Jean baptiste de la salle


DOUĂ SCRISORI CARE DESCHID VIITORUL



Yüklə 118,31 Kb.
səhifə3/5
tarix07.09.2018
ölçüsü118,31 Kb.
#79593
1   2   3   4   5

DOUĂ SCRISORI CARE DESCHID VIITORUL

După treizeci de zile, într-o dimineaţă de martie, Jean Baptiste se duce să celebreze liturghia la Surorile Pruncului Isus (unde este mereu bine primit). Pe pragul casei, în aşteptare ca cineva să-i deschidă uşa, stă un domn de vreo cincizeci de ani, cu un surâs timid şi blând şi un băieţaş de vreo cincisprezece ani. Acel domn este Adrien Nyel. Ajutat de doamna De Maillefer a deschis o şcoală pentru copii săraci la Rouen. Acum el vine la Reims cu două scrisori de la doamna Maillefer. Una este îndreptată către superioara sora Francisca Duval, iar a doua este pentru canonicul La Salle.

În ele nobila doamnă îşi arată mulţumirea pentru binele pe care surorile îl fac pentru fetele din Reims, dar regretă că nu se face nimic pentru băieţi. Pentru aceasta îl trimite pe maestrul Niel şi un ajutor de al său. Cere canonului să-i dea o mână de ajutor ca să deschidă prima şcoală pentru băieţi. De banii necesari se va gândi ea de la Rouen.

Jean Baptiste întinde mâna maestrului Nyel şi ajutantului.

— Voi fi fericit de a mă pune la dispoziţia dv. pentru o lucrare aşa de importantă.

Acum Nyel va trebui să meargă să se găzduiască la abatele Dubois, un frate al doamnei Maillefer care locuieşte la Reims. Dar De La Salle îi zice:

— Dacă primeşti sfatul meu, e mai bine să nu mergi la abatele Dubois. El este prietenul multor maeştri care învaţă în «micile şcoli». Îndată ce vor afla de sosirea dv. vor porni un război de frică să nu li se risipească şcolarii lor. În acest caz, a deschide şcoala va fi foarte greu. Veniţi să locuiţi în casa mea.

În zilele următoare canonicul La Salle se apucă de lucru cu calm şi tenacitate. Se apropie de autorităţi, le vorbeşte despre condiţiile dezastruoase ale copiilor părăsiţi pe străzile din Reims, propune deschiderea unei prime şcoli «experimentale». În trei săptămâni reuşeşte să obţină consimţământul tuturor.


CARICATURI DE MAEŞTRI
15 aprilie 1679. Parohul din Saint Maurice, într-un cartier populat de oameni săraci, încredinţează maestrului Nyel direcţiunea unei şcoli gratuite pentru băieţi. Clasa este arhiplină chiar din prima zi.

E ca un semnal de plecare. Toţi îşi dau seama pe neaşteptate de urgenţa de a dechide şcoli. O doamnă bogată din Reims îi comunică lui La Salle şi lui Nyel că e gata de a finanţa o şcoală pentru copiii săraci din cartierul său. O urmează şi altele. În interval de trei luni sunt deschise trei şcoli, pentru care învăţătorii... trebuie să fie oarecum improvizaţi.

Aceasta este problema grea care i se prezintă lui La Salle: unde să găsească învăţători? Cei care se învârtesc în căutarea unui post şi a unui salariu, în cea mai mare parte a cazurilor, sunt nişte caricaturi de maeştri. Nu ştiu nimic de felul cum să trateze copii. Au studiat minimul necesar ca să citească, să scrie şi să socotească. S-au resemnat a face acea meserie deoarece n-au găsit un post în administraţia de stat sau în comerţ.

Parohul de la Saint Maurice i-a găzduit la început pe maieştrii şcolii noi în casa sa. Dar acea lume grosolană, gălăgioasă, adesea ameţită l-a făcut să-şi piardă răbdarea. Vrea să se descotorosească de ei cu orice preţ. Jean Baptiste, la Crăciun în 1679, aduce pe maeştrii într-o casă vecină cu a sa. Caută să le dea lor un regulament, merge des să petreacă câteva ore cu dânşii, discută.

Şi în aceste discuţii începe să iasă la iveală contrastul de fond dintre canonicul La Salle şi maeştrii din acel timp. Jean Baptiste este călăuzit de acele convingeri care vor face din el iniţiatorul unei pedagogii noi (ştiinţa şi arta de a educa copiii), o manieră deosebită de a-i înţelege şi trata pe copii.

Pentru acei maeştri (şi pentru cea mai mare parte dintre colegii lor), copilul este mai mult un animăluţ de domesticit decât o persoană prevăzută cu drepturi şi datorii. Lăsat de capul lui, era ideea în acel timp, copilul nu poate să săvârşească decât rău. Ca atare e nevoie “de a-i pune hăţuri la gât” a-l trage în sus cu o severitate riguroasă, de a ţipa şi a-l bate.

Pentru canonicul La Salle copilul este cu totul altceva: o persoană care trebuie formată, o vioiciune nevinovată de păzit, un fiu al lui Dumnezeu ce trebuie respectat şi iubit. Copilul nu este disperarea educatorului, ci «speranţa, bucuria, motivul gloriei sale».

A PĂRĂSI PROPRIA CASĂ

Jean Baptiste vrea ca Nyel să se intereseze a forma maeştri: şcolile devin aproape nefolositoare dacă ei sunt ignoranţi şi grosolani. Dar Nyel nu o înţelege: entuziasmul său îl mână să întemeieze oriunde şcoli noi, dar nu are autoritatea nici perseverenţa de a deveni «maestru al maeştrilor». La Salle e preocupat: dacă nu se rezolvă această problemă, şcolile vor fi un foc de paie care se va stinge repede.

Se duce la părintele Barre, îi expune situaţia şi îl întreabă:

— Cui trebuie să încredinţez formarea maeştrilor?

— Nimănui – răspunde hotărât părintele – tu însuţi trebuie să-i formezi. Aceasta este misiunea pe care ţi-o încredinţează Dumnezeu. Îi găzduieşti în casa ta, formezi cu ei o familie şi să fii hotărât a-i îndrepta pe aceia care nu se adaptează. Maeştrii voştri trebuie să-L slujească pe Cristos prezent în persoana săracilor. Cristos nu poate fi slujit cu nişte deşeuri.

Jean Baptiste rămâne surprins de aceste cuvinte, dar ascultă. Dacă aceasta este voinţa lui Dumnezeu, o va urma cu orice preţ.

În iunie 1680 maeştrii intră ca oaspeţi în palatul familiei La Salle. Jean Baptiste îi aşează la masa sa, trăieşte cu dânşii, le perfecţionează instrucţiunea lor, îi încurajează să fie mereu mai demni de misiunea la care sunt dăruiţi. În felul acesta zi de zi el devine animatorul şi susţinătorul lor.

1681. Nyel se îndepărtează. El urmează chemarea sa de «semănător» entuziast şi se duce să întemeieze noi şcoli pentru săracii din oraşul Guise. Acum toată povara de a urmări şcolile din Reims e pe spatele canonicului La Salle. Şi se ridică o mare furtună. Fraţii şi rudele au primit fără plăcere intrarea în palatul lor a acestor maeştri grosolani. Ei s-au adaptat crezând că e vorba de o soluţie provizorie. Dar cu cât trece timpul cu atât se arată ostili faţă de Jean Baptiste. Ei insistă ca el să îndepărteze acea lume care nu are nimic a face cu familia lor.

24 Iunie 1682. La Salle acceptă ca să iasă din palat maeştrii, dar pleacă şi el odată cu dânşii. A închiriat o casă sărăcăcioasă în Rue Neuve şi acolo se transferă cu maeştrii săi. Data de 24 iunie este şi astăzi amintită de «Fraţii Şcolilor Creştine» ca ziua naşterii lor.



Yüklə 118,31 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə