Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului

Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului

Compania „TELERADIO–MOLDOVA”

CONSILIUL DE OBSERVATORI

MD–2028, Republica Moldova, Chişinău, str. Mioriţa, 1  73-95-45

27 aprilie 2012 Nr.41

HOTĂRÂRE

cu privire la monitorizarea emisiunii radiofonice „Umorul e cu noi”

În conformitate cu prevederile art.56 alin.(6), art.58 lit.c) din Codul audiovizualului al Republicii Moldova şi în baza

p.42 lit.d), m) şi o) din Regulamentul Consiliului de Observatori al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de Observatori nr.1/3 din 09.02.2007,
în urma examinării informației privind monitorizarea emisiunii radiofonice „Umorul e cu noi”, prezentată de Vitalie Țapeș – membru al Consiliului de Observatori,
Consiliul de Observatori
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de Informația privind monitorizarea emisiunii „Umorul e cu noi”.

2. Anexa Informația privind monitorizarea emisiunii „Umorul e cu noi” este parte integrantă a prezentei hotărâri.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare în ziua adoptării.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu votul a 6 membri ai Consiliului de Observatori.

Preşedintele

Consiliului de Observatori Eugeniu Rîbca

Secretarul şedinţei

Consiliului de Observatori Viorica Bogatu

Anexă

Informație privind monitorizarea emisiunii „Umorul e cu noi”

Periodicitate: săptămânală.

Ora difuzării: duminică, ora 10.05.

Durata: 25 de minute.

Descriere: program  de divertisment, umoristico-distractiv.

Echipa de creaţie: autor de proiect – Petru Hadîrcă, protagonişti – Vitalie Rusu, Petru Hadîrcă, regia sonoră – Octavian Rusu, regia artistică – Elena Vieru, autori de scenariu – Nicolae Rusu, Ion Diviza ş.a.

Emisiunea din 1 ianuarie 2012

1. Emisiune dedicată începutului noului an. În prolog – felicitări şi o urătură, în care nu sunt evitate aspectele politice şi referinţele la ceea ce ar putea să ne aştepte în 2012: „Am intrat în Anul Nou cu sănătate, dar suntem pregătiţi şi pentru anticipate…” Tot în această urătură ni se mai aminteşte şi de evenimentele din anul precedent: „Am trecut cu toţii prin criza globală, financiară, parlamentară…”.

2. Urmează bancuri despre şi cu peştişorul de aur, în care ni se spune despre jucăriile aduse la brad de către „marele păpuşar”, dar şi de evenimentele de la Curtea Constituţională, unde pupăza nimereşte între ciocan şi seceră.

3. Mai apoi vin scrisorile către Moş Crăciun, în care aproape toţi sunt preocupaţi ca Anul Nou să ne aducă în ţară un preşedinte şi doar un copilaş îşi doreşte să aibă o surioară. Dar în cazul când şi părinţii lui vor doar preşedinte, cu ce se alege bietul copil ?

În aceeaşi emisiune ni se aminteşte că, în anul precedent, chişinăuienii au beneficiat de troleibuze noi, albastre, aduse de către primarul capitalei. Lucrul nu mi se pare corect, pentru că totuşi troleibuzele au fost procurate pe bani publici, şi nicidecum din salariul personal al primarului nostru întreprinzător. Aceasta noutate „include în ea o publicitate ascunsă şi chiar electorală”.

Tot în această emisiune ni se spune că nu toţi locuitorii din republică au avut posibilitatea să întâlnească cum se cuvine şi cu ce se cuvine Anul Nou: „Unii l-au întâlnit cu o găleată de apă şi cu o pâine”. Întrucât emisiunea are preponderent caracter satiric, poate că ar fi fost cazul să ni se spună: unde? cum? şi cu ce? … l-au întâlnit alţii.

Ni se mai aminteşte că toţi ne îndreptăm spre Europa, „chiar şi nevăzătorii”, şi atunci tot în acest context mi s-ar fi părut oportun să-mi dau seama încotro au luat-o şi persoanele cu deficiențe de auz din Republica Moldova, dar despre asta nu aflăm, deocamdată, nimic…

În final, prezentatorii ne seamănă frumos, ceea ce ne mai îndulceşte un pic gustul amărui rămas de la un scenariu mult prea modest, dar şi de la unele bancuri fără umor, povestite totuşi cu multă inspiraţie şi chiar hazliu de către cei doi interpreţi.

La final rămân în speranţa că în viitoarele ediţii vor fi texte mai inspirate, după care se vor simţi mai confortabil doar protagoniştii cu peştişorul lor de aur…, dar şi Postul Naţional de Radio, iar în final, de ce nu… şi ascultătorul.

Emisiunea din 4 decembrie 2011

Emisiunea este dedicată Zilei Internaţionale a Voluntariatului. Din start ni se repetă solicitarea cetăţeanului care vrea neapărat să răzbată la „Ministerul Râsului” şi intenţionează să vorbească cu cel mai de râs ministru din cadrul acestui minister.

Mai apoi, timp de câteva minute se exploatează ideea că artiştii noştri mereu prestează muncă de voluntariat, inclusiv şi actorii de la emisiunea „Umorul e cu noi”. În cazul în care Radioul Naţional nu are posibilitatea să remunereze munca şi talentul actorilor noştri îndrăgiţi, poate că este cazul să se declare un „maraton naţional”, ca să se aducă în holul radioului alimentare pentru a remunera truda lucrătorilor de la Companie… Așa cum pe timpul când nu avea mijloace financiare, Tudor Tătaru remunera munca artiştilor de la „Buciumul” … cu varză. Poate e cazul ca într-unul dintre spaţiile libere de la Casa Radio, când vine toamnă, să se pregătească „nişte rezerve alimentare”… Sau cum ar spune Vitalie Rusu: „ce zici, Petrică? Chiar că nu mai înţeleg nimic…”

Cum e şi firesc, din această emisiune nu lipsesc nici bancurile, de la lume adunate, din viaţa artiştilor noştri renumiţi – Tudor Chiriac, Nicolae Sulac, Teodor Negară, dar şi epigrame despre scriitorii noştri – Gheorghe Vodă, Aureliu Busuioc, Ion Vieru, Arsenie Blanovschi, Ion Bolduma, Fiodor Ponomari etc. În context, cităm finalul unei epigrame despre Ion Bolduma şi nu despre Fiodor Ponomari, după cum ni se spune: „Ai venit cu sula-n coaste şi te duci cu ea în dinţi.”

Mai nostimă şi nevinovată mi s-a părut gluma despre un amic, care a împrumutat 25 de ruble de la direcţia Muzeului Literar, dar aşa şi nu a mai reuşit să-i restituie… pentru că sărmanul meu amic, acum unde se află, nu mai are posibilitatea să-i întoarcă, nici măcar prin intermediul „Western Union”... Iar datoria îşi are şi ea farmecul său. Ori o restitui la timp, ori n-o mai restitui în genere… Dar despre morţi cum se mai spune, ori de bine... ori deloc…

La sfârșitul emisiunii, de altfel ca de fiecare dată, protagoniştii ni se prezintă în calitate de miniştri de la „Ministerul Râsului”, atâta doar că unul ne vorbeşte, iar altul ne grăieşte… /Publicitate ascunsă pentru Dicţionarul moldo-român …/ Poate ar fi cazul, ca în emisiunea realizată să ni se aducă şi nişte „perle” din acest dicţionar.

Faptul că şi în această emisiune actorii au fost net superiori textului pe care l-au reprodus îmi trezeşte unele semne de întrebare, la care pe viitor merită să cugete autorul proiectului, pentru că, aşa cum se mai spune – „La început era Cuvântul… şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul...”/ sublinierea ne aparţine – V.Ţ./

Emisiunea a III-a din 8 noiembrie 2011

La început mi se spune că „în timp ce societatea este constrânsă să facă economii în toate domeniile, inclusiv şi pentru telefon, salariile unor directori de întreprinderi mari, precum Moldtelecom-ul, ar fi de 700 mii de lei”, remunerarea funcţionarilor de prim rang de la Poşta Moldovei, Union-Fenosa şi Moldova-Gaz nefiind mai modestă. Nu ştiu dacă atunci când radioascultătorul află despre aceste salarii ale susnumiţilor demnitari, le mai arde de râs. Poate celor de la CCCEC le-a plăcut gluma aceasta, dar nici pe ei nu i-am prea văzut circulând prin oraş în transportul urban…

Şi pe urmă, a număra în public banii dintr-un buzunar străin, atunci când o bună parte a populaţiei duce un trai anevoios, este la fel cum ai vorbi despre frânghie în casa celui care s-a spânzurat.

Înnobilează această emisiune epigramele originale ale lui Gheorghe Bîlici, care şi de data asta ne convinge prin rafinamentul său stilistic. Mai apoi urmează o serie de bancuri ajustate la situaţia noastră politică. Spre exemplu, cel cu avionul „MU-2012”, la bordul căruia se află preşedintele ţării, premierul, speakear-ul, securistul, liderul de partid, tot el aviatorul şi stewardesa. Poanta bancului este că la un moment avionul MU-2012 este sortit unei catastrofe aviatice, în timp ce pentru cei şase pasageri sunt rezervate doar cinci paraşute… Am observat că echipa la această emisiune este de asemenea constituită din şase persoane. Pentru că în caz contrar, rămânând ultimul la bordul avionului, ar putea el să rămână cu rucsacul... Şi atunci, dacă autorul proiectului nu-i oferă la timp scenaristului rucsacul, ar putea el singur să rămână fără paraşuta de salvare… Dar asta cum se spune, Doamne fereşte… Deşi în neamul nostru, când stai strâmb, dar te gândești drept, toate se pot întâmpla…

Emisiunea a IV-a din 11 decembrie 2011

Printre alte subiecte, autorii emisiunii vin şi cu o înregistrare „de la unul din mitingurile actualei opoziţii. /Ce e drept, chiar au apărut cu abundență aceste mitinguri şi ar fi fost haios să vă inspiraţi din mitingurile ce au loc doar în ziua de sâmbătă, şi mai ales din cele de duminică …/

Cu adevărat într-o formă artistică şi cu mult umor în această emisiune ne este propus pentru audiere discursul unui activist de partid, care întâmplător se mai numeşte şi t. Muşuc. Dacă îi mai adăugaţi o literă, urătorul nostru ar fi fost tovarăşul Muştuc, iar esenţa chiar nu s-ar fi schimbat deloc. Din spusele „acestui orator la miting” aflăm că cei din actualul partid din opoziţie, pe atunci când au ţinut în mâini „osul puterii”, tot au furat, dar nu chiar aşa de mult ca ăștia care se află acum la putere. Discursul activistului, cum e şi firesc, se încheie cu sloganul „Jos Alianţa”, însoţit şi de aprobarea unanimă a celor de la miting, exprimată însă, nu ştiu de ce, printr-un muget de gloată.

După această reacţie a participanţilor la miting, dar şi din discursul rostit de activistul de partid, chiar rămânem cu toţii într-o nedumerire. Pentru că cei care până la acest miting au fost simpatizanţii partidului comunist, vor rămâne tot atât de fideli şi în continuare. Ceea ce mi se pare logic şi firesc. Nu ştiu însă dacă cei care au votat Alianţa, dar dintre ascultătorii emisiunii au fost şi dintre aceștia, după ce au aflat nişte detalii „mai subtile” din emisiunea dată, nu „şi-au schimbat la moment orientarea lor politică…” ... Sau cum ar mai fi spus D.Moţpan – „la 360 de grade”. Pentru că o vorbă înţeleaptă venită din folclorul nostru – „unde dai şi unde crapă…”

Partea a doua a emisiunii a fost axată pe bancuri din viaţa ostăşească, dar totuşi mai nostime, întrucât ni se spune că emisiunea este realizată de „Ziua carabinierului”. În mod special bancul cu raţia de pe tancul „T-55” … probabil, păstrat mulţi ani pe strada Bernardazzi vizavi de penitenciar. Bancul despre acest tanc chiar îmi provoacă râsul, pentru că nu sunt convins dacă Armata Naţională dispune în genere de tancuri și dacă cele care au trecut falnic pe 27 august 2011 prin Piaţa Marii Adunări Naţionale nu au fost arendate, iar peste noapte întoarse înapoi la destinaţie… în Armata a 14-a.

Bancul despre marele nostru domnitor Mihai Viteazul, care înainte de a porni la luptă cu inamicul află că numai ostaşul Preda aseară „o făcuse lată”, şi-i propune: „Iar tu, ostaş Preda, vii cu mine să ne dregem…” Mi-am amintit aici de fraza sacramentală a ex-preşedintelui Voronin, într-un interviu, ne convingea „că numai cu Iurie Roşca se poate face o treabă serioasă”, pentru că „Roşca e singurul care ne vileaet”.

Şi totuşi cel mai nostim mi s-a părut bancul despre ostaşul ingenios, care a vopsit racheta … răsturnând căldarea cu vopsea în vârful ei… Uneori şi ce e simplu poate fi genial.

Emisiunea a V-a din 15 ianuarie 2012

O emisiune de, asemenea, axată pe actualitatea de atunci: nealegerea preşedintelui. Într-o formă ironică ni se aduce şi incidentul dintre ministrul Culturii, consilierul său, şi Poliţia Rutieră. Citez din textul emisiunii: „Când s-a mai văzut ca un ministru de la PLDM să-l asculte pe un ministru de la PD”.

În continuare la întrebarea unuia dintre protagoniştii emisiunii „cine trage undiţa”, m-am prins la gândul că nu întotdeauna cel care trage undiţa, mai prinde şi peştele... Mai ales, că noi cam toţi stăm pe malul iazului, dar savurăm intrigat procesul pescuitului dintre „ai noştri cu ai noştri”. /Vin ai noştri... pleacă ai noştri, noi rămânem tot ca proştii... pe malul râpei./

În continuare în emisiune este inclusă „intervenţia telefonică” a „cetăţeanului turmentat” de la ţară, care în ajun de Sfântul Vasile a reuşit în satul său să-şi aleagă un buhai din cei patru pe care îi are la gospodărie, pentru a porni prin sat cu uratul. /Amintesc faptul ca emisiunea a fost pusă pe post a doua zi după Anul Nou pe vechi. /În acest context cetăţeanul întreabă: cum dară în Parlamentul nostru nu se poate alege un preşedinte dintr-atâția...?

Dacă vă amintiţi, bunii mei prieteni Vitalie Rusu şi Petru Hadîrcă, în repertoriul Teatrului de păpuşi de la Moscova renumitul regizor Serghei Obrazţov montaseră pe timpuri spectacol „Un concert neobişnuit”. Pe parcursul lui intervenea un moderator, interpretat genial de către marele actor Zinovie Gerdt. După ce un „maestru de talie mondială” a interpretat la pian un număr muzical, acesta comenta: «Как видите у него рояль, а у меня дома жена...” Sau despre alt gen de estradă „Фокусников много… а платочек один. Ха-ха-ха... Не слишком мой юмор тонок для вас, мой юный зритель?”

La final, protagoniştii emisiunii vin cu o urătură frumoasă de Anul Nou, semnată de Ion Diviza, în care sunt vizaţi nu chiar toţi liderii de partid. Iar dacă biciuiţi, biciuiţi în toţi şi la fel, că altfel ajungem la vorba „din cei patru evanghelişti au fost doar trei – Luca şi Matei…”

Şi atunci „dacă-i trădare, trădare să fie, dar s-o cunoaştem şi noi”… cum zicea marele Caragiale.

Emisiunea a VI-a din 18 decembrie 2011

Primul subiect din nou se referă la alegerea preşedintelui, mai bine zis la nealegerea lui. „Petrică, ce se întâmplă, nu mai înţeleg nimic, statul nu are şef” – întreabă Vitalie Rusu. Şi noi nu mai înţelegem nimic, întrucât statul nu are şef de mai mult de doi ani…

Urmează apoi un şir de bancuri din viaţa poliţiştilor, turnate din ulciorul cu pătăranii al lui Aurel Scobioală. Bancurile poliţieneşti, cum n-ai da, cum le-ai spune, tot poliţieneşti rămân, cu sau fără alegerea preşedintelui ţării. Mai ales că ele sunt axate pe vechile bancuri de pe timpul miliţiei sovietice. Reiese că lucrurile la acest minister nu s-au prea schimbat cu timpul, pentru că umorul a rămas tot acelaşi.

Mi s-a părut mai hazliu bancul despre maiorul Caluta care şi-a invitat subalternii la „Nunta lui Figaro”, dar s-a mirat foarte mult când i-a văzut pe toţi veniţi la teatru îmbrăcaţi în fracuri. La întrebarea şefului, de ce s-au îmbrăcat în modul acesta, subalternii dau replica: „data trecută şi el, şeful, a venit la „Lacul lebedelor” cu undiţa””. Bancul despre examenul poliţiştilor privind fenomenul ionizării mi-a amintit despre cel cu ţiganul, care a venit cândva la miliţie şi-l ruga pe şef să-i schimbe numele din Sulă Ion în Sulă Vasile…

Emisiunea a VII-a din 25 decembrie 2011

Emisiunea este dedicată sărbătorii de Crăciun pe stil nou. Mi s-a părut poate cea mai inspirată, cu colinde şi urări de bine. Regretabil, în opinia recenzentului, este că şi aici se utilizează multe cuvinte din limba rusă, pe care le întâlnim şi azi în abundenţă în vorbirea noastră atât la sat, cât şi la oraş. /Convorbirea telefonică a cetăţeanului turmentat, care intervine „în direct” pe parcursul emisiunii/.

În continuare, nu ştiu cu umor sau fără, dar Crăciunul pe stil nou, în conceptul autorilor emisiunii, coincide cu „Ziua lucrătorului vamal”. Cum e şi firesc, urmează bancuri despre vameşi. De aici aflăm, că Moş Crăciun de la PLDM trece prin vamă cu stejarul în spate, iar cel din PD o are în săniuţă pe Scufiţa Roşie, care, bănuiesc eu, se mai numeşte… Scufiţa Valerica. Regretabil, de ce în acest an nu ne-a făcut o vizită şi Moş Crăciun de la PL, poate că şi-o fi pierdut pe drum asul din mânecă, poate că i-o fi îngheţat şi asul şi nasul, şi ne vi-l aduce către 2013. Bănuiesc însă că dacă se dorea mult ar fi găsit el un loc într-una din cele două sănii. Chiar cu marele risc de-a rămânea anul acesta fără Scufiţa Roşie, fără stejar verde, dar cu toţi trei într-o sanie…

Concluzie. În pofida unor obiecţii mai în glumă, mai în serios, aş vrea să menţionez nivelul înalt interpretativ de care dau dovadă cei doi protagonişti – Petru Hadîrcă şi Vitalie Rusu. Cum spunea marele Şolom Aleihum „Талант он как деньги, либо он есть много, либо его нет совсем”.

Intervenţiile „cetăţeanului turmentat” ne aduc şi şarmul său, mai ales atunci când nu sunt împestriţate cu cuvinte ruseşti sau vulgarităţi. Aş menţiona aici şi coloana sonoră reuşită /Octavian Rusu/, de care totuşi uneori se face abuz şi de aceea devine, la un moment, ilustrativă… şi multă. Spre exemplu, dacă ni se spune că sună telefonul, imediat textul este ilustrat şi cu sunetul telefonului etc.

De asemenea, începerea fiecărei emisiuni cu apelul telefonic al cetăţeanului, care vrea să ajungă la „Ministerul de Râs” şi să vorbească cu cel mai de râs ministru, poate trece într-un clişeu. Pe timp de criză economică, când nu prea merg lucrurile în societate, precum şi-ar dori oamenii, poate mai degrabă ar trebui să apelăm şi la „ministerul de plâns”. Ca să mai râdem plângând sau să mai plângem râzând.

În 1996, când la funcţia de preşedinte al ţării candida şi Andrei Sangheli, într-un clip promoţional o biată femeie de la ţară ne mărturisea cu lacrimi în ochi: „Andrei Nicolaevici Sangheli este unicul candidat la funcţia de preşedinte al statului care se bate cu capul de popor…” Dar de atunci şi până în prezent n-am prea auzit şi nici n-am prea văzut mulţi miniştri care pe parcursul activităţii sale „s-ar fă bătut măcar o dată cu capul de popor”.

Aş recomanda un subiect în viitoarele emisiuni, axat pe umorul clasic universal şi, bineînţeles, nu în ultimul rând, pe umorul celui care a fost şi va rămâne marele nostru Caragiale. Pentru că astăzi marele nostru Nenea Iancu este şi mai actual decât pe timpul său. Din păcate sau poate din fericire. Poate mai puţină satiră socială de moment şi mai mult umor ce ar supravieţui timpului. Am ferma convingere, că emisiunile date merită şi trebuie să rămână în Fondul de Aur al radioului, pentru a fi ascultate şi peste ani cu mult interes, indiferent de cum vor fi acele timpuri şi ce se va întâmpla atunci cu noi. Şi nu numai doar cu noi… Cert rămâne una: toate emisiunile audiate sunt realizate cu multă inspiraţie, dăruire şi talent. Dar, „ce e scris cu peniţa, nu tai cu bărdiţa”, mai ales după ce a fost rostit.

Preşedintele CO __________ LŞ Secretarul şedinţei CO __________