Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr. 851/2018
CADRUL BUGETAR PE TERMEN MEDIU (2019-2021)
I. PREZENTARE GENERALĂ
Cadrul bugetar pe termen mediu (2019-2021) (în continuare – CBTM (2019-2021)) este documentul principal în baza căruia urmează a fi elaborat bugetul anual pentru 2019. Scopul elaborării CBTM (2019-2021) este de a oferi o analiză în conformitate cu cadrul macroeconomic al țării, stabilind astfel baza pentru planificarea bugetară pe următorii ani, în conformitate cu prioritățile strategice ale Guvernului.
CBTM (2019-2021) reprezintă o actualizare a CBTM (2018-2020) aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 609/2017, cu extinderea prognozelor și analizei pentru anul 2021. CBTM (2019-2021) a fost elaborat cu respectarea indicatorilor-țintă ai cadrului macrobugetar agreat în timpul celei de-a treia evaluări (din perioada 15–27 martie 2018) a Programului de reforme economice susținut prin acordul pe trei ani semnat cu Fondul Monetar Internațional (FMI).
Astfel, în conformitate cu angajamentele asumate de către Guvern prin semnarea Programului cu FMI, actualizarea CBTM (2019-2021) a avut loc în perioada martie-iunie, reflectînd politicile și indicatorii bugetar-fiscali agreați cu misiunea FMI și nu reflectă măsurile de politică fiscală adoptate de către Parlament la sfîrșitul lunii iulie 2018.
CBTM (2019-2021) urmărește promovarea unei politici bugetar-fiscale prudente și cu un profil al datoriei precaut, în același timp concentrîndu-se pe alocarea resurselor necesare pentru cheltuielile sociale și cheltuielile ce stimulează creșterea economică. Astfel, la determinarea deficitului bugetului public național a fost aplicată clauza de derogare pentru investițiile capitale publice finanțate din surse externe (în conformitate cu art.15 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr.181/2014).
Obiectivul principal pe termen scurt și mediu rămîne implementarea reformelor structurale, consolidarea finanțelor publice și a stabilității financiare drept condiții primordiale pentru atingerea durabilității bugetar-fiscale, prin menținerea unui deficit al bugetului public național la nivel sustenabil, evitînd riscurile legate de șocurile interne și externe, precum și dependența excesivă de asistența financiară externă.
Prin adoptarea Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr.181/2014 s-au introdus reguli pentru întărirea guvernanței bugetar-fiscale. Aplicarea și consolidarea regulilor bugetar-fiscale instituite în legislația națională capătă o importanță de prim ordin în contextul proiecției bugetare pe anul 2019 și perspectiva 2020-2021.
Unul dintre obiectivele de bază ale CBTM (2019-2021), care constituie și o premisă pentru susținerea noilor inițiative de politică, este eficientizarea utilizării resurselor bugetare și redirecționarea resurselor existente spre programele de importanță majoră.
Prioritățile în contextul CBTM (2019-2021) reflectă întocmai prioritățile de politici sectoriale pe termen mediu (2019-2021), aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.350/2018 și derivă din Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2020”, Programul de activitate al Guvernului pentru anii 2016-2018, Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Prioritățile de politici pe sectoare se bazează, de asemenea, pe alte documente strategice sectoriale, care oferă autorităților bugetare flexibilitatea de a determina structura cea mai adecvată și nivelurile posibile de finanțare pentru realizarea acestor obiective.
În procesul de elaborare a CBTM au avut loc consultările politicilor publice cu ministerele de ramură pe parcursul lunii iunie 2018. Ca urmare a acestor discuții cu autoritățile publice, limitele de cheltuieli sectoriale au fost actualizate în conformitate cu prioritățile din sectoare. Limitele respective și principalele priorități sectoriale sînt reflectate în capitolul IV și în anexele nr.2 și nr.3.
În baza limitelor sectoriale de cheltuieli, autoritățile publice urmează să actualizeze strategiile sectoriale de cheltuieli, cu plasarea lor ulterioară pe paginile web ale autorităților. De asemenea, în baza limitelor sectoriale, se elaborează limitele de cheltuieli pe autorități publice centrale finanțate de la bugetul de stat pentru anii 2019-2021.
Dostları ilə paylaş: |