Initierea si Administrarea Micilor Afaceri



Yüklə 0,96 Mb.
səhifə4/16
tarix25.10.2017
ölçüsü0,96 Mb.
#13043
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   16
CAPITOLUL V

ŞCOLI DE GÂNDIRE PRIVIND ANTREPRENORIATUL
Obiectivele capitolului

În literatura de specialitate au apărut diverite teorii cu privire la explicarea comportamentului antreprenorial. Ele au fost sintetizate sub forma unor şcoli de gândire. În acest capitol sunt prezentate principalele şcoli de gândire privind antreprenoriatul.

După lecturarea acestui capitol veţi cunoaşte:


  • şcolile de gândire în viziune macroeconomică;

  • şcolile de gândire în viziune microeconomică;

Antreprenoriatul contemporan este un concept multidisciplinar. Pentru a-l studia în mod corespunzător este necesară cunoaşterea diversităţii teoriilor cu privire la acesta. Un mod de a o face îl constituie abordarea “şcolilor de gândire” cu privire la întreprinzator. Literatura de specialitate a identificat şase şcoli de gândire privind întreprinzătorul, grupate în două viziuni.

Viziunea macroeconomică: şcoala de gândire de mediu, şcoala de gândire financiară, şcoala de gândire a mutaţiilor.

Viziunea microeconomică: şcoala de gândire privind trăsăturile antreprenoriale, şcoala de gândire a oportunităţilor de afaceri, şcoala de gândire privind formularea strategică.

Viziune macroeconomică prezintă o paletă largă de factori de succes sau eşec ce determină intrarea sau nu în afaceri şi care sunt în afara controlului întreprinzătorului.

Şcoala de gândire de mediu se ocupă cu factorii externi care afectează stilul de viaţă al întreprinzătorilor potenţiali. Ea pune accent pe instituţiile şi valorile care formează un cadru de mediu sociopolitic ce influenţează dezvoltarea antreprenoriatului. De exemplu, atmosfera din familie, atitudinea rudelor, a prietenilor poate influenţa sau nu dorinţa de a deveni întreprinzător. Grupul social poate afecta şi el dezvoltarea antreprenoriatului.

Şcoala de gândire financiară (a capitalului) se bazează pe procesul de căutare a capitalului (iniţial sau de creştere). Ghidurile de planuri de afaceri reflectă această orientare. De fapt, deciziile financiare se iau în toate fazele derulării afacerii, aşa cum rezultă din tabelul 5.1.
Decizii financiare în derularea afacerii

Tabel 5.1



Stadiu

Consideraţii financiare

Decizie

Intiţiere (cumpărare)

Capital iniţial

Surse de capital pentru afaceri



Iniţiere

Cumpărare

Abandonare


Derulare

Administrarea fluxului de casă

Investiţii

Analiza şi evaluarea financiară


Menţinerea mărimii firmei

Creşterea mărimii firmei

Reducerea mărimii firmei


Deciln sau succesiune

Problema profitului

Cumpărarea firmei

Succesiunea firmei


Vinderea firmei

Retragerea firmei

Dizolvarea firmei


Şcoala de gândire a mutaţiilor se concentrează asupra mutaţiilor realizate în societate. Există trei tipuri de mutaţii (schimbări) care îl pot determina pe individ să intre în afaceri:

- Mutaţiile politice, determinate de schimbarea regimului, aşa cum s-a petrecut în România în 1989 şi care au permis dezvoltarea antreprenoriatului;

- Mutaţiile culturale, aşa cum sunt excluderile pe bază de rasă, sex din unele activităţi, ceea ce determină intrarea indivizilor excluşi din aceste activităţi;

- Mutaţiile economice, care se referă la variaţiile economiei în cadrul ciclului economic. În perioadele de recesiune şi depresiune se înregistrează pierderi ale locurilor de muncă, ceea ce determină iniţierea de afaceri proprii de către cei care şi-au pierdut locurile de muncă în întreprinderile mari.

Viziunea microeconomică studiază factorii specifici antreprenoriatului şi care sunt sub controlul întreprinzătorului.

Şcoala trăsăturilor antreprenoriale se ocupă cu studiul oamenilor de succes şi identifică acele trăsături care măresc şansele de reuşită în afaceri.

În cadrul acestei şcoli există trei concepţii:

O primă concepţie pune accent pe calităţile personale ale întreprinzătorului. Pentru a fi sigur de reuşită, întreprinzătorul trebuie să fie, în acelaşi timp, un cuceritor, un organizator şi un "negociator". Unul din adepţii acestei concepţii este W. Sombart, care consideră că întreprinzătorul trebuie să posede următoarele calităţi:

- vivacitate de spirit, adică o judecată rapidă, o gândire perseverentă, distingerea elementelor esenţiale şi identificarea momentului favorabil;

- inteligenţă, respectiv să aibă o imaginaţie constructivă, idei şi proiecte de activitate;

- perspicacitate, respectiv cunoaşterea oamenilor, aprecierea corespunzătoare a colaboratorilor, supleţe şi forţă sugestivă.

Tipurile clasice de întreprinzători, după W. Sombart, sunt: proprietarul funciar, birocratul, speculatorul, negociatorul şi manufacturierul.

O altă concepţie consideră că întreprinzătorul este persoana care realizează combinaţii noi, acesta fiind adeptul schimbărilor economice pe care le face numai ca rezultat al inovării. Întreprinzătorul identifică mai întâi nevoia şi apoi combină manopera, materialele şi capitalul necesare pentru a satisface această nevoie.El este considerat promotorul schimbărilor pe care le consideră ca ceva obişnuit. În mod normal, întreprinzătorii nu fac ei înşişi schimbările (de aceea ei nu sunt în mod obişnuit inventatori), ci le cercetează şi exploatează ca pe o ocazie favorabilă. Henry Ford, de exemplu, nu a inventat nici automobilul nici diviziunea muncii, însă a aplicat diviziunea muncii la producţia de automobile într-un nou mod: linia de asamblare, folosind astfel informaţii general valabile pentru a face ceva nou. Această concepţie îşi are originea în lucrările lui J.Schumpeter care consideră că numai combinaţiile noi îl definesc pe întreprinzător, fiind împotriva combinaţiilor tradiţionale. Tipurile de întreprinzător, după J.Schumpeter, sunt: fabricantul comerciant, căpitanul de industrie, directorul şi promotorul. Efectuând o sinteză a celor patru tipuri de întreprinzător, Schumpeter consideră că acesta trebuie să fie capabil să realizeze următoarele combinaţii noi: introducerea unor metode noi de producţie; cucerirea unui nou segment de piaţă; utilizarea unei noi surse de materii prime; realizarea unei organizări noi a întreprinderii.

În sfârşit, o altă concepţie pune accent pe motivarea individuală a întreprinzătorului. Din această perspectivă, mobilurile individuale constituie un element esenţial al actului de a întreprinde; ele constituie cauza iniţială, punctul de plecare, motto-ul personal. În acest sens, încă din anii '60, David Mc. Clelland arată că există anumite persoane, în special cele care devin întreprinzători, care au mare nevoie de împlinire. Printre motivaţiile întreprinzătorului sunt menţionate: dorinţa de a-şi asuma responsabilitatea, preferinţa pentru un risc moderat, banii, ca răsplată a muncii. El sugerează că protestanţii şi evreii au în general un nivel mai ridicat de împlinire decât catolicii şi că etica protestantă trebuie să fie văzută ca un caz special al nevoii de împlinire. Un rol important în stimularea antreprenoriatului îi revine, după Clelland, familiei. În acest sens un factor crucial în dezvoltarea antreprenoriatului îl are relaţia mamă-fiu. Dacă mamele au încredere în fii lor şi au legături emoţionale puternice cu fii lor, atunci se va dezvolta în fii o nevoie de împlinire puternică. Clelland mai consideră că doar la fii cu taţi autoritari sau care nu s-au întâlnit cu standarde de excelenţă ridicate poate apare nevoia de împlinire. Şi alţi autori subliniază motivaţia întreprinzătorului. A.H. Cole afirmă că, pe lângă bogăţie, alte motivaţii sunt: puterea, prestigiul, siguranţa traiului familiei, serviciile aduse societăţii. Din punct de vedere istoric, el consideră ca siguranţa traiului familiei este un motiv deosebit de important al întreprinzătorului. J.E. Stepanek subliniază în special obiectivele nemonetare ca dorinţa de independenţă, stima şi aprecierea colectivităţii şi şansa de a-ţi demonstra sieşi superioritatea faţă de alţii. G.H. Evans Jr. identifică trei categorii de întreprinzători, în funcţie de motive: întreprinzătorii conducători, ai căror obiectiv esenţial îl constituie siguranţa; întreprinzătorii inovativi, care doresc senzaţiile şi întreprinzătorii controlori, care doresc mai presus de orice puterea. În sfârşit, W.W.Rostow a studiat schimbările în familia întreprinzătorului de-a lungul generaţiilor. El crede că prima generaţie doreşte bogăţia, a doua prestigiul, iar a treia arta şi frumosul.

Sunt şi păreri care susţin că antreprenoriatul nu ar fi generat doar de împrejurări favorabile. Astfel, E.E. Hagen afirmă că pierderea statutului social este un motiv personal de a intra în afaceri, iar P. Marris şi A. Somerset menţionează frustrarea ca generatoare de acţiuni antreprenoriale. Deşi literatura de specialitate nu insistă prea mult asupra împrejurărilor nefavorabile din viaţă care sunt factori motivanţi ai antreprenoriatului, nu se poate omite faptul că aceste aspecte negative nu ar influenţa fenomenul antreprenorial, în special în economiile de tranziţie la economia de piaţă.

Principalele motivaţii ale intrării invizilor în afaceri sunt sintetizate în tabelul 5.2.

Motivaţiile intrării în afaceri

Tabel 5.2

Motivaţii

Componente

Motivaţii profesionale

Muncă atrăgătoare

Perspectiva descoperirilor

Perspectiva obţinerii prestigiului


Motivaţii psihologice

Respectul social

Renumele ce se poate obţine

Extinderea relaţiilor

Satisfacţia de a fi propriul stăpân



Motivaţii materiale

Posibilitatea unor câştiguri mari

Asigurarea unui nivel de trai ridicat pentru familie

Siguranţa locului de muncă


Motivaţii morale

Perspectiva de a realiza ceva deosebit

Parspectiva participării la progresul societăţii



Şcoala de gândire a oportunităţilor de afaceri se concentrează asupra oportunităţii iniţierii şi derulării afacerilor. Cheia succesului în afaceri după această şcoală o constituie dezvoltarea unei idei viabile de afaceri, la momentul oportun, pentru o nişă de piaţă adecvată.

Elementele esenţiale în acest proces sunt creativitatea şi conştientizarea pieţei.

Aspectele asupra cărora se insistă sunt: căutarea surselor de idei de afaceri, dezvoltarea conceptelor de afaceri, implementarea oportunităţilor.

O variantă a acestei şcoli o constituie principiul coridorului care afirmă că odată iniţiată o afacere, apar noi oportunităţi de afaceri.



Şcoala de gândire privind formularea strategică subliniază rolul planificării în succesul afacerii.

Factorii care se iau în calcul la elaborarea strategiei sunt: organizarea, managementul, mediul, procesul de producţie, scopul sistemului de planificare.

Elementele de care trebuie ţinut cont în elaborarea strategiei sunt: pieţe unice, oameni unici, produse unice, resurse unice.

Formularea strategiei necesită o abordare multidisciplinară.



Întrebări recapitulative:

  1. Ce mutaţii macroeconomice au determinat implicarea în afaceri a întreprinzătorilor din România?

  2. Caracterizaţi întreprinzătorul prin prisma caracteristicilor văzute de Sombart, Schumpeter şi Clelland?

  3. Prezentaţi tipologia motivaţiilor antreprenoriale.


Teste:

  1. Viziunea microeconomică asupra antreprenoriatului are următoarele şcoli de gândire:

a. Şcoala de gândire a oportunităţilor de afaceri

b. Şcoala de gândire privind trăsăturile antreprenoriale

c. Şcoala de gândire privind formularea strategică

d. Şcoala de gândire financiară



  1. Viziunea macroeconomică asupra antreprenoriatului are următoarele şcoli de gândire:

a.Şcoala de gândire de mediu

b.Şcoala de gândire financiară

c.Şcoala de gândire a mutaţiilor

d.Şcoala de gândire privind formularea strategică

3. Grupul social poate influenţa dezvoltarea antreprenoriatului:


  1. adevărat

  2. fals

CAPITOLUL VI



Yüklə 0,96 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   16




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə