Ghid* din 16 septembrie 2010



Yüklə 1,65 Mb.
səhifə5/28
tarix31.10.2017
ölçüsü1,65 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   28

● Combinaţia cisplatin/doxorubicină creşte semnificativ PFS şi OS la pacientele cu boală reziduală stadiul III/IV comparativ cu iradierea întregului abdomen asociată cu administrarea unei doze mai mari la nivel pelvian (en. pelvic boost) [I, A].

● Când toxicitatea tratamentului reprezintă o problemă, se poate lua în considerare combinaţia carboplatin/paclitaxel [III, B].

● Dozele, numărul de cicluri de chimioterapie şi evaluarea răspunsului sunt similare cu cele recomandate în cazul cancerului ovarian avansat.

● Progestativele (ex. medroxiprogesteron acetat 200 mg/zi) sunt active împotriva tumorilor care exprimă receptori steroidieni (de obicei leziunile G1 sau G2) [III, B].


Monitorizare

Majoritatea recurenţelor se produc în primii 3 ani după finalizarea tratamentului, astfel încât de obicei se recomandă evaluări la intervale de 3-4 luni prin anamneză, examinare fizică şi examinare ginecologică. În cursul anilor 4 şi 5 se recomandă monitorizare la intervale de 6 luni, iar ulterior anual. Monitorizarea nu pare a influenţa supravieţuirea. Însă dat fiind faptul că un număr semnificativ de recurenţe sunt izolate la nivelul vaginului sau pelvisului, scopul principal al monitorizării ar trebui să fie depistarea precoce şi când este posibil tratamentul curativ al acestora. Nu s-a dovedit că folosirea de rutină a investigaţiilor imagistice sau efectuarea periodică a frotiurilor Papanicolau ar aduce vreun beneficiu.


Notă

În parantezele pătrate sunt trecute nivelurile de evidenţă [I-V] şi gradele de recomandare [A-D], aşa cum sunt utilizate în cadrul Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO). Recomandările în dreptul cărora nu este trecut un grad de recomandare au fost considerate adecvate pentru practica clinică de către autorii experţi şi membrii consiliului director al ESMO.


Bibliografie

1. Kinkel K, Kaji Y, Yu KK et al. Radiologic staging in patients with endometrial cancer: a metaanalysis. Radiology 1999; 212: 711-718.

2. Chan JK, Wu H, Cheung MK et al. The outcomes of 27 063 women with unstaged endometrioid uterine cancer. Gynecol Oncol 2007; 106: 282-288.

3. Frumovitz M, Singh DK, Meyer L et al. Predictors of final histology in patients with endometrial cancer. Gynecol Oncol 2004; 95: 463-468.

4. Chan JK, Urban R, Cheung MK et al. Lymphadenectomy in endometrioid uterine cancer staging: how many lymph nodes are enough? A study of 11 433 patients. Cancer 2007; 109: 2454-2460.

5. Mariani A, Webb MJ, Keeney GL et al. Low-risk corpus cancer: is lymphadenectomy or radiotherapy necessary? Am J Obstet Gynecol 2000; 182: 1506-1519.

6. Scholten AN, van Putten WLJ, Beerman H et al. Postoperative radiotherapy for stage 1 endometrial carcinoma: long-term outcome of the randomized PORTEC trial with central pathology review. Int J Radiation Oncology Biol Phys 2005; 63: 834-838.

7. Lukka H, Chambers A, Fyles A et al. Adjuvant radiotherapy in women with stage I endometrial cancer: a systematic review. Gynecol Oncol 2006; 102: 361-368.

8. Hogberg T, Rosenberg P, Kristensen G et al. A randomized phase III study on adjuvant treatment with radiation 6 chemotherapy in early stage high-risk endometrial cancer (NSGO-EC9501/EORTC 55991). J Clin Oncol 2007; 25(18S): Abstr 5503.

9. Martin-Hirsch PPL, Jarvis GG, Kitchener HC. Lilford. Progestagens for endometrial cancer (Cochrane review). Cochrane Database Syst Rev 1999 (Issue 4); CD001040.

10. Lambrou NC, Go' mez-Mari'n O, Mirhashemi R et al. Optimal surgical cytoreduction in patients with stage III and stage IV endometrial carcinoma: a study of morbidity and survival. Gynecol Oncol 2004; 93: 653-658.

11. Aapro MS, van Wijk FH, Bolis G et al. Doxorubicin versus doxorubicin and cisplatin in endometrial carcinoma: definitive results of a randomised study (55872) by the EORTC Gynaecological Cancer Group. Ann Oncol 2003; 14: 441-448.

12. Fleming GF, Brunetto VL, Cella D et al. Phase III trial of doxorubicin plus cisplatin with or without paclitaxel plus filgastrim in advanced endometrial carcinoma: a Gynecologic Oncology Group study. J Clin Oncol 2004; 22: 2159-2166.

13. Randall ME, Brunetto G, Muss HB et al. Whole abdominal radiotherapy versus combination doxorubicin-cisplatin chemotherapy in advanced endometrial carcinoma: a randomized phase III trial of the Gynecologic Oncology Group. J Clin Oncol 2006; 24: 36-44.


Cancerul esofagian

Recomandările ESMO pentru diagnosticare, tratament şi urmărire


M. Stahl*1) & J. Oliveira*2)

Din partea Grupului de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice*)

__________

*1) Department of Medical Oncology and Centre of Palliative Care, Kliniken Essen-Mitte, Essen, Germany;

*2) Service of Medical Oncology, Portuguese Institute of Oncology, Lisbon, Portugal

*) Corespondenţa se trimite la: ESMO Guidelines Working Group, ESMO Head Office, Via L. Taddei 4, CH-6962 Viganello-Lugano, Switzerland;

E-mail: clinicalrecommendations@esmo.org
Aprobat de Grupul de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice: August 2003, ultima actualizare Septembrie 2008.

Această publicaţie înlocuieşte versiunea publicată anterior-Ann Oncol 2008; 19 (Suppl 2): ii21-ii22.


Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv32-iv33, 2009 doi:10.1093/annonc/mdp121
Incidenţă

Incidenţa anuală a cancerului esofagian în Uniunea Europeană este de ≈ 4,5 cazuri/100.000 (în total ≈ 43.700 cazuri), iar mortalitatea este ≈ 3,5/100.000 (în total ≈ 39.500 cazuri).


Diagnostic

Diagnosticul ar trebui stabilit după efectuarea unei biopsii endoscopice, iar rezultatele evaluării histologice ar trebui raportate în conformitate cu criteriile WHO. Carcinoamele cu celule mici ar trebui diferenţiate de carcinoamele epidermoide/adenocarcinoame şi tratate corespunzător.


Stadializare

Procedurile de stadializare ar trebui să includă examinare clinică, hemogramă, teste funcţionale hepatice şi renale, endoscopie (inclusiv evaluarea porţiunii superioare a tractului digestiv şi a tractului respirator, în caz de carcinom epidermoid) şi TC toracică şi abdominală. La candidaţii pentru tratament chirurgical ar trebui efectuată esofagograma şi ecografia endoscopică, cu ajutorul cărora se evaluează stadiul T (şi N) al tumorii şi se obţin informaţiile necesare pentru planificarea intervenţiei chirurgicale [II, B]. Tomografia cu emisie de pozitroni (PET), atunci când este disponibilă, poate fi utilă pentru identificarea metastazelor oculte şi pentru clarificarea diagnosticului în cazul suspiciunilor de recurenţă [II, B].

În cazul adenocarcinoamelor local-avansate (T3/T4) ale joncţiunii eso-gastrice, care infiltrează cardia, efectuarea unei laparotomii ajută la excluderea prezenţei metastazelor peritoneale [II, B].

Pentru a putea alege tratamentul local este important localizarea tumorii să fie clar specificată: esofag cervical, esofag intratoracic, joncţiune eso-gastrică (EGJ) [IV, C].

Stadiul se stabileşte în conformitate cu sistemul TNM-AJCC.
Tratament

Este obligatorie planificarea de la început a tratamentului în cadrul unei echipe interdisciplinare.

Intervenţia chirurgicală este considerată tratament standard numai la pacienţi operabili atent selecţionaţi, cu tumori localizate. Pentru carcinomul epidermoid localizat la nivel intratoracic se recomandă esofagectomia transtoracică cu două câmpuri de rezecţie [III, C]. Pentru tumorile localizate la nivelul esofagului cervical nu există tratament standard. În cazul adenocarcinoamelor, extensia intervenţiei chirurgicale reprezintă încă subiect de dezbatere.

Comparativ cu tratamentul chirurgical singur, adăugarea radioterapiei preoperatorii (cu sau fără radioterapie postoperatorie) nu conduce la creşterea supravieţuirii [I, A]. Ca urmare, această strategie terapeutică nu este recomandată.

Deşi o metaanaliză şi un studiu clinic recent de fază III au indicat faptul că administrarea chimioradioterapiei înainte de operaţie conferă un beneficiu în ceea ce priveşte supravieţuirea, nu este clar care pacienţi (în funcţie de stadiul bolii, localizarea tumorii, tipul histologic al tumorii) beneficiază de această strategie terapeutică [I, B], iar metoda pare a creşte mortalitatea postoperatorie.

Pentru toate tipurile de cancer esofagian există dovezi care indică obţinerea unui beneficiu clinic atunci când pacienţilor li se administrează chimioterapie neoadjuvantă, cele mai bune rezultate obţinându-se în caz de adenocarcinom. Pacienţii cu adenocarcinom al esofagului inferior/EGJ pot fi trataţi cu chimioterapie neoadjuvantă şi adjuvantă [I, B].

Despre eficacitatea chimioradioterapiei adjuvante există date limitate, cu excepţia adenocarcinoamelor esofagului inferior/EGJ tratate prin excizie limitată.
Tratamentul bolii limitate (Tis-T2 N0-1 M0)

În stadiile incipiente de cancer (Tis-T1a N0) tratamentul de elecţie este intervenţia chirurgicală. Rezecţia endoscopică a mucoasei esofagiene este în curs de evaluare.

Tratamentul chirurgical este considerat standard pentru cancerele esofagiene epidermoide localizate (T1-2 N0-1), cu toate că în caz de invazie a limfoganglionilor regionali supravieţuirea pe termen lung nu depăşeşte 25%.

În cazul pacienţilor inoperabili sau care nu doresc operaţia, chimioradioterapia este superioară radioterapiei singure [I, A].

Pentru adenocarcinoamele localizate tratamentul standard este chimioterapia neoadjuvantă.
Tratamentul bolii extinse (T3-T4 N0-1 M0 sau T1-4 N0-1 M1)

În aceste stadii intervenţia chirurgicală singură nu reprezintă tratamentul standard deoarece chiar şi în cazurile M0 rezecţia tumorală completă nu este posibilă în ≈ 30% din tumorile pT3 şi ≈ 50% din tumorile pT4. Mai mult, chiar şi după rezecţie tumorală completă supravieţuirea depăşeşte rareori 20%.


Carcinomul epidermoid

Pacienţii cu boală local-avansată beneficiază de chimioterapie neoadjuvantă şi mai ales de chimioradioterapie neoadjuvantă, studii clinice de fază III arătând că ambele modalităţi terapeutice cresc ratele de rezecţie tumorală completă, ameliorează controlul local al bolii şi astfel cresc supravieţuirea [II, B]. Chimioradioterapia preoperatorie pare însă a creşte mortalitatea postoperatorie. Dată fiind rata înaltă de remisiune completă, chimioradioterapia definitivă cu monitorizare atentă şi intervenţie chirurgicală de salvare în caz de recurenţă poate fi luată în considerare ca tratament definitiv pentru tumorile esofagiene local-avansate (în special pentru cele situate în treimea superioară a esofagului), această abordare fiind susţinută de rezultatele recente ale unui studiu clinic franţuzesc (FFCD 9102) şi ale unui studiu german (Stahl 2005) [I, B].


Adenocarcinomul

În prezent nu este clar dacă asocierea radioterapiei conduce la creşterea supravieţuirii comparativ cu chimioterapia neoadjuvantă singură şi nici cum pot fi identificaţi pacienţii care nu obţin beneficii în urma intervenţiei chirurgicale.

Cu toate acestea, la pacienţii cu astfel de tumori o strategie terapeutică ce poate fi luată în considerare constă în chimioradioterapie (cisplatin/5-FU şi RT 50 Gy) urmată de tratament chirurgical [II, B].

În funcţie de starea clinică, la pacienţii cu cancer esofagian metastatic pot fi luate în considerare diferite opţiuni de tratament paliativ. O variantă preferabilă este brahiterapia în doză unică, deoarece aceasta ameliorează pe termen lung disfagia mai bine şi cu mai puţine complicaţii decât montarea unui stent metalic la nivelul zonei de stenoză [I, B].

Chimioterapia este indicată ca şi tratament paliativ numai la pacienţi selectaţi [III, B].
Evaluarea răspunsului la tratament

Răspunsul se evaluează de obicei prin monitorizarea simptomatologiei, esofagogramă, endoscopie (cu prelevare de biopsii) şi tomografie computerizată.

În centrele cu experienţă obţinerea răspunsului la tratament poate fi prezisă devreme prin utilizarea PET.
Monitorizare

Cu excepţia pacienţilor care ar putea fi candidaţi pentru intervenţie chirurgicală de salvare după efectuarea chimioradioterapiei definitive, nu există dovezi că monitorizarea periodică influenţează prognosticul. În timpul vizitelor de monitorizare ar trebui discutate problemele legate de simptomatologie, nutriţie, sau diferite aspecte psihosociale [IV, D].


Notă

În parantezele pătrate sunt trecute nivelurile de evidenţă [I-V] şi gradele de recomandare [A-D], aşa cum sunt utilizate în cadrul Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO). Recomandările în dreptul cărora nu este trecut un grad de recomandare au fost considerate adecvate pentru practica clinică de către autorii experţi şi membrii consiliului director al ESMO.


Bibliografie

1. Boyle P, Ferlay J. Cancer incidence and mortality in Europe, 2004. Ann Oncol 2005; 16: 481-488.

2. Juweid ME, Cheson BD. Positron-emission tomography and assessment of cancer therapy. N Engl J Med 2006; 354: 496-507.

3. Minsky BD, Pajak TF, Ginsberg RJ et al. INT 0123 (Radiation Therapy Oncology Group 94-05) phase III trial of combined-modality therapy for esophageal cancer: high-dose versus standard-dose radiation therapy. J Clin Oncol 2002; 20: 1167-1174.

4. Fiorca F, Di Bona D, Schepis F et al. Preoperative chemoradiotherapy for oesophageal cancer: a systematic review and meta-analysis. Gut 2004; 53: 925-930.

5. Cunningham D, Allum WH, Stenning SP et al. Perioperative chemotherapy versus surgery alone for resectable gastroesophageal cancer. N Engl J Med 2006; 355: 11-20.

6. Stahl M, Stuschke M, Lehmann N et al. Chemoradiation with and without surgery in patients with locally advanced squamous cell carcinoma of the esophagus. J Clin Oncol 2005; 23: 2310-2317.

7. Sumpter K, Harper-Wynne C, Cunningham D et al. Report of two protocol planned interim analyses in a randomised multicentre phase III study comparing capecitabine with fluorouracil and oxaliplatin with cisplatin in patients with advanced oesophagogastric cancer receiving ECF. Br J Cancer 2005; 92: 1976-1983.

8. Gebski V, Burmeister B, Smithers BM et al. Survival benefits from neoadjuvant chemoradiotherapy or chemotherapy in esophageal carcinoma: a meta-analysis. Lancet Oncol 2007; 8: 226-234.

9. Bedenne L, Michel P, Bouche O et al. Randomized phase III trial in locally advanced esophageal cancer: radiochemotherapy followed by surgery versus radiochemotherapy alone (FFCD 9102). Proc Am Soc Clin Oncol 2002; 21: 130a (Abstr 519).


Cancerul gastric

Recomandările ESMO pentru diagnosticare, tratament şi monitorizare


C. Jackson*1), D. Cunningham*1) & J. Oliveira*2)

Din partea Grupului de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice

__________

*1) Gastrointestinal Unit, Royal Marsden Hospital, Sutton, UK;

*2) Service of Medical Oncology, Portuguese Institute of Oncology, Lisbon, Portugal

*) Corespondenţa se trimite la: ESMO Guidelines Working Group, ESMO Head Office, Via L. Taddei 4, CH-6962 Viganello-Lugano, Switzerland;

E-mail: clinicalrecommendations@esmo.org
Aprobat de Grupul de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice: August 2003, ultima actualizare Noiembrie 2008.

Această publicaţie înlocuieşte versiunea publicată anterior-Ann Oncol 2008; 19 (Suppl 2): ii23-ii24.


Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv34-iv36, 2009 doi:10.1093/annonc/mdp122
Incidenţă

Deşi incidenţa cancerului gastric este în scădere, în anul 2006 în Europa s-au înregistrat totuşi 159.900 cazuri noi şi ≈ 118.200 decese cauzate de cancerul gastric, care ocupă astfel locul 5 ca incidenţă şi locul patru ca şi cauză de mortalitate prin cancer. Incidenţa maximă este în a şaptea decadă de viaţă, iar raportul bărbaţi: femei depăşeşte 1,5. Distribuţia cazurilor prezintă o puternică variaţie geografică. Factorii de risc sunt genul masculin, fumatul, infecţia cu Helicobacter pylori şi factori genetici precum cancerul colorectal ereditar non-polipozic, polipoza adenomatoasă familială, cancerul gastric ereditar difuz şi sindromul Peutz-Jeghers.


Diagnostic

Stabilirea diagnosticului se trebui să se realizeze prin prelevarea endoscopică sau chirurgicală de biopsii, care să fie examinate de un medic patolog cu experienţă, iar rezultatele examinării ar trebui raportate în conformitate cu criteriile WHO [IV, C].


Stadializare

Pentru stadializare este necesar a se efectua examinare fizică, hemoleucogramă, teste funcţionale hepatice şi renale, endoscopie digestivă superioară, TC abdominală şi pelviană şi radiografie/TC toracică. Ecografia endoscopică este utilă pentru determinarea extensiei proximale şi distale a tumorii, precum şi pentru stadializarea T exactă, dar utilitatea acestei metode este relativ redusă în cazul tumorilor antrale [III, B]. La toţi pacienţii la care tumora primară este rezecabilă ar trebui efectuată o evaluare laparoscopică a cavităţii abdominale (cu sau fără lavaj peritoneal), pentru a exclude boala metastatică [III, B]. Evaluarea PET/TC, dacă este disponibilă, conduce uneori la creşterea stadiului bolii, dar aceasta poate fi negativă (în special la pacienţii cu tumori mucinoase) [III, B].

Stadiul trebuie raportat în conformitate cu sistemul AJCC-TNM din 2002 [IV, C].
Strategie terapeutică

Este obligatorie planificarea tratamentului în cadrul unei echipe multidisciplinare alcătuite din specialişti în chirurgie, oncologie medicală, radioterapie, gastroenterologie, imagistică medicală şi patologie [IV, C].

Singura modalitate terapeutică cu potenţial curativ este rezecţia chirurgicală, aceasta fiind recomandată pentru stadiile I-IV M0. Există controverse referitoare la extensia optimă a limfadenectomiei regionale. Mai multe studii clinice au arătat că limfadenectomia extinsă (D2-3) nu este superioară limfadenectomiei limitate (D1), de obicei din cauza morbidităţii crescute asociate cu efectuarea splenectomiei şi pancreatectomiei distale. Se recomandă practicarea unei limfadenectomii D2, fără splenectomie şi pancreatectomie distală [II, B]. Chiar dacă nu se practică limfadenectomie D2, ar trebui extirpaţi minim 14 şi optim ≥ 25 limfoganglioni [III, B].
Tratamentul bolii localizate

Un studiu clinic randomizat (UK MRC) că administrarea preoperatorie şi postoperatorie a câte trei cicluri tip epirubicină 50 mg/m², cisplatin 60 mg/m² şi 5-fluorouracil (5-FU) perfuzie continuă 200 mg/m²/zi (schema ECF) conduce la creşterea semnificativă a supravieţuirii la 5 ani de la 23% (numai cu tratament chirurgical) la 36,3%. Principalele reacţii toxice non-hematologice au fost alopecia, senzaţia de greaţă şi voma. Aceste rezultate sunt susţinute şi de rezultatele unui studiu FFCD, publicat ca abstract [Ib, A]. Ca urmare, chimioterapia perioperatorie a fost adoptată ca tratament standard în cea mai mare parte din UK şi în multe ţări din Europa. Deoarece în formele avansate de boală capecitabina nu este inferioară faţă de 5-FU şi această substituţie elimină necesitatea perfuziei continue, multe centre utilizează schema epirubicină-cisplatin-capecitabină (ECX) [IV, C].

Un studiul clinic randomizat condus de North American Intergroup a demonstrat că administrarea a cinci cicluri de chimioterapie adjuvantă tip 5-FU/leucovorin (LV) înainte, în timpul şi după radioterapie (45 Gy în 25 fracţii, timp de 5 săptămâni) a condus la o creştere cu ≈ 15% a supravieţuirii la 5 ani. Deşi acest tratament este considerat standard în S.U.A., nu a fost larg acceptat în Europa din cauza problemelor legate de toxicitatea asociată cu chimioradioterapia abdominală şi cu tipul intervenţiei chirurgicale utilizate. În 54% din cazuri limfadenectomia a fost mai limitată decât D1, dar nu a fost identificată nici o asociere semnificativă între extensia limfadenectomiei şi supravieţuire [Ib, A].

Metaanalizele au arătat că administrarea chimioterapiei adjuvante conduce la o creştere uşoară a supravieţuirii [Ia, A]. În cadrul unui studiu clinic japonez în care au fost înrolaţi 1059 pacienţi cu cancer gastric stadiul II/III (clasificarea japoneză) complet rezecat şi la care s-a practicat limfadenectomie D2 sau mai extinsă, participanţii au fost randomizaţi pentru a fi ţinuţi sub observaţie sau a primi timp de 12 luni tratament oral cu S-1 (o fluoropirimidină). Din cauza reacţiilor adverse, 27% din pacienţi nu au finalizat cele 12 luni de tratament. Supravieţuirea la trei ani a fost 70,1% la pacienţii trataţi numai chirurgical şi 81,1% la cei care au primit tratament adjuvant. Se pare că tratamentul adjuvant previne în principal recurenţele la nivelul limfoganglionilor şi peritoneului [Ib, A]. Pentru a putea fi generalizate, aceste rezultate trebuie confirmate şi la populaţia caucaziană.

La pacienţii cu tumoră incomplet rezecată caracterul tratamentului rămâne paliativ.
Tratamentul bolii metastatice

Pacienţii cu boală stadiul IV ar trebui luaţi în considerare pentru chimioterapie paliativă. În general se utilizează asocieri medicamentoase care includ un derivat de platină şi o fluoropirimidină [Ia, A]. Există controverse în legătură cu necesitatea utilizării unui regim cu trei medicamente. O metaanaliză a arătat însă o creştere semnificativă a beneficiului terapeutic în urma adăugării unei antracicline la dubletul derivat de platină - fluoropirimidină [Ia, A], iar ECF este unul din cele mai active şi mai bine tolerate regimuri terapeutice. Docetaxelul creşte activitatea dubletului 5-FU/cisplatin, dar totodată creşte şi toxicitatea. Irinotecanul în asociere cu combinaţia 5-FU/LV are eficacitate similară cu regimul 5-FU/cisplatin, astfel încât poate fi luat în considerare la anumiţi pacienţi [Ib, A].

Substituirea 5-FU (F) cu capecitabină (X) şi a cisplatinului (C) cu oxaliplatin (O) în cadrul regimului ECF a fost evaluată într-un studiu clinic recent condus de UK NCRI. Acest studiu de tip 2x2 a evaluat non-inferioritatea regimurilor ECX, EOF şi EOX faţă de ECF. Eficacitatea şi toxicitatea au fost comparabile pentru cele patru braţe, iar obiectivul primar de non-inferioritate a fost atins. Regimul EOX a condus la supravieţuire mai mare comparativ cu regimul de referinţă ECF (11,2 vs 9,9 luni, HR 0,80, interval de încredere 95% 0,66-0,97, p = 0,02), iar înlocuirea cisplatinului cu oxaliplatin a scăzut semnificativ incidenţa episoadelor tromboembolice de la 15,1% pentru ECX/ECF la 7,6% pentru EOX/EOF (p = 0,0003). Rezultatele acestui studiu au condus la adoptarea EOX ca regim terapeutic preferat în multe din centrele care utilizau regimul ECF, datorită faptului că această asociere are eficacitate superioară, reduce riscul de trombembolism şi se administrează relativ uşor, fără a necesita perfuzie continuă [IIb]. O altă alternativă terapeutică este regimul ECX. Alte studii au arătat că inclusiv în cadrul dubletelor oxaliplatinul poate înlocui cisplatinul [Ia] şi capecitabina poate substitui 5-FU [Ia] cu păstrarea eficacităţii şi reducerea uşoară a toxicităţii. Mai mult, o metaanaliză recentă a arătat că folosirea capecitabinei în loc de perfuzia continuă cu 5-FU în cadrul dubletelor sau tripletelor terapeutice conduce la o supravieţuire globală mai mare [Ia, A].

Utilizarea cetuximabului, panitumumabului, bevacizumabului şi trastuzumabului în asociere cu chimioterapia este evaluată în cadrul mai multor studii clinice, în prezent având numai caracter experimental.

Pentru linia a doua de chimioterapie nu există un regim standard, astfel încât ar trebui luată în considerare includerea pacienţilor într-un studiu clinic. Studii de fază II au arătat că se poate obţine răspuns dacă se utilizează regimuri care includ taxani şi irinotecan, rezultatele fiind încurajatoare, dar deocamdată nu există date obţinute din studii clinice de fază III [IIb, B].

La pacienţii cu recidivă tumorală apărută la > 3 luni de la finalizarea chimioterapiei de primă linie ar trebui luată în considerare posibilitatea de readministrare a regimului utilizat iniţial [IV, C].


Monitorizare

Nu există dovezi care să arate că monitorizarea intensivă conduce la ameliorarea prognosticului. În majoritatea cazurilor se recomandă ca evaluarea să se realizeze în caz de simptomatologie sugestivă [III, B].

În aceste situaţii ar trebui să se efectueze anamneză, examinare fizică şi analize sanguine. Evaluările imagistice sunt indicate în cazul pacienţilor candidaţi pentru chimioterapie/radioterapie paliativă [IV, C].



Yüklə 1,65 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   28




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə