Erasmus mundus – un vis împlinit: Elena Mărgineanu (Coreea) Mărgineanu Elena (21 de ani) este studentă



Yüklə 13,33 Kb.
tarix09.11.2017
ölçüsü13,33 Kb.
#31198

ERASMUS MUNDUS – un vis împlinit: Elena Mărgineanu (Coreea)

Mărgineanu Elena (21 de ani) este studentă în anul IV la drept în cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova. După ce a beneficiat de bursa ERASMUS, pe parcursul unui semestru, Elena și-a făcut studiile în Coreea.

Nu cred că prin cuvinte se poate reda exact toată gama de emoții și impresiile pe care le-am trăit. Totuși, ca să fiu cât mai exactă, voi încerca să mă limitez la un singur cuvânt care ar descrie în totalitate experiența mea din Coreea. A fost totul PERFECT.” – spune Elena.





- Cum ai reușit să obții această bursă?

- Am urmat cursurile de limbă coreeană oferite de Centrul „Se Jong” din cadrul ULIM-ului și la examen am obținut unul dintre cele mai bune punctaje. Însă propunerea de a pleca în Coreea a apărut nu doar ca rezultat al succesului de la examen, ci și ca rezultat al analizei calităților personale.



- La ce universitate ți-ai făcut studiile?

- Am participat de fapt la două programe. Primul program a constat în studierea intensivă a limbii coreene timp de două săptămâni și a fost organizat la Incheon Naţional University în parteneriat cu primăria Incheon. Al doilea program a fost și cel de bază: un semestru la Sungkyul University. Studierea, fie și intensivă, a unei limbi atât de complicate precum e coreeana, timp de jumătate de an, nu te ridică mai sus de nivelul începător, respectiv deoarece era și imposibil să o utilizez ca instrument, limba selectată pentru studii a fost engleza.



- Care au fost primele tale impresii despre cultura și sistemul educațional de acolo?

-Ceea ce ține de cultură: Coreenii sunt probabil cea mai respectuoasă nație de pe planetă, iar artă la ei este extrem de colorată și interesantă.
Dacă e să vorbim despre sistemul educațional atunci se spune că e foarte rigid. Mai ales la liceu. Însă avantaje în cadrul unui astfel de sistem sunt evidente. Studenții au cu adevărat toate oportunitățile posibile de a se dezvolta corect și sunt motivați prin diverse activități în grup, de a se implica și mai mult în viața universitară.


- Cum te-ai încadrat în procesul de studii? Au auzit coreeni despre Moldova?

-Foarte bine! Colegii erau amabili, unii chiar exagerat de modești iar profesorii liniștiți, așa cum și e normal într-o societate civilizată. De dimineață lucram la Biroul de Informații, uneori predam Româna și Engleza studenților amatori, după amiază eram la ore, iar sâmbăta și duminica zburdam prin Seul. Nu am avut seminare ci doar câte 2 examene la fiecare dintre discipline, Middle Term & Final Term. La unele discipline trebuia să pregătim eseuri la fiecare lecție, ceea ce nu era imposibil de realizat mai ales că o disciplină nu se repeta de două ori pe săptămână (în graficul lecțiilor).


Despre Moldova coreeni, bineînțeles, nu au auzit. Știu despre țara noastră doar care s-au mai întâlnit cu moldoveni înainte de a ne vedea și pe noi, atât.
- Ai reușit să-ți faci prieteni departe de casă? Cum sunt tratați acolo studenții străini?

- Sigur că da! Unii dintre ei acum fac parte din lista celor mai apropiați prieteni. Chiar dacă vorbim rar, afecțiunea nu se va schimba.

Studenții străini sunt tratați foarte respectuos, mai ales dacă și ei la rândul lor se comportă în conformitate cu regulile morale coreene.
- Ce sfat le poți da studenților care visează să-și facă studiile peste hotare?

- Nu vă grăbiți să cheltuiți bani pe chestii mărunte. Zâmbiți cât mai des și fiți cât mai amabili, preferabil și sinceri în acelaşi timp. Nu întârziați cu tema pentru acasă, întâi lucrul și doar apoi distracția - randamentul de muncă e mereu apreciat, în special la un „foreigner”. Vă puteți implica în mai multe proiecte, va fi distractiv, dar ar fi bine să vă apucați doar de cele care merită cu adevărat timpul vostru, care este foarte prețios. Profitați de fiecare weekend și călătoriți. Soarele e același în orice țară din lume și totuși, nu uitați să admirați asfințitul. Enjoy every single moment!



c:\users\home\desktop\10264846_10203650159599780_1772571073_n.jpg

c:\users\home\desktop\10253252_10203650164879912_1743408770_n.jpg

c:\users\home\desktop\10263271_10203650167359974_338439775_o.jpg
Yüklə 13,33 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin