului,, A.P.Cehov”

600

2015

Nu este deviz

Bugetul Raional

____

6

Extinderea apeductului în regiunea str. T.Ciorbă, or. Florești

1600

2015

Proiect și deviz verificat

Fondul Ecologic Republican

Gata pentru prezentare la Fondul Ecologic

7

Renovarea sistemului de aprovizionare cu apă cu extinderea lui în or. Florești

18000

2012

proiect

BERD

Proiect de finanțare în urma regionalizării serviciului

8

Construcția sistemului de canalizare pe str. Gării, or.Florești

50

2014

Este deviz

Bugetul orășenesc și SA ,,Servicii Comunale Florești”

Lucrare îcepută

9

Reconstrucția clădirii administrative a stadionului

3554




Proiect și deviz verificat

Bugetul Republican

Bani retrași în 2014

10

Reconstrucția stadionului(terenul de fotbal)

4500




Proiect tehnic

Fondul Republican

Bani retrași în 2013

11

Reconstrucția sistemului de iluminare stradală

300

___




Bugetul Raional

Proiect inceput in 2014

12

Construcția str. A.Beleaev și AL. Cel Bun, or. Florești

24000




Proiect și deviz verificat

Agenția de Dezvoltare Nord

Proiectul în planul de finanțare la ADR NORD

13

Reparația str. 31 August (IIetapă), or. Florești

3000




Proiect și deviz verificat

Bugetul Raional




14

Reparația străzilor Gării și o porțiune de stradă Ștefan cel Mare 2015

2400

2015

Proiect și deviz verificat

Fondul Rutier




15

Reparația str. Brînză

1500

2014-2015

Deviz verificat

Fondul Rutier

Licitația petrecută și neîndeplinită din motivul condițiilor climaterice nefavorabile

16

Reparația drumului de acces spre Spitalul Raional

2500

2014-2015

Proiect și deviz verificat

Fondul Rutier

Licitația petrecută și neîndeplinită de compania de construcție

17

Plombarea străzilor C.Porimbescu, M.Costin, V.lupu

200

2015




Bugetul Raional

____

18

Renovarea trotuarelor pe bd. Victoriei

800

2015

Deviz verificat

Bugetul Raional

_____

19

Renovarea trotuarelor pe str. Ștefan cel Mare (în fața policlinicii)

250

2015

Deviz de cheltuieli

Bugetul Raional

_____

20

Construcția stașiei de selectare a deșeurilor

13018

Proiect început 2013

Proiect și deviz verificat și expertiza

Agenția de Dezvoltare Nord

Proiect început în 2013 și inclus în plan de finanțare pentru 2015 la ADR NORD

21

Proiect de eficienta energetica la Gr. Nr.7, or. Florești

1000

2015

Deviz verificat

USAID

Proiect cîștigat

Avîn d în vedere că suntem la sfîrșit de mandate vreau să mă opresc pe scurt ce lucrări s-au făcut în perioada 2010-2014 în or. Florești
Lista obiectelor construite în anii 2010-2014


  • Casa de Cultură (ferestre , reparație, gard)

  • Grădinița nr.7 (ferestre, sistemul de încălzire, sistemul de canalizare, blocul alimentar, gard, terenurile de joacă, reparația pragurilor.)

  • Grădinița nr.2 (reconstrucția totală prin FISM, mobilier)

  • Grădinița nr.9 (mobilier, plapume, baterii solare)

  • Școala Primară(acoperiș nou, ferestrele total schimbate, bloc sanitar,)

  • L.T.,,Miron Costin”(sală sportivă renovată total, ferestrele total schimbate, renovarea blocului sanitar, schimbarea acoperișului)

  • L.T.,,M.Eminescu”(reparația clădirii școlii primare, reparația capitală a blocului alimentar, construcția blocului sanitar cu canalizare , schimbarea acoperișului, procurarea inventarului sportiv și didactic, reparația capitală a casangeriei)

  • L.T.,,I.Creangă”(schimbarea ferestrelor și acoperișului)

  • L.T.,,A.Cehov”(renovarea blocului sanitar)

  • Școala sportivă(reparația capitală, schimbarea acoperișului)

  • Înverzirea străzii 31 August (sădirea și îngrijirea tuielor)

  • Construcția Memorialului cu poze (Afganistan, Cernobîl, Transnistria), amenajarea parcului.

  • Pavarea și reparații capitale a ,,Stelei Independenței”.

  • Reconstrucția panoului din Piața Independenței.

  • Renovarea iluminării stradale pe străzile Ștefa cel Mare, Frunze, S.Lazo, I.Neculce, M.Eminescu, Sf.Mitrofan.

  • Reconstrucția unei porțiuni de drum , 31 August, bd. Victoriei, M.Costin, Ștefan cel Mare, M.Eminescu, AL.cel Bun, C.Stamati, construcția în varianta albă a tuturor străzilor în planul ,,Poligon” , ,,Rețele electrice”.

  • Reparația curentă a str. A.Beleaev ,construcția străzilor în planul nou ,,Speranța” în varianta albă (750 mii lei administrația drumului).

  • Construcția sistemului de electricitate în planul nou (cetățenii Vizitiu P. și alții)

  • Schimbarea firelor electrice prin cablu cu schimbarea pilonilor în regiunea fabricii de tutun.

  • Reconstrucția Apeductului Gura Căinarului Florești.

  • Renovarea sistemului de pompare a apelor la sursa de apă G.Căinarului.

  • Dotarea cu tehnică și utilaj nou a Servicii Comunale Florești.

  • Renovarea apeductelor capitale în orașul Florești.

  • Reconstrucția unor porțiuni la sistemul de canalizare a apelor reziduale.

  • Construcția stației de clorurare a apei potabile.

  • Implimentarea proiectului investițional ,,Managementul Deșeurilor solide”(tehnică nouă, platforme, utilaje aproximativ 8 mln. lei).

  • Clubul Luceafărul (construcția cazangeriei noi)

  • Clădirea Primăriei (reparația acoperișului, schimbarea ferestrelor și ușilor, reparația în interior).

  • Stadionul Orășenesc (elaborarea proiectelor de renovare a terenului de fotbal și a clădirii administrative)

  • Reconstrucția Casei de Creație (construcția acoperișului șarpant, schimbarea feresterelor, reparația in interior).

  • Reparația blocurilor de la Spitalul Raional.

  • Reparația Centrului de Medicină Preventivă.

  • Reparația capitală a gării feroviare și a gării auto cu reconstrucția veceului.

  • Au fost întoarse Primăriei prin judecată 3 obiecte mari(cazangeria Dacia, obiectul M.Viteazul, depozitele M.Eminescu).

  • A fost creată educația inclusivă la LT ,,M.Costin”.

  • A fost deschisă la Școala Primară(centru pentru copii cu dizabilități)

  • Au fost pregătite proiecte investiții de aprovizionare cu apă potabilă a cartierului din zona Spitalului vechi.

  • Afost pregătit proiectul investițional și proiectul tehnic pentru reconstrucția drumului de ocolire (AL. Cel Bun –AV. Beleaev)

  • Sau început prestarea serviciilor de către SRL ,,Star-Net”.

  • Instalarea a 3 terenuri de joacă pentru copii în cartierele locative a orașului.

  • Instalarea băncilor pe str. Dacia și în preajma centrului comercial de pe str. Ștefan cel Mare.

  • Construcția pavilionului de așteptare a călătorilor la intersecția străzilor Brînză-Beleaev.

  • Reparația M.Viteazul,70.

  • Construcția a 2 case comunitare cu infrastructură.

  • Construcția unui bloc locativ cu 4 nivele.

  • Prin proiect am primit un graider nou(1,3 mln.)

  • A fost elaborată strategia de dezvoltare socio-economică și ,,Program Local de Eficiență Energetică ” pentru consumatorii Primăriei.

  • Au fost reîntoarse în circuitul agricol 100 ha de teren care de mulți ani nu se prelucrau.

  • Au fost încheiate 4 acorduri de parteneriat cu 4 orașe din străinătate(Kostrzyn Nad Odra, Polonia, Sankt-Peterburg Rusia, Gulbene-Letonia, Municipiu Motru –România, cu schimb de delegare).

  • Pe Piața Independenței a fost montată o scenă pentru petrecerea festivităților.

  • Procurarea mașinii de serviciu.

  • Reparația capitală a clădirii Judecătorești.

  • Construcția a 2 Lăcașuri Sfinte(biserici).

  • Instalarea nisipierelor în oraș în cartierele locative.

  • Instalarea la monumentul eroilor căzuți în al II-lea Război Mondial a plăcilor comemorative cu numele cetățenilor din or. Florești căzuți în Război.

În oraș s-au mai făcut și alte lucruri mai mărunte care au fost scăpate din vedere că mașină nouă la poliția municipală ș.a însă nu s-a pus ca sarcină de arătat totul ci să fie ca un prilej de adus mulțumiri consilierilor orășenești , aparatului primăriei și tuturor factorilor de decizie care au contribuit la reușitele date.

Vă mulțumesc!
Yüklə 112,69 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin