Este o radiaţie electromagnetică transversală şi în acelaşi timp un ansamblu de fotoni. Efectele fiziologice luminoase sunt produse de componenta electrică din unda electromagnetică luminoasă.
Intr-un mediu optic omogen şi izotrop lumina se propagă în linie dreaptă
Intr-un mediu optic omogen şi izotrop lumina se propagă în linie dreaptă
Preocuparea oamenilor de a stabili natura luminii datează din antichitate. Euclid a publicat o lucrare intitulată “Optica” în care a prezentat o serie de teorii speculative din acea vreme privind natura luminii.
Euclid şi Arhimede cunoşteau şi utilizau legile reflexiei.
Legile refracţiei au fost descoperite de olandezul Wilibrord Snell (Snellius) în 1626.
Spre sfârşitul secolului XVII, Isaac Newton a publicat lucrarea “Optica” în care formulează o ipoteză privind natura corpusculară a luminii. El concepea lumina ca fiind un fascicul de particule foarte mici care se propagă în linie dreaptă.
Spre sfârşitul secolului XVII, Isaac Newton a publicat lucrarea “Optica” în care formulează o ipoteză privind natura corpusculară a luminii. El concepea lumina ca fiind un fascicul de particule foarte mici care se propagă în linie dreaptă.
Christian Huygens (1629 – 1695) a publicat în 1690 lucrarea “Tratat despre lumină” în care a formulat ipoteza privind natura ondulatorie a luminii şi unde a enunţat principiul său – Principiul lui Huygens. Pe baza acestuia se pot deduce legile reflexiei, ale refracţiei şi se pot explica fenomenele de interferenţă şi difracţie.
Teoria ondulatorie a fost dezvoltată ulterior de Thomas Young şi Augustin Fresnel.
Teoria ondulatorie a fost dezvoltată ulterior de Thomas Young şi Augustin Fresnel.
James Clerk Maxwell a fost cel care a elaborat teoria câmpului electromagnetic (ajutat fiind de experienţele lui Heinrich Hertz), calculând viteza de propagare a undelor electromagnetice şi obţinând aceeaşi valoare ca şi pentru viteza luminii. A emis astfel ipoteza naturii electromagnetice a luminii.
Max Planck (1900) a revenit la teoria corpusculară a luminii, formulând ipoteza cuantică a emisiei radiaţiei luminoase.
Max Planck (1900) a revenit la teoria corpusculară a luminii, formulând ipoteza cuantică a emisiei radiaţiei luminoase.
Albert Einstein a fost însă cel care a extins ideile lui Planck şi a introdus noţiunea de foton pentru particular de lumină.
Astăzi se acceptă că lumina este de natură electromagnetică şi că are un character dual: ondulatoriu şi corpuscular.
Astăzi se acceptă că lumina este de natură electromagnetică şi că are un character dual: ondulatoriu şi corpuscular.
In anumite fenomene se manifestă aspectul ondulatoriu (reflexie, refracţie, interferenţă, difracţie, polarizare).
In alte fenomene se manifestă aspectul corpuscular (emisia radiaţiei electromagnetice, absorbţia luminii, efectul fotoelectric).
Reacţia dintre un electron şi antiparticula sa, pozitronul (descoperit de Carl Anderson în 1932) duce la dispariţia celor două particule şi apariţia a doi fotoni.
