In dramaturgie, apare teatrul parabolic, porodic, teatrul absurdului, sunt revalorificate mituri, apare personajul-idee



Yüklə 17,25 Kb.
tarix02.11.2017
ölçüsü17,25 Kb.

Iona de Marin Sorescu

-caracterizare personaj-

Perioada postbelica are in literatura romana , caracteristici determinate de factorul politic : subordonarea literaturii fata de ideologia comunista . Sfarsitul anilor `60 aduce o relaxare, in urma careia literatura infloreste, marcand intrarea in neomodernism . In dramaturgie, apare teatrul parabolic, porodic, teatrul absurdului, sunt revalorificate mituri, apare personajul-idee .

Prima piesa a lui M. Sorescu este „Iona”.

Piesa poate fi citita ca un dialog cu mitul si ca o suprapunere de simboluri , dar mai ales ca istorie a alienarii omului modern, a singuratatii. Tema piesei e singuratatea, raportul dintre libertate si necesitate sau incomunicarea sociala , ca sursa a singuratatii .

Trebuie specificat faptul ca autorul ignora regulile traditionale si piesa „Iona’’ nu se mai constituie ca un dialog intre mai multe personaje . De aceea dispar conflictul si intriga . Desi exista aparenta unui dialog, discursul este un monolog al personajului cu sine , un solilocviu pe tema destinului uman .



Drama , ca specie literara , se naste in romantism , ca „hibrid” intre comedie si tragedie , oferind autorului o mare libertate de creatie pentru ca nu are constrangeri . Piesa lui Sorescu renunta la orice regula , astfel incat actiunea , constructia subiectului , relatiile temporale si spatiale sau personajele dobandesc semnificatii noi . Chiar specia literara se „ dizolva ” , „Iona” fiind numita „tragedia in patru tablouri” .

Din punct de vedere structural , piesa este alcatuita din patru tablouri , fiecare avand alt decor simbolic in care se afla personajul . In primul tablou el apare asezat in gura chitului , incercand sa prinda pestele cel mare , visul oricarui pescar . In urmatoarele doua tablouri , Iona traieste experienta captivitatii in burtile pestilor , din care incearca sa se elibereze . Ultimul tablou il prezinta pe o plaja , iesit din burta pestelui , dar nu si eliberat , fiindca orizontul insusi e constituit din burti de pesti .

Pentru teatrul parabolic , timpul si spatiul devin categorii simbolice . Spatiul in care se petrece „actiunea” este initial marea , metafora a lumii , a existentei. Cealalta coordonata a spatiului , interiorul burtilor de peste , devine simbolul captivitatii . Timpul este si el simbolic , imposibil de precizat . Personajul este plasat intr-un vag temporal , al cautarii de sine .

Drama debuteaza cu indicatii scenice lamuritoare asupra naturii personajului : „ Ca orice om foarte singur , Iona vorbeste tare cu sine insusi , isi pune intrebari si-si raspunde ”.

Incipitul piesei se axeaza pe dorinta personajului de a-si auzi ecoul in timp ce isi striga numele , din nevoia de a comunica . Motivul dublului ca unic partener de „dialog” , deriva din cel al singuratatii .

In dramaturgia postbelica , personajul este construit ca intruchipare a unei idei, un simbol , nu o individualitate . Din marturisirile autorului aflam ca „Iona este omul in conditia lui umana , in fata vietii si a morti (...) omenirea intreaga este Iona” . Avand un asemenea grad de generalitate , personajul nu poate fi caracterizat in maniera traditional .

De asemenea , conflictul dramei este inedit , de natura dubla : Iona este in conflict cu existenta si cu sine . Reeditand experienta predecesorului mitic , personajul cauta certitudini .



Statutul personajului este atipic , personajul reprezinta alegoric singuratatea umana . Inghitit de pestele urias , Iona depune un efort bidirectionat : de a se elibera , spintecand burtile pestilor si de a-si aminti povestea din mit .

In primul tablou aflat inca in libertate - chiar daca una fragila – personajul stia cine este : „ De fapt Iona sunt eu . Psst ! Sa nu afle pestii .’’ In tabloul urmator ,personajul isi aminteste : „ am auzit o poveste cu unul inghitit de un chit (...) Tare curios as fi sa stiu daca a mai iesit omul acela din chit ”. In tabloul final , personajul isi recupereaza memoria si identitatea : „ Mi-am adus aminte : Iona , eu sunt Iona ” . Captivitatea si constientizarea faptului ca orizontul este tot „ un sir nesfarsit de burti de pesti ” accentueaza ideea universului limitat, inchis. Initial, personajul incearca spintecarea burtilor cu un cutit , apoi cu unghia , dupa care se transforma el insusi in unghie-cutit. Banuieste faptul ca Dumnezeu este si el captiv intre limitele propriei creatii , secatuit pana si de vlaga de a anunta ca „ Invierea se amana ”. Exasperat si „meditativ” (cum precizeaza didascalia) , Iona isi formuleaza o provocare : „ Problema e deca mai reusesti sa iesi din ceva , odata ce te-ai nascut” . Definitia de tip interogativ pe care personajul o da vietii are accente ludice si ironice : „ Cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa formata de ani pe care am trait-o eu?”



Drumul pe care il parcurge personajul are o mare incarcatura simbolica, fiind asociat cu devenirea fiintei ,cu destinul si , nu in ultimul rand , cu viziunea despre lume. Gestul suicidal din finalul dramei este determinat de constatarea : „ Si acum , daca stau si ma gandesc , tot eu am avut dreptate . Am pornit-o bine . Dar drumul , el a gresit-o . Trebuia sa o ia in partea cealalta” . Solutia tragica la care recurge personajul in final este redata printr-un gest („ Isi spinteca burta”) si o replica („ Razbim noi cumva la lumina”).

Personajul impresioneaza prin tenacitatea de a invinge un destin potrivnic, prin iluzia ca poate „pacali” singuratatea, prin vointa niciodata infranta de a iesi la lumina.



Trasatura care mi se pare insa cea mai relevanta este revolta ascunsa , ironica , eterna reimpacare cu ordinea lumii si cu sine”

In didascalii , autorul il caracterizeaza in mod direct , schitand portretul moral: „ Ca orice om foarte singur , Iona vorbeste tare cu sine insusi”. Pornind de la personajul biblic , de care Iona se deosebeste, dramaturgul contureaza un personaj incadrat tipologiei vinovatului fara vina. Iona reprezinta individul insingurat , indealist , dornic de a interactiona cu alti oameni , dependent de comunicare . Aventura sa initiatica este, de fapt, o perpetua cautare a sinelui, a identitatii . Prima ipostaza a persanajului este aceea de pescar ghinionist . Pescuitul in acvariu sugereaza faptul ca e constient de propria ratare, dar nu afecteaza darzenia personajului de a pescui in continuare , de a cauta o iesire din situatia dificila in care se afla. Fascinatia pe care o exercita marea asupra sa releva un individ sensibil, iubitor de frumos , capabil de a gandi metaforic lumea . A doua ipostaza a personajului este aceea de individ captiv care isi pastreaza insa optimismul , concretizat in speranta unei eliberari. Iona porneste cu teama in aventura initiatica , iar logosul este cel care il insoteste pe parcursul calatoriei catre sine . Dorinta de comunicare nu-l paraseste nicio clipa. E un visator care doreste sa infaptuiasca ceva in lume , ca de exemplu o banca , in mijlocul marii . E increzator in capacitatea sa de a se elibera , spintecand curajos burtile pestilor. Cu toate ca in ultimul tablou reuseste sa se elibereze , personajul este nefericit pentru ca , spune el, „fericirea nu vine niciodata atunci cand trebuie” . De fapt, tristetea sa deriva din constiinta imposibilitatii de a se elibera , caci universul este o burta imensa de peste . Ultima ipostaza a eroului este reprezentata de personajul eliberat prin moarte, simbolica, din temnita propriului destin . N. Manolescu ofera o interpretare sugestiva a finalului piesei : „ Gestul final al eroului nu e sinucidere(fiindca el nu se da batut :intoarcerea cutitului impotriva-si trebuie interpretata simbolic!), ci o salvare. Singura salvare ”.

O inovatie a teatrului modern e reprezentata de absenta altor personaje , Iona fiind nevoit sa se dedubleze pentru a putea comunica .Cei doi figuranti sunt incompatibili spiritual cu acesta si de aceea ei nu pot stabili o relatie.

Consider ca personajul piesei, obsedat de absolut, de prinderea pestelui urias in navodul sau, se transforma, pe nestiute, in pescarul pescuit, victima a propriului ideal. „Iona”este o drama de idei , se fundamenteaza pe un mit biblic, adaptat omului modern. Dezvolta tipologia insinguratului, inadaptat la realitatea careia ii apartine , cu framantari ale constiintei, redate prin solilocviu. Conflictul e interior, in constiinta, iar personajul e un prototip al umanitatii , captiv si singur , dar care pare sa gaseasca solutia eliberarii din cercul destinului.

Yüklə 17,25 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə