Introducere în politicile publice



Yüklə 1,31 Mb.
səhifə23/34
tarix22.01.2018
ölçüsü1,31 Mb.
#39513
1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   ...   34


Critica valorică reprezintă un set de proceduri de examinare a puterii de convingere a argumentelor, adesea contradictorii, oferite în dezbaterile asupra obiectivelor strategiei. În timp ce clarificarea valorii permite clasificarea valorilor potrivit formei, contextului şi funcţiei, critica valorică permite examinarea rolului acestora în argumentele care conduc la recomandarea unei anumite politici. Aşa cum am văzut, clarificarea valorii se concentrează pe obiective şi pe valorile susţinute de depozitarii individuali. În dirijarea unei critici de valoare este necesar:





1. să se identifice diferitele susţineri valorice implicate, care pot avea un rol semnificativ în recomandarea unei politici;

2. să se listeze toţi depozitarii care vor afecta sau vor fi afectaţi de punerea în aplicare a recomandărilor;

3. să se descrie argumentele fiecărui depozitar pentru şi împotriva recomandării, accentuându-se felul în care acestea se bazează pe valorile susţinute de către aceştia;

4. să se identifice fiecare element din dezbatere: informaţie (I), susţinere (C), cuantificare (Q), justificare (W), criterii etice (B) şi dezaprobare (R).

5. să se evalueze etic fiecare argument şi să se determine dacă recomandarea trebuie reţinută, modificată sau respinsă.

Pentru a ilustra procesul criticii valorice, imaginaţi un analist de politici care a realizat o analiză cost – beneficiu pentru introducerea în fiecare apartament a apometrelor. Recomandarea sau pretenţia (C) este că guvernul ar trebui să adopte programul de introducere în fiecare apartament a apometrelor. Informaţia (I) indică faptul că beneficiul net al programului este de câteva zeci de miliarde de lei, iar raportul cost - beneficiu este de 5 la 1. Cum programul va avea ca rezultat economii de energie considerabile este aproape sigur justificat (Q). Dar să presupunem că după ce au fost analizate argumentele fiecărui depozitar, recomandarea pare mai puţin convingătoare. Justificarea oficială (W) folosită în sprijinul recomandării este aceea a bunăstării sociale crescute, o justificare care poate fi la rândul ei sprijinită (B) de criteriile Pareto sau Kaldor-Hicks. Dezaprobarea (R) derivă din faptul că de program nu vor beneficia (sau vor beneficia mult mai puţin) săracii şi bătrânii. Acest motiv de respingere este sprijinit de criteriul Rawls (B), conform căruia ar trebui să câştige persoanele care sunt cele mai dezavantajate.



Dezbatere este atât economică cât şi etică deoarece implică în acelaşi timp probleme de eficienţă şi de dreptate sau echitate. Un rezultat al dezbaterii ar putea fi modificarea recomandării astfel încât guvernul să furnizeze apometre cu un cost mic, pe o bază de cost gradată. Cei care nu-şi pot permite ar putea să nu plătească nimic, iar cei cu venituri mari ar plăti mai mult. Totuşi, acest lucru ar face programul mai puţin atractiv pentru cei care folosesc mai multă apă. Dacă s-ar menţine preţuri echitabile (cu excepţia celor săraci şi bătrâni care nu ar plăti nimic) beneficiile nete totale pot fi negative. Critica valorică nu poate răspunde la întrebarea câtă eficienţă ar trebui sacrificată pentru o creştere a echităţii sociale. Decât o analiză cost - beneficiu care să furnizeze răspunsuri la întrebarea de ce nu este potrivită, mai degrabă este realizabilă o dezbatere etică cu privire la această întrebare.


Structurarea costurilor. Conceptul de cost este central pentru procesul de concepere a recomandărilor de politici, ţinând cont că urmărirea unui obiectiv cere aproape întotdeauna sacrificarea, mai mult sau mai puţin, a altuia.


Structurarea costurilor este o procedură folosită pentru clasificarea şi descrierea tuturor costurilor care vor apărea prin stabilirea şi operarea unui program. Structura costurilor este o listă (de dorit cât mai exhaustivă) de funcţii, echipament etc. care presupun cheltuirea de resurse. O structură de cost este împărţită în două mari categorii: costuri primare (directe) şi secundare (indirecte). Costurile primare se subdivid în: costuri fixate la un moment dat, costuri de investiţie şi costuri recurente (de funcţionare şi întreţinere).


Estimarea costului este o procedură care furnizează informaţii despre valoarea monetară a obiectelor într-o structură de cost. În timp ce structura de cost indică faptul că elementele ar trebui măsurate, estimarea costului le măsoară de fapt. O relaţie estimare - cost este o măsurare explicită a relaţiei dintre cantitatea funcţiilor, materialelor sau a personalului şi costurile acestora. Cel mai simplu tip de relaţie cost-estimare este costul per unitate, de exemplu, costul pe hectar de pământ, pe metru pătrat de construcţii sau pe muncitor într-un anumit domeniu de activitate. O relaţie cost-estimare mai complexă implică folosirea regresiei lineare şi estimarea de interval. De exemplu, regresia lineară poate fi folosită pentru a înţelege un interval estimat al costurilor de întreţinere ale unui vehicul, folosind kilometrii parcurşi drept variabilă independentă.


Relaţiile de estimare a costului sunt centrale pentru formularea de recomandări, având în vedere că măsurarea explicită a relaţiei dintre cantitatea funcţiilor, materialelor sau personalului şi costurile lor permite analistului să compare mai multe politici alternative. Relaţiile de estimare a costului sunt folosite pentru construirea unor modele care reprezintă o parte sau toate costurile ce vor fi solicitate pentru a iniţia sau a asigura întreţinerea programului.
Evaluarea preţului este o procedură care implică emiterea de judecăţi subiective despre valoarea monetară a beneficiilor şi a costurilor, atunci când preţurile de piaţă nu sunt disponibile sau nu se poate conta pe ele. Preţurile de piaţă ar putea fi distorsionate din mai multe motive, care includ competiţia necinstită, practicile de monopol sau de oligopol, dar şi programe guvernamentale de susţinere a preţurilor. În aceste cazuri, estimările pot fi făcute la preţul real de piaţă al unui produs sau al unui serviciu. În alte cazuri, preţurile de piaţă pur şi simplu nu sunt disponibile. Acesta este cazul frecvent întâlnit pentru anumite bunuri colective (de exemplu, aerul curat).

Yüklə 1,31 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   ...   34




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə