Facultatea de litere



Yüklə 41,48 Kb.
tarix02.11.2017
ölçüsü41,48 Kb.
#27320


STUDII AVANSATE ÎN LINGVISTICĂ – SFLA, II

Rodica Zafiu, Variaţia normei gramaticale

Curs 2 (18.10.2016): Lingvistică descriptivă / prescriptivă. Ideologii lingvistice. Criteriile normării. „Evaluarea lingvistică”: atitudini faţă de limbă. “Folklinguistics”; mituri lingvistice. Conflictul criteriilor. Criterii raţionaliste, etimologice, tradiţionaliste, estetice.
FIŞA 1

1. care/pe care

(1) pentru să înşale o muiare, carea au înşelat şi avuţiia i-au apucat (1593, DÎR-XVI, 181)

(2) această pâră care face mie Giva (1593, DÎR-XVI, 183)

(3) pre care o au datu in Borşa (1593; text incomplet, cu antecedent nesigur, DÎR-XVI, 205)

(4) voia noastră numai aceaia pofteşte, carea ca un lucru bun ne închipuim (Ithică 1800, ŞA I, 250)

(5) Două tinere şi câţva din amatori şi sholeri alcătuiesc această soţietate dramatică, pe care am auzit cântând şi am văzut giucând cu o mirare care nu ţ-o pot rosti (Alăuta, 1837, 124)

(6) Nu ieşea nici un calendar care să nu-l aibă el întăi, nici o carte bisericească care să n-o cumpere, nici o traducţie care să nu puie să i-o pescrie (Negruzzi, O., 7)

(7) aducând cu sine pielea şi capul cerbului pe care le-au şi dat în mâna Spânului (Creangă, O., 102)

(8) Nu căuta că-s mic, dar trebile care ţi le-oiu face eu, nu le-a face altul (id. 63)

(9) un bilet care tot 320 de lei ai dat pe el (N24, 5.X)

(10) telefoanele unor oameni care o să intrăm în legătură directă cu ei (OTV, 23.IX)
2. Negaţia dublă

(1) Unde-e stăpânul, nimene ştie / Şi nimene-a şti să nevoieşte (Budai-Deleanu)

(2) înaintea adunării nicicum să te scarpini (I. Golescu)

(3) iar pentru ei nicicum nu să pomeneşte (Doc. Bucureşti, p. 135, 1823, raport oficial).

Niuno, nessuno, niente, nulla, când sunt înaintea unui verb, nu primesc negativul non ca la noi; când însă e pe urmă, atunci îl priimesc înaintea verbului; cum: niuno è pienamente felice «nimeni nu e întreg ferice»; non v’è nessuno «nu e nimeni»” (Heliade Rădulescu 1841, p. 53).
3. Dublarea clitică

 Diaconovici Loga (1822: 156): "pronumele Acusativului adeseori pentru mai pătrunzătoare înţeleagere îndoit se pune" (“apără-ne pre noi”).

 Heliade Rădulescu (1828) "pentru mai multă întărire" (p. 77)

- pleonasm “legiuit", care "face frasul mai cu putere şi mai frumos" (p. 125): ("pă el îl va îndrepta", “pe tine sfântă Dreptate neîncetat să te chemăm”).

 Budai-Deleanu, Dascălul românesc (manuscris circa 1815-1820) ("L-au chemat pre el; mi-au dat mie; te-or mîntui pre tine")  “nu ştiu, nice am audzit, ca să să dzică într-alt chip"  "Deacă vei cunoaşte regulele gramaticii, însuşi vei precepe că aceste chipuri de vorbă şi dziceri sînt foarte smintite...." [în Ţiganiada apar diferenţe între vorbirea personajelor şi cea a naratorului, în privinţa reluării (admise) şi a anticipării (evitate de narator: "pe ţigani armează")].
4. Diferenţiere: unu / unul

(1) Va fi ales doar unu din cei o sută de candidaţi.

Dicţionarul limbii române - DLR, Tomul XII, partea a 2-a, Litera U, 2002: pentru numeral cea mai răspîndită este forma unul, "cu excepţia cazurilor cînd se foloseşte la numărare, la calcule sau în componenţa unor numerale cardinale compuse".

 Al. Philippide, Gramatica elementară a limbii române, 1897 - recomanda forma unul.

 Candrea (Cours complet de grammaire roumaine, 1927): unul are varianta populară unu;

Gramatica română a lui Tiktin (ediţia a III-a, revăzută de I.A. Candrea, 1945), numeralul e unul ("– Câţi? - Unul"), cu precizarea că: "În loc de unul se aude în gura poporului unu fără l" (p. 86).

 în Gramatica limbii române a lui Al. Rosetti (din 1943) şi cea a lui Iorgu Iordan (din 1937) numeralul apare doar cu forma unu

 Mioara Avram, în Gramatica pentru toţi (ediţia a II-a, 1997) "De obicei se spune că numeralul cu valoare substantivală se scrie fără articolul enclitic -l, spre deosebire de pronumele nehotărît unul. Distincţia nu este însă categorică şi absolută, fie din pricina unor situaţii mai puţin clare, fie din pricina tradiţiei sau a necesităţii de a marca alte opoziţii" (p. 130); exemplele aduse sînt eu unul, tot unul şi unul, de unul singur, pînă la unul


5. Specializare: din / dintre

 S.Micu şi Gh. Şincai, în Elementa linguae daco-romanae, 1780: „unii dintru cei mai buni fărtaţi a lui” (p. 101).

 Heliade Rădulescu, în Gramatica românească, 1828: dintre precedă un singular: „s-a ascultat unul dintre norod” (p. 108-109).

I.A. Candrea, Cours complet de grammaire roumaine, 1927, exemplele cu din - „unul din noi”, „o parte din soldaţi” – şi cele cu dintre - „câţiva dintre dânşii” sînt urmate de precizarea că, pentru sensul dat, româna foloseşte mai des prepoziţia din (p. 244-246).

 În Gramatica limbii române, 1945, a lui Al. Rosetti şi J Byck, unul din exemple este „Care din voi a cântat?”;

 Iorgu Iordan, în Limba română actuală (1948) „din punct de vedere strict logic (...) absurdă” o construcţie cu din + singular (non-colectiv), pentru că „din presupune existenţa mai multor obiecte de acelaşi fel (ca să poţi lua sau alege unul din ele) şi, deci, existenţa unui cuvânt la plural” (p. 391).


6. Repetarea prepoziţiei în structuri coordonate

(1) Gândeşte bine şi în stil mare în viaţă şi în afaceri.



(2a) I-am dat pahare de apă, de vin, de ţuică,

(2b) Îmi plac paharele de apă, vin, ţuică.


7. Gradarea adjectivelor şi a adverbelor

(1) mai special

(2) cel mai extraordinar
8. Pleonasmul

(1) m-am întors înapoi

(2) aniversează 20 de ani

(3) am visat un vis ferice


9. Maxim, minim

MÁXIMUM s.n. 1. Limita superioară peste care nu se poate trece; maxim1. ♢ Loc. adv. La maximum = în cel mai înalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim1. ♦ (Adverbial) În cantitatea, timpul, spaţiul maxim2 posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum.

MÁXIM1, maximuri, s.n. (Rar) Maximum. – Din maximum (după maxim2).

MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s.f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S.f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcţie sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.
10. ora doisprezece

(1) „la ora doisprezece era puţină lume” (TVR 1, 23.IX)

(2) „doisprezece mii de spectatori” (B1 TV, 15.X)

(3) „din doişpe şanse” (OTV, 30.IX)

(4) „o sută doisprezece voturi” (Realitatea TV, 24.IX)

(5) „Copilul meu e în clasa a doisprezecea” (TVR 2, 2.X)

(6) „douăzeci şi unu de garsoniere au explodat” (Realitatea TV, 15.X)

(7) „patruzeci şi una de grade” (Pro TV, 14.VII)

(8) „şaizeci şi una de minute” (Prima TV, 26.X)

(9) „Sîmbătă, trei ceasuri după-amiază, căzuse victima unei suferinţe ce-1 ajunsese în vremea vacanţelor din anul acesta.” (Eminescu, O. X, 1878)


11. vroiam

 H. Tiktin, Gramatica română, I-A. Candrea, Cours complet de grammaire roumaine), forma este înregistrată ca o simplă variantă, fără nici o luare de poziţie normativă: „pe lângă a vrea se utilizează foarte mult şi a voi (vroi), prez. voiesc (vroiesc)” (Tiktin, ed. a III-a, 1945, p. 122).

 Valeria Guţu Romalo, în Corectitudine şi greşeală, ed. a II-a, 2000 constată ”larga răspîndire a formelor hibride”; „raportul de frecvenţă pare a fi favorabil formelor respinse de lucrările normative”, „uzul actual pare a prefera, chiar la nivelul unor experimentaţi stilişti (...) formele rezultate din suprapunerea paradigmelor” (p. 103).

 „poporul foloseşte vroiam. Tot poporul!”; „n-o fi existînd prin smîrcurile sudiste de unde v-aţi conectat la internet, aici in lumea civilizata vei auzi vroiam, în nici un caz vream. De fapt io în 27 de ani n-am auzit pe nimeni zicînd io vream”, softpedia, mai 2006.


12. dragi / drage

(1) „Aşa că dragele mele colege…” (Kanal D, 16.V) – corect: dragile;

(2) „Vă încurajăm, dragelor, să purtaţi…” (Kanal D, 19.V) – corect: dragilor.
13. ca cum/ca şi cum, ca când/ca şi când

- „nici de ia sfiindu-se, ca cum nici ar fi fost” (Cantacuzino, Ist.)

- „ca cum ar dzice: mergi, că noi te vom urma” (Costin, Let.)

- „Lucrul ce dzace supt altul, ca cum ieste materia supt formă” (Cantemir, I.I.)

- „se făţărnici ca cum n-ar şti nimic din cele urmate puţin înainte” (Bălcescu, Românii).

- „rămîne ca cum n-ar fi fost" (Maiorescu, Critice)


14.secvenţele fonice...

(1) „ce hasachii i-au spus porunca care au de la singur împaratul” (Costin)

(2) „pre ascunsŭ în tote posturile mânca carne” (Costin)

(3) „pizma veche ieste ca cariul în inima copaciului” (Cantemir)

(4) „Această din urmă putere este poate unica care, bătând, s-au lăţit” (Eminescu IX)

(5) „ele erau privite ca cauze stricăcioase sau folositoare omului” (Eminescu IX)


15. Efecte – Folklinguistics

(1) “La alin.2 are o obiecţie domnul deputat Damian Brudaşca.  

  Domnul Damian Brudaşca: E o propunere, domnule preşedinte, pentru evitarea unei posibile cacofonii: "publică cu". Permiteţi-mi să propun înlocuirea acesteia cu "având". Deci, "Instituţie publică având personalitate juridică". În felul acesta se îmbunătăţeşte redacţional textul cu pricina.  

  Domnul Valer Dorneanu: Trebuie să i-o dăm întîi, domnule deputat. Nu putem da personalitate juridică printr-un gerunziu. Punem o virgulă, mai degrabă.  

  Domnul Damian Brudaşca: Domnule preşedinte, şi dacă punem o virgulă? "Instituţie publică" puneţi ce doriţi dumneavoastră, dar eu am zis pentru cursivitatea textului. De vreme ce o înfiinţăm, înseamnă că implicit îi acordăm şi personalitate juridică.  

  Domnul Valer Dorneanu: Rog staff-ul tehnic să înlăture această cacofonie, ori prin virgulă, ori prin "având"”. (Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2003)


(2) „Coproprietarii pot cere instanţei să suplinească consimţământul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menţinerii utilităţii sau valorii bunului”.

Termenul consimţământ a fost înlocuit cu termenul acord pentru a se evita cacofonia existentă în forma actuală a textului.

(Proiectul Codului Civil, www.just.ro/.../Cartea%20III%20-%20Despre%20bunuri.doc)
(3) Toti am invatat la scoala, la lectiile de „Limba romana“, despre stil, mod de exprimare etc. Printre cele mai epatante lectii – care au fost si retinute, in mod cert, de multi elevi – a fost aceea referitoare la evitarea cacofoniilor. Iar dintre cacofonii, cele mai „dure“ sunt, evident, cele formate prin combinatia cu conjunctia „ca“, respectiv, „ca“ si, apoi, cu cele inrudite lor, „ce“, „ci“ – dar acestea din urma nu par atit de evidente si se comit cacofonii cu ele fara ca cei ce vorbesc sau asculta sa le remarce (ca, de exemplu, chiar in formularea de mai inainte: „fara ca cei ce... “, care poate fi evitata folosind varianta „fara ca aceia care“ (necenzurat.ro)

(4) "ca cine" e cacofonie? pai avem si un cuvant, o conjunctie "caci", ce facem cu ea? o scoatem din limba ca nu suna bine? (cotidianul.ro)

precum

căci

ci şi
16. cireşi

 Iorgu Iordan a fost convins că -i se va generaliza: în Limba română actuală. O gramatică a greşelilor (1943, 1948), considera tendinţa ireversibilă: "nu văd ce-ar putea interveni s-o oprească" (p. 63).

 Al. Graur, Tendinţele actuale ale limbii române (1968): "foarte adesea cele două forme coexistă, de exemplu cireşe şi cireşi", p. 106),  "Nu cumva în momentul de faţă, după o perioadă de dezvoltare a tipului cu -i, se dezvoltă din nou cel cu -e?" (p. 118)  în Dicţionar al greşelilor de limbă (1982) - recomandă formele cireşe şi căpşune, cu o explicaţie care se va bucura de o lungă carieră: forma în -i "e pluralul de la numele pomului / plantei".

Dicţionarul enciclopedic ilustrat Cartea Românească, 1931: I.A. Candrea consemna pluralele cireşe şi cireşi.

Dicţionarul limbii romane, 1940: înregistra la căpşună pluralele căpşune şi căpşuni, la cireaşă pluralele cireşe şi (mai rar) cireşi.

Dicţionarul limbii române moderne (DLRM, 1958), cireaşă avea, alături de cireşe, şi varianta de plural cireşi, iar căpşună doar pluralul căpşuni.


17. plecaserăm

 “dezacorduri de analfabet de genul «ei făcuse», «ei fusese», etc. în loc de «ei făcuseră», «ei fuseseră» etc.” (forum.softpedia.com, 8.06.2005).

 Dimitrie Eustatievici Braşoveanul (1757) – fără –ră-

Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (1780) – fără –ră-

 Diaconovici Loga (1822) – fără –ră-

 Heliade Rădulescu (1828) - cu –

 “Adaugerea silabei - şi la acest timp, (...) ei lăudase-ră, ţinuse-ră etc., e de prisos” (Timotei Cipariu, Gramatica limbei române, 1869, în Opere, II, p. 214).

 Gramaticile interbelice (Al. Rosetti, I. Iordan ş.a.) integrează ambele forme, prin scrierea în paranteză a desinenţei: luase(ră)m, luase(ră)ţi, luase(ră).

 “La 1 pl. şi 2 pl. normele limbii actuale admit atât formele cu desinenţele -răm, -răţi, cât şi pe cele cu desinenţele –m, -ţi (fără –), dar dau preferinţă celor dintîi, faţă de care formele fără –- sunt simţite ca învechite. La 3 pl. limba literară actuală a reţinut însă exclusiv forma cu –ră” (M. Avram, Gramatica pentru toţi, ed. a II-a, 1997, p. 230). În continuarea paragrafului, autoarea explica această diferenţă prin nevoia de a evita omonimii, dar mai ales “prin impresia de dezacord în număr pe care o dă persoana a III-a pl. de tipul ei adunase”.

 “Formele fără -- la indicativ mai-mult-ca-perfect sunt învechite/populare” (DOOM 2005, p. XCVII)


18. care/ce

 nominativ: animat + persoană

a) „răsplăteau pe acei care se deosebeau mai mult” (Kogălniceanu, Scrieri, IP, 31)

b) „un avocat ce-şi făcuse studiile la facultatea dritului de Paris” (Kogălniceanu, Scrieri, TI, 76)

 nominativ: inanimat

a) „am vrut să fac versuri, care n-au plăcut conşcolarilor mei” (Heliade Rădulescu, Dispoz., 274)

b) „prospectul unii foi periodice ce era să iasă”, DL 1840, 1)

 acuzativ OD: animat + persoană

a) „acea rudă avea un vecin, pe care îl chema Chiriac” (Heliade Rădulescu, FC, Fata, 299)

b) „Prinţul ce aveţi astăzi e de al vostru sânge” (Heliade Rădulescu, FC, Poezia, 268)

 acuzativ OD: inanimat

a) „precuvântarea ce au pus” (Alecsandri, scrisoare din 1862);

b) „naivitatea provincială, pe care civilizaţii iaşeni o numesc prostie” (Kogălniceanu, Scr., 78).

- „Naţia în care simtimentu prevalează” (Bălcescu)

- „Bucură-te, cauză al cărei efect stinge bucuria muncitorilor de pământ!” (Kogălniceanu, AD, 60).

- „Cavalerii ce nu sunt oşteni, care obicinuit se aud de departe, din pricina târâitului săbiei” (Kog.)

- „cartea ce astăz am norocire a o pune în patrioticeştele voastre braţe cu titula PAVEL ŞI VIRGHINIA, pe care vă rog să o priimiţ” (Corespondenţă – Sion /Buznea 1831).
19. întâi

 Cipariu (1869: 233) [182] întâiu, -e / întâiu, -a [= e]. „Întîiu, -a se usitează în mai multe forme, după plăcere: cu articlu sau fără articlu, cu articlu ordinariu sau al celorlalţi ordinali, declinat sau nedeclinat, cu prepuseţiunea de înainte, pr. întîiu, -a, întîiu-lu, întîia; întîiulea sau întîielea; de întîiu. De aci se şi declină regulat, ca alte adjective, însă numai în formele ordinare, pr. întîiu-lu omu, alu muierei întîie etc.”

 dânsul

 însuşi


 de la – niciun – întru câtva – decât – deoarece – fiindcă – carevasăzică

Yüklə 41,48 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə