Hristos, prietenul clipelor de grea încercare



Yüklə 195,54 Kb.
səhifə2/4
tarix02.11.2017
ölçüsü195,54 Kb.
#27115
1   2   3   4
Noi în general suntem amabili şi binevoitori cu străinii, în timp ce cu cei apropiaţi din familia noastră suntem duri şi lipsiţi de maniere, egoişti şi tirani. Vrem să fim menajaţi şi să nu ni se atragă atenţia asupra nici unui defect. Dacă însă aţi încerca, de dimineaţa până seara, o gimnastică a iubirii şi a voinţei, a tactului şi a inteligenţei, aţi deveni cu timpul o forţă căreia nimeni nu-i va mai putea rezista. De unde să câştigaţi puterea şi rezistenţa? Mândria este cea care vă opreşte să o faceţi numai din iubire. În fond, acesta este singurul secret de a reuşi, iubirea; o singură formulă de izbândă, iubirea; o singură pârghie a vieţii, iubirea. Faceţi toate lucrurile din iubire şi toate vi se vor părea uşoare. Trataţi toţi oamenii cu dragoste şi toţi vă vor deveni prieteni.
Abordaţi toate evenimentele cu iubire. Deschideţi ochii plini de dragoste asupra universului şi universul va privi cu aceiaşi ochi. Mergeţi deci către Prietenul Dumnezeiesc, care nu este altceva decât Iubirea Universală în adâncul inimii voastre. Identificaţi-vă cu această iubire! Faceţi din respiraţia voastră zilnică şi atitudinea fiinţelor şi lucrurilor din jurul vostru se va schimba radical.
Când vă aflaţi pradă unei adversităţi, nu acuzaţi nici destinul, nici providenţa, ci cercetaţi unde anume aţi greşit. Atâta timp cât nu veţi renunţa la greşelile voastre, viaţa vi se va părea greu de suportat şi adversarii de neînvins.
Atunci când sunteţi enervaţi-probă a slăbiciunii voastre-când un gest, un zgomot, un obstacol oarecare vă calcă pe nervi, respiraţi adânc şi foarte încet, apoi relaxaţi-vă muşchii, fără să vorbiţi. Puneţi o barieră între voi şi obstacol, forţaţi-vă să nu mai pricepeţi nimic, fixaţi-vă atenţia în altă parte, şi cea mai sigură liniştire este...crucea lui Hristos. Retrăiţi mental toată agonia Lui, şi enervarea voastră va pieri.
Convieţuirea oamenilor ar fi mult mai simplă şi mai armonioasă dacă mândria ar fi lăsată la o parte, dacă fiecare s-ar sili în interesul celorlalţi, precum furnicile. Oamenii însă, în tot ceea ce fac, vor să-şi manifeste superioritatea; aceasta este singura lor grijă în toate acţiunile întreprinse. Dar, în fond, dacă ei s-ar gândi care este avantajul pe care realmente îl dobândesc din această atitudine, ar constata că pentru o satisfacţie de o clipă a mândriei şi a vanităţii îşi provoacă mii de răni secrete. Cel care are o mândrie exagerată, acută, este veşnic ca un jupuit de viu, într-o veşnică dispută cu oricine, nemulţumit de orice, iar inima lui este o rană permanentă.

6. Defectele altora nu sunt decât reflectarea propriilor noastre defecte


Mândria este un microb periculos şi extrem de contagios. Pentru a scăpa de el este nevoie de o practică şi o perseverenţă îndelungată. A pune frână în fiecare zi oricărei nerăbdări, enervări, nelinişti, a substitui amorul spiritual amorului propriu, aceasta este metoda sigură de vindecare şi distrugere a acestui microb. Aşteptarea, răbdarea, reprezintă piatra de încercare a sufletelor mari, în lupta lor cu mândria.


În loc de a reprezenta un motiv de enervare, aşteptare să devină o gimnastică spirituală. O aşteptare febrilă este destructivă, în timp ce una caldă şi încrezătoare este constructivă. A aştepta este egal cu a spera, deci o aşteptare este un act de credinţă. Nu există moment mai indicat şi mai prielnic de a face loc în inima şi mintea noastră lui Dumnezeu, decât clipele în care suntem nevoiţi să aşteptăm. În timpul preocupărilor noastre nu ne putem concentra asupra lui Dumnezeu. Când aşteptăm însă, nici un alt raţionament nu ne împacă cu aşteptarea noastră, numai Dumnezeu singur ne linişteşte.
Oricare ar fi tipul de aşteptare pe care îl suportăm, trebuie să ne convingem pe deplin şi să avem certitudinea că ceea ce urmează să se întâmple nu se va întâmpla decât la ceasul cuvenit şi că orice s-ar întâmpla nu poate fi decât spre binele nostru, chiar dacă aparent se prezintă sub o formă neplăcută. Toate evenimentele sunt pregătite de Dumnezeu spre binele nostru spiritual, spre progresul şi desăvârşirea noastră. Mai ales durerile şi suferinţele noastre nu fac decât să cureţe inima de egoism şi de ambiţii.
În loc de a constitui timp pierdut, clipele de aşteptare pot deveni cele mai însemnate clipe, pline de bogăţie spirituală. Omul poate să extragă din tot ceea ce-l înconjoară utilul şi vătămătorul, binele şi răul, adevărul şi falsitatea, după inima lui. Atitudinea exterioară a omului îi afectează sufletul, iar ceea ce afectează sufletul afectează şi materia. Acestea se influenţează reciproc în ce priveşte stările omului, trupeşti sau sufleteşti. Dacă ambele merg în acelaşi sens, puterea omului este mare. Fiecare om îşi are greutăţile lui personale. Crucea lăsată de Dumnezeu este potrivită pentru puterile fiecăruia. Cele mai grele sunt cele secrete. Ceea ce ni se pare că este o sarcina grea pentru noi este tocmai ceea ce ne ajută sufletul şi ne obligă la efort, ne face să înţelegem rolul nostru, ne sunt necesare.
Magia vie a dragostei este puterea miraculoasă ce schimbă calculele complicate în soluţii simple, care luminează lucrurile obscure şi face ca totul să devină clar şi uşor de împlinit. “Luaţi jugul Meu, el este uşor!” Binecuvântaţi controversele cu ceilalţi, ocazii care vă permit să vă exersaţi toleranţa. Cei care vă contrazic sunt adversarii amorului vostru propriu, deci auxiliarii şi ajutătorii dragostei dumnezeieşti. Ei vă aduc un mare serviciu, deşi îşi fac lor înşişi un mare rău, căci îşi cultivă amorul lor propriu. Din contraziceri iese întotdeauna ceva bun de învăţat. Profitaţi de cei care vă contrazic pentru a vă transforma ideile învechite. Defectele constituie un element de perfecţiune şi de progres, un motiv de luptă permanentă, o ocazie de a ne perfecţiona continuu.
Defectele altora nu sunt decât reflectarea propriilor noastre defecte. Tot ce vedem rău la alţii nu este decât imaginea noastră proprie. Ar ajunge să eliminăm greşelile noastre pentru a nu mai vedea greşelile celorlalţi. În aceasta constă secretul relaţiilor cu semenii noştri.
Cu cât un om are mai multe neputinţe, cu atât el găseşte mai multe la ceilalţi şi îi judecă continuu. Cel ce şi le înfrânează pe-ale sale, nu le mai vede pe-ale celorlalţi.
Refugiaţi-vă din ce în ce mai mult în templul sufletului vostru şi veţi ieşi din lumea neputinţelor! De câte ori vă înălţaţi sufletul spre Hristos, acesta se purifică de patimi. Dacă vă schimbaţi radical atitudinea interioară, modul vostru de gândire, suprimaţi în acelaşi timp orice cauză a conflictului cu aproapele. Este de-ajuns ca unul din parteneri să cedeze pentru ca orice discordie să înceteze. Adaptaţi-vă deci oricui, pentru a nu vă certa cu nimeni! Nu trăiţi în dezordine şi în plictis! Munca ordonată şi constructivă este cea a gândurilor bune, pline de încredere în unicul apărător. Dezbinarea cu o singură creatură a lui Dumnezeu constituie un obstacol în calea unirii cu Dumnezeu.
Scopul omenirii este unitatea în desăvârşire. Niciodată nu trebuie să atentăm la unitatea colectivă, stârnind vreun conflict cu fraţii noştri. Orice dezbinare opreşte elanul spre desăvârşire. În viaţa materială, ca şi în cea spirituală, unirea este totul. Atracţia, gravitatea sunt legi ale unirii şi conduc la armonia sferelor. Existenţa noastră întreagă este o datorie morală cu care, recunoscând-o, ne îmbogăţim.
Eşecurile sunt o binecuvântare pentru noi. Viaţa este făcută din acţiune şi reacţiune, acestea completându-se una pe alta şi neputând exista separat, una fără alta. Pozitivul şi negativul formează ritmul mişcării şi al energiei vieţii. Aşadar eşecul nu trebuie deplâns, ci considerat ca inevitabil şi necesar. Datoria noastră este să fructificăm şi eşecul şi succesul. Însă succesul nu-l putem fructifica atât de bine ca eşecul. Succesul este o forţă gata oricând să facă să izbucnească mândria noastră, în timp ce eşecul constituie întotdeauna o învăţătură de minte. Analizaţi-vă deci eşecurile! Adresaţi-vă Marelui Contabil, chemaţi-L cu voce tare, cu toată conştiinţa!
Cei îmbunătăţiţi îşi consideră eşecurile materiale ca pe nişte succese spirituale, iar succesele materiale ca pe nişte eşecuri spirituale. Aceştia au dobândit adevărata inteligenţă. Noi ne provocăm singuri încurcăturile, pentru că trăim fără a-L lua în calcul pe Dumnezeu. Acolo unde ea funcţionează se restabileşte echilibrul.
Alături de Prietenul Dumnezeiesc nu este cu putinţa să ne mai fie frică, şi cel ce nu mai are frica, nu mai are obstacole. Lucrurile care pentru un om obişnuit constituie obstacole, pentru un om îmbunătăţit nu reprezintă altceva decât trepte spre cer.
Tot ceea ce există în natura materială, a fost creat pentru un anumit echilibru. Nu abuzaţi de nimic, triaţi totul! Analizaţi tot ceea ce faceţi! Echilibrul nu se va distruge şi pacea va domni în voi. Excesele de orice fel strică echilibrul. Nu evenimentele şi constrângerile din afară ne oprimă, ci propriile noastre obiceiuri. Chiar şi obiceiurile bune sfârşesc prin a fi nocive atunci când ajung să stopeze iniţiativa şi facultatea de a decide.

7. Cel nemulţumit cu ceea ce are este sclavul vieţii materiale


În orice clipă trebuie să fim stăpâni pe obiceiurile noastre, gata de a le schimba, dacă alte gânduri noi şi nobile ne îndeamnă. Omul nu este o maşină care se reglează odată pentru totdeauna, ci un organism viu, care se adaptează evenimentelor. Faţă de obiceiurile rele trebuie să fim stăpâni pe noi înşine.


Accidentele nu sunt decât efectele unor stări de lucru defectuoase. Este foarte posibil să le evităm, modificând atitudinea noastră interioară. Nu este Dumnezeu Cel care se răzbună pe noi, ci noi înşine facem aceasta. Există un fel de a coopera cu legile naturale. În prima clipă a accidentului, să ne întrebăm întotdeauna: ce am făcut rău şi incorect?
Cel nemulţumit cu ceea ce are, care veşnic doreşte altceva, este sclavul vieţii materiale. Cel care se mulţumeşte însă cu puţin, cu ceea ce are, rămâne stăpân pe existenţa lui, căci este stăpân pe trupul lui. În fond, nevoia cea mai mare a oamenilor este nesaţul după surplus. Îndată ce renunţăm la artificii, totul devine îndestulător, căci nevoia este mai mult o chestiune de imaginaţie decât de realitate. Nevoia este incompatibilă cu credinţa. Cel ce crede cu adevărat niciodată nu-şi face griji pentru nevoile lui viitoare. El Ştie că Dumnezeu se îngrijeşte de soarta lui dacă, la rându-i, munceşte cinstit şi trăieşte după voia şi legile lui Dumnezeu. “Nu vă îngrijiţi de ceea ce veţi bea, veţi mânca, vă veţi îmbrăca! Căutaţi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă!” Să căutăm împărăţia pentru ca să ni se dea belşugul vieţii ar fi un egoism şi un calcul interesat, iar credinţa ar fi o ipocrizie.
Nu vă îngrijiţi de ceea ce va fi mâine! Inevitabil trebuie să căutăm împărăţia lui Dumnezeu, să o zidim în inima noastră, si atunci sigur va veni belşugul peste noi, în sensul că vom fi mulţumiţi cu ceea ce avem.
Dumnezeu este Acela care stabileşte mersul evenimentelor, al fenomenelor naturii, al marilor cataclisme naturale şi al tuturor calamităţilor.
În aceste clipe grele, sprijinul şi nădejdea noastră vor fi numai la Hristos, credinciosul nostru Prieten. Dacă avem obiceiul să ne ghemuim la pieptul Lui in clipele de mari încercări, ne vom simţi apăraţi de El. Ajutorul Lui va consta în curajul pe care-l vom avea de a privi in faţă, fără frică, orice pericol. De ce să căutăm salvarea acolo unde ea nu mai poate fi? De ce să neglijăm adevărata salvare a sufletului nostru?
“Rugaţi-vă neîncetat”! Planurile lui Dumnezeu sunt ascunse şi tot răul aparent este spre curăţirea şi desăvârşirea minţilor omeneşti. Nenorocirile se află în noi înşine, nu în afara noastră.
Vă plângeţi de o fire şi de un caracter sensibil, de un temperament pesimist, pe care natural le aveţi. Mai bine spuneţi că vă complaceţi în acest fel de a fi şi acuzaţi natura. Orice temperament se poate schimba prin voinţă, prin luptă, prin muncă zilnică. Nu mai persistaţi deci în atitudinea voastră destructivă, în a vă menţine caracterul vostru mohorât, care va face să nu înceteze nenorocirile.
Când sunteţi lovit în demnitate, în afecţiune şi în sănătatea voastră, plecaţi-vă în faţa lui Dumnezeu şi strigaţi către El: “Tată iubit, care m-ai creat şi nu doreşti pieirea mea, a lucrării mâinilor Tale; întoarce-mi ochii şi mintea de la durerea mea! Acoperă-mi privirea, ridică-mă, încălzeşte-mă, împrăştie-mi suferinţa din inimă!”

8. Nici Dumnezeu Însuşi nu vă judecă, ci faptele voastre vă judecă


Trebuie să iertăm calomnia. Toţi sunt mai mult sau mai puţin purtători de calomnii, difuzori de ştiri necontrolate, purtători ai bârfelor, ai zvonurilor rele. Cel ce pleacă urechea şi primeşte acuzaţiile ce se aduc aproapelui său, este el însuşi un calomniator. Trebuie întotdeauna să contrazicem calomniile. Tăcerea şi indiferenţa reprezintă complicitate la calomnie. Calomnia este o încercare şi nobleţea omului se vădeşte în felul în care primeşte calomnia. Iisus Însuşi a fost calomniat. Printr-o viaţă curată însă, alungăm calomnia. Răutatea oamenilor o privim numai dintr-o latură, totdeauna considerându-ne pe noi victime. În realitate, răutatea altora nu este decât reflectarea propriei noastre răutăţi. Atitudinea celor răutăcioşi ne serveşte drept oglindă. Puneţi-vă întotdeauna în locul celor aşa-zişi răi şi încercaţi să raţionaţi în felul lor. Dragostea celorlalţi vizavi de voi este şi ea tot oglinda dragostei voastre.


Începeţi prin a suprima răutatea voastră personală, egoismul vostru, şi ele vor dispărea din restul universului.
Care este acela care n-a judecat niciodată pe nimeni’?
Vă supără când despre voi se spune tot ceea ce spuneţi voi despre alţii. Nu vreţi să fiţi judecaţi, dar voi de ce judecaţi pe alţii? Şi ce vă pasă, în fond, de judecata oamenilor? Nici Dumnezeu Însuşi nu vă judecă, ci faptele voastre vă judecă. Vă irită judecata altora’? Este returul pe care îl încasaţi la judecăţile voastre asupra altora. “Vorbirea voastră să fie da, da şi nu, nu! Restul vine de la cel rău”.
Minciuna nu există decât în imaginaţia voastră. Totul depinde de interpretarea pe care o daţi voi universului, de traducerea pe care o faceţi în conştiinţa voastră şi în limbajul vostru omenesc.
De câte ori sunteţi tulburaţi, neliniştiţi şi nenorociţi, înfricoşaţi şi descurajaţi, vă aflaţi pe terenul minciunii, iar de câte ori sunteţi calmi, liniştiţi, încrezători, atunci sunteţi pe terenul adevărului. Chemaţi Prietenul, acest ocean dumnezeiesc! Nu există pe lume decât un singur dispreţ pe care trebuie să-l aveţi: acela pentru voi înşivă. Cât priveşte dispreţul ce vine de la alţii, să zâmbiţi şi să uitaţi, şi în nici un caz să nu replicaţi.
A dispreţui pe cineva, oricare ar fi gradul de evoluţie al unei fiinţe, înseamnă a-L dispreţui pe Însuşi Creatorul, autorul acestei fiinţe.
Visele urâte sunt o reflectare a conştiinţei. Când sufletul se retrage din corp, viaţa lui spirituală devine intensă, el simte cu o forţă accentuată binele şi răul. În aceasta constă cu adevărat fericirea celor aleşi şi condamnarea celor răi, căci sentimentele dobândesc în afara materiei o amploare neobişnuită, care încântă sufletul până la extaz sau îl cufundă în oroare.
Acolo unde este Dumnezeu nu există coşmaruri, nu există false viziuni, ci adevărata pace!
Blestemul decurge din păcate. Acestea sunt responsabile de dezordinile morale ale vieţii. Ideea de blestem, ca şi cea de răzbunare, sunt nedemne de Dumnezeu. Numai omul este capabil de aşa ceva. Rolul lui Dumnezeu nu este acela de răzbunător redutabil, ci de a fi un conducător al unei creaţii imperfecte, corupte, spre perfecţiunea veşnică, printr-un permanent progres. Tot ce contrariază această evoluţie, acest torent spre desăvârşire este zdrobit în cale, tocmai pentru încercarea lui de a se opune. Nimeni nu este blestemat decât de el însuşi şi fiecare adună ceea ce a semănat. Fiecare acţiune a noastră provoacă automat o consecinţă, un efect, o reacţie. Tot ce vă atinge vine tot de la voi. Voi sunteţi şi emiţătorii şi receptorii propriilor voastre unde. Dăruiţi iubire, primiţi iubire-şi invers. Sunteţi răspunzători de tot ce vi se întâmplă. Fericirea sau nenorocirea ni le pricinuim singuri. Desigur, este mai comod să acuzăm pe alţii de răutate şi pe Dumnezeu de nedreptate. Dacă am considera altfel lucrurile, ne-am da seama că ceea ce am socotit drept o pedeapsă sau o răzbunare a lui Dumnezeu nu este de fapt decât un avertisment.

9. Adevăratul om din noi nu este nici cel al acţiunii noastre, nici cel al vorbelor, ci cel al gândurilor noastre


Abuzul de orice fel este dăunător omului. Nici chiar dorinţele sexuale nu sunt condamnabile în sine, căci ele au un impuls natural al organismului, lăsat de Dumnezeu. Dar ele trebuie controlate, dirijate, îndreptate spre ţeluri mai nobile, şi toată energia disponibilă trebuie folosită într-o muncă constructivă, transformând impulsul sexual în artă, în creaţie, chiar în eroism. Cine caută să suprime cu forţa aceste porniri nu face decât să comprime un exploziv puternic, care oricând se poate declanşa în mod periculos. Iar cine crede că rezolvarea constă în satisfacerea până la saturaţie a acestor instincte, nu reuşeşte decât să-şi moleşească voinţa şi să-şi pângărească sufletul.


Prietenul Dumnezeiesc cunoaşte nevoile şi slăbiciunile noastre. El ne împrumută imensa Lui virtute, cunoştinţa Lui exactă, înţelegerea Lui totală. El este un fel de rău tainic, în care sufletul omului se scufundă şi se reîmprospătează. Nu vă mai luptaţi singuri cu voi înşivă deci, ci fiţi alături de Puritatea Însăşi.
Nu vă speriaţi de fantomele imaginaţiei voastre, nu alungaţi cu forţa gândurile obsedante, pentru că nu vor pieri, ci chemaţi-L pe Dumnezeu chiar fără să vă concentraţi prea tare. Chemaţi-L însă mereu, ca un leitmotiv, mecanic-Dumnezeule, Hristoase Dumnezeule, Hristoase Dumnezeule-până ce obsesia va dispărea.
Stăpânul vine totdeauna la apelul vostru disperat. El umple încet mintea voastră şi nici o obsesie nu mai rezistă. Adevăratul om din noi nu este nici cel al acţiunii noastre, nici cel al vorbelor, ci cel al gândurilor noastre. Omul este ceea ce gândeşte, nu ceea ce arată. Gândirea este un dar dumnezeiesc. Este puterea universului. Omul creat “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” este dăruit cu darul gândirii, ca şi Dumnezeu. El gândeşte asemenea lui Dumnezeu, cunoaşte binele şi răul. Dintre toate creaturile, doar omul a fost înzestrat cu cea mai minunată zestre, iar noi o neglijăm, o risipim, o folosim la întâmplare, ba chiar o lăsăm într-un colţ, neutilizată. Orice energie poate fi folosită, fie pentru a construi, fie pentru a distruge. Forţa gândirii poate fi pusă în slujba virtuţii sau a viciului, a răului sau a binelui. Puterea gândirii este superioară oricărei puteri naturale, căci ea este cauza celorlalte. Tot ceea ce există în universul vizibil este născut prin miracolul gândirii, care a conceput totul în universul invizibil mai întâi. Ideea este tatăl şi mama oricărei apariţii, oricărei forme. Ideile nu ne aparţin decât un moment, apoi ele sunt împrăştiate în lume. Bune sau rele, avem puterea să le acceptăm sau nu. Dacă le-am aprobat, ele ne devin legitime şi cresc nemăsurat de mult, după ardoarea noastră. Fug în afara noastră, iradiază din noi cu o viteză de milioane de ori mai mare decât viteza luminii. Aceste idei migrează, dar nu cum dorim noi, ci în toate direcţiile, ca nişte săgeţi ce pătrund în alte creiere omeneşti, şi acolo se amplifică şi mai mult, fie în bine fie în rău. Responsabilitatea pentru ideile care pornesc de la noi este enormă. Culpabilitatea noastră este limitată în domeniul cuvintelor, dar este nesfârşită în domeniul gândirii; acolo este universală şi continuă. Când o idee rea vă vine în gând, îndepărtaţi-o fără duritate, încet, înlocuind-o cu o alta mai bună, şi concentraţi-vă asupra acesteia. Nimeni nu scapă de gânduri rele, apăsătoare, ruşinoase, care dau târcoale minţii omeneşti neîncetat. Acesta este războiul nevăzut. Nu suntem vinovaţi de ideile urâte care ne vin, dar ne facem vinovaţi pentru acceptarea şi rumegarea lor.
Hristos ne spune că omul păcătuieşte cu gândul; poftim la ceea ce nu este al nostru şi păcatul este ca şi făptuit. Ideile urâte nu staţionează decât în inima celui gol de iubirea dumnezeiască. Acolo unde este vid, gândurile negre se instalează; acolo unde este plin de iubire şi lumină, gândurile urâte nu mai au loc. Nu faceţi din creierul vostru un azil al gândurilor urâte care trec prin el.
Trupul omenesc este necesar sufletului. Nu trebuie să-l lăsăm să decadă, să se ofilească. Laşitatea morală, scepticismul degradează trupul, şi suntem responsabili de această decădere. Ceea ce ne lipseşte este interesul în acţiune, energia şi ardoarea de a trăi.
Să ne imaginam că viaţa nu se va sfârşi niciodată, că nu vom muri niciodată. Trupul nostru este ca o haină care, pentru copilul care creşte, se lărgeşte pe măsura lui, devine perfectă pe adulţi şi se uzează pe cel bătrân. Or, în clipa în care o haină s-a uzat, ea ne face mult mai multe servicii-nu ne mai jenează, nu ne mai temem că o murdărim sau că rupem şi orice muncă grea o putem face cu ea, cu multă uşurinţă.
Există o artă a vieţii, pe care de obicei nu ne-o însuşim decât în clipa în care trebuie să părăsim viaţa. Însă cei care ştiu să o practice încă din tinereţea lor, extrag din ea efecte miraculoase. Nimic nu-l mai tulbură pe omul înţelept în înserarea vieţii sale. El părăseşte vechea lui haină uzată fără nici un regret, deoarece i-a adus multe servicii, şi adoarme fericit în noaptea pământească, pentru a se trezi în aurora dumnezeiască, unde nu mai este acoperit decât de duh.
Ceea ce noi numim degradare fizică este tocmai pregătirea unei noi vieţi. În clipa în care ni se pare că vom pierde totul, de fapt suntem pe cale de a cuceri totul. Când ni se pare că vom uita totul, suntem aproape de cunoaşterea totală, de aflarea adevărului unic.

l0. Prin durere să legăm sufletele noastre şi trupurile de Hristos Cel răstignit


Voi, care vă necăjiţi pentru micile voastre defecte fizice, de ce nu căutaţi în voi şi darurile lui Dumnezeu? Căci El a compensat totul. Acolo unde a dăruit lipsuri trupeşti, a dăruit în schimb daruri duhovniceşti, şi invers. Voi suferiţi pentru că trăiţi o viaţă pur materială, superficială, în neglijenţa voastră profundă, care totuşi vibrează în voi. Tot ceea ce vedem cu ochii şi simţim cu simţurile este iluzoriu şi lipsit de realitate, în întregime pieritor. Viaţa adevărată este cea spirituală, ea este nemuritoare. Nu întotdeauna se poate reface o frumuseţe fizică, dar oricând se poate reface o frumuseţe spirituală-singura pe care timpul nu poate s-o îmbătrânească şi s-o uzeze, singura adevărată. Toate infirmităţile nu sunt decât în aparenţă, dar logica omenească bazată numai şi numai pe interese materiale le consideră astfel.


Dumnezeu a lăsat un echilibru în creaţia Sa, orice micşorare a trupului omenesc aduce cu sine o creştere corespunzătoare a sufletului.
Durerea fizică măreşte sensibilitatea spirituală, neputinţa trupului rafinează sufletul şi îl pregăteşte pentru lucruri înalte, dar cu o condiţie: să nu se revolte împotriva infirmităţii sale, să nu se întristeze, să nu pună deci preţ pe aparenţă, pe plăcerile trupeşti, pe care ar fi putut să şi le împlinească fiind normal, ci din contră, să accepte, să primească ca pe un ajutor, ca pe un dar, orice handicap.
Cine ştie să-şi exploateze infirmităţile poate face din ele cele mai mari instrumente de viaţă. Pentru ca un om sa ajungă la adevărata înţelegere a intereselor lui spirituale şi să intre pe poarta vieţii, are nevoie de o lungă experienţă în general, bazată pe o serie de suferinţe şi eşecuri.
Voi, infirmii din naştere, vă găsiţi de la începutul vieţii voastre în starea unei maturităţi spirituale, pe care mulţi oameni normali sunt incapabili să o ajungă, sau o ating doar după foarte multă experienţă. Dacă aţi putea înţelege cu cât sunteţi voi mai bogaţi decât alţii şi mai aproape de inima dumnezeiescului Prieten!
Boala nu este un fapt precis, ci o stare trecătoare. Aceasta înseamnă că nu există boală, ci numai bolnavi, adică cei ce-şi creează singuri boala, fie prin autosugestie, fie prin eroare. Boala este o încercare sau o prevenire, o corecţie. Orice gest defectuos, orice idee greşită, tulbură sufletul. Vibraţiile sufletului rup echilibrul fluidic-care, astfel, fiind în stare de dezordine, afectează trupul.

Kataloq: data

Yüklə 195,54 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə