Elemente de istorie, doctrină şi practică misionară


Repere generale ale activităţii ecumenice a Bisericii Ortodoxe Române în prima jumătate a secolului al XX-lea



Yüklə 2,8 Mb.
səhifə7/61
tarix07.01.2019
ölçüsü2,8 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   61

Repere generale ale activităţii ecumenice a Bisericii Ortodoxe Române în prima jumătate a secolului al XX-lea


I.1. Patriarhia Ecumenică invită Bisericile Ortodoxe la dialogul cu celelalte Biserici. Poziţia Bisericii Ortodoxe Române

La 30 iunie 1902, patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea adresa tuturor Bisericilor ortodoxe locale o enciclică patriarhală şi sinodală prin care, printre altele, le cerea părerea asupra raporturilor cu „cele două mari vlăstare ale creştinismului, adică cu Bisericile catolică şi protestantă”49. Celorlalte Biserici ortodoxe li se cerea opinia privitor la oportunitatea unei „deliberări prealabile pentru aceasta, ca să pregătim terenul pentru o apropiere reciprocă prietenească şi să fixăm, în înţelegerea comună a membrilor Bisericii noastre ortodoxe, bazele, măsurile şi mijloacele care se vor găsi cele mai nimerite”50.

La 9 mai 1903, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe române răspundea la această enciclică, considerând că Biserica ortodoxă trebuie să-şi păstreze nealterată învăţătura, urmând ca unitatea Bisericii lui Hristos să se facă prin venirea la staulul Ortodoxiei a confesiunilor creştine din Apus, faţă de care nu se poate face nici o concesie dogmatică sau canonică51.

La 12 mai 1904 era editată o nouă enciclică a Patriarhiei ecumenice. În chestiunea apropierii între Biserici, patriarhul Ioachim al III-lea cerea ca să fie cercetate „cele ce pot pregăti calea pentru lucrul plăcut lui Dumnezeu al unirii tuturor, tratând cu înţelepciune şi cu duhul blândeţii pe cei despărţiţi, aducându-ne aminte că şi ei, crezând în Prea Sfânta Treime şi purtând cu mândrie numele Domnului nostru Iisus Hristos, nădăjduiesc să se mântuiască prin harul lui Dumnezeu.

La 18 noiembrie 1919 – mitropolitul Dorothei al Brusiei, locţiitorul Scaunului patriarhal ecumenic, lansa un călduros apel către celelalte Biserici creştine, propunând înfiinţarea unui fel de „Ligă a Bisericilor, după chipul Ligei naţiunilor” (koinonia a Bisericilor creştine). Acest apel este cuprins în Enciclica sinodală a Bisericii din Constantinopol, trimisă în ianuarie 1920 „către toate Bisericile lui Hristos din lume”52, semnat de mitropolitul Dorotei, locţiitor de patriarh şi de alţi 11 membri ai Sinodului patriarhal. Mijloacele propuse pentru manifestarea prieteniei şi solidarităţii între Biserici erau: acceptarea unui calendar uniform, schimb de scrisori frăţeşti la marile sărbători, raporturi mai apropiate între reprezentanţii diferitelor Biserici din aceeaşi localitate, legături între şcolile teologice, trimiterea de tineri pentru burse, întrunirea de conferinţe pancreştine, cercetarea imparţială şi cu stăruinţă a istoriei bisericeşti şi a diferenţelor dogmatice, respect reciproc al obiceiurilor şi tradiţiilor diferitelor Biserici, îngăduinţa de a folosi reciproc casele de rugăciune şi cimitirele pentru slujirea funeraliilor şi pentru înmormântarea membrilor de altă confesiune care mor în ţară străină, reglementarea între diferite confesiuni a problemei căsătoriilor mixte, ajutorul mutual pe care să şi-l dea Bisericile în lucrarea pentru întărirea evlaviei şi carităţii53.

La 22 mai 1920 Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române răspundea Patriarhiei Ecumenice, fiind „în cel mai perfect acord cu vederile exprimate”54.

La 18 mai 1921 mitropolitul primat răspundea patriarhului ecumenic cu privire la Enciclica patriarhală din ianuarie 1920. Biserica Ortodoxă Română îşi dădea asentimentul ca începutul de unire dintre Bisericile şi confesiunile creştine să se facă „pe temelia învăţăturilor moral-sociale cuprinse în sfânta Evanghelie” şi în conformitate cu hotărârile sinoadelor ecumenice, având drept temei de credinţă simbolul niceo-constantinopolitan. Se arăta de asemenea, faptul că ea a stat întotdeauna în legături de dragoste cu toate Bisericile, venite din Apus, participând la conferinţele intercreştine din anul 1920, că găseşte folositoare propunerile Patriarhiei ecumenice, privind unirea Bisericilor creştine, ele fiind „inspirate din duhul dragostei cea întru Duhul Sfânt”, că ea doreşte ca „Bisericile Ortodoxe să-şi precizeze ele între sine ţinuta lor”, mergând totdeauna unite întru dezlegarea feluritelor probleme ce se pun în discuţie în adunările intercreştine şi că ea îşi va da „tot concursul sincer şi activ pentru înfăptuirea operelor de folos obştesc tuturor creştinilor, care doresc a conlucra pentru înălţarea Bisericii lui Hristos”. În cele din urmă, pentru înlesnirea apropierii dintre Biserici, faţă de propunerile din enciclica patriarhală, ea mai preconiza şi următoarele mijloace: înfiinţarea de misiuni comune, înfiinţarea de tipografii şi de edituri comune şi crearea unui organ central şi internaţional, care să „întreţină vie şi lucrătoare directiva în privinţa unirii dintre Bisericile creştine”55.

I.2. Conferinţa bisericească mondială „Faith and Order” din august 1920. Invitaţiile adresate Bisericii Ortodoxe Române şi răspunsul acesteia

În luna octombrie 1918, arhiepiscopul luteran de Upsala (Suedia), Nathan Söderblom, împreună cu alţi doi episcopi au trimis o scrisoare mitropolitului primat Conon, invitând Biserica Ortodoxă Română să participe la aceeaşi conferinţă bisericească internaţională. Obiectul conferinţei îl constituia „studiul şi examinarea, în spiritul carităţii creştine, atât a lucrurilor în care creştinii diferă în ceea ce priveşte credinţa şi ritul, cât şi în privinţa lucrurilor în care sunt de acord. Credem că o astfel de conferinţă va îndepărta neînţelegerile, va dezvolta stima reciprocă, va inspira încrederea mutuală şi va crea o atmosferă favorabilă unirii creştinătăţii”56. Conferinţa avea să se organizeze în anul 1920.

La 30 iunie 1919, mitropolitul Pimen al Moldovei răspundea în numele Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române preşedintelui Conferinţei Mondiale „Faith and Order”, Charles Anderson din Chicago, că „împărtăşeşte pe deplin cuprinsul creştinesc al acestui apel, întrucât e bine alcătuit”57. Îi comunica de asemenea, că Biserica Ortodoxă Română va trimite o delegaţie.

La 9 iulie 1919, partea română răspundea episcopului Söderblom că „adunarea într-o conferinţă bisericească internaţională ar fi de foarte mare folos pentru omenire, mai ales acum, în urma războiului”, că delegaţii Bisericii Române vor merge la această Conferinţă convocată „de către reprezentanţi autorizaţi ai Bisericii Episcopale Americane” unde desigur, se vor întâlni şi cu delegaţii Bisericii Suedeze58.

La 7 iunie 1920, Sf. Sinod considera că „e bine şi necesar să facă tot ce-i stă în putinţă, pentru ca bine intenţionata provocare a Bisericii Episcopale din America să fie cel puţin un preludiu al unirii Bisericilor creştine”59. Hotăra trimiterea unei delegaţii la întâlnirea generală şi a unei alte delegaţii la întâlnirea preliminară.

La Conferinţa amintită, organizată la Geneva între 9-23 august 1920, au participat profesorul Dragomir Demetrescu şi preotul profesor Gheorghe Rădulescu din Constanţa.
I.3. Congresele Creştinismului practic (Life and Work) şi ale Creştinismului dogmatic (Faith and Order)

După Congresul de la Geneva din anul 1920, în cadrul Conferinţei mondiale s-au format două curente distincte: Creştinismul practic (Life and Work) şi Creştinismul dogmatic (Faith and Order).


Congresul Mişcării ecumeniste de creştinism practic (Life and Work) – Stockholm (Suedia) – august 1925

Biserica Ortodoxă Română a dat acestui Congres o atenţie deosebită. S-a constituit o Comisie de teologi români care să examineze programul şi temele Congresului. Comisia a constat faptul că Mişcarea „Life and Work” nu va studia chestiunile de doctrină şi organizare eclesiastică, urmărind doar aplicarea ideii şi spiritului creştin la marile probleme morale şi sociale ale timpului, tinzând la unirea tuturor creştinilor pe această latură practică. Conferinţa oferea o „oportunitate unică de a mişca mintea şi conştiinţa creştinătăţii pentru a câştiga o mai clară viziune asupra datoriilor noastre creştine faţă de lumea de astăzi şi că din punctul de vedere român ortodox nu poate să fie decât un câştig ca o delegaţie a Sfântului Sinod să participe la acest act mare de o manifestare mondială”.

La Stockholm, delegaţii Bisericii Române au avut contribuţii semnificative. Mitropolitul Nicolae Bălan afirma într-un interviu că viaţa creştină se răspândeşte mai ales prin contacte personale şi că este de mare importanţă ca Bisericile şi confesiunile creştine „să se cunoască şi să se întovărăşească spre a susţine şi stimula sentimentul de comuniune şi de putere de răspundere morală în lume”. Arhimandritul Iuliu Scriban şi-a arătat amărăciunea că „Bisericile creştine sunt prea nepăsătoare unele faţă de altele”, îndemnând să trăiască într-o apropiere mai evidentă. Preotul profesor Ioan Lupaş a cerut ca în manualele religioase să se evite orice text care ar putea fi socotit că propagă ura între confesiuni, căci prin aceasta se tăgăduieşte „duhul creştinesc”60.
Congresul Mişcării ecumeniste de creştinism dogmatic (Faith and Order) – Lausanne (Franţa) – august 192761

Urmând ca la acest congres să se discute chestiuni de dogmă, în Biserica Ortodoxă Română s-a manifestat o oarecare rezervă. Comisia teologilor instituită pentru analiza problematicii Congresului a ajuns la concluzia că „participarea Bisericii Ortodoxe Române la Congresul protestant de la Lausanne nu trebuie să aibă nici un caracter oficial”, că trimişii Bisericii noastre trebuie să fie simpli observatori sau informatori „fără mandat numit” şi că ar fi bine ca aceştia „să nu fie membri ai Sf. Sinod”, spre a se putea „evita din partea congresiştilor protestanţi socotinţe şi manifestări care ne-ar angaja în vreun fel oarecare”. Mitropolitul Nicolae Bălan cerea stăruitor ca „Biserica noastră să fie prezentă acolo spre a lucra la apropierea protestanţilor de Ortodoxie”, căci „generaţia actuală protestantă este mult înclinată spre Biserica apostolică sacramentală şi sacerdotală ortodoxă” şi „terenul e prielnic pentru ajungerea la înţelegere în sensul ortodox”.

La Conferinţă au luat parte Mitropolitul Nectarie, profesorii Grigorie Cristescu şi Nicolae Colan de la Sibiu şi secretarul consistorial Trandafir Scorobeţ (ultimii trei trimişi de mitropolitul Bălan).
Congresul Mişcării ecumeniste de creştinism practic (Life and Work) – Oxford – iulie 1937

Delegaţia română avea mandat mărginit (doar informativ): „de a prezenta protestantismului mondial întrunit la Oxford şi Edimburg, doctrina, ritualul şi experienţa religioasă a Ortodoxiei, ca singură bază de întoarcere la unitatea şi ecumenicitatea apostolică a Bisericii creştine, fără să cedeze nimic”62.


Congresul Mişcării ecumeniste de creştinism dogmatic (Faith and Order) - Edimburg – august 1937

Din lipsă de mijloace materiale, delegaţia românească n-a putut participa şi la această conferinţă.


La 6 mai 1938, în cadrul Sf. Sinod, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române arăta faptul că „este bine ca la toate congresele interconfesionale să fie reprezentată şi Biserica noastră” şi că este de dorit ca „întotdeauna, delegaţii noştri la aceste conferinţe să stea pe un punct de vedere ortodox fix şi să nu aibă alt rost decât acela al clarificării, cu îndatorirea însă, de a interveni când va fi nevoie de lămuriri strict dogmatice”. Mitropolitul Nicolae Bălan arăta faptul că „prin prezenţa noastră la diferite conferinţe interconfesionale, noi nu urmărim decât încercarea de a ne apropia cât mai mult de împlinirea iubirii creştine”63.

În Congresele de la Oxford şi Edimburg s-a propus contopirea celor două mişcări, ale Creştinismului practic şi ale Creştinismului dogmatic într-un Consiliu Mondial al Bisericilor. Pentru luna mai 1938 s-a fixat ţinerea unei conferinţe preliminare la Utrecht (Olanda) convocată de Comitetul Constitutiv (14 membri). Biserica Ortodoxă Română a fost şi ea invitată. Ca delegat a fost propus episcopul Oradiei. Timpul fiind prea scurt, el n-a mai ajuns. A fost însă prezent un preot român din SUA, care venit apoi, în ţară, a prezentat Sf. Sinod un referat despre lucrările acestei întâlniri preliminare.

La 28 noiembrie 1938 Comitetul Constitutiv (14 membri) invita Biserica Ortodoxă Română să devină membră a viitorului Consiliu Ecumenic al Bisericilor. „Conducerea Bisericii Ortodoxe Române nu a răspuns imediat, ci a adoptat o atitudine de aşteptare”. Al doilea război mondial, început la 1 septembrie 1939, a stânjenit mult activitatea ecumenică a Bisericilor, reluată abia după încheierea războiului, lansându-se atunci, noi invitaţii de înscriere.

I.4. Invitaţii de aderare la Consiliul Ecumenic al Bisericilor adresate Bisericii Ortodoxe Române

La 5 noiembrie 1946, rev. Göte Hodenquist (unul din secretarii Consiliului Ecumenic al Bisericilor) a venit la Bucureşti şi s-a adresat în scris patriarhului, invitând Biserica Ortodoxă Română să devină membră a acestui Consiliu, dându-i lămuriri privitoare la acest for ecumenic, care „cu începere din anul 1038, este expresia colaborării ecumenice a Bisericilor pe linia celor două mişcări antemergătoare: „Faith and Order” şi „Life and Work”. Totodată, el arăta că acest Consiliu „vrea să ajute la întreprinderea de acţiuni comune pe platforme care sunt comune Bisericilor afiliate”, că „unde sunt deosebiri între Biserici, vrea să le studieze în comun” şi că „baza acestei părtăşii între Biserici este credinţa comună în Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor”64.

La 10 decembrie 1946 Sf. Sinod a luat în discuţie scrisoarea rev. Göte Hodenquist. Mitropolitul Nicolae Bălan a afirmat din nou că „este bine să păstrăm legătura cu mişcarea ecumenică şi din punct de vedere creştinesc şi din punct de vedere naţional. De asemenea, este bine ca Biserica noastră să ia parte la conferinţele şi congresele iniţiate de Consiliul Ecumenic al Bisericilor cu sediul la Geneva”65. Sf. Sinod s-a declarat de acord cu punctul de vedere al mitropolitului Bălan.

La 4 februarie 1946 patriarhul ecumenic Maxim scria patriarhului Nicodim, cerându-i părerea privitor la atitudinea Bisericii Române în legătură cu participarea Bisericilor ortodoxe la lucrările Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

La 24 aprilie 1947 Sinodul permanent a răspuns patriarhului ecumenic că încă din anul 1946, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să păstreze „relaţii cât mai strânse cu această mişcare, participând la conferinţele şi congresele iniţiate de ea”, că îşi dă acordul „asupra utilităţii de cooperare între Bisericile ortodoxe şi Consiliul Ecumenic al Bisericilor pe tărâm practic, cu scopul desrădăcinării urii dintre popoare şi înfrăţirii tuturor prin acelaşi crez creştin al păcii şi al dragostei” şi că din punct de vedere dogmatic, Bisericile Ortodoxe să „rămână în cadrul strict ortodox”, neabătându-se cu nimic „în ceea ce priveşte punctele de credinţă”. S-a exprimat totodată părerea că „ori de câte ori Bisericile noastre vor fi invitate la Congresele acelui Consiliu universal, să se pună de acord în prealabil asupra punctelor anunţate în ordinea de zi” şi că „în acest scop e bine ca delegaţii tuturor Bisericilor ortodoxe să stea în strânsă legătură, pe cale de corespondenţă şi la rigoare să se întrunească în conferinţe premergătoare şedinţelor congreselor acelui Consiliu, punându-se de acord asupra punctului de vedere ortodox ce vor avea de susţinut”66.

Biserica Ortodoxă Română a promovat aşadar, în continuare, aceleaşi principii exprimate încă din anul 1903, în răspunsul dat atunci Patriarhiei Ecumenice: nici o abatere în ceea ce priveşte învăţătura de credinţă şi deplină înţelegere între ortodocşi atunci când se discută cu eterodocşii.

Consiliul Ecumenic al Bisericilor fixase ţinerea primei sale Adunări Generale la Amsterdam între 22 august – 5 septembrie 1948. Dorind ca la această Adunare să participe şi Biserica Ortodoxă, căci „fără Ortodoxie, după expresia episcopului anglican Bell, nu este ecumenism”, secretariatul Consiliului Ecumenic a invitat şi Bisericile Ortodoxe din Răsărit, deci şi Biserica Ortodoxă Română. La 2 iulie 1947, secretarul general W. A. Visser’t Hooft scria patriarhului Nicodim invitând Biserica Ortodoxă Română la lucrările Consiliului Ecumenic. Patriarhul n-a dat un răspuns imediat.

După Conferinţa ortodoxă de la Moscova, din anul 1948, lucrurile au luat însă, o altă turnură.



Yüklə 2,8 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   61




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə