La 12 ani, a fost primul care a incalecat pe Bucefal, un cal sălbatic ce-i aparţinea tatălui sau, regele Filip al ii-lea, un cal pe care nimeni nu reuşise vreodată să-l stăpânească: Bucefal, un cal cu o înfăţişare frumoasă, negru cu o stea albă în

La 12 ani, a fost primul care a incalecat pe Bucefal, un cal sălbatic ce-i aparţinea tatălui sau, regele Filip al II-lea, un cal pe care nimeni nu reuşise vreodată să-l stăpânească: Bucefal, un cal cu o înfăţişare frumoasă, negru cu o stea albă în frunte, mai mare în comparaţie cu ceilalţi cai din vremea sai. Un scriitor grec spunea că Bucefal avea un ochi albastru. Era insă îndărătnic şi sălbatic din fire. Alexandru voia cu orice preţ să-l îmblânzească. Încerca aceasta de trei luni şi, cu toate mângâierile şi şoaptele prieteneşti, nu izbutise să-l încalece nici o clipă. Într-o zi, privind la sălbaticul său prieten, Alexandru îşi dădu seama că acel cal îşi ţinea capul plecat, aproape ascuns între picioare. Acestea se petreceau sub soarele arzător al amiezii. Cugetând un pic, Alexandru îşi aminti că Bucefal

La 12 ani, a fost primul care a incalecat pe Bucefal, un cal sălbatic ce-i aparţinea tatălui sau, regele Filip al II-lea, un cal pe care nimeni nu reuşise vreodată să-l stăpânească: Bucefal, un cal cu o înfăţişare frumoasă, negru cu o stea albă în frunte, mai mare în comparaţie cu ceilalţi cai din vremea sai. Un scriitor grec spunea că Bucefal avea un ochi albastru. Era insă îndărătnic şi sălbatic din fire. Alexandru voia cu orice preţ să-l îmblânzească. Încerca aceasta de trei luni şi, cu toate mângâierile şi şoaptele prieteneşti, nu izbutise să-l încalece nici o clipă. Într-o zi, privind la sălbaticul său prieten, Alexandru îşi dădu seama că acel cal îşi ţinea capul plecat, aproape ascuns între picioare. Acestea se petreceau sub soarele arzător al amiezii. Cugetând un pic, Alexandru îşi aminti că Bucefal
făcea mereu aşa în zilele însorite şi niciodată seara sau
în zilele urâte. El considerase că era mai uşor să încerce
să-l îmblânzească în zilele înnorate. Dintr-odată, îi veni
o idee: „Poate că îi este teamă de soare." Când soarele
strălucea mai tare pe cer, Alexandru sări înaintea lui
Bucefal, îi prinse bine capul în mâini şi, cu toată puterea,
îl făcu să şi-l ridice spre cer. Ochii calului se aţintiră pentru
prima dată spre soare.

Alexandru îşi dădu seama că nu mai fulgerau ca înainte, ci deveneau tot mai blânzi. Păreau chiar că ar surâde. Atunci când tânărul slăbi strânsoarea, capul calului rămase ridicat, mândru şi liniştit. Alexandru scăpă un strigăt de uimire, îl îmbrăţişă, îl încălecă dintr-o săritură şi o porni nebuneşte la galop prin câmpiile Macedoniei. Bucefal învinsese teama de a privi la soare. De acum oamenii aveau să îl înspăimânte şi mai puţin. După ce a muncit suficient cu el, a ajuns galopând în faţa tatălui său. „Trebuie să cauţi şi tu un regat mai mare care să ţi se potrivească“ a spus tatăl său. „Macedonia este prea mică pentru tine“. De atunci, Bucefal accepta un îngrijitor să-l antreneze, dar nu se lăsă încălecat decât de Alexandru, ba chiar se spune că îngenunchea puţin pentru a-i face stăpânului său încălecarea mai uşoară.

După 8 ani de războaie şi aproximativ 18 000 de km parcurşi pe jos, obosiţi şi înfometaţi, soldaţii lui erau epuizaţi. Numai Alexandru era neobosit şi dornic de victorii.
Faţă în faţă cu regele Indiei, care era un gigant de peste 2 metri, armata lui Alexandru s- a trezit în faţa unei armate inedite, de elefanţi.

A fost o luptă crâncenă şi inegală. Bucefal, care avea 30 de ani, la sfârşitul zilei a murit din cauza rănilor. A fost înmormântat cu onoruri militare, iar în acel loc Alexandru a fondat cetatea Bucefalia.
Totuşi, din nou, Alexandru cel Mare este cel care învinge.

Dostları ilə paylaş: