European court of human rights



Yüklə 239,09 Kb.
səhifə1/6
tarix16.01.2019
ölçüsü239,09 Kb.
#97523
  1   2   3   4   5   6

Tradus şi revizuit de IER (www.ier.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A PATRA
HOTĂRÂREA

din 13 ianuarie 2015

În Cauza Elberte împotriva Letoniei

(Cererea nr. 61243/08)

Strasbourg

definitivă la 13/04/2015




Hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Elberte împotriva Letoniei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din Päivi Hirvelä, preşedinte, Ineta Ziemele, George Nicolaou, Nona Tsotsoria, Zdravka Kalaydjieva, Krzysztof Wojtyczek, Faris Vehabović, judecători, şi Fatoş Aracı, grefier adjunct de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 4 noiembrie şi 2 decembrie 2014,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată:

PROCEDURA



1. La originea cauzei se află cererea nr. 61243/08 îndreptată împotriva Republicii Letonia, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Dzintra Elberte (reclamanta), a sesizat Curtea la 5 decembrie 2008, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Reclamanta a fost reprezentată de doamna I. Nikuļceva, avocată în Riga. Guvernul leton (Guvernul) a fost reprezentat de agenţi guvernamentali, iniţial de doamna I. Reine şi ulterior de doamna K. Līce.

3. Reclamanta a susţinut, în special, că prelevarea de ţesut de la soţul său, decedat, s-a făcut fără aprobarea sau informarea sa şi că acesta a fost îngropat cu picioarele legate unul de altul.

4. La 27 aprilie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului în temeiul art. 3 şi art. 8 din Convenţie. La 9 iulie 2013, s-a hotărât că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună (art. 29 § 1 din Convenţie).

ÎN FAPT


i. circumstanţele cauzei

5. Reclamanta s-a născut în 1969 şi locuieşte în Sigulda. Este soţia domnului Egils Elberts (soţul reclamantei), resortisant leton care s-a născut în 1961 şi a decedat în data de 19 mai 2001.

A. Evenimentele în urma cărora reclamanta a aflat despre prelevarea de ţesut



6. La 19 mai 2001, soţul reclamantei a avut un accident rutier în comuna Allaži. A fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Sigulda, dar a decedat între timp ca urmare a leziunilor suferite. Acesta a fost trimis la morga Spitalului Sigulda. Soacra reclamantei, care lucra la Spitalul Sigulda şi prin urmare a aflat imediat despre decesul fiului său, a stat lângă corpul acestuia în Spitalul Sigulda până când a fost transportat la Centrul Naţional de Medicină Legală (Valsts tiesu medicīnas expertīžu centrs) (Centrul de Medicină Legală) din Riga.

7. La ora 5 a.m. în data de 20 mai 2001, corpul a fost dus la Centrul de Medicină Legală în vederea stabilirii cauzei decesului. Între orele 1 p.m. şi 3 p.m. s-a efectuat autopsia; s-au constatat numeroase leziuni la nivelul capului şi toracelui, inclusiv câteva fracturi de coaste şi de vertebre. Umărul, coapsa şi genunchiul de pe partea dreaptă prezentau contuzii. Un expert medico-legal, N.S., a clasificat leziunile ca fiind grave şi un pericol pentru viaţă şi a stabilit legătura de cauzalitate între acestea şi deces.

8. Potrivit Guvernului, în urma autopsiei, N.S. a verificat să nu existe în paşaportul domnului Elberts ştampila care indică refuzarea de către acesta a folosirii ţesutului biologic şi a prelevat din corpul domnului Elberts ţesut cu o suprafaţă de 10 cm × 10 cm – stratul exterior al meningelor (dura mater). Potrivit reclamantei, N.S. nu avea cum să verifice dacă exista sau nu o ştampilă în paşaportul domnului Elberts deoarece acest act se afla în acel moment la domiciliul lor din Sigulda. Reclamanta a afirmat că suprafaţa ţesutului prelevat era mai mare de 10 cm × 10 cm şi că nu era doar dura mater.

9. La 21 mai 2001, parchetul a emis aprobarea pentru îngroparea corpului. Potrivit reclamantei, în data de 21 sau 22 mai 2001, sora ei s-a prezentat la Centrul de Medicină Legală pentru a obţine certificatul medical constatator al decesului, motiv pentru care s-a semnat în registrul de evidenţă. La 22 mai 2001, sora reclamantei a prezentat certificatul respectiv împreună cu paşaportul domnului Elberts autorităţii de resort din Sigulda pentru a obţine certificatul de deces.

10. Potrivit Guvernului, la 25 mai 2001, corpul domnului Elberts a fost predat unei rude. Potrivit reclamantei, corpul a fost predat unei persoane care nu făcea decât să ajute la transportul acestuia înainte de înmormântare.

11. În data de 26 mai 2001 a avut loc înmormântarea, în Sigulda. Reclamanta şi-a văzut prima dată soţul decedat atunci când corpul acestuia a fost adus de la Centrul de Medicină Legală pentru înmormântare. A văzut că picioarele acestuia erau legate unul de altul. Soţul său a fost îngropat astfel. Reclamanta era însărcinată cu cel de-al doilea copil al cuplului la vremea respectivă.

12. Reclamanta a aflat abia după 2 ani că s-a prelevat ţesut de pe corpul soţului său, când Poliţia de Securitate a informat-o că s-a declanşat o anchetă penală cu privire la prelevarea ilegală de organe şi ţesuturi şi că s-a prelevat ţesut de la soţul său.

B. Ancheta penală privind prelevarea ilegală de organe şi ţesuturi



13. La 3 martie 2003, Poliţia de Securitate (Drošības Policija) a declanşat o anchetă penală cu privire la prelevarea ilegală de organe şi ţesuturi pentru a fi livrate unei companii farmaceutice din Germania (compania farmaceutică) în perioada 1994–2003. S-a stabilit următoarea succesiune de evenimente.

14. În ianuarie 1994, instituţia care i-a precedat Centrului de Medicină Legală a încheiat, cu compania farmaceutică, un acord de cooperare în scopul cercetării ştiinţifice. În cadrul acordului, diverse tipuri de ţesut de la persoane decedate – selectate de Centrul de Medicină Legală în conformitate cu normele internaţionale – urmau să fie prelevate şi trimise la compania farmaceutică pentru prelucrare. Compania modifica ţesuturile primite în bio-implanturi şi le trimitea înapoi în Letonia în scopul transplantării. Ministerul Afacerilor Sociale a aprobat conţinutul acordului şi a verificat de câteva ori conformitatea acestuia cu legislaţia internă. Parchetul a emis două avize privind compatibilitatea acordului cu legislaţia internă şi, în special, cu Legea din 1992 privind protejarea corpurilor persoanelor decedate şi folosirea organelor şi ţesuturilor de origine umană („Legea din 1992”).

15. Orice membru competent al personalului („expert”) din Centrul de Medicină Legală avea voie să efectueze prelevare de ţesut din proprie iniţiativă. Şeful Departamentului de Tanatologie din cadrul Centrului de Medicină Legală era responsabil cu formarea experţilor şi supravegherea activităţii lor. Acesta era totodată responsabil cu trimiterea ţesuturilor în Germania. Experţii erau plătiţi pentru activitatea lor. Iniţial, prelevarea ţesuturilor se efectua la serviciile de medicină legală din Ventspils, Saldus, Kuldīga, Daugavpils şi Rēzekne. După 1996, prelevarea de ţesuturi s-a efectuat doar la Centrul de Medicină Legală din Riga şi la Serviciul de Medicină Legală din Rēzekne.

16. În cadrul acordului, experţii puteau preleva ţesut de la persoane decedate care au fost aduse la Centrul de Medicină Legală pentru examen medico-legal. Fiecare expert era obligat să verifice dacă donatorul potenţial a refuzat, în timpul vieţii, prelevarea de organe sau ţesuturi cercetând paşaportul acestuia ca să se asigure că nu există o ştampilă în acest sens. Dacă rudele refuzau prelevarea, se respectau dorinţele acestora, însă experţii înşişi nu încercau să ia legătura cu rudele ori să afle dorinţele acestora. Ţesutul trebuia prelevat în termen de 24 de ore de la moartea biologică a persoanei.

17. Experţii erau obligaţi să respecte legislaţia internă dar, conform propriilor mărturii, nu toţi au citit Legea din 1992. Cu toate acestea, conţinutul legii le era clar deoarece şeful Departamentului de Tanatologie din cadrul Centrului de Medicină Legală a precizat că prelevarea este permisă doar dacă în paşaport nu există ştampila care indică refuzul prelevării de organe sau ţesuturi şi dacă rudele nu se opun prelevării.

18. În cadrul cercetărilor, anchetatorii au chestionat specialişti în drept penal şi prelevarea de organe şi ţesuturi. S-a concluzionat că, în general, există două sisteme juridice pentru reglementarea prelevării de organe şi ţesuturi – „consimţământul informat” şi „consimţământul prezumat”. Pe de o parte, şeful Centrului de Medicină Legală, şeful Departamentului de Tanatologie din cadrul Centrului de Medicină Legală şi experţii din cadrul Centrului de Medicină Legală au fost de părere că, în perioada în litigiu (adică ulterior datei de 1 ianuarie 1993 când a intrat în vigoare Legea din 1992), în Letonia a existat sistemul „consimţământului prezumat”. Respectivii au considerat că sistemul consimţământului prezumat însemna că „tot ce nu este interzis este permis”. Pe de altă parte, anchetatorii au considerat că art. 2 din Legea din 1992 indica clar că sistemul juridic leton era bazat mai degrabă pe conceptul de „consimţământ informat” şi, în consecinţă, prelevarea era permisă doar atunci când era aprobată (explicit), adică atunci când exista un consimţământ dat fie de donator în timpul vieţii, fie de rudele acestuia.

19. În special, la 12 mai 2003 a fost audiat expertul N.S. în legătură cu prelevarea de ţesut din corpul soţului reclamantei. Ulterior, la 9 octombrie 2003, reclamantei i s-a recunoscut statutul de parte vătămată (cietušais) şi a fost audiată în aceeaşi zi.

20. La 30 noiembrie 2005 s-a decis încetarea urmăririi penale faţă de activităţile desfăşurate de şeful Centrului de Medicină Legală, şeful Departamentului de Tanatologie din cadrul Centrului de Medicină Legală şi şeful Serviciului de medicină legală din Rēzekne în legătură cu prelevarea de ţesuturi. Considerentele de mai sus s-au consemnat în rezoluţie (lēmums par kriminālprocesa izbeigšanu), iar divergenţele privind posibilele interpretări ale legislaţiei interne s-au soluţionat în favoarea inculpaţilor. De asemenea, modificările aduse în 2004 Legii din 1992 trebuiau interpretate ca însemnând că în Letonia exista sistemul „consimţământului prezumat”. S-a concluzionat că nu au fost încălcate art. 2–4 şi art. 11 din Legea din 1992 şi că nu s-a stabilit niciun element constitutiv al infracţiunii conform prevederilor art. 139 din Codul penal.

21. La 20 decembrie 2005 şi 6 ianuarie 2006, procurorii au respins plângerile depuse de reclamantă şi au hotărât că rezoluţia de încetare a urmăririi penale este legală şi justificată.

22. La 24 februarie 2006, un procuror ierarhic superior din cadrul parchetului a examinat dosarul cauzei şi a concluzionat că nu trebuia încetată urmărirea penală. Acesta a stabilit că experţii din cadrul Centrului de Medicină Legală au încălcat dispoziţiile Legii din 1992 şi că prelevarea de ţesuturi a fost ilegală. Rezoluţia de încetare a urmăririi penale a fost anulată, iar dosarul cauzei a fost retrimis la Poliţia de Securitate.

23. La 3 august 2007, urmărirea penală în legătură cu prelevarea de ţesut de la soţul decedat al reclamantei a încetat, ca urmare a expirării termenului de prescripţie de 5 ani. Însă temeiul legal invocat pentru încetarea urmăririi penale a fost că nu s-a stabilit existenţa niciunui element constitutiv al infracţiunii. La 13 august 2007, reclamantei i s-a adus la cunoştinţă rezoluţia. La 19 septembrie şi 8 octombrie 2007, ca răspuns la plângerile depuse de reclamantă, procurorii au declarat că rezoluţia este legală şi justificată.

24. La 3 decembrie 2007, un alt procuror ierarhic superior din cadrul parchetului a examinat dosarul cauzei şi a concluzionat că nu trebuia încetată urmărirea penală. Aceasta a stabilit că experţii din cadrul Centrului de Medicină Legală au încălcat dispoziţiile Legii din 1992 şi că prelevarea de ţesut a fost ilegală. Rezoluţia de încetare a urmăririi penale a fost anulată din nou, iar dosarul cauzei a fost retrimis la Poliţia de Securitate.

25. La 4 martie 2008 s-a adoptat o nouă rezoluţie de încetare a urmăririi penale, având ca temei legal expirarea termenului de prescripţie. La 27 martie 2008, ca răspuns la o plângere depusă de reclamantă, procurorul a anulat rezoluţia din nou.

26. S-a efectuat o nouă anchetă. În cadrul cercetărilor, s-a stabilit că s-au prelevat ţesuturi de la 152 de persoane în 1999; de la 151 de persoane în 2000; de la 127 de persoane în 2001; şi de la 65 de persoane în 2002. În schimbul furnizării de ţesuturi către compania farmaceutică, Centrul de Medicină Legală a organizat achiziţii de diverse echipamente şi instrumente medicale, de tehnologie şi computere pentru instituţiile medicale din Letonia, iar compania farmaceutică a plătit achiziţiile respective. În cadrul acordului, valoarea monetară totală a echipamentelor plătită de compania farmaceutică a depăşit valoarea ţesuturilor prelevate care au fost furnizate companiei. În rezoluţia din 14 aprilie 2008 (a se vedea infra) s-a reţinut că ţesuturile nu au fost prelevate în scopul transplantului, conform art. 10 din Legea din 1992, ci au fost prelevate în vederea transformării lor în alte produse spre a fi folosite de pacienţi din Letonia, dar şi din alte ţări.

27. La 14 aprilie 2008, urmărirea penală a încetat, ca urmare a expirării termenului de prescripţie. În rezoluţie s-a reţinut că de fiecare dată când un expert – de la Serviciul de medicină legală din Rēzekne de exemplu – a întrebat rudele anterior prelevării de organe sau ţesuturi, acesta nu le-a informat niciodată în mod explicit despre prelevarea potenţială şi nici nu a obţinut consimţământul acestora. Potrivit mărturiilor tuturor rudelor, acestea nu ar fi consimţit la prelevarea de organe sau ţesuturi dacă ar fi fost informate şi dacă s-ar fi consemnat dorinţelor lor. Experţii au declarat în mărturiile lor că nu au făcut decât să verifice dacă paşapoartele au ştampile, fără să mai solicite consimţământul rudelor deoarece nu au luat legătura cu acestea. S-a mai reţinut că, începând cu 1 ianuarie 2002, informaţia trebuia obţinută de la Evidenţa Populaţiei, ceea ce experţii au omis. S-a concluzionat că experţii, inclusiv N.S., au încălcat art. 4 din Legea din 1992 şi au încălcat drepturile rudelor. Cu toate acestea, ca urmare a termenului de prescripţie de 5 ani (care a început să curgă la 3 martie 2003), urmărirea penală a încetat; la 9 mai şi 2 iunie 2008, procurorii au confirmat rezoluţia, ca răspuns la plângerile depuse de reclamantă. Reclamanta a făcut o nouă plângere.

28. Între timp, experţii, inclusiv N.S., au declarat apel împotriva motivării din rezoluţia privind încetarea urmăririi penale (kriminālprocesa izbeigšanas pamatojums). Aceştia au contestat calitatea lor de persoane faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul prelevării ilegale de ţesuturi, argumentând că nu au fost în niciun stadiu informaţi despre această urmărire penală şi că, în consecinţă, nu au fost în măsură să-şi exercite dreptul la apărare. Prin hotărârea definitivă din 26 iunie 2008, Judecătoria suburbană Vidzeme din oraşul Riga a menţinut apelul acestora (dosarul nr. 1840000303), a anulat rezoluţia din 14 aprilie 2008 şi a retrimis dosarul cauzei la Poliţia de Securitate. Instanţa a constatat următoarele:

„Deşi o parte din transplanturi nu au fost returnate spre a fi folosite pentru pacienţi în Letonia, nu există probe la dosar că acestea ar fi fost folosite în vederea prelucrării în alte produse sau în vederea cercetării ştiinţifice ori în scopuri educaţionale. Prin urmare, instanţa consideră că nu există nicio probă la dosar că ţesuturile prelevate au fost folosite în alte scopuri decât cel al transplantării lor […]

Nu există nicio probă la dosar care să demonstreze că prelevarea de ţesut în scopul transplantării s-a făcut nerespectând refuzul persoanei decedate, exprimat în timpul vieţii şi consemnat conform legii în vigoare în perioada în litigiu, sau nerespectând refuzul exprimat de rudele apropiate.

Luând în considerare faptul că instrumentele legislative nu le impun experţilor care prelevează organe şi ţesuturi de la persoane decedate nicio obligaţie de a informa persoanele despre dreptul lor de a refuza prelevarea de ţesuturi sau organe, instanţa consideră că experţii nu aveau o obligaţie în acest sens; prin faptul că nu au informat rudele persoanei decedate despre intenţia lor de a preleva ţesuturi, experţii nu au încălcat dispoziţiile legii [din 1992] în vigoare în perioada 1994 – martie 2003. Art. 4 din Legea din 1992 prevede dreptul rudelor apropiate de a refuza prelevarea de ţesuturi şi/sau organe de la persoana decedată, dar nu îi impune expertului obligaţia de a le explica aceste drepturi rudelor. Întrucât nu există instrumente legislative care impun experţilor obligaţia de a informa rudele despre intenţia lor de a preleva ţesuturi şi/sau organe şi nici de a le explica rudelor dreptul lor de a se opune refuzând să-şi dea consimţământul, instanţa consideră că o persoană nu poate fi pedepsită pentru nerespectarea unei obligaţii care nu este prevăzută clar de instrumentul legislativ în vigoare. Prin urmare, instanţa constată că experţii, prin faptul că au efectuat prelevare de ţesuturi şi organe de la persoanele decedate, nu au încălcat […] Legea din 1992.



... Instanţa constată că acţiunile experţilor nu prezintă elemente constitutive ale infracţiunii interzise prin art. 139 din Codul penal; prin urmare, este posibilă încetarea urmăririi penale pentru motive exoneratorii – respectiv, în temeiul art. 377 alin. (2) din Codul de procedură penală – în baza inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii.”

29. La 2 iulie 2008, procurorul ierarhic superior a răspuns la plângerea făcută de reclamantă. Doamna procuror a recunoscut că urmărirea penală a necesitat mult timp din cauza numeroaselor plângeri împotriva rezoluţiilor. Cu toate acestea, doamna procuror nu a constatat circumstanţe speciale care să sugereze că urmărirea s-a prelungit în mod nejustificat. Totodată, aceasta a informat-o pe reclamantă că instanţa a anulat rezoluţia din 14 aprilie 2008 în urma apelului declarat de experţi. Aceasta a mai informat-o pe reclamantă că în data de 27 iunie 2008 s-a adoptat o nouă rezoluţie de încetare a urmăririi penale, iar reclamanta va primi în curând comunicarea corespunzătoare.

30. Într-adevăr, rezoluţia din 27 iunie 2008 a fost primită de reclamantă câteva zile mai târziu. S-a reamintit, în rezoluţie, că experţii nu aveau obligaţia de a informa persoanele despre dreptul lor de a consimţi ori refuza prelevarea de ţesuturi sau organe. Art. 4 din Legea din 1992 prevede dreptul rudelor apropiate de a refuza prelevarea de ţesuturi şi organe de la persoana decedată, dar nu îi impune expertului obligaţia de a le explica aceste drepturi rudelor. O persoană nu poate fi pedepsită pentru nerespectarea unei obligaţii care nu este prevăzută clar într-o dispoziţie legală; experţii nu au încălcat Legea din 1992. Reclamanta a făcut alte plângeri.

31. La 15 august 2008, procurorul a răspuns, inter alia, că nu existau circumstanţe care să indice profanarea de cadavre. Totodată, doamna procuror a explicat că experţii au acţionat în sensul prelevării ilegale de ţesuturi în vederea folosirii ţesuturilor în scopuri medicale. Ulterior prelevării ţesutului, de regulă se implantează alte materiale pentru a reface integritatea vizuală a cadavrelor. Prin urmare, urmărirea penală a vizat fapte prevăzute la art. 139 din Legea penală, nu la art. 228 din Legea penală, care interzice profanarea de cadavre.

32. La 10 septembrie 2008, un procuror ierarhic superior a răspuns că nu există temei pentru examinarea faptelor persoanelor care au efectuat prelevări de ţesuturi în conformitate cu art. 228 din Legea penală ca fiind profanări de cadavre. Experţii au acţionat în conformitate cu o dispoziţie emisă de Ministerul Justiţiei şi au implantat alte materiale în locul ţesuturilor prelevate. Conform instrucţiunii, ţesutul se preleva astfel încât să se evite mutilarea corpului şi, după caz, să se poată efectua ulterior o reconstrucţie.

33. La 23 octombrie 2008, un alt procuror ierarhic superior din cadrul parchetului a răspuns printr-o rezoluţie definitivă de respingere.

ii. dreptul intern relevant şi documentele internaţionale relevante

A. Documente ale Consiliului Europei



34. La 11 mai 1978, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat Rezoluţia (78) 29 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitor la prelevarea, grefarea şi transplantul de substanţe umane, în care se recomanda guvernelor statelor membre să se asigure că legislaţiile lor se conformează normelor anexate rezoluţiei sau că adoptă dispoziţii în conformitate cu aceste norme atunci când adoptă legi noi.

Art. 10 din Rezoluţie prevede:

„1. Nu se efectuează nicio prelevare atunci când există o obiecţie explicită sau prezumată din partea persoanei decedate, în special, ţinând seama de convingerile sale religioase şi filosofice.

2. În absenţa unei dorinţe explicite sau implicite a persoanei decedate, se poate efectua prelevarea. Cu toate acestea, un stat poate decide că prelevarea nu trebuie efectuată dacă – în urma unei verificări rezonabile desfăşurate în măsura posibilă cu privire la opiniile familiei persoanei decedate şi, în cazul existenţei unei persoane supravieţuitoare dar fără capacitate juridică, opiniile reprezentantului său legal – reiese o obiecţie evidentă; în cazul în care persoana decedată nu avea capacitate juridică se poate solicita totodată consimţământul reprezentantului său legal”.



35. Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei (Consiliul Europei – Seria de tratate nr. 164) este primul tratat internaţional în materie de bioetică (Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina). Actul a intrat în vigoare la 1 decembrie 1999 pentru statele care l-au ratificat. Letonia a semnat Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina la 4 aprilie 1997 şi a ratificat-o la 25 februarie 2010; convenţia a intrat în vigoare, pentru Letonia, la 1 iunie 2010. Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina nu se aplică prelevării de organe şi ţesuturi de la persoane decedate. Obiectul său îl constituie prelevarea de organe şi ţesuturi de la donatori vii în scopul transplantării (articolele 19 şi 20).

36. Cu privire la prelevarea de organe şi ţesuturi de la persoane decedate, s-a adoptat Protocolul adiţional referitor la transplantul de organe şi ţesuturi de origine umană (Consiliul Europei – Seria de tratate nr. 186), la care a făcut referire Guvernul. Actul a intrat în vigoare la 1 mai 2006 pentru statele care l-au ratificat. Letonia nu a semnat şi nu a ratificat Protocolul.

37. Articolele relevante din Protocolul adiţional precizează:

Art. 1 – Obiectul

„Părţile la acest protocol protejează demnitatea şi identitatea oricărei persoane şi garantează, fără discriminare, respectarea integrităţii sale şi a celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale faţă de transplantul de organe şi ţesuturi de origine umană.”



Art. 16 – Certificarea decesului

„Nu se prelevează organe sau ţesuturi de la o persoană decedată decât în cazul în care decesul persoanei a fost certificat conform legii.

Medicii care certifică decesul unei persoane nu pot fi tot medicii care participă direct la prelevarea de organe sau ţesuturi de la persoana decedată ori la procedurile de transplant ulterioare, sau care au în îngrijire potenţialii primitori de organe sau ţesuturi.”


Yüklə 239,09 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin