Ieromonah serafim rose


D. Noua "revărsare" a Duhului Sfânt



Yüklə 0,75 Mb.
səhifə11/14
tarix22.01.2018
ölçüsü0,75 Mb.
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   14

D. Noua "revărsare" a Duhului Sfânt


În general, adepţii "mişcării harismatice", aşa cum o afirmă neîncetat ei înşişi, au senzaţia că sunt "plini de Duhul". "Mă simţeam un om nou, curat şi liber şi cu desăvârşire plin de Duhul Sfânt" (Ranaghan, p.98). "Totul a început cu botezul Duhului, când am început să-mi dau i eu seama ce înseamnă să ai cu adevărat vedenii despre viaţa în Duhul. Este într-adevăr o viaţă plină de minuni... în care te umpli mereu de iubirea de viaţă-dătătoare a Domnului" (Ranaghan, p.65).

Toţi îşi caracterizează stările spirituale invariabil cu aceleaşi cuvinte, aceleaşi propoziţii stereotipe. După un preot catolic, "toată lumea părea să fie cuprinsă, fără excepţie, de o mare bucurie şi pace - era efectul atingerii Duhului" (Ranaghan, p. 185).

Un grup harismatic interconfesional afirma că scopul membrilor săi este "să arate şi să ducă pretutindeni iubirea lui Hristos, pacea şi bucuria, oriunde s-ar afla ei" (Inter ­Church Renewal).

Odată intraţi în această stare "spirituală" (în care, în mod semnificativ, termenii pocăinţă sau mântuire sunt rareori pomeniţi), mulţi reuşesc să ajungă la mari ”înălţimi". Zice un catolic: "Duhul creştea în mine uneori pe durate foarte lungi (de mai multe ore) în care mă aflam propriu-zis în extaz; jur că am simţit cu anticipaţie gustul Împărăţiei Cerurilor" (Ranaghan, p.103).

Biserica Ortodoxă respinge total aceste practici şi "mişcări harismatice" sectare, care sunt amăgiri diabolice din veacurile de pe urmă, ce înşeală. în diferite chipuri şi forme pe cei ce s-au rupt de Biserica lui Hristos întemeiată de Duhul Sfânt. Că cei ce nu ascultă de Biserică şi de Sfinţii Apostoli şi nu au cele şapte Taine, Sfânta Liturghie, Preoţia şi Sfânta Cruce, nu pot avea Duhul Sfânt, ci numai duhul diavolului.

După cuvântul Episcopului Ignatie Briancianinov, înşelăciunea, cunoscută sub numele de închipuire, se hrăneşte din inventarea unor simţiri false sau stări de har, care dau naştere la o concepţie complet eronată asupra vieţii duhovniceşti. În acest mod se inventează mereu stări pseudo-spirituale, cel înşelat are mereu senzaţia că se află în intimitatea lui Iisus şi că discută cu El, are mereu "revelaţii mistice", aude voci, simte bucurii...

Din această activitate sângele primeşte o mişcare înşe­lătoare şi păcătoasă, care este luată drept bucurie plină de har, care îmbracă haina umilinţei, a pietăţii şi înţelepciunii".

Spre deosebire de formele mai spectaculoase de înşelăciune diavolească, închipuirea, "deşi face mintea să cadă în cele mai teribile greşeli, nu o împinge însă până la nebunie desăvârşită", astfel încât această stare poate să dureze ani îndelungaţi sau chiar o viaţă întreagă fără ca cel în cauză să-şi dea seama.

Această stare plăcută plină de căldură şi chiar de fer­voare, echivalează însă cu o sinucidere spirituală, căci cel care suferă de ea este de fapt cu desăvârşire orbit şi nu vede starea reală a vieţii lui sufleteşti.

Spune iarăşi Episcopul Ignatie: "Închipuindu-şi este plin de har, el nu mai poate primi niciodată harul... Cel care îşi atribuie daruri duhovniceşti este împiedicat de chiar închipuirea lui de la primirea harului dumnezeiesc, deschizându-şi în schimb larg inima patimilor şi diavolilor". Fiindcă tu zici: Sunt bogat, si m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb, şi gol! (Apoc. 3,17).

Cei atinşi de boala înşelăciunii "harismatice" nu se simt doar "covârşiţi de duh"; ei "văd" chiar şi în jurul lor începutul unei "noi ere" (new age) a "revărsării Duhului Sfânt", - crezând că "lumea se află în pragul unei mari deşteptări spirituale" (Logos, Feb. 1972, p.18) şi având în permanenţă pe buze cuvintele profetului Ioil: Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul (3,1).

Creştinul ortodox însă ştie că această profeţie se referă în general la vremurile din urmă, care au început chiar cu venirea Mântuitorului, cu deosebire la Cincizecime (Fapte, 2) şi la sfinţii Bisericii Ortodoxe care au cu adevărat harul Duhului Sfânt, din belşug, aşa cum sunt şi sfinţii Ioan de Kronstadt şi Nectarie de Eghina, care au făcut multe minuni, chiar în acest corupt secol XX.

În concepţia "harismaticilor" din zilele noastre, însă, minunile sunt ceva la îndemâna oricui. Oricine poate să vorbească în limbi, numai să vrea; există şi manuale care stau la dispoziţia doritorului, explicându-i cum să facă.

Ce spun însă Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, cu privire la dobândirea harului? Potrivit Episcopului Ignatie, darurile Duhului Sfânt "se sălăşluiesc doar în creştinii ortodocşi care au ajuns la desăvârşirea creştină, care s-au curăţit şi care s-au pregătit mai dinainte prin pocăinţă".

Ele sunt "dăruite Sfinţilor lui Dumnezeu numai după bunăvoinţă a Sa şi prin lucrarea Sa, şi nu prin dorinţa sau putinţa oamenilor. Ele sunt dăruite extrem de rar şi pe neaşteptate, în cazuri de extremă nevoie, şi prin purtarea de grijă minunată a lui Dumnezeu - şi niciodată la întâmplare" (Sfântul Isaac Sirul). "Trebuie să mai ştim că în vremurile noastre aceste daruri sunt acordate cu mare moderaţie, din cauză că a slăbit credinţa lumii creştine în general, ele slujind în întregime trebuinţei mântuirii. Dim­potrivă, ”închipuirea" (imaginaţia) îşi revarsă "darurile" fără multă zăbavă şi în cantităţi nelimitate". ,

Într-un cuvânt, "duhul" care-şi revarsă darurile asupra acestui neam desfrânat, corupt şi înşelat de secole de erezie şi pseudo-pietate, asupra acestui neam care caută "semne" şi minuni, nu este Duhul lui Dumnezeu. Aceşti oameni rupţi de Biserica vie a lui Hristos nu au cunoscut niciodată ce este Duhul lui Dumnezeu şi niciodată nu I s-au închinat Lui. Ei sunt atât de departe de adevărata duhovnicie încât, priviţi cu ochii sobri ai Ortodoxiei, ei nu sunt în stare decât să îngâne în mod hulitor adevărata credinţă prin psihismul, emoţionalismul şi uneori chiar demonismul lor.

"Adevărata trăire duhovnicească - scrie Episcopul Ig­natie - omul trupesc nu o poate exprima în cuvinte. Prin cuvinte nu se pot exprima decât simţirile deja cunoscute de inimă, în timp ce trăirea duhovnicească este cu totul străină de inimă, care nu cunoaşte decât sentimentele emoţionale şi trupeşti. O astfel de inimă nici nu ştie măcar ce este existenţa unei trăiri duhovniceşti".
VIII. CONCLUZIE -
DUHUL VREMILOR DE PE URMĂ
1. „RENAŞTEREA HARISMATICĂ”
CA SEMN AL VREMILOR

„Până la sfârşitul acestui veac nu vor lipsi de pe pământ aleşii lui Dumnezeu, dar nu vor lipsi nici slugile satanei. Dar în vremurile din urmă, cei care într-adevăr Îl vor sluji pe Dumnezeu cu credinţă, o vor face reuşind să se as­cundă de oameni, în mijlocul cărora nu se vor mai lucra semne şi minuni dumnezeieşti ca în ziua de azi., Acei aleşi ai vremurilor din urmă îşi vor lucra mântuirea din mijlocul lumii şi ascunşi de ea, în smerenie, iar în Împărăţia Cerurilor ei vor fi mai mari decât Părinţii făcători de minuni din vechime. Căci în acele timpuri nimeni nu va mai lucra semne minunate în faţa ochilor oamenilor, care să încălzească inimile lor de focul dumnezeiesc şi să-i îndemne pe calea anevoioasă a mântuirii. Mulţi dintre oameni, stăpâniţi fiind de duhul necurat al neştiinţei vor cădea în prăpastie, rătăcind pe calea cea largă pe care mulţi merg".


Kataloq: 2009

Yüklə 0,75 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   14




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə