Hristos, prietenul clipelor de grea încercare



Yüklə 195,54 Kb.
səhifə3/4
tarix02.11.2017
ölçüsü195,54 Kb.
#27115
1   2   3   4
Trupul nostru este o maşină perfect organizată, însă noi o administrăm prost, nu o folosim după sfaturile creatorului ei şi de aceea se strică. Din fericire, această maşină genial construită se adaptează la orice, ba chiar se repară singură. Doar printr-o neîndemânare persistentă şi printr-o încăpăţânare incurabilă reuşim s-o distrugem.
Să deschidem ochii şi să înţelegem că acest trup omenesc e făcut pentru a trăi după legile Creatorului, ale lui Hristos deci, iar nu după capriciile noastre. Nici o maşină nu poate fi folosită cu o altă destinaţie decât cea pentru care a fost creată. Greşelile de întreţinere şi de utilizare se fac simţite, mai devreme sau mai târziu, sub formă de boli.
Orice motor revizuit şi reparat poate funcţiona în bune condiţii mai departe. Voi aţi revizuit conştiinţa voastră? Aţi verificat comportarea voastră, sentimentele voastre? Nimeni nu este obligat să sufere în zadar. Toate suferinţele vin ca nişte avertismente, nu ca nişte blesteme. Să nu acceptaţi nici o durere fără a trage învăţăminte din ea, fără a o exploata, fără a învăţa ceva nou din ea. Orice durere trebuie să vă mărească zestrea spirituală. Nimic nu se întâmplă fără motiv. Totul are o explicaţie. Majoritatea bolnavilor habar nu au să tragă vreun folos spiritual din durerea lor, ba încă pierd şi ceea ce au avut. Când nu mai puteţi suporta suferinţa, strigaţi-L pe Prietenul Durerii, încredinţaţi-I Lui chinul vostru şi aveţi nădejde numai în El. Boala cronică este un drum sigur şi direct către Tatăl. Gândiţi şi acţionaţi cum trebuie şi boala şi durerea vă vor fi cruţate.
Din durere se naşte fericirea, cu condiţia ca durerea să fie acceptată ca o cheie a înţelegerii adevărului. Prin durere ne legăm inimile şi trupurile de Hristos Cel Răstignit, desăvârşirea însăşi jertfită.
Un om puternic nu se dezgustă niciodată de nimic. Totul este viaţă, nimic nu trebuie să ne inspire dezgust. Ţie, care eşti un fiu duhovnicesc al lui Hristos Cel Răstignit, să nu-ţi fie silă de spini şi de scuipături. Nu ceea ce suportăm contează, ci felul în care suportăm.
Nedreptatea ce vi se face supuneţi-o lui Hristos. El vă va da răspunsul la dreptatea pe care doriţi să vi se facă. Protestul vostru să fie interior. Lăsaţi mândria ce-şi revendică drepturile să se depună ca o zgură sau ca un mâl la fundul vinului nou.
Puritatea inimii voastre va fi completă când veţi fi înlăturat noroiul din sufletul vostru. Răzbunarea este dreptatea pe care vreţi să vi-o faceţi singuri. Ea atrage după sine altă răzbunare. Nu există oprire. Singurul antidot care pune capăt urii este dragostea. “Iartă-ne nouă, precum şi noi iertăm!” Dar oare iertăm noi în inimile noastre?

11. Veţi cunoaşte atât de bine drumul spre Prietenul Adevărat, încât nu vă veţi mai putea lipsi de prezenţa şi mângâierea Lui permanentă



Nu vă legaţi de ceea ce este pieritor-averi, bunuri, viaţă trupească; legaţi-vă de ceea ce este nemuritor, de comoara voastră spirituală, care nu are de ce să se teamă. Cine poate să se refugieze în Iisus Hristos, pe care bineînţeles L-a iubit toată viaţa, acela nu mai vede şi nu mai aude panica lumii din jur, el se sustrage lumii văzute şi trăieşte cu Dumnezeu. Acesta are pace în inimă, chiar şi în mijlocul unei atmosfere de război. El este slujitorul şi colaboratorul Prietenului.
Dispoziţia bună sau rea a omului este ca un peisaj al naturii însorit sau furtunos. Surâsul este soarele omului, cel care încălzeşte totul în jurul lui. Buna dispoziţie, iniţiativa spre bucurie trebuie să fie întotdeauna cu noi, pentru a recolta bucuria şi buna dispoziţie de la alţii. Şi ei aşteaptă de la noi. Cine este cel mai dornic de pace şi bucurie, acela să înceapă primul. Un om surâzător este înconjurat de oglinzi şi din toate părţile i se întoarce zâmbetul, el declanşează bucuria tuturor.
Distrugeţi aşadar mândria voastră, căci ea este mama proastei voastre dispoziţii. Iisus a demonstrat în grădina măslinilor că mândria poate fi înlăturată. Dacă Hristos ar fi avut mândrie, s-ar fi scârbit de mulţimea greşelilor noastre şi nu ar mai fi avut atâta milă şi bunătate pentru noi şi mai ales atâta răbdare. El ignoră supărarea, întristarea, ranchiuna. Acesta este secretul forţei Sale dumnezeieşti.
Fiţi asemenea Lui şi veţi face ca El! “Veţi face lucruri mai mari decât acestea!” Folosiţi-vă deci de cei plictisitori şi inoportuni, pentru a vă întări. răbdarea, îngăduinţa, pentru a vă elibera de mândrie. Folosiţi-vă de aceştia, consideraţi-i ca pe nişte instrumente pentru urcuşul vostru duhovnicesc!
Neprevăzutul nu există decât pentru noi, cei ignoranţi în materie de armonie a evenimentelor, a fiinţelor şi a lucrurilor. Totul ni se pare fără motiv, survenit din întâmplare. În realitate, totul are un sens, un scop bine determinat. Dumnezeu a echilibrat totul şi ceea ce savanţii lumii pun pe seama naturii sau a întâmplării, pentru că aparatele lor nu pot înregistra şi explica, are totuşi un sens şi un scop determinat în univers.
Nu vă temeţi! Prietenul invizibil a prevăzut totul şi nimic nu vă poate atinge sufletul, dacă sunteţi de acord cu El.
Cine crede în El nu se miră de nimic. Consideră toate lucrurile, fie plăcute, fie neplăcute, spre binele lui.
Vă plângeţi de nedreptatea altora? Dar voi aţi fost totdeauna drepţi cu ceilalţi? Nedreptăţile pe care le-aţi săvârşit se întorc împotriva voastră, tocmai când vi se pare că nu meritaţi. Nu apelaţi niciodată la dreptatea oamenilor, la tribunalul lor corupt! Nu gemeţi, ci chemaţi-L pe Judecătorul suprem! Ceea ce va hotărî El va fi spre binele şi desăvârşirea voastră.
Neliniştea e dezastruoasă. Nu deschideţi inima voastră nici unui gând tulburător. Nu părăsiţi contactul cu Dumnezeiescul Prieten niciodată. Liniştea inimii voastre nu o puteţi găsi decât la Cel ce nu cunoaşte teama şi îngrijorarea. Lăsaţi-vă în braţele Prietenului, ele sunt fermecate. Obişnuiţi-vă astfel, chiar fără motiv.
Veţi cunoaşte atât de bine drumul spre El încât nu vă veţi mai putea lipsi de prezenţa şi mângâierea Lui permanentă. Vizita voastră va ajunge cu timpul, de la fiecare zi la fiecare clipă, apoi la o permanentă legătură cu El. Cu El veţi trăi şi pacea va fi veşnică în voi. “Nu mai trăiesc eu, ci Iisus trăieşte în mine”.

12. Să nu vă fie frică de moartea însăşi, ci mai degrabă de felul în care trăiţi!


Frica este marea boală universală. Noi ne temem continuu, sub diferite forme. Orice fel de frică (de sărăcie, de întuneric, de păcat, de greşeală, de nedreptate, de opinia publică, de insulte, de lovituri, de fiare, de diavol, de infern, de moarte, de gelozie, de înşelăciune, de viaţa de dincolo, de necunoscut, de supranatural, de calamităţi, de boli, de accidente, de foame şi de sete, de război şi de revoluţii, de fenomene ale naturii, de fantome, de neplăceri, de suferinţe, de hoţi, de singurătate etc., etc.) zace în inima noastră, toată gândirea noastră se alterează şi dezordinea se instalează în noi.


Pentru a fi un om liber, trebuie să fi scăpat complet de orice fel de frică. Toate aceste goluri să le umplem cu prezenţa divină! Nu vă temeţi de Dumnezeu! El este dragoste şi bunătate nesfârşită, universală. Iubiţi-L şi din iubire ascultaţi-L, nu din frică! Nu vă temeţi de moarte! Ea nu comportă nici o durere fizică. Ea este o trecere foarte dulce, simplă şi uşoară. Toţi centrii nervoşi se inhibă şi aparenţa de agonie dureroasă este doar pentru spectatori. Chiar când corpul se zbate, muribundul este inconştient de această luptă, el nu simte nici o durere fizică. El moare ca şi când ar adormi. Nu există excepţie de la aceasta. Prin orice tip de moarte ar pieri omul-accident, boală sau uzură-lucrurile se petrec la fel. Moartea este deci o trecere, iar nu o stare de a fi. Ea ne apropie de Dumnezeu, prin abandonarea hainei trupului nostru. Moartea ne redă tinereţea şi libertatea. Omul care moare renaşte la altă viaţă, îşi schimbă haina uzată. Duhul lui se reîmprospătează.
Să nu vă fie frică de moarte, ci mai degrabă de felul în care trăiţi! Moartea vă scapă de toate ispitele şi neputinţele voastre. Moartea este o nouă naştere, iar dincolo, unde ne naştem din nou, este ţara Prietenului pe care L-am iubit în prima noastră viaţă. Acelaşi etern Dumnezeu este peste tot, şi de o parte şi de alta a barierei morţii. Noi trecem această barieră dintr-o ţară în alta, mână în mână cu iubitul nostru Prieten. Toţi avem aceleaşi drepturi la protecţia Prietenului Dumnezeiesc.
Raiul şi cerul sunt deja în inima voastră pe acest pământ. Ele sunt stări care există în noi, iar nu locuri anumite unde ne vom duce. Noi singuri suntem creatorii raiului sau iadului, prin propria noastră vieţuire. Nu există un iad colectiv, ci unul particular fiecărui om. Acele “multe locaşuri” sunt tocmai acele stări speciale fiecăruia, după felul fiecăruia. Prin gândurile noastre şi prin faptele noastre, ne construim noi singuri în noi înşine paradisul sau infernul. “Împărăţia lui Dumnezeu este în voi!”
Aceste împărăţii ale iadului şi ale raiului pe care singuri le-am creat în noi, sunt de natură spirituală şi nu ne părăsesc la moartea trupului, ci dimpotrivă, se amplifică, ne urmează dincolo de bariera morţii şi devin mult mai evidente prin faptul că vom fi mult mai conştienţi de ele. În realitate, raiul este viaţa cu Hristos, plină de fericire, de plinătate, iar iadul este lipsa Lui, care ne va pricinui regretul şi remuşcarea veşnică, acel plânset şi acea scrâşnire a dinţilor, unde viermele ciudei şi focul invidiei nu se vor stinge niciodată.
Nu vă temeţi de diavol! El fiind personificarea răului, adică expresia negativă a gândurilor noastre, oricând poate fi nimicit de gândurile bune inspirate de Iisus Hristos. Răul nu este decât totalitatea gândurilor noastre, a instinctelor şi a viciilor noastre.
Ucideţi viclenia din voi şi veţi ucide diavolul din voi! Iubindu-L pe Prietenul Dumnezeiesc, nu-l mai putem iubi pe vrăjmaşul Acestuia, pe acel ce ne inspiră gândurile rele. “Nu puteţi sluji la doi domni!” Ori Hristos, ori antihrist.
Nu vă temeţi de fantome! Iisus Hristos, Prietenul Dumnezeiesc, spulberă orice viziune, iar teama de vrajă şi farmece denotă neîncredere în puterea Prietenului nostru. Ochiul rău nu este acela care vă priveşte, ci acela cu care voi priviţi universul. Fericirea sau nenorocirea depind de felul în care le concepem noi înşine. Însă de îndată ce ne-am predat cheile inimii Prietenului nostru, El o va inunda de lumină şi toată frica va pieri.
Toate fenomenele naturii cu aparenţe ostile pentru noi ne sunt, în fond aliate. Ce pot face cataclismele, trăsnetele, cutremurul, inundaţiile şi toate nenorocirile împotriva omului care s-a aliat cu Dumnezeu-sau altfel spus, aliat cu natura ascunsă, cu cauza fenomenelor?! El devine astfel superior naturii vizibile, pe care o percepe cu simţurile sale. Credincioşilor Prietenului nu le pasă niciodată de ce se va întâmpla cu trupul lor. Ei ştiu că protectorul lor îi urmăreşte pas cu pas.
Teama de viitor vă otrăveşte prezentul. Atâta vreme cât nu aveţi încredere în viitor, vă veţi scufunda ca Petru în marea şi valurile vieţii. Ce vă interesează ziua de mâine? Mâine este rezultatul zilei voastre de azi. Mâine este consecinţa a tot ceea ce aţi făcut şi aţi gândit azi. Prezentul şi numai prezentul are valoare. El cucereşte viitorul şi şterge trecutul. “Ajunge zilei răutatea ei”. Prezentul se află în puterea voastră. Nu vă preocupaţi de viitor, fiţi concentraţi asupra clipei de faţă. Fiţi blânzi, îngăduitori, curajoşi, aveţi credinţă, fiţi veseli cu speranţele voastre, aveţi pace, încredere, aceasta este datoria voastră. Ziua de astăzi se va îngriji singură de viitor.
Viitorul nu ne interesează, el este al Domnului, şi El ne interzice să ne ocupăm de mersul evenimentelor. Adevăratul prieten al Prietenului trebuie să trăiască într-o nepăsare activă. Nu vă temeţi de oameni! Din cauza acestei temeri s-au născut ipocrizia, neîncrederea, intoleranţa, neînţelegerea între oameni. Fiecare om ar trebui să se bucure de prezenţa celuilalt om, doar sunt egali în faţa Creatorului prin trupul lor de humă şi prin sufletul insuflat de Dumnezeu peste ei. Orice om se îndreaptă spre moarte, ca şi noi; atunci de ce să ne fie frică de un om care nu este decât propria noastră oglindă, cu viciile şi defectele noastre?
Ne este frică de alţii pentru că ne este frică de noi înşine, îi judecăm după cum ne cunoaştem pe noi înşine. Trebuie să avem încredere în oameni, pentru ca şi ei să aibă încredere în noi. Îndoiala faţă de oameni dovedeşte îndoială faţă de Dumnezeu. Orice om are acelaşi Prieten. Oare aţi îndrăzni să vă îndoiţi de prietenii Prietenului? Ar însemna să vă îndoiţi de Însuşi Prietenul. “Iubiţi-vă unii pe alţii, în numele Tatălui vostru, care este în ceruri!”
Teama de fiare nu ar exista în voi dacă fiarele nu s-ar teme de voi. Frica pe care v-o inspiră unele din ele se datorează cruzimii cu care vă purtaţi voi cu altele. Prin neascultare, omul s-a depărtat de natură, şi astfel a fost lipsit de afecţiunea animalelor. Avem deci puterea să subjugăm animalele prin dragoste, în loc să le forţăm şi să le chinuim. Nu fiţi violenţi cu animalele, ci arătaţi-le neîncetat simpatia voastră. Ele vă vor mulţumi în felul lor.
Mulţi sfinţi au trăit în mare familiaritate cu fiarele şi păsările datorită sufletelor lor redevenite curate.
Frica de injurii o au cei care nu Îl au pe Prietenul Divin. De cine vă mai pasă când Îl aveţi prieten pe Dumnezeu? De ce vă mai tulbură insultele altora?! Priviţi lumea cu fruntea sus, plini de încredere, surâzători.
Nu vă temeţi de întuneric, doar aveţi lumina prin Hristos! Sufletul vă luminează calea pe care mergeţi ziua şi noaptea.
Nu vă temeţi de opinia oamenilor. De ce nu aveţi încredere doar în opinia lui Dumnezeu? El este bun şi indulgent, iar oamenii dacă-şi bat joc de voi o fac pentru că şi voi vă bateţi joc de ei. Cei înţelepţi nu-şi fac nici o părere despre fraţii lor şi îi iubesc pur şi simplu, ca fii ai aceluiaşi Dumnezeu, pe care l adoră. Cei nedesăvârşiţi sunt acei care îşi exprimă părerea despre alţii. Orgoliul este cel care îi judecă pe ceilalţi. În concluzie, alungaţi teama, pentru că ea nu este numai o forţă negativă pasivă, ci declanşează o mare forţă distructivă pozitivă. “De ceea ce ţi-e frică nu scapi”. Vă este teamă? De ce nu cereţi mâna şi ajutorul şi apărarea Tatălui Ceresc?! Invocaţi-L în orice loc, în orice clipă; El va fi prezent şi va risipi frica voastră.
Impuneţi-vă tăcere în clipele de mare tulburare, în special inteligenţei voastre, care nu vă mai poate fi de nici un folos. Izolaţi-vă, dacă este posibil, lungiţi-vă şi goliţi-vă conştiinţa de tot. Nu pierdeţi timpul pentru a tria ideile, ci repetaţi neîncetat: “Prietenul meu este aici, nimic nu există pentru mine în afara Lui!” Dacă o altă idee vă vine, alungaţi-o fără discuţie, spunându-vă: “Nu mai gândesc nimic, nu mai exist, mă abandonez lui Hristos, sunt lucrul Lui, fie voia Lui!”
Respiraţi profund, suspinând şi păstraţi în minte numai ideile referitoare la Prietenul vostru iubit. Ascultaţi răspunsul Lui. Va fi întotdeauna un răspuns de pace, de curaj, de speranţă. Nu decideţi nimic singuri. Răspunsul vă va veni ceva mai târziu, noaptea, în timpul unei insomnii.
Insulta pe care o ignorăm rămâne inertă, dispare, iar cea pe care o binecuvântăm se reîntoarce asupra autorului ei. Cea pe care însă o sesizăm şi îi replicăm naşte o altă insultă. Este o onoare să suporţi ocările şi injuriile. Hristos a suferit atâtea pentru noi, iar noi, pentru mântuirea noastră proprie, nu suntem capabili să îndurăm nimic?
Un insultător binecuvântat este dezarmat. Observaţi-l în zilele următoare şi veţi fi impresionat de schimbarea lui. Dragostea voastră îi va ajunge în inimă din plin. Sentimente ignorate până atunci se vor trezi în sufletul lui.
Suferiţi de insomnie? Profitaţi de acest lucru! Goliţi-vă mintea de orice gând care se referă la voi şi la interesele voastre şi nu aşteptaţi altfel somnul, căci el nu va veni! Umpleţi tot ce aţi golit cu fiinţa Dumnezeiescului Prieten. El va absorbi totul, va curăţi totul. Insomniile sunt ocazii unice de a vă izola împreună cu Prietenul, de a vă confunda cu El, de a căuta să-L înţelegi, de a vă uni cu El.
Gelozia este un coroziv, o otravă puternică. De ce sunteţi geloşi? Pentru că sunteţi egoişti şi plini de mândrie şi consideraţi că trebuie să vă aparţină tot ceea ce vă place. Totuşi, voi nu sunteţi nişte posesori veşnici şi într-o zi va trebui să părăsiţi totul, de voie, de nevoie. Nu aveţi nici măcar temporar vreun drept asupra cuiva, căci fiecare îşi are liberul său arbitru şi toţi sunt egali, ca şi voi, în a dori ceea ce le place.
Pasiunile vă fac geloşi, făcându-vă să confundaţi dragostea cu egoismul. Fiţi geloşi pe cei care au devenit mai buni, mai îngăduitori, mai înţelegători. Gândiţi şi acţionaţi mai bine, sacrificaţi-vă orgoliul. Cine renunţă la luptă renunţă la viaţă, căci viaţa este mişcare, efort, urcuş necontenit. De ce ne-am născut cu trup şi cu suflet? Pentru a lupta din prima până în ultima noastră zi. Cine încetează lupta nu mai poate trăi, cine se opreşte din mers cade, echilibrul se rupe.

13. Desăvârşirea nu se poate atinge decât cu preţul multor greşeli, nu numai în plan spiritual, ci şi fizic


Viaţa este făcută din căderi şi ridicări. Cine se opreşte este dat peste cap fără să vrea, avalanşa trece peste el. Lupta începe chiar în pragul naşterii noastre, pentru a ne conduce spre rostul existenţei noastre. Dacă ţinem pasul cu ea, viaţa noastră se desfăşoară bine, nu ne pierdem. Vrem-nu vrem, trebuie să o urmăm, nu suntem liberi să o abandonăm. Cooperăm deci cu viaţa, ne îndeplinim rostul, iar sprijinul şi izvorul de energie nu poete fi altul decât Cel ce ne-a hărăzit scopul şi sensul vieţii.


Să cerem sprijinul Celui de Sus, Celui ce ne-a creat pentru acest scop. Iisus ne-a dat lupta. El este cu noi deci, nu suntem singuri. Greşeala, eroarea sunt paşi spre desăvârşire-bineînţeles, dacă ne dăm seama de ele. Desăvârşirea nu se atinge decât cu preţul multor greşeli, nu numai în plan spiritual, ci şi fizic. Gândirea voastră defectuoasă se amplifică, adăugându-se la celelalte gânduri greşite ale oamenilor, de-a lungul secolelor, şi aceasta constituie răul. Fără mintea coruptă a oamenilor, răul n-ar exista. Încetaţi deci să mai gândiţi rău şi veţi vedea cum ar trebui să se comporte omenirea cu adevărat. Umpleţi universul de dragoste, nu de ură! Înlocuiţi îndoiala cu credinţa, descurajarea cu speranţa, amărăciunea cu optimismul, inerţia cu munca!
În nici un caz să nu consideraţi că sunteţi singuri în efortul vostru de a schimba lumea; n-ar fi posibil. O picătură de colorant ajunge pentru a colora o anumită cantitate de apă. O singură idee a gândirii adevărate fecundează întreg universul. Ea atrage şi naşte milioane de idei frumoase. Receptorii sunt foarte mulţi, însă puţin sunt cei care emit. Nu credeţi în puterea răului! Răul nu învinge decât în măsura în care voi credeţi în el. Voi credeţi că nu sunteţi răufăcători fiindcă nu omorâţi, nu furaţi şi nu înşelaţi. Ei bine, sunteţi totuşi nişte răufăcători. Faceţi permanent rău prin mândria voastră, prin orgoliul şi egoismul vostru; sunteţi nedrepţi cu alţii, nerăbdători, geloşi, nervoşi, pofticioşi, meschini şi zgârciţi, invidioşi. Toate acestea fac parte din împărăţia răului. Când îi ironizaţi pe alţii, când vă exprimaţi îndoiala sau judecaţi, când vă este teamă, faceţi rău zilnic şi vă credeţi totuşi nevinovaţi.
Prietenul Divin nu vă consideră în nici un caz un binefăcător. Binefăcătorul emite “râuri de apă vie” în jurul lui, un fluid de dragoste către toţi cei care îl înconjoară. Binefăcătorii nu se eschiveze şi nu fug de răufăcători, ci din contră, aceştia din urmă fug de cei buni. Iisus Însuşi a spus: “Nu pentru cei sănătoşi am venit, ci pentru cei bolnavi, şi nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu!”
Astfel procedează toţi prietenii lui Hristos cu păcătoşii: nu-i evită, îi iubesc şi caută ca prin dragoste să-i întoarcă pe calea cea bună. Dacă întâlniţi necinstea în jurul vostru nu trebuie s-o observaţi, să-i daţi importanţă. Pentru un om cinstit nu există necinste-sau, în orice caz, este o eroare trecătoare.
Sunteţi un singuratic? De ce? Pentru că nu aţi lăsat dragostea să rodească. Aşteptaţi de la ceilalţi primul pas? De ce? Din orgoliu nu vreţi să-l faceţi voi. Nu vreţi să oferiţi ceea ce nu vi se cere. “Daţi şi vi se va da!”-spune Hristos. Căutaţi prietenia Prietenului Adevărat şi veţi avea prietenia tuturor oamenilor. Prietenia oamenilor este rareori gratuită. Prietenul Divin nu are însă nici un interes personal, El Se dăruieşte numai interesului nostru.
Ne plângem de lipsa relaţiilor. Ce relaţie mai eficace şi mai avantajoasă putem găsi decât aceea cu Hristos? Iubindu-L pe El şi fiind iubiţi de El, veţi atrage toată afecţiunea lumii, şi atâta timp cât o veţi dori în mod sincer, veţi fi în comunicare intimă cu întreg universul. În loc să doriţi să căutaţi o prietenie omenească, pe care timpul, egoismul şi moartea o vor distruge, cultivaţi mai bine dragostea şi bucuria Celui pentru care timpul nu există, Cel care este stăpânul vieţii şi al morţii.
Nimeni nu este părăsit în această lume atâta timp cât va alerga să se refugieze la sânul Prietenului, al Stăpânului pământului şi al cerului, care să-i fie protectorul, mântuitorul şi sfătuitorul.
Vă plângeţi de mediocritate? Tocmai această stare de anonimat vă ajută să scăpaţi de multe pericole. Mediocritatea constituie una din formulele fericirii şi ale adevăratei bogăţii. Bogăţia nu înseamnă abundenţă, ci starea care te satisface, care te mulţumeşte. Poţi avea de toate şi totuşi să nu fii fericit. Mediocritatea se păstrează fără prea mult efort; omul trăieşte neobservat, neinvidiat, el însuşi nepoftind la bunul aproapelui. Aceasta pentru că el este bogat în duh.
Nu vă temeţi de ameninţările nimănui! Odată ce sunteţi sub protecţia Prietenului, n-aveţi teamă! Ameninţarea nu-l paralizează decât pe omul fără sprijin moral. A se refugia la pieptul Prietenului Adevărat este la îndemâna oricui, oricând. Nimeni să nu se sperie.
Nu faceţi pe mizantropul retrăgându-vă din lume! Trăiţi cu epoca voastră, fără însă a împărtăşi greşelile ei; la aceasta nimeni nu vă obligă. Diamantul nu poate fi şlefuit decât tot cu diamant. Omul nu poate fi perfecţionat decât tot prin contactul cu oamenii. Este mult mai uşor să te faci pustnic, dar este mult mai util să fii misionar printre oameni. De altfel, de ce aţi simţit dezgust faţă de ceilalţi oameni şi aţi dori să scăpaţi de ei, nemaiputându-le suporta prezenţa? Nu sunteţi oare cu toţii alcătuiţi din aceeaşi ţărână? Vă indispune prezenţa lor? De ce? Pentru că nu împărtăşiţi dragoste, ci egoism, interese personale. Izolarea, aşadar, poate fi o formă a mândriei şi dispreţului la adresa celorlalţi.
Părăsiţi atitudinea voastră sterilă şi daţi un scop vieţii voastre prin colaborarea cu ceilalţi oameni. Prietenul Divin nu este numai al vostru, ci al tuturor oamenilor, şi toţi oamenii sunt destinaţi a fi una cu El. Există o artă de a trece peste momentele grele. Secretul ei este siguranţa că aceste momente vor trece. Aşteptarea calmă, abandonându-ne cu totul în braţele Prietenului, aceasta este pacea noastră.
Ocările sunt mijloace prin care vă puteţi controla progresul duhovnicesc. Cel ce nu poate tolera şi uita jignirile şi ocările este un om slab. Cel care însă rezistă setei de a replica merge spre desăvârşire.
Adevărata libertate a omului nu este decât pe plan spiritual, acolo unde nici o forţă fizică nu poate interveni. Un trup înlănţuit poate avea un suflet liber şi fericit. Cel ce se crede liber atunci când poate face orice pofteşte se înşeală amarnic. El este rob poftelor. Este sclavul trupului, care îl îndeamnă şi-i porunceşte noi pofte, deşi sufletul nu le aprobă. Cel care ştie să-şi strunească trupul, acela este stăpân, eliberat de orice porniri.
Sufletul nu poate fi făcut prizonier. El poate evada de oriunde ar fi închis. Ajutorul împotriva tiraniei şi opresiunii se află în propria noastră conştiinţă. Binecuvântaţi-i pe persecutorii voştri şi vi se vor deschide ochii spre lumină!
Cel care se plânge de sărăcie, se plânge în realitate de lipsa lui de credinţă. Căci cel ce crede în Mântuitorul Hristos şi-L iubeşte, este mulţumit şi fericit cu ceea ce are. Cel ce se jeluieşte întoarce spatele Providenţei şi opreşte mila să se coboare asupra lui.

Kataloq: data

Yüklə 195,54 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə