Jurnalul unui ostracizat

Jurnalul unui ostracizat

JURNALUL UNUI OSTRACIZAT
Puteai fi exilat la Moscova pe timpul sovieticilor? Da, era posibil. Un loc de muncă la Moscova nu era obligatoriu o promovare, mai ales dacă aveai dosar de nonconformist. Pentru mulţi intelectuali autentici din Basarabia, Moscova nu a fost doar un spaţiu de manifestare a talentului propriu, un mare centru universitar şi academic, dar, deşi aici se afla sediul puterii centrale, în mod paradoxal, marele oraş era şi un loc de refugiu. Într-o lume super-cenzurată, Moscova era şi o junglă care oferea un timp iluzia că-ţi pierzi urma cu mult mai uşor. Sigur, a existat şi categoria vanitoşilor care credeau că vor fi priviţi cu alţi ochi la întoarcerea în cătunul natal, dar din această categorie s-au selectat activiştii de mai târziu. Ne referim însă la categoria intelectualilor autentici, care au avut şi cel mai mult de suferit. Pentru aceştia, sentimentul frustrării era şi cel mai puternic. Dacă vom citi atent memoriile lui Octavian Goga, ale lui Coşbuc, Rebreanu, ale lui Vasile Goldiş sau Iuliu Maniu, vom sesiza aceeaşi reacţie de respingere a metropolei, aceeaşi revenire patetică asupra dramelor trăite de conaţionalii rămaşi "la coarnele plugului". Este vorba de spirite care, spre deosebire de Bogdan Petriceicu Haşdeu sau de Constantin Stere, au studiat la Viena sau la Budapesta - capitalele altui imperiu, la fel de odios pentru românii din Transilvania. Este interesant de raportat experienţa acestor intelectuali ardeleni la cea trăită de basarabeni şi bucovineni la Moscova sau la Leningrad. De la Viena, cei aleşi întru spirit s-au întors în Ardeal cu idei novatoare, de emancipare a majorităţii româneşti. La fel de ciudat, de la Moscova s-au întors la Chişinău sau la Cernăuţi oameni care încearcă să refacă un echilibru naţional pierdut, ce renaşte perpetuu din neantul imperiului. Asemenea oameni au dovedit prin munca lor de apostolat că naţiunea nu moare, chiar şi atunci când totul pare iremediabil pierdut.

A doua şedere la Moscova şi cea mai lungă pentru Mircea Druc s-a consumat în suburbia Mâtişci, la Combinatul de mase plastice, unde a început să lucreze din decembrie 1976. A acceptat să vină aici fiindcă la orizont nu se mai arăta nici o speranţă să obţină undeva un adăpost. A făcut muncă de intelectual cu ziua pe lângă directorul care dorea să-şi dea doctoratul, dar nu avea şi timp să-şi redacteze teza. Chin de hamal intelectual pentru un apartament promis în schimbul tezei de doctorat. Tot în această perioadă, absolvă şi cursurile Facultăţii de psihologie de la Moscova. În această perioadă, Mircea Druc redactează un jurnal. Scris între frustrări şi bucurii mărunte, între disperare şi iluzia că n-ar fi totul pierdut, jurnalul lui Mircea Druc este reflectarea unei drame teribile, prin care trece un român marcat de trapele imperiului. Am reprodus unele pasaje care mi s-au părut mai semnificative pentru profilarea unui adevărat coşmar.
"Mâtişci, Pervaia Proletarskaia Uliţa, Dom 7, Serviciul tehnic, Laboratorul de control al calităţii.

Proza vieţii noastre cea de toate zilele. Timpul, locul şi viaţa în care nu se întâmplă nimic. Fixarea nimicurilor cotidiene, ca un experiment psihologic, un act de voinţă şi de antrenare a atenţiei. Cum trece timpul? O pagină pe zi. Rezultatul observării. Culegem înţelepciune din cărţi şi acumulăm emoţii, stres din viaţa trăită din fugă. În Moscova, acest megapolis suferind de toate viciile posibile, având totodată şi marele avantaj - anonimatul, care facilitează rezistenţa tuturor şi mai ales a noastră, a emigranţilor. Deci, nu cugetări sofisticate, ci amănunte care vor servi mai apoi drept materie primă pentru "NOI"! Romanul la care visez. Constat pe parcurs cât de greu e să ţii zilnic jurnalul.

Micile realizări ale anului 1977 ne-au ameliorat puţin situaţia. Avem unde sta. Pe Mariana am aranjat-o la lucru. Cei de la "Informelectro" mi-au editat broşura "Professionalizaţia upravlenia proizvodstvom za rubejom" (Profesionalizarea conducerii producţiei în străinătate").

La 25 decembrie 1977, am asistat la ultima şedinţă a Colegiului Ministerului Agriculturii a RSFSR. M-a delegat Popov din partea catedrei de management a MGU. Avem o temă de cercetare cu Ministerul ... Dezvoltare economică accelerată. Cincinalul calităţii. Programul alimentar. Inovaţii, tehnologii de vârf. Reforme. Dar la pieţele marilor oraşe, în magazine lipsesc produsele. Ministerul are pe ordinea de zi o "chestiune strategică": redresarea situaţiei din Caucazul de Nord, aprovizionarea cu verdeţuri în sezonul de iarnă a staţiunilor balneologice. Comisii, departamente speciale, temă de cercetare ştiinţifică. O, cerule! Unde şi cine se mai ocupă de aşa ceva la nivel de stat!? Pensionarii din jurul Moscovei, având doar 0,4 la sută din terenul agricol, aduc la piaţă 43 la sută din producţia de mărar, pătrunjel şi alte zarzavaturi. Dă-le un pic de pământ caucazienilor şi ţi-or hrăni şi Moscova nu numai staţiunile balneo-climaterice.

Nu, sovieticii nu se pot debarasa de iluzii, superstiţii, prejudecăţi. S-a înrădăcinat credinţa în sisteme de control. Să controlăm, să verificăm, să anchetăm. La toate nivelurile posibile. Partidul, în loc de inovare în conducere, înlocuieşte unele structuri supracentralizate de comandă cu alte forme administrative. Tot el, partidul, ne cheamă la lupta fără compromis contra birocraţiei. Un "ritual" care se repetă de la un cincinal la altul ... Continuă pledoaria pentru instituţionalizare totală. Se ignoră faptul că birocraţia şi degenerarea sunt obstacolul cel mai grav în calea adevăratei reforme.

Elaborez un program sui generis - "Enciclopedia autodidactă" pentru următorii zece ani 1978-1988. O bancă de date pentru lucrarea: "Etnosistemica - ştiinţa modelării şi arta guvernării naţiunilor". Voi înmagazina cunoştinţe şi informaţii pe direcţii: teoria sistemelor, viitorologia (prognoza ştiinţifică), managementul, biologia, ecologia, creativitatea (culturologia), producţia (economia), transportul, comunicaţiile (sistemele rohrematice), informatica şi etnopsihica.
Moscova, 1 ianuarie 1978

Un revelion trist la televizorul împrumutat. A cântat Nadejda Cepraga din Chişinău şi Sofia Rotaru. Prezent şi Eugeniu Doga. Suficient pentru nostalgia emigranţilor. 1978 - aniversare: zece ani de căsătorie, zece ani de la evenimentele din Cehoslovacia, care au fost o mare cotitură în conştiinţa mea şi consecinţele au fost grave. Mi-au amintit de o lucrare a lui Leontiev: ce înseamnă un eveniment în formarea personalităţii?

E trist fără ţară. Visez Cernăuţii, Moldova. Ziua am încercat să studiez pentru examenul de la 9 ianuarie. Divergenţele cu autorul monografiei. Peste două zile, Mariana pleacă pentru o lună la stagiere la Bitţa, Podmoskovie. Rămân cu fetele şi enormitatea sarcinii: sesiunea şi lucrarea şefului. Să mă achit până la 1 martie. Seara sosit vecinii. Mariana a decis să-i servească. Discuţia despre copii. Copilul lor a rămas la bunici, bolnav de diaree şi le e frică de sancţiunile medicilor. Blestemată fie viaţa la comun!"

Locuinţa era un fel de cămin. La parter fusese un gen de oficiu cu cinci camere. Storojinski, directorul combinatului, dăduse trei camere familiei Druc şi două unui inginer care avea un copil. Baia şi bucătăria erau comune.

"Nu ştiu de ce, dar anul acesta nu seamănă a promite nimic deosebit. Decizie: a nu se bea nimic, autocontrol, studiu, gimnastică psihofiziologică integrală. De-ar fi măcar apartamentul fatal care mi-a răpit cei mai frumoşi ani din viaţă. "Propiska" şi "kvartira" - simbolul existenţei tragice a generaţiei noastre ... "De ce m-aţi dus de lângă voi? ..." 1978 - anul aşteptării. Ultima speranţă de a ne vedea în locuinţa noastră.
Moscova, 2 ianuarie 1978

După atâta zbucium, am reuşit să-i cumpăr Marianei palton. În oraş, aglomeraţie. Metrou - înghesuială şi de fiecare dată dorinţa, gândul de a evada. Vecinul a venit trist. Problema salariatelor, a femeilor la serviciu. Ocupă locul, nimic nu fac, şeful cere de la el, totul aiurea. În convorbire apelează la elemente din broşura mea despre profesionalizarea conducerii. A citit-o şi i-a plăcut foarte mult. Mentalitate: panslavism, antisemitism. Antisemitismul s-a terminat pentru nemţi cu dezmembrarea Germaniei. Cu ce se va termina el pentru Rusia? Creşte antisemitismul în Rusia şi le spun că tot acolo vor ajunge. În acest mod, provoci oamenii să supravieţuiască şi atunci ei se solidarizează şi acţionează. Cu evreii trebuie să te descurci altfel, nu prin antisemitism. Trebuie să-ţi rezolvi problemele, dar nu afectându-i pe alţii. Faptul că cei doi regi catolici Fernando şi Isabela i-au fugărit pe evrei şi au umplut Europa cu ei a fost cel mai mare rău pentru Spania. Primul imperiu care s-a destrămat a fost cel spaniol.

Asupra acestui subiect, autorul jurnalului revine frecvent. În România se ştie foarte puţin despre antisemitismul ruşilor. Aproape nu se ştie nimic. În timpul ţarilor, apoi în ultima parte a vieţii lui Stalin, ruşii nu i-au tolerat pe evrei, de unde şi masivele lor migraţii. Ocuparea posturilor-cheie de către evrei irita majoritatea populaţiei ruse. Se poate afirma cu suficiente dovezi că ruşii şi ucrainenii au fost mult mai intoleranţi faţă de evrei decât românii, ceea ce explică deplasarea unor mase întregi spre teritoriile locuite de români. România era singura ţară din lagărul socialist care avea relaţii diplomatice şi comerciale cu Israelul. Intelectualii ruşi, chiar ofiţerii KGB aveau frecvente porniri antisemite. Andropov însuşi declanşase o adevărată prigoană contra evreilor şi printre dizidenţii anticomunişti erau foarte mulţi evrei, deşi, la începutul comunismului, cei mai numeroşi activişti erau tot evrei. Şefa de serviciu a lui Mircea Druc de la Mâtişci era evreică, o chema Glinskaia şi-l ura pe directorul Storojinski, un specialist tânăr, foarte competent şi energic.

Aseară, vecinul mi-a spus că a fost avansat, a devenit adjunctul lui Evdokimov, tehnologul şef. Au jucat şah ca totdeauna cu Hatunţev după orele de serviciu până la 12 noaptea. Am adus-o pe Corina la 16,20 ca să vadă "Lessie". Ciorbă de varză cu fasole. L-am visat pe Gicu şi pe Tamara, vărul meu de la Tomsk. Erau veseli, la Bucureşti, într-un mic apartament. Bineînţeles că noi n-am văzut niciodată Bucureştiul. M-am trezit la ora 8,10. Am întârziat la grădiniţă şi Corina rămâne acasă. Bucurie pe Anamaria. Au început concert de dimineaţă. Eu trebuie să fiu spectator. Eu ţin să limitez televizorul până la clasa a IV-a. Cultiv dragostea de lectură. Pericolul TV în studiu. Vecina mă bruiază. Le ademeneşte ca să nu-i fie urât lui Leoşa, care buhăieşte dacă-l lasă mă-sa singur.

Am cumpărat o găină olandeză. Fără să mai aştept să se dezgheţe, am pus-o la foc. A venit Mariana. Mi-a povestit cum merg cursurile. Lectorul care a vizitat Finlanda zicea că acolo se bea vodcă până cade omul pe jos şi se consideră bogat. Înseamnă că avem şi aici foarte mulţi bogaţi. I-am vorbit şi de conflictul meu cu şefa. Copiii se culcă cu basme aromâne: Pericle Papahagi ... Nu pot adormi dacă nu le citesc poveşti. Mai citim "Flacăra" nr. 52/1977, cumpărată de Mariana de la Moscova.

Mircea Druc urmărea tot ce apărea mai valoros în România. Citea "Lumea", "Revista economică", "Magazin", "Manuscriptum", "Secolul XX", "Flacăra" şi "Scânteia" integral. Cumpăra toate numerele. Adusese o cutie de bomboane şi nişte vin de la Chişinău şi i-a dat femeii de la chioşc ca să i le păstreze. Căuta asiduu orice carte românească. Primea presa românească şi la post restant, mai ales "Revista de psihologie".
Moscova, 7 ianuarie 1978

Pe şef nu l-am găsit. Mai am de dat examenul "Computerele în psihologie". Rămâne să-l caut luni pe lectorul respectiv. Convorbire cu Valeria Streleţ la metroul Universităţii. Are o fată şi nu ştie cum s-o scoată la capăt. "Tendinţe de căpătuială. Ia-mi dublionkă ("alendelon", pe-atunci, în România, haină maro din blană de oaie - n. a.). Ce să mă fac cu ea? Eu-s divorţată, de unde bani?"

Citit în tren. Mai acumulez. Acasă, nimeni. Mariana la "Dvoreţ" să facă Anamaria balet, să vadă apoi "Lessie" la televizorul color din cabinetul ei. Citesc presa română. Am citit în "Luceafărul" despre discul lui Toma Caragiu în aromână.
Moscova, 8 ianuarie 1978

Mă doare gâtul. Fac poza leului şi bradul. Beau un ceai chinezesc şi mă duc la psihologie. Am început să citesc monografia lui Leontiev. Am dus-o pe Corina la grădiniţă. Mă simt foarte rău. Tuşesc. Compar ştirile din presa sovietică şi presa română. Interesantă declaraţia comună RSR - RFG...
Moscova, 10 ianuarie 1978

Mai să întârzii la grădiniţă dacă nu ne trezea vecina. O ia pe Anamaria la Teatrul de Satiră, un spectacol pentru copii cu Carlson. Corina nu ştie, altfel ar fi un scandal teribil. Eu mai învăţ până la 11 şi mă duc la facultate. Am dat monografia lui Leontiev. Am impresia că l-au iritat unele păreri ale mele cu privire la "ermetismul" psihologilor. Iar cu fetele. Citim în continuare "Fram ursul polar" de Cezar Petrescu. Dorul lui Fram are ceva comun cu nostalgia noastră pentru locurile natale.

Fiind răcite, fetele nu puteau adormi şi le punea picioarele în apă fierbinte; avea un sac cu făină de muştar. Cezara îl amăgea şi ridica picioarele. "Pune picioarele, altfel nu mai citesc!" Era un tratament bun pentru răceală, dar ca să uite senzaţia de usturime, tata le citea poveşti.

Deşteptarea la 5 dimineaţa. Am citit din psihologie. Mă pregătesc pentru examen. Mă îngrozesc la gândul că azi-mâine se termină concediul şi iar mă întorc la serviciu. Oare voi reuşi vreodată să fac să coincidă obiectivele, serviciul cu aspiraţiile? Am visat-o pe Mariana, s-o fi gândit la noi. Am să-i scriu scrisoare mamei Ileana. Vecina iar scapă gazul, o să ne arunce în aer, nu aprinde bine chibritul şi ne inundă şi bucătăria.

Am dus cizmele Marianei şi papucii mei la reparat: cinci ruble. Am intrat pe la serviciu. Ninel', Liusia şi Tamara comentează revelionul. Toată lumea se miră că am rămas cu doi copii şi mă descurc. Aţi auzit marele eveniment? Mircea Gheorghevici a rămas cu fetele amândouă, ea e plecată la stagiere, pe una o duce la grădiniţă, pe alta la şcoală şi - culmea! se descurcă".

L-au arestat pe unul care stătea pe calea ferată: era exhibiţionist. Se plimba cu pielea goală în pardesiu şi când treceau femeile sau copiii se desfăcea.

Cezara - la dans. Mă duc după Corina. Nu ştiu cu ce le voi hrăni în seara asta. Pun la foc cartofi şi fac salată cu ceapă şi ulei. Aleg fasole. Vecina mă laudă pentru "eroismul" meu, că ajut în familie. Luăm cina şi începem lectura din "Fram ursul polar". Pe la 21, vine stăpânul cu Hatunţev. Au jucat şah până târziu. Îmi cere broşura. N-am învăţat nimic azi.
Moscova, 12 ianuarie 1978

Controlez lecţiile la matematică şi plec din fugă să fiu la zece la facultate; la 28 de kilometri. Citind în "electricika" (tren electric - n.a.) "Flacăra", era să trec de Mâtişci. Am sărit abia-abia. Acasă - surpriză: Cezara s-a îmbolnăvit! Medicul a fost la vecini şi a ascultat-o şi pe dânsa. Bani nu am. Telefonez la Hatunţev să-l rog să-mi împrumute 20 de ruble ca să mă menţin până vine Mariana.

O aduc pe Corina de la grădiniţă. Trec pe la alimentară şi cumpăr o franzelă de 11 copeici. Ea vrea şi compot unguresc. Îi explic că am rămas numai cu cinci copeici. Acasă, le hrănesc cu fasole, ceai, pâine. Citim din "Fram ursul polar". Le place.

Mă simt obosit dimineaţa. Facem yoga şi zburăm. S-a semnat protocolul de intensificare a schimburilor culturale dintre România şi URSS. Va avea oare consecinţe?

În cartierul militar, am stat la coadă mai mult de două ore să cumpăr carne. S-a terminat cu trei oameni înaintea mea sau n-au mai vrut să vândă. Am cumpărat compot unguresc.

M-a văzut Storojinski şi mi-a zis să trec pe la el prin birou. La zece, plec la facultate. Am examen. La ora 16, am ieşit de la examen. Otlicino! ("eminent" - n.a.).

În tren, spre casă, o femeie spune alteia: "Toată viaţa am petrecut-o la cămin. Nici cu bărbatul n-am trăit cum trebuie...". Acasă, surpriză plăcută: Mariana! Din Moldova, mandat pentru colet de la mama ei. Ne mai trimite fasole, usturoi.

Moscova, 16 ianuarie 1978

Colet din Moldova, de la mama Olea. Aşa mă simt de rău. Medicul n-a mai venit. Corina va sta acasă. Cezara scrie o scrisoare lui mămuca Ileana, româneşte, şi se teme să nu facă greşeli. Seara mai citim poveşti aromâne. Revenim la yoga, ritmuri biologice. Starea de anxietate mă dă gata. O zi neagră, cu o durere cumplită la linguriţă. Dimineaţa începe cu "bradul". Fetele mă imită.
Moscova, 9 februarie 1978

Orele şase dimineaţa. Obosit. Trec la proceduri. Corina la grădiniţă. Pe drum, ne amintim de Moldova. Mi-e dor de ţară. Şeful Storojinski se simte rău. Probabil după sauna finlandeză de aseară.
Ruşii au un adevărat cult pentru sauna finlandeză. La combinatul de la Mâtişci, se construise cea mai modernă saună finlandeză, căutată de toată elita, de la oameni politici până la cosmonauţi. Intri, faci duş, apoi treci într-o cameră numai din lemn, cu pietre de râu înfierbântate electric până la roşu, ca în cuptor. Trosnesc pietrele de căldură. Nici nu te poţi aşeza pe banca de lemn fără prosop. Trebuie să rezişti la o temperatură care creşte până la 110 grade. Scoate din om toate toxinele. Unii puneau pe pietre o picătură de bere sau de eucalipt şi sfârâia. Mircea rezista până la 20 de minute. Ieşeai ud de acolo şi săreai într-un bazin cu apă rece. Cine rezista simţea că ajunge în Nirvana. Nu e periculos şi are efect curativ. Este secretul sănătăţii finlandezilor. Se făceau câte două-trei proceduri. Tot acolo, erau săli de mese, samovar, frigidere enorme cu vodcă din grâu, bere, peşte roşu, caviar. "Atunci am înţeles de ce se uzează şi mor aşa de repede liderii din nomenclatură: caviarul, coniacul armenesc şi sauna. Dacă vrei să-l distrugi, dă-i mâncăruri alese. Se dezvoltă rapid ciroza. A doua zi începe handraua. Te zghihuie toţi dracii - angoasa. Unii tremură".


Moscova, 11 februarie 1978

Toţi dorm. Fac ordine în hârtii. Din ziare decupez articole utile. Corina la alimentară. Prima misiune serioasă. Vine cu pâine, lapte, îngheţată. Eroare: i-am făcut observaţie Marianei. N-am vrut s-o supăr. Merg cu Cezara la şcoală. Cumpăr "Scânteia" din gara "Iaroslavskaia". Intru la Institutul de Relaţii Internaţionale, unde am ţinut, cu zece ani în urmă, un curs de un semestru. Eram doctorand la Institutul Americii Latine, când se pregăteau evenimentele din Cehoslovacia. Aici a terminat Şoltoianu. Straniu. Acum, la uşă, este un ofiţer. Şeful de catedră are ore la 16.
Aici veneau "Viaţa Românească", "Contemporanul", "Luceafărul", "Magazin istoric", "Secolul XX". Mircea Druc le citea pe toate. Când le găsea, pentru că erau date la topit.

Îl rugase pe un oficial român de la Bucureşti să nu mai trimită publicaţiile acolo fiindcă se distrug. "Noi avem relaţii bilaterale", i-a răspuns. Cu ţigări, cu bomboane şi vin de la Chişinău, îi convingea pe ruşi să le păstreze. Ruşii predau publicaţiile româneşti la maculatură ca să primească în schimb Agatha Christie ... Toată lumea umbla înnebunită după maculatură ca să poată lua cărţi "la liber". Mircea lua cărţile şi revistele româneşti şi le trimitea pe toate la Chişinău.
"Chişinău, 25 octombrie 1980

Dragă Mircea,

Îţi mulţumesc frumos pentru ultimele volume: mi-au fost de mare ajutor. Ştiindu-te predispus să mă mai ajuţi în această privinţă, te rog să-mi faci rost de un exemplar al "României Libere", în care un mare eminescolog de azi, Edgar Papu, vorbeşte într-un interviu şi despre cartea mea. Ca să-ţi uşurezi munca, aş vrea să-ţi sugerez că e un număr din august-septembrie. Ar putea fi chiar unul din numerele 11161, 11133, 11130, 11106, 11097, 11008 şi 11099, pe care nu le-am putut găsi la Chişinău. În cel mai rău caz, te rog să-mi trimiţi un extras sau o xerocopie.

Îţi mulţumesc anticipat. Salutări soţiei şi tuturor celorlalţi.

Cu drag, Mihai Cimpoi"
Moscova, 12 februarie 1978

Mariana pleacă la Casa de Cultură, eu la gară: mă duc în ospeţie. Îmi strigă din urmă: "Ia seama să nu te-mbeţi!" Urc în tren. Aţipesc. Aud vorbă moldovenească. Doi tineri: unul civil, celălalt militar. Le spun că mă pregătesc să plec în ţară. "Ce să cauţi acolo?" mă întreabă civilul. "M-am săturat de străinătate." Civilul a făcut armata în Germania şi acum hoinăreşte pe aici. "Am o muiere în Mâtişci." În Mâtişci sunt muieri de-ajuns. Îi urez militarului liberare uşoară şi să se întoarcă acasă, să facă o nuntă moldovenească. Alexandr Ilici Frenkin mi-a dat un dicţionar de ebraică. Vrea să ştie despre stimularea productivităţii muncii în România. Scrie o carte despre economia românească.
Moscova, 13 februarie 1978

Vin până la staţia de metrou "Komsomolskaia" cu Evgheni Tumanov, colegul meu. Problema noastră: cum să găsim de lucru ca psihologi? Pentru mine, care nu sunt membru de partid, e foarte greu. "Du-te la Ministerul de Interne, la KGB, acolo e nevoie de oameni". El nu ştie nimic...
Moscova, 14 februarie 1978

Deşteptarea la patru dimineaţa. Nu pot dormi. Citesc materialele pentru lucrarea şefului. Pe la 6, voi încerca asana. Corina la grădiniţă. O rog pe educatoare să-i dea drumul pe la ora trei. La Casa de Cultură este film: "Bim cel alb cu ureche neagră". În lungul căii ferate, o petrec pe Cezara la şcoală. "Am să fac medicină, yoga şi balet şi n-o să-mi poată face nimic cei care mi-au ciopârţit ţara ...".

- Câţi ani avea?

- Era în clasa a treia.

- Discutaţi cu copiii asemenea probleme?

- Încă înainte de a pleca din Chişinău, am clarificat împreună o întrebare: de ce ne ducem la Moscova şi bunica plânge? S-a supus la vot mereu tot ce trebuia să facem.
16 februarie 1978

Pe şefa am salutat-o rece. "De ce nu te porţi mai amabil cu ea?" mă întreabă Bârsinkov. Am condus-o pe Cezara la şcoală prin troiene, după vijelia de-aseară. Prin pădure - frumos, aer proaspăt. Pe calea ferată, o cutie mare de peşte sărat, deschisă, plină. Ciorile înfulecă lacom. O să le fie sete.
Moscova, 18 februarie 1978

Îmi place să-mi revăd hârtiile. Poate voi reveni la lucrarea mea "Calitatea sistemelor", biologic, ecologic, productiv, creativ, informatic, rohrematic, etnopsihic (conştiinţa naţională). Corina desenează.

Rămânem singuri târziu. Copiii dorm. Ne amintim de colegi, de Moldova, de toate. Păcat că nu mai funcţionează aparatul meu de radio. Am fi prins Iaşul ca înainte. Seara, transmit muzică şi mai auzim vocea patriei. Mariana cere amănunte din viaţa mea.
Moscova, 20 februarie 1978

Ger. Merg pe jos la serviciu. Bârsinkov e în concediu. Am condiţii ideale de lucru. Vine Hatunţev şi-mi aduce două volume de Platonov. Colegii din secţia tehnico-ştiinţifică mă testează. La test, am luat 54 de puncte, test prin care se apreciază capacitatea de lider. E bine să obţii 54 de puncte, dar cine ştie ce-aş putea face în realitate. Leova a luat 49 de puncte, Hatunţev-51. Nu-i place lui Leova şi-l chitesc pentru cursul "Nivelul de aspiraţie al personalităţii". Leova caută intens de lucru. El crede că numele de familie înseamnă ceva. "Druc" crede că-i "prieten", dar nu ştie că-i un lemn de pus la car. Îl corectez: "Druc" şi nu "Drug".

Mariana a primit în sfârşit salariul, dar cu zece ruble mai puţin. Vecinul e foarte nemulţumit pentru că Brejnev a primit ordinul "Victoria" şi că l-au dat şi lui Mihai I. I-am spus că i l-au dat lui Mihai I pentru cei şase sute de mii de soldaţi români care au luptat în Ungaria şi în Cehoslovacia.