Două lozuri pentru domnul Pascu



Yüklə 24,36 Kb.
tarix06.09.2018
ölçüsü24,36 Kb.
#78145

Două lozuri pentru domnul Pascu

Domnul Pascu a citit ieri ziarele pe net şi a regretat imediat. Puseul de iritare i-a fost pricinuit de un material bine flambat încă din titlu.

"N-ai să crezi ce-a zis prinţul manelelor despre regele ţambalului! Artist CELEBRU în pericol de MOARTE! Gest incredibil al Poliţiei!"

Domnul Pascu a citit până la capăt zoaiele aşternute pe pixelii inflamaţi şi a găsit cam ce se aştepta să găsească. A aflat cu această ocazie că Gigi Butonieră, guristul neîncoronat al nunţilor cu lăutari din Sud, l-a ameninţat pe Lăscărel Fundamentalu', un instrumentist din trupă, că o să îl pupe maică-sa rece. Cearta a pornit de la bani iar Poliţia, chemată de meseni pe la 4 dimineaţa, a plecat fără să facă proces verbal - asta, după ce naşul mare, personal, a cărat două damigene de vin în Loganul pe care scria "Siguranţă şi încredere".

Domnul Pascu are un stomac bine antrenat în materie de ştiri dar un amănunt-surpriză l-a dat peste cap şi i-a făcut ziua mai neagră decât preconizase: pe clipul care însoţea ştirea era imprimată data filmării: 11 noiembrie 2011. Domnul Pascu a citit ştirea-bombă pe 15 noiembrie anul curent. A verificat şi data site-ului, ca să nu fie vreo eroare, dar nu era nicio eroare: capul de ziar era făcut, pe 15 noiembrie, de o ştire veche de doi ani. Evident, în articol nu se spunea acest lucru.

Domnul Pascu s-a văzut, astfel, nevoit să-şi revizuiască, pentru a 1243-a oară în ultimii ani, concepţia despre presa românească. Cu umor funebru, domnul Pascu a realizat că, suprimând întrebarea "când" şi imperativul actualităţii, presa a găsit soluţia la o ipotetică penurie de subiecte. Istoria devine un furnizor de ştiri de primă mână, totul e să găseşti titlul potrivit. De pildă:

"Ce VESTE GROAZNICĂ pentru ROMÂNI! AFLĂ dacă TU eşti rudă cu un SINUCIGAŞ CELEBRU! BREAKING NEWS!"

Odată click-ul înfăptuit, cititorul poate lectura, eventual, o relatare aproximativă a celor două războaie purtate de regele Decebal cu împăratul Traian într-un articol de câteva sute de cuvinte, cu cel mult trei dezacorduri şi doar două virgule între subiect şi predicat, restul virgulelor fiind împrăştiate aleator în text.

Domnul Pascu se gândi, chiar, să trimită pe mail ziarelor propunerea respectivă, pro-bono, dar îşi opri gestul la jumătate. Exista riscul real ca mail-ul să fie citit de nişte oameni fără umor şi să fie luat în serios. Domnul Pascu se scutură cu oroare la perspectiva în care o idee de-a lui ar grăbi procesul de transformare a presei în iarmaroc de vândut piei de cloşcă.

Domnul Pascu a fost ziarist. La Revoluţie nu era ziarist dar a vrut să devină şi, la un moment dat, a reuşit. A relatat despre prima schimbare, prin vot democratic, a unui preşedinte de stat ce părea intangibil. A scris despre agonia ţării sub măsurile haotice ale primului guvern de dreapta. A fost martor, cu pixul în mână, la lunile când inflaţia ajunsese la 150%. A documentat articole despre falimentul orchestrat al mai multor bănci, despre disperarea deponenţilor, despre cei vinovaţi, care au intrat la închisoare, şi despre cei vinovaţi, care au rămas în libertate. Domnul Pascu s-a dus în 1999 la Stoeneşti, să vadă cum forţele de ordine scriu un final sângeros celei de-a treia mineriade, şi s-a întors de acolo viu şi bulversat de costul pe care-l revendică democraţia uneori. A mai investigat marile privatizări controversate ale decadei trecute şi a salutat, din paginile ziarului său, intrarea ţării în Uniunea Europeană.

Apoi a venit criza şi domnul Pascu n-a mai fost ziarist. Paradigma după care s-a condus două decenii în meseria lui n-a mai funcţionat şi a trebuit înlocuită. Domnul Pascu s-a ghidat întotdeauna după principiul că publicului trebuie să-i câştigi încrederea, nu să i-o înşeli. Iar încrederea - credea domnul Pascu - i-o câştigi publicului dacă-i dai acestuia în mod constant informaţii utile, relevante, interesante, adevărate. Opiniile, când sunt publicate, trebuie separate de ştiri, trebuie să fie pertinente şi izvorâte din bună credinţă.

"Fals!", i-au spus domnului Pascu şefii săi, adepţi ai noii paradigme. "E criză, trebuie să vinzi cu orice preţ. Dacă poţi să vinzi oase din cimitir drept toiege din Oz, făcătoare de minuni, fă-o! Altfel mori de foame!"

Domnul Pascu a făcut una din multele sale greşeli: şi-a contrazis şefii. A încercat să le spună că noul model de business, salvator, poate, pe termen foarte scurt, este distrugător pe termen mediu şi lung şi pentru industrie, şi pentru public.

"Dacă targetezi (un verb foarte drag şefilor domnului Pascu, nota autorului) un public consumator de nimicuri şi neadevăruri, de pornografie deghizată şi comportament infracţional, atunci te adresezi unui public cu educaţie scăzută şi venituri mici şi îţi îndepărtezi, voluntar şi distructiv, publicul educat, cu venituri peste medie, care poate face alegeri în cunoştinţă de cauză", spunea domnul Pascu în timp ce şefii lui dădeau dezaprobator din cap.

"Cei educaţi şi cu bani vor fi întotdeauna în minoritate. Cei proşti şi săraci vor fi întotdeauna mulţi. Ei trebuie făcuţi captivi, fidelizaţi, pentru că sunt cei mai permeabili la mesajele advertiserilor, iar advertiserii ne dau nouă bani pentru ziua de mâne", contra-argumentau superiorii ziaristului Pascu.

Pascu, însă, o ţinea pe-a lui:"Chiar şi advertiserii ar fi mai interesaţi ca mesajul lor să ajungă la oameni cu putere financiară, nu doar la cei care, de nevoie, cumpără orice la preţ scăzut. Publicul de care vorbiţi voi e un public îmbătrânit şi cu mobilitate redusă, care scade cu anii din raţiuni biologice. Iar dacă se află şi tineri în acest public, ei nu vor mai percepe produsele media drept presă ci altceva: bâlci, porno-show, circ - numiţi-l cum vreţi."

"Pascule, bagă bine la cap: ca să faci presă de calitate pentru public de calitate, în vremurile astea, ai nevoie de bani iar bani nu există. Şi chiar dacă există, rezultatul e incert. Nu garantează nimeni că aceia care optau şi plăteau, în trecut, pentru conţinut de calitate ar mai fi dispuşi s-o facă în prezent. Singurul model funcţional e ăla în care - cumva, oricum - îl faci pe gibon să dea click sau să stea cu ochii-n plasmă zi-lumină", au plusat managerii editoriali ai domnului Pascu.

"Gândiţi exact ca politicienii care ar stoarce un vot indiferent prin ce mijloace, fără să vă intereseze ce va zice sau va face electoratul imediat după alegeri", a răbufnit ziaristul Pascu.

"Şi chiar dacă-i aşa, cui îi pasă?", au încheiat şefii discuţia.

Domnul Pascu nu avea cultura gesturilor dramatice, aşa că nu şi-a dat demisia pe loc, dezamăgindu-şi şefii. A încercat, împotriva tuturor lucrurilor făcute şi învăţate în 20 de ani de meserie, să se plieze noii strategii editoriale. A abandonat însă, la scurt timp, dintr-o nepotrivire funciară a cererii cu oferta. Domnul Pascu a constatat cât de neproductiv este atunci când vine vorba de a scrie texte eliptice de adevăr dar saturate de grobianism. Domnul Pascu a constatat cât de mari sunt lacunele sale în privinţa culturii urban-mondene despre neveste de fotbalişti sau dizeuze cu practica făcută în Germania, dar nu în cabarete. Domnul Pascu a încercat, într-o zi, fără martori, să scrie o propoziţie despre 'subiectul care este' dar a dat backspace după trei sutimi de secundă şi s-a înroşit la faţă de parcă ar fi fost surprins de un control anti-drog în wc-ul femeilor. În plus, domnul Pascu a constatat, cu tristeţe, că pierde la scor războiul generaţiilor cu mai tinerii săi colegii, aduşi să scrie, unii, de pe băncile şcolii iar alţii, direct de pe lângă şcoli.

***

Domnul Pascu nu mai e ziarist. Trăieşte dintr-o mică pensie de boală şi îşi completează veniturile meditând elevi de ciclu primar la engleză-franceză. Nu-şi poate nega trecutul, aşa că mai intră, odată la câteva zile, pe site-urile de ştiri, să vadă ce s-a ales de fosta lui meserie. La televizor a renunţat, oricum, de mult.



***

Domnul Pascu, fost ziarist, se plimbă prin gerul lui decembrie pe la Universitate şi face mici pauze de mers, pentru că boala i-a şubrezit sănătatea. În pauzele de mers, domnul Pascu se uită la feţele oamenilor, în special ale tinerilor. Tinerii par fericiţi şi, întrucât n-au deprins încă ipocrizia bătrânilor, probabil chiar sunt fericiţi. Domnul Pascu ar pune rămăşag următoarea sa pensie că fericirea de pe feţele tinerilor are legătură cu lipsa de consum de produse din media actuală.

Fostului ziarist i se cristalizează în minte colajul unei campanii anti-fumat: în stânga, un facies degradat, dinţi ruinaţi, pupile galbene. Fumătorul. În dreapta, ten rozaliu, sănătos, dentiţie strălucitoare, ochi luminoşi. Nefumătorul.

"Dacă presa de azi este viciul, copiii ăştia sunt nefumători. Chiar şi dacă-i o iluzie, e o iluzie frumoasă", îşi zise Pascu. Un vechi proiect al său, nediscutat cu nimeni, pentru că nimeni n-ar fi stat să-l asculte, dă să iasă din cotloanele memoriei fostului ziarist: o emisiune TV de sancţionat ororile din presă, cu exemple şi penalităţi pe măsură. Un titlu mincinos despre ce n-a făcut cutare? Primeşti înalta distincţie "Secătura săptămânii" în media. Un pseudo-scandal sexual pus la cale chiar de "ziaristul" care relatează? Un bax de Hustler de acum 20 de ani drept premiu, pentru a sublinia impotenţa mintală a respectivului. Pascu ştie foarte bine că nimeni n-ar risca să producă o astfel de emisiune, nici măcar sub eticheta unui pamflet. Riscurile ar fi prea mari pentru actualul model de business media.

***

Exerciţiu de imaginaţie cu fostul ziarist Pascu în faţa unui monitor şi a unei tastaturi. Pe monitor este afişat enunţul unui test.



"Axiomă: presa unei ţări nu poate fi mai bună decât însăşi ţara. Atunci, condiţia unei ţări:

 


  1. a) poate fi mai bună decât o arată presa acelei ţări;

 

  1. b) nu poate fi mai bună decât condiţia presei naţionale;

 

  1. c) nu se poate trage o concluzie despre condiţia actuală a unei naţiuni pe baza presei naţionale chiar dacă admitem axioma."

 

Pascu este azi mai optimist decât de obicei şi bifează a) deşi iniţial este tentat să bifeze a) şi c).

Pe monitor se afişază următoarea etapă a testului:

"Dacă presa unei ţări se află într-o condiţie mai proastă decât însăşi ţara atunci:

 


  1. a) presa va face în mod voluntar şi conştient un efort pentru a se alinia la condiţia generală a respectivei naţiuni;

 

  1. b) presa nu va face niciun efort pentru a-şi ameliora condiţia, ci se va autodistruge prin modele de business şi editoriale inadecvate şi falimentare. Urmare a nevoilor pieţei, o nouă presă, adecvată stării de lucruri din ţară, va apărea la un moment dat;

 

  1. c) ţara va coborî la nivelul presei."

 

Pascu alege b) după o scurtă ezitare.



 

Pascu are un nepot, o rudă îndepărtată, pe care l-a pus să jure că nu se va face niciodată ziarist. Copilul s-a speriat un pic de tonul aproape disperat al adultului şi domnul Pascu a încercat să salveze situaţia cu o ciocolată. Învins, copilul i-a spus fostului ziarist ce voia acesta să audă. Acum, deşi ştie că nu va avea ocazia să vadă confirmarea cu ochii săi, domnul Pascu admite că e posibil să se fi pripit. O tuse seacă şi prelungă îl determină pe domnul Pascu să pună capăt testului cu un gest radical: trage cablul monitorului direct din priză.

Yüklə 24,36 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə