J. J. Rousseau



Yüklə 2,9 Mb.
səhifə20/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2,9 Mb.
#88540
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   72

Dar unde îl vom ţine pe acest copil pentru a-1 creste ca pe o fiinţă nesimţitoare, ca pe un automat? Va trebui să locuiască în lună, într-o insulă pustie? Îl vom îndepărta de toţi oamenii? Nu va avea mereu înaintea ochilor spectacolul şi exemplul pasiunilor altuia? Nu va vedea niciodată copii de o vârsta cu el? Nu-şi va vedea părinţii, vecinii, doica, guvernanta, servitorii, pe guvernorul său chiar, care, la urma urmelor, nu poate fi un înger?

Această obiecţie este serioasă şi întemeiată. Dar, v-am spus eu oare că o educaţie naturală126) ar însemna o întreprindere uşoară? Oamenilor, este vina mea dacă voi aţi îngreuiat îndeplinirea a tot ce este bine? Simt aceste dificultăţi şi mărturisesc: poate că ele sunt de netrecut; dar e întotdeauna sigur că, silindu-te să le preîntâmpini, le preîntâmpini în-trucâtva. Arăt scopul pe care trebuie să-1 urmărim; nu spun că se poate ajunge la el, dar spun că cel care se va apropia mai mult va reuşi mai bine127).

126) Adică: o educaţie conformă naturii. Rousseau îşi dă seama aici de dificultatea aplicării practice a sistemului său educativ, care rezultă din izolarea lui Emil de societate; în acelaşi timp însă, relevă în mod pătrunzător – în pasajul ce

_ urmează – necesitatea „educării” educatorului.

12/) Astfel, Fenelon spusese, în tratatul său despre Educaţia fetelor (capitolul 13), „când se întreprinde o lucrare asupra celei mai bune educaţii, nu e pentru ca să dea reguli imperfecte. Este adevărat că nu va putea fiecare să meargă în practică atât de departe cât merg judecăţile noastre pe hârtie; dar, în sfârşit, când nu poţi merge până la perfecţiune, nu este inutil de a o fi cunoscut şi de a te fi forţat s-o ajungi; este cel mai bun mijloc de a te apropia de ea” (cf. J. J… Rousseau, Oeuvres complete tome II, 1861, p. 441, nota Petitain).

Aminteşte-ţi că, înainte de a îndrăzni să începi a forma un om, trelie să te fi făcut tu însuţi om; trebuie să găseşti în tine exemplul pe re trebuie să-1 dai. Câtă vreme copilul nu are încă putere de cunoasre, ai timp să pregăteşti în aşa fel tot ce-i vine în apropiere, încât priele lui priviri să nu întâlnească decât lucruri pe care e potrivit să le idă. Să te faci respectat de toată lumea, să începi prin a te face iubit, ntru ca fiecare să caute a-ţi fi pe plac. Nu vei fi stăpân peste copii că nu vei fi stăpân peste tot ce-1 înconjoară şi această autoritate nu fi niciodată satisfăcătoare dacă nu se va întemeia pe stima virtuţii.

I e vorba să-ţi goleşti punga şi să arunci banii cu mâinile pline; n-am zut niciodată ca banii să facă pe cineva să fie iubit. Nu trebuie să avar şi dur, nici să plângi mizeria pe care o poţi uşura; dar aricit ai deschide punga, dacă nu-ţi deschizi şi inima, inima celorlalţi îâi va nâne totdeauna închisă. Trebuie să-i dai timpul, îngrijirile, toată afecnea, să te dai în întregime; căci, orice ai face, se simte întotdeauna că iul tău nu eşti tu. Există mărturii de interes şi de bunăvoinţă cepe mai mult efect şi sunt în realitate mai folositoare decât orice dar.

I nenorociţi, câţi bolnavi n-au mai mare nevoie de compătimiri decât pomană! Câţi oprimaţi, cărora protecţia le serveşte mai mult decât iii! Împacă pe cei care se ceartă, împiedică procesele, îndeamnă-i pe ii să-şi îndeplinească datoria, pe părinţi la indulgenţă, înlesneşte căDrii fericite, împiedică umilinţele, foloseşte din plin autoritatea pă-

; ilor elevului tău în folosul celui slab căruia i se refuză dreptatea şi care cel puternic îl îngenunchează128). Declară-te sus şi tare protecil nenorociţilor. Fii drept, uman, binefăcător. Nu te mulţumi să dai lână, fii caritabil; operele de milă vindecă mai multe rele decât banii;

? Şte pe ceilalţi şi te -vor iubi şi ei; serveşte-i şi te vor servi; fii fralor şi ei vor fi copiii tăi.

aţă aici încă unul din motivele pentru care vreau să-1 cresc pe Emil iră, departe de ticăloşia servitorilor, cei din urmă dintre oameni după „rea stăpânilor lor; departe de moravurile negre ale oraşelor, al căror u de suprafaţă le face seducătoare şi contagioase pentru copii; pe când le ţăranilor, fără afectare şi în toată grosolănia lor, mai degrabă au:1 de a dezgusta decât de a seduce când nu există nici un interes pen-mitarea lor.

Asajul reprezintă una din expresiile caracteristice atitudinii consecvente de rotestare împotriva asupririi, care constituie o trăsătură dominantă a profi-alui moral şi a concepţiei despre viaţă a lui Rousseau.

Tirania celor puternici 1-a făcut să scrie în Confesiuni12*) „ _ sufletul meu s înflăcărează la povestirea oricărei acţiuni nedrepte, oricare i-ar fi obiectul şi riunde s-ar comite ea, ca şi cum efectul ei ar cădea asupra mea. Când citesc -uzimile unui tiran feroce, răutăţile subtile ale unei viclenii de preot, m-aş uce bucuros să le înfig cuţitul în piept, cliiar dacă ar trebui să mor de o iţă de ori pentru aceasta. Adeseori am asudat alergând sau aruncând cu piatra itr-un cocoş, într-o vacă, într-un câine pe care-1 vedeam torturând un alt limal mai mic, numai pentru că acesta era mai slab decât el”. Tat dintr-un pasaj în care redă impresia profundă pe care i-a lăsat-o o pe-apsă (o corecţie fizică nejustificată) ce i s-a aplicat în copilărie, pe vremea tid era în casa lui Lambercier (cf. J. J. Rousseau, Confessions, în: Oeuvers mpletes, tome I, 1861, p. 9).

În sat, un guvernator va fi mult mai stăpân pe obiectele pe care va voi să le înfăţişeze copilului; reputaţia sa, cuvântările sale, exemplul său vor avea o autoritate pe care nu va putea-o avea în oraş; fiind util la toată lumea, fiecare se va grăbi să-1 îndatoreze, să fie stimat de el, să apară în faţa discipolului aşa cum dascălul ar dori-o în adevăr; iar dacă nu se corectează de vicii, cel puţin se feresc de scandal; aceasta e tot ce ne trebuie pentru scopul nostru.

Încetaţi să mai puneţi pe socoteala altora greşelile voastre proprii; răul pe oare-1 văd copiii îi corupe mai puţin decât acela pe eare-1 învaţă de la voi. Întotdeauna predicatori, întotdeauna moralişti, veşnic pedanţi pentru o idee pe care vreţi să le-o daţi, crezând-o bună, le daţi alte douăzeci care nu valorează nimic; plini numai cu ceea ce se petrece în capul vostru, nu vedeţi efectul pe oare-1 produceţi în capul lor. Credeţi oare că din potopul de cuvinte în care îl înecaţi neîncetat nu e niciunul pe care să-1 înţeleagă greşit? Socotiţi că ei nu comentează în felul lor explicaţiile voastre împrăştiate şi că nu-şi fac un sistem la îndemâna lor pe care vi-1 vor opune la nevoie?

Ascultaţi pe un băieţaş care e îndoctrinat; lăsaţi-1 să flecărească, să întrebe, să bată câmpii după plac şi veţi fi surprinşi de întorsătura ciudată pe care o iau raţionamentele voastre în spiritul lui; confundă totul, răstoarnă totul, vă face nerăbdători, vă dezolează uneori prin obiecţiile neprevăzute; vă sileşte să tăceţi sau să-1 faceţi pe el să tacă; şi ce poate crede el despre această tăcere a unui om care ţine atât de mult să vorbească? Dacă vreodată dobândeşte acest avantaj şi îşi dă seama de acest lucru, rămas bun de la educaţie; totul sa sfârşit din acest moment, el nui va mai căuta să se instruiască, ci va căuta să vă combată.

Învăţători zeloşi, fiţi simpli, cu măsură, reţinuţi; nu vă grăbiţi niciodată să faceţi ceva decât pentru a împiedica pe alţii să acţioneze; voi repeta necontenit: amânaţi, dacă se poate, o instrucţiune bună, de teamă să nu daţi una rea. Feriţi-vă de a îndeplini rolul ispititorului pe acest pământ, pe care natura 1-a făcut întâiul paradis al omului, voind să daţi nevinovăţiei cunoştinţa binelui şi a răului; neputându-1 împiedica pe copil să se instruiască prin exemple din afară, mărginiţi-vă toată vigilenţa la imprimarea acestor exemple în spiritul lui, prin imagini care i se potrivesc.

Pasiunile violente produc un efect mare asupra copilului care le e martor, pentru că se manifestă în noi foarte evident, ceea ce-1 impresionează şi-1 forţează să-şi îndrepte atenţia spre ele. Mania, mai ales, este atât de zgomotoasă în pornirile ei, încât e imposibil să n-o observi oând eşti aproape. Nu trebuie întrebat dacă aceasta constituie prilejul pentru un pedagog de a ţine un discurs frumos. Nu, nici un fel de discursuri frumoase! Absolut nimic, nici un singur cuvânt. Lăsaţi să vină copilul: uimit de spectacol, nu va întârzia să vă întrebe. Răspunsul e simplu; el se deduce chiar din lucrurile care-i impresionează simţurile; vede o faţă înflăcărată, ochi scânteietori, un gest ameninţător, aude ţipete; toate sunt semne că corpul nu este în stare normală. Spuneţi-i fără grabă, fără prefăcătorie, fără taină: acest biet om e bolnav, este într-un acces de febră. Puteţi folosi acest prilej pentru a>-i da, însă în puţine cuvinte, o idee

O despre boli şi despre efectele lor; căci şi acest lucru ţine de natură şi este una din legăturile necesităţii cărora el trebuite să se simtă supus.

Se poate ca prin această idee, care nu este falsă, să nu dobândească de timpuriu o anumită repulsie faţă de slăbiciunea de a se lăsa târât de excesele -pasiunilor, pe care el le va socoti drept boli şi credeţi oare că o asemenea noţiune, dată la timpul potrivit, nu va produce un efect tot atât de binefăcător ca şi cea mai plictisitoare predică morală? Dar privaţi în viitor consecinţele acestei noţiuni! Lată-vă autorizaţi, dacă veţi fi constrânşi vreodată să trataţi un copil încăpăţânat drept un copil bolnav, >ă-l închideţi în camera sa, să-1 puneţi în pat dacă trebuie, să-1 puneţi la

~egim, să-1 faceţi să se sperie el însuşi de viciile sale născânde, să i le fa- 'eţi odioase şi de temut, fără ca vreodată să poată privi ca pedeapsă severitatea pe care poate aţi fost forţaţi să o folosiţi pentru a-1 vindeca.

Dacă în vreun moment de vioiciune,. vi se întâmplă chiar vouă, să pâraiţi sângele rece şi moderaţia de care trebuie să daţi dovadă, nu căutaţi leloc să-i ascundeţi greşeala voastră; dar spuneţi-i deschis, cu un reproş irietenesc: dragul meu, mi-ai făcut rău. „

Dealtfel, este important ca toate naivităţile pe care le poate crea itr-un copil simplicitatea ideilor cu care e hrănit să nu fie niciodată ezvăluite în prezenţa sa şi nici citate, în aşa fel încât să le poată învăţa.

Fn hohot de râs indiscret poate rata munca de şase lunii şi să facă un rău eparabil pentru întreaga viaţă. Voi repeta mereu că pentru a fi stăpâul copilului, trebuie să fii propriul tău stăpân. Îmi închipui pe micul teu Emil în toiul unei certe între două vecine înaintând spre cea mai irioasă, spunându-i pe un ton de compătimire: „Doamna mea, sântsţi ilnavă. Îmi pare foarte rău!” Desigur, această ieşire nu va rămâne fără 'ect asupra spectatorilor, poate nici chiar asupra actriţelor. Fără să râd, ră să-1 cert, fără să-1 laud, îl iau de-acolo cu voia sau fără voia lui, ainte de a observa acest efect sau cel puţin înainte ca el să se gân-

: ască la acesta şi mă grăbesc să-i atrag privirea asupra altor lucruri care

— L facă să-1 uite repede.

Scopul meu nu este deloc acela de a intra în toate amănuntele, ci trnai de a expune maximele generale şi de a da exemple în situaţiile ele. Socotesc imposibil ca în sânul societăţii să poţi creşte un copil până vârsta de doisprezece ani, fără să-i dai o oarecare idee despre raportue dintre oameni şi despre moralitatea acţiunilor omeneşti. Ajunge dacă străduim să-i transmitem aceste noţiuni necesare cât mai târziu poiil şi dacă, atunci cân'd ele devin de neînlăturat, le mărginim la utiliea prezentă, numai pentru ca nu cumva el să se creadă stăpân a toate să facă rău altuia fără scrupul şi fără să ştie. Există caractere blânde

Liniştite, pe care le poţi duce departe fără pericol în prima lor inocenţă;

— Sunt şi firi violente, a căror sălbăticie se dezvoltă de timpuriu şi pe e trebuie să ne grăbim să-i facem oameni, pentru ca să nu fim siliţi i punem în lanţuri.

Primele noastre datorii sunt cele care ne privesc pe noi înşine; sentinţele noastre primare se concentrează în noi înşine; toate pornirile istre naturale se leagă mai întâi de conservarea şi de bunăstarea noastră130). Astfel, cel dinţii sentiment al dreptăţii nu ne vine de la CARTE/> dreptatea pe care trebuie s-o dăm altora, ci de la aceea care ni se cuvine

— Nouă; iată încă una din 'contradicţiile educaţiei comune, şi anume că, 75 vorbind mai întâi copiilor despre datoriile şi niciodată despre drepturile jor începem prin a le spune contrariul a ceea ce trebuie, ceea ce n-ar trebui să audă şi ceea ce nu-i poate interesa.

Dacă aş avea deci de îndrumat pe unul din cei pe care iam presupus, mi-aş zice: un copil nu se înfruntă cu persoane*), ci cu lucruri şi învaţă curând prin experienţă să respecte pe oricine îl întrece în vârsta şi putere; dar lucrurile nu se apără prin ele însele. Cea dinţii idee pe care trebuie să i-o dăm este deci mai puţin aceea de libertate decât aceea de proprietate şi, ca să poată avea această idee, trebuie să aibă ceva propriu al său.

Dacă-i vorbeşti de hainele lui, de mobile, de jucării, nu-i spui nimic, pentru că, deşi dispune de aceste lucruri, nu ştie nici de ce, nici cum a ajuns să le aibă. Să-i spui că le are deoarece i s-au dat, nu e deloc mai bine, căci pentru a da trebuie să ai; iată deci o proprietate anterioară proprietăţii lui; şi tocmai principiul proprietăţii vrei să i-1 explici; nu se ţine socoteală nici de f aptul că darul este o convenţie şi copilul nu poate şti încă ce este o convenţie*). Cititori, remarcaţi, vă rog, în acest exemplu şi în alte sute şi mii icum socotim totuşi că i-am instruit foarte bine pe copii, vârându-le în cap cuvinte care n-au pentru ei nici un înţeles. J

E vorba deci să ne întoarcem la originea proprietăţii; căci de aici trebuie să se nască prima idee despre ea. Copilul, trăind la ţară, a dobândit câteva noţiuni despre muncile agricole; pentru aceasta nu trebuie decât ochi şi vreme; el le va avea. La orice vârsta, dar mai ales la vârsta lui, omul vrea să creeze, să imite, să producă, să dea semne de putere şi de activitate. Nu trebuie să fi văzut de două ori cum se sapă o grădină, cum se seamănă, cum cresc legumele, cum se culeg roadele pentru ca să vrea şi el să facă grădinărie.

Lso) Locke scria (Câteva idei asupra educaţiunii): „Primele noastre acţiuni sunt mai mult determinate prin iubirea de sine decât prin raţiune şi cugetare; de aceea nu e de mirare că şi acţiunile copiilor nu ţin socoteală de dreptate…” (cf. A d a m e s c u, op. Cit., ed. 1937, voi. I, p. 212).

*) Nu trebuie să rabzi ca un copil să se poarte cu persoanele mature cum se poartă cu inferiorii săi sau chiar cu egalii săi. Dacă îndrăzneşte să lovească serios pe cineva, fie pe servitorul său, fie un călău, luaţi măsuri să i se înapoieze totdeauna loviturile cu dobândă şi în aşa fel, încât să-i treacă pofta de a mai reveni. Am văzut guvernante imprudente care aţâţau îndărătnicia copilului, îl împingeau să se bată, se lăsau ele însele bătute, râzând de loviturile lui slabe, fără a se gândi că în intenţia micului furios fiecare lovitură era mortală şi că cel care vrea să bată când e tânăr va voi să omoare când va fi ui mare”i).

) Ca de obicei, şi nota de faţă priveşte lucrurile printr-o optică mărită; se exagerează faptele, pentru a le evidenţia. Nu e locul să discutăm problema corecţiei fizice care, dacă este exclusă din instituţiile educative publice prin sancţiunea legilor, se mai întâlneşte, din păcate, în mediul familial sau chiar pe stradă, practicată de părinţi, fraţi, bone etc. Nu e, fireşte, admisibilă „înapoierea… Cu dobândă” a loviturilor în nici o împrejurare; totul este să se organizeze mediul educativ în aşa fel, încât să se evite „situaţiile” care ar dezlănţui „furia”

%< încăpăţânării.

) Iată de ce majoritatea copiilor vor să aibă din nou ceea ce au dat şi plâng dacă nu vrei să le dai înapoi. Aceasta nu se mai întâmplă când au înţeles bine ce este un dar; numai că atunci'sânt mai prudenţi în a da.

Potrivit principiilor mai înainte stabilite, nu mă împotrivesc înclinărifi lui; dimpotrivă, o înlesnesc, împărtăşesc gustul lui, lucrez cu el, nu pentru plăcerea lui, ci pentru a mea; cel puţin aşa crede el: devin grădinarul lui; până să fie el în stare să se servească de braţele lui, lucrez pentru el pământul; el va face act de posesiune plantând un bob; desigur că această proprietate e mai sfântă şi mai respectabilă decât cea pe care Nunez Balboa o stabilea, în numele regelui Spaniei, asupra Americii meridionale, înfigând stindardul său pe coastele mării de sud132).

Vii în fiecare zi să uzi pomul, îl vezi crescând cu mare bucurie, li măresc bucuria spunându-i: acesta îţi aparţine şi, explicându-i atunci acest termen, a aparţine, îl fac să simtă că el a pus acolo timp, muncă, grijă, în fine persoana sa; că există în acest pământ ceva din el însuşi, pe care-1 poate pretinde împotriva oricui aşa cum poate să-şi retragă braţul din mâna unui alt om care ar vrea să-1 reţină fără voia lui. Într-o zi vine grăbit, cu stropitoarea în mână; ce spectacol! Ce durere! Toate legumele sunt smulse, tot pământul e răs'colit, nu se mai recunoaşte nici locul. Ah! Ce a devenit munca mea, lucrul meu, dulcele fruct al îngrijilor;” sudorilor mele? Cine mi-a răpit bunul meu? Cine miia luat legumele? Această inimă tânără se răzvrăteşte; cel dintâi sentiment de nedreptate şi-a vărsat în ea trista sa amărăciune; lacrimile îi curg gârlă; deznădăjduit, copilul umple văzduhul de gemete şi strigăte. Luăm parte la durerea sa, la indignarea sa; întrebăm, ne informăm, facem percheziţie. In fine, descoperim că grădinarul a dat lovitura: îl chemăm.

Dar suntem departe de socoteala noastră. Grădinarul, aflând de ce ne plângem, începe să se plângă mai tare decât noi. Ce spuneţi, domnilor! Voi sunteţi cei care mi-aţi stricat munca; am semănat aici pepeni de Malta a căror sămânţă mi se dăduse ca o comoară şi din care speram să vă ospătez când vor fi copţi; dar iată că pentru a vă1 sădi legumele voastre prăpădite, mi-aţi distrus pepenii care de acum erau crescuţi şi poate că nu-i voi înlocui niciodată. Mi-aţi făcut un rău ireparabil şi v-aţi lipsit şi pe dumneavoastră de plăcerea de a mânca pepeni aleşi.

Jean-Jacques:

Scuză-ne, bietul meu Robert. Puseseşi acolo munca ta, grija ta. Văd bine că am făcut greşeala de a-ţi strica lucrul; dar îţi vom aduce alte seminţe de Malta şi nu vom mai lucra pământul până ce nu vom şti dacă altcineva nu a început munca înaintea noastră.

Robert:

A, bine domnilor, vă puteţi deci odihni, pentru că nu mai este nici un teren lăsat în paragină, în ceea ce mă priveşte, lucrez terenul pe care mi 1-a lăsat tatăl meu. Fiecare face la fel şi toate pământurile pe oare J e vedeţi sunt ocupate de multă vreme.



Domnule Robert, se pierde des sămânţa de pepeni?

Emil:


U2) Călătorul spaniol Vasco Nune-: de Balboa (1475-1517), făcând parte dintr-o expediţie spaniolă în America de Sud, a ajuns la istmul Panama. Trecând şi ajungând la apele Pacificului, a intrat în apă cu steagul în mână şi, împlântân-du-1 în nisip, a declarat că ia în primire pământul şi apa în numele regelui Castiliei.

Robert:


Emil: Robert:

Jean-Jacques: Robert:

Iartă-mă tinere; căci nu întâlnim prea des domnişori atât de distraţi ca dumneavoastră. Nimeni nu se atinge de grădina vecinului; fiecare respectă munca altora pentru ca a sa să fie în siguranţă.

Dar eu nu am deloc grădină.

Ce-mi pasă? Dacă mi-o strici pe a mea, nu te mai las să te plimbi prin ea; căci, vezi, nu vreau să mi se irosească truda.

Nu s-ar putea să propunem o învoială bunului Robert? Să ne dea, micului meu prieten şi 'mie, un colţ din grădina sa spre a-1 cultiva, cu condiţia să aibă jumătate din produse.

Vi-1 dau fără condiţii. Dar să vă amintiţi că voi trage brazdă peste legumele voastre dacă vă atingeţi de pepenii mei.

În această încercare de a inculca copiilor noţiunile primare, se vede cum ideea proprietăţii îşi are sorgintea în mod firesc în dreptul primului ocupant prin muncă133). Lucrul e clar, lămurit, simplu şi întotdeauna aproape de înţelegerea copilului. De aici până la dreptul de proprietate şi la schimburi nu mai e decât un pas, după care trebuie să ne oprim numaidecât.

Se mai poate observa că explicaţia pe care am condensat-o în două pagini de carte va constitui poate în practică -munca unui an întreg, dat fiind că în dezvoltarea ideilor morale nu poţi înainta prea încet şi nici nu te poţi opri la fiecare pas. Tineri învăţători, gândiţi-vă, vă rog, la acest exemplu şi aduceţi-vă aminte că lecţiile voastre trebuie să constea fără excepţie mai mult în acţiune decât în cuvântări; căci icopiii uită lesne ce au spus şi ce li s-a spus, dar nu ceea ce au făcut şi ceea ce li s-a făcut.

Asemenea învăţături trebuie date, cum am spus, mai curând sau mai

* târziu, după cum firea liniştită sau turbulentă a elevului îi grăbeşte sau îi întârzie necesitatea; folosirea lor este atât de evidentă încât sare în ochi; însă, pentru a nu omite nimic important în lucrurile dificile, să mai dau încă un exemplu:

Copilul tău, greu de crescut, strică tot ce atinge; nu te supăra deloc; caută să depărtezi de el ceea ce ar putea să strice. Dacă îşi strică uneltele de care se serveşte, nu te grăbi să-i dai altele; lasă-1 să le simtă lipsa. Dacă sparge geamurile din camera lui, lasă-1 să-1 sufle vântul ziua şi noaptea, fără să te îngrijeşti că va răci; căci e mai bine să aibă un guturai decât să fie nebun134). Nu te plânge niciodată de supărările pe care

133) Locke, ca şi Rousseau, deduce dreptul de proprietate din faptul că omul adaugă bunurilor naturii ceva propriu, anume munca sa (cf. Sallwiirk, op. Cit., voi. I, p. 105). Despre schimb Rousseau se ocupă şi în Emil, cartea a IlI-a; ideile despre întemeierea proprietăţii prin muncă personală se găsesc mai precis definite în Discursul asupra inegalităţii dintre oameni.

134) Pasaj esenţial în definirea noţiunii de „pedeapsă naturală” – efectul negativ al propriilor noastre acţiuni, care se exercită direct asupra noastră. Evident că acest fel de pedeapsă se poate lua în consideraţie numai până în momentul în care ea nu pune în pericol viaţa sau nu produce traumatisme copilului.

CARi fi le produce, dar acţionează în aşa fel încât să le simtă el cel dinţii. La urmă vei pune geamurile fără să spui nimic. Le va sparge iar; atunci vei schimba metoda; spune-i aspru, dar fără rnânie: geamurile sunt ale mele; ele au fost puse acolo prin grija mea, vreau să le păstrez; pe urmă îl vei închide la întuneric, într-un loc fără fereastră, i/a acest procedeu atât de nou, el va începe să ţipe, să se înfurie; nimeni nu-1 ascultă, îndată se oboseşte şi schimbă tonul. Plânge, geme. Atunci apare un servitor; răzvrătitul îl roagă să-i dea drumul. Fără să-i arate că nu vrea să facă nimic, servitorul îi răspunde: Şi eu am geamuri pe care vreau să le păstrez – şi pleacă. In fine, după ce copilul va fi rămas acolo mai multe ore, timp destul de îndelungat ca să se plictisească şi să-şi aducă aminte de cele făcute, cineva îi va sugera să-ţi propună un acord prin mijlocirea căruia îi vei da libertatea, iar el nu va mai sparge geamuri. Nu-ţi va cere mai mult. Te va ruga să vii să-1 vezi; vei veni; îţi va face propunerea; o vei primi îndată, zicându-i: Foarte bine te-ai gândit; vom câştiga amândoi. Cum de n-ai avut mai devreme această idee bună! Apoi, fără a-i cere asigurarea sau confirmarea făgăduielii, îl vei îmbrăţişa cu bucurie, îl vei duce îndată în camera lui, socotind acest acord ca sfânt şi inviolabil, ca şi cum -ar fi trecut prin jurământ. Ce idee crezi că va avea el despre acest procedeu, despre respectarea angajamentelor şi despre utilitatea lor? Mă îndoiesc să existe pe pământ un singur copil, încă nedenaturat, care să reziste acestei încercări şi să mai spargă, cu voinţă, un geam. *) Urmăriţi această înlănţuire. Micul răutăcios nu se gândea deloc, când aşi săpa o groapă ca să-şi semene bobul, că-şi pregătea o închisoare în care ştiinţa sa nu va întârzia să-1 închidă.

Lată-ne în lumea morală; iată poarta deschisă viciului. Odată cu convenţiile şi cu datoriile se nasc înşelăciunea şi minciuna, îndată ce poţi face ceea ce nu trebuie, vrei să ascunzi ceea ce nu trebuie să faci. Îndată ce un interes generează o promisiune, un interes mai mare te poate face să-ţi calci promisiunea; nu mai e vorba decât să ţi-o calci fără teamă de pedeapsă. Mijlocul este natural; te ascunzi şi minţi. Neputând să prevenim viciul, lată-ne de-acum în situaţia de a-1 pedepsi. Iată mizeriile ' vieţii omeneşti, care încep odată cu erorile ei.



Yüklə 2,9 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   72




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə