Gabi aparare drept



Yüklə 277,68 Kb.
səhifə4/6
tarix31.10.2017
ölçüsü277,68 Kb.
1   2   3   4   5   6

Soluţionare : Dacă interesul nu este născut şi actual, cererea se respinge ca prematură, existând posibilitatea reiterării ei în momentul în care interesul va fi născut şi actual.

În celelalte cazuri, cererea va fi respinsă ca lipsită de interes, fără a mai fi cercetată în fond (ex. invocarea de către partea legal citată a nulităţii pentru neînmânarea citaţiei părţii adverse cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, exercitarea recursului de cel care a câştigat procesul, introducerea unei contestaţii în anulare pe motiv că partea adversă nu a fost legal citată la termenul când a avut loc judecata, cererea prin care creditorul recunoaşte aducerea unor bunuri în patrimoniul debitorului său deşi acesta este solvabil, etc.).





  1. Excepţia lipsei capacităţii procesuale



Explicaţii : Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile.

    1. – Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. Pentru persoanele fizice, aceasta începe la naşterea lor şi încetează la moartea lor. Ea este egală şi generală pentru toţi. Nimeni nu poate fi lipsit în totalitate de această capacitate, doar în cazurile expres prevăzute de lege pentru îngrădirea cap. civile de folosinţă, persoana fizică nu va avea nici capacitatea procesuală de folosinţă.

Pentru persoanele juridice, aceasta începe de la data înregistrării lor, iar pentru persoanele juridice, nesupuse înregistrării, de la data îndeplinirii cerinţei prevăzute de lege (art. 33 şi 28 din Decretul 31/1954) şi încetează prin comasare, divizare totală sau dizolvare 8 la încheierea operaţiunilor de lichidare). Specific este principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, persoanele juridice neputând avea decât drepturi şi asuma obligaţii care corespund scopului ei (art. 34 din Decretul 31/1954).

b. – Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea unei persoane de a-şi valorifica singură drepturile procesuale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile personale, deci de a sta în judecată.. Din acest punct de vedere persoanele fizice sunt de 3 categorii :



  • cu capacitatea deplină de exerciţiu : Au această capacitate şi pot sta singuri în proces cei care au împlinit vârsta de 18 ani 8art. 8 din Decretul 31/1954), respectiv minora de 16 ani sau 15 ani care s-a căsătorit (art. 8 din Decretul 31/1954, coroborat cu art-4 c.fam. ). Ea va înceta prin deces, punere sub interdicţie judecătorească sau în cazul anulării căsătoriei care intervine înainte ca femeia să împlinească 18 ani.;

  • fără capacitate de exerciţiu : intră în această categorie minorii sub 14 ani şi interzişii judecătoreşti (art. 11 din Decretul 31/1954). Ei nu pot sta personal în proces ci numai prin reprezentanţii legali : pentru minori-părintele, iar în lipsă tutorele, pentru interzişi – tutorele, iar până la numire-curatorul provizoriu. De asemenea, când nu există reprezentant legal şi cauza trebuie soluţionată urgent, la cererea părţii interesate se va numi de către autoritatea tutelară, un curator special care să-l reprezinte pe incapabil până la numirea reprezentantului legal (art. 44 c.pr.civ.) S-a decis că se impune numirea unui curator şi când există contrarietate de interese între reprezentant şi cel reprezentat 8 de exemplu partaj între minor şi părinţi). Aşadar, va fi citat numai reprezentantul. Dacă minorul împlineşte 14 ani în cursul procesului el va fi citat iar reprezentarea se transformă în asistenţă.

  • cu capacitatea de exerciţiu restrânsă : Este vorba de minorii de 14-18 ani (art. 9 din Decretul 31/1954)care vor fi citaţi şi vor sta personal în proces, dar asistaţi de ocrotitorii legali- părinţi, iar în lipsă de tutore, ce vor trebui şi ei citaţi şi să semneze alături de minor orice act procedural 8excepţie : litigiile ce izvorăsc din contractul de muncă ).

Indiferent dacă este vorba de incapabil deplin sau retras, dacă urmează a fi făcute acte procedurale de dispoziţie (renunţarea la judecată sau la dr. subiectiv, renunţarea la o cale de atac sau retragerea ei, achiesarea, tranzacţia ), este nevoie de autorizarea (încuviinţarea prealabilă) specială a autorităţii tutelare. Nici chiar cu această autorizare nu este posibilă renunţarea la judecată în cazul acţiunilor pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei (C. S. J. - S. C. Dec.74/1990).

Pentru persoanele juridice capacitatea de exerciţiu se dobândeşte de la data înfiinţării şi se sfârşeşte odată cu încetarea persoanei juridice, fiind guvernată de principiul specializării. Ea se exercită prin organele sale direct sau prin jurisconsult, actele astfel făcute, în limitele puterilor conferite acestor persoane, fiind actele persoanelor juridice înseşi (art. 35 din Decretul 31/1954).



Asociaţiile sau societăţile fără personalitate juridică pot sta în judecată ca parte, dacă au organe proprii de conducere (art. 41 alin. 2 c.pr.civ.).

Caracteristici : a. – Actele de procedură făcute de o persoană fizică sau juridică fără capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută. Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie. Ea poate fi ridicată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în tot cursul procesului.

b. - Actele de procedură îndeplinite de cel ce nu are exerciţiul drepturilor procedurale (art. 43 alin. 2 ) sau de cel care nu a fost asistat de ocrotitorul legal sunt anulabile. Excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu (care vizează nerespectarea dispoziţiilor cu privire la reprezentare sau la asistenţă) este o excepţie de fond (deşi c.pr. civ. o include printre cele de procedură), absolută şi peremptorie, putând fi invocată în orice stare a pricinii (art. 43 alin. 1), chiar de către adversar. Dacă împuterniciţii legali nu-şi justifică calitatea (prin înscrisuri doveditoare) se va invoca excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant (art. 161 ).
Soluţionare :

  • a. Dacă excepţia se admite, cererea se va respinge, ca şi în cazul lipsei dreptului subiectiv, ca fiind introdusă de/împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă;

  • b. În cazul celălalt, actul este anulabil, astfel încât lipsa de capacitate poate fi împlinită în instanţă până la termenul acordat facultativ în acest scop (pentru introducerea în cauză a împuterniciţilor) când reprezentantul sau ocrotitorul legal va ratifica actul, total sau parţial (art. 161 alin. 1 şi art. 43 alin. 2 ) Dacă lipsurile nu se împlinesc în termenul acordat, cererea se va anula prin hotărâre(art. 161 alin. 2 ).



  1. Excepţia lipsei calităţii procesuale



Explicaţii : Îndreptăţirea de a figura într-un proces ca reclamant sau pârât se numeşte calitate procesuală. Au această calitate titularului dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală activă ), respectiv cel obligat în acelaşi raport ( calitate procesuală pasivă ) dar şi procurorul 8art. 45 c.pr.civ.), autoritatea tutelară (art. 44 alin. 1, 109, 143, 151 c.fam.), terţii intervenienţi (art. 49-64 c. pr.civ.) .

Caracteristici : Atât calitatea procesuală activă, cât şi cea pasivă trebuiesc justificate de către reclamant prin indicarea motivelor de fapt şi de drept şi a obiectului pretenţiei sale, iar instanţa este obligată să le verifice, fie înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil 8de regulă în cazul cererilor reale numai dacă se invocă lipsa calităţii procesuale pasive) fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului ( de exemplu, dacă se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active în cazul cererilor reale).

Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului, de către partea interesată, de procuror sau de instanţă din oficiu.



Soluţionare : Dacă excepţia este neîntemeiată ea se va respinge prin încheiere, atacabilă numai odată cu fondul. Dacă excepţia este admisă, instanţa va da o hotărâre prin care va respinge acţiunea ca fiind introdusă de/împotriva unei persoane lipsite de calitate. Când într-o acţiune reală se invocă lipsa calităţii procesuale active, iar instanţa după ce a unit excepţia cu fondul, constată că dreptul există dar, reclamantul nu este titularul dreptului real, nu va respinge acţiunea ca nefondată, ci ca fiind introdusă de o persoană fără calitate. Dacă procesul a fost pornit de o persoană fără calitate, procesul va putea fi redeschis de persoana care justifică această calitate.
Dacă acţiunea a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive, reclamantul va putea porni din nou procesul, chemând în judecată o persoană care are calitate. Însă, în cazul acţiunilor reale, pârâtul va putea arăta până la prima zi de înfăţişare pe adevăratul titular al dreptului şi, dacă acesta recunoaşte susţinerile pârâtului iar reclamantul consimte, va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecată ; dacă terţul nu se înfăţişează sau tăgăduieşte arătările pârâtului, el va dobândi calitatea de intervenient principal şi hotărârea îi va fi opozabilă (art. 64-66 c.pr.civ.).

Secţiunea II. Excepţia puterii de lucru judecat (art. 1201 c.civ., art. 166 c.pr.civ.)
Explicaţii : Cel mai important efect al unei hotărâri judecătoreşti este puterea (autoritatea ) de lucru judecat care se bazează pe adevărul stabilit de instanţă (res iudicata pro verite habetur) şi care este menită să evite contrazicerile între două hotărâri judecătoreşti. Conform art. 1201 c.pr.civ. puterea de lucru judecat implică o triplă identitate de elemente ale celor două procese :

  • De părţi : se are în vedere participarea în ambele procese ale aceloraşi persoane (fie că au stat în nume propriu, fie prin reprezentant – puterea lucrului judecat nu operează însă faţă de reprezentant, căci nu este parte – chiar dacă calităţile lor procesuale sunt inversate. Sunt părţi, chiar dacă nu au figurat în instanţă şi : succesorii legali universali şi cei cu titlu universal, creditorii chirografari (reprezentaţi de datornic în gestiunea patrimoniului său, sub rezerva acţiunii-----) şi dobânditorii cu titlu particular ( lor le sunt opozabile hotărârile obţinute împotriva autorului lor, anterioare actului de transmisie a bunului).

  • De obiect : Este vorba atât de obiectul material (ex: bunul) cât şi dreptul subiectiv ce poartă asupra lui (ex: dreptul de proprietate asupra bunului revendicat). Există identitate de obiect chiar dacă acesta este diferit formulat în cele două cereri, când rezultă că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi; nu are importanţă dacă dreptul ce se încearcă a se valorifica din ou a fost invocat pe cale principală sau incidentală.

  • De cauză : Există identitate de cauză când fundamentul juridic al dreptului pretins este acelaşi. S-a decis că nu există identitate de cauză atunci când în prima acţiune s-a cerut anularea actului pentru un viciu de consimţământ, iar în a doua se cere anularea pentru neîntocmirea actului în forma cerută de lege.

Au putere de lucru judecat hotărârile irevocabile, cu toate acestea şi ele pot fi desfiinţate prin contestaţie în anulare sau revizuire, iar pentru unele, puterea de lucru judecat este păstrată numai dacă starea de fapt rămâne neschimbată (ordonanţe preşedinţiale, pensii de întreţinere, încredinţarea copiilor minori, punere sub interdicţie, etc.). Şi hotărârile instanţelor de fond au putere de lucru judecat, dar provizorie, care se va consolida prin expirarea termenului de atac fie prin respingerea căii de atac, în principiu, hot. judecătorească poate produce efectele de la data rămânerii definitive.
În materie necontencioasă, hotărârea nu are putere de lucru judecat (încheierile din art. 336 alin 1.). În orice caz, puterea de lucru judecat priveşte numai dispozitivul hotărârii şi este independentă de calitatea soluţiei pronunţate. Considerentele au putere de lucru judecat numai în măsura în care explică dispozitivul şi se reflectă în acesta.

Caracteristici : Art. 1201 c.civ. reglementează instituţia ca o prezumţie legală absolută care nu poate fi răsturnată prin nici un mijloc de probă. Din disp. art. 166 c.pr.civ. rezultă că excepţia autorităţii de lucru judecat este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care poate fi invocată de orice parte, de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice stadiu al procesului (chiar în apel sau în recurs – art. 166 sau prin revizuire – art. 322 pct. 7 c.pr.civ. ). Dacă primul proces este încă în curs tot la o instanţă de fond, se va invoca excepţia de litispendenţă în cea de a doua acţiune.

Soluţionare : Excepţia se poate respinge prin încheiere sau se admite prin hotărâre („instanţa respinge acţiunea pentru autoritate de lucru judecat”) după ce a fost pusă în discuţia părţilor.

Pentru a exista putere de lucru judecat, este necesar să fie examinat şi rezolvat primul litigiu în fond, să fi existat o judecată contradictorie, cu caracter contencios. Deci nu vor avea această putere capetele de cerere nerezolvate, hotărârile de anulare sau respingere fără intrare în fond.



Efectele puterii de lucru judecat :

  1. – partea care a câştigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă, într-o nouă judecată, fără a mai putea fi luată în discuţie existenţa dreptului.. Partea care l-a pierdut nu mai poate repune în discuţie dreptul său. Puterea de lucru judecat are următoarele caractere : exclusivitatea (un nou proces între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi cauză este imposibil ) incontestabilitatea (hotărârea definitivă, respectiv irevocabilă nu poate fi repusă în discuţie decât prin intermediul căilor de atac legale), executorialitatea (dacă hotărârea este susceptibilă de executare, ea poate fi pusă în executare la cererea părţii care a câştigat, a procurorului sau uneori, din oficiu), obligativitatea (părţile trebuie să se supună ei).

  2. – puterea lucrului judecat (ca efect procesual al hotărârii judecătoreşti nu se confundă cu opozabilitatea (ca efect substanţial). Regula este că o hotărâre judecătorească are efecte relative, numai între părţi. În anumite materii în general cele privind starea şi capacitatea persoanelor, efectele se produc erga omnes. În materie necontencioasă, hotărârea nu mai are putere de lucru judecat, dar ea poate antrena o modificare a situaţiei juridice dintre părţi. Invers, hotărârile pronunţate în cererile în constatare, precum şi în hotărârea de respingere ca nefondată a acţiunii, au putere de lucru judecat dar nu modifică situaţia de drept substanţial dintre părţi.

  3. Puterea de lucru judecat nu se confundă nici cu forţa executorie a hotărârilor judecătoreşti. Unele hotărâri au putere de lucru judecat dar nu sunt susceptibile de executare silită (hot. în cererile de constatare, hotărârea de respingere a acţiunii, hotărârea de anulare a unui act juridic fără a se dispune şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, etc.); altele pot fi puse în executare deşi nu au trecut încă în puterea de lucru judecat (hotărârea cu execuţie vremelnică : art. 278-279 c.pr.civ.) sau nu o au (încheierile pronunţate în materie necontencioasă – art. 336 alin. 1 c.pr.civ.).

  4. Dacă într-un proces penal acţiunea civilă este alăturată celei penale, atunci instanţa poate da următoarele soluţii : admite acţiunea civilă dacă pronunţă condamnarea inculpatului şi constată că infracţiunea a produs prejudicii, respinge obligatoriu pentru cazurile prev. de art. 10 lit. a, c, h c.pr.pen., nu o soluţionează pentru cazurile prev. de art.—lit. a, f, j, c. pr. pen., iar în celelalte situaţii, apreciază dacă este cazul să acorde despăgubiri.

Nu se va putea invoca puterea de lucru judecat dacă s-a dispus prin rezoluţie neînceperea urmăririi penale sau prin ordonanţă s-a aplicat unul din cazurile de la art. 10 c.pr. pen.. Dacă instanţa penală nu a acordat despăgubiri, deşi avea posibilitatea, sau nu s-a soluţionat acţiunea civilă, pretenţiile civile se vor soluţiona de instanţa civilă fără a se putea opune puterea de lucru judecat a hotărârilor penale.
Dacă acţiunea civilă nu s-a exercitat în cadrul procesului penal, ori s-a dispus disjungerea, atunci hotărârea penală definitivă are în civil putere de lucru judecat cu privire la existenţa faptei, persoana care a săvârşit-o şi vinovăţia acesteia (art. 22 c.pr.pen.). Dacă instanţa penală a stabilit şi întinderea prejudiciului rezultat din infracţiune, instanţa civilă va reţine ca dovedit acest prejudiciu; părţile care nu au figurat însă în procesul penal pot discuta acest cuantum, deoarece pentru latura civilă hotărârea produce efecte relative.


CAP. IV. EXCEPŢIA DE NECONSTITUŢIONALITATE

Excplicaţii : Potrivit art. 144 din Constituţie, Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

  • Se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere ale Guvernului, a curţii Supreme de justiţie, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau 25 senatori (controlul 2 priori), precum şi din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

  • Se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori;

  • Hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor ( controlul a posteriori);

  • Hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.

Curtea Constituţională este organizată şi funcţionează în baza Legii 47/1992 ( M. Of. 101/22 mai 1992), modificată prin Legea 138/1997 (M. Of. 170/25 iulie 1997) şi republicată în M. Of. 187/1997, iar Regulamentul său din 1992 (M. Of. 190/ 7 august 1992) a fost abrogat prin Hot. Curţii Constituţionale nr, 12/4 noiembrie 1997 şi adoptat un nou Regulament (M. Of. 308/12 noiembrie 1997).
Caracteristici :

  1. organele în faţa cărora se poate invoca excepţia de neconstituţionalitate. Conform art. 144 lit. c Constituţie şi a art. 23 alin. 1 din Legea 47/1932, republicată, excepţia se poate ridica numai în faţa instanţelor judecătoreşti, fiind excluse alte organe de jurisdicţie. Desigur, acest lucru nu afectează dreptul cetăţeanului de a contesta legitimitatea constituţională a legii aplicabile procesului lor în cazul în care cererea nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, ci a altui organ de jurisdicţie, întrucât art. 21 din Constituţie asigură în orice litigiu accesul la instanţele judecătoreşti în faţa cărora se poate invoca excepţia;

b – obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Conform art. 144 lit. c Constituţie şi art. 23 alin. 1 din Legea 47/1992, excepţia poate viza numai o lege sau ordonanţă, ori unele dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei. Facem următoarele precizări :

    • excepţia de neconstituţionalitate nu poate viza decât o lege sau ordonanţă, actele normative şi individuale ale Guvernului, ministerelor şi celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale, indiferent de materia la care se referă, sunt controlate sub aspectul legalităţii – inclusiv respectarea dispoziţiilor legii fundamentale – de instanţele de contencios administrativ;

    • potrivit art. 23 alin. 3 din Legea 47/1992, nu pot face obiectul excepţiei prevederile legale a căror constituţionalitate a fost stabilită potrivit art. 143 alin. 1 Constituţie, conform căruia dacă Curtea constată, în cadrul controlului a priori, că o dispoziţie legală este neconstituţională, legea se trimite Parlamentului spre reexaminare, iar dacă ea este adoptată în aceeaşi formă, cu o majoritate de cel puţin 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere, obiecţia de neconstituţionalitate consacrată prin decizia Curţii Constituţionale este înlăturată, promulgarea devenind obligatorie. Aşadar, o asemenea dispoziţie legală nu mai poate fi atacată după intrarea ei în vigoare, pe calea excepţiei;

    • potrivit aceluiaşi articol şi aliniat din Legea 47/1992, nu pot face obiectul excepţiei nici prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, deoarece odată admisă excepţia de neconstituţionalitate într-o anumită speţă, decizia este obligatorie, are putere pentru viitor şi produce efecte ergo omnes;

    • Curtea este competentă să se pronunţe şi asupra constituţionalităţii legilor anterioare Constituţiei din 1991, în acest caz, dacă se admite excepţia de neconstituţionalitate, urmând să se constate abrogarea dispoziţiilor legale atacate în tem. Art. 150 alin. 1 Constituţie ( „legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii”) şi nu să se declare neconstituţionalitatea ei, ca în cazul legilor adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei;

    • În ce priveşte ordonanţele Guvernului, acestea pot fi atacate ca neconstituţionale, pe cale de excepţie, numai până în momentul în care se adoptă legea de aprobare sau de respingere. Dacă excepţia se admite, nu se mai pune problema aprobării sau respingerii ordonanţei prin lege; dacă ordonanţa nu a fost atacată până la momentul adoptării legii sau dacă excepţia a fost respinsă, se mai poate invoca neconstituţionalitatea în tem. Art. 144 lit. a, înainte de promulgarea legii de admitere sau de respingere a ordonanţei; iar după promulgarea legii de aprobare a ordonanţei, se poate ridica excepţia de neconstituţionalitate, care va viza de această dată legea, al cărei conţinut îl constituie dispoziţiile cuprinse în ordonanţă, modificate ori nu de lege.

c.– invocarea excepţiei de neconstituţionalitate. Excepţia poate fi invocată numai de către una din părţi – calitate pe care o are şi procurorul – sau de instanţă din oficiu (art. 23 alin. 2 din Legea 47/1992) nu şi de alţi participanţi la proces ( experţi, martori, interpreţi).

Nu are importanţă dacă procesul se soluţionează în primă instanţă ori se află într-o cale de atac ordinară sau extraordinară.


Instanţa va sesiza Curtea numai dacă va constata că este vorba de neconstituţionalitatea unei dispoziţii de care depinde judecarea cauzei (art. 23 alin. 1 ), dacă se invocă neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii legale, instanţa va sesiza Curtea numai cu privire la cele relevante pentru rezolvarea cauzei.

Aşadar, instanţa – în calitate de prim filtru legal - va respinge prin încheiere motivată excepţia ca inadmisibilă şi nu va mai sesiza Curtea conform art. 23 alin. 6, dacă : se încalcă prevederile art. 23 alin. 1 (excepţia vizează alte acte normative decât cele indicate sau acte normative abrogate expres, sau textul atacat este nerelevant pentru soluţionarea cauzei ), alin. 2 (excepţia este ridicată de alţi participanţi la proces) sau alin. 3 (constituţionalitatea a fost stabilită potrivit art. 145 alin. 1 al Constituţiei, sau se atacă un act normativ a cărui abrogare s-a constatat expres prin decizia definitivă a Curţii);

d– sesizarea Curţii Constituţionale.

Conform art. 23 alin. 4, sesizarea Curţii se dispune numai de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia neconstituţionalităţii, printr-o încheiere . Încheierea va cuprinde, pe lângă elementele prev. de art. 261 c.pr.civ., punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi ; iar dacă excepţia a fost invocată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor şi dovezile necesare.

În tem. art. 23 alin. 5, pe perioada soluţionării excepţiei, instanţa va suspenda obligatoriu judecarea cauzei. Calea de atac a încheierii şi termenul sunt cele prevăzute de dreptul comun, astfel, încheierea poate fi atacată cu apel în 15 zile de la comunicare, dacă şi hotărârea ce urmează a se pronunţa este susceptibilă de apel.

e.– soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională (art. 24 ). Primind încheierea de sesizare, preşedintele Curţii desemnează pe unul dintre judecători ca raportor şi comunică încheierea de sesizare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, indicându-le data până la care pot să trimită punctul lor de vedere; punctul de vedere al Guvernului se prezintă numai sub semnătura primului-ministru.

Judecătorul raportor este obligat să ia măsurile necesare pentru administrarea probelor la data judecăţii. Conform art. 15 din Regulament, el verifică dacă sunt îndeplinite cerinţele prev. de art. 24 alin. 4 din Legea 47/1992 şi dacă este cazul va solicita completarea actului de sesizare, stabilind şi temeiul în care instanţa să răspundă; dacă este necesar el sau Curtea va solicita instanţei trimiterea dosarului în care s-a ridicat excepţia.
Termenul de depunere a raportului nu poate depăşi, de regulă, 60 de zile de la data înregistrării sesizării (art. 13 alin. 2 din Regulament).

Conform art. 24 alin. 3 din Legea 47/1992 şi a art. 14 din Regulament, termenul de judecată se stabileşte de preşedintele Curţii, la data depunerii raportului, fără ca acesta să poată depăşi 30 de zile.


Potrivit art. 24 alin. 4 şi 5 din lege, judecata are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul-raportor , a încheierii de sesizare a Curţii, a punctelor de vedere ale preşedinţilor Camerelor Parlamentului şi Guvernului, a probelor administrate, a susţinerilor părţilor (care pot fi reprezentate prin avocaţi cu drept de a pleda la Curtea Supremă de Justiţie) cu citarea acestora şi a Ministerului Public.
Conform art. 20 din Regulament, la şedinţă participă toţi cei 9 judecători ai Curţii, în afară de situaţiile în care unii sunt împiedicaţi în mod justificat, magistratul-asistent repartizat pe lângă judecătorul-raportor şi reprezentantul Ministerului Public. Şedinţa este prezidată de preşedintele Curţii; ea este publică.

Nu sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului (art. 25 din Regulament). Amânarea pronunţării nu poate depăşi, de regulă, 30 de zile (art. 27 dn Regulament).

Decizia pronunţată de Curte este definitivă şi obligatorie (art. 25 alin. 1 din Legea 47/1992).

Dacă s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altei prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare. De asemenea, decizia se va comunica celor două Camere ale Parlamentului şi guvernului (art. 25 alin. 2 şi 4 din Legea 47/1992).


Când Curtea Constituţională constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că a fost ridicată cu rea-credinţă, pentru a întârzia rezolvarea procesului, ea poate sancţiona partea care a invocat excepţia cu o amendă de 10000-100000 lei ( art. 51 din Legea 47/ 18 mai 1992).

Ca urmare a modificării Legii 47/1992, s-a desfiinţat calea de atac a recursului, astfel încât este inadmisibilă orice cale de atac din dreptul comun, ordinară sau extraordinară.



Kataloq: docs
docs -> GƏNCƏ ŞƏHƏr məDƏNİYYƏt və turizm idarəSİ GƏNCƏ ŞƏHƏr məRKƏZLƏŞDİRİLMİŞ Kİtabxana sistemi Aqrar iqtisadiyyata dair nə oxumalı?
docs -> Gəncə şəhər Mərkəzləşdirilmiş Kitabxana Sisteminə daxil olan yeni kitabların siyahısı: İngilis dilində
docs -> Hazırlayanlar: Arzu Hüseynova Xəyalə Məmmədova
docs -> Gəncə şəhər mks-nin fonduna 2011-ci ilin IV rübündə daxil olan Yeni kitabların siyahısı: Azərbaycan dilində : Abbas, Aqil
docs -> Dahi şair Nizami Gəncəvinin anadan olmasının 870 illiyi-1141 1209 / b Metodik tövsiyə b
docs -> AZƏrbaycan respublikasi məDƏNİYYƏt və turizm naziRLİYİ Nizami Gəncəvi adına Gəncə Tarix-Diyarşünaslıq Muzeyi Muzeyin tarixi
docs -> Azərbaycan Respublikasının Mülki Məcəlləsi Qəbul edilmişdir

Yüklə 277,68 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə