Federatia sindicatelor libere din îNVĂŢĂMÂNT


Predări în peste 15 judeţe



Yüklə 0,5 Mb.
səhifə2/17
tarix31.10.2017
ölçüsü0,5 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17

Predări în peste 15 judeţe

Astfel de evenimente au avut loc în toată luna august, în peste 15 oraşe, iar campania de predare cu ştaif a cheilor noilor microbuze şcolare, cumpărate de Ministerul Dezvoltării Regionale, va continua toamna aceasta, având în vedere că oficialii au de împărţit în total în jur de 600 de chei.

Startul campaniei a fost dat chiar la Guvern, pe 23 iulie, când Ministerul Dezvoltării a repartizat primele 100 de microbuze şcolare achiziţionate pentru transportul elevilor din mediul rural. Cheile a 10 astfel de autovehicule au fost înmânate personal de către premierul Victor Ponta, în curtea Guvernului, primarilor de comune care le-au solicitat.

”Mă bucur foarte tare de faptul că am reuşit să demarăm acest program. Înţeleg că 600 de primari, de primării vor primi acum, în prima tranşă şi începând cu luna octombrie – 650. 1250. Domnul ministru mi s-a plâns tot timpul, ca toţi miniştrii Educaţei şi ca toţi primarii, de faptul că merg copiii pe jos, opt kilometri ştiam de la Roma din Botoşani că trebuie să facă, alţii nu ajung la şcoală. Am reuşit şi vreau să fie foarte clar că nu s-au împărţit pe niciun fel de partid şi toţi cei care au solictat - 1.250 din 2.800 de comune – 1.200 de cereri au fost, 1.200 reuşim să le acoperim anul acesta”, a spus atunci Ponta.


http://adevarul.ro/educatie/scoala/adevarul-live-ora-1500-theodor-paleologu-despre-placerea-invata-educarea-completa-1_541272dc0d133766a81036c5/index.html

Theodor Paleologu, la Adevărul Live, despre plăcerea de a învăţa: „Educaţia nu se opreşte nici măcar după doctorat, e un proces continuu”

Spirit rafinat, politician şi diplomat, Theodor Paleologu a înfiinţat de curând o şcoală atipică, în care se ţin cursuri de retorică, de teorie şi practică diplomatică, dar şi despre „Idiotul” lui Dostoievski ecranizat de Kurosawa, şi „studii de leadership comparat” pornind de la Plutarh.

Discutăm despre fineţea de spirit, despre rafinament şi despre „cursurile familiare” şi rolul lor într-o lume tot mai pragmatică, în care e prea puţin loc pentru „ştiinţa veselă”, cu Theodor Paleologu în cadrul emisiunii „Adevărul Live” de la ora 15.00.

Principalele declaraţii:

Discutăm azi despre o nouă şcoală Paleologu- studii politice şi umaniste. Theodor Paleologu: E o şcoală care urmează modele antice de şcoli de filosofie, reproduce şi adaptează ce am învăţat în copilărie. Şcoala de retorică a lui Socrate şi şcoala lui Plutarh sunt principalele modele. Sunt practic două modele: cele antice şi ceea ce am învăţat acasă.

Noi am început de peste un an şi jumătate şi aduce profit, nu nemaipomenit, vreau să păstrez preţurile mici, burse pentru tineri şi bătrâni, deci există o nevoie. Publicul nostru: oameni între 30-50 de ani, oameni activi, avocaţi, programator, medici, profesori şi chiar funcţionari publici.

Idealul meu de educaţie e cel al rotunjirii permanente a educaţiei. Educaţia nu se opreşte nici măcar după doctorat, e un proces continuu. Şcoala este pentru mine o şansă de a aprofunda cunoştinţele, pentru că mi-am descoperit dorinţa de a preda de la 26 de ani. Sunt un filosof, un căutător, dar sunt şi un ”entertainer”, un curs cu mine e şi puţin spectacol. Mi se spunea ”cel mai amuzant profesor din campus” când am fost la Boston College.

Această şcoală are şi o parte utilitară, cursul de retorică, de oratorie, de exemplu, e printre cele mai căutate, pentru că există o nevoie de a comunica mai bine. Dar evident că o asemenea şcoală nu are doar această dimensiune, ci şi una de dezvoltare, de rotunjire a personalităţii, e altceva decât cotidianul cu care sunt confruntaţi. Pentru mine contează foarte mult să-i fidelizez.

Peste 450 de persoane au venit până acum, iar câteva zeci vin constant şi sunt un stâlp al şcolii noastre. E vorba de a crea o comunitate de prieteni, dar desigur e nevoie de aceste taxe ca să pot continua să trăiesc în România şi să pot preda ce vreau eu şi pentru oameni care vin din plăcere, nu pentru o diplomă.

Cursul despre Plutarh merge foarte mine, cârligul e termenul de ”leadership” din titlu, dar chiar aşa e, Plutarh e printre marii clasici ai studiilor despre leadership. S-au înscris câţiva cursanţi care sunt chiar manageri de succes în companii româneşti.

Acum sunt prea multe cărţi de leadership pe piaţă. Unele dintre ele sunt foarte bune şi le recomand, cum e cea a lui Jeffrey Fox - Cum să fii un bun manager. Dar orice aprofundare e binevenită pentru cei care vor să meargă mai departe pe această temă.

Opere ca Iliada, Odiseea nu sunt grele, sunt extrem de interesante şi de amuzante chiar, dar trebuie un bun mediator, depinde cum sunt prezentate, astfel de texte necesită o mediere.

M-am întors în Ithaca noastră prăfuită precum Ulyse, dar m-am întors într-un loc de care eram legat, era aici casa, amintirea tatălui, a bunicului meu. Cred ca unii dintre cei care vin la şcoala noastră vin şi din aceste motive de ordin sentimental şi pentru atmosfera din casă, e ca pe vremea tatălui meu. Ei devin oaspeţi, prieteni ai casei, în sensul de prietenie intelectuală.



Ce tip de profesorat preferaţi? Acela formal sau acesta mai apropiat?

Ambele. Îmi place să predau în orice fel de mediu universitar. Am predat în universităţi foarte diferite. Nu am o preferinţă anume, orice înseamnă predare şi educaţie îmi place foarte mult.







http://adevarul.ro/news/politica/adevarul-live-ora-1100-grigore-cartianu-despre-gafele-politicienilor-zi-scoala-1_54168e200d133766a824638a/index.html

Adevărul Live, ora 11.00: Grigore Cartianu, despre gafele politicienilor şi prima zi de şcoală

Jurnalistul Grigore Cartianu vorbeşte, la Adevărul Live de la ora 11.00, despre prima zi de şcoală şi despre gafele candidaţilor la preşedinţie în acest context.

Cum au ajuns elevii din clasele mici să înceapă şcoala fără manuale pe bănci din cauza licitaţiilor contestate? Cum l-a încurcat candidatul PNL, Klaus Iohannis, pe Spiru Haret cu Dimitrie Bolintineanu.

Ce efect va avea la vot faptul că Monica Mavovei, candidat independent, a cerut scoaterea religiei din programa şcolară?

Răspunde la aceste întrebări jurnalistul Grigore Cartianu pe live.adevarul.ro

http://adevarul.ro/locale/alexandria/In-teleorman-clopotelul-suna-50000-elevi-1_5415df580d133766a820ff22/index.html

În Teleorman clopoţelul sună pentru 50.000 de elevi

Aproape 50.000 de elevi teleormăneni vor începe luni, 15 septembrie, cursurile şcolare. Elevii din clasele I-a şi a II-a nu vor găsi pe bănci manualele promise de minister. 78 de unităţi şcolare din judeţ nu vor avea nici în acest an autorizaţii sanitare de funcţionare. Pentru al treilea an consecutiv, s-ar părea că elevii teleormăneni nu vor găsi pe bănci luni nici merele, laptele şi cornul.


376 de unităţi şcolare îşi vor deschide luni porţile în Teleorman. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, în judeţ, vor funcţiona în noul an şcolar 124 de şcoli gimnaziale, 230 de grădiniţe şi 22 de licee. Cifrele prezentate de IŞJ Teleorman, arată că, în anul şcolar 2014-2015, învăţământul preşcolar numără 8356 de copii. În clasa pregătitoare sunt înscrişi 2749 de elevi. Ciclul primar de învăţământ cuprinde 14.193 de elevi, iar cel gimnazial, 12.681 de elevi. În licee vor învăţa 13.792 de elevi, aici fiind incluşi şi cei de la şcolile profesionale şi de la ” A doua şansă”. Învăţământul postliceal cuprinde 598 de elevi.

Numărul elevilor din Teleorman este în scădere cu aproximativ 500, faţă de anul şcolar trecut.

Numărul unităţilor fără autorizaţii sanitare este în acest an de 78. Nu au avize sanitare de funcţionare : un liceu, opt şcoli gimnaziale şi 69 de grădiniţe. Majoritatea unităţilor care nu au reuşit să obţină nici în acest an avizul sanitar de funcţionare provin din mediul rural. Lipsa apei curente şi a canalizării sunt principalele cauze pentru care unităţile respective nu au putut fi autorizate sanitar. Cazul liceului fără autorizaţie este unul special. Liceul tehnologic nr. 2 Roşiorii de Vede nu are autorizaţie, deoarece funcţionează provizoriu într-o altă locaţie.

Încă se mai învaţă simultan în 45 de şcoli de la ţară

Deşi de câţiva ani buni se tot fac demersuri pentru eliminarea sistemului de învăţământ simultan, în Teleorman, în anul şcolar 2014-2015, încă mai există şcoli în care procesul didactic se desfăşoară sub această formă. În 45 de unităţi şcolare din mediul rural se va învăţa în acest an şcolar în sistem simultan, la clasele primare. Lipsa elevilor este motivul pentru care şcolile au recurs la această metodă, neavând copii suficienţi pentru a face clase de sine stătătoare.

Şi tot lipsa elevilor este motivul pentru care în unele localităţi din mediul rural anul acesta nu se înfiinţează clasa pregătitoare. Nu au fost copii la Blejeşti, Măldăeni şi Uda Paciurea. 148 de poziţii neocupate în învăţământ În învăţămânul teleormănean încă mai sunt neocupate 148 de poziţii. ”Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman a urmărit asigurarea ocupării posturilor didactice, conform calendarului prevăzut de metodologie, cu resurse umane calificate. Din totalul de 1625 de poziţii (posturi întregi şi fracţiuni de normă) disponibile pentru angajare pe perioadă determinată, au fost ocupate (prin repartizare, detaşare, pretransfer) 1477 de poziţii, 148 de poziţii rămânând neocupate”, se arată într-un comunicat emis de IŞJ Teleorman.

Până în prezent, ca urmare a parcurgerii etapelor de mobilitate specifice, au fost repartizaţi 26 titulari, 102 cadre didactice s-au detaşat la cerere sau în interesul învăţământului, au fost soluţionate 118 cereri de pretransfer consimţit, s-au titularizat 44 de cadre didactice, în conformitate cu prevederile art. 253 din L.E.N.nr. 1/2011 şi 187 de cadre didactice şi-au prelungit contractul individual de muncă, în anul şcolar 2014 – 1015. În vederea ocupării poziţiilor rămase libere, comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar constituită la nivelul inspectoratului şcolar desfăşoară şedinţa publică astăzi, 12 septembrie 2014, la Casa Corpului Didactic Teleorman.



Fără manuale pentru clasele a I-a şi a II-a

Elevii din clasele I-a şi a II-a vor face recapitulare în primele săptămâni de şcoală, după cunoştinţele dobândite în clasa pregătitoare . Asta pentru că de pe bănci vor lipsi manualele şcolare. Noile manuale pentru elevii de clasa I şi a II-a nu vor ajunge în şcoli la 15 septembrie. Nici măcar variantele digitale nu vor putea fi accesate online, după ce Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei. Acest lucru ar putea dura cel puţin trei săptămâni. Ministerul Educaţiei a precizat, joi, într-un comunicat de presă , că "va urmări întotdeauna interesul elevilor şi al şcolii, şi nu interesele financiare ale celor care au blocat procedura, generând această întârziere a modernizării manualelor".



Laptele şi cornul, din nou, absente

În ultimii doi ani, laptele, cornul şi merele de la Guvern au ajuns cu întârziere în şcolile din Teleorman. ” Tradiţia” nefericită pare să continue şi în acest an. Până la acest moment, Consiliul Judeţean Teleorman nu a comunicat finalizarea procesului de atribuire a contractelor pentru firmele care urmează să furnizeze şi să distribuie produsele în şcoli.



http://adevarul.ro/locale/ploiesti/13-scoli-gradinite-autorizatie-functionare-noul-an-scolar-prahova-1_5415bfa70d133766a8206289/index.html

13 şcoli şi grădiniţe fără autorizaţii de funcţionare în noul an şcolar, în Prahova

Clădirile în care funcţionează 13 şcoli şi grădiniţe din Prahova nu au primit autorizaţie de funcţionare pentru noul an şcolar 2014/2015. Şcoala va începe, însă, în toate unităţile de învăţământ.

Şapte grădiniţe cu program normal, 2 cu program prelungit şi 4 şcoli primare şi gimnaziale, aceleaşi ca şi 2013/2014, nu au primit autorizaţiile de funcţionare pentru noul an şcolar 2014/2015. În majoritatea cazurilor, este vorba despre unităţi de învăţământ din mediul rural, cum ar fi localităţile Lapoş, Călineşti sau Bertea, dar şi din mediul urban, Comarnic, Câmpina, Buşteni şi chiar Ploieşti.

În municipiul reşedinţă de judeţ, grădiniţa nr.38 este singura care nu a primit autorizaţie pentru că sălile în care sunt organizate clasele sunt subdimensionate.

În restul cazurilor, lipsa apei curente, a canalizării sau toaletele comune pentru elevii din ciclul primar şi cel gimnazial sunt principalele motive pentru care autorizaţiile de funcţionare nu au fost acordate de Direcţia de Sănătate Publică Prahova.

Chiar şi aşa, anul şcolar va debuta în toate aceste şcoli şi grădiniţe care au primit termen de conformare şi remediere pentru obţinerea autorizaţiilor.

În acest an şcolar, în Prahova vor funcţiona 699 de grădiniţe, şcoli, licee şi colegii de stat, dar şi 23 de unităţi de învăţământ particulare.

Aproximativ 111.000 elevi din Prahova vor începe pe 15 septembrie noul an şcolar.




http://adevarul.ro/educatie/scoala/Scoala-incepe-lectia-smecherie-ministrului-pricopie-1_5415b5a00d133766a8203723/index.html

Şcoala începe cu lecţia de şmecherie a ministrului Pricopie

În 2010, am încercat să îmi conving colegii parlamentari că manualele şcolare au nevoie de un cadru legal, bine definit, predictibil şi nu stabilit prin ordin de ministru. Am depus o lege, care a fost tergiversată vreo doi ani în Parlament, după discuţii prin comisiile ambelor Camere, unde a întrunit unanimitate, nu însă şi la vot. Păstrarea manualelor şcolare la pixul ministrului este prima piedică în rezolvarea acestei spinoase probleme.

Pentru situaţia de acum, Remus Pricopie nu poate invoca nicio scuză. Doar aceea că a folosit o metodă, astfel încât să iasă ce nu trebuie.

Prin ordin, ministru face ce vrea. Ar fi putut să facă şi bine. Chiar să facă bine să se intereseze cum se petrec lucrurile în alte ţări.

În primul rând, Remus Pricopie a abordat subiectul cu o aroganţă caracteristică celor care, ajungând într-o funcţie, li se pare că sunt hărăziţi prin destin să facă şi să desfacă, când şi cum îi taie capul.

În mod normal, în ţările care tratează profesionist şi responsabil educaţia naţională, evaluarea proiectelor de manuale şcolare/auxiliare curriculare se realizează în sesiuni de evaluare anuale. Declanşarea sesiunilor de evaluare este anunţată, de regulă, cu cel puţin 12 luni înainte, dar nu mai puţin de 9 luni. Mai mult, în ultimele trei luni înainte de termenul de depunere în vederea evaluării, se organizează stagii de pilotare a manualelor, dar nu mai putin de şase luni, aceasta fiind cea mai eficientă metodă de evaluare. Ceea ce înseamnă că, în perioada „pilot”, se lucrează cu acele manuale şi doar în funcţie de constatări se acceptă introducerea la nivelul întregului sistem.



Cum a procedat dl Pricopie?

Potrivit calendarului, pe 22 noiembrie 2013 era aprobată, prin ordinul ministrului Educatiei Nationale, Metodologia privind evaluarea/reevaluarea, aprobarea, achiziţionarea şi gestiunea manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar. Între 23 noiembrie 2013 - 23 aprilie 2014 urmau să fie elaborate proiectele de manuale şcolare pentru clasele I şi a II-a, în varianta tipărită, însoţită de forma electronică. Mai e de remarcat un amănunt: deşi noua programă şcolară pentru clasele respective a fost finalizată in 2012, procesul pentru introducerea manualelor noi începe de abia spre sfârşitul anului 2013.

Ordinul, emis în noiembrie 2013, e publicat în Monitorul Oficial de abia în 14 martie 2014 (practic, în acel moment, editurile află oficial organizarea de licitaţie), iar caietul de sarcini - de abia pe 18 aprilie. Termenul pentru predarea proiectelor, iniţial stabilit pe 3 iunie, este prelungit cu 45 de zile, după protestul editurilor. Declararea câştigătorului este decalată pe 4 august. Ca urmare, editurilor li se lăsaseră la dispoziţie aproximativ două luni pentru elaborarea proiectelor de manuale, având în vedere data la care a fost prezentat caietul de sarcini. Pentru contestaţii, soluţionarea acestora, tipărirea manualelor şi distribuirea în şcoli, dl Pricopie şi-a rezervat aproximativ o lună.

Între timp, apar caştigătorii SIVECO, CD Press şi Edu Soft Marketing. Doar că, după ce sunt declaraţi câştigători, se ivesc nişte „erori care s-au corectat”, după explicaţiile celor de la Minister.

Modificarea acelor erori vine la 16 zile după ce ministerul a anunţat câştigătorii licitaţiei şi după ce mai multe companii au contestat rezultatele licitaţiei. Cu toate acestea, cele trei companii rămân caştigătoare.

Pe de altă parte, SIVECO şi Editura Litera îşi fac reclamă peste tot, trimit informări învăţătorilor din ţară, pe care îi îndeamnă să comande manualele tipărite şi digitale pe care le-au realizat, cu precizarea importantă că manualele sunt aprobate de Minister şi declarate căştigătoare în urma licitaţiei. Iar toate acestea în condiţiile în care nu au fost soluţionate contestaţiile depuse la licitaţie şi Ministerul nu a încheiat contracte cu nicio firmă.

Singura concluzie e că favoriţii erau deja aleşi. Şi nu sunt, în nici un caz, elevii care încep mâine şcoala. Dar nu asta îl supără pe premierul Victor Ponta, ci faptul că nu suntem de acord cu şmecheriile Ministerului.

http://adevarul.ro/news/eveniment/candidatii-presedintie-picat-testul-educatie-1_54158d220d133766a81f60d5/index.html

Candidaţii la preşedinţie au picat şi testul la Educaţie

După ce tema „spionul“ a acoperit frământările reale ale românilor era cât pe-aici să ne bucurăm că – odată cu începerea anului şcolar – o temă serioasă va fi abordată de către cei aflaţi în cursa pentru Cotroceni. Doar că, pe rând, politicienii s-au prăbuşit cât sunt de mari în careul şcolii de nu mai ştii cum să-i ridici dintre copii.

Candidatul Victor Ponta, prim-ministru şi tată de şcolari, n-a reuşit să-şi strunească ministrul Educaţiei în aşa fel încât elevii să găsească – în prima zi de şcoală – Abecedarul pe bănci. Nu intru în corul celor care îl văd pe şeful Guvernului vinovat chiar de tot ce se întâmplă în ţara asta dar ca „manager“ de resurse umane guvernamentale aici sigur a greşit. Dacă vrei să fii „miezul“ tuturor lucrurilor bune care se întâmplă, atunci plăteşti şi pentru greşelile subordonaţilor. Victor Ponta s-a pus singur în postura de distribuitor de chei ale microbuzelor şcolare – finanţate de Ministerul Dezvoltării - iar acum, când tiparniţa manualelor e defectă, se dă lovit de birocraţia licitaţiilor şi de epopeea contestaţiilor. Păi ori eşti responsabil pentru tot, şi-atunci îţi asumi inclusiv termenele nerespectate, ori nu mai jongla vesel cu cheile microbuzelor prin toate judeţele doar pentru că ţi-a ieşit marea împărţeală a microbuzelor galbene.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis s-a pornit să-i dea peste cap lui Victor ponta cu Abecedarul greşelilor făcute de Guvern şi s-a trezit fără frâne picat în freză la testul citatelor de pe Facebook. Dorind să impresioneze juriul electoral ca fetele la concursul de Miss Boboc, neamţul s-a aruncat pe scenă îmbrăcat în profesor şi a coborât de-acolo gol ca o stripteuză. Într-un discurs pentru simpatizanţii PNL şi PDL din judeţul Bihor, Klaus Iohannis l-a citat pe „un mare român, Dimitrie Bolintineanu“, care spunea că aşa „cum arată şcoala azi va arăta ţara mâine“. Numai că citatul atribuit lui Dimitrie Bolintineanu îi aparţine lui Spiru Haret iar profesorul Iohannis s-a trezit luat peste picior tocmai de Victor Ponta, cel pe care îl urechea în discursul cu pricina.

Alt candidat la preşedinţie, altă eroare. Monica Macovei spaima infractorilor a decis să facă ordine prin programa şcolară şi s-a trezit vorbind ce bine ar fi ca „Religia“ (oricum opţională) să fie ştearsă de-acolo şi înlocuită de „Istoria Religiilor“. Inadecvarea la mediu a fostului ministru al Justiţiei mi-a fost descrisă la un moment dat de un PDL-ist care a însoţit-o în campania pentru alegerile europarlamentare la o întâlnire cu oamenii de afaceri dintr-un judeţ din vestul României. Întrebată de un întreprinzător înstărit despre iniţiativele de care este mândră şi despre ce ar putea să facă pentru ei în Parlamentul European, Monica Macovei a invocat – fără să clipească – legea confiscării averilor. „Nasol moment, mişto colivă“ - şi-au zis cei care o însoţeau şi de-atunci înainte s-au ferit să o mai „expună“ riscându-şi bruma de voturi pe care se bazau.

Încercând să o dreagă în privinţa „Religiei“, doamna Macovei s-a înfundat şi mai tare: „Gândiţi-vă cum ar arăta România dacă s-ar respecta măcar trei porunci din Biblie: să nu furi, să nu minţi, să nu ucizi. Dacă astea sunt transmise copiilor, eu sunt foarte fericită, pentru că aşa schimbăm România“. Doar că poruncile de care vorbiţi, doamnă Macovei, se găsesc în Biblie – din care se citeşte la ora de Religie – şi nu într-o carte de ”Istoria Religiilor”. Amin.


http://adevarul.ro/news/eveniment/aproape-11000-politisti-vor-asigura-ordinea-publica-zi-scoala-1_54156da30d133766a81ec90a/index.html

Aproape 11.000 de poliţişti vor asigura ordinea publică în prima zi de şcoală

Aproape 11.000 de poliţişti, majoritatea de ordine publică, vor asigura ordinea publică, luni, în zona şcolilor şi liceelor, cu ocazia începerii noului an şcolar.

Potrivit, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), pentru prima zi de şcoală au fost mobilizaţi, 8.605 de poliţişti de ordine publică, 1.313 de poliţişti de la rutieră, 116 de la prevenire şi 847 de poliţişti de la alte structuri, care vor acţiona, suplimentar faţă de dispozitivul curent, în zona a 9.043 de şcoli şi 1.662 de licee din toată ţara.

"Poliţiştii vor acţiona pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. Echipajele de poliţie rutieră vor fi prezente, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor", se mai precizează într-un comunicat al IGPR.




http://adevarul.ro/news/politica/ponta-fac-apel-domnul-iohannis-nu-mai-foloseasca-copiii-campania-electorala-1_5414658c0d133766a81a1cec/index.html

Ponta: Fac un apel la domnul Iohannis să nu mai folosească copiii în campania electorală

Premierul Victor Ponta a afirmat, sâmbătă, că face ”un apel” la Klaus Iohannis ”să nu mai folosească copiii în campania electorală”, adăugând că Iohannis este ”ultimul om care poate să vorbească despre şcoală” şi că în şcoală lucrează profesori ”care nu fac averi din meditaţii”.

”Cred că este extrem de deranjant şi fac un apel la domnul Iohannis să nu mai folosească copiii în general în campania electorală. Dânsul face ce face şi tot la copii ajunge. Nu l-am văzut până acum să aibă vreo poziţie, de atâţia ani, legată de educaţie, nu-l văd în continuare şi, mai ales, nu l-am auzit care e soluţia, ce propune domnia sa, ce-ar face domnia sa în locul nostru, n-ar respecta Legea licitaţiilor publice, nu le-ar mai da manuale noi, ar face el manualele mai bune… Deci cred că folosirea copiilor în acest discurs politic extrem de populist este incorectă, denotă o mentalitate de politruc - şi ştiu ce înseamnă politruc - şi cred că domnul Iohannis este ultimul om care poate să vorbească despre şcoală”, a declarat Victor Ponta, sâmbătă după-amiază, la Sinaia, la finalul unei întâlniri pe teme de agricultură.

Premierul a precizat că în şcoală lucrează profesori ”care nu fac averi din meditaţii” şi că subiectul legat de manualele şcolare nu trebuie folosit ”în mod demagogic”.

”În şcoală lucrează profesori care trăiesc decent, care nu fac averi din meditaţii, iar de aceste lucruri, mai ales atunci când vrea să critice ceva (Klaus Iohannis – n.r.) ar trebui să spună cum zice dânsul, să nu respectăm legea, să interzicem să facă contestaţii? (…) Aş vrea să fac un apel ca totuşi în campanie electorală să nu folosim în mod demagogic, ca nişte politruci, un subiect atât de important care înseamnă după zece ani noi manuale”, a mai spus Victor Ponta.

Premierul a adăugat că dacă l-ar întreba pe Klaus Iohannis ”care manual crede că e mai bun de clasa întâia”, acesta ”habar nu are”.

Liderul PNL, Klaus Iohannis, i-a trimis, vineri, o scrisoare deschisă lui Victor Ponta în care îl acuză de ”cinism şi lipsă de respect faţă de milioanele de dascăli, părinţi, copii”, în condiţiile în care, în ziua în care acesta îşi lansează candidatura, elevii din clasele I şi II nu au manuale.
http://adevarul.ro/locale/focsani/rechizite-tunsori-gratis-militari-copiii-nevoi-materiale-focsani-1_5412cc170d133766a8125426/index.html

Rechizite şi tunsori gratis de la militari pentru copiii cu nevoi materiale din Focşani

Aproximativ 50 de copii de şcoală din municipiul Focşani au beneficiat de proiectul „Începe şcola”, derulat de Garnizoana Focşani în colaborarea cu Biserica „Sf. Ilie Tesviteanul”.

Timp de două zile, militarii din Garnizoana Focşani, în colaborare cu Biserica militară "Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul" au făcut bucuroşi mai mulţi copii din municipiu, proveniţi din familii sărace, sprijinindu-i să se pregătească de primul clopoţel.

Cu ajutorul unor sponsori, dar şi din banii strânşi de fundaţie, copiii au primit rechizite, iar în curtea bisericii a fost amenajat un cort ce a găzduit doi frizeri voluntari, ce au reuşit să tundă peste 35 de copii.



http://adevarul.ro/locale/constanta/peste-90-suta-unitatile-invatamant-constanta-vor-autorizatie-functionare-1_5412c23c0d133766a8121675/index.html

Peste 90 la sută dintre unităţile de învăţământ din Constanţa au sau vor avea autorizaţie de funcţionare

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a anunţat că peste 90 la sută dintre unităţile de învăţământ sunt autorizate sau în curs de autorizare până la începerea noului an şcolar. Există şi unităţi care nu vor primi autorizaţia de funcţionare pentru că nu au apă curentă sau pentru că funcţionează în două schimburi.


Inspectorul general al IŞJ Constanţa, Răducu Popescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că 80 la sută dintre unităţile de învăţământ au autorizaţie de funcţionare, iar 11 la sută sunt în curs de autorizare. De asemenea, 9 la sută sunt fără autorizaţie de funcţionare.

Directorul adjunct al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, Mihaela Dinisov, a explicat vineri, care sunt motivele pentru care aceste unităţi nu primesc autorizaţie. “Persistă situaţia grădiniţelor cu program normal care lucrează în două ture şi legislaţia sanitară nu permite ca aceşti copi preşcolari să desfăşoare activitatea didactică şi după amiaza. Chiar dacă sunt unităţi cu condiţii bune, nu pot primi autorizaţia sanitară. În această situaţie sunt 25 de grădiniţe”, a afirmat Mihaela Dinisov.

Ea a spus că o altă problemă se referă la unităţi de învăţământ din mediul rural care nu au apă curentă şi grupuri sanitare în curtea şcolilor, iar din aceste motive nici aceastea nu primesc autorizaţie sanitară. Printre şcolile care nu au apă curentă iar grupurile sanitare sunt în curte se află cele din localităţile Canlia, Cuiugiuc, Ion Corvin, Fântâna Mare, Olteni, Pietreni şi Dobromir.

Totodată, şcoala gimnazială Plopeni are grupurile sanitare în curte, la fel şi şcolile din Viile şi Topalu, dar acestea din urmă beneficiază de apă curentă. De asemenea, la mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa lucrările de igienizare sau diverse reparaţii erau pe ultima sută pe metri în această săptămână, urmând să fie încheiate până pe 15 septembrie.



http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/patriarhul-daniel-discurs-despre-bani-placere-putere-noul-an-scolar-1_5412c20c0d133766a81214f5/index.html

Patriarhul Daniel, discurs despre bani, plăcere şi putere, înainte de noul an şcolar

Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a trimis un mesaj înainte de începerea noului an şcoalar. Acesta vorbeşte despre importanţa colaborării dintre biserică, familie şi şcoală, dar şi despre bani şi plăcere.


În mesajul postat pe site-ul Basilica.ro, Preafericitul Daniel vorbeşte, înainte de începerea noului an şcolar, despre cum arată actuala societate şi despre cum ar trebui să colaboreze instituţiile pentru a-i ajuta pe cei care merg la şcoală să se dezvolte sănătos.

„În contextul actual, marcat de tendinţe ideologice individualiste şi secularizante care erodează valorile consacrate ale familiei tradiţionale, este cu atât mai necesară această conlucrare benefică între instituţii fundamentale. Mai precis, în societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii, adolescenţii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material, este esenţială cultivarea unei educaţii credibile axată pe luminile călăuzitoare ale vieţii, atât la nivel personal, cât şi la nivel comunitar. Aceste lumini sunt: credinţa în Dumnezeu şi valoarea unică şi eternă a persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu - Izvorul vieţii veşnice, iubirea generoasă a omului ca bază a comuniunii umane în familie şi în societate, cultivarea creativităţii pentru îmbogăţirea tezaurului peren al umanităţii şi cultivarea responsabilităţii pentru natură ca dar al lui Dumnezeu oferit generaţiilor umane prezente şi viitoare“, spune patriarhul.



Preafericitul Daniel: BOR, rol semnificativ în educaţie

De asemenea, în discursul publicat pe Basilica.ro, patriarhul precizează că BOR a avut o contribuţie esenţială de-a lungul timpului în domeniul educaţiei, spunând că a contribuit la organizarea şi îmbogăţirea educaţiei şi a culturii naţionale.

„Prin Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie – cultul ortodox în învăţământul preuniversitar şi la organizarea învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar (29 mai 2014), Biserica este chemată să valorifice potenţialul ei specific în domeniul educaţiei, contribuind împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale la creşterea calităţii şi orizontului actului educaţional“, adaugă Daniel.

Trăim într-o societate din ce în ce mai dezorientată“

Preaferictul spune că societatea în care trăim este din ce în ce mai dezorientată, că tinerii sunt tentaţi să creadă că a reuşi în viaţă înseamnă să capete bunuri material cu repeziciune. „Banul, plăcerea şi puterea sunt idolii societăţii secularizate, consumiste şi tot mai individualiste, care-i deturnează azi pe mulţi oameni de la căutarea valorilor spirituale profunde ale vieţii în comuniune de iubire cu Dumnezeu, exprimată în rugăciune, şi cu oamenii, în fapte bune“, spune patriarhul Daniel.

În schimb, acesta spune că soluţia pentru echilibrarea situaţiei actuale constă în redescoperirea şi reafirmarea reperelor autentice ale educaţiei.



http://adevarul.ro/educatie/scoala/magnitudinea-insuccesului-scolar-1_5412bd200d133766a811f57c/index.html

Magnitudinea insuccesului şcolar

Nu mai miră pe nimeni faptul că toţi actorii implicaţi în analiza şi evaluarea sistemelor educative din ţările aşa-zis dezvoltate afirmă că insuccesul şcolar este fenomenul actual cel mai preocupant atât prin magnitudinea sa fără precedent, precum şi prin tendinţa accentuată de cronicizare.

Politicieni şi oameni de ştiinţă, jurnalişti şi analişti de ocazie, profesori şi responsabili educativi, părinţi şi elevi, psihologi şi pedagogi, toţi atrag insistent atenţia asupra insuccesului şcolar prezent în învăţământul de toate gradele şi la toate nivelurile formării resurselor umane, profetizând că neeradicarea lui pune în cauză însăşi existenţa societăţii de mâine.

Ca răspuns la insistentele semnale de alarmă, s-au produs, în ultimele patru decenii, o serie de reforme ale căror obiectiv central a fost limitarea sau chiar eliminarea acestei racile. Mai mult, se pare că ne aflăm în faţa unui fenomen care nu încetează să ia proporţii, punând în chestiune viabilitatea întregului sistem educativ.

Deşi nu există o definiţie comună şi acceptată atât de guverne, cât şi de specialişti, este din ce în ce mai evident că problema insuccesului şcolar ţine de sistemul educativ al fiecărei ţări, de obiectivele acestuia, ca şi de metodele de evaluare folosite local.

Ne mai putem astfel întreba dacă insuccesul şcolar ţine de dificultăţi de însuşire a cunoştinţelor sau dacă este o problemă de adaptare la şcoală, dacă trebuie înţeles ca reproducând o situaţie finală din procesul de formare sau dacă este expresia unei situaţii evolutive, dacă este parţial sau extins, permanent sau momentan, dacă este normal în activitatea şcolară sau, dimpotrivă, dramatic, prejudicial, ireversibil, dacă are o natură diferită în funcţie de vârsta la care se constată ş.a.m.d.

“Insuccesul şcolar este un concept cu două feţe: pe de o parte ne referim la ceva uşor de constatat, iar, pe de altă parte, la un construct invizibil care pune în cauză întreg sistemul: insuccesul şcolar = insuccesul social”.

Este vorba de un concept nu numai local, dar şi relativ, punând în cauză elevul, instituţia şcolară, întregul sistem educativ. Mai mult, este un concept ambiguu: vizibil, dar şi invizibil, observabil, dar şi construit, ceea ce complică analiza şi soluţia problemei.

Din aceste motive, prezentarea unor date cantitative trebuie făcută cu mare prudenţă. Fiabilitatea măsurătorilor depinde atât de orientările utilizate, precum şi de sursele din care provine informaţia. Numai astfel ne putem explica enormele discrepanţe între diverşii autori consultaţi.

Evaluările oficiale larg difuzate, începând cu EURYDICE (1994), arată că fiecare stat membru al Uniunii Europene utilizează propriul său concept privind insuccesul şcolar, apelând la o serie de indicatori cum ar fi: necontinuarea studiilor, abandonul şcolar, repetenţia etc. Extinderea, în ultimii ani, a studiilor la ţările din centrul şi estul Europei nu a condus la o uniformizare a criteriilor, cum ar fi fost de dorit, ceea ce face ca rapoartele oficiale să nu prezinte un interes special pentru tema care ne preocupă.

Nu este un secret faptul că cercetările oficiale camuflează realităţi locale mult mai grave, ceea ce ne obligă să folosim alte surse mai neutre, pentru a ne putea face o idee mai exactă despre adevărata dimensiune a problemei. Pe de altă parte, nu putem ascunde faptul că nu există nici măcar un singur criteriu care să fie unanim acceptat de către întreaga comunitate ştiinţifică. Cele mai multe simpatii se îndreaptă totuşi spre evaluările produse din interiorul propriului sistem şcolar (notele sau calificativele profesorilor, numărul de repetenţi, numărul celor care nu termină cursurile), precum şi spre evaluările externe sistemului educativ.

Anumite surse arată că la sfârşitul şcolarităţii obligatorii ne putem aştepta, măsurând insuccesul, la cifre care să depăşească 50% din totalul populaţiei şcolare, ceea ce nu este deloc o situaţie îmbucurătoare. În lumina datelor statistice, apare clar rolul pe care îl are îngemănarea unei serii de cauze în geneza nereuşitei şcolare, cauze care ţin atât de maturizare (importanţa capacităţilor psiholingvistice la începutul şcolarităţii), cât şi de tip didactic sau social (rolul mediului în geneza capacităţilor sociolingvistice), ceea ce sprijină interpretarea interactivă sau mixtă (bazată pe cauze externe şi interne) a dificultăţilor de învăţare.

În orice caz, pentru a putea interpreta cu rigoare raţiunile unor astfel de date privind nereuşita şcolară la diversele discipline, ar fi necesare multe studii bazate pe analize cantitative ale datelor obţinute prin intermediul observaţiei şi anchetelor cu profesorii, precum şi prin intermediul studiilor bazate pe diagnostice neuropsihologice riguroase aplicate atât populaţiei de elevi fără dificultăţi de învăţare, precum şi elevilor care comportă această etichetă, putându-se astfel determina trăsăturile diferenţiale ale acestor două populaţii.

În concluzie, există suficiente date empirice care ne permit să presupunem că forma cea mai raţională de a înţelege natura şi geneza dificultăţilor de învăţare este aceea care se bazează pe interpretarea interactivă. Aceasta nu înseamnă că negăm existenţa anumitor dificultăţi de învăţare de tip selectiv, a căror cauză este o disfuncţie neuropsihologică, în sprijinul interpretărilor intrinseci, şi nici existenţa unei nereuşite globale în învăţarea şcolară, ca o consecinţă a unor cauze sociopedagogice (care ar sprijini interpretările extrinseci). Problema este de a determina cu rigoare numărul de elevi care se pot integra într-o categorie sau alta.

Deşi considerăm că datele naţionale pe care le avem la dispoziţie nu ne permit formularea unor ipoteze de procentaj riguroase, am putea totuşi conchide că procentajul elevilor cu dificultăţi de origine mixtă (perspectiva interactivă) este de aproximativ 80%. Procentajul elevilor cu dificultăţi la învăţătură ale căror cauze sunt de natură exclusiv sociopedagogică ar fi de 15%, în timp ce elevii cu dificultăţi de etiologie neuropsihologică specifică nu ar depăşi 5%. Desigur, sperăm să putem proba într-o bună zi această ipoteză şi, în consecinţă, să putem conferi o validare ştiinţifică acestui model diferenţiator.

http://adevarul.ro/educatie/scoala/cum-trebui-cea-mai-frumoasa-zi-calendar-1_5412a6a40d133766a811654f/index.html

Cum ar trebui să fie cea mai frumoasă zi din calendar...

Ar trebui să fie o sărbătoare naţională, o sărbătoare mereu înmiresmată de încrederea în renaşterea naţională – slujită, încrederea, de întreaga suflare aflată între hotarele vii ale ţării cu numele România; o sărbătoare a limbii şi a cărţii şcolare româneşti dintre aceste hotare, o sărbătoare pe care să o numim Sărbătoarea abecedarului – sărbătoarea primei zile de şcoală.

Suntem, astăzi, în pragul ei, numai două zile ne despart de ea.

Dar suflarea ideii de renaştere este, din păcate, cutreierată de răcoarea constatării că la noi nu vor fi, luni, pe bănci, abecedarele noi şi cărţile clasei a doua!

Prinşi, şi ameţiţi de patima electorală a prezidenţialelor, diriguitorii noştri politici, toţi la un loc, de stânga, de dreapta, de centru-stânga, de centru-dreapta, de toate stângile şi dreptele, au uitat să se mai intereseze, aşa s-ar cuveni, pentru nişte feţe cu obraz politic, cum stau lucrurile cu deschiderea şcolilor, cu abecedarele noi, cu biata carte dătătoare a încrederii în renaşterea naţională.

„Nişte licitaţii“ pentru tipărirea manualelor au fost contestate chiar în pragul deschiderii şcolii – şi pe bănci nu vor fi aceste cărţi noi, deocamdată. Dar, politicienii cu obraz politic puteau să facă aceste licitaţii din martie, din aprilie, din mai, din iunie, să fie loc şi de contestaţii şi de judecarea lor şi cărţile să fie pe bănci la 15 septembrie, când se ştie de un an de zile că se vor deschide şcolile.

Bătălia pentru prezidenţiale a ars suflarea noastră politică, nimic n-a mai contat în faţa acestei bătălii – avem, n-avem cărţi pe băncile şcolii, nu contează!, bătălie electorală să avem şi preşedinte – Preşedinte de ţară nou şi ţara fără cărţi de şcoală noi, pe bănci, la deschiderea şcolilor.

Cum s-o simţi, dacă s-o simţi, un Preşedinte de ţară, ales tocmai în toamna când vor lipsi cărţile noi pe bănci la deschiderea şcolilor?! Ce semn poate fi acesta?! În niciun caz un semn bun pentru încrederea în renaşterea atât de sperată a acestei ţări!!

N-am auzit, până acum, cel puţin, la un candidat la preşedinţie, un cuvânt despre soarta renaşterii şi prin şcoală a acestei ţări aflată într-o clipă de cumpănă a identităţii naţionale şi de spirit.

Poate că zilele care vor veni, dintre cele ce vor precede alegerile, ne vor aduce vreo noutate. Deocamdată, ne animă doar patima fierbinte pentru noutatea cu care suntem ameninţaţi că ne-o va aduce „dezbrăcarea" candidaţilor în ultimul moment.

Ridicolă trista ameninţare, grotescă patima, mizerabilă starea în care este aruncat un electorat întreg care, poate, mai speră... Cea mai ameninţată este însă Speranţa! Speranţa a ajuns cât un fir de păr, pe care, şi pe acesta, abia îl mai mişcă, abia îl fac să vibreze forţoasele glasuri ale candidaţilor îmbulziţi pe scena Cotrocenilor, care, la vedere, fără nici o ruşine, au uitat, toţi, că pe băncile şcolilor, la deschiderea anului şcolar, nu vor fi cărţile noi cu paginile de hârtie înmiresmate, cum nu poate fi înmiresmată tastatura calculatorului!

Mă gândesc dacă, la polonezi, primul ministru al acestei ţări, Polonia, care a plecat la Bruxelles să fie preşedintele Europei, a lăsat abecedarele pregătite să fie puse pe băncile şcolilor, la deschiderea anului şcolar.


http://adevarul.ro/news/eveniment/elevii-cobaiul-sistemului-educatie-noul-an-scolar-incepe-abecedar-1_5415d4360d133766a820bcf2/index.html

Elevii, cobaiul sistemului de educaţie: noul an şcolar începe fără Abecedar

Elevii de clasa I şi a II-a încep azi un nou an şcolar, însă fără noile manuale promise de oficiali, aşa că vor învăţa de pe cele vechi. Dascălii vor fi nevoiţi să improvizeze la clasă, cel puţin până în noiembrie, din cauza unei licitaţii întârziate.


Mult-aşteptatele manuale şcolare, inclusiv în format digital, create după noua programă şcolară de la clasele I şi a II-a, aprobată de anul trecut, mai au de aşteptat până să ajungă pe băncile celor mici, cel puţin până în octombrie-noiembrie. Licitaţia pentru manuale este încă în procedură de evaluare, după zeci de contestaţii.

Oficialii din Educaţie dau vina pe edituri şi pe interesul lor comercial, iar editorii susţin că procedura a fost „viciată“ şi întârziată. Cert este că, pentru al doilea an consecutiv, dascălii vor fi nevoiţi să improvizeze, în condiţiile în care anul trecut a intrat în vigoare noua programă pentru clasa I, dar noul Abecedar nu a fost gata, iar anul acesta se va aplica noua filosofie de predare şi de la clasa a II-a.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a reconfirmat ieri că elevii nu vor avea parte de noile manuale, ci le vor recicla pe cele vechi, ale colegilor, ca o soluţie de avarie, manuale vechi de 10 ani. Acesta a explicat că este vina editorilor nemulţumiţi, care au urmărit blocarea licitaţiei astfel încât ministerul să comande şi anul acesta manuale vechi de la ei.

Şi reprezentantul Uniunii Editorilor, Claudiu Istrate, a explicat că noile materiale nu mai au cum să ajungă pe băncile şcolilor la începutul noului an şcolar. „Cel mai probabil le vor avea în octombrie - noiembrie şi asta se datorează lipsei de transparenţă şi de profesionalism din partea ministerului”, a declarat Istrate.



Lipsă suplinită de dascăli şi de părinţi

Ce vor face însă dascălii? „Vor improviza, vor găsi, sau mai exact vor cârpi, soluţii mai mult sau mai puţin ingenioase, vor face orice altceva decât ceea ce ar trebui să facă: şcoală pe bune, aşezată, iar principalii afectaţi sunt copiii care sunt un experiment pentru a doua oară! Responsabilul instituţional principal pentru această stare de fapt negativă: Ministerul Educaţiei“, este de părere expertul în educaţie Marian Staş, blogger adevarul.ro.



Şi Cornelia Popa, învăţătoare la şcoala 194 din Capitală şi vicepreşedinte la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), spune că greul pică pe profesori.

„Se va lucra pe auxiliare, pe caiete de lucru, cumpărate de părinţi, iar învăţătorii vor veni cu fişe de predare după noua programă, vor trebui să improvizeze până vor apărea noile manuale, aşa cum au făcut şi anul trecut la clasa I. Vor trebui să cumpere alfabetare, imagini cu poveşti şi aşa mai departe pentru micii şcolari. Corect era ca ministerul să introducă la pachet noua programă şi noile manuale“, explică Popa.

La rândul său, colega ei, Mara Rădulescu, învăţătoare tot în Bucureşti, este de părere că fără noile manuale predarea este anevoioasă, având în spate experienţa anului trecut, cu programă nouă la clasa I, dar tot fără Abecedar.

„Anul trecut măcar am mai avut la clasa I din manualele vechi, ce mai era pe stoc, din care ne-am mai inspirat, dar anul acesta nu avem niciun suport didactic. Vom face fişe cu ajutorul părinţilor, vom cumpăra auxiliare, mai organizăm excursii, le aducem noi planşe, mai vin şi ei cu enciclopedii, acolo unde se poate. Din fericire, la clasa I există la început o perioadă de acomodare, de prealfabetizare, însă la clasa a II-a avem de muncă“, explică învăţătoarea.



Monopol de stat pe piaţa manualelor şcolare

Aflat în Dâmboviţa, unde „a furat” startul noului an şcolar, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie (foto), a declarat ieri că problema manualelor şcolare la clasele a I-a şi a II-a a fost cauzată de editori, care au vrut să îşi impună şi anul acesta oferta, învechită, din punctul său de vedere.

Mai mult, spune Pricopie, dacă nu se va ajunge la un consens, Ministerul pe care îl conduce şi-ar putea crea propria editură pentru editarea manualelor şcolare. Până atunci, micii şcolari vor învăţa tot de pe manualele vechi de 10 ani.

„După calendarul nostru, licitaţia ar fi trebuit să se termine în iunie, dar o parte dintre editori au încercat să amâne momentul în care se finalizează această licitaţie, dintr-un motiv foarte simplu: au vrut ca şi anul acesta pentru clasele I şi II să cumpărăm aceleaşi manuale vechi pe care le-am cumpărat vreme de 14 ani. Veste proastă pentru dumnealor: manualele pentru clasa a II-a nu le cumpărăm, pentru că ele sunt deja în şcoli şi le vom folosi pe acelea şi nu am aprobat nici suplimentarea“, a declarat ministrul.

Pricopie a trecut chiar la ameninţări la adresa editorilor de manuale. „Dacă nu se va ajunge la un consens şi dacă în următorii cinci ani nu schimbăm toate manualele din clasa I şi până la a XII-a şi vom avea acest scandal anual, atunci decid să închid subiectul liberalizării de manuale şi să revenim la o editură unică a Ministerului Educaţiei, care să facă toate manualele“, a mai spus oficialul din Educaţie. (Ionuţ Dima).

De altfel, această posibilitate a fost introdusă în Legea Educaţiei prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă de la finele lunii iunie, care a legiferat şi colegiile universitare postliceale.



Scandal în educaţie şi în politică

Tema noilor manuale şcolare nu a rămas doar la nivelul oamenilor din educaţie, ci a ajuns şi pe scena politică, fiind utilizată în lupta dintre candidaţii la prezidenţiale. Liderul PNL, Klaus Iohannis, i-a trimis, vineri, o scrisoare deschisă lui Victor Ponta în care îl acuză de „cinism şi lipsă de respect faţă de milioanele de dascăli, părinţi, copii“, în condiţiile în care, în ziua în care acesta îşi lansează candidatura, elevii din clasele I şi a II-a nu au manuale.

Premierul Ponta a afirmat, sâmbătă, că face „un apel“ la Klaus Iohannis „să nu mai folosească copiii în campania electorală“, adăugând că Iohannis este „ultimul om care poate să vorbească despre şcoală“ şi că în şcoală lucrează profesori „care nu fac averi din meditaţii“.

Manuale programate pe bandă rulantă

Mult disputata licitaţie ajunsă aproape de final nu vizează însă decât o parte din noile manuale necesare la clasele I şi a II-a, în baza noii programe, mai exact cele de comunicare în limba română, respectiv de matematică şi ştiinţele naturii. Au rămas neatribuite manualele noi destinate cursurilor de comunicare în limba română pentru minorităţi, clasa I şi a II-a, unde nici nu au fost ofertanţi, la comunicare în limba maternă maghiară clasa a II-a, limba modernă clasa I (limba germană), limba modernă clasa a II-a (limba engleză, limba franceză, limba spaniolă, limba germană, limba italiană) şi pentru cele de religie, clasa I şi a II-a, adică 75% din materii, spun editorii.

Cu toate acestea, ministrul Educaţiei deja a anunţat că reforma de modernizare a programei şcolare continuă şi vor fi scoase la licitaţie şi manualele pentru celelalte clase din învăţământul primar şi general, treptat. „Deocamdată am început cu clasele I şi a II-a. Apoi, vom scoate la licitaţie manualele pentru clasa a III-a, clasa a V-a şi probabil clasa a IX-a, urmând ca în anul următor să scoatem pentru clasele a IV-a, a VI-a şi a X-a, până când închidem ciclul. Acolo unde nu sunt ofertanţi, vom însărcina, aşa cum prevede legea, instituţii publice, nu firme, să redacteze manualele“, a declarat Pricopie de curând.

Acesta a anunţat ieri şi alte noutăţi ce ar putea fi introduse în şcoala românească. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, vrea să reducă numărul materiilor de la clasele a XI-a şi a XII-a în câţiva ani, iar elevii să poată opta pentru un domeniu sau altul, ca să se poată pregăti mai bine pentru Bacalaureat şi admiterea la facultate, potrivit Mediafax. El propune de asemenea lungirea anului şcolar cu o „Săptămână Altfel“ în plus, înainte de 15 septembrie, însă opţional, doar pentru părinţii doritori.



Scandalul noilor manuale

În 2013, Ministerul Educaţiei anunţa că dă startul uneia dintre cele mai importante licitaţii publice din învăţământ, care ar urma să schimbe manualele vechi de 10 ani, însă procedura s-a împotmolit în amânări. Licitaţia a fost lansată oficial cu o întârziere de aproape trei luni faţă de calendarul iniţial, în luna aprilie, prin publicarea pe SEAP.

Primele documente de licitaţie au fost respinse de ANRMAP, au fost refăcute de minister şi publicate de Paşte, dar şi acestea au fost contestate de Federaţia Editorilor din România. În iulie 2014, Curtea de Apel a dat câştig de cauză ministerului. Însă oficialii au întârziat cu publicarea rezultatelor licitaţiei publice, pe care le-au anunţat la începutul lui august. Ulterior, editorii nemulţumiţi au formulat nu mai puţin de 17 contestaţii, inclusiv o sesizare la DNA, susţinând că licitaţia a fost „viciată“ şi că nu s-au folosit criterii obiective în alegerea câştigătorilor (Siveco şi Editura Litera, respectiv CD Press).

Asta în condiţiile în care au fost nevoiţi să investească zeci de mii de euro pentru a scoate un model integral de manual nou pe care să-l aducă la licitaţie. Săptămâna trecută, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a anunţat că nouă sesizări au fost admise, şase doar în parte, ceea ce presupune „continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor în zece zile“, depăşind termenul de 15 septembrie.

Odată selectate firmele, inspectoratele vor trimite ministerului manualele dorite, care vor putea da comanda spre tipărire şi imprimare pe DVD.

Opiniile bloggerilor adevarul.ro

Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt PDL: Favoriţii erau deja aleşi

În ţările care tratează responsabil educaţia naţională, evaluarea proiectelor de manuale şcolare/auxiliare curriculare se realizează în sesiuni de evaluare anuale. Declanşarea sesiunilor de evaluare este anunţată, de regulă, cu cel puţin 12 luni înainte, dar nu mai puţin de 9 luni. Mai mult, în ultimele trei luni înainte de termenul de depunere în vederea evaluării, se organizează stagii de pilotare a manualelor, dar nu mai putin de şase luni, aceasta fiind cea mai eficientă metodă de evaluare. Ceea ce înseamnă că, în perioada „pilot”, se lucrează cu acele manuale şi doar în funcţie de constatări se acceptă introducerea la nivelul întregului sistem.

Cum a procedat dl Pricopie? Pe 22 noiembrie 2013 era aprobată, prin ordinul ministrului Educaţiei Naţionale, Metodologia privind evaluarea/reevaluarea, aprobarea, achiziţionarea şi gestiunea manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar. Între 23 noiembrie 2013 şi 23 aprilie 2014 urmau să fie elaborate proiectele de manuale şcolare pentru clasele I şi a II-a, în varianta tipărită, însoţită de forma electronică. Ordinul e publicat în Monitorul Oficial de-abia în 14 martie 2014 (practic, în acel moment, editurile află oficial organizarea de licitaţie), iar caietul de sarcini – pe 18 aprilie. Editurilor li se lăsaseră la dispoziţie aproximativ două luni pentru elaborarea proiectelor de manual. Pentru contestaţii, soluţionarea acestora, tipărirea manualelor şi distribuirea în şcoli, dl Pricopie şi-a rezervat aproximativ o lună.

Între timp, apar câştigătorii SIVECO, CD Press şi Edu Soft Marketing. Doar că, după ce sunt declaraţi câştigători, se ivesc nişte „erori care s-au corectat“, după explicaţiile celor de la minister. Modificarea acelor erori vine la 16 zile după ce ministerul a anunţat câştigătorii licitaţiei şi după ce mai multe companii au contestat rezultatele licitaţiei.

Pe de altă parte, SIVECO şi Editura Litera îşi fac reclamă peste tot, trimit informări învăţătorilor din ţară, pe care îi îndeamnă să comande manualele tipărite şi digitale pe care le-au realizat, cu precizarea importantă că manualele sunt aprobate de minister şi declarate câştigătoare în urma licitaţiei. În condiţiile în care nu au fost soluţionate contestaţiile depuse la licitaţie şi ministerul nu a încheiat contracte cu nicio firmă. Singura concluzie e că favoriţii erau deja aleşi. Şi nu sunt, în nici un caz, elevii care încep azi şcoala.

Marian Staş, profesor: Educaţie de nota şase

Ministerul Educaţiei Naţionale duce cumva în derizoriu conversaţia, punând accentul pe un produs finit (manualele, în speţă) aflat în cel mai bun caz pe nivelul 4-5 al „lanţului trofic educaţional“, nicidecum pe nivelurile 0-1. Logica sănătoasă a unui proces managerial condus de oameni normali la cap este următoarea:

0.Care sunt valorile pe care şcoala ca sistem le va cultiva copiilor, de la 5 la 18 ani? 1. Ce model de cetăţean dorim pentru România secolului XXI? 2. Care sunt ariile curriculare definitorii în acest sens? 3. Ce relaţii există între diverse discipline din aceste arii curriculare? 4. Programa şcolară. 5. Manualele.

Procesul pus în operă pentru clasele I-IV – programe şcolare, manuale – este de nota 6: incomplet, superficial, făcut să fie, drept urmare întârziant şi frustrant pentru toată lumea, de la învăţători la elevi şi părinţi.

Vulnerabilitatea principală este discontinuitatea modelului educaţoinal pe cicluri, în raport cu valorile pe care şcoala ar trebui să le cultive de la 5 la 18 ani.
http://adevarul.ro/locale/targoviste/foto-pricopie-declara-razboi-editorilor-care-opinia-sa-blocheaza-licitatiile-manualele-scolare-1_541572d90d133766a81edf37/index.html

FOTO Pricopie declară război editorilor care, în opinia sa, blochează licitaţiile pentru manualele şcolare

Aflat în Dâmboviţa, unde „a furat” startul noului an şcolar, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că problema manualelor şcolare la clasele a I-a şi a II-a a fost cauzată de editori, care au vrut să îşi impună şi anul acesta oferta, care, din punctul de vedere al oficialului este învechită.

Mai mult, spune Pricopie, dacă nu se va ajunge la un consens, Ministerul pe care îl conduce şi-ar putea crea propria editură pentru editarea manualelor şcolare.

„Am văzut tot felul de declaraţii, unele transmise ca un mesaj de panică, cum că nu avem manuale la clasa I-II. La clasa a II-a, sunt manuale, cele care au fost şi acum un an, şi acum doi ani, şi din păcate şi acum 10 ani. Manualele de la clasele I şi a II-a au fost aprobate între 1998 şi 2004. La fel şi până la clasa a XII-a. Deci începem şi anul acesta cu manuale vechi. Cum facem să avem manuale noi? Acest proces nu este simplu. Presupune mai întâi schimbarea planurilor cadru, aprobarea programelor analitice. Pentru ciclul primar asta s-a făcut deja. Programele cadru pentru clasele I-IV şi programele şcolare pentru I-II. Pentru manualele noi, digitale, am declanşat acest proces anul trecut, când am aprobat programele şcolare. Am vrut ca în toamna anului trecut să avem manualele noi”, a spus Remus Pricopie.



Luptă pentru editarea manualelor şcolare

Ministrul Educaţiei a declarat că noile manuale şcolare, printre care şi cele digitale, vor ajunge la elevi cu întârziere din cauza editorilor, care au contestat licitaţiile în ideea de a introduce tot ei vechile manuale în şcoli.

“După calendarul nostru, licitaţia ar fi trebuit să se termine în iunie, dar o parte dintre editori au încercat să amâne momentul în care se finalizează această licitaţie, dintr-un motiv foarte simplu: au vrut ca şi anul acesta pentru clasele I şi II să cumpărăm aceleaşi manuale vechi pe care le-am cumpărat vreme de 14 ani. Veste proastă pentru dumnealor: manualele pentru clasa a II nu le cumpărăm, pentru că ele sunt deja în şcoli şi le vom folosi pe acelea şi nu am aprobat nici suplimentarea”, a adăugat ministrul.

O singură editură

Pricopie a trecut chiar la ameninţări la adresa editorilor de manuale. “Licitaţia pentru manuale ar fi trebuit să se termine în iunie. S-a amânat din cauza contestaţiilor editorilor. Dacă nu se va ajunge la un consens şi dacă în următorii cinci ani nu schimbăm toate manualele din clasa I şi până la a XII-a şi vom avea acest scandal anual, atunci decid să închid subiectul liberalizării de manuale şi să revenim la o editură unică a Ministerului Educaţiei, care să facă toate manualele”, a mai spus oficialul din Educaţie.


http://www.curentul.info/social/5159-colegiul-national-grigore-moisil-o-scoala-implicata-in-programul-celor-30-de-scoli-inovative-din-lume


Yüklə 0,5 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə