Interventia timpurie la copii in Norvegia si Romania



Yüklə 235,35 Kb.
səhifə1/5
tarix30.01.2018
ölçüsü235,35 Kb.
#42174
  1   2   3   4   5

Interventia timpurie la copii in Norvegia si Romania

Analiza comparativa realizata in cadrul proiectului

,,Transfer de cunostinte si bune practici intre Norvegia si Romania

Finanţare nerambursabilă din cadrul Programului Fond ONG în România, Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009 -2014

Numarul contractului: RO 2017/08

Januarie – Martie 2017

Autor: Marin MIC

Fundatia Inocenti



www.inocenti.ro

Mulțumiri tuturor experților din Norvegia care au furnizat informații: Heidi Nag și dr. Øivind Juris Kanavin de la Frambu - centrul pentru boli rare și Jens Grøgaard de la Direcția de sănătate și de asemenea experților români care m-au ajutat să elaboreze raportul și structurat, Adela Carcu din județul Bistrița Năsăud, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Antonela Ciupe Ph.D. Candidat, Colegiul de Departamentul de Educație al Universității Educație Specială din Illinois din Chicago



Introducere

Furnizarea de servicii de educatie si interventie timpurie (SEIT) copiilor de varsta mica este benefica atât pentru copii cât și părinți. Cât de mult contribuie la dezvoltarea copilului și bunăstarea sa este mai puțin clar, deoarece acest lucru variaza in functie de caracteristicile copilului si de alte variabile. Beneficiile pentru dezvoltarea copilului depind de calitatea grădiniței, calitatea serviciilor alternative (de exemplu, dacă copilul sta cu părinții sau este într-un program de îngrijire, in afara locuintei, dar de calitate scăzută), si daca numarul celor cu venituri mici si din familii minoritare lingvistic care isi inscriu copii in astfel de programe crește (Carneiro, Løken și Salvanes, 2011;. Johnson et al, 2014; Van Lancker și Ghysels, 2012).

Acesti copii ar putea sa-si maximizeze potentialul de dezvoltare, daca ar participa in programe de educatie si interventie timpurie de buna calitate in primii 3 ani de viata cand plasticitatea creierului este la maxim, iar societatea ar beneficia mai mult oferindu-le un start bun si cat mai timpuriu (Garner, 2013).

In Luxemburg, copiii cu vârsta cuprinsă între 3-5 ani au dreptul legal de acces liber la SEIT, timp de 36 de săptămâni pe an, 26 de ore pe săptămână.

În Italia, copiii cu vârsta cuprinsă între 3-5 ani beneficiază de acces liber necondiționat la SEIT, timp de 40 de ore pe săptămână.

Comunitatea flamandă din Belgia, oferă 23,33 ore pe săptămână, pentru toți copiii între 2.5-5 ani,

în Chile este de 22 de ore pentru toți copiii de 2-5 ani și Suedia oferă 15 ore pe săptămână pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders si Miho Taguma, 2015, p 44).

Sistemul norvegian de educație și interventie timpurie a copiilor (SEIT) a cunoscut o expansiune puternică în ultimii zece ani. Mai mulți copii decât oricând sunt înscriși în grădinițe sale. Norvegia se numără printre țările Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) cu cea mai mare pondere a veniturilor publice cheltuite pentru educația şi îngrijirea timpurie a copiilor. De asemenea, fondurile publice pentru sectorul de grădiniță au crescut puternic în ultimii 15 de ani, astfel s-a permis o expansiune rapidă a furnizării de servicii. Participarea în rândul mamelor pe piaţa muncii a crescut constant în Norvegia, iar diferența de remunerare între femei și bărbați este scăzuta comparativ cu standardele internaționale. Beneficiind de concediu parental generos, disponibil pentru părinții copiilor până la vârsta de un an, majoritatea părinților își înscrie copiii la grădiniță de la vârsta de un an pana la cinci. Un avantaj mare il reprezinta indemnizatia de cresterea a copilului oferita părinții care nu utilizează grădiniță pentru copiii lor in primul an viata.

Ca sa intelegem mai bine contextul sa analizam cativa indicatori referitori la Norvegia. Are o populație de: 5,1 milioane. Rata fertilității: 1,78 în 2013. Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor: 67.123 USD în 2014. Copiii sub 6 ani: 375 744 (7,35% din populație), în 2014.

Femei implicate pe piata muncii: 76,1% dintre (varsta cuprinsa intre 15-64) sunt angajate; in 2013, 40% dintre femei au un loc de muncă cu normă partiala de timp, comparativ cu 14,1% dintre bărbați.

Rata de participare pe piata muncii a femeilor cu copii sub 6 ani: în 2010, 83% dintre mame cu copii cu vârste cuprinse între 1-2 erau angajate, 32% dintre ele cu normă partiala de timp; 86% dintre mamele copiilor cu vârste cuprinse între 3-5 erau angajate, 29% dintre ele part-time.

Maternitate și concediul pentru creșterea copilului: începând cu 2013, în 49 de săptămâni, la 100% din venituri sau 59 de săptămâni de concediu, la 80% din venituri; mame și tați, fiecare trebuie să aibă cel puțin 14 săptămâni de concediu după naștere.

Vârstă școlară obligatorie: 6 ani.

(Sursa: Ministerul Educației și Cercetării din Norvegia, 2015 și Bjørkli MAIA, 2011; OECD, viitoare, OECD, 2015a, OECD, 2015b, OECD 2015c, OECD, 2014a; OECD 2014b). Cheltuielile totale de învățământ în Norvegia: 7,4% din PIB, comparativ cu 2,5%, în România 2015 și 4,5% în 2016.



I. EDUCAŢIA TIMPURIE

Educația timpurie și îngrijire a copilului (SEIT) în Norvegia

Există o tradiţie de lungă durată a autonomiei locale și a descentralizării, care se aplică, de asemenea si la sectorul educație și îngrijire a copiilor preșcolari (SEIT). Norvegia are 19 județe și 428 de municipalități reglementate la nivel local, care variază foarte mult în functie de dimensiunea populației și zona geografică. Oslo este atât un județ cât și municipiu. Atât consiliile județene cat și municipale sunt formate din reprezentanți aleși prin vot. Guvernul central este reprezentat la nivel județean prin guvernatori.

Grădinita este o parte integrantă a unui set coerent de politici în Norvegia, care sprijină participarea deplină și egala pe piața forței de muncă pentru părinți. Începând cu anii 1970, participarea femeilor pe piaţa de muncă a crescut în mod constant, creând o cerere mare de locuri la grădinițele din Norvegia. Chiar şi acum dupa trecerea într-un nou mileniu, această cerere de locuri în grădiniţe nu a reuşit să fie satisfăcută. Treptat insa, focusul politicilor publice privind SEIT s-a mutat de la satisfacerea obiectivelor de includere a parintilor pe piața forței de muncă, in obiective educaționale pentru copii.

În 2010, 83% dintre mamele cu copii cu vârste cuprinse între 1si 2 ani erau angajate, 32% dintre ele cu normă part-time; 86% dintre mamele copiilor cu vârste cuprinse între 3 si 5 ani au fost angajate, 29% dintre ele cu normă part-time (Bjørkli & MAIA, 2011).

Privind doar gospodăriile cu copii mici, în mai mult de 10% dintre acestea trăia doar un singur părinte în 2012, ceea ce înseamnă că acestea depindeau în mare parte de furnizarea de SEIT pentru a asigura o stabilitate a veniturilor gospodăriilor și participarea pe piata muncii (Statistică Norvegia, 2014a). Cu toate acestea, doar 4,4% dintre copii trăiesc în gospodării sărace, în comparație cu România 52% în 2013 (Salvați Copiii, 2014 p. 3).

Concediu parental a fost extins treptat, ajungând la 49 de săptămâni, la o indeminzatie egala cu veniturile precedenre sau 59 de săptămâni, la o indemnizatie reprezentand 80% din câștigurile precente, în 2013. O "luna a tatalui" a fost implementata încă din 1993.

Impartirea concediului pentru creșterea copilului intre parteneri permite ambilor părinți să aibă grijă de copilul lor, şi, de asemenea, si contribuie la atenuarea polarizarii a angajatorilor care se așteaptă ca doar femeile, dar nu și barbatii să isi ia concediu pentru creșterea copilului. Prin urmare, aceasta poate contribui la consolidarea poziției mamelor pe piața muncii.

Tipuri principale de servicii și durata:

barnehager (grădinițe) și Familienbarnehager (centre de zi pentru familie) oferă program pe durata unei jumătati de zi sau a unei zile, servicii complete pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-5 ani.

Åpne barnehager (grădinițe deschise) sunt programe part-time, pentru copii și părinți / îngrijitori care pot veni regulat sau ocazional. Grădinița deschisa: este un fel de centru de zi în cazul în care părinții (mamele) pot veni cu copiii lor sa petreaca timpul împreună si unde există doar a singura persoana platita care coordonează activitatea. Se pot organiza grupuri de sprijin sau pur și simplu petrec timpul împreună.

Costurile pentru părinți pentru programele SEIT, adica taxele platite pentru grădinițe și centre de zi, sunt limitate la 2 405 NOK pe lună pe familie (2014) și reprezintă 15% din costurile medi ale serviciului. Grădinițele deschise nu necesită taxe sau au taxe foarte mici.

Rata de participare la servicii reglementate: copii 1-2 ani: 79,8%; copii 3-5 ani: 96,6% în 2013. (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders si Miho Taguma, 2015, p 13)

Raportul copil-personal:

Normarea unui pedagog presupune 1 educator la 7-9 copii sub vârsta de 3 ani si o educatoare pentru fiecare 16-18 copii cu vârsta de peste 3 ani, atunci când copiii participă la mai mult de șase ore de program pe zi. Reglementările privind totalul personalului stipulează că personalul trebuie să fie suficient pentru ca grădinița să poată desfășura activitatea pedagogică satisfăcătoare, fără a specifica un număr necesar de adulți pentru fiecare copil. De obicei, personalul fara pregatire profesionala de specialitate se adauga numarului de educatoare specializate. (Source: Ministry of Education and Research, 2015; Moafi and Bjørkli, 2011; OECD, forthcoming; OECD, 2015a; OECD, 2015b; OECD 2015c; OECD, 2014a; OECD 2014b.)



Studiile privind interacțiunile dintre îngrijitori și copii cu vârsta sub 3 ani au aratat ca persoanele care ii ingrijesc sunt mai sensibile si mai prietenoase față de copii, dacă acestea sunt responsabile pentru un număr mai mic de copii. Comportamentul lor este caracterizat prin atitudine afectivă pozitivă și călduroasă și, în același timp, ele exercită un control mai redus asupra copiilor și le ofera materiale si variante de joc mai adecvate (Vandell, 1996; NICHDs ECCRN, 2000; Phillipsen și colab, 1997; Howes și colab, 1995). Howes si colegii raporteaza imbunatatiri la nivel mondial a calitatii procesului și a interacțiunilor dintre îngrijitori și copii atunci când raportul copil- personal a fost redus de la 6: 1 până la 4: 1 pentru copii cu vârsta cuprinsă între 12 luni și mai tineri și de la 8: 1 până la 6: 1 pentru copii cu vârste cuprinse între 1 la 3 ani. (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders and Miho Taguma, 2015, p 79)

Şcoala obligatorie începe la vârsta de șase ani și 97% dintre școli sunt publice (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders si Miho Taguma, 2015). Scolile primare și secundare inferioare sunt deținute de către municipalități, în timp ce județele dețin școlile secundare superioare. Proprietarii școlilor particulare sunt conduse de consiliile școlare (OECD, 2013b).



Reformele SEIT și tendințele politice din Norvegia

În timp ce un loc la grădiniță este un drept legal pentru copil, participarea la SEIT este voluntară. În 2013, 90% dintre copiii cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, inclusiv 97,5% dintre copiii de 5 ani, au participat la SEIT. Din cauza concediului pentru creșterea copilului plătit generos in Norvegia, doar 3,2% dintre copii sub un an erau la grădiniță (Ministerul Educației și Cercetării din Norvegia, 2015).

În 2012, grădinițele au fost incluse în portofoliul Direcției pentru Educație și Formare (Utdanningsdirektoratet), alaturi de învățământul primar și secundar. Activand ca agenție executivă a Ministerului Educației și Cercetării în 2004, Direcția este responsabilă pentru evaluarea sistemului de învățământ prin intermediul Sistemului Național de Evaluare a Calității (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders si Miho Taguma, 2015). Acest lucru facilitează tranziții mai line pentru copii între diferite niveluri de educație și o administrare mai coerenta. Implicarea puternică a tuturor părților interesate este asigurată în acest proces.

În bugetul național pentru anul 2015 parlamentul norvegian (Storting), a crescut subvențiile de stat pentru a introduce un sistem național de subvenții pentru familiile cu venituri mici, incepand cu 1 mai 2015, astfel încât aceste familii vor plăti maximum 6% din venitul lor pentru un loc în grădiniță, avand ca limită superioara nivelul maxim al taxei. De asemenea, s-a decis să se extindă accesul gratuit si obligatoriu la un numar de ore la grădiniță, incepand tot de la 1 august 2015, pentru toți copii de 4 si 5 ani provenind din familii cu venituri mici din întreaga Norvegie (Ministerul Educației și Cercetării, 2015).

Municipalitatile / primariile sunt actorii-cheie pentru punerea în aplicare a politicilor și au capacitatea si resursele pentru a adapta grădinițele la nevoile locale. Ei beneficiaza de autonomie bugetara care le permite sa ofere subventii peste suma care este destinata unei grădinițe, atâta timp cât aceasta își îndeplineste obligațiile legale fata de beneficiari. Municipalitățile detin jumătate din grădinițele din Norvegia și supravegheaza toate grădinițele de stat și private, în districtele lor. Ponderea gradinitelor private in furnizarea acestor servicii este diversă, variind de unitati foarte mici, cu un singur proprietar sau care promoveaza pedagogii alternative pana la gradinite detinute de companii in mai multe locatii. Puternica autonomie locală poate sa creeze dificultati pentru guvernul național de a impune asigurarea furnizarii de servicii peste tot în întreaga țară.

Legea Gradinitei din 2005 a introdus schimbări semnificative. Aceasta a introdus noi cerințe pentru calitatea grădinițelor, de exemplu, în ceea ce privește învățarea și adaptarea la școală. De asemenea, acest punct de cotitură în politica educationala a fost marcată de lansarea “Cartii albe” No. 16 (2006-2007), "Nimeni nu e lăsat în urmă: Intervenție Timpurie pentru învățare pe tot parcursul vieții"( White Paper No. 16 (2006-2007), “No one left behind: Early interventions for lifelong learning”). Acest lucru a descris educația ca un mijloc de reducere a diferențelor în societate, oferind tuturor aceeași șansă de a fi ei înșiși și de a-si dezvolta abilitățile. Cartea albă a pus in discutie, de asemenea, accesul pentru toti la intervenție timpurie prin educație și îngrijire a copiilor preșcolari și stimularea invatarii limbilor străine pentru toți copiii care au nevoie. Asta nu presupune doar cresterea costurilor de furnizare de servicii suplimentare și a serviciilor de dezvoltare profesională, dar calificările profesorilor grădiniței trebuie crescute la nivelul cadrelor didactice pentru copii mai mari (Ministerul Educației și Cercetării, 2015).

Politica a continuat să evolueze, începând cu modificari ale Legii Gradinitei implementata din 2004 până în 2010. Printre cele mai notabile schimbări a fost introducerea în 2009 a dreptului legal la un loc cu normă întreagă în grădiniță obișnuită sau cea de familie pentru toți copiii de la vârsta de un an. Sprijinul financiar din partea guvernului central pentru sustinerea de catre municipalități a gradinitelor a fost modificat, astfel ca subvenția speciala, care puteau fi utilizate numai pentru gradinite de copii, a fost inclusa in bugetul mare care este repartizat autoritatilor locale începand cu 2011. În plus, concediu pentru creșterea copilului a fost extins treptat, ajungând la 49 de săptămâni la venituri egale cu veniturile salariale precedente sau 59 săptămâni, la venituri egale cu 80% din câștiguri, în 2013. Ca urmare, cererea pentru grădiniță a devenit cu adevarat presanta numai când copiii au ajuns la varsta de un an. (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders and Miho Taguma, 2015, p 27).

Copiii și participarea părinților

Legea Gradinitei prevede că grădinițele sprijină părinții în creșterea copiilor lor. Grădinița va realiza o bază solidă pentru dezvoltarea copiilor, pentru învățarea pe tot parcursul vieții și participarea activă la o societate democratică. Legea oferă copiilor și părinților dreptul legal de a se implica. Părinții pot fi membri in consiliul parintilor grădiniței și in comitetul de coordonare format din părinți, personal și de proprietar. Comisia de coordonare trebuie să stabilească un plan anual pentru activitățile pedagogice.

Finanțarea publică puternică și luare a deciziilor la nivel local

Norvegia a crescut masiv subvențiile de stat pentru costurile de exploatare și de investiții ale SEIT între 2000 și 2013, mai mult, a triplat suma acordata de la 12 miliarde coroane norvegiene până la 38 de miliarde de coroane norvegiene sau de la 0,5% din PIB la 1,4%.



Figura 2.1 Prezentare generală a structurii de administrare și a finanțarii grădiniței în Norvegia (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders and Miho Taguma, 2015, p 30)



Flexibilitatea sistemului

Așa cum au arătat progresele din ultimele decenii, sistemul de gradinite din Norvegia are capacitatea si flexibilitatea de a răspunde tuturor particularitatilor de la nivel local, tuturor schimbările ce apar la nivelul populației și a nevoilor acesteia.

Unele primării oferă tipuri alternative de grădinițe pentru a satisface nevoile părinților care nu doresc să aibă copii într-un aranjament in afara familiei la o varsta foarte frageda sau care ar putea dori să însoțească copiii foarte mici la programe.

Admiterea în locuri

Dreptul copilului la un loc este independentă de participarea parentala pe piata muncii, grădinița fiind proiectata în interesul superior al copilului. Aceasta este o politică extrem de puternică chiar și pentru țările nordice și are două implicații importante. În primul rând, accesul unui copil la grădiniță nu este limitată de incapacitatea sau dezinteresul unui părinte de a fi implicat pe piata muncii. În al doilea rând, copilului are dreptul la experiențe de calitate in cadrul grădiniței si nu doar un simplu acces intr-un program. Stabilirea dreptului legal la un loc in grădiniță la varsta de un an a fost luată foarte în serios de către guvern și eforturile de a face acest lucru posibil, au fost intense și de mare succes. (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders and Miho Taguma, 2015, p 37)

Dreptul la un loc într-o grădiniță se aplică copiilor care împlinesc vârsta de un an cel mai târziu la sfârșitul lunii octombrie a anului in care solicita inscrierea. Copiii născuți după octombrie vor avea dreptul la un loc în anul următor.

Municipalitățile sunt responsabile de asigurarea dreptului la un loc la grădiniță. Atunci când municipalitățile facilitează locuri la grădinițe, acestea trebuie să ia în considerare transferurile, dorințele utilizatorilor și nevoia de locuri pentru copii sub vârsta de trei ani.

Familiile au dreptul să înregistreze copilul la cea mai apropiată unitate. Ele au, de asemenea, dreptul de a solicita școlii locale sa ofere serviciile speciale de care copilul are nevoie, adica: serviciul și beneficiile urmeaza copilul!! (si nu invers!)

Familiile care se mută într-o nouă locație pot să aștepte pana la 1 an si jumatate pentru un loc într-o grădiniță. Acesta este un timp foarte lung de așteptare pentru un loc de grădiniță. Statisticile din 2014 sugerează faptul că mai mult de 8 000 de copii au fost pe liste de așteptare pentru un loc la grădiniță în acel an, cei mai multi dintre ei sub vârsta de trei ani (Statistică Norvegia, 2014).

Îmbunătățirea calității în educația și îngrijirea copiilor preșcolari

Norvegia se dovedeste puternica cand vine vorba de strategiile sale de a crește numărul, nivelurile de calificare, stabilitatea și diversitatea personalului didactic. Dar sistemul de educație și îngrijire timpurie a copilului încă suferă de lipsuri persistente de personal calificat și sectorul grădiniței oferă personalului un statut insuficient de bine plătit și insuficiente opțiuni de carieră.

Sistemul norvegian iese în evidență cu planul său cadru cuprinzător pentru Gradinite și reglementarea puternică a standardelor de calitate structurale, cum ar fi "norma pedagog" care prescrie raporturile dintre educatoare și copii pentru diferite grupe de vârstă. Direcția pentru Educație și Formare joaca un rol cheie în asigurarea unei monitorizări mai obiective pe termen lung și în diseminarea și coordonarea eforturilor de cercetare. (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders si Miho Taguma, 2015, p 57)

Norvegia solicita educatoarelor să-si completeze educatia cu nivelul terțiar (universitar) și a pus în aplicare diverse programe pentru a spori calificările intregului personal al grădiniței, atat cadrele didactice calificate cat si personalul necalificat. Drept urmare, ponderea personalului necalificat a scăzut. Proporția personalului de sex masculin a crescut de asemenea, atat in randul cadrelor didactice cat și celorlti membri ai personalului.



Copiii cu nevoi speciale

Un loc într-o grădiniță de înaltă calitate este un drept legal pentru toți copiii cu vârsta de peste un an din Norvegia. Municipalitățile conduse de consiliile locale sunt responsabile cu asigurarea numărului adecvat de locuri pentru educație și îngrijirea copiilor preșcolari (SEIT), precum și de asigurarea și monitorizarea calității serviciilor si facilitatilor inviduale, in concordanta cu standardele naționale. (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders si Miho Taguma, 2015, p 58)

În Norvegia se folosesc 23 de tipuri diferite de teste de screening, în primele luni de viață pentru a identifica tulburări cromozomiale, sau întârzieri în dezvoltare. Acum este mult mai ușor de a identifica tulburările genetice, deoarece există metode sofisticate de diagnostic.

Asistentele medicale specializate angajate ale municipalitatilor educa și lucreaza cu tinerii în școli, oferindu-le informații despre provocările cu care se confruntă un viitor părinte, iar mai apoi lucreaza cu tinerii părinții.

În fiecare din cele 19 de județe funcționează un centru de zi de reabilitare pentru copii si unul pentru adulti cu boli cronice. Aceste centre oferă părinților și copiilor sesiuni de formare ce dureaza între trei săptămâni și o lună, pentru a-i ajuta să învețe cum să lucreze / sa se ocupe de problemele copiilor lor. Training-uri pot fi oferite de către unul sau mai mulți specialiști.

Grădinița nu are capacitatea de a oferi terapii de recuperare, insa sunt terapeuti ambulanti specializați care vin în mod regulat ofera terapii și le furnizează informatii cadrelor didactice despre cum să continue. În cazul în care copilul a fost evaluat într-un program de intervenție timpurie acestea vor recomanda să fie integrate într-o grădiniță. Ele pot recomanda de 3 – 4, pana la 10 ore de intervenție terapeutică pe lună.

Procesul este coordonat de un manager de caz, care colecteza toate recomandarile de la experti (medici, psihologi, logopezi, educatori) și recomande cele mai bune servicii.

Educatorii specializati vizitează fiecare grădiniță în fiecare zi, pentru a preda / ajuta personalului care lucreaza cu copii sa-si insuseasca metode terapeutice specifice si metode interacțione cu acestia.

Pentru dizabilități foarte grave, în special mentale, în Norvegia există grădinițe specializate pentru copiii cu nevoi speciale. În aceste unități există mai mult personal decât în mod regulat si personal mai bine pregatit.

Decizia de accesare a acestor unități aparține părinților.

În cazul în care la naștere copilul este diagnosticat cu o intarziere sau o invaliditate, în primele trei săptămâni, o asistentă de sănătate va vizita copilul și va învața părinții ce să facă. Responsabilitatea asistentei medicale este de a vizita toți copiii născuți vii și apoi sa ii urmareasca periodic la 3 luni, 6 luni, 9 luni, 12 luni. În cazul în care handicapul nu este diagnosticat imediat după naștere, este posibil să fie observat în timpul acestor vizite.

Așadar, un copil diagnosticat cu o intarziere de la nastere poate beneficia de stimulare sau de terapie imediat după naștere, sau la scurt timp după aceea, la domiciliu. Aceasta proces poate include si îndrumări pentru părinți. Aceasta indrumare se face informare / consiliere oferite de profesori de educatie speciala / fizioterapeuți sau ambii. Dupa varsta de un an, aceste servicii sunt furnizate în grădiniță de către specialiști. Copiii sunt acasă cu mamele lor până la vârsta de un an. În cazul în care copilul are o întârziere de dezvoltare, mama poate solicita o prelungire a concediului maternal (concediu) până la 3 ani.

Coordonarea procesului se face prin intermediul unui plan individualizat, care este folosit pentru toate persoanele (copii și adulți) care au nevoie de diferite tipuri de servicii, de la diferiți specialiști și servicii. Acest proces este coordonat și actualizat prin întâlniri periodice (conferințe de caz) în care participa toți cei interesați: părinți, terapeuți, educatori specializati, etc.

Municipalitatea / primaria este responsabila de acest proces. Persoana care reprezintă municipalitatea este un manager de caz, care coordoneaz procesul. Municipalitatea coordonează procesul de la nivelul de bază, adica nivelul comunitar: educație, îngrijire de bază și servicii de baza a sănătății. La nivelul superior, serviciile sunt asigurate de spitale, care furnizează servicii de sănătate mai specializate.

Chiar daca copilul are nevoie de o îngrijire specială a sănătatii la domiciliu, acestea vor fi furnizate de către municipalitate / primarie, ex. un asigurarea unui aparat de respirație sau pentru deplasare asistata.

În Norvegia nu există instituții de ocrotire specială pentru copii, dar se folosesc serviciile de “respite” / îngrijire temporara, în cazul în care familiile au nevoie sa isi lase copiii sau adulți cu nevoi speciale pentru o perioadă scurtă de timp. În cazul în care există un copil cu probleme comportamentale grave, sederea se poate prelungi foarte mult, pana stabilirea permanenta a lor acolo. Cei mai multi dintre ei sunt cazați in aceste institutii între o săptămână și o lună. Dar, nu sunt instituții mari.

În cazul în care sunt copii cu probleme sociale, acestia pot fi plasati în familii de plasament. Decizia legata de sistemul educațional pe care il va urma copilul este o decizie comună a părintelui și a serviciilor pedagogice oferite de către Guvern.

În cazul în care părintele nu este de acord cu serviciile educationale recomandate, părinte poate depune o plângere și poate cere o altă evaluare unui alt nivel de decizie, la nivel de județ.



Calitatea forței de muncă

Resursa umana in grădinița din Norvegia, este formata din directori, cadre didactice calificate, si asistenți. Directorii au calitatea de manageri, raspund pentru întreaga grădiniță, în timp ce un cadru didactic calificat conduce un departament sau un grup de copii. În conformitate cu Legea Gradinitei Secțiunile 17 și 18, o persoana care doreste sa se califice pentru oricare dintre aceste două poziții, trebuie să aibă un nivel de eduatie terțiar (universitar) în pedagogie speciala pentru grădiniță sau studii pedagogice echivalente, la nivel terțiar, cu formare suplimentara cu accent pe lucrul cu copii ( Ministerul Educației și Cercetării, 2015). Asistenții sunt de obicei absolventi unui program de formare profesională de patru ani, la nivelul secundar superior, format din doi ani de formare în școală și un stagiu de ucenicie de doi ani (ca o "componentă productivă"), dar nu există cerințe specifice prevăzute în legislație. Raportul intre cadrele didactice specializate si asistenti in grădiniță este de obicei, este de unu la doi (Steinnes and Haug, 2013).



Desemnarea și calificarea personalului cheie

În centrele de zi familiale, managerii nu sunt obligați să fie cadre didactice calificate, dar de regula centrele de îngrijire de zi familiale trebuie să fie supravegheate de către o educatoare calificată. Grupele de copii sunt coordonate de cadrele didactice specializate (pedagogiske ledere), care sunt educatoare sau care dețin calificări comparabile, precum și cu asistenți care ar trebui să aibă, de preferință, o formare profesională de patru ani, la nivelul secundar superior, în îngrijirea copiilor și tinerilor. Gradinitele acorda derogări de la cerințele de calificare pentru manageri și cadrele didactice în cazul în care există o lipsă de candidați. Cu toate acestea, asistenții nu trebuie neapărat sa aiba o diplomă. Doar 37,5% din personal avea calificare de educator în 2013.

Modificările produse in formarea cadrelor didactice din grădinițe implementate în 2013, a subliniat valoarea grădiniței ca o instituție care oferă educație și îngrijire pentru întreaga perioadă a copilăriei timpurii, înainte de începerea școlii primare. Titlul profesiei a fost schimbat din educator pentru prescolari in educator pentru gradinita pentru a sublinia valoarea grădiniței în sine, nu doar ca pregătire pentru școală. Acest lucru indică, de asemenea, înțelegerea holistică a educației, oferind un loc special bunăstăriii și dezvoltării socio-emoționale în SEIT. În consecință, noua programa pentru formarea cadrelor didactice a fost reorganizata si redusa de la zece teme de învățare, la sase:

1) dezvoltarea copilului, joacă și învățare;

2) societate, religie, mod de viață și etică;

3) limbă, text și matematică;

4) arta, cultură și creativitate;

5) natura, sănătate și mișcare; și

6) conducerea, cooperarea și munca de dezvoltare (Ministerul Educației și Cercetării, 2011a).

Această reorganizare reflectă mai îndeaproape modul integrat in care trebuie sa invațe copii și oferă o perspectiva holistică despre modalitatea de invatare care se așteaptă să fie furnizata de gradinita. Studentilor care invata sa devina cadre didactice in grădiniță, li se solicita de asemenea, sa parcurga un stagiu de 100 de zile de instruire practică și de a scrie o teză de licență. Pregătirea practică ii ajuta în special sa dobândească cunoștințe practice. Pentru a include si o componentă internațională, studentii sunt încurajați să participe la stagii de practica in strainatate în timpul educației lor.

Exista si multe inițiative menite să promoveze calificări superioare sau care se adreseaza deficitului de personal. În același timp, este nevoie de mai mult personal și se continuă dezvoltarea profesională a personalului existent, pentru a permite grădinițelor din toate localitățile să aibă un nivel ridicat de calificare a personalului și nivel de calitate superior a procesului instructiv. (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders si Miho Taguma, 2015, p 62)

Pe baza documentului de strategie politică numită Competență în grădiniță 2017 – 2010 (Competence in Kindergarten 2017 – 2010) și Strategia Națională pentru Recrutarea de cadre didactice in Gradinita 2007-2011, (National Strategy for Recruiting Kindergarten Teachers 2007-2011) a fost initiat de către Ministerul Educației și Cercetării în 2011 un proiect national numit GLØD. Scopul principal a fost de a recruta personal cu competențe superioare, precum și creșterea competențelor și creșterea statutului personalului deja angajat. Proiectul GLØD a dezvoltat o nouă strategie națională coerentă pe termen lung pentru perioada 2014-2020, pentru sporirea competențelor profesionale în acest sector, pentru tot personalul denumita "Competență pentru grădinițele de copii ale viitorului"(“Competence for the kindergartens of the future”). Strategia prevede, de asemenea, posibilitatea ca asistenții care lucrează în grădinițe sa poata obtine o diplomă de formare profesională ca lucrător de copii si tineret, si asigura participarea la cursuri pentru a se asigura o cunoaștere de baza in SEIT întregului personal (Ministerul Educației și Cercetării, 2015). (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders and Miho Taguma, 2015, p 63)

Ca parte a strategiei, Ministerul a lansat o campanie națională de recrutare pentru 2012-2014, denumita "Cel mai bun loc de muncă din lume este liber"(The best job in the world is vacant), pentru a spori interesul care vor dori sa ocupe un post de educatoar și pentru a ridica statutul si prestigiul activitatii din grădiniță. Au fost dezvoltate retele GLØD regionale formate din toti cei interesati pentru a elabora seturi de măsuri locale.

Egalitatea intre sexe

Forța de muncă SEIT în Norvegia, la fel ca în toate țările, este predominant de sex feminin. Au existat eforturi pentru a crește numărul de lucrători de sex masculin în grădinițele norvegiene. Ca parte a unei strategii de promovare a egalitatii între femei și bărbați din anul 2000, a fost stabilit ca obiectiv ca bărbații să ajungă sa reprezinte 20% din personalul dintr-o grădiniță.

Au fost introduse si regulamente pentru a promova recrutarea, cum ar fi favorizarea unui candidat de sex masculin în cazul în care doi candidați au aceleași calificări. Strategiile au functionat parțial, proporția bărbaților crescand de la 5,7% în 2003 la 8,4% în 2013 (Ministerul Educației și Cercetării, 2015). Numărul de grădinițe care au atins obiectivul de 20%, a crescut, de asemenea, la 15,6% din totalul grădinițelor în 2013.

Proporția studenților de sex masculin care se înscriu pentru formarea ca si cadrul didactic pentru grădiniță a crescut, de asemenea, în aceeași perioadă, de la 8,5% până la 14,4%, dar rata de abandon este încă mai mare pentru bărbați decât pentru femei (Ministerul Educației și Cercetării, 2015). Cu toate acestea, în comparație cu alte țări, proporția personalului din invatamantul preșcolar de sex masculin din Norvegia, este mare. (Arno Engel, W. Steven Barnett, Yvonne Anders and Miho Taguma, 2015, p 65)




Yüklə 235,35 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə